CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 20 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 20 iulie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 1514: Moare Gheorghe Doja, conducătorul războiului ţărănesc de la 1514, din Transilvania, ucis din ordinul voievodului Transilvaniei, Ioan Zapolya.

Gheorghe Doja, s-a ridicat din rândul micii nobilimi şi în fruntea răsculatilor a infrant armata nobililor condusa de Stefan Bathory, comitele Timisoarei, si de episcopul Csaky.

Oastea nobilior a fost apoi biruita din nou, la Cenad. Aflata in impas, nobilimea si-a dat seama ca numai prin masuri extreme isi poate salva privilegiile si bunurile amenintate.

Armata feudală, refacuta si intarita cu noi trupe mercenari, s-a adunat intre zidurile Timisoarei.

In batalia decisiva care a avut loc la 15 iulie 1514, rasculatii au fost infranti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cazut prizonier, se spune ca  Gheorghe Doja a fost condamnat la moarte prin supliciu pe un tron inrosit in foc, iar in ziua de 20 iulie 1514, a fost adusa la indeplinire graznica sentinta.
Capul retezat a fost trimis la Seghedin, iar ceea ce a mai ramas din trup a fost taiat in patru si tintuit – pentru infricosarea multimilor – pe portile oraselor Buda, Pesta, Oradea si Alba Iulia.

 

 

 

 

1600: Dieta Transilvaniei acordă unele inlesniri iobagilor.

 

 

 

 

 

1707: S-a încheiat în Moldova a doua domnie a lui Antioh Cantemir, fiul domnitorului Constantin Cantemir şi fratele principelui cărturar  Dimitrie Cantemir.

Începe a doua domnie a lui Mihai Racoviţă. 

 

 

 

 

Foto: Constantin şi Antioh Cantemir, frescă din biserica mănăstirii Mera, județul Vrancea.

Antioh Cantemir, fiul cel mare al lui Constantin Cantemir (n. cca. 1670 – d.1726  la Constantinopol), a fost numit domn al Moldovei în decembrie 1695.  

Mazilit în septembrie 1700, în urma intervenției la Poartă a domnului Munteniei, Constantin Brâncoveanu, a reprimit domnia în februarie 1705.

A fost din nou mazilit în iulie 1707, din cauza pârilor la Poartă ale lui Mihai Racoviță.

 

 

 

 

1709: Iau sfârşit „lucrările de întregire” a Şcolii de la Sf. Sava din Bucureşti, cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Şcoala de la Sf. Sava a fost înfiinţata in anul 1688, de Constantin Cantacuzino împreună cu fratele său, Şerban Cantacuzino .

În anul 1694, domnitorul Constantin Brâncoveanu (1654-1714) a transformat această şcoală în Academie Domnească, stabilind o programă de învăţământ şi dându-i fonduri materiale.

Această şcoală domnească, cea mai înaltă din Ţara Românească, şi-a început activitatea lângă Mănăstirea Sf. Sava, chiliile acesteia găzduind vreme de un secol şi jumătate prima formă de învăţământ superior din Ţara Românească.

Constantin Brâncoveanu rezideşte biserica mănăstirii (1709), lărgindu-i zidurile, cât şi clădirea Academiei.

Între anii 1848-1870 sunt dărâmate toate clădirile, inclusiv biserica brâncovenească, mult prea slăbite de cutremure; în anul 1877, pe locul fostei biserici a fost aşezată statuia lui Mihai Viteazul (azi în Piaţa Universităţii), iar pe locul clădirilor vechii Academii Domneşti s-a construit, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, o clădire mult mai încăpătoare – Universitatea de astăzi.

 

 

 

 

 

 

 

1718: Prin Tratatul de pace de la Passarowitz, Imperiul Otoman a cedat Austriei Banatul, Oltenia, nordul Serbiei (inclusiv Belgradul) si  Bosnia.

 

 

 

 

 

https://i1.wp.com/www.vestul.ro/uploads/modules/news/1539/aaa.jpg

 

 

Oltenia intrată sub stăpânirea habsburgică, a primit numele de „Kleine Walachei” (adică „Valahia Mică”, faţă de Muntenia care era „Valahia Mare”).

  Graniţa vestică a Ţării Româneşti a fost pentru scurt timp râul Olt.  

Datorită tentativei Habsburgilor de a instaura în Oltenia o administraţie proprie, sprijinită militar şi transformarea ei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reuşiseră pe parcursul mai multor sute de ani, se dezvoltă o puternică mişcare de revoltă, care a cuprins toate segmentele societăţii, de la ţărani şi micii meseriaşi, până la comercianţi, mica şi marea boierime.  

Craiova a devenit  între 1735 şi 1770 capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenenţă statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea.

Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii întâmpinând mari dificultăţi în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie. 

Ocupaţia a durat aproape 20 de ani, terminându-se în urma bătăliei de la Groţka în Sebia, unde Austria a fost învinsă de turci.

În urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia a fost  realipită la Ţara Românească. 

In schimb Banatul,  anexat si el Imperiului Habsburgic a devenit în scurt timp, o regiune bine organizată, puternic dezvoltată din punct de vedere economic şi social.

În 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administraţia Banatului şi stabilea sediul acesteia la Timişoara. Primul guvernator a fost contele Claude Florimond de Mercy.
Începe o perioadă înfloritoare pentru această regiune, care, sub străpânirea habsburgică, ajunge la un inalt nivel de dezvoltare, dupa decaderea suferita in timpul stapanirii turceşti.

 

 

 

 

 

1838: S-a născut publicistul Ambrosiu Dimitrovici (Dimitrovitza).

A desfăşurat o bogată activitate ca membru şi secretar al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; (m. 1866).

 

 

 

 

1848: Are loc o mare manifestaţie de protest pe Câmpia de la Filaret („Câmpia Libertăţii”) din Bucuresti, împotriva încălcării teritoriului Ţării Româneşti de către armata otomană (20 iulie/1 august).

 

 

 

 

 

 

 1860: S-a născut medicul Alexandru Obregia, autorul unor studii privind morfologia sistemului nervos.

A avut importante contribuţii în domeniul psihiatriei si a fost  unul dintre organizatorii asistenţei bolilor mintale în România; (m. 1937).

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

Este întemeietorul Spitalului de boli nervoase şi psihice din Bucureşti (1923), spital care-i poartă, în prezent, numele (Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia).

NOTĂ: Volumul „Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii” dă ca data a naşterii sale, ziua de  26 iulie 1860.

 

 

 

 

 

 

1862: S-a născut la Bereşti (jud. Covurlui), Paul Bujor, zoolog, membru de onoare şi membru titular onorific al Academiei Române din 1948, fondatorul învăţământului universitar de morfologie animală şi al cercetărilor zoomorfologice din România, unul dintre creatorii şcolii româneşti de hidrobiologie ; (m. 17 mai 1952, Bucureşti).

 

 

 

 

 

P Bujor.TIF

 

 

 

A absolvit cursurile Facultatii de Ştiinţe din Bucureşti, iar in 1887 pleacă la Paris si apoi la Geneva, unde obţine doctoratul în ştiinţele naturale (1891).

la 30 septembrie 1895, este numit  profesor de zoologie şi morfologie animală la Universitatea din Iaşi (până în 1936). 

A editat impreuna cu Constantin Stere si Garabet Ibrăileanu, începând cu martie 1906, revista periodică literar-artistică şi ştiinţifică Viaţa Românească.

A fost preşedintele Senatului in perioada 28 noiembrie 1919 – 26 martie 1920.

 

 

 

 

1872: S-a născut Gheorghe Munteanu-Murgoci, geolog, mineralog şi pedolog; şi-a înscris numele, împreună cu Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, printre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1923; (m. 1925).

 

 

 

 

 

1883: S-a născut Luiza Zavloschi, de profesie  învăţătoare, prima femeie primar din România.

 

 

 

 

 

 

 

 

În primăvara anului 1930, mai mulți țărani fruntași i-au cerut să candideze la primăria comunei Buda (jud. Vaslui), împotriva reprezentantului partidului de guvernământ, de care erau nemulțumiți; (m. 1967).

 

 

 

 

1896: S-a născut Bitay Árpád, istoric literar maghiar din România, autorul unor traduceri din poezia română în limba maghiară, al unei al unei istorii a limbii române în limba maghiară şi al unei istorii a literaturii maghiare în limba română ; (m. 1937).

 

 

 

 

 

1896: Poetul, prozatorul şi dramaturgul Alexandru Macedonski a scos primul număr al cotidianului „Liga ortodoxă”, cu apariţie până la 1 ianuarie 1897.

 

 

 

 

Foto: Alexandru Macedonski (1854-1920)

 

 

Militând pentru modernizarea poeziei româneşti şi fiind în polemici dure cu junimiştii (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi Ioan Luca Caragiale), Macedonski a iniţiat cenaclul şi revista „Literatorul“, precum şi acest cotidian ortodox.

Revista avea şi un supliment literar care apărea săptămânal, supliment în care au debutat Tudor Arghezi, sub primul său pseudonim, Ion Theo (la vârsta de 16 ani), şi Grigore Pişculescu, viitorul scriitor Gala Galaction.

 

 

 

 

 

 

 

1902: S-a născut geologul Sabba S. Ştefănescu.

A desfăşurat o intensă activitate de cercetare, în principal în cele două discipline pe care le-a profesat la catedră: teoria câmpului electromagnetic şi prospecţiuni electrice; membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 1994).

 

 

 

 1919: Între 20  iulie – 4 august se desfăşoara o ofensivă a trupelor Republicii Ungare a Sfaturilor pe Tisa (20-23 iulie), urmată de o contraofensivă viguroasă a Armatei române (24-26 iulie), care după trecerea Tisei  înaintează impetuos şi intra în Budapesta (4 august).

 

 

Imagine similară

Foto: 1919 – Armata Română în faţa Parlamentului din Budapesta

 

 

 

 

 1919: A murit Vasile G. Morţun, autor dramatic, prozator şi publicist; om politic: a fost primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888; a trecut, în 1899, la liberali (deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri) (n. 1860).

NOTĂ: Unele surse dau ca data a moartii sale 30.VII.1919.

 

 

 

 

 

1927: A decedat regele Romaniei,  Ferdinand I; ( n. 24 august 1865).

 Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen  a fost rege al României (1914-1927), nepot de frate al regelui Carol I, caruia i-a succedat   în 1914, la tron.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern – Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a.

Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914.

A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în Romania să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”.

La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizarea a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul Rege al României Mari.

În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.

 După înfăptuirea României Mari, a sprijinit toate iniţiativele menite să ducă la importante transformări în viaţa economică, social-politică şi culturală a ţării.

A fost membru de onoare al Academiei Române (1890)si preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române (1914-1927);.

A fost înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeş.

 

 

 

 

 

 1927: La  varsta  de numai cinci ani, prinţul Mihai I devine Regele Românilor, în urma morţii regelui Ferdinand I.

 

 

 

 

 

 

 Prinţul Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul regelui Ferdinand I, începe prima sa domnie sub numele de  Mihai I, 1927-1930.

Fiind minor, atributiile sale erau exercitate de o Regenţă aleasă la 4 ianuarie 1926 pentru perioada  minoratului acestuia

 

 

 1927: S-a născut la Hrupişta, în Grecia, Matilda Caragiu Marioţeanu, lingvist de origine aromâna, specialistă în dialectologie, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din anul 1993 şi membru titular al acestui înalt for de cultură din 2004. 

 

 

Imagine similară

A fost sora marelui actor  Toma Caragiu.

A publicat (în colaborare) trei manuale destinate învăţării limbii române de către străini, utilizate în lumea întreagă.

 A decedat la data de 11 martie 2009, în Bucureşti.

 

 

 

 

 

 1933: S-a născut matematicianul Ciprian Foiaş, stabilit în SUA, din 1979.

În 1958 devine cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, iar în 1961 obţine doctoratul în matematică.

În 1963 preia funcţia de conferenţiar la Institutul Pedagogic de Trei Ani. În anul următor este numit şef de sector la Institutul de Matematică al Academiei.

A fost profesor la Catedra de Analiză Matematică la Universitatea din Bucureşti.

 

A aplicat, pentru prima dată, distribuţiile vectoriale în teoria spectrală, rezultatele sale fiind folosite de numeroşi matematicieni români şi străini.

 

 

 

 

 

 

Este membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994.

  Potrivit acad. Solomon Marcus, Ciprian Foiaş este cel mai mare creator de şcoală din matematica românească, fiind considerat, alături de Dan Virgil Voiculescu şi George Lusztig, cel mai bun matematician român al ultimei jumătăţi de secol.

 

 

 

 

1934: A murit Ştefan Zeletin (pseudonim al lui Ştefan Motăş), sociolog, economist şi filosof de orientare neoliberală; (n. 1882).

 

 

 

 

 

1936: Au luat sfarsit lucrarile Conferintei de la Montreux din Elveţia, convocată de către Turcia în scopul revederii acordului strâmtorilor, adoptat la Conferinţa de la Lausanne din 1922-23.

In urma acestei conferinte, la care  au participat Turcia, URSS, Marea Britanie, Franţa, Bulgaria, România, Grecia, Iugoslavia, Australia şi Japonia, la data de 21 iulie a fost semnata  Convenţia de la Montreux, prin care  Turcia era  autorizata sa fortifice stramtorile Dardanele si Bosfor, cu obligatia de a  garanta  in timp de pace, trecerea liberă a  tuturor navelor.

 

 

 

1942: S-a născut publicistul şi analistul economic Ilie Şerbănescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost pentru scurt timp ministru al reformei în Cabinetul Ciorbea (din decembrie 1997 până în aprilie 1998).

 

 

 

 

 

1943: In Basarabia, la Copăceni, județul Bălți (azi în R.Moldova), s-a născut poetul, publicistul şi omul politic român Adrian Păunescu.

 

 

 

 

Adrian Păunescu (n.1943-d.2010), poet basarabean

 

 

 

 

Adrian  Păunescu,  cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, a fost  unul din cei mai prolifici poeţi români contemporani.

Adrian  Păunescu s-a refugiat în județul Dolj impreuna cu familia, după revenirea sovieticilor în 1944 in Basarabia.

A debutat ca poet în 1960.

Din 1973 conduce Cenaclul “Flacăra” și revistele, pe care l-a înfiinţat, care au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România datorită combinaţiei de idei de stînga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism.

Mulţi artişti pe care autorităţile comuniste îi puteau considera “subversivi”, au fost lansaţi sau promovaţi de Păunescu prin Cenaclul Flacăra.

Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti, in iunie 1985.

În perioada comunistă, a fost considerat de mulţi români un sicofant, pentru felul în care îl lăuda pe dictatorul Nicolae Ceauşescu.

După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista “Totuşi iubirea”.

În calitate de publicist a mai condus ziarul “Sportul românesc“, o scurtă perioadă în 1999, şi a realizat emisiuni de fotbal la “Antena 1“.

Aurel Martin se pronunță asupra creației poetice păunesciene zicînd că e “un poet de netăgăduit talent, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiană şi, într-un fel, de a demistifica, stabilind relaţii noi între fenomene sau între om şi lumea înconjurătoare, răsturînd, dacă e cazul, înţelesuri vechi, propunînd în locu-le altele inedite, şi umplînd cu eul său omniprezent spaţiile Universului.”

 A fost  membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a R.Moldova.

 

 

 

 

1971: A fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la  hidrocentrala Porţile de Fier I.

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: Constituit în mai 1990, Partidul România Mare este înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2004: A murit Paul Tomiță, unul dintre iniţiatorii golfului în România ; (n.12 iunie 1914, Pianu de Sus).

 

 

Foto: La implinirea vârstei de 90 de ani

 

 I-a avut printre alţii, ca elevi pe Regele Mihai I al României, pe Regina Maria, sau pe membrii familiilor princiare Cantacuzino, Bibescu, Brâncoveanu sau Ştirbei.

Paul Tomiță a construit un teren de golf la Pianu, in judetul Alba şi a înfiinţat un club de golf care îi poartă numele.

Tomiță a participat, între 1968-1973, la opt Campionate Mondiale de Golf.

 

 

 

 

2014: A decedat  sculptorul român Constantin Lucaci ; (n. 1923).

 

 

 

 

 2016: A decedat maestrul teatrului românesc, actorul Radu Beligan.

S-a născut pe 14 decembrie 1918, în satul Gălbeni din judeţul Bacău. 

Pe linie maternă era grec de origine, iar pe linie paternă, urmaşul unuia dintre fraţii lui Ion Creangă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In anii 1937-1938 studiază Dreptul şi Filosofia la Bucureşti si se inscrie la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, profesoară Lucia Sturdza Bulandra – studii neterminate

A fost unul dintre discipolii actriţei Lucia Sturdza Bulandra şi al scriitorului Eugen Ionescu. Beligan este privit în general ca unul dintre numele majore ale teatrului românesc, cu un repertoriu complex, clasic şi modern.

A ocupat funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990.

Radu Beligan a fost în perioada 1969 – 1989 membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român (PCR), precum şi deputat al Marii Adunări Naţionale (MAN) între anii 1961 – 1975.

A fost unul dintre cei mai mari actori de film, teatru şi televiziune din România, cu o carieră care se întinde pe parcursul a aproape 80 de ani, cu peste o sută de roluri în teatru, cinematografie și televiziune..

Longevitatea sa  artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records, pe 15 decembrie 2013 fiinde inclus in Cartea Recordurilor ca cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

 A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004.
În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame Bucureşti.

I s-a acordat numeroase premii si distinctii printre care  titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă şi pentru activitate merituoasă” si Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru şi merite deosebite în domeniul artei dramatice”. 

A fost de asemenea Membru de Onoare al Academiei Române,2004,  Decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan, Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofiţer”,  Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, 2003, Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru, 2002 .

Preşedintele Franţei, Jacques Chirac a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, 2002. A primit si Trofeul Eugene Ionesco, 1999, PRIX 14 JUILLET 1998 al Ministerului de Externe din Franţa Premiul Academiei Române, 1997.

A mai primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei „George Enescu” din Iaşi, 1994, Premiul Academiei „Le Muse” din Florenţa, 1980.

 

 

 

 

 

20 iulie este:

 

 

 

În România –  Ziua aviaţiei şi a apărării antiaeriene.

Pionierii aviaţiei româneşti au ales, în 1913, ca „patron” al aviaţiei pe Sf. Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul .

NOTĂ: La 17 iunie se sărbătoreşte „Ziua aripilor româneşti”, pentru a marca primul zbor efectuat, în anul 1910, de către Aurel Vlaicu cu un aparat construit de el.

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/20/o-istorie-a-zilei-de-20-iulie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfântul Ilie

 

 

 

Imagini pentru sfantul ilie photos

 

 

 

 

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit in fiecare an, pe 20 iulie. A trăit in Regatul de Nord al lui Israel, cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos, în vremea domniei regelui Ahab şi a fost fiul preotului Sovac (din neamul lui Aaron), care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situata dincolo de Iordan. De aici avem si numele prorocului – Ilie Tesviteanul.

Vechiul Testament istoriseşte despre faptele lui minunate in cartile numite Regi.

Este ales de Dumnezeu sa certe aspru pe regele Ahab si pe cei care-l urmau pe calea pagâneasca a adorarii zeului Baal.

Sfântul Ilie a fost hranit in chip minunat de corbi pe cand era retras la paraul Cherit si de un inger pe drumul spre Muntele Horeb; datorita rugaciunii sale, Dumnezeu opreste ploaia timp de trei ani si jumatate; inmulţeste faina si uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului si il invie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusa de el lui Dumnezeu; a inlaturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu in isihie, (vantul linistit); a fost ridicat in carul de foc si s-a aratat la Schimbarea la Faţă a Mantuitorului de pe muntele Tabor.

Sfântul este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie la intrarea  peşterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer).

Sfântul Ilie este socotit şi protoparintele monahismului crestin.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

 

 

20/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Remember: Cum a ajuns Basarabia sub stăpânirea Rusiei ţariste şi primii ani ai dominaţiei ruse în acest teritoriu

Harta Guberniei Ţariste Basarabia, 1883, reconstituire

Harta guberniei ţariste Basarabia 

Basarabia (numită şi „Basarabia Ţaristă„) , este numele cu care ruşii au denumit teritorul anexat din trupul Moldovei în 1812 la Imperiul Rus.

 Denumirea teritoriului anexat (Basarabia, Basarabia Ţaristă) a apărut prin extinderea numelui  istoric  de „Basarabia” (Bugeac) şi peste alte teritorii precum:

1. Ţinutul Hotin (raia turcească pe trupul Moldovei);

2. partea de est a Principatului Moldovei dintre rîurile Prut şi Nistru (sub suzeranitate turcească).

Teritoriul Basarabiei astfel extins spre nord pînă la Hotin coincide parţial cu teritoriul Republicii Moldova, în timp ce partea de sud (Bugeac) şi cea de nord (cea mai mare parte a fostului judeţ Hotin) intră astăzi în componenţa Ucrainei.

Anexarea Basarabiei a avut loc în urma celui de al treilea război ruso-turc (1806-1812), în baza prevederilor Păcii de la Bucureşti din anul 1812.

Trebuie menţionat că până în 1812, toponimul „Basarabia” desemna o mică parte din pământurile Moldovei situate în partea de sud a interfluviului Prut-Nistru, care erau  numite aşa de voievozii moldoveni timpurii, după ce acestea au fost preluate de la voievozii Ţării Româneşti din  dinastia Basarabilor.

 „Basarabia istorică” a fost numită şi „Bugeac„, în timpul ocupaţiei turceşti a Principatului Moldovei.

 

Harta Munteniei (Valahiei) sub Mircea cel Bătrîn. Teritoriile de la nord de Chilia reprezintă teritoriile Basarabiei istorice din componenţa MoldoveiImagine similară

Harta Munteniei (Valahiei) în timpul voievodului Mircea cel Bătrîn. Teritoriile de la nord de braţul Chilia al Dunării reprezintă ţinutul Basarabiei istorice, intrat în componenţa Moldovei.

 

  • Notă: Într-o vreme, mai ales pînă la moartea lui Mircea cel Mare, tot ţărmul Dunării, de la Severin pînă la Chilia, aparţinea Munteniei (Ţării Româneşti, Valahiei), a cărui ţară după porecla dinastiei princiare, se numea „Basarabia”.

  • Dinastia Basarabilor, în luptele lor împotriva tătarilor între 1328 şi 1342, au luat în stăpînire stepa cuprinsă între Carpaţii Vrancei – Dunăre – Marea Neagră şi o linie mergînd de la confluenţa Trotuşului cu Siretul la capul Codăeşti (la sud de   Cetatea Albă, nu departe de gura Nistrului).

  • După ce moldovenii sub Ştefan cel Mare au tăiat  la Milcov hotarul Ţării Româneşti, denumirea teritoriului aflat între gura Nistrului şi Dunăre  a păstrat numele de Basarabia.

  • Ulterior turcii au cucerit malurile Dunării şi Mării Negre cu cetăţile-porturi Chilia şi Cetatea Albă, iar în 1538 au luat în stăpânire  Tighina şi restul teritoriului de acum încolo numit de ei Bugeac, cunoscut în restul Europei şi de români ca Basarabia.

  • Aceasta a fost până în 1812, Basarabia istorică.

 

Pe data de 16/28 mai 1812, în articolele IV şi V ale Tratatului de Pace de la Bucureşti s-a consfinţit sfâşierea în două a Moldovei şi răpirea de către Imperiul Rus a întinsei regiuni situate între Prut şi Nistru, care aparţinea Principatului Moldova, pe care au denumit-o de atunci  Basarabia (Basarabia Ţaristă).

 

 

Harta Moldovei, 1483, domnia lui Ştefan cel Mare

Harta Moldovei din timpul domniei lui Ştefan cel Mare

Tratatul dintre Rusia şi Turcia încălca practica internaţională şi normele de drept existente la acea dată, devreme ce Imperiul otoman ceda ţinuturi care nu-i aparţineau şi care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat prin care îi garanta frontierele.

Pacea de la Bucureşti făcea ca Moldova să piardă  atunci mai mult de jumătate din teritoriul său.

Suprafaţa Basarabiei cotropite de Imperiul Rus era de  44.422 km², dintre care 33.843 km² aparţin astăzi Republicii Moldova, iar 10 579 km² au fost alipiţi Ucrainei încă dinvrem,ea fostei URSS.

Distanţa de la punctul cel mai nordic la cel mai sudic este de 350 km, iar de la cel mai apusean la cel mai răsăitean este de 150 km.

Punctele extreme ale Basarabiei Ţariste au fost:

Nord: Măzăricea, pe Nistru
Sud: Ostrovul Limba, la ieşirea în mare a braţului Chilia
Vest: Pîrîul Răchiţa Mare, care o desparte de Bucovina
Est: Cordonul litoral de la Bugaz, la gura Nistrului.

Pentru comaparaţie prezentăm şi punctele extreme ale Republicii Moldova de azi:

Nord: Naslavcea
Sud: Giurgiuleşti, pe Prut
Vest: Criva, pe Prut
Est: Palanca, pe Nistru.

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

Stema Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

Stemă Guberniei ţariste Basarabia, 1878-1917

Stema Guberniei ţariste Basarabia, 1878-1917

 

 

Cronologie

  • 1806 (22 noiembrie) – Începe războiul ruso-turc din 1806-1812, război putrat în întregime pe treritoriile principatelor româneşti;

  • 1807 (7 iulie) – Se încheie Pacea de la Tilist între Franţa şi Imperiul Rus prin care ruşii se obligă să-şi retragă trupele din Ţara Românească şi Moldova, fapt care aşa şi nu a avut loc;

  • 1808 (31 mai) – Imperiul Rus încheie un tratat separat cu Imperiul Austriac, fără Franţa, prin care principatele româneşti trebuiau reunificate şi conduse ulterior de fratele Împăratului austriac care urma să se căsătorească cu marea ducesă Ecaterina a Rusiei;

  • 1808 – Imperiul Rus preia conducerea administrativă în Moldova şi Ţara Românească.

Moldova de răsărit pînă la răpirea Basarabiei

 

Pînă în sec XIX, Basarabia Ţaristă nu a format niciodată o entitate geografică, administrativă sau istorică deosebită în cadrul Principatului Moldovei. Ea a fost locuită de acelaşi popor român care se întîlneşte atât în Moldova, Transilvania, Dobrogea sau Banat.

Acest popor nu are nici o asemnănare cu ruşii. Moldovenii sunt un popor paşnic, care nu pot uita anii îndelungaţi de robie, trecutul lor trist fiind reflectat în legengele populare, credinţă, cîntecele pline de durere adunată în veacuri lungi de suferinţă.

Viitoarea Basarabie Ţaristă se afla în componenţa Principatului Moldovei încă din sec XIV.

 

Războiul Ruso-Turc din 1806-1812 şi Pacea de la Bucureşti 1812. Consecinţe asupra Principatului Moldovei.

 Imperiul Rus, prin expansiunea sa, a urmat politica imperială trasată încă de pe vremea ţarului Petru I  de a-şi croi  drum spre Constantinopol (actualul Istanbul) prin Principatele Române.

Imperiul Rus, folosindu-se de slăbirea Imperiului Otoman, asigurînduse de suportul Austriei şi Franţei a intrat în anul 1806  într-un nou  război cu Imperiul Otoman, luptele ducându-se pe teritoriul principatelor române.

La începutul anului 1807, ruşii iau sub control aceste principate  şi instaurează administraţia militară în principate din 1808 în frunte cu Kuşnikov.

În 1810 Kuşnicov este înlocuit cu Krasno-Milaşevici. Prozorovski trece la divizarea principatelor Valahia şi Moldova în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia.

Ulterior Imperiul Rus a dorit să facă schimb de teritorii cu Imperiul Austriac, propunând  Oltenia în schimbul Bucovinei dar Austria a refuzat.

La rândul lor, Otomanii refuzau să recunoască anexarea Principatelor Moldova şi Valahia la Imperiul Rus, în fruntea cărora se afla atunci  generalul Kutuzov.

Imperiul Rus dă lovitura decisivă la  2 octombrie 1811 când armata rusă obţine o mare victorie la Slobozia, după care imediat încep tratativele de pace cu turcii  la Giurgiu şi se finalizează la Bucureşti.

Ruşii cereau „ambele ţări româneşti” (Ţara Românească şi Moldova). Doar iminenţa atacului lui Napoleon a făcut ca pretenţiile ruseşti să se reducă treptat, de la ambele ţări române, la toată Moldova , apoi la teritoriul Moldovei dintre râurile Nistru şi Siret, pentru ca până la urmă pretenţiile  lor să se limiteze la ţinuturile turceşti dintre râurile Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia istorică).

Iscusinţa negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele ţarului, a permis însă şi anexarea întregii părţi răsăritene a Moldovei situate între Prut şi Nistru, care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, mulţumită complicităţii primului dragoman al Porţii, care şi-a trădat suveranul în schimbul unui latifundiu şi al unui inel foarte preţios. (Ulterior primul dragoman a fost executat pentru înaltă trădare din ordinul Porţii.)

Pe data de 16/28 mai 1812, în articolele IV şi V ale Tratatului de Pace de la Bucureşti se consfinţeşte sfâşierea în două a Moldovei şi răpirea de către Imperiul Rus a largii regiuni dintre Prut şi Nistru denumite de atunci în colo Basarabia (Basarabia Ţaristă). Moldova a pierdut pentru atunci mai mult de jumătate din teritoriul său.

 

 

Scarlat Dm. Sturdza, primul guvernator al Basarabiei ţariste (1812 – 1813)

Ocupând Basarabia, ţarul Alexandru I a încercat să impună o rusificare paşnică, cu ajutorul unui regim politic mai liberal decât în restul Rusiei. Despre acest lucru vorbea şi amiralul Ciceagov, succesorul lui Kutuzov în fruntea trupelor de la Dunăre, adresându-se ţarului:

Basarabia este o ţară frumoasă, ea ne aduce mari foloase, dar trebuie să o lăsăm să se odihnească câtăva vreme. Am încercat să dau locuitorilor acestui ţinut câteva privilegii mai mult decât vecinilor.

Administraţia provizorie a Basarabiei a menţinut şi vechile diviziuni administrative, cele 12 ţinuturi din vremea Principatului Moldovei, subîmpărţite la rândul lor în ocoluri. Primii ispravnici au fost boieri români, iar primele legi ale provinciei Basarabia au fost întocmite de munteanul Petru Manega. Acesta va fi din 1832 tutorele bibliotecii înfiinţate în acel an la Chişinău.

Scopul acestui regim era lămurit în instrucţiunile ţarului, adresate chiar în 1812 autorităţilor provinciei:

Administrând Basarabia, trebuie să ne gândim că se aşează fundamentele unui edificiu mai întins. Poporul acestei provincii trebuie să primească binefacerile unei administraţii părinteşti şi liberale, ca astfel să fie atrasă cu dibăcie atenţia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei. Bulgarii, moldovenii, muntenii, sârbii caută o patrie. Să le uşurăm calea ca să o afle. Trebuie să exaltăm prin toate mijloacele aceste populaţii spre a le aduce la ţelul ce ne propunem. Să le promitem independenţă, întemeierea unui regat slav, recompense pecuniare bărbaţilor celor mai influenţi, decoraţii şi titluri convenabile pentru şefi şi pentru ceilalţi.” (13) Acesta era în realitate scopul politicii ruseşti.

De aceea, pentru autorităţile ţariste ocuparea Basarabiei reprezenta un veritabil succes, în vederea continuării ofensivei spre Constantinopol.

Iată cum releva acest real câştig acelaşi Kasso:

1) el ne apropie de Peninsula Balcanică;

2) ne dă putinţa să stăm pe picior solid la Dunăre, pentru a ne putea întinde pe viitor mai departe în paguba Imperiului turcesc, potrivit dorinţei politice a Ecaterinei II. Prin acest tratat, statul nostru a căpătat o rotunjire a Novorusiei, dând siguranţă Odesei, născută de curând, care până acum era mereu îngrozită de tătarii neastâmpăraţi din Bugeac.

Dar, afară de aceasta, cel mai esenţial moment în acest câştig a fost faptul că pentru prima dată Rusia a anexat supuşi creştini de-ai Porţii din Europa.

Crimeea şi stepa Oceacovului, cucerite până acum, prezentau prin sine, sau întinderi cu desăvârşire pustii, sau locuri populate cu mahomedani; prin bucata din Moldova alipită la Rusia ni s-a dat putinţa pentru prima oară să dovedim popoarelor creştine din Balcani în ce constă deosebirea dintre creştinii de sub jugul otoman şi gradul de fericire ce i-ar aştepta, dacă ar fi adumbriţi de aripile vulturului cu două capete!

După cum se vede, organizarea provizorie a Basarabiei avea scopul de a asigura Rusiei simpatiile populaţiilor creştine şi „a le da un prim gaj asupra sincerităţii intenţiilor sale”, cum afirma contele Capodistria, consilierul principal al ţarului pentru problemele Orientului.

Prin urmare, la început Basarabiei i s-au rezervat condiţii pentru conservarea caracterului ei naţional românesc.

La 2 august 1812, ţarul acorda Basarabiei un regim autonom. Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei.

Prin ukazul (decretul) din 23 iulie 1812, ţarul crea guvernământul provizoriu al provinciei, iar prin ukazul din 2 februarie 1813 atribuia acestui guvernământ două departamente (ministere).

Primul decret decidea „a lăsa locuitorilor Basarabiei organizarea lor legislativă”; al doilea repeta acest lucru şi adăuga:

Chestiunile judiciare trebuiesc judecate după legile şi obiceiurile ţării.” Iar un decret ulterior (13 mai 1813) ordona „de a nu se face nicio schimbare în administrarea Basarabiei.

Tendinţa de păstrare a statu-quo-ului era afirmată şi în decretul din 21 august 1813, intitulat „Despre organizarea arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului”, prin care se prevedea „aplicarea obiceiurilor locale, care nu se opun legislaţiilor fundamentale ruseşti, civile şi ecleziastice…, de aceea a lăsat poporului Basarabiei vechile drepturi moldoveneşti.

Prin aceste legi, şi în special prin cea din 2 august 1812, intitulată „Înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastia Basarabiei”, toate problemele administraţiei interne a Basarabiei stăteau în grija guvernatorului civil. Iar ispravnicii judeţeni puteau fi numai români care au jurat credinţă Rusiei, nu şi colonişti.

Despre legea din 2 august 1812, Vighel arăta că însărcinarea de a o concepe i-a fost dată lui Capodistria şi nu unui rus, „fiindcă Rusia n-a avut atunci timpul necesar ca să-şi bată capul cu organizarea unui petec de pământ de curând dobândit.” Caracteristicile acestei legi erau astfel evidenţiate de Nolde:

1) Administraţia era supusă cu totul legilor moldoveneşti, nu numai în ce priveşte dreptul civil, dar şi cel public, şi

2) Organul administrativ suprem era compus din persoane oficiale, luate în majoritate dintre proprietarii locali. Guvernul rus, nedorind să se amestece în administraţia însăşi a provinciei, a lăsat totul să meargă ca în trecut.

Iar Krupenski concluziona:

Anexând Basarabia, împăratul Alexandru I a încercat în administraţia ei principiile ieşite din condiţiunile istorice ale ţării. Guvernul provizoriu al provinciei a fost obligat să lase Basarabiei legile ei. Regulamentul din 1812 le dădea basarabenilor o largă parte în administraţie. Guvernatorul nu era decât preşedintele unor instituţii în care elementele locale predominau. Autorităţile ruseşti îndrumau administraţia, nu se amestecau însă în detalii şi în modul de aplicare.

Cele două departamente ale guvernământului provizoriu se divideau fiecare în câte trei secţiuni: primul în secţiunile civilă, penală şi poliţienească, iar cel de-al doilea în secţiunile statistică, financiară şi comercială.

Departamentele erau compuse din proprietari autohtoni şi cinovnici (funcţionari) ruşi în proporţie de 7:5.  Dezbaterile se ţineau în limbile română şi rusă. De altfel, fiecare departament avea două cancelarii: una românească şi una rusească.

Se menţinea vechea organizare în judeţe, având în frunte ispravnici (numiţi pârcălab la Hotin, serdar la Orhei etc.), cu competenţă administrativă şi judiciară.

Subdiviziunea judeţelor o constituiau ocolurile, conduse de ocolaşi.

Oraşele aveau primari, iar mazilii îşi păstrau vechea organizare, inclusiv căpitanul de mazili. Armata era sub comandamentul special al unui şef deosebit, iar biserica avea în frunte un mitropolit.

Legea din 2 februarie 1813, intitulată „Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei”, încredinţa conducerea regiunii unor funcţionari ţarişti: comandantul armatei şi guvernatorul civil, ajutaţi de boierii autohtoni.

Toate treburile administraţiei interne a Basarabiei se aflau în grija guvernatorului civil.

Acesta era totodată şi preşedintele guvernământului regional. El conducea pe baza vechilor „obiceiuri nescrise ale pământului” şi a unor articole de drept penal care erau valabile pe teritoriul întregului Principat al Moldovei.

Scarlat Dimitrie Sturdza a fost primul guvernator civil al Basarabiei Mari după anexarea acesteia la Imperiul Rus,în urma războiului Ruso-Turc din 1806-1812, fiind numit oficial la 7 data de august 1812 

El se afla sub ordinul generalissimului Kutuzov şi era ajutat în conducere de Matei Krupenski, numit într-un raport consular „un mizerabil”, iar într-o scrisoare contemporană „un ponegritor fără talent.

 

 

  Amiralul rus Pavel Ciceagov i-a inmânat lui Scarlat Sturdza în acea zi „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii” pe teritoriul moldovenesc dintre Prut si Nistru, dându-i ăi instrucţiuni concrete.

La data numirii, Scarlat Sturdza era octogenar şi bolnav, „pentru care semna actele mitropolitul Gavriil şi generalul Ivan Hartingh”.

Fiul său, Alexandru Sturdza, a fost autorul primului statut al Basarabiei de dupa anexare.

Bătrânul boier moldovean Scarlat Sturdza a fost primul şi unicul guvernator civil al Basarabiei anexate de Rusia de origine română şi a fost schimbat la numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Mark Hartingh.
Dupa anexarea Basarabiei,ţăranii supusi la dări suplimentare au început sa fuga in masa spre Moldova de peste Prut.

Pentru a preintâmpina o masiva depopulare a teritoriului, la 7 octombrie 1812, Scarlat Sturdza a emis o dispoziţie specială adresată comandantului Armatei Dunarene P.V. Ciciagov, prin care acestuia i se indica instituirea cordonului de paza la hotarul de apus al Basarabiei.

El scria:
 

    „Deoarece Prutul a devenit hotar, consider ca pe malul raului necesita a fi stabilit un cordon de straja. Trupele care alcătuiesc garnizoana din Basarabia aflându-se în subordinea Excelenţei voastre, rog sa urgentaţi organizarea acestei străji, care poate servi ca obstacol pentru fugarii din aceasta regiune peste frontieră, în Moldova…”

În 1813, o comisie condusă de funcţionarul Baikov era trimisă să examineze lipsurile guvernării Sturdza.

În raport se spunea că Sturdza suferea de „lipsă de experienţă, bătrâneţe şi slăbiciunea caracterului”, guvernul fiind „prea moale.

În continuare, se făcea o caracterizare foarte negativă administraţiei, arătându-se abuzurile, păstrarea veniturilor ilegale din trecut ale ispravnicilor, înfiinţarea unor noi impozite etc.
La 17 iunie 1813, pe motiv de boala, Scarlat Sturdza a fost eliberat din functie. In realitate, destituirea a fost provocata de opozitia sa ferma fata de intentiile de rusificare a administratiei si de colonizare a provinciei cu tarani adusi din Rusia.  

Locul sau a fost preluat de generalul‐maior Ivan Hartingh, guvernator militar al provinciei , şi în după acesta  numai de guvernatori ruşi.

Un comisar imperial venea în primăvara anului 1816 pentru a cerceta pricinile nemulţumirilor, soldate cu masive emigrări peste Prut.

El a trebuit să întărească drepturile tuturor claselor sociale: clerici, nobili, negustori şi popor.

Iar ţarul îi scria la 1 aprilie 1816 mitropolitului Gavriil, recomandându-i ca scrisoarea să se citească prin biserici.

Ţarul arăta în scrisoare că: „Spre cea mai extremă durere, sunt informat în mod absolut sigur că toate năzuinţele mele nu sunt realizate şi că dezordinea, mai cu seamă pornind de la un timp încoace, a ajuns în ultimul grad.

În sfârşit, din 1817 era îngăduită reluarea legăturilor cu Moldova.

La 5 iulie 1814, boierii basarabeni cereau ţarului „ca să se facă Înalt cunoscut, că se iartă cu totul recrutaţie pe o vreme îndelungată… Cu hotărâre… ca şi după îndeplinirea vremiei, recrutaţia să (se) ia în bani, dar nu în oameni.

Cererile acestui memoriu au fost aprobate de ţar la 12 septembrie 1815.

Ruşii făceau şi erori grosolane, izvorâte din lipsa totală de cunoaştere a regiunii şi a oamenilor. La trei ani după anexarea Basarabiei, în 1815, funcţionarului Svinin i se dădea ordin să stabilească de ce religie aparţinea populaţia Basarabiei!

În acest timp, un regim foarte aspru a fost impus de noul guvernator, generalul Harting.

Acum s-a căutat îndepărtarea din conducere a boierilor români, acoperiţi cu tot felul de acuzări denigratoare.

Despre netemeinicia acuzărilor aduse lor de către ruşi vorbea ducele francez Richelieu, aflat în serviciul Rusiei:

În general, boierii moldoveni, pe care i-am văzut şi cu care am putut să mă întreţin, mi-au părut foarte departe de acea stare de ignoranţă şi de stupiditate, la care ruşii fac să se creadă că sunt reduşi, pentru a justifica fără îndoială îngâmfarea şi relele purtări cu care îi tratează, şi pe care boierii nu par a le merita.”  

 

 

Bibliografie (surse):

 

http://www.istoria.md/ Organizareaadministrativ provizorie_a_Basarabiei 

http://www.istoria.md/articol/237/Scarlat_Dm__Sturdza,_primul_guvernator_al_Basarabiei ţariste

https://cultural.bzi.ro/scarlat-sturdza-primul-guvernator 

 

20/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: