CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Noul Drum al Mătăsii – cordonul ombilical al civilizației Eurasiatice

 

DRUMUL MĂTĂSII – UN SCURT ISTORIC

Întinzându-se cale de aproximativ 10.000 km, Drumul Mătăsii a contribuit decisiv în alcătuirea unui splendid repertoriu de culturi de-a lungul timpurilor cum ar fi cea chineză, indiană, persană, arabă, greacă sau romană, printre multe altele.

Pe aceste rute numeroase ale drumului ne-a parvenit pentru întâia oară invenţii chineze precum compasul, praful de puşcă sau hârtia, drumul jucând un rol esenţial şi în apusul Evului mediu în Europa şi naşterea epocii moderne aici.

Drumul mătăsii a fost principala legătura a Chinei cu ţările europene încă de pe vremea anticilor.

Deşi se crede că Drumul Mătăsii ar fi existat, ca rută comercială, încă din vremuri preistorice, el este menţionat pentru întâia oară abia pe la începutul secolului al II-lea, în vremea Dinastiei Han (206 î.e.n.- 220 e.n.).
În amintirea acestor vremuri în care comerţul cu mătase (pe atunci, material încă necunoscut Europei) înflorea de-a lungul drumului, un geograf german pe nume Ferdinand von Richthofen, în urma efectuarii a mai multor expediţii pe tărâm chinez, va folosi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea termenii de Seidenstraße sau Seidenstraßen ( adică Drumul de mătase sau Ruta de mătase) pentru a descrie aceste rute.

În 53 î.h., soldaţii romani, întorşi la Roma după campaniile eşuate in ţinuturile parţilor, vor povesti despre un material nemaiîntâlnit din care se croiau stindarde nemaipomenit de strălucitoare vederii şi de moale şi delicate atingerii : era primul contact al europenilor cu mătasea.

Extinderea Marelui zid chinezesc din această perioadă era socotită drept o măsură de protecţie a acestei rute comerciale de către chinezi.
Campaniile militare au jucat un rol esenţial în crearea acestui drum.

Acesta a acţionat ca o punte de legătură ce a uşurat cooperarea dintre imperiul chinez şi regatele din vest, în vremea când acestea erau ameninţate de triburile hunice din nord.
Abia pe urmă, principala utilitate a „drumului” descris de unii ca fiind cea mai importantă rută comercială a omenirii, a devenit, în fapt, o rută cu precădere comercială.

În decursul celui de-al doilea secol î.e.n., Drumul Mătăsii au cunoscut prima lui expansiune — şi afirmare totodată — în principal în urma eforturilor diplomatului chinez Zhang Qian (născut la 200 î.h. şi mort în 114 î.h.), care a fost un trimis şi diplomat al Imperiului Chinez în ţările vecine acestuia, şi, totodată, o primă sursă de informaţii de încredere in privinţa Asiei centrale, jucând un rol esenţial in cucerirea şi colonizarea regiunii apusene Xinjiang.

Mărfurile erau transportate pe Drumul Mătăsii de către caravane. Acestea nu parcurgeau însă distanţe transfrontaliere, cum ar fi să zicem, una ce duce din China până în Persia, decât rareori ; neguţătorii cumpărau sau transportau bunuri în oraşele mai importante sau în pieţele caravanseraiurilor răspândite de-a lungul întregul drum, la un preţ care să îi avantajeze.

Caravanele nu ieşeau de obicei în afara teritoriilor lor native, ci le vindeau la graniţă popoarelor vecine, ca acestea să le vînda la rândul lor, căutând să obţină un profit, perşilor, ruşilor sau arabilor. Astfel ele ajungeau într-un final şi pe pieţele europene.

În timpul Dinastiei Tang (618-907 e.n.), drumul a cunoscut perioada sa cea mai prosperă. Afirmarea mongolă din secolele XIII-XIV pe scena central-asiatică au adus o nouă era de stabilitate în istoria Drumului Mătăsii.

Aceştia au eliminat corupţia şi taxele de trecere existente aici, înlesnind în general călătoria de-a lungul rutelor sale. Drumurile au devenit astfel mai sigure şi mai uşor de parcurs şi pentru vizitatorii din Occident.

Probabil cel mai hotărâtor dintre factorii ce au contribuit la declinul Drumului Mătăsii a fost dezvoltarea, cu timpul, unor rute alternative maritime ce conectau estul şi sudul Asiei de Africa, de teritoriile arabe şi de Europa via Oceanul Indian, Marea Roşie şi, respectiv, cea Mediterană.
Un alt factor l-a constituit descoperirea Americilor şi destrămarea Imperiului Mongol, ce a creat repercursiuni economice asupra rutelor central-asiatice.

Acum s-au constituit pe aceste teritorii numeroase civilizaţii sedentare, iar Imperiul Otoman şi-a făcut şi el apariţia pe scena politică eurasiatică, scrie www.drumulmatasii.ro/blog/ 

 

În urmă cu 6 ani, în 2013, liderul chinez Xi Jinping a lansat  un proiect gigantic intitulat „Noile drumuri ale mătăsii”, un uriaş program de investiţii în infrastructuri menit să devenit o vitrină economică a ambiţiilor economice mondiale ale Chinei.

Proiectul chinez se compune din două părţi.

Prima componentă este terestră şi prevede construirea sau finanţarea unor căi ferate între China şi Europa.

 China are actualemente legături feroviare cu peste 30 de oraşe europene în care se poate ajunge în mai puţin de trei săptămâni.

A doua componentă a sa „Belt and road initiative” – denumirea anglo-saxonă a proiectului – este maritimă şi prevede investiţii masive în zeci de porturi din lume pentru a facilita comerţul chinezesc.

La acest capitol să reamintim că al treilea port din Turcia, aflat lângă Istanbul, dar şi cel grecesc de la Pireu şi cele spaniole Bilbao şi Valencia au trecut déjà sub pavilion chinezesc.

Pentru moment, liderul de la Beijing a reuşit să atragă circa 70 de ţări în acest proiect care se vreo o versiune modernă a „drumului mătăsii” al lui Marco Polo.

Ţări care înglobează aproape 4 miliarde şi jumătate de locuitori şi care produc peste 60% din PIB-ul mondial. Ultima ţară pe listă este Italia care  şi-a anunţat revent ralierea la aceste „noi drumuri ale mătăsii”.

Pentru China este o victorie simbolică importantă întrucât Italia este a treia putere economică a Europei şi prima ţară membră în G7 – grupul principalelor 7 economii din lume – care sprijină iniţiativa lui Xi Jinping.

Alte state europene precum Portugalia, Grecia, Ungaria sau Polonia, au semnat şi ele acorduri cu China pentru a se alătura „noilor drumuri ale mătăsii”. 

O iniţiativă privită cu scepticism de aliaţii occidentali, pe motiv că autonomia şi suveranitatea Europei vor fi puse în pericol de dominaţia chineză.

Drumul Mătăsii, se tem oficialii europeni, ar putea fi doar o perdea brodată meticulos pentru a acoperi adevăratele intenţii ale Chinei.

Înainte ca memorandumul dintre cele două ţări să fie semnat, liderii europeni au manifestat un front unit împotriva Chinei şi au avertizat Guvernul italian asupra consecinţelor semnării unui astfel de acord bilateral cu Beijingul.

Italia este acum cea mai mare economie europeană care s-a angajat să intensifice schimburile comerciale cu China.

Acordul prevede investiţii de 2,5 miliarde de euro la început şi ar putea ajunge la 20 miliarde de euro.

Decizia guvernului italian a fost pusă la îndoială de liderii europeni, în timp ce blocul comunitar vede în China un rival sistemic al Europei.

Sophie Boisseau du Rocher, doctor în ştiinţe politice şi cercetătoare la IFRI – Institutul francez pentru relaţii internaţionale – specializată în relaţiile Asiei cu restul lumii, constată că „aproape 90% din „noile drumuri ale mătăsii” funcţionează cu produse chinezeşti – finanţare, mână de lucru, infrastructuri, norme, etc. Nu e vorba deci nici pe departe despre proiectul de câştiguri, de avantaje reciproce, pe care ni-l vând chinezii. Nu se poate ca „noile drumuri ale mătăsii” să fie implementate în Europa în aceste condiţii”conchide cercetătoarea franceză.

Pentru a-şi concretiza ambiţiile, China a investit deja 25 de miliarde de dolari în peste o sută de proiecte de infrastructură în ultimii 6 ani, conform estimărilor institutului german de cercetări Mercator.

Alte estimări avansează suma de 200 de miliarde de dolari deja investite.

In total, la orizontul anului 2027, Beijing ar urma să cheltuiască peste 1.200 de miliarde de dolari în faraonicul proiect, conform unei estimări consemnate de RFI, care aparţine băncii Morgan Stanley.

Programul ambiţios al Chinei nu se rezumă doar la realizarea unei infrastructuri de transport moderne, ci are şi componente de colaborare în tehnologie, ştiinţă şi cultură, consacrând astfel strategia de expansiune globală a celei de-a doua cea mai mare economie a lumii.

De aceea Uniunea Europeană şi Statele Unite privesc cu îngrijorare creşterea influenţei chineze pe continentul european, scrie digi24.ro//aderarea-italiei-la-noul-drum-al-matasii-imparte-uniunea-europeana-in-doua 

 

 

Imagini pentru noul drum al matasii map

Noul Drum al Mătăsii

Cordonul ombilical dintre Europa și Asia era până la sfârșitul preistoriei Drumul Mătăsii, pe unde treceau negustori, aventurieri, predicatori din toate religiile. Era, de-a lungul secolelor, un mare drum comercial, dar mai ales o cale pe unde treceau ideile și gândirea, unde au apărut primii germeni ai celei mai mari civilizații comune a Eurasiei”.

(Lionello Lanciotti, Dove va la civiltà cinese?, Roma 2005, p. 28)

Președintele Xi Jinping, replicându-le celor care se temeau că acordul italo-chinez asupra Noului Drum al Mătăsii ar putea crea un raport privilegiat între Roma și Pekin, în detrimentul angajamentelor atlantiste ale Italiei, în ajunul sosirii sale la Roma, a scris o scrisoare deschisă care a fost publicată în 23 martie în  “Corriere della Sera”.

„De mai bine de două mii de ani – spunea scrisoarea președintelui chinez – vechiul Drum al Mătăsii a permis legătura dintre China antică și Roma antică, în ciuda marii distanțe care le separa.

Dinastia Han l-a trimis pe Gan Ying în misiune în căutarea a ceea ce se numea Da Qin sau Marele Qin, care se referea exact la Imperiul Roman, în vreme ce în operele poetului Virgiliu și ale geografului roman Pomponio Mela se găsesc multe referințe la Țara Mătăsii.

Mai târziu, Il Milione, cartea lui Marco Polo, a declanșat prima pasiune pentru China din istoria occidentală iar autorul său a devenit un pionier al contactelor dintre cultura orientală și cea occidentală (…)”.

În secolul al II-lea d.Hr., într-adevăr, negoțul cu diverse bunuri de consum, printre care mătasea, produsă în China de mai bine de un mileniu, a permis apariția unei rețele de drumuri care, trecând peste deșerturi și lanțuri muntoase, legau Imperiul Celest cu diverse zone din Asia centrală, cu Iranul și cu India, și ajungeau până la capătul mediteranean al Antiohiei.

S-a întâmplat astfel că mătasea s-a răspândit și în lumea romană, unde se credea că ea se obține din frunzele unei plante misterioase din țara extrem-orientală a Seri – lor (Seres), „o rasă foarte dreaptă” (1).

„Aceștia (Seres), scria Pliniu cel Bătrân, sunt faimoși prin lâna din pădurile lor; ei piaptănă părul alb de pe frunze, după ce le-au băgat în apă; de aceea, femeile noastre trebuie să facă o muncă dublă, să împartă firele și să le țeasă din nou” (2).

Cu astfel de materiale se confecționau acele veste de mătase (sericae vestes) care îl indignau pe Seneca:

„Iată vestele din mătase, dacă se pot numi veste aceste lucruri care nu au nimic care să protejeze corpul sau măcar pudoarea (…); le aduc, plătind sume considerabile, din locuri necunocute, și negustorii noștri” (3).

Rutele terestre aprovizionau cu mătase și alte produse asiatice piețele din Europa de aproximativ patrusprezece secole iar rutele maritime de o perioadă și mai lungă de timp, creând și consolidând relații comerciale și culturale între cele două părți ale continentului eurasiatic.

Au fost numeroase și diverse popoarele marelui continent care au fost implicate în crearea și dezvoltarea unor astfel de rute și au jucat un rol fundamental în comerțul cu mătase.

„Erau populații urbane și agricole sedendare ale imperiilor ce se întindeau în întregul continent eurasiatic, dar și populații nomade care trăiau pe pășunile din nordul acestor imperii, mutându-și turmele și corturile după anotimpuri și circumstanțe. (…) La sud de marile imperii, de asemenea, se întindeau mările și oceanele meridionale, unde cu multă vreme în urmă marinari de cele mai variate origini au experimentat diverse rute maritime care traversau Golful Persic și Marea Roșie, legând Macedonia cu Egiptul.

Navele care brăzdau Marea Roșie și Marea Arabică, de exemplu, au contribuit mult la prima rută maritimă a mătăsii, deschisă în secolul I d. Hr., ce lega porturile indiene (către care era transportată mătasea) cu teritoriile orientale ale Imperiului Roman, una dintre principalele piețe ale mătăsii chinezești.

Cu câteva secole după, marinarii provenind din sud-estul asiatic au dezvoltat o rută maritimă care lega Sri Lanka de China, sporind într-o manieră semnificativă traficul comercial dintre India și Imperiul Celest” (4).

Intenția de a reactiva această grandioasă rețea de drumuri a fost enunțată de Xi Jinping în septembrie 2013, într-un discurs ținut la Universitatea Nazarbayev din Astana, capitala Kazahstanului.

Ambițiosul proiect chinezesc, numit la început „O Centură, o Cale” („One Belt, One Road”, OBOR), apoi „Inițiativa Centura și Calea” („Belt and Road Initiative”, BRI) cuprinde direcțiile terestre ale „Zonei economice a drumului mătăsii” și „Drumul mătăsii maritim al secolului XXI”;

acest proiect vrea să lege China de Europa prin intermediul unei rețele de autostrăzi și căi ferate care, traversând Kazahstanul, Rusia, Bielorusia, Polonia, Germania, Franța și Regatul Unit, ar ajunge până în peninsula iberică;

pe dimensiunea maritimă, aceste rețele de drumuri comerciale ar presupune și regiunile situate de-a lungul Oceanului Indian, al Mării Roșii și al Mării Mediterane.

Proiectul chinez privește aproximativ șaptezeci de țări, cu un total de 4.400.000.000 de locuitori: mai mult de jumătate din populația mondială, trei sferturi din rezervele energetice și o treime din produsul intern brut global.

În ce privește profilul economic, obiectivele Chinei constau în sporirea exporturilor, în comercializarea produselor sale și în găsirea de noi piețe pentru companiile sale de construcții.

În plus, realizarea proiectului ar permite Chinei să-și diversifice sursele de aprovizionare energetică: în Asia centrală, în particular, China ar putea să se elibereze de dependența energetică în raport cu Rusia și țările din Golf.

Dacă îl privim din punct de vedere geopolitic, proiectul chinez ne face să ne amintim partea finală a faimosului raport pe care Sir Halford Mackinder l-a citit în fața membrilor Royal Geographical Society la 25 ianuarie 1904:

„În concluzie – anticipa directorul de la London School of Economics and Political Science– poate fi oportun să evidențiem faptul că apariția unei puteri noi în aria internă a Rusiei nu va duce la reducerea importanței geografice a poziției pivotale.

Dacă, de exempu, chinezii, organizați de japonezi, ar cuceri Imperiul Rus și teritoriul lui, aceștia ar putea constitui pericolul galben pentru libertatea lumii, prin aceea că ar adăuga o deschidere oceanică către resursele marelui continent, un avantaj pe care până acum locuitorii ruși ai regiunii pivot nu l-au avut” (5).

Dacă eliminăm ipoteza ce nu mai poate fi susținută a „chinezilor organizați de japonezi”, obsesia „pericolului galben” și identificarea intereselor britanice cu o foarte sugestivă „libertate a lumii”, tabloul prevăzut de Mackinder nu se îndepărtează mult de cel care se poate observa în cadrul actualului proiect chinez.

Într-adevăr, alăturându-se inițiativelor Organizației de Cooperare de la Shanghai și Uniunii Economice Eurasiatice, „Inițiativa Centura și Drumul” se înscrie de o manieră decisivă într-o strategie generală de integrare a Rimland-ului cu masa continentală eurasiatică; prin integrarea imenselor resurse continentale cu un amplu front oceanic se configurează dominația asupra Heartland-ului din partea unui centru de putere eurasiatic, cu eliminarea corespunzătoare a puterii atlantice și înfrângerea sa definitivă în lupta pentru supremație mondială.

În timpul forumului „Centura și Drumul”, care a avut loc la Pekin în mai 2017, președintele Xi Jinping a exprimat printr-o elegantă metaforă ideea de colaborare la care sunt chemate, pentru realizarea acestui proiect ambițios, țările continentului eurasiatic.

„Lebedele sălbatice – a spus el – sunt capabile să zboare multă vreme fără probleme, rezistând la vânturi și furtuni, fiindcă se deplasează în stoluri și se ajută între ele ca o singură echipă”.

Președintele Putin, invitat de onoare alături de ministrul de externe Lavrov, a fost încă și mai explicit, declarând că Noul Drum al Mătăsii constituie „o ocazie unică de a crea un cadru de cooperare de la Atlantic la Pacific, pentru prima dată în istorie”.

Și a adăugat: „Marea Eurasie nu este o schemă geopolitică abstractă ci, fără să exagerăm, un proiect ce ține de civilizația viitorului”.

NOTE

[1] “Seres genus plenum iustitiae” (Pomponio Mela, De chorographia, III, 7, 60).

[2] “Seres, lanicio silvarum nobiles, perfusam aqua depectentes frondium canitiem, unde geminus feminis nostris labos redordiendi fila rursusque texendi” (Plinio, Naturalis historia, VI, 54). Cfr. Virgilio, Georgiche, II, 12: “Velleraque ut foliis depectant tenuia Seres”.

[3] “Video sericas vestes, si vestes vocandae sunt, in quibus nihil est, quo defendi aut corpus aut denique pudor possit (…); hae ingenti summa ab ignotis etiam ad commercium gentibus accersuntur” (Seneca, De beneficiis, VII, 9, 5).

[4] Xinru Liu – Lynda Norene Shaffer, Le vie della seta, Il Mulino, Bologna 2009, p. 14.

[5] Halford John Mackinder, Il perno geografico della storia, “Eurasia”, 2/2018, a. XV, n. 2, aprile-giugno 2018, pp. 41-42.

Traducere C. Pantelimon

https://www.eurasia-rivista.com/la-nuova-via-della-seta-editoriale/

 

 

 

 

 

10/07/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sebastian Ghiță și Elena Udrea au fost debrifaţi ? Cine i-a debrifat ?

 

 

 

 

Imagini pentru Ghiță și Elena Udrea photos

Cine i-a debrifat pe Sebastian Ghiță și Elena Udrea?

Pe ințelesul tuturor, debrifarea este o stoarcere de informații. Când un spion este arestat sau o persoană importantă (cum a fost la vremea sa Pacepa) schimbă tabăra, unul dintre primele lucruri care i se întâmplă în noua viață de persoană fără patrie este debrifarea.

Lumea, azi, e condusă mai mult prin secrete adânc îngropate decât prin adevăruri accesibile tuturor. Secretele conțin în ele explozia surprizei, iar surpriza este cea mai tare armă: amuțește, paralizează, anihilează.

Sebastian Ghiță și Elena Udrea nu doar că au făcut parte din statul românesc profund dar, o perioadă, au coordonat urzelile sofisticate ale acestuia având acces aproape ilimitat  la scheme, complicități și butoane care, în sensul cel mai direct, decideau istoria clipei.

Ambii, la un moment dat, s-au trezit vânați și au fugit din țară. Aparent fără nimic la ei, dar, în realitate, doldora de secrete stocate pe sticuri, în creier și în jurnalele de operațiuni ale unei intregi armate de foști colaboratori, mulți cu fețele încă blurate, mulți încă activi, fideli și controlabili de la distanță.

Doar niște naivi și-ar putea închipui că, odată deveniți fugari, lumea largă a intelligence-ului a rămas indiferentă la comoara pe care o reprezentau Ghiță și Udrea.

Nu doar că nu a rămas indiferentă, dar s-a năpustit, literalmente, asupra lor.

Un lucru esențial pentru supraviețuirea celor doi în noile condiții era să-și asigure o protecție solidă. Moneda de schimb pe care o puteau oferi pentru asta consta în secretele deținute pe care erau dispuși să le pună la bătaie.

Întrebarea capitală rămâne însă următoarea: cine dintre mai marii lumii a intrat în posesia acestor secrete?

***

Întoarcerea în țară a Elenei Udrea poate fi un indiciu. Cel mai probabil este că cei care au debrifat-o în Costa Rica au fost americanii.

Perioada petrecută în arestul de acolo pare a fi fost mai mult decât suficientă (și eficientă) pentru dezbrăcarea ei de secretele dorite. Acestea, în principal, vizându-l pe Traian Băsescu și mandatele sale de președinte.

De ce? Pentru că Traian Băsescu este încă o armă redutabilă care poate și trebuie folosită după necesități.

Odată rezolvată problema debrifării, a venit și recompensa: garanții solide pentru Elena Udrea că poate reveni în România și că, aici, nimic rău (din partea justiției) nu i se va mai întâmpla.

Acum se zvonește că și Sebastian Ghiță își face bagajele să revină în țară.

Pentru mine asta ar reprezenta întrucâtva o surpriză deoarece impresia mea a fost, după ce am aflat traseul său de fugar imediat după părăsirea țării, că, în zonele prin care a bântuit până să se stabilească la Belgrad, mai degrabă rușii decât americanii l-ar fi putut ajuta să nu se rătăcească și, mai ales, să supraviețuiască.

Mi se pare improbabil ca, în aventura sa de a fugi cu succes din țară în ultimul moment înainte de a fi arestat de binomul Coldea – Kovesi (marea construcție americană), tot americanii să îl fi ajutat să le scape acestora printre degete.

Apoi destinația aleasă de Ghiță (o țară subordonată politic aproape total Rusiei) pare să îmi susțină bănuiala.

Și mai e ceva: Ghiță deținea secretele SRI-ului, care SRI era la vremea respectivă controlat total de americani. Ce secrete ar fi putut el să divulge americanilor astfel încât să-i determine pe aceștia să-l susțină impotriva lui Coldea și Kovesi? Pe când rușilor…

Sebastian Ghiță, ca și Elena Udrea, nu s-ar întoarce în țară în lipsa unor garanții solide privind viitorul lor în libertate.

Sunt rușii atât de influenți în România încât să-i poată asigura lui Sebastian Ghiță aceste garanții?

***

Aș pune întoarcerea în țară a Elenei Udrea și pe seama alegerilor prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Iar dacă s-ar întoarce și Sebastian Ghiță, cu atât mai mult.

După europarlamentarele de la sfârșitul lunii mai, Klaus Iohannis pare a fi scăpat în câștigător pentru un al doilea mandat.

Oare Israelul și chiar SUA să se fi împăcat atât de ușor cu o astfel de soluție?

Poate că România este incă tratată de SUA, în virtutea unei vechi inerții desconsideratoare, drept o cantitate neglijabilă în șahul geopolitic al momentului.

Nu ar fi prima oară în istorie când marile puteri joacă gambitul României, adică sacrificarea pionului cu acest nume în scopul obținerii unor avantaje viitoare mai importante din partea celorlalte piese de pe tablă.

Ceea ce poate (și ar trebui) să schimbe datele acestei desconsiderări istorice este însă războiul americano – german aflat acum în plină desfășurare și acutizare.

E clar că realegerea lui Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat de președinte ar însemna trecerea României, și mai abitir ca până acum, de partea Germaniei.

Poate accepta administrația Trump și odată cu ea cel mai important aliat al ei, Israelul, un astfel de afront? Fără luptă?

Cred că nu! Și de aceea mă astept ca în lunile rămase până la prezidențiale să se întâmple ceva (dezvăluiri, scandaluri, repoziționări, candidați surpriză) care să-l împiedice pe Klaus Iohannis să devină, pentru a doua oară, administratorul german al României.

Poate că acest „ceva” a și început să se întâmple prin revenirea în țară a Elenei Udrea.

Ar fi încă timp să se instaleze la București și noul ambasador al SUA și, dece nu (chiar cu riscul de a-mi fi contrazise intuițiile), să se repatrieze și Sebastian Ghiță.

Dacă îl mai adăugăm la acest comando și pe Traian Băsescu, un cal troian infiltrat temeinic de americani în Parlamentul European (ați citit ultimele lui declarații de la Bruxelles?) punem de-o distribuție promițătoare pentru multă acţiune și pentru mult suspans în lunile care vin.

Cât ar părea de greu de crezut, mă aștept ca după această vară fierbinte să urmeze o toamnă toridă.

Sursa: Contele de Saint Germain

10/07/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 10 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 10 iulie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

1466: Incep lucrările de construcţie la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Stefan cel Mare, ridicata dupa cucerirea cetatii Chilia.

Conform Letopiseţelor putnene şi Cronicii moldo-polone, pe 10 iulie a  început zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ştefan cel Mare, cu menirea de a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In data de 15 septembrie  Ştefan cel Mare a cumpărat satul Vicovul de Sus, cu 200 de zloţi tătăreşti si l-a daruit  Mănăstirii Putna, a cărei construcţie abia începuse, inaugurând astfel seria marilor donatii pentru gloriosul său aşezământ religios.

 

 

 

 

 

1606: Simion Movila devine domn al Moldovei.

Simion Movilă, a fost şi Domn al Munteniei din  octombrie 1600 – pana la 3 iulie 1601, și  din august 1601 – până în august 1602.

A urcat pe tronul Moldovei pe 10 iulie 1606  si ramane  pana  la 24 septembrie 1607.

 

 

 

 

 

I-a luat locul  fratelui  său, Ieremia Movilă,  dupa moartea acestuia, fiind recunoscut domn al Moldovei și de sultan.

Cât timp a fost domnitor în Moldova, a avut relații de dușmănie cu polonezii, care, dupa încercari zadarnice să-l detroneze prin intermediul turcilor, reușesc în 1607 să-l otrăvească.

A fost înmormântat la Mănăstirea Sucevița.

 

 

 

 

1774: S-a semnat Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi, localitate aflata  Dobrogea de sud, prin care s-a pus capat  războiului  ruso-turc inceput in 1769.

 

 

 

 Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei 1762-1796, sursă:russia.rin.ru

Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748-49, 1769

Mustafa III-lea, sultan 1757-1774, sursă:oocities.org

 Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei 1762-1796, sursă:russia.rin.ru

Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748-49, 1769

Mustafa III-lea, sultan 1757-1774, sursă:oocities.org

 

Prevederile tratatului, contrar  pretenţiilor Imperiului Rus, care cerea Oceakov-ul, întrega Moldovă şi Muntenia (Ţara Românească), s-au mărginit în cedarea catre  rusi a  Kerci-ul şi Enicale, precum şi la proclamarea  tătarilor  din Crimeea independenţi de Turcia.

Dupa Tratatul de pace de la Kuciuc-Kainargi Moldova şi Muntenia, rămîneau sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li se recunoştea dreptul de control şi de apărare a românilor contra abuzurilor turceşti.

 Tara Romaneasca si Moldova sunt scutite de plata haraciului timp de doi ani.

Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în Principatele Române. Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus va exercita  un  un amestec continuu în toate afacerile ţărilor române.

Războiul ruso-turc din 1769  a început cînd generalul Goliţin a trecut Nistrul şi a ocupat Hotinul şi Iaşii.

Curînd însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt si a cedat  comanda armatei lui Rumeanţev, care i-a bătut pe turci lîngă Kameneţ.

Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia.

Generalul rus Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pîrvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins.

Imediat după ocuparea celor două principate, porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor.

Delegaţia boierilor din Muntenia a mers pana la a cere alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie: ţara să fie guvernată numai de boierii mari, cîte 12 pe rand, sub guvernator rus, veniturile visteriei să se trimită   Imperiului Rus.

Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca aţara lor să devină pur şi simplu un judeţ (oblasti) a Imperiului Rus.

Ruşii însă nu s-au putut bucura de izbînzile lor, căci sub ameninţarea unui război cu Imperiul Austriac, care nu putea să vadă principatele româneşti  în componenţa Imperiului Rus, ei fuseseră siliţi să încheie pace cu Turcii, renunţînd la cuceririle făcute.

 

 

 

1862: S-a născut (la Storojineţ, in Bucovina de Nord, azi în Ucraina), pe timpul Imperiului Austro-Ungar, compozitorul, dirijorul şi violonistul român, Tudor cavaler de Flondor ; (d. 22 iunie 1908, Berlin-Schlachtensee).

A fost primul fiu lui Gheorghe cavaler de Flondor şi a Isabelei Dobrowolski de Buchenthal

Tudor de Flondor a studiat Jurisprudenţa la Universitatea din Cernăuţi (1882-1884), apoi, la Universitatea de Agricultură din Viena, Ştiinţe economice.

În acelaşi timp, el s-a înscris tot acolo la Academia de Muzică şi Artă Dramatică, cu accent pe teoria muzicii şi contrapunct pentru a deveni compozitor.

A fost profesorul tânărului muzician George Enescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De la 1899 până 1906, a fost vicepreşedinte al Junimei, de asemenea directorul de cor şi dirijor al societăţii „Armonia” în Cernăuţi. Theodor a mai fost director de cor şi dirijor al societăţii „România Juna” (1885-1888), la a cărui aniversare a participat orchestra lui Johann Strauss.

Pe lângă activităţile sale muzicale, a lucrat în 1904 ca economist şi editor al „Agricultorul”, ediţiei româneşti al Consiliului Cultural a Bucovinei, „Bukowinaer landwirtschaftliche Blätter”.

A fost deputat al Dietei Bucovinei, apoi al Consiliului imperial (Reichsrat) (1901-1908).  .

Flondor a compus numeroase operete române, lucrări corale, serenade, dar, de asemenea, muzică instrumentală şi vodeviluri. Din pacate multe din lucrările sale sunt astăzi uitate.

A ramas in preferintele publicului larg  în principal serenada „Somnoroase păsărele”, după o poezie de Mihai Eminescu

Cântăreţul Constantin Sandu a fondat societatea corală „Tudor Flondor” care s-a dedicat în special lucrărilor acestui compozitor.

In Cernăuţiul interbelic (1919) o strada i-a purtat numele, iar  astăzi este purtat de o stradă în Bucureşti si de biblioteca oraşului Rădăuţi.

 

 

 

 

 

 

1872: La Bucuresti apare gazeta muncitoreasca “Uvrierul”, care continua traditia “Analelor tipografice”.

 

 

1872: S-a născut la Dumitresti, Râmnicu Sărat, actorul Aristide Demetriade.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A jucat la Teatrul Național din București.

In afara scenei a desfasurat şi o activitate  legată de primele încercări cinematografice de la noi, regizând peliculele Înșir’te mărgărite (1911, alături de Gr. Brezeanu), Independența României (1912), Oțelul răzbună (1913) și Scheci cu Jack Bill(1913); (m. 21 februarie 1930, Bucuresti).

 

 

 

 

1873: S-a născut geologul Ion Th. Simionescu, autorul unor importante lucrări de paleontologie şi stratigrafie a diferitelor regiuni ale României.

A fondat împreună cu Petru Bogdan, „Revista științifica”; (d.7 ianuarie 1944).

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost  membru titular al Academiei Române din 1911, vicepreşedinte (1932-1935) şi preşedinte (1941-1944) al acestui for; (m. 1944).

 

 

 

1888: S-a născut Harilaos Metaxa, arheolog și asistent universitar, unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Vasile Pârvan ; (d.12.04.1944).

 

 

 

 

1893: S-a născut la Sângerei, jud. Bălţi, azi în R. Moldova, Anton Crihan, avocat, economist, politician, fost deputat în Sfatul Ţării din Basarabia, militant pentru unire.

Unele  surse dau ca data a naşterii sale ziua de  12 iulie 1893.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost subsecretar de stat al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Moldoveneşti (1917), deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922, 1932), subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (1932-1933), profesor la Universitatea Politehnică din Iaşi şi la Facultatea de Agronomie din Chişinău (1934-1940).

A fost  si  militant de frunte al mişcării ţărăniste.

 În anii de după război emigrează din România în Iugoslavia, apoi la Paris şi într-un final se stabileşte în Statele Unite.

A decedat în Saint-Louis, Statele Unite la 9 ianuarie 1993 si la dorinţa sa testamentară, a fost înmormântat în Chişinău (în Cimitirul Central).

 

 

 

1903 (10/23 iulie): S-a născut Alexandru Mironescu, prozator, eseist, filosof, traducator in limba romana a lui André Gide; (m. 1973).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost detinut politic  din cauza participării sale la reuniunile mişcării literare „Rugul Aprins” (m. 1973), o mișcare de reînnoire spirituală și duhovnicească a anilor 1945-1948 de la Mănăstirea Antim din București, în care intelectuali mireni și clerici se întâlneau sub semnul  valorilor  perene ale creștinismului.

Regimul comunist a interzis aceste întâlniri, considerându-le subversive și cei mai mulţi dintre cei care au participat la ele au fost arestați, judecați și încarcerați în închisorile Gulagului.

Alexandru Mironescu a ispășit anii de temniță între 1958-1963.

După eliberare, în ultimul deceniu de viață, își pune ordine în manuscrise, dar nu face nicio concesie regimului comunist pentru a le publica.

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001 dă ca data a naşterii sale 23 iulie 1903.

 

 

 

 

1914 (10/23): A murit istoricul Nicolae Dobrescu, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe Române,  membru corespondent al Academiei Române din 1911; (n. 1874).

 

 

 

 

 

1927: La Manastirea Neamt se desfasoara Congresul conducatorilor miscarii studentesti legionare.

 

 

 

 

1936: Agentia română de ştiri RADOR, transmitea de la MOSCOVA:

„Aseară a avut loc incinerarea rămășițelor pământești ale lui Cicerin, fost comisar al poporului pentru Afacerile Străine.
Ceremonia premergătoare incinerării s’a desfășurat în sala de conferințe a Comisariatului Afacerilor Străine, unde corpul neînsuflețit fusese expus pentru ultimul rămas bun.
La ceremonia funebră au luat parte numeroși diplomați, cari au depus coroane.

Comisariatul Afacerilor Străine a primit numeroase telegrame de condoleanțe dela reprezentanții diplomatici din Moscova”. 

 

Gheorghi Vasilievici Cicerin (12/24 noiembrie 1872 – 7 iulie 1936), a fost un fruntas marxist şi politician sovietic, născut într-o familie aristocratică, înrudită cu cea a lui Alexandr Puşkin.

El a ocupat funcţia de ministru de externe (Comisar al poporului) al Rusiei Bolşevice şi Uniunii Sovietice în perioada 1918 – 1930.

Cicerin a participat în 1922 la Conferinţa de la Genova şi a semnat tratul de la Rapallo cu Germania, care a facilitat Rusiei obţinerea cu mai mare uşurinţă a împrumuturilor externe.

 

 

 

 

Imagini pentru cicerin photos

 

Cicerin a urmărit o politică de colaborare cu Germania, reuşind să clădească o relaţie cordială cu Ulrich von Brockdorff-Rantzau, ministrul de externe şi mai apoi ambasadorul german în Rusia. Tot în această perioadă, Cicerin a negociat cu nunţiul apostolic Eugenio Pacelli (viitorul Papă Pius al XII-lea) statutul bisericii catolice în noul stat sovietic.

Datorită bolii, a fost înlocuit  din fruntea Comisariatului pentru afaceri externe în 1930 cu adjunctul său, Maxim Litvinov. După moartea sa, numele lui Cicerin a fost practic şters din istoria Partidului Comunist.

 

 

 

 

1940: La Munchen, au loc tratative ungaro-germano-italiene  pentru pregatirea Diktatului de la Viena.

 

 

 

 

 

1951: S-a născut în localitatea Oancea, județul Galați, autorul  și  interpretul  român de muzică folk, Vasile Șeicaru.

 

 

 

 

 

 

 

 

1952: S-a născut la Bucuresti, Mădălin Voicu, dirijor şi violonist (fiul renumitului violonist Ion Voicu).

S-a impus în politică ca reprezentant al etniei rromilor (1996-2000, deputat minorităţi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In legislaturile de după 2000, a fost deputat pe listele PSD.

 

 

 

 

 

1955: Prin  Hotarârea Consiliului de Miniştri (HCM) 903/1955, pe lânga Consiliul de Ministri al Republicii Populare Române se înfiinţează Comitetul pentru Energia Nucleară, organism care „va asigura baza materială pentru cercetările în domeniul fizicii nucleare şi aplicarea lor în domeniile ştiinţei şi tehnicii“.

 

 

 

1997: Președinții SUA și Franței, Bill Clinton și Jacques Chirac, au devenit cetățeni de onoare ai Capitalei României, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.

 

 

 2010: A  încetat din viaţă etnomuzicologul Gruia Stoia, fost redactor şef al Redacţiei Muzicale a Radioului public şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

 

 

 

Născut la 10 februarie 1944 în Arad, a urmat studii muzicale la Şcoala Populară de Artă şi Conservatorul din oraşul natal, continuând la Conservatorul din Cluj.

Din anul 1968, anul în care s-a angajat la Radioul public, Gruia Traian Stoia a îndeplinit pe rând funcţiile de redactor muzical (1968 – 1975), şeful secţiei corale (1975 – 1980), şeful secţiei de folclor (1980 – 1991) redactor şef adjunct (1991 – 1996 si 2002 – 2005) şi redactor şef (1996 – 2002) al Redacţiei Muzicale.

În cei 41 de ani de activitate la Radiodifuziunea Română etnomuzicologul Gruia Traian Stoia, a realizat sute de emisiuni şi concerte-spectacol din ciclurile “Pe-un picior de plai”, “Izvoare”, “Melos”, “Lumea şi muzica tradiţională”, “Incursiuni în muzica tradiţională”, “Studioul de folclor”.

A fost invitat în juriile concursurilor naţionale de interpretare a folclorului românesc, descoperind şi promovând artişti din mai multe generaţii.

S-a remarcat ca interpret la orgă şi compozitor.

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/10/o-istorie-a-zilei-de-10-iulie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

 

10/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: