CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Istoricul Ion Varta: Când vorbim despre aproximativ un milion de victime în Basarabia ocupată de sovietici, nu poate fi vorba despre o „eliberare” ci despre un genocid în toată legea

DOSARE ISTORICE.  Un genocid ascuns timp de 50 de ani

 

 28 iunie 1940: Ce eliberare, când este vorba despre aproximativ un milion de victime?A fost un genocid în toată legea

Istoricul Ion Varta susține că, în urma ocupației din 28 iunie 1940, autoritățile sovietice au făcut un milion de victime în Basarabia, prin înfometare, asasinări, deportări, arestări, muncă forțată, etc.

 

 

 

 

Imagini pentru ion varta photos

 

„Din păcate, o parte din cetățeni au rămas în prizonieratul propagandei sovietice care a făcut ravagii în mentalul nostru colectiv, ne-a inoculat idei absolut aberante, iar unii continuă să debiteze cu nerușinare aceste monstruozități.

Care eliberare, când este vorba de peste un milion de victime în rândul locuitorilor fostei RSS Moldoveneşti.

 

 

Imagini pentru genocid în basarabia photos

Imagini pentru genocid în basarabia photos

Un scurt martirologiu: circa 400 de mii de oameni au fost victime ale foametei organizate, cifra este una șocantă, întrucât RSS Moldovenească în debutul acelui flagel cumplit avea un milion și 800 de locuitori.

O rată mai mare a mortalității n-a fost înregistrată nici în timpul Holodomorului din Ucraina.

Ucrainenii au transformat acest caz dramatic într-o tragedie națională, nu ai voie să pângărești această pagină tristă care a făcut ravagii în rândul națiunii ucrainene dar și a minoritarilor, inclusiv printre românii transnistreni din RSS Moldovenească.

626 de mii de persoane au fost duse la munci forțate.

De asemenea, cred că cifra de 72 de mii, (înainte se vehicula 68 de mii de deportați), este una incorectă, deoarece metodologia de calculare este una vetustă.

 

 

Imagini pentru genocid în basarabia photos

Rom+óni basarabeni care au fost uci+či +«n pivni+úele N.K.W.D.-ului din Chi+čin¦âu 14

Rom+óni basarabeni care au fost uci+či +«n pivni+úele N.K.W.D.-ului din Chi+čin¦âu 11

Nu s-au luat în calcul cei care erau în burta mamei, femeile însărcinate, îmbarcate în vagoane și cei care s-au născut acolo, până în 56-57, când au revenit acasă, iar unii au rămas acolo.

Prin urmare, cifra celor deportați este mai mare, eu cred că este vorba de 120-130 de mii de oameni.

Încă o categorie de victime – cei care au fost asasinați, nu avem o cifră exactă, dar cred că este vorba de la câteva mii, la peste 10 mii. A fost un genocid în toată legea”, a spus istoricul Ion Varta, citat de https://radiochisinau.md/.

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/02/imagini-document-atrocitatile-bolsevice-descoperite-dupa-dezrobirea-basarabiei-de-catre-armata-romana-in-1941/

03/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 3 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 3 iulie în istoria noastră

 

 

 

 

 

1456: Iancu de Hunedoara hotărăşte să-i încredinţeze lui Vlad Ţepeş apărarea sudului Transilvaniei, în timpul absenţei contingentelor militare locale, mobilizate la Belgrad, în luptele  cu otomanii.

1759: S-a născut la Brasov, Petrus Sigerus (sau Peter Sigerus), farmacist şi botanist sas din Transilvania, considerat a fi întemeietorul botanicii farmaceutice din Transilvania; (d. 7 septembrie 1831, Sibiu).

 

 

 

 

Din 1783 a studiat farmacologia la Universitatea din Viena. Dupa cinci ani de studii, si-a dat examenul de magistru in farmacologie la Pesta sub indrumarea profesorilor Joseph Winterl si Paul Kitaibel.

Intors la Sibiu, a fost angajat ca farmacist-sef la farmacia doamnei Theiss, iar ulterior, cu ajutor financiar din partea unchiului sau Georg Draudt, a cumparat o farmacie la Sibiu pe care a numit-o „Zum Löwen”.

Fiind interesat in principal de plantele medicinale, a publicat incepand cu 1791 in revista „Siebenbürgische Quartalschrift”, prima revista stiintifica din Transilvania, un inventar al planetelor medicinale salbatice din Transilvania, clasificate dupa sistemul lui Carl von Linné. 

In 1808 a fost rugat de catre medicul-sef dr. Franz Nyulás, membru al dietei de la Cluj sa publice un Herbarium vivumpentru farmacisti, care urma sa fie platit prin abonament, iar in 1810 a publicat un exemplar cu 100 de reproduceri  in folosul municipiilor.

La proiect s-a implicat ulterior si Joseph von Lerchfeld, un inspector scolar interesat de stiinta, dar din cauza lipsei de fonduri, guvernul a sistat proiectul in 1811. Cele cinci exemplare mostre ale Herbarium vivum s-au pastrat, colectia totala a florei transilvanene, cuprinzand 1.600 de genuri din 451 de specii cuprinde 26 de volume.

Lucrarea a fost donată dupa moartea lui Petrus Sigerus de către fiul acestuia Karl Andreas, liceului evanghelic sibian, apoi trecand in 1925 in proprietatea „Muzeului de stiinte naturale” din Sibiu.

In 1817, cand s-a infiintat, prin decret imperial, o scoala de economie forestiera la Sibiu, Sigerus a fost numit profesor de botanica.

Sigerus a fost totodată interesat şi de meteorologie, lui datorîndu-se primele masuratori meteorologice din Sibiu.

A alcătuit şi o colectie mineralogică, intrată in posesia „Asociatiei transilvănene de ştiinţe naturale”.

 

1771: Are loc inaugurarea festivă a uzinelor siderurgice “Resiţa”.  

 

 

 

1850: Apare  la Iaşi  publicatia bisaptamanala “Zimbrul”, tribuna unionista, care va fuziona cu mai apoi cu “Steaua Dunarii”, editata de Mihail Kogalniceanu.

  Publicația s-a numit astfel între 3 iulie 1850 și 21 februarie 1852 și între 17 ianuarie 1855 și 10 septembrie 1856.

Între 1 noiembrie 1858 și 30 decembrie 1858, a apărut sub titlul Zimbrul și Vulturul.

 

 

 

 

 

1863: Dieta Transilvaniei si-a deschis lucrarile la Sibiu si si-a desfasurat lucrarile  între anii 1863-1864.

A fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revolutia de la 1848 şi prima în care românii au avut majoritatea reprezentanţilor.

Numirea reprezentantilor in  Dieta de la 1863 nu s-a mai făcut după legile maghiare din 1791 şi 1848, ci după un regulament provizoriu, liberal, care prevedea alegerea a 125 de deputaţi şi numirea de către împărat a 40 de persoane („regalişti”).

Dreptul de vot era acordat tuturor cetăţenilor care plătiseră, la nivelul anului 1861, un impozit de minim 8 florini, inclusiv capitaţia.

Era practic o reducere la jumătate a censului de vot, ceea ce însemna o creştere substanţială a numărului de alegători.

Dacă în 1848 existau 11.000 de reprezentanţi ai comunelor aleşi pe bază de cens şi 74.000 de nobili, acum existau 78.000 de alegători, toţi desemnaţi pe bază de cens.

Astfel, centrul de greutate al electoratului se muta dinspre nobilimea maghiară, ostilă politicii liberale vieneze, către marea masă a ţărănimii, unde românii erau majoritari iar reprezentanţii acestora erau favorabili politicii impartului austriac.

Deşi reprezentarea nu era perfect proporţională cu numărul şi ponderea fiecărei naţiuni, exista totuşi o îmbunătăţire substanţială a reprezentării românilor.

 

 

Astfel, au fost aleşi:

  • români: 48 deputaţi pentru 1.300.913 locuitori (un deputat la 28.280 persoane)

  • maghiari: 44 deputaţi pentru 568.172 locuitori (un deputat la 12.913 persoane)

  • saşi: 33 deputaţi pentru 204.031 locuitori (un deputat la 6.370 persoane).

 

Dieta a votat Legea privind “egala indreptatire a natiunii române” cu celelalte natiuni transilvane si Legea privind intrebuintarea limbii române, alaturi de maghiara si germana in viata publica;  (3/15 iulie 1863 – 17/29 oct. 1864).

 

 

 

 

1864 (3/15): Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” (pe temeiul plebiscitului din 23-26 mai 1864, prin care românii se pronunţaseră asupra unei Constituţii „sui generis”, numită atunci statut).

Adoptat   după „lovitura de stat” a lui  Cuza, a fost în fapt prima Constituţie a României.

În ciuda numelui, actul nu mai urmărea prevederile Convenţiei, ci mai degrabă îi schimba radical sensul.   Odată cu noua constituţie a fost adoptată şi o nouă lege electorala.

Pentru aprobarea ei s-a organizat un plebiscit între 10 si 26 mai. Pentru „da” au fost exprimate 682.621 de voturi, 1.307 voturi pentru „nu” şi 70.220 abţineri. Statutul a fost publicat în „Monitorul oficial” nr. 146 din  3 iulie 1864. Această reformă constituţională a permis înfăptuirea reformei agrare  prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ. A fost o reformă fundamentală pentru modernizarea tânărului stat român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

A fost în vigoare până la adoptarea Constitutiei din 1866.

Statutul nominaliza două corpuri legiuitoare: Camera cea de Obşte (Camera Deputaţilor de astăzi) şi confirma înfiinţarea Corpului Ponderator (redenumit, ulterior, Senat, ca a doua Cameră a Parlamentului).

Se instituia astfel, sistemul parlamentar bicameral în România (prima sesiune a Senatului a avut loc pe 6 decembrie 1864).

 

 

 

 

1866 (3/15): A murit publicistul Ambrosiu Dimitrovici (Dimitrovitza).

A desfăşurat o bogată activitate ca membru şi secretar al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina si a fost membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; (n. 1838)

 

 

1893: S-a născut botanistul (fitocenolog) Gheorghe Bujorean.

A fost unul dintre fondatorii ecologiei experimentale româneşti; (m. 1971).

 

1893: S-a născut poetul Luca I. Caragiale, fiul mai mic al lui I. L. Caragiale.

A fost cel de al doilea fiu (după Mateiu Caragiale),  al marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, din căsătoria acestuia cu Alexadrina Burelly.

Alături de familia sa va colinda ţări importante din Europa începutului de secol XX precum Franţa, Elveţia, Austro-Ungaria şi Italia], pentru ca în cele din urmă să se stabilească în Germania la Berlin.

 

 

 

 

În jurul anul 1909 îşi face studiile în particular, avându-l ca profesor, printre alţii, pe Panait Cerna.

In 1915 la trei ani de la moartea tatălui său,Luca Caragiale se va întoarce în ţară împreună cu mama şi sora sa , Ecaterina (căsătorită Logadi).

Tânărul Luca Caragiale îşi face debutul în timpul Primului Război Mondial.

 

Colaborează sporadic la câteva periodice, trimiţând versuri, recenzii, însemnări memorialistice şi chiar un studiu din domeniul istoriei.

La 14 mai 1916, publică cel mai cunoscut poem al său Triptic Madrigalesc în revista literară Flacăra. 

Aşa cum tatăl său a fost prieten cu teoreticianul marxist Constantin Dobrogeanu-Gherea, Luca a fost apropiat al familiei Dobrogeanu-Gherea. După căsătoria cu Fany (fiica deputatului „Saşa” Alexandru Dobrogeanu-Gherea), face parteneriat cu Ioan Dobrogeanu-Gherea (cel de al doilea fiu al Constantin Dobrogeanu-Gherea dupa Alexandru), scriind primul şi singurul sau roman Nevinovăţiile viclene.

A ramas în Bucureştiul ocupat de trupele germane implicându-se în treburile administraţiei colaboraţioniste, formată din rândurile Partidul Conservator.

În octombrie 1917, Luca a fost şef de cabinet pentru Virgil Arion, Ministrul Culturii. În jurnalele marelui om de stat Alexandru Marghiloman s-a consemnat că Luca Caragiale a fost simpatizat  de supraveghetorii germani care au venit la festivităţile de la Athenee Palace ţinute în cinstea guvernatorului militar August von Mackensen.

În iunie 1918 ia decizia controversată de a se alia cu susţinătorii Puterilor Centrale. Se pare că a fost influenţat   mult de gândirea politică a fratelui său, Mateiu Caragiale.

A decedat la 7 iunie 1921 .

A  aparţinut deopotrivă atât simbolismului, parnasianismului, cât şi literaturii moderniste, fiind  fost editat abia în 1972 (la 51 de ani de la timpuria sa moarte).

Romanul Nevinovăţiile viclene şi volumul de versuri Jocul oglinzilor au apărut graţie criticului Barbu Cioculescu şi surorii lui Luca Caragiale, Ecaterina Logadi, abia în 1967, respectiv 1972.

1906: S-a născut  Horia Sima, conducătorul Mişcării Legionare din România; (d. 25 mai 1993).

 

 

 

 

 

 

 

 

1920: S-a născut la Iasi, scriitorul Paul-Mihu Sadoveanu (fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu si  al Ecaterinei (născută Bâlu), autor al unei singure opere, intitulata „Ca floarea câmpului…” (apărută postum, în 1944), vădind un remarcabil instinct al naraţiunii confesive.

 

Frecventează Facultatea de Drept 2 ani (1940-1942), ulterior fiind mobilizat la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Câmpulung.

Obţine gradul de sublocotenent într-un regiment din Sibiu, pleacă pe front  înrolându-se voluntar împotriva voinței tatălui său (scriitorul Mihail Sadoveanu), si va fi răpus de gloanțe în lupta de la Chețani, pe Mureș, în ziua de 22 septembrie 1944.

A fost   înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

 

1923: S-a născut Nicolae Paul Mihail, prozator (autor de literatură pentru copii) şi scenarist (a colaborat cu scriitorulEugen Barbu); (m. 2013).

 

 

 1929: S-a născut la Hunedoara, actorul Petrică Popa.

Petrica Popa a urmat cursurile Colegiului „Diaconovici Loga” din Timisoara si a facut parte din cercul de teatru al liceului, perioada in care a interpretat roluri in fata unui public format din parinti, profesori si elevi.

A absolvit Institutul de Arta din Timisoara, specializarea Actorie unde i-a avut ca profesori, printre altii, pe Lilly Bulandra si Stefan Braborescu.

 

 

Doliu in lumea teatrului: a murit actorul Petrica Popa

 

 

In 1949, a fost angajat la Teatrul de Stat din Turda, unde a avut parte de sase roluri intr-o singura stagiune.

Ion Sahighian, mentor al mai multor generatii de artisti, director la Teatrul Armatei – astazi „Nottara” – l-a descoperit si l-a adus la Bucuresti, in 1954.

A jucat pe scena Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani; (m. 2013).

 

1932 : S-a naăscut la Pătârlagele, jud.Buzău, actrita  româna de teatru si film, Coca Andronescu ; (d. 05.08.1998).

 

 

 

 

 A făcut parte din trupa  Teatrului National din Bucuresti.

 In anii ’70 a facut un rol memorabil  într-un miniserial TV de mare succes la public și la critică, în care interpreta în duet cu Octavian Cotescu   memorabilul cuplu de personaje  Tanta si Costel  din Lehliu Gara.

 

 

 VIDEO:

 

http://youtu.be/t-vHNE2rNjk

 

 

 

 

 

1933: A murit Mihail Şuţu, istoric şi membru al Academiei Române, unul dintre primii numismaţi din sud-estul Europei; (n. 1841).

1936: S-a născut actorul George Oancea, un strălucit profesionist al lecturii pe unde radio (colaborator statornic al Radiodifuziunii şi Televiziunii Române); (m. 1996).

 

1939: Se stabilesc relatii diplomatice intre Romania si China.

 

 

1987: A murit actorul de teatru Val Săndulescu; (n. 1920).

1990 : Dupa Revolutia din 1989, are loc o  Adunare  generala a Academiei Romane, in timpul careia sunt reprimiti  72 de membri corespondenti (literati, istorici, oameni de stiinta) carora li se retrasese  aceasta calitate sau care fusesera privati de ea pe nedrept de regimul comunist, intre anii 1948-1989.

Sunt alesi postmortem membri ai Academiei: Constantin Brancusi, Mircea Eliade, Mircea Florian, Constantin Noica, Nichita Stanescu, Marin Preda, Ion Moraru.

 

 

1991: A decedat compozitorul și muzicologul  român Sigismund Toduţă;  (n. 17 mai 1908, Simeria, judeţul Hunedoara).

 

 

 

 

 

A fost membru corespondent  al Academiei Romane. Liceele de muzică din Cluj-Napoca și Deva îi poartă numele.

 

 

 

 

1992: Hunedoara a fost primul judeţ al României primit ca membru în cadrul Ansamblului Regiunilor Europei.

 

 

 

 

 

 

1994: A încetat din viaţă la Cluj, actorul Vistrian Roman („Pistruiatul”); (n. 15 mai 1941).

S-a nascut la data de 15 mai 1941 in Dej in familia unui  preot ortodox. A jucat pe scenele teatrelor “Alexandru Davila” din Pitesti, “Teatrul Mic” din Bucuresti si “Teatrul National” din Cluj si in multe piese TV si  filme .

 

 

 

 

Dupa Revolutia din Decembrie 1989, in urma unui conflict cu noul director al Teatrului, Visarion Alexa, s-a mutat la Cluj-Napoca, avand doua locuri de munca: ca actor la Teatrul National local si  profesor la Universitatea Babes-Boylai.

Din pacate, atitudinea abuziva a directorului de teatru l-a dus la disperare, cauzand in final moartea sa, datorata unui accident vascular cerebral, dupa o luna de terapie intensiva in agonie.

Nu a fost niciodata casatorit, dar are doi copii pe Alexandru si Diana. De asemenea, el a jucat in multe piese TV, filme si spectacole. 

 

2002: A murit Irina Nicolau, specialist în etnologie, istorie orală şi muzeologie, doctor în filologie-folclor; co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român; (n. 1946).

2013: A decedat  politicianul  român Radu Vasile, fost prim-ministru al României din partea PNŢCD; senator din partea Partidului Democrat (1992-2004); (n. 10 octombrie 1942, Sibiu).

 

 

 

 

 

În funcţia de prim-ministru a fost confruntat cu Mineriada din ianuarie 1999, soluţionată prin aşa-numita Pace de la Cozia.

A publicat şi poezie, sub pseudonimul Radu Mischiu.

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/03/o-istorie-a-zilei-de-3-iulie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md;

  10. agerpres.ro.

  11.  cultural.bzi.ro/petrus-sigerus

 

 

03/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Revoluţia sexuală în Rusia bolșevică, naţionalizarea şi distribuirea femeilor. VIDEO

 

 

Stânga - "Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale"/ Dreapta - "Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină"

 

Foto: Afişe sovietice de epocă

Stânga – „Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta – „Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”.

Deşi suntem obişnuiţi să socotim anii revolutiei sexuale începând cu mijlocul anilor 1960, când in Occident aparea mișcarea hippie (droguri, sex și rock-n-roll). în fapt, „revolta senzualitatii” („bunt ciuvstvennosti”, termen folosit chiar de Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalitatii in URSS.

Am putea spune chiar un pilon al filosofiei care stătea la baza  ţării în care socialismul ieșise invingător.

Puţină lume cunoaște astăzi că în Rusia bolșevica, în  primii ani de după instaurarea puterii sovietice, vajnicii ei conducători doreau abolirea familiei tradiţionale, ca fiind „un element burghez, invechit” și promovau formarea unei noi structuri, care nu știau nici ei cum arata, doar voiau sa fie ceva nou, „progresist”, in pas cu „schimbarile aduse de viata noua, socialista”.

Propunerile au fost care mai de care mai năstrușnice și mai extremiste (de la „iubirea libera”, la „socializarea femeilor de 20-36 de ani” ș.a.). 

Revoluția sexuală a fost, așa cum o găsim în toate documentele ideologice și doctrinare socialiste și comuniste, o componentă de bază a revoluției socialiste/comuniste.

Dar ca și toate celelalte teze și obiective ale acestora, și aceasta a fost echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane și a umanității în ansamblu. 

Aceste idei chiar au fost puse practică, după cum vom vedea din articolul publicat mai jos, tradus din limba rusa, de pe site-ul „Svobodnaya Pressa” (Presa libera).

Toate aceste evoluții extreme, au avut loc în timp ce Rusia era încă în mijlocul  războiului civil.

Amnistiile din 1917, 1919, 1920 și de mai târziu au eliberat un număr mare de infractori, într-o țară în care puterea de stat abia începea să se formeze.

Acestor mase de infractori li s-au alăturat soldații dezertori și lăsați la vatră.

 

 

Imagini pentru desene Erotic Sovietice  photos

 

 

 

Începând cu anii 1920 violul a luat proporțiile unei epidemii. Pentru o vreme, violența sexuală față de fostele femei de viță nobilă sau burgheze a fost considerată drept „justiție de clasă” printre bărbații proletari.

Copii lăsaţi in orfelinate, avorturi pe bandă rulantă și alte grozăvii.

Între timp, până la 20% din populația de sex masculin a Rusiei a contractat boli venerice.

Noile legi privind căsătoria și atmosfera generală de rupere cu trecutul au încurajat promiscuitatea și abordarea complet dezinhibată a sexului, de neconceput în urmă cu câțiva ani.

Ştiaţi că primul regim politic din lume care a dezincriminat homosexualitatea a fost cel bolșevic? Spre deosebire de legile Rusiei țariste, care fuseseră abolite, Codul Penal sovietic din anii 1920 nu conținea nicio referire la homosexualitate, ceea ce a reprezentat prima dezincriminare din istorie a relațiilor intime consensuale între doi adulți de același sex.

În guvernul lui Lenin erau promovați homosexuali care își afișau public orientarea sexuală. 

Și acest lucru demonstrează înrudirea strânsă dintre comunism și „revoluția sexuală” din zilele noastre.

Constantin Constante, tatăl cunoscutei pictoriţe și scriitoare Lena Constante (care a îndurat ani grei de temnita comunista, autoarea cărţii „Evadarea tăcută”), a traversat Rusia în tren împreună cu familia sa, de la Odessa, la Murmansk, în primul an al revolutiei bolșevice.

El povestește în memoriile sale că,  pe parcursul călătoriei, ajunși la Samara, au aflat despre una dintre acele încercari de „socializare a femeii de la 20 la 36 de ani”.

Iată ce însemna aceasta mai exact:

„Am intrebat, de curiozitate, pe unul din acești extremiști cum intelege aplicarea  acestui deziderat și iata explicatia lui:

«Se va crea – mi-a spus el – pe lânga fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetatean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligata sa i se pună la dispozitie , fara vreo opunere și fara plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat.

Ea este liberă în aceeași zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însuratoarea de-o clipa… Copiii născuţi din aceste împreunări vor aparţine Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează sa fie repartizaţi școlilor sovietice sau la ateliere după aptitudini…

Acești copii – continua interlocutorul meu –, neavând nici o afectiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic».

Aberatiuni ale unor creiere dezechilibrate ar fi singura explicatiune ce se poate da unor astfel de nazuinti”. („Colindand prin Rusia Sovietica. Note și impresii de calatorie 1916-1918”, Ed. Curtea veche, București, 2004, p.64) Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor”

Autor: Pavel Preanikov, http://svpressa.ru/blogs/article/28756/
Anii revolutiei sexuale se numara de la mijlocul anilor 1960, când in Occident apare mișcarea hippie (droguri, sex și rock-n-roll).

De fapt, „revolta senzualităţii” („bunt ciuvstvennosti”, termen folosit chiar de Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalităţii în URSS, am putea spune chiar un fundament al filosofiei ţării în care socialismul ieșise invingător.


„Senzualitatea și sexualitatea” au fost teme discutate la congresele de partid ale bolșevicilor cu mult inainte de revoluţia din octombrie. Și nu numai ca au fost discutate.

La Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus, chiar lui Leon Troţki i-a fost incredinţat să dezvolte o noua teorie a relaţiilor dintre sexe,în cazul în care bolșevicii câștigau lupta.

Iar Vladimir Lenin încă în 1904 scria ca „emanciparea spiritului de senzualitate, energie, indreptat nu spre valorile pseudofamiliale, va arunca acest  strop de energie spre cauza socialista a victoriei”.

Psihologul german Wilhelm Reich, in lucrarea sa „Revolutia sexuala” (1934, I editie) citeaza un pasaj din corespondenta dintre Lev Trotki și Vladimir Lenin (1911), dedicat acestui subiect.

Iata ce scria Troţki: „Fara indoiala, opresiunea sexuala este principalul mijloc de inrobire a omului.

Atata vreme cat exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituţie burgheză, și-a trăit complet traiul. Trebuie de spus mai mult despre asta muncitorilor… ”.

Lenin a raspuns:

„… Și nu numai familia. Toate interdictiile cu privire la sexualitate ar trebui sa fie eliminate… Avem ce invăţa de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminata”.

Contributiile bolșevicilor in domeniul sexualitatii și-au spus cuvântul: odata cu victoria revolutiei socialiste din 1917, s-a putut pune teoria în practica, cu indrazneala și, cel mai important, foarte repede.

«Tineţi-o tot așa, tovarăși!»

Mai multe prevederi ale bolșevicilor in domeniul „legislatiei sexuale”, ar arăta chiar și astăzi  ultraliberale.

La scurt timp după celebrele decrete „Despre pace” și „Despre pamânt”, sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urma era parte a decretului „Cu privire la casatoria civila, copii și despre modificarea actelor de stare civila”).

Ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materiala, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședinta”.

Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuala” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfacă la fel de ușor.

În anul 1919, directorul Institutului de Igienă, Grigorii Batkis, observa cu satisfactie:

„Casatoria și desfacerea ei a devenit in mod exclusiv o chestiune privată… Cu bucurie putem vedea ca numarul de perversiuni sexuale (anormalitati), ca violul, abuzul sexual etc., ca urmare a emanciparii .. moravurilor, s-a redus foarte mult”.

Anume in acele vremuri a aparut și teoria iubirii, echivalenta cu „a bea un pahar de apă”.

 

 

Foto: Unul dintre desenele realizate de Artistul Poporului Sergei Merkurov pentru cartea Alfabetul Erotic apărută în Uniunea Sovietică in 1931.  

 

 

 

Aceeași emancipare a moravurilor a mers atât de departe incât a provocat uimire chiar  la nivel mondial.

De exemplu, scriitorul H.G. Wells, care a vizitat în acel moment revoluţionar Moscova, se minuna mai tarziu:„cât de simplă era chestiunea sexului într-o ţară a socialismului victorios, prea simplă”.

In paralel cu evenimentele revolutionare, in URSS, se organizau cu mare fast și alte sarbatori.

De exemplu, la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o parada a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”.

Troţki nota, în memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești:

„Tineţi-o tot așa, tovarași!”.

La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”.

Acest apel, in cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scara larga, in iunie 1918, atunci cand mai multe sute de reprezentanti ai ambelor sexe au marșaluit prin centrul Petrogradului complet goi.

 

Ţara care a cucerit sexul

Schimbarea relaţiei dintre sexe în acele momente era de natură amplă.

De exemplu, la ruperea relaţiilor într-o familie cu copii, pensia alimentară se plătea numai timp de șase luni, și numai daca unul dintre parteneri era șomer sau cu handicap.

Legislatia privind sexele, în anii de dupa revoluţie, se schimba în mod constant, se dezvolta, se actualiza, se completa.

Astfel, Alexandra Kollontai, faimoasa ambasadoare sovietică, unul dintre  autorii „Codului cu privire la căsătorie”, scria:

„Cu cât mai mult durează criza sexuală, cu atât comportă un caracter cronic”.

Și apoi adăuga:

„Educaţia sexuală în școli trebuie să înceapă de la 12-13 ani. În caz contrar, ne vom confrunta tot mai mult cu astfel de excese, cum ar fi începutul sarcinii la o vârsta mica.

Nu este o raritate faptul ca astăzi se dă naștere la aceasta vârstă de 14 de ani”.

Guvernul bolșevic incepuse a da directive de introducere in școli a educaţiei sexuale.

Dar, acest efort intâlnea piedici, cum erau „inerţia în gândire”în localităţile din adâncurile Rusiei, precum și lipsa de profesori calificaţi, sexologi.

Dacă primul obstacol era într-adevăr dificil de manevrat, cel de-al doilea – deficitul de educatori sexuali – a putut fi gestionat, cât de cât.

În Rusia au inceput sa vina sexologi din străinătate – în special din Germania.

De exemplu, din 1919 și până în 1925, în Uniunea Sovietică au ajuns aproximativ 300 de astfel de specialiști din străinatate.

Sexologul german Fanina Halle iși amintea:

„URSS, în 1925 mi-a apărut într-adevăr ca ceva fantastic. Acolo să vedeţi sfera de muncă! Intreaga lume, și mai ales Germania ar trebui sa fie invidioasă pe ceea ce s-a intamplat aici.

Atât de mult au avansat psihologia aplicata și sexologia aici, încât material pentru studiul lor va exista pentru mai mulţi ani”.

Printre altele, Uniunea Sovietica a fost prima ţara din lume, care a recunoscut oficial teoria lui Sigmund Freud.

În același timp, nu au încetat dezbaterile cu privire la argumentele pro și contra ale iubirii libere.

De interes au fost concluziile unui lucrator de partid, pe nume Markov, la conferinta „Pentru mai multa igiena sociala” din 1924:

„Va avertizez ca   se prefigureaza un dezastru colosal, in sensul ca am inteles greșit conceptul de «iubire libera». Ca urmare, s-a dovedit ca prin aceasta iubire libera comuniștii au tot facut copii… Daca războiul ne-a dat o mulţime de oameni invalizi, iubirea libera prost inteleasa ne va pricopsi cu niște monștri.”

Dar aceste argumente, din cand in cand se inecau in corul general al vocilor aprobatoare. In URSS, se tiparesc milioane de carti și broșuri cu privire la acest subiect (cea mai cumparata broșura din 1925 era una intitulata „Reflexele sexuale”, scrisa de un anume Enceanin).

Se ţineau seminarii.

Temele unuia dintre ele erau, de exemplu:

„1) E fireasca oare sexualitatea copilului?

2) Cum trebuie sa intelegem și sa reglementam relatia sexualitatii copilului cu munca?”.

In presa vremii se vorbea despre faptul ca „mai  inainte copiii se jucau de-a Armata Roșie, iar acum jocurile, din pacate, au devenit sexuale”.

La începutul anilor 1920  se observa, de asemenea, o creștere a nașterilor de copii în afara căsătoriei.

Astfel, membrul de partid Lisenko, din Moscova, cita cifre care aratau că in 1923, în capitală, cel putin jumatate dintre copiii nascuţi erau în afara casatoriei.

Insași familia, cunoscuta drept „celula societăţii” se inlocuiește cu termenul de „cuplu” (astazi aceasta coabitare se numește „căsătorie civila”).

In 1924, dupa datele deţinute de Zeitlin, un angajat al institutiei conduse de Trotki, „în orașele mari, „cuplurile”, în comparaţie cu familiile, alcătuiesc majoritatea”.

In același timp, pe scară largă, se ridica problema contracepţiei.

Avorturile sunt binevenite, deoarece acestea „eliberau femeia”.

Producţia de prezervative a crescut de câteva ori in comparatie cu nivelul existent în perioada pre-revoluţionară.

Academicianul Pavlov a efectuat experimente de sterilizare pe caini, in speranta ca in viitor va transfera experimentele pe poporul sovietic.

O gramadă de șarlatani confecţionau noi contraceptive, pastile pentru potenţă sau ofereau femeilor inseminări artificiale.

Dupa cum s-a mentionat mai sus, directivele „cu privire la igiena sociala” erau emise de Moscova, „la discreţia muncitorilor”.

Adica, in provincie, autorităţile trebuiau singure să decidă ce politici sexuale sa ducă. Adesea, decizia lor era foarte interesanta…
De exemplu, în guvernul provinciei Reazan , in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naţionalizarea femeilor”, iar in Tambov, în 1919 – „Cu privire la distribuţia femeilor”.

În localitatea Vologda, erau puse in practică, astfel de dispoziţii:

„Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o oferta de a intra in relatii sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, aceasta ar trebui sa o ducă la îndeplinire. În caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Prototipul familiei suedeze

Dar, desigur, revolutia sexuala a fost implementata mai complet in cele doua capitale ale Rusiei socialiste – la Moscova și la Petrograd.

Avem tendinţa sa credem că „familia suedeză”, adică coabitarea mai multor cupluri de ambele sexe este o invenţie pur suedeză.

Se pare  totuşi ca aceasta invenţie este  pur rusească.
Mai sus-pomenitul Batkis, in 1923,în broșura sa „Revolutia sexuala in Uniunea Sovietica”, scria:

„Obiectul pedagogiei sexuale in URSS este de a educa oameni sanatoși, cetateni ai societatii noastre viitoare intr-o armonie deplina intre inclinatiile naturale și marile provocari sociale care ii așteapta… Comuna proletară cu ale sale libertăţi ale relaţiilor ar trebui sa-i ajute în acest sens”.

Argumentul era ca odata ce casatoria era o relicva a trecutului burghez, comuna komsomolista era viitorul familiei.

Un fenomen obișnuit, in acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe baza de voluntariat, intr-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe.

La fel ca și in „familia suedeză” de astazi, într-un astfel de colectiv, exista o gospodarie comuna și viata sexuală comună.

Iată ce scrie despre asta psihologul contemporan Boris Beșt:

„Separarea in cupluri intime constante nu era permisa: cei care nu se supuneau erau lipsiti de titlul onorific. Spre deosebire de echivalentul sau suedez, nașterea copiilor nu era binevenita, deoarece creșterea lor putea distrage atentia tinerilor comunarzi de la construirea viitorului luminos. In cazul in care se naștea un copil, el era dat la orfelinat… Treptat, comunele sexuale s-au raspandit in toate marile orașe ale ţării”.

S-a ajuns chiar pana acolo incat, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar ca imparţeau aceeași haina și pantofi, dar și aceeași lenjerie intima.

Un model în acest sens era considerata comuna de munca a Directiei Politice de Stat pentru copiii fără adapost în Bolșevo, infiinţată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski.

In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete.

Educatorii comunei salutau „experientele sexuale comune”, fetele și băieţii locuiau în barăci comune.

În unul dintre rapoartele acestei comune era scris:

„Actul sexual se dezvolta intr-un mediu complet nou. Colectivul complica relaţia individului cu alţii, astfel ca este imposibil să te ascunzi de schimbarea partenerului sau de inceputul unei noi relaţii. Pe lângă asta, viaţa comună distrage atentia studenţilor de la acte ilegale și stari proaste”.

Astfel, putem spune că Bolșevo a fost (și este) cea mai mare „familie suedeza” din istorie. De altfel, o astfel de practică a existat în toate casele de copii și chiar în tabere de pionieri.

„De la lumină, la întuneric”


Așa și-a intitulat articolul său psihologul german Wilhelm Reich, articol dedicat prabușirii revoluţiei sexuale in URSS.

Intr-adevăr, odată cu venirea la putere a lui Stalin, la sfârșitul anilor 1920, revoluţia sexuala trece pe „nu”.

Ca de obicei, pentru justificarea acestor actiuni, comuniștii s-au folosit de autoritatea lui Lenin.

Tot mai mult și mai mult, era reprodus un citat din conversaţia lui Lenin cu Clara Zetkin:

„Deși eu sunt cel mai puţin ascet, dar pentru mine așa-numita «noua viaţă sexuală» a tineretului – și adesea a adulţilor – imi pare adesea burgheză, ca un fel de bordel burghez”.

Industrializarea URSS a inceput sa ceara ca individul sa nu-și mai piarda fortele in divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului.

„Moravurile ușoare” au inceput a fi oficial dezaprobate. Opinia publica din nou inclina sa creada ca „familia era celula societăţii”, iar baza ordinii era  monogamia.Legislatia sovietica tinea pasul cu opinia publica.

Odata cu adoptarea constitutiei staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”.

In anul 1934, avortul a fost interzis, iar în luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care sa interzică și să sanctioneze contactul sexual între bărbaţi.

Apoi au inceput arestarile in masa ale homosexualilor în marile orașe ale URSS.

Educaţia sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările știintifice cu privire la acest subiect.

In URSS, vine un moment in care orice cetatean putea spune cu mandrie:

„In tara noastra, sex nu exista…” (Aluzie la o emisiune televizata americano-sovietica, din 1986, in urma careia, aceasta ultima fraza ilara – raspunsul unei rusoaice la intrebarea americana – a ramas pe veci în vocabularul rus.  

Intrebarea din partea americana era cum sta situaţia în URSS cu privire la reclamă, când la ei este toată sexualizată.

O doamna a răspuns: „La noi, in URSS, nu exista sex”. Publicul a râs și ea a completat, „sex există, nu avem reclama”. – n.tr.).

O idee  ingenioasă a neo-marxiștilor din zilele noastre a constat pur și simplu în înlocuirea ideii de represiune economică din marxismul clasic, respectiv exploatarea clasei muncitoare de către capitaliști, cu cea de represiune sexuală din teoria freudiană, respectiv reprimarea cetățenilor în societatea de inspirație creștină, care le interzice manifestarea liberă a erotismului, frustrându-le satisfacerea sexuală plenară.

 

 

 

nuncalosabre. El Alfabeto Erótico Sovietico de Sergey Merkurov. Soviet Erotic Alphabet Umor, Personaje Disney, Personaje De Ficțiune, Acuarelă, Desene, Arte Vizuale, Dungi, Imprimare, Scrisori

 Foto: Din  Alfabetul erotic  sovietic al artistului poporului Serghei Merkurov.

Nedreptatea nu mai consta potrivit neomarxiştilor în oprimarea proletariatului de către burghezie în goana după profit, ci în oprimarea tuturor de către o civilizație ce le reprimă libidoul prin tabu-uri și restricții.

Soluția: distrugerea acestei civilizații, revoluția totală, liberalizarea radicală și abolirea tuturor normelor, restricțiilor și tabu-urilor ce îngrădesc instinctele primare.

Iar categoriile cele mai reprimate  sunt minoritățile sexuale și rasiale, femeile, tinerii.

În acest scop, membrii Școlii de la Frankfurt vor elabora noua teorie critică, de la care se vor revendica apoi toate grupările radical-minoritare, și care va sta la baza conceptului postmodern de deconstructivism.

Au xistat și alte tentative de acest gen: în 1928, la Al Doilea Congres Internațional pentru Reformă Sexuală, ținut la Copenhaga, Kurt Hiller, succesor al lui Magnus Hirschfeld (numit și „apostolul indecenței”) ca președinte al organizației homosexualiste Comitetul Științific-Umanitar, a încercat și el, sprijinit de marxiști notorii precum Karl Kautsky, o fuziune între Freud și Marx, lansând ideea că homosexualii ar fi un „grup oprimat”  

Acesta este viitorul pregătit omului în societatea post-creștină de corectitudinea politică: un om inconsistent și în ultimă instanță inexistent, epitom al unei utopii de coșmar.

 

 

 

 

03/07/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: