România se situează în elita mondială a deţinătorilor de metale prețioase
Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate.
Totuși, opt firme străine au primit licențe de exploatare în zonele epuizate, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conțin aur în valoare de 54 miliarde euro.
Explicația:
„Au avut hărțile geologice ale statului român”, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu.
Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în patrulaterul aurului – adică perimetrul Baia de Criș, Săcărâmb, Zlatna și Baia de Arieș din Munții Apuseni – dar și în Maramureș, sunt exploatate, cu eficiență, de foarte mult timp.
Pe timpul lui Ceaușescu, se scoteau între 14 și 20 de tone de aur pe an.
Dar după 1990, extracția a scăzut dramatic, iar în 2005, minele au fost sigilate.
Oficial, s-a spus că sunt epuizate, a afirmat ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a proiectat și realizat mine de aur în patrulaterul aurului.
Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Națională a refuzat să mai cumpere aur de la minele românești, pe motiv că nu poate avea o rezervă de metal prețios mai mare de 15% din tot ce înseamnă rezerva valutară.
Cum aceste mine n-aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naționale, au dat, cum era de așteptat, faliment.
Dacă vechile firme românești ce se ocupau cu metalul prețios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, 8 companii străine, care au cerut în concesiune parcele pentru prospecțiunea și exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea se terminaseră.
Un studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România, arată că suntem în elita mondială a metalelor prețioase.
Foto: prof. Gheorghe Popescu, Facultatea de Geologie București, unul dintre cei mai cunoscuți geologi români specializați pe zăcăminte de aur.
„Ocupăm locul 5 în lume la extracție în decursul istoriei”, spune prof. dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie București, autorul cercetării. Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte.
Cât înseamnă asta? Dacă ne raportăm la cursul BNR de vinerea trecută, când un gram de aur era 180 lei, valoarea totală a zăcămintelor este de cca 250 miliarde euro! și aceasta în condițiile în care poporul român se luptă cu sărăcia și nesiguranța locurilor de muncă.
Mineritul aurului pe teritoriul României are o tradiție multimilenară.
Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, județul Sălaj și aparțin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani.
Încă de atunci, strămoșii noștri cunoșteau metalurgia aurului.
„Din străvechime până acum, din Carpații României s-au extras 2.070 tone de aur, lucru care ne plasează pe locul 5 în lume, după Africa de Sud, Canada, SUA și Australia.
După cum se vede din grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român.
Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori pe cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone.
Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, specialiștii, nu ne întreabă nimeni nimic”, ne-a spus profesorul Gheorghe Popescu, unul din cei mai cunoscuți geologi români specializați pe zăcăminte de aur.
Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primește din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevență de doar 4% din tot ce se extrage.
Adică, dacă se câștigă 100 de milioane de euro din extracția aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.
„Aceste redevențe sunt în defavoarea țării noastre, care primește prea puțin pentru zăcămintele pe care le concesionează.
Sigur că investitorul trebuie să câștige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câștige și România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul”, ne-a spus prof. Gheorghe Popescu.
De menționat este faptul că în Africa de Sud, redevența pentru aur este de 20% !
Constituția României, art. 136:
„Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietății publice”.
Sursa: http://www.libertatea.ro/
Fiii celor care au bolșevizat România
De ce ne urăsc fiii celor care au bolșevizat România?
Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizând și denaturând faptele de glorie ale înaintașilor, să ne defăimeze personalitățile devenite simboluri și valorile spiritualității românești și, în general, să-i prezinte pe români ca pe un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate.
La început mai timide, aceste atacuri au crescut treptat în agresivitate, ajungându-se ca astăzi ele să devină un fapt obișnuit, de care nu se mai simt deranjați nici măcar cei direct vizați, adică românii.
Constrânși să se îngrijească de propria existență, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiștii neoliberalismului postdecembrist, mulți dintre ei nu și-au mai dat seama că în România se instaura, cu fiecare acțiune politică sau așa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupație.
N-au sesizat, deși s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gândite tocmai ca să înlesnească realizarea acestui obiectiv.
În acest scop, trebuiau demolați stâlpii de rezistență ai unității și coeziunii poporului, ai credinței sale strămoșești, ai dorinței sale de a trăi într-o țară liberă și independentă, în care să se simtă stăpân pe munca și bogățiile sale, valori pentru care și-au dat viața generații întregi de înaintași.
Mulți au fost induși în eroare de aceste atacuri perfide, ajungând chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atâtea și atâtea generații de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă.
Campania furibundă de condamnare a fostului regim, care a reprezentat, practic, suportul ideologic al acțiunilor de demolare a structurilor instituționale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică și pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit însă să treacă 20 de ani, să vedem țara prăbușită, cu economia devastată, cu bogățiile ei în mâna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învățământul, cultura, sănătatea și chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dam seama că tot ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost altceva decât o agresiune de mari proporții, care continuă și în prezent și care nu are alt scop decât să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii și cine or mai rămâne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpânire străină.
Dacă mai sunt unii care se îndoiesc de această perspectivă și nu înțeleg că dezastrul care s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acțiuni premeditate, le supun atenției, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori și defăimători ai neamului românesc.
În primul rând, cred că nu-i o simplă coincidență că, în marea lor majoritate, aceștia sunt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru țară, respectiv spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpânire străină, făcându-se cunoscuți prin zelul lor nemăsurat față de ocupantul sovietic.
Activiști ai bolșevizării țării și dușmani ai poporului român, aceștia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, care au urmărit anihilarea fizică a intelectualității, considerată, pe bună dreptate, stâlpul rezistenței naționale.
A se constata că analizele și rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit cu premeditare pe adevărații vinovați. Au fost supuși însă oprobriului public tot românii, care, din ignoranță, au devenit victime ale manipulării și au fost folosiți în asemenea acțiuni barbare.
Adevărații criminali de atunci și-au dus traiul tihnit până la adânci bătrânețe și și-au lăsat urmași de nădejde, care le continuă „opera” și în vremurile noastre.
Iată doar patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tisminețki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, și Mihai Oișteanu, născut Mihail Oigenstein.
Ce au ei în comun? În primul rând, faptul că toți sunt evrei, proveniți din teritoriile unde sovieticii și-au pregătit acțiunile împotriva României.
După 1964, toți și-au românizat numele, pentru a-și ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvârșite în perioada de bolșevizare a României.
Toți au ajuns, cu sprijinul Moscovei și al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toți și-au lăsat cel puțin câte un urmaș cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă față de români și misiunea de a continua să-i dușmănească.
Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheț în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid și-au întărit pozițiile și au început să imprime propagandei și ideologiei de partid un caracter național din ce în ce mai pronunțat.
S-au recunoscut și au fost condamnate chiar și o parte din greșelile și crimele trecutului. România se distanța tot mai mult de Moscova și stabilea relații cu lumea occidentală.
Concomitent, aparatul de partid și instituțiile statului au fost curățate de elemente alogene, barându-se, totodată, prin subtile pârghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcții importante.
În aceste condiții, indivizi ca aceia nominalizați mai sus și-au pierdut pozițiile dominante în partid și, odată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau.
Desigur, n-au fost aruncați în stradă din locuințele luxoase pe care le ocupau, așa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-au mai permis desfrâul, opulența și favorurile cu care se obișnuiseră atunci când dețineau puterea.
Cei care le-au făcut aceasta „neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic și lucru acesta n-aveau cum să-l uite.
Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, așa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alții au lăsat pe seama urmașilor dușmănia împotriva românilor și, din câte se constată, aceștia se dovedesc extrem de zeloși în a-și executa aceste obligații testamentare.
Îi recunoaștem prin ostilitatea pe care o manifestă față de români, prin înverșunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naționale și, în general, prin răul imens făcut țării în acești 20 de ani: Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oișteanu.
Sunt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităților istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria și ne-au ridicat spiritualitatea națională ce ne dă identitate, legitimitate și ne plasează în rândul națiunilor civilizate.
Și ei, ca și bolșevicii din care biologic se trag, tot de pe funcții de autoritate îi dușmănesc pe români.
Puterea ce le-o dă aceste funcții le permite să acționeze cu mai multă eficiență și, totodată, să beneficieze de privilegii și să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii.
Dacă părinții lor i-au dușmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziția de anticomuniști.
Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas același, adică să-i mențină pe români într-o stare de înapoiere culturală, pentru a-i putea domina.
Pentru români se pun, totuși niște întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit și reinvestit în funcția de președinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura și valorile în lume și de care el, de fapt, se folosește pentru a ne batjocori și a ne expune în ipostaze umilitoare?
De ce o altă odraslă de bolșevic, în speță Tismăneanu, a ajuns „inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate și, bineînțeles, de fonduri substanțiale, pentru a-i ataca tot pe români?
De ce și celelalte odrasle de bolșevici se situează bine în zona privilegiaților postdecembriști, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcții importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecțiile lor anticomuniste?
Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredințat aceste funcții și continuă să-i încurajeze în acțiunile lor, deși acestea oripilează tot mai multă lume.
Sursa:
http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/06/30/elitele-intunecate-au-impartit-europa-din-anul-1989/
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 