CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 23 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

Ziua de 23 iunie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1834: S-a născut Alexandru Odobescu, prozator, eseist, istoric al artelor şi culturii, om politic; membru titular al Societăţii Academice Române din 1870; (m. 1895).

 

 

 

 

 

1848: Dimitrie Brătianu este acreditat agent diplomatic al Ţării Româneşti pe lângă Cabinetele din Pesta şi Viena, pentru a susţine cauza Principatelor pe lângă revoluţionarii din Imperiul Habsburgic

 

 

 

 

 

 

 

1867: S-a născut istoricul Iulian Martian, membru al Academiei Române;(m. 26 octombrie 1937).

 Îi revine meritul de a fi descoperit manuscrisul miscelaneu din secolul al XVII-lea, cunoscut sub numele de „Codicele Marţian”; arheolog amator, a strâns date privitoare la descoperirile arheologice din Transilvania, publicând iniţial în limba germană, şi apoi în limba română, un important repertoriu; membru de onoare al Academiei Române din 1933.

 

 

 

 

 

1881, 23.VI/3.VII: A murit Pavel Vasici-Ungureanu, medic şi scriitor; a întemeiat şi redactat prima revistă românească de medicină din Transilvania, „Higiena şi şcoala” (1876-1882); membru titular al Academiei Române din 1879; (n. 1806).

 

 

 

 

1881:  Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Spania (întrerupte la 4.IV.1946 şi restabilite, la nivel de ambasadă, la 21.I.1977).

Spania a recunoscut independenţa de stat a României la data de 12 aprilie 1880. Relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite în 1881, când a fost înfiinţată, la Bucureşti, Legaţia Regatului Spaniei, condusă de Juan Pedro de Aladro, însărcinat cu afaceri. După încheierea primei convenţii comerciale între cele două ţări, în 1908, România a iniţiat, în 1911, demersurile pentru înfiinţarea Legaţiei României în Spania, eveniment produs la 15 iunie 1913, sub conducerea lui George Cretzianu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar (23.VI/5.VII)

 

 

 

 1897: S-a născut la Huși, Alexandru Giugaru, unul dintre cei mai mari actori români de comedie; (m. 15 martie 1986).

 

 

 

Imagini pentru Alexandru Giugaru photos

 

Astăzi, Casa de cultură din municipiul Huși îi poartă numele

 

 

 

 

1905: S-a născut, la Chişinău, Victor Iuşceanu, compozitor, violonist, dirijor şi profesor; (m. 1976).

 1909: S-a născut Ovidiu Papadima, istoric şi critic literar, folclorist; deţinut politic între anii 1952 şi 1956; dreptul de a publica l-a obţinut abia în 1963; (m. 1996).

 

 

 

1913: A murit (s-a sinucis) criticul şi istoricul literar, publicistul Ilarie Chendi; (n. 1871).

 

 

 

 

 

1923: A fost  înfiinţată, cu participarea statului şi a Băncii Naţionale, Societatea Naţională de Credit Industrial, având drept obiectiv stimularea dezvoltării industriale a României. „Strămoş” al BRD – Groupe Société Générale, acesta a fost creată ca instituţie publică, statul deţinând 20% din capitalul social, Banca Naţională a României, 30%, restul fiind deţinut de particulari.

În decembrie 1998 s-a semnat un acord între Société Générale şi Fondul Proprietăţii de Stat (autoritatea care gestiona participaţiile statului), prin care Société Générale a subscris o majorare de capital de 20% şi a cumpărat un pachet de acţiuni care i-a permis să devină proprietara a 51% din capitalul majorat al BRD.

 

 

 

1924: Adoptarea Legii privind organizarea armatei (reglementa, între altele, durata serviciului militar).

 

 

 

 

 1938: S-a născut profesor doctor Ioan Munteanu, cel care a realizat prima fertiilizare in vitro în România, în anul 1995, şi care în anul 2001 a asistat la naşterea primului copil conceput prin fertilizare in vitro la o mamă de 50 de ani, membru de onoare (din 2004) al Academiei Române; (m. 2018).

 

 

 

 

1944 :  A murit, la Londra ( unde se stabilise), pictorul român Arthur Segal;(n. 23 iulie 1875, Iași).

 

 

 

 

 1961 : A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii. Documentul, semnat la 1.XII.1959, reprezenta o înţelegere internaţională care stabilea drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă. România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971.

 

 

 

 

1990: Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești de legislatura a XII-a declară solemn Republica Sovietică Socialistă Moldovenească  stat suveran

 

 

 

 

Stema Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)Harta RSSM (verde), actuala Republica Moldova

Stema RSS Moldovenești                           

                                                       Harta RSSM (verde), actuala Republica Moldova 

La 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești de legislatura a XII-a, în cadrul primei sesiuni, apelînd la adevăr că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul la viaţă, libertate şi bunăstare, înţelegînd responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei, care are istorie proprie, cultură şi tradiţii milenare, respectînd dreptul la suveranitatea tuturoar popoarelor, în scopul instaurării legii, protecţiei legale şi stabilităţii sociale, exprimând dorinţa poporului, declară solemn: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească este un stat suveran.

 Mircea Snegur fiind ales preşedinte al republicii.

 

 

 

1995: S-a deschis Bursa de Mărfuri Bucureşti, prin fondarea Asociaţiei Bursei de către 24 de societăţi de valori mobiliare. Şi-a început efectiv activitatea, realizând primele tranzacţii, la data de 20 noiembrie 1995, în incinta pusă la dispoziţie de Banca Naţională a României.

 

 

 

 

 

 

1999:  România a participat în perioada 23.VI – 4.VII, ca invitat de onoare, la Festivalul Artei şi Tradiţiilor Populare „Smithsonian Folklife” din SUA, festival ce se desfăşoară în fiecare an la Washington D.C. Cu această ocazie, a fost construită o biserică maramureşeană, au participat ansambluri folclorice şi trupe de jazz româneşti, a fost organizat un Congres al românilor stabiliţi în Statele Unite.

 

 

 

 

 

 

2013: În această zi, la ora locală 17:00, cel puțin 18 români au murit și alți 29 au fost răniți într-un accident de autocar în defileul râului Morača, la Grlo, în apropiere de Podgorica, capitala statului Muntenegru. Autocarul, un Neoplan Tourliner, aparținând companiei Gregory Tour, a derapat de pe drum, prăbușindu-se într-o râpă la aproximativ 40 m mai jos de nivelul drumului. Accidentul a avut loc la 48 km nord de Podgorica, capitala și cel mai mare oraș din Muntenegru. Toate cele 47 de persoane de la bordul autobuzului erau cetățeni români.

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/23/o-istorie-a-zilei-de-23-iunie-video-2/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. agerpres.ro;

  11. Crestin Ortodox.ro

 

 

23/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Ilie Șerbănescu: ”Cu cât îl culpabilizezi mai abitir pe sclav, cu atât îl poți jecmăni mai tare.”„Tocați“ pur și simplu ca hoți și corupți, românii devin „vinovații de serviciu“

 

 

 

 

Imagini pentru ilie șerbănescu photos

 

 

 

 

 

În România actuală, proprietățile strategice sunt în mâna străinilor. Au fost cândva în mâna românilor, respectiv stat sau privați. Nu mai sunt.

Petrolul și gazele, distribuțiile de energie (care colectează banii de la consumatori și deci fac jocurile), respectiv și cele de gaze, și cele de electricitate, și cele de carburanți, industriile de construcții auto, de componente auto, de materiale de construcție, de feroase, de neferoase, de prelucrare a alimentelor, băncile, sistemul de asigurări, telecomunicațiile, întreg comerțul modern, sistemul pensiilor private, comerțul exterior cerealier și tot mai mult pădurile și pământurile agricole sunt în mâna străinilor. Este un fapt.

Astfel încât, indiferent dacă se acceptă oficial sau nu că România este o colonie, aceasta este o colonie pentru că decizia este la străini, în virtutea deținerii proprietăților strategice, și nu la români!

Străinii decid, căci ei sunt proprietarii. Și este firesc să fie așa în capitalism. E dreptul proprietarului să decidă. Decizia înseamnă putere. Deci, străinii dețin puterea în România.

Ca atare, au și dreptul de a guverna în România.

Guvernarea de către cei ce dețin proprietățile strategice, și deci puterea, este normală.  

În mod nefiresc, cei ce dețin puterea în România nu și-au asumat și guvernarea, adică administrarea. Au considerat a le fi mai convenabil așa. Probabil din trei motive.

Unul este acela că, lăsând administrarea în seama românilor, costă mai ieftin, căci, salarizați ca la ei acasă, străinii ar fi costat mult mai scump. Al doilea motiv este probabil principalul, deoarece, lăsând administrarea în seama românilor, doar aceștia răspund, în timp ce stăpânii n-au nicio răspundere.

„Tocați“ pur și simplu ca hoți și corupți, românii devin „vinovații de serviciu“.

Și cu cât îl culpabilizezi mai abitir pe sclav, cu atât îl poți jecmăni mai tare.

În sfârșit, al treilea motiv, este că, sub paravanul că România ar fi o țară suverană, se pot face aici cele mai năstrușnice experimente, îndeosebi în justiție și economie, pe care ție, stăpân, ți-ar fi rușine, în secolul XXI, să le montezi în propria-ți colonie!

Despărțirea fizică a guvernării de putere este o invenție teribilă a colonialismului actual, care n-a operat în colonialismul clasic.

Pe vremea colonialismului clasic, puterile coloniale preluau fără ezitări administrarea și conduceau coloniile prin guvernatori oficiali sau trădători locali, tot oficiali.

Invenția colonialismului actual derivă  din caracteristica principală a acestuia: folosirea la maximum a diversiunii și demagogiei.

Să observăm că toate formele de colonialism din trecut erau, în fond, mai oneste, trâmbițând exploatarea colonială în numele unei superiorități declarate.

Numai colonialismul actual cere supunere colonială în numele „democrației“.

La sfârșitul lunii mai 2019, filmul s-a rupt! Într-un fel era de așteptat! 

Relațiile dintre muncă și capital erau întoarse în capitalismul primitiv.  Votul din 26 mai, în care Dragnea n-a mai fost susținut de cei cărora le mărise salariile și pensiile, n-a fost decât prilejul.

A fost băgat imediat la pușcărie, pentru un delict ticluit și oricum derizoriu.

În timp ce capitalul străin rămâne cu pomana aiuritoare a deresponsabilizării sociale totale, unică pentru capital în toată Europa!

Citiți în întregime articolul în ziarul  România liberă

Autor: Ilie Șerbănescu

 

 

 

 

 

23/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un adevăr istoric: România nu a atacat URSS la 22 iunie 1941, ci a răspuns agresiunii sovietice începută la 26-28 iunie 1940.VIDEO

 

 

 

 

Imagini pentru raptul basarabiei 1940 photos

 

 

 

„Istoriografia românească a declarat ziua de 22 iunie 1941 drept ziua în care țara noastră a început bătălia pentru eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, teritorii care fuseseră răpite României prin ultimatumul sovietic de la 28 iunie 1940. Mai mult, istoriografia a reținut ordinul viitorului Mareșal Antonescu drept începutul unei bătălii juste, atât din punct de vedere moral, cât și juridic, pentru recuperarea unor teritorii pierdute prin forță și abuz.

Cu toate acestea, în Rusia și în spațiul ex-sovietic, dar și în Occident, se susţine o variantă a istoriei în care România este portretizată ca un stat care a comis o agresiune împotriva unui stat suveran, asociindu-se în acest sens cu Germania nazistă”.

Prin actul de la 22 iunie 1941 România nu a fost stat agresor. Războiul sovieto-român s-a declanșat la data de 28 iunie 1940 și nu la 22 iunie 1941.

„Nu pot fi socotit agresor, fiindcă România era în stare de război cu U.R.S.S. din 1940 iunie, când Rusia a fost agresorul. Acceptarea ultimatumului nu a fost decât o retragere strategică și politică la care recurge orice țară, orice om, când este surprins fără sprijin și nu este în măsură de a se apăra” (Mareşal Ion Antonescu, 15 mai 1946).

„Împrejurările geopolitice ale raptului teritorial comis de U.R.S.S. împotriva României în iunie 1940 sînt de notorietate. Se impune însă ca acestea să fie amintite – fără a cerceta în profunzime mecanismul complex creat de diplomația Pactului din 23 august 1939 în scopul izolării complete a României – pentru a explica acel context încare s-au derulat evenimentele ce fac obiectul prezentului studiu.

Pregătirile diplomatice începuseră cu multă vreme în urmă. Un moment „cheie” în evoluțiile politice a fost semnarea primului Protocol adițional secret la Pactul sovieto-german de neagresiune (23 august 1939), în cuprinsul căruia „Partea Sovietică accentuează interesele sale în Basarabia”.

Cavaleria romana trece Nistrul iulie 1941

Pe fundalul victoriilor germane în Franța, la 23 iunie 1940 – a doua zi după capitularea Franței -, Molotov îi comunică lui Schulenburg pretențiile Moscovei în legătură cu Basarabia și îi menționează că guvernul sovietic intenționează „soluționarea pe cale pașnică, însă este decis să întrebuințeze forța în caz că guvernul român refuză o înțelegere pașnică”.

Pretențiile sovietice se extindeau „și asupra Bucovinei, care are o populație ucraineană”.

Concomitent cu activitatea diplomatică, U.R.S.S. desfășura ample dislocări de trupe la frontierele române, în ultima decadă a lunii iunie, în districtele militare Liov, Kiev și Odessa se aflau dislocate – conform datelor serviciilor de specialitate ale armatei române – 3-5 divizii infanterie, 10-11 divizii cavalerie, 10-11 brigăzi C.L., 9-10 brigăzi aviatice.

Situația era de natură să îngrijoreze guvernul român, drept pentru care ambasadorul României la Moscova a primit instrucțiuni, în ziua de 26 iunie, să comunice ambasadorului Reichului că „în cercurile militare românești situația este considerată ca foarte serioasă, căci nimeni nu-și poate explica prezența a 24 divizii sovietice la granițele noastre și nici pregătirea efectuată pe teren de aceste trupe”, astfel de pregătiri nefăcîndu-se „decît în ajunul unor operații ofensive”.

Era vorba, în primul rînd, de capacitarea spionajului și a diversiunii, încare forța militară sovietică se sprijinea pe ajutorul larg al minoritarilor din Basarabia. Cu consimțamîntul Germaniei, Ribbentrop comunicase acceptul german la 25 iunie – și al Italiei, la 26 iunie, Molotov remite lui Gheorghe Davidescu, ministrul României la Moscova, după ora 22.00 prima notă ultimativă prin care „guvernul U.R.S.S. propune guvernului regal al României:

1. să înapoieze cu orice preț U.R.S.S. Basarabia;
2. să transmită U.R.S.S. partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată”, așteptând răspunsul părții române în cursul zilei de 27 iunie.în ciuda intenselor pregătiri ale sovieticilor – de altminteri, prompt sesizate de factorii responsabili români -regele Carol al II-lea nota în jurnalul său că știrea ultimatumului „m-a trăsnit ca o lovitură de măciucă și m-a revoltat în cel mai înalt grad”.

Dar consemnarea regelui trebuie interpretată ca o meschinărie ieftină, pentru că numai de surpriză nu se poate vorbi cu întregul siste democratic intern prăbușit și cu sistemul de alianțe căzut în fantasmagorie. Consultarea reprezentanților statelor Axei la București va genera ideea acceptării ultimatumului sovietic, idee ce se va adopta la Consiliul de Coroană,convocat în 27 iunie la orele 12.00, datorită conjuncturii externe complet nefavorabile României. Carol al II-lea notează referitor la aceasta:

„Ceea ce face poziția noastră mult mai gravă este că n-avem siguranța pe granițele Ungariei și Bulgariei și riscăm o situație foarte critică dacă vom fi atacati pe trei fronturi”.

Se impune a adăuga faptul că în aceeași zi guvernul maghiar înainta directorului Departamentului Politic German un memorandum în care se arăta că „Ungaria dorește sau mai degrabă intenționează să realizeze îndeplinirea revendicărilor ei justificate cu privire la România […]”.

Tot la 27 iunie ministrul Bulgariei la Berlin prezintă și el un memorandum prin care dorea să afle punctele de vedere ale guvernului german „cu privire la satisfacerea ulterioară a revendicărilor Bulgariei”.

În consecință, guvernul român va formula un răspuns prin care „declară că este gata să procedeze imediat și înspiritul cel mai larg, la discuțiunea amicală și de comun acord, a tuturor problemelor emanînd de la guvernul sovietic”.

Răspunsul român nu a fost de natură să mulțumească guvernul sovietic, în seara zilei de 27 iunie, Gheorghe Davidescu transmitea la București faptul că Molotov i-a comunicat lui Schulenburg că „guvernul sovietic nu este dispus a se prelungi termenul și că, în lipsa unui răspuns pozitiv, trupele sovietice își vor începe operațiunile la miezul nopții”, pentru ca în cursul nopții de 27/28 iunie să-i fie remisă cea de-a doua notă ultimativă prin care se cerea guvernului român ca „în decurs de 4 zile, începînd de la ora 14.00, după ora Moscovei, la 28 iunie să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupe române”, acesta fiind simultan ocupat de Armata Roșie.

De asemenea, se cerea ca încă din prima zi, 28 iunie, „trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinău, Cetatea Albă. Răspunsul părții române era așteptat „nu mai târziu de 28 iunie, ora 12.00 ziua”.

Sfătuit de miniștrii Axei să cedeze, izolat în plan intemational de intensa activitate diplomatică sovieto-germană, guvernul român a fost nevoit să accepte condițiile dure impuse de Moscova. Imediat după ora 14.00, în ziua de 28 iunie, trapele sovietice au trecut Nistrul ocupînd – pînă la 3 iulie – Basarabia și nordul Bucovinei.

Din primele zile de la prezentarea notelor ultimative au ieșit în evidență două aspecte.

In primul rând a fost vorba de ritmul rapid de înaintare al trupelor sovietice, care atinseseră cu elementele motorizate râul Prut la 30 iunie, în loc de 3 iulie, ora 13.00, după cum se convenise.

Trupele sovietice au avut o atitudine ostilă, deschizând focul, luând prizonieri și dezarmând unitățile române întilnite, capturând material de război în valoare de 2.750.900.803 lei și sechestrind trenurile de evacuare. Un al doilea aspect a avut în vedere depășirea cadrului teritorial fixat pe harta care însoțea nota ultimativă – „un teritoriu din Vechiul Regat”.

Ministrul român la Moscova i-a arătat lui Molotov că problema Herței „agravează considerabil situația, dat fiind că trupele sovietice au intrat adînc în teritoriul Vechiului Regat al României”.

Molotov a replicat că problema va fi în atenția comisiei de la Odessa, deși „rezolvarea ei i se pare dificilă”. Ulterior – cu toate că Berlinul s-a declarat de acord cu nemulțumirea României – guvernul sovietic a precizat că „nu consimte la schimbarea liniei «acceptate» în Bucovina”.

În consecință, derularea evenimentelor, așa cum a fost ea prezentată sintetic mai sus, permite formularea unei concluzii importante pentru încadrarea exactă a atitudinii României și a armatei sale în cursul perioadei 1939-1941:

Presiunile și acțiunile militare exercitate de Moscova s-au constituit într-un act de agresiune, asemănător celor împotriva Austriei și Cehoslovaciei, făcute de Germania, chiar dacă au fost acoperite de înțelegeri, acorduri și cedări în fața unui ultimatum. Gheorghe Tătărescu nota la l mai 1943:

„Tactica Kremlinului a considerat în chip permanent chestiunea Basarabiei ca un izvor de agitație internațională,ca o problemă destinată să fie actualizată după nevoile politicii externe a Sovietelor. Guvernul Uniunii Sovietice recunoscuse totuși unirea Basarabiei în 1929, când semnează la Moscova Protocolul pentru punerea anticipată în vigoare a pactului Briand-Kellogg, care stabilea renunțarea la actele de război a statelor semnatare, și în 1933,cînd semnează la Londra pactele pentru definirea agresorului. El recunoscuse din nou unirea Basarabiei cu România prin intrarea Sovietelor în Societatea Națiunilor”.

Mult mai important este însă faptul că între 1918 și 1941, U.R.S.S. a încălcat în permanență legile internaționale, provocînd 197 incidente de frontieră, cu deschiderea focului, omorând 31 de grăniceri români și rănind 22.

În raportul înaintat de Corpul grănicerilor către Marele Stat Major în 1942 se sublinia: „Nu trebuie uitat și posteritatea (trebuie) să știe că, timp de 23 de ani, la frontiera cu Uniunea Sovietică nu a fost liniște, nici pace. Acolo, bravii grăniceri au înfruntat zi de zi provocările mârșave și atacurile lașe ale bolșevicilor”.

În timpul procesului său, mareșalul Ion Antonescu a înaintat Tribunalului Poporului un memoriu (15 mai 1946) în care făcea și următoarea afirmație:

„Nu pot fi socotit agresor, fiindcă România era în stare de război cu U.R.S.S. din 1940 iunie, când Rusia a fost agresorul. Acceptarea ultimatumului nu a fost decât o retragere strategică și politică la care recurge orice țară, orice om, când este surprins fără sprijin și nu este în măsura de a se apăra”.

Deși aserțiunea mareșalului era exactă, în coordonatele sale generale, ea se oprea totuși la jumătatea drumului. Și anume, agresorul a fost indubitabil U.R.S.S. în 1940, dar trecerea Nistrului din ordinul mareșalului, de data asta împotriva unui stat aflat în alianță cu Marea Britanie și sprijinit de S.U.A., dincolo de granițele statului, nu va putea fi niciodată calificată altfel decît ca agresiune.

De altfel, României i s-a declarat război de către marile democrații occidentale numai după acest act.

Până atunci, România era considerată țară ocupată, deși ea purta război, însă doar pe teritoriul Basarabiei.

Dar la fel de clară este și situația de stat agresat în care se afla România în 1940, prin încălcarea prevederilor Convenției pentru definirea agresiunii (Londra, 3 iulie 1933) și Convenţiei pentru definirea agresiunii, semnată între România, U.R.S.S., Cehoslovacia, Turcia și Iugoslavia, la 4 iulie 1933. România a ratificat convențiile și a depus instrumentele de ratificare la Moscova, la 16 octombrie 1933, primul,și la 17 februarie 1934, al doilea.

Atât prima cât și a doua convenție stipulau la articolul 3:

„Nici un considerent de ordin economic, politic, militar sau de altă natură nu poate servi drept scuză sau justificare pentru agresiunea prevăzută la articolul 2”, iar articolul 2, alin. 2, menționa:

„în consecință, va fi considerat drept agresor într-un conflict internațional, sub rezerva acordurilor în vigoare între părțile în conflict, statul care, primul, va comite una din următoarele acțiuni: […] 2. invadează cu forțele sale armate, cu sau fără declarație de război, teritoriul unui alt stat”.

Anexele celor două convenții (cu text identic) detaliază astfel articolul 3: (semnatarii – n.r.) „Declară că nici un act de agresiune în sensul articolului 2 al zisei Convenții nu va putea fi justificat de vreuna din circumstanțele următoare:

A. Situația internă a unui stat, de exemplu: Structura politică, economică sau socială; lipsurile pretinse în organizarea administrativă; tulburări provenite din cauza grevelor, revoluțiilor, contrarevoluțiilor sau războiului civil.
B. Comportarea internațională a unui stat, de exemplu: Violarea sau pericolul de violare a drepturilor sau intereselor materiale sau morale ale unui stat străin sau ale cetățenilor săi; ruperea relațiilor economice sau diplomatice; boicoturi financiare sau economice, controverse cu privire la obligațiile economice, financiare sau de altă natură fată de statele străine; incidente de frontieră care nu formează nici unul din cazurile de agresiune prevăzute în articolul 2”.

Citind cu atenție ambele note ultimative trimise României de către U.R.S.S. se poate constata ușor încălcarea acestor convenții; termenele fixe de reactie, tonul dur și trecerea la acțiuni diversioniste, provocări și propagandă pentru război s-au constituit în amenințare cu folosirea forței, iar prin depășirea prevederilor înțelegerii convenite sub amenințare, în folosirea efectivă a forței, ocuparea de teritoriu străin și agresiune.

În această privință, mareșalul Antonescu avea perfectă dreptate, „în dimineața zilei de 29 iunie, când rușii au intrat în Herța, comandantul garnizoanei, căpitanul român Boroș, și-a permis să atragă atenţia că sunt într-un teritoriu din Vechea Românie neprevăzut în ultimatum.

Această «mare îndrăzneală» pe care și-a permis-o bravul căpitan Boroș a fost «răsplătită» de către ruși cu omorîrea lui, a încă doi ostași și cu rănirea gravă a sublocotenentului Dragomir. […] În legătură cu acest moment, din telegrama nr. 5 871 a Armatei a 3-a expediată la data de 29 iunie 1940, ora 10, mai aflăm că rușii la ora 12 așteptau răspunsul comandantului de corp de armată de la Cernăuți, unde fusese trimis un car de luptă după ordine noi”.

Mai mult decât atât, în afară de ocuparea tinutului Herța, care nu era prevăzută în ultimatum, Uniunea Sovietică a trecut și la alte agresiuni armate, după termenul așa-numitului acord:

„Demersurile făcute de guvernul român la Moscova pentru a obține retragerea trupelor sovietice din localitatea Herța, ocupată de tancurile sovietice la 29 iunie 1940, au fost respinse de sovietici”.

În timp ce la București se făceau eforturi diplomatice pentru retragerea liniei de demarcație în această localitate, trupele sovietice din zonă încercau zilnic să ocupe noi teritorii din nordul Moldovei și în sudul Bucovinei, dînd naștere la numeroase incidente, așa cum au fost cele din Covul de Sus și Sadău sau cele din sectorul Siret-Tereblecea-Sinăuţii de Jos – Dersca.

Trupele sovietice au provocat un incident între 26 – 28 octombrie 1940, în urma căruia s-au instalat în ostroavele Salangic, Dalerul Mare și Dalerul Mic, la sud de brațul Chilia.

Ocuparea acestor ostroave a avut loc în urma unor scurte lupte în care sovieticii au atacat cu forte superioare și în care românii au avut morti și prizonieri.

La 5 noiembrie trupele sovietice au ocupat ostrovul format din brațul Măsura și canalul Gura Stari-Stambul care controla ieșirea la Mare”. Dar chiar documentele sovietice tratează ocuparea teritoriilor românești drept act de război: Raportul acţiunilor trupelor Frontului de Sud la eliberarea (sic!) Basarabiei și Bucovinei de Nord, întocmit de mareșalul Timoșenko, la capitolul V se prevedea:

„înștiințarea trupelor despre punerea în stare de război a fost făcută de către Statul Major al Regiunii în răstimp de 15 minute prin consiliile militare ale armatelor și prin comandantii marilor unități și unităti subordonate nemijlocit. Direcțiile privind concentrarea trupelor spre linia frontierei aufost date pe 10.6.40 de la orele 15.04 până la 21.45 […].

Prin semnarea Actului final de la Helsinki (1975) și a celui al Conferinței de la Paris (1990), România a recunoscut status-quo-ul frontierelor, dar încadrarea juridică a agresiunii U.R.S.S. împotriva României are importanță pentru a delimita exact în timp raportul agresor-agresat, astfel că istoriografia românească este îndreptățită să afirme că războiul sovieto-român s-a declanșat la data de 28 iunie 1940 și nu la 22 iunie 1941.

Perioade lungi de non beligeranță între inamici, între agresiune și ripostă au mai existat în istoria modernă a războaielor, în funcție de capacitatea celui agresat de a riposta. Japonia a atacat U.R.S.S. în 1938, iar aceasta a ripostat în 1945, pentru că, dacă nu se acceptă acest interval, înseamnă că, la 8 august 1945, U.R.S.S. a încălcat prevederile Tratatului de neutralitate încheiat la 13 aprilie 1945 cu Japonia și a efectuat un act de agresiune, ceea ce ar face din Insulele Kurile în mod clar un teritoriu japonez ocupat ilegal de Rusia!

În privința stării de beligerantă instaurate la sfîrșitul lunii iunie 1940 între U.R.S.S. și România, Convenția privitoare la deschiderea ostilităților – Haga, 18 X 1907 – articolul l precizează:

„Puterile contractuale recunosc că ostilitățile între ele nu trebuie să înceapă fără un avertisment prealabil neechivoc, ce va avea forma unei declarații de război motivată, fie aceea a unui ultimatum cu declarație de război condiționata”.

Rusia era parte semnatară a acestei convenții”.

 

Acest text  este un fragment din volumul «Armata, Mareșalul și evreii», ediția I, Editura Rao, 1998, autor Alex Mihai Stoenescu.

 

 

 

 

23/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: