CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Restitutio. Ion Gavrilă Ogoranu, erou anticomunist: „Am adus de la toate colţurile lumii tot ceea ce a fost rău”

Imagini pentru gavrilă ogoranu photos

 

 

Ion Gavrilă Ogoranu  a fost un celebru luptător în munți, împotriva comunismului.  S-a născut la 1 ianuarie 1923 în satul Gură Văii din Ţară Făgăraşului, într-o familie de ţărani vrednici. A fost unicul băiat între 2 surori, Ileana şi Eugenia. În sat li se spunea „ai Ogoranului”.

A urmat cursurile prestigiosului Liceu Radu Negru din Făgăraş. Aici se va înrola, cu mai mulţi colegi, în Frăţia de Cruce „Negoiul”, unitate a Mişcării Legionare destinată doar elevilor şi care nu avea o activitate politică propriu-zisă.  

Ca elev la Liceul Radu Negru din Fagaraṣ, apoi student la facultatea de Agronomie din Cluj, Ion Gavrilă era cunoscut pentru vederile sale naṭionaliste ṣi anticomuniste, și s-a încadrat cu întreaga viață deplin și pentru totdeauna în Rezistența armată anticomunistă din România .

În 1948, pentru a scăpa  de valul de arestări , s-a refugiat în munṭii Făgăraṣului unde a constituit un grup înarmat temut de autoritățile comuniste, Grupul Carpatin Făgărășan, pe care l-a condus timp de șapte ani.

Pentru activitatea sa a fost condamnat, în contumacie, la moarte. Timp de 29 de ani, organele securității nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuție cu ajutorul soției sale Ana Gavrilă Ogoranu, când aceasta a cerut în scris intervenția directă a președintelui american, Nixon

A acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș.  Longevitatea grupului s-a datorat unei foarte bune organizări: era foarte mobil, având zone de acṭiune foarte întinse; folosea tactici de gherilă; nu avea cartier general care să-l facă detectabil; avea 25-30 de membri care se adunau ori se risipeau în funcṭie de împrejurări.

A decedat la 1 mai 2006 în comuna Sântimbru, sat Galtiu, județul Alba și a fost îngropat la 4 mai 2006 în cimitirul comunei Sântimbru – sat Galtiu, județul Alba.

  Ion Gavrilă Ogoranu :

”Nu e nevoie ca în ţara asta cineva să se ridice şi să înceapă o îndreptare sub toate aspectele?!”

 

 

 

 

 

 

Fragment din cuvântarea lui Ion Gavrilă Ogoranu de la Sâmbăta de Sus, din data de 21 iulie 2003:

„Aş mai avea un cuvânt de spus pentru cei puţini care ne mai adunăm

în acest an şi din ce în ce mai puţini din an în an. (…) era o vorbă şi-o speranţă între noi, poate că vreodată neamul nostru se va interesa de această jertfă, va lua-o ca exemplu, va lua ce e bun, va lăsa de-o parte ce-a fost rău în viaţa noastră şi va porni din nou la drum. Era ceea ce visam.

Noi, cei de acolo, nu am luptat pentru deşertăciuni lumeşti, omeneşti, nici pentru noi, nici din punct de vedere material şi nici alte deşertăciuni. Am luptat numai pentru dragoste, pentru acest neam.

Şi mai ziceam atunci acolo, în testament, că atunci când va veni biruinţa şi se va termina, ne vom da de-o parte şi vom lăsa oamenii politici să se ocupe de ţara asta. Şi cam aşa am şi făcut. Şi vedeţi bine unde şi cum merge ţara.

Parcă toate puterile iadului s-au îndreptat asupra noastră. Pe lângă cele vechi, pe care le-am cunoscut, de ateism, de răutate, de vânzare de frate şi lucruri sfinte, au venit altele acum. Parcă o religie pe dos am primit-o noi, românii şi o îndeplinim întocmai. Dacă înainte biserica le socotea unele păcate strigătoare la cer, astăzi  începem  să  le  îndeplinim  şi să le considerăm ca lucruri foarte obişnuite.

Oare ce-i aceea ca milioane de români să plece din ţară sau ca cineva să-şi adune avere din munca altora!? Oare faptul că avem atâţia copii morţi încă înainte de naştere, atâţia copii ai străzii, când în ţara noastră sunt mai îngrijiţi câinii decât copiii, oare nu-i al doilea păcat strigător la cer?!

Şi dacă e trecută acum la legi prostituţia şi ridicată la grad de onoare şi de mândrie, homosexualitatea, sodomia, care n-au fost cunoscute la noi până acum, oare nu-i ceea ce nici nu ne puteam măcar închipui?!

Am adus de la toate colţurile lumii tot ceea ce a fost rău şi nu e nevoie ca, în ţara asta, cineva să se ridice şi să înceapă o îndreptare sub toate aspectele?! Nu aspectul material e cel important. Dacă noi suntem lipsiţi şi material se datorează faptului că sufletul nu-l avem cum trebuie aşezat.

Şi am amintit şi acele versuri şi mă adresez acelor puţini care ne mai adunăm la aceste zile să facem ceva, măcar atâta să avem mulţumire că, atât cât ne-a mai îngăduit Dumnezeu să facem umbră pământului ne-am făcut datoria.

Dumnezeu să ne ajute să-i  mai amintim şi în anii viitori, însă trebuie ştiut că noi nu ne-am făcut datoria numai prin amintirea lor ci numai dacă gândurile, visurile, ce au dorit ei şi pentru ce au luptat ei, măcar în cât de mică parte să le vedem împlinite.”

21/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | Lasă un comentariu

ZIUA DE 21 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 21 iunie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1822: Sfârşitul epocii  fanariote in Principatele Române, după  acceptarea de catre Poarta Otomană a  unor domni pamanteni.

In Moldova urca pe tron la 21 iunie, Ionita Sandu Sturza. In  Muntenia domnul pamântean  Grigore al IV-lea Ghica, (Grigore Dimitrie Ghica), este înscăunat la data de  30 iunie.

 

 

 

 

 

 

1848: Revista „Foaie pentru minte, inima şi literatură”, a publicat in nr. 25 din 21 iunie 1848, alaturi de prima parte a Proclamatiei de la Islaz, act fundamental al Revolutiei din Tara Romaneasca si  poezia  „Un răsunet”, de Andrei Mureşanu.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru anton pann photos

   Andrei Mureşan                     Anton Pann

 

 

 

 

Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deşteaptă-te, române!”

 

 

 http://www.youtube.com/watch?v=7nqddPBSmb4&feature=related

 

 

 

 

 

 

 

1848: Inceputul revoluţiei paşoptiste în Muntenia.

 

 

 

 

Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile

Acuarelă de C. Petrescu : Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile „Dreptate, Frăţie” în 1848.

 

Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale.

În ţările Române s-au produs trei revoluţii în anul 1848: revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania.

În Muntenia, revoluţia s-a bucurat, de la început, de mai mult succes decît în Moldova; una din cauze a fost mai buna organizare a ei, o alta, concursul unei părţi din administraţie şi armată.

În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris.

În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei fagaduiseră sprijin tinerilor munteni, în cazul cînd se vor ridica împotriva asupritorilor.

Mişcarea s-a declanșat în Muntenia, în ziua de 21 iunie 1848, stil nou (9 iunie 1848, stil vechi), la Islaz, în judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor.

S-a citit Proclamaţia de la Islaz, formată din 22 de articole în care se prevedea:

 

– independenţa administrativă şi legislativă,
– separaţia puterilor,
– egalitatea drepturilor politice,
– alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani,
– reducerea listei civile a domnitorului,
– emanciparea clăcaşilor,
– emanciparea israeliţilor şi drepturi politice pentru compatrioţii de altă credinţă,
– dezrobirea ţiganilor,
– instrucţiune egală,
– înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare,
– crearea gărzii naţionale.

La 23 iunie 1848, stil nou (11 iunie 1848, stil vechi), ştiind că a pierdut sprijinul armatei, domnitorul Bibescu semnează la Bucureşti proclamaţia de la Islaz, care va deveni noua constituţie.

A doua zi, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. În aceste condiţii, Gheorghe Bibescu abdică.

Scurta perioadă de trei luni cât a durat revoluţia în Muntenia, a avut totuşi urmări însemnate. Ea a produs o mişcare a maselor, o zguduire a societăţii, în special a clasei posedate, a facilitat pătrunderea ideilor de reformă socială, care-şi vor găsi mai tîrziu expresia în dispoziţiile din 1858 ale Convenţiei de la Paris şi în legile din 1863-1864 ale lui Cuza şi Kogălniceanu: secularizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi legea învăţământului.

Pe de altă parte, prin influenţa exercitată, în mai mare măsură asupra revoluţionarilor din Moldova, care formulează, utilizând proclamaţia în 22 de puncte, programul din august, şi în mai mică măsură asupra revoluţionarilor din Transilvania, ea contribuie la întărirea şi adîncirea ideii de unitate naţională.

În sfîrşit, prin propaganda în Apus a fruntaşilor exilaţi, ea determină un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea Principatelor, curent care-şi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858).

Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 stă la baza României moderne.

 

 

 

 

 

 

 

1848: Revoluționarii moldoveni, exilați după represaliile domnului Moldovei Mihail Sturdza, organizează la Cernăuți Comitetul revoluționar moldovean, în frunte cu Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Zaharia Moldoveanu, etc, care ține o strînsă legătură cu revoluția din Valahia.

Comitetul însărcinează pe Mihail Kogălniceanu să redacteze un program de revendicări sociale și politice.

 

 

 

 

 

 

 

1853: Trupele rusești trec Prutul in Tarile Romane, fără a declara război Turciei.

În septembrie, sultanul otoman sprijinit de Anglia și Franța adresează Rusiei un ultimatum, prin care îi cere evacuarea trupelor din Moldova și Muntenia.

Urma să se înceapă Războiul Crimeii (1853-1856), purtat de Rusia pe de o parte și Turcia, Anglia, Franța și Regatul Sardiniei, pe de  altă parte, razboi in care Rusia va fi  invinsa.

 

 

 

 

 

 

 1872 (21.VI/3.VII): Fruntaşii politici români din Transilvania, întruniţi la Blaj, au alcătuit un memoriu în care cereau recunoaşterea limbii române, vorbită de majoritatea populaţiei ardelene, ca limbă oficială.

De asemenea s-a cerut o nouă lege electorală fără privilegii de clasă şi de castă, autonomia şcolilor confesionale, întrebuinţarea în Universitatea din Cluj şi a limbii române s.a.

 

 

 

 

1878: A avut loc Congresul de la Berlin, convocat de marile puteri nemulţumite de prevederile Tratatului de la San Stefano, incheiat de Rusia cu Imperiul Otoman, dupa razboiul  din anii 1877-1878 .

In timpul acestui Congres au fost recunoscute independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei.

 

 

 

 

 

 

1888: S-a născut Horia Furtună, poet, dramaturg şi prozator; autorul poeziei „Un suflet nou”, dedicată momentului inaugural al Radiodifuziunii Române (1.XI.1928), poezie citită la microfon de autor.

Ulterior a fost realizator şi director de programe la Societatea Romana de Radio; (m. 1952). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a naşterii 21 iunie 1886.

 

 

 

 

 

1894: S-a născut Virginia Haret-Andreescu, prima femeie-arhitect din lume recunoscută la Congresul XVI de Istorie a Științei (București, 1981).

A studiat la Școala Superioară de Arhitectură și Belle- Arte din  Paris.

 

 

 

 

 

 

 

Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 -1962)

 

 

 

 Prima femeie arhitect România, s-a născut la 21 iunie 1894. Era nepoata marelui pictor peisagist Ioan Andreescu şi soţia matematicianului şi astronomului Spiru Haret, nepotul care a moștenit numele fondatorului învățămantului romanesc de performanță.

La 9 ani, rămasă fără mamă, s-a ocupat de cei trei frati şi de gospodărie.

Având înclinare spre disciplină, a reuşit să treacă peste acest handicap şi să facă liceul în particular, iar în anul 1912, după obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul Mihai Viteazul, să intre prima la examenul de admitere al Şcoalei de Arhitectură din Bucureşti.

Notele obţinute relevă o studentă strălucită, remarcată de Petre Antonescu, profesorul care a inclus-o în echipa sa şi sub a cărui coordonare a lucrat pe şantierele numeroaselor clădiri proiectate de el.

 

În 6 iulie 1919 proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. I s-a decernat diploma cu numărul 62 pe 1919. Era „prima diplomă de arhitect atribuită unei femei” în România, pe plan mondial fiind a patra în ordine cronologică!

Proiectul a fost prezentat la Expoziţia absolvenţilor Şcoalei de Arhitectură ţinută la Ateneul Român în anul 1925 şi a fost distins cu premiul Ministerului Instrucţiunii Publice.

Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica “Sf. Treime”, una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat, cinematograful Parc din staţiunea Govora.

Virginia Andreescu Haret şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului: pe bulevardul Schitu Măgureanu – palatul fostei societăţi Tinerimea Română, clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate; de asemenea, pe Calea Victoriei, ridică o serie de clădiri – printre primele blocuri de beton armat; pavilonul administrativ şi dependinţele subterane ale aeroportului Băneasa, precum şi alte clădiri monumentale, fie de stat, fie vile particulare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Palatul Tinerimea Română.

 

 

 

Lista proiectelor şi realizărilor arhitecturale ale Virginei Andreescu-Haret este lungă şi impresionantă.

Marea arhitectă s- a stins  la 6 mai 1962, lăsând în urma sa o operă importantă şi un renume mondial.

 

 

 

 

 1909: A murit  istoricul literar şi poetul Vasile Gherman Pop.

S-a numărat printre pionierii istoriei literare româneşti.

„Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) a fost o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (n. 1850, la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina).

 

 

 

 

 

 

1920: S-a născut actorul  de comedie Puiu Călinescu; (m. 16 mai 1997).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1921: La Bucureşti, a avut loc premiera filmului „Ecaterina Teodoroiu”, denumit în presa vremii drept „un episod în jurul Ecaterinei Teodoroiu, fecioara de la Jiu, înscenat cu concursul Armatei”.

Filmul, realizat în colaborare cu Societatea Mormintelor Eroilor de Război, îmbină episoade reconstituite, cu Marietta Rareş în rolul Ecaterinei, cu materiale autentice din actualităţile de război, filmate pe front de Serviciul Foto – Cinematografic al Armatei Române.

Pelicula a fost regizată de cineastul, regizorul şi operatorul Nicolae Barbelian.

 

 

 

1938: A murit (la Cluj) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară, autor al unor importante  cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional; (n. 1860, la Eperjes/Ungaria).

 

 

 

 

 

 

 1941: Al doilea război mondial: În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord  cotropite de sovietici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://youtu.be/cOkPQCOBuLk

 

 

 

 

 

1943: S-a născut la Bucuresti, regizorul de teatru şi operă Andrei Şerban; stabilit în SUA din 1975, a pus în scenă spectacole în 39 de ţări.

In 1968 a absolvit Institutul de Teatru si Cinematografie Bucuresti, clasa Radu Penciulescu.

Ca regizor, a pus in scena spectacole de teatru si opera in 39 de tari.
In SUA, incepand cu 1970, timp de 20 de ani, a fost asociat cu Robert Brustein”s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, the Public Theatre, Lincoln Centre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, the Guthrie Theatre, A.C.T. si cu New York City, Seattle si Los Angeles Opera.
In Europa, a lucrat pentru Opera din Paris, Geneva, Viena si Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Teatrul National Bucuresti (1990-1993, ca director), La Comédie Française.
In Japonia a pus în scena spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru andrei şerban photos

 

 

 

 

In 1990 s-a întors în România şi a fost pentru o scurtă perioadă director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1990-1993).

A obtinut numeroase premii si distincti, intre care se remarca:

1965 – Premiul „Best Performance” cu piesa „Seful sectorului suflete”, scrisa de Alexandru Mirodan, cu ocazia Festivalului International Studentesc de la Zagreb
Obie Awards
Tony Award
Premii la Festivalurile de la Avignon, Shiraz si Belgrad
Multe din productiile sale au fost nominalizate pe Broadway, in New York.

 

 

 

 

 

 

1951: S-a născut solistul vocal şi compozitorul Doru Tufiş.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: A decedat in Bucuresti, matematicianul Victor Vâlcovici, fost profesor universitar la Iaşi ,Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti.

A urmat Facultatea de Ştiinţe la Universitatea din Bucureşti (1904 – 1907). Studiile superioare le-a definitivat in Germania, la Universitatea din Gottingen, obţinând aici doctoratul în matematică, în 1913.

La Timişoara a pus bazele Societăţii Ştiinţifice din Politehnică şi a publicaţiei „Bulletin scientifique de l’Ecole Politehnique”. A condus şi „Revista matematică” din Timişoara, înfiinţată de Traian Lalescu.

În anul 1930 se mută la Universitatea din Bucureşti. Între 1931 – 1932 este numit ministru al Lucrărilor Publice, în cabinetul condus de Nicolae Iorga. De asemenea, în cariera sa politică a ajuns deputat. În 1936 este numit membru corespondent al Academiei Române (membru titular din 1965).

 

 

 

 

 

 

 

 

A abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; este considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti.

A fost membru titular al Academiei Române din 1965; (n. 21 septembrie 1885, Galati).

 

 

 

 

 

 

 

1982: A murit Nicolae Ioan Popa, comparatist şi istoric literar; prin întreaga sa activitate a contribuit la afirmarea unei concepţii româneşti de literatură comparată; frate cu dramaturgul Victor Ion Popa; (n. 1897).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii sale ziua de 22 iulie 1982.

 

 

 

 

 

 

 

 

1988: A murit istoricul  şi criticul  literar roman, George Ivaşcu; (n. 22 iulie 1911, Cerţeşti ).

A fost un autor şi publicist român comunist, membru al PCR încă din perioada de ilegalitate a acestuia, a fost implicat, în 1948, în procesul grupului Lucreţiu Pătrăşcanu şi condamnat mai întâi la moarte, apoi la temniţă grea, pentru ca în 1954, după revizuirea procesului, să fie declarat nevinovat şi eliberat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost director al revistei „Contemporanul” (1955-1971) şi redactor-şef al revistei „România literară” (1971-1988); (n. 1911)

 

 

 

 

 

 

 

 1991: S-a încheiat Acordul-cadru de cooperare dintre Guvernul României şi UNICEF

 

 

 

 

 

1992: Proclamarea oficială a canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a următorilor sfinţi români: Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea (cu data de prăznuire la 29 februarie); Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (24 aprilie); Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie); Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie); Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie); Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul (5 august); Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august); Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache (16 august); Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie); Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie); Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel (21 octombrie); Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea (23 noiembrie) şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie).

  

 

 

 

 

 

 

 

1995: Toţi liderii partidelor parlamentare române au semnat „Declaraţia de la Snagov”, prin care şi-au dat acordul de principiu faţă de Strategia naţională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană.

 

 

 

1999 (21/22): A murit regizorul Iulian Mihu (n. 1926) 

 

 

 

 

 

 

2001: Comitetul Român pentru Adopţii a decis suspendarea, pentru un an, a primirii de noi cereri de adopţie a unor copii din România de către persoane sau familii din străinătate.

 

 

 

 

 

2008: A decedat lingvistul şi scriitorul  Victor Iancu.  

 

 

 

 

Imagini pentru lingvistul şi scriitorul Victor Iancu.photos

 

 

 

 

 

A publicat cărţi de lingvistică, dicţionare, lucrări de dialectologie şi folclor, dar şi romane şi piese de teatru; (n. 1936).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In data de  21 iunie este  Solstițiul de vară.

 

În 21 (respectiv 20) iunie, în emisfera nordică soarele ajunge în zenit şi nu mai apune la cercul polar.

Această zi marchează solstiţiu de vară în emisfera nordică şi solstiţiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, şi cea mai scurtă în emisfera sudică.

 

 

 

 

 

 

 

În jurul zilei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°.

Este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, când ne bucurăm de cea mai lungă zi din an, dar şi cea mai scurtă noapte.

In timpul solstitiului de vara, soarele descrie o miscare circulara, paralela cu Ecuatorul.

Dupa acest moment, pana la solstitiul de iarna, de pe 21 decembrie, durata zilelei va incepe sa scada progresiv, iar a noptii sa creasca.

Daca in emisfera nordica pe 21 iunie e vara si foarte cald, in emisfera sudica in aceeasi zi incepe oficial iarna.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/21/o-istorie-a-zilei-de-21-iunie-video-3/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. agerpres.ro

 

21/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O lume apusă – Satul și familia românească de altădată. VIDEO

  Imagine similară

 

 

 

 

Familia în satul românesc de altădată

Familia din satul românesc tradițional ținea de legăturile nemijlocite între părinți și copii, între oameni și casă, între locuință și pământ. Ea avea rostul de a ține laolaltă, într-un cosmos mic, tot ce se regăsea bun în cosmosul mare, în lumea lui Dumnezeu, spune sociologul Corina Bistriceanu Pantelimon. Natura și tradiția merg dintotdeauna împreună, iar tradiția este un proces viu de selectare a celor mai bune soluții la problemele cu care se confruntă comunitatea. Înțelegând astfel rolul tradiției, putem găsi în ea modele de referință pentru felul în care valorizăm astăzi nașterea și creșterea copiilor, adopția și viața unei întregi comunități, în lume și întru Dumnezeu.

 

Cum arăta familia în satul românesc de altădată?

 

Familia era prima lume, cea mai mică, pe care copiii o deprindeau. Se lega de mamă și mâncare, de casă, de curte și uliță, de frați și surori, de animale, de tată și muncă, de rubedenii și de morți. Diferența între familie și sat era una graduală, nu de esență.
Odată ce se căsătoreau (la noi, termenul de căsătorie, ca și cel de căsnicie, tot de la „casă” vine), soții se stabileau în casă nouă sau, dacă mirele era cel mai mic dintre frați, în casa părinților lui.

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

Bărbatul trebuia să știe, la vârsta însurătorii, tot ce este nevoie pentru a-și construi casa și mare parte din mobilier; fata trebuia să știe să o împodobească și să aducă zestrea, adică bunurile (haine, perne, țesături) pregătite dinainte de căsătorie. Odată nuntiți și la casa lor, cei doi erau gata să devină părinți.

 

 

 

Imagini pentru familia si satul românesc de altă data photos

 

 

 

Care era statutul mamei, al femeii, în familie și comunitate?

 

Dorul fetei era măritișul și, odată căsătorită, copiii. Dacă nu făcea copii, era necăjită, se credea atinsă de blestem și se străduia să merite acest mare, dar prin posturi, rugăciuni, dar și prin farmece și descântece femeiești care să o integreze forței generative, creatoare a feminității cosmice. A fi mamă este cel mai important statut al femeii tradi­ționale. Este, de fapt, ca în toate culturile tradiției, despre accesul la puterea cea mare a femi­nității, aceea de a da viață, dar și de a o păstra. Acestea erau rostul și puterea femeilor.

Ele primeau și chiverniseau ceea ce bărbatul aducea în gospodărie (obiceiul ca femeia să gestioneze resursele familiei se păstrează încă și în familiile de la oraș). Ele pregăteau, găteau și hrăneau, asigurau atât continuitatea, cât și sporul gospodăriei și familiei. Tot în puterea lor se cuprindeau și boala, suferința, moartea și relația cu cei morți. Nu este nici o exagerare că femeia avea rolul primordial în familia tradițională. Chiar și în spațiul public, dominat de bărbați, femeile aveau loc prin ritualuri ca ceata fecioarelor sau sărbătoarea nevestelor (Iordănitul femeilor).

 

Cum se petrecea nașterea copiilor?

 

Nașterea avea loc în lumea femeilor. Avem câteva monografii foarte valoroase ale nașterii (Simion Florea Marian, Artur Gorovei, dar și articolele Xeniei Costa-Foru și Ștefaniei Cristescu Golopenția), care descriu abun­den­ța riturilor și credințelor referitoare la „starea binecuvântată” sau „starea de dar” sau „îngreunarea” femeii, la naștere și la prima perioadă de îngrijire a copiilor.

Nașterea avea loc acasă. Uneori, în familiile mai nevoiașe, în care femeia muncea la câmp cât putea sta în picioare, o putea surprinde la țarină. Asistarea se făcea de către moașă (o femeie bătrână și învățată cu nașterea din neamul soțului).

 

 

 

 

Imagini pentru familia si satul românesc de altă data photos

 

 

 

 

 

 

Moașa împărtășea mamei taine despre purtarea bună a copilului în pântece și despre nașterea ușoară. Ea primea copilul întâia dată și îl integra lumii de aici printr-un ritual specific de prag – prima scaldă, foarte importantă și complicată pentru noi, cei obișnuiți cu igiena și „confortul” nașterii spitali­cești.

Copilul intra astfel, de la început, în legătură nemijlocită cu cea mai bătrână dintre mamele neamului, cu casa și cu pământul (pe care era așezată femeia care năștea greu), cu pomul și cu steaua lui – se lega trainic cu toate cele ale lumii. Era păzit de moașă și de mamă cu mare luare-aminte de bolile știute și de duhurile nevăzute; i se păzea somnul, i se păstra laptele; dacă nu avea destul, se fura somn sau lapte de la alte mame. Era „odorul”, alintat cu nume care mai de care mai duioase, legănat și adăpostit la sânul mamei.

Nașterea era o manifestare a sporului, a creșterii lumii, nu o decizie, așa cum a devenit în ultimul secol. Astăzi, când teorii experimentale îndeamnă mamele să-și selecteze pruncii pe care doresc să îi nască și apoi, după nașterea în mediul aseptic al spitalului, aceștia sunt imediat preluați de profesioniști și aparate, un asemenea comportament pare incredibil.

 

Cum arăta copilăria la sat?

 

Satul este o lume a copilăriei. A spus-o Lucian Blaga și au confirmat-o etnografii, antropologii, sociologii, care au constatat că satul este locul manifestării intuitive a persoanei, locul poveștii și mitului, al legăturilor directe și al continuității. Jocul și jocurile lor, ca și basmele istorisite de bă­trâni, îi leagă pe copii de temele fundamentale ale lumii, de viață și de moarte, de bucurie și durere, de bine și de rău.

Copilul se juca, muncea și creștea. Nu se sfia de moarte sau de naștere, nici de boală sau de rău; ba chiar avea tehnicile lui de comunicare cu cei de dincolo sau cu spiritele tutelare ale morții sau naturii.

Simion Mehedinți recomanda școala muncii ca mod predilect de creștere a copiilor. Față de experința directă a copiilor de altădată cu pământul, cu planta, cu animalul, școlarii noștri închiși între cei patru pereți ai casei și în orarul în care ritmul zilei, al anului sau omului nu au ce să caute, sunt, după vorba lui Mehedinți, viitoare „suflete schilodite”.

Care era statutul copilului? Prin ce experiențe formatoare trecea?

Copiii erau crescuți în neam, între părinți și frați, bunici și verișori, și în obște, între vecini și neamuri. Nu erau închiși în locuri rezervate (cum se întâmplă azi). Lumea era deopotrivă a lor, ca și a adulților, așa cum era deo­po­trivă a femeilor și a bărbaților, a oamenilor și a lui Dumnezeu. Își aveau chiar propriul lor sacer­doțiu – al Caloianului sau al Paparudei, divinități ale ploii care trebuiau adesea invocate în vreme de secetă.

În lumea noastră, copilăria nu mai este trăită aproape deloc. Primii care se tem de copii sunt părinții, care se feresc să-i nască și să-i crească, încredințându-i bonelor și creșelor.

Grupurile de vecini și prieteni sunt înlocuite de grupul școlar, un lagăr al copilăriei în care copiii sunt în­dem­nați să se conformeze mai repede cerințelor vieții adulte. Basmele sunt rescrise, jocurile sunt prescrise, cosmosul este exclus din peisajul familiar al copi­lului și epurat de orice prezență mirifică.

 

Ce se întâmpla cu orfanii?

 

Copiii orfani ai satului erau crescuți mai departe în casa și în locul lor, care nu dispăreau odată cu moartea părinților, iar despre copiii născuți din mame-fete care păcătuiseră fără să fie căsătorite, se credea că sunt în mod special iubiți de Dumnezeu sau de Maica Domnului, ca prunci lipsiți de părinți pământeni. Adoptarea acestor copii sau orfani era socotită de bun augur de către familiile fără copii sau cărora le mureau copiii: se credea că după ce ai luat un copil de suflet, Dumnezeu îți va da și copii de trup. Era un păcat foarte greu pe sufletul femeii măritate sau al fetei greșite să ascundă sau să omoare copilul.

Satul putea, voia și știa să-și păstreze toți copiii, și pe cei orfani sau din flori. Erau crescuți de familia cea mică (unchi, mătuși), de „familia” din proximitatea spațială (vecinii), sau, în ultimă instanță, de obște.

Și, foarte important, deși greu de înțeles azi pentru noi: erau în paza lui Dumnezeu !

 

(autor: Ștefana Totorcea, sursa: Ziarul Lumina)

 

 

 

 

21/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: