Mineriadele, terorismul de stat și infiltrarea neocomuniștilor la vârful conducerii României post – ceaușiste

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum a fost organizată și de către cine reprimarea demonstranților din Piața Universității din 14 iunie 1990? Ce se ascunde în spatele Mineriadei? Care sunt, rând pe rând, obiectivele vizate de inițiatori? Cum a fost încheiat, încă de pe atunci, parteneriatul dintre serviciile secrete – și în primul rând SRI – și procurori, având drept obiectiv surprimarea mișcărilor pro-Vest?

Cum a fost întârziat cu mulți ani drumul României către civilizație?

Ce nu trebuie să uite românii cu niciun preț?

Reprimarea demonstranților, care au participat la protestul maraton din Piața Universității în 1990, a fost o mișcare bine ticluită și bine pusă în practică iar scopul ei nu s-a rezumat doar la pedepsirea unui mare număr de tineri, cei mai mulți studenți, care au fost maltratați și apoi aruncați pentru a fi torturați în infernul de la Măgurele.

Atenție, cu ajutorul unor procurori, așa-ziși oameni ai legii, cu un profil asemănător, dacă nu chiar identic  cu al unora dintre procurorii de azi, care au lucrat și lucrează în binom cu SRI.

Ce obiective a avut demonstrația maraton din Piața Universității din 1990 la care au participat mai multe organizații ale societății civile în frunte cu Liga Studenților? În primul rând, a fost un semnal că românii nu mai vor să trăiască într-un stat de tip totalitar. Că doresc un regim pluripartit autentic, în care să-și găsească locul și alte partide decât partidul emanaților, numit atunci FSN.

Că România trebuie să se desprindă o dată pentru totdeauna din orbita Moscovei și să se deplaseze accelerat către democrațiile occidentale, încheind în acest scop parteneriatele necesare de tip euroatlantic.

Iar garanția îndeplinirii unor asemenea obiective ar fi trebuit să fie alegeri libere, o presă diversificată și liberă de orice fel de constrângeri, precum și existența unor televiziuni alternative, care să pună capăt în acest domeniu monopolului televiziunii de stat. Nu era prea mult, dar nu era nici prea puțin.

Sistemul s-a opus. Și a reacționat violent și pervers. Istoria consemnează faptul că Ion Iliescu, primul dintre emanați și jucător al Moscovei, este cel care i-a chemat pe mineri. Lucrurile stau și nu stau așa. În primul rând, e bine să se știe că minerii care au venit în trombă la București nu au fost decât o masă de manevră.

Ei au fost conduși încă din Valea Jiului, pe tot traseul de oameni ai Serviciului Român de Informații și ai serviciului secret al Ministerului de Interne, cunoscut sub numele de „Doi și-un sfert”.

Unii dintre ei erau îmbrăcați în civili. Cei mai mulți în uniforme de mineri. Minerii din Valea Jiului au putut fi ușor transformați într-o masă de manevră, pentru că imediat după revolta lor, care a avut loc câțiva ani mai devreme, Securitatea i-a infliltrat masiv pentru a-i supraveghea. Pentru a-i ține sub un control strict sindicatele minerilor de după 1989 au fost și ele confiscate de foștii și noii securiști.

În București, minerii au fost conduși nu numai în Piața Universității și la sediile partidelor, redacțiilor, presei libere și sindicatelor, ci și la domiciliile celor mai relevanți reprezentanți ai opoziției.

Fie politice, fie din sfera societății civile. Cei care îi conduceau erau lucrători ai celor două servicii secrete, transformate în poliții politice și în primul rând lucrători ai Serviciului Român de Informații, înființat la scurt timp după ce își făcuse mâna și se legitimase transformând Târgu Mureș într-un poligon al conflictelor interetnice.

 

 

 

 

                 Foto: Virgil Măgureanu, primul director al SRI

 

 

 

 

Minuțiozitatea cu care așa-zișii mineri au scotocit Bucureștiul în căutarea victimelor, precizia cu care au acționat demonstrează că în decembrie 1989 Bucureștiul a fost luat cu asalt de fapt de niște trupe de comando, care au dezlănțuit terorismul de stat împotriva unei mase semnificative de cetățeni.

Fără a mai intra în alte detalii, care sunt până la urmă accesibile oricui dorește să vizioneze documentarele vremii, mai consemnez doar faptul că infernul de la Măgurele a reprezentat un uriaș loc de detenție ilegal și de tortură pentru sute de tineri, care nu avuseseră altă vină decât aceea de a lupta pentru mai multă libertate.

Consecințele vizate de inițiatorii acestei operațiuni de terorism de stat erau însă mult mai ample decât simpla reprimare a unei mișcări de protest. Iar asupra acestora mă voi opri succint în cele ce urmează.

1). În 1990, înainte de Mineriadă, cu toate că lumea liberă era conștientă de faptul că la putere venise un fost comunist, prins de mulți ani în plasa sovietică, porțile pentru România se deschiseseră larg, astfel încât nimic nu ne-ar fi oprit să intrăm în primele valuri în Uniunea Europeană și NATO.

Ei bine, acest drum pro Vest trebuia blocat cu orice preț. Uniunea Sovietică, încă nedestrămată, încerca tot posibilul pentru a menține statele din fostul lagăr socialist în sfera de influență a Moscovei. Din punctul de vedere al Moscovei, obiectivul era legitim.

Nu însă și din perspectva cârpelor KGB-iste care s-au instalat la putere în România.  Pentru a îndepărta România de traseul ei către Vest, trebuia declanșat un eventiment cu adevărat șocant pentru democrațiile occidentale. Așa-zisa Mineriadă din 14 iunie, maltatarea cu bestialitate a studenților, devastarea ziarelor și sindicatelor, toate acțiuni atribuite în mod fals minerilor, dar în realitate regizate minuțios de cele două servicii secrete, și-au atins obiectivul. Șocul a fost imens.

2). Era necesar un impact vizual de o intensitate maximă. Acesta nu putea fi realizat exclusiv prin relatarea vânătorilor bestiale de studenți desfășurate în cel mai important centru universitar al țării. Se cerea ceva mai puternic.

Și astfel, fapt pe care l-am dezvăluit și l-am documentat în mod minuțios, în timp ce demonstranții pașnici defilau prin fața televiziunii, exprimându-și protestul în după-amiaza zilei de 13 iunie, după ce greviștii foamei fuseseră bătuți cu sălbăticie, pe intrarea din spate de pe strada Pangrati au pătruns în televiziunea lăsată în mod special cu porțile deschise circa 20 de tineri vânjoși, înarmați cu ciomege.

Ei veniseră cu un camion și fuseseră dotați cu respectivele ciomege de o întreprindere numită Didactica din subordinea protocolului de stat, întreprindere care în epoca ceaușistă organiza tot ceea ce înseamnă partea vizuală a manifestațiilor comuniste.

Am publicat până și nota de comandă pentru respectivele bâte cu care a fost dotată echipa de comando care a pătruns în forță în televiziune, spărgând ferestre, făcând zgomot și gălăgie și creând impresia că televiziunea publică ar fi fost atacată de demonstranți.

Și imediat s-au deschis și porțile intrării din față, de la blocul turn, iar demonstranții aproape au fost invitați înăuntru. Pentru ca în scurt timp să fie maltratați sub pretextul că atacaseră televiziunea, de reprezentanți ai detașamentului de cercetare-diversiune dizlocat în București în aceeași zi în mod premeditat. Și această înscenare și-a atins obiectivul.

3). Dacă a mers o dată, merge de mai multe ori. Pentru ca soarta României să fie pecetluită, au mai fost conduși încă o dată minerii la București, de aceași sforari, în scopul de a debarca prin violență, în mod neconstituțional, Guvernul Roman, care devenise prea reformist după gustul lui Ion Iliescu, lui Bârlădeanu, lui Marțian Dan și altor pioni manevrați de Moscova.

Dacă Guvernul Roman, cu Adrian Severin la portofoliul reformei, nu ar fi fost debarcat, România trecea încă de atunci la convertibilitatea leului, declanșând abrupt procesul de liberalizare economică și de trecere la economia concurențială de piață. Așa ceva nu trebuia să se întâmple.

Și, din nou, aparent sub forma îndreptării unui segment al populației, minerii contra altor segmente ale populației, cetățenii care visau la euroatlantism, serviciile secrete create ca poliție politică și-au făcut datoria. Drumul României spre Vest a fost întârziat mulți ani. Nici măcar nu a mai putut intra în familia statelor de la Vișegrad, pentru ca împreună cu acestea să încercăm asaltul NATO și UE.

Teroriștii care au acționat în spatele autorității de stat în 1990 și care au produs un rău incalculabil României, sunt cei care ulterior au preluat în mâini ferme pârghiile economiei și pârghiile puterii politice și au creat până la urmă România care nu ne mai place azi. Și pe care începând de la acea Mineriadă, au părăsit-o milioane de oameni în sufletul cărora speranța a fost ucisă.

 

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Publicitate

ZIUA DE 15 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 15 iunie în istoria noastră

 

 

 

1839: S-a născut la Fălticeni, publicista, poeta si traducătoarea Sofia Cocea (Coce), prima femeie gazetar din România; (m. 1861, Vaslui).

  In articolele publicate în principalele gazete din Iași și chiar București, Sofia Cocea s-a încadrat printre publiciștii și scriitorii care au luptat pentru a pregăti atmosfera favorabilă Unirii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1859, ea sa căsătorit cu profesorul V. Chrisoscoleu.

A publicat in cele mai importante reviste pro-unire ale timpului, inclusiv Tribuna românǎ, Reforma, Gazeta Poporului, Zimbrul, Foiletonul Zimbrului, Dacia și Românul, precum și în Steaua Dunării și Gazeta de Moldova.

Printre subiectele acoperite au fost ea statutul țărănimii economică și socială, drepturile femeilor, cultură și educație publică și politică externă.

 De la Sofia Cocea ne-a rămas  una dintre cele mai emoționante relatări a “ serbării Unirii la Fălticeni”, într-un articol publicat în Steaua Dunării, principalul organ unionist.

 

 

 

Scrierile acestei personalități feminine  au fost adunate într-un volum apărut în 1862 la București, intitulat Operile doamnei Chrisoscoleu născută Coce precedate de viața autoarei, publicat de Iulia Aricescu.

 

 

 

 

 

 

 

1841: S-a născut in localitatea Cerneți din jud. Mehedinti, naturalistul român Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907; (m.2 octombrie 1910, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 Adunand cu sprijinul studentilor sai, plante din toate zonele tarii, a alcatuit cel mai complet ierbar de la noi — „Ierbarul florei Romaniei”, iar ulterior relatiile cu botanistii de peste hotare i-au prilejuit alcatuirea unui „Ierbar european”. 

 In anul 1898 a aparut lucrarea sa  cea mai importanta: „Conspectul Florei Romaniei”. Plantele sunt aici clasificate riguros si extrem de judicios, iar alaturi de denumirea lor stiintifica figureaza si cea populara.

A fost membru fondator al Societatii Stiintelor Medicale din Bucuresti, de asemenea membru al Societatii Naturalistilor din Moscova si al Societatii de Botanica din Franta, fiind considerat un intemeietor al botanicii medicale din Romania.

 

 

 

  1848, 15/27: Locuitorii Bucureştiului (circa 30.000 de oameni), adunaţi pe Câmpia Filaret (numită de atunci „Câmpia Libertăţii”), depun jurământul asupra programului Revoluţiei şi aclamă Guvernul provizoriu constituit cu o zi înainte.

 

 

 

 

 

 

 

 A fost sfinţit drapelul naţional tricolor, adoptat prin decret la 14 iunie de către Guvernul revoluţionar de la Bucureşti; drapelul avea culorile albastru, galben, roşu şi avea înscrisă deviza „Dreptate, Frăţie”.

 

 

 

 1848: Se desfășoară a doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat, in timpul careia s-a hotărât: înfiinţarea unei armate populare române şi numirea lui Eftimie Murgu căpitan al acesteia, introducerea limbii române in administratie, recunoaşterea naţionalităţii române,  înlăturarea ierarhiei sârbeşti din Biserica ortodoxa română etc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 1864: În legătură cu decretarea în Moldova, de către guvernul lui Alexandru Ioan Cuza, a secularizării averilor mănăstirești, țarul Alexandru II aprobă propunerea Consiliului de Miniștri de a încredința administrației Basarabiei vânzarea la licitație a tuturor moșiilor aflate în Basarabia, care aparțineau mănăstirilor romanesti din dreapta Prutului.

 

 

1875: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea de Geografie din România.

Prin Înaltul Decret nr. 1120 din 15/27 iunie 1875 a fost înființată, prin îndemnul și aprobarea domnitorului Carol I, ”Societatea Geografică Română”, cu scopul de a reuni cercetătorii și specialiștii români din domeniul geografiei, după modelul societăților științifice occidentale.

Potrivit procesului — verbal al ședinței solemne de inaugurare din 15/27 iunie 1875, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 132 din 19 iunie/1 iulie 1875, primul pas în constituirea formală a Societății a fost făcut prin rostirea de către domnitorul Carol I a următoarelor cuvinte:

”Salutând societatea geografică Română, a cărei înființare îndeplinește una din vechile mele dorințe, bucuria Mea este cu atăt mai mare, cu căt sunt încredințat că lucrările ei vor fi de un folos nemărginit pentru viitorul țărei, a cărei dezvoltare economică și politică o urmărește Europa cu un interes crescând.”

Împreună cu Societatea Academică Română, fondată în 1866, societatea nou-înființată a contribuit la punerea bazelor instituționale ale cercetării și învățământului geografic din România.

A fost una dintre primele societăți care au urmărit dezvoltarea turismului în zonele montane se numără și Societatea Română de Geografie, prin numeroase excursii geografice sau de plăcere.

Intre membrii fondatori au fost  Ioan Cantacuzino, Emanoil Bacaloglu, Gheorghe Lahovari, Petre S. Aurelian, Alexandru Odobescu, V. A. Urechia ş. a.

Societatea a editat, între anii 1898 şi 1901, „Marele dicţionar geografic al României”

În anul 1897, prin Legea sancționată de Decretul Regal nr. 588 din 20 februarie 1897, a fost recunoscută ca persoană morală și juridică și instituție de utilitate publică, fiind înscrisă la Tribunalul Ilfov, în 1924, conform Legii persoanelor juridice nr. 21 (Dosar nr. 2474/1925).

Întreruptă în anul 1943, activitatea Societății este reluată în anul 1949, când din dispoziția Ministerului Învățământului se organizează Societatea de Științe Naturale și Geografie, care durează până în anul 1968. Prin Ordinul Ministerului Învățământului nr. 101 din 23 februarie 1968, societatea mai sus enunțată este scindată, luând ființă Societatea de Științe Geografice.

 

 

 

 

1886: S-a născut Alexandru Nicolae Donici, antropolog, etnograf, scriitor și publicist român.

 

 

1889: S-a stins din viata genialul poet roman MIHAI EMINESCU.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Luceafărul literaturii române, Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850.  

A dus o activitate literară fară egal şi a lăsat în patrimoniul literaturii române o comoară inedită, opera sa fiind cunoscuta fiecăruia dintre noi.

A fost activ în societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la „Timpul”.

A fost ales  membru post-mortem al Academiei Române in 1948.

A debutat la vârsta de 16 ani cu poezia „De-aş avea” în revista „Familia”.

Moartea sa a venit prea devreme, la varsta de numai 39 ani.

În jurul mortii lui Eminescu s-au scris multe dar s-au speculat şi mai multe. Biografii eminescieni au omis sau considerat fanteziste unele dintre relatarile legate de dispariţia fizică a marelui poet.

Cunoscutul eminescolog prof. Nae Georgescu vorbeste în “Dosarul morţii lui Eminescu” despre existenţa unui martor ocular, care, la mulți ani de la moartea poetului, a povestit ca i-a stat alături în ultimele sale clipe de viaţă.

Acest martor era Dumitru Cosmănescu, “nea Dumitrache“, intr-o vreme fost coafor al Regelui. Omul îşi avea prăvălie sub vechiul Jockey-Club, şi “îl servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni.

A fost lângă Eminescu în momentul în care poetul a fost lovit cu o cărămidă în cap, pe la spate, lovitură de la care i s-a tras sfîrşitul. Marturiile lui au fost consemnate în ziarul Universul, din 28 iunie 1926.

“Când s-a întîmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu, unde i s-a dat o camera a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros“, a susţinut frizerul.

Soarta a făcut ca frizerul Dumitrache sa fie în ziua aceea, în ora aceea, chiar în minutul acela alături de Mihai Eminescu. “Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după amiază“, a povestit nea Dumitrache.

“Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: “Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbam şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române!” Eu, care ştiam ca nu e bine sa-i fac împotrivă, am ieşit cu el în grădina, unde se vede ca-l trăgea soarta. Şi a început să cânte Desteaptă-te, Române, şi eu după el. Cînta frumos, avea voce“, povestea Dumitru Cosmănescu.

 

 

 

 

 

 

                                    

                                          

                                           Teiul lui Eminescu de la Iaşi

 

 

 

 

 

 

 

 

“Cum mergeam amandoi, unul langa altul,“ si-a continuat omul, povestea, ” vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mînă. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărîmat şi cu sîngele siruindu-i pe haine, spunîndu-mi: “Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc. Ăsta m-a omorît!”

L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea.

I-am potrivit capul pe perna şi, cînd am tras mîna, îmi era plina de sînge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorba afară, că nu e nimic. Dar după o jumatate de oră, bietul Eminescu murise !“, a marturisit Dumitru Cosmescu.

Această variantă a morţii dramatice a lui Mihai Eminescu nu apare în nici una dintre biografiile cunoscute ale poetului scrise de G. Calinescuă, George Munteanu, Muraraşu sau Petru Vintilă.

Iata cum prezinta G.Calinescu incidentul, în 1932, în prima editie a “Vietii lui Mihai Eminescu“: “..Petre Poenaru, care, jucînduse ca din întîmplare cu praştia, îl izbi în frunte (pe M. Eminescu, n.n) cu o pietricică. Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma asa-zisului atentat, care îi pricinuise o simplă zgîrietură“.

SCENARIUL LUI SCIPIONE

Scipione Badescu, redactor al Curierului de Botosani a relatat (exagerand vulgar, dupa parerea profesorului Nae Georgescu) cateva aspecte ale suferintei lui Eminescu din ultimele zile ale vietii, relatari citate inclusiv de George Calinescu:

“De 7 nopti, de cand stau langa nenorocitul, numai astazi a putut fi scos din camasa de forta, avand niste furii ce seamana mai mult a turbat decat a alienat. Indata ce-l dezleaga, rupe tot cu-o putere de fiara si striga de produce un ecou ingrozitor in spital, unde se afla 80 de alienati, afara de femei, dar nici unul in starea grozava a lui. Capul ii este spart si umflat; nu pot insa afla de la nimeni cine-a comis aceasta cruzime contra lui“.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1898: S-a născut Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu), romancier, dramaturg, poet şi eseist, care-şi datorează consacrarea ca scriitor îndeosebi romanului “Sfârşit de veac în Bucureşti”; (m. 2 februarie 1964).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris.

Din 1926 este inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor.

Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956; membru al Comisiei Naționale UNESCO din 1958.

  NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca zi a naşterii sale data de 27 iunie 1893.

 

 

 

 1907: S-au deschis lucrările celei de-a doua Conferinţe a Păcii, la care au participat reprezentanţii a 44 de state din Europa, Asia şi America.

A fost încheiată o nouă Convenţie privind reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale, document semnat şi de România.

 

 

 

 

 

 1909: S-a născut Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător; a făcut parte din grupul suprarealiştilor români, alături de Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun; membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m. 1987).

 

 

 

 

 

1911: S-a născut  la vaslui  actrița română de teatru și film Eliza Petrăchescu; (d. 1977).

 

 

 

A absolvit Conservatorul de Arta Dramatica din Iasi, unde a fost eleva preferata a actritei Agathei Barsescu. Din 1929 pana in 1941 a jucat în peste 40 de roluri pe scena Teatrului National Vasile Alecsandri din Iași.

In 1941, recomandată lui Liviu Rebreanu de regizorul Ion Sava, a ajuns de la Iasi la Teatrul National I.L. Caragiale din București, unde  si s-a afirmat ca tragediana.

Pe marele ecran a debutat în 1946, în „Pădurea spânzuraților” și a jucat in ultimul film in anul 1976, când a apărut în rolul Profira din „Tănase Scatiu”.

A murit în timpul cutremurul din 1977, în București.

 

 

 

 

 

 

 

 

1926: S-a născut regizorul român de film Savel Stiopul; (d. la 28 septembrie, 2007).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cunoscut pentru filmele „Anotimpuri” (1963) şi „Falansterul” (1979), ambele selecţionate la Cannes, dar şi pentru o serie de pelicule poliţiste, a incetat din viaţă   la vărsta de 81 de ani, şi a fost inmormăntat in Cimitirul Armenesc din Capitală.

Regizor de film şi teatru, scenarist, publicist, actor şi profesor, cunoscutul regizor a murit din cauza unei comoţii cerebrale. Savel Stiopul s-a născut la data de 15 mai 1926 la Cluj, dar a copilărit la Focşani şi a terminat cu brio cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Prin opera sa s-a detaşat mult de ceilalţi cineaşti romăni, realizănd multe filme de scurtmetraj, filme de ficţiune, regie de teatru şi televiziune. A fost şi profesor de regie şi de istoria filmului, dar şi autor de eseuri despre film.

 

 

 

 

1929: A încetat din viaţă la Bucuresti,  matematicianul Traian Lalescu, savant cu reputate contribuţii în domeniile matematicii pure şi aplicate, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Născut in data de 12 iulie 1882 (S.N. 24 iulie), la București, Traian Lalescu lăsat numeroase studii în domeniile ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii.

 

 

 

 

1930: S-a născut regizorul de teatru Lucian Giurchescu, stabilit la Copenhaga din 1979; a continuat  între montările din această ţară şi din alte ţări vest-europene, sa  revină şi să  lucreze şi în România.

 

 

 

 

1934: S-a născut omul de cultură  Matei Călinescu, critic şi istoric literar, comparatist, poet şi prozator român (d. 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana, SUA).

 

 A fost profesor de literatură comparată la Indiana University din Bloomington.

fiind declarat profesor emerit al acestei universități, unde a condus și un centru de Studii Românești, singurul din Statele Unite și unde a primit foarte mulți doctoranzi din țara natală, care au devenit ulterior profesori la mai multe catedre de Literatură Comparată din Statele Unite ale Americii.

 

 

 

 

 

1938: Prima emisiune „Ora românească pentru străinătate”, difuzată de Radiodifuziunea Română, a fost dedicată ascultătorilor din Anglia.

 

 

 

 

1939: A murit Nicolae M. Condiescu, general (profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război); a fost ministru al armatei în perioada 1930-1931; scriitor; membru de onoare al Academiei Române din 1938;(n. 1880).

 

 

 

 

 

 

A fost Preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din 1935, până la finalul vieţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: A murit  la Chișinau, sculptorul Alexandru Plămădeală,  considerat cel mai important sculptor român basarabean din prima jumătate a sec. XX; (n.9 octombrie 1888, Buiucani, Chisinau).

A urmat cursurile  Școalii superioare de pictură, sculptură și arhitectură din Moscova, în atelierul sculptorului rus Volnuhin. În anii 1916-1918 a lucrat la monetăria din Petrograd. După 1918 se întoarce la Chișinău, unde, în anul 1929, este numit în funcția de director al Școlii de desen, transformată ulterior în Școală de arte plastice, pe care o conduce timp de 11 ani.

 

 

 

 

 

 

 

Capodopera lui Alexandru Plămădeală o constituie „Monumentul lui Ștefan cel Mare” din Grădina Publică cu același nume din Chișinău (1927). Tot lui îi aparțin și bustul funerar al poetului Alexei Mateevici de la Cimitirul Ortodox Central din Chișinău, precum si o serie de portrete si busturi  ale unor  oameni de creație și  intelectualil de marca:  bustul lui Alexandru Donici, portretul lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, portretul Valentinei Tufescu, portretul soției, autoportretul cu soția – Olga Plămădeală, portretul pictorului I. Teodorescu-Sion, portretul poetului Ion Minulescu etc.

 

 

 

 

1941: S-a naăcut la Sulina, într-o familie de ardeleni refugiați, după diktatul de la Viena, scriitorul și criticul literar stabilit Dan Culcer,  stabilit în Franţa

A urmat studii universitare de limbă si literatură română la Cluj-Napoca. Este fondator al revistei ”Vatra” din Târgu-Mureș (în mai 1971). Această perioadă se reflectă în dosarul de urmărire informativă deschis pe numele ”Dinu”, conform  arhivelor Centrului național pentru studierea arhivelor Securității CNSAS. 

 

 

 

 

 

 

Emigrează și beneficiază de statutul de refugiat politic în Franța, din octombrie 1987 până în 1992, cand obține cetățenia franceză.

Dupa citeva stagii de formare în domeniul utilizării ordinatoarelor în presă, devine el însuși formator și lucreaza la Paris intermitent pentru CFPJ -Centre de formation et perfectionnement des journalistes, in calitate de conferențiar-ziarist.

Experiențe neconcludente și scurte în cîteva redacții pariziene ca secretar de redacție („Alternances”, revista editata de fiica publicitarului Marcel Bleustein (Blanchet) – agentia Publicis- pentru comunitate ; „Argus”, o revista lunara de asigurari ; „Africa International”).

Face o cariera de grafician pe ordinator și de ziarist, secretar de redacție, în presa sindicală franceză, fiind șef de serviciu Editură la Confédération française démocratique du travail (CFDT-Santé), începind cu 1993. Face ziaristică ocazională și prost retribuită la posturile de radio franceze ( Radio France International – RFI, serviciul român) si engleze (BBC, serviciul român), sau neretribuită – la Radio Solidarnosc (un post parizian al rezistentei anticomuniste poloneze, al cărui studio era în Montmartre, unde se întilnește cu exilații mai vechi Dinu Zamfirescu, Antonia Constantinescu și Radu Portocala.
 ”Revolutia” română și prăbusirea statelor socialiste îi dau de lucru în mod neașteptat. Lucrează oficial ca traducător pentru o agenție de subtitraje video (Videoadapt), colaboreaza in perioada „revoluției” din România (decembrie 1989-februarie 1990) cu studiorile de televiziune TF1, A2 si La 5 din Paris, ca traducător-interpret.

Onorariile substanțiale obținute astfel în citeva luni îi permit să se aventureze într-o lungă expediție de recunoaștere, în compania etnologului francez ex-comunist Claude Karnoouh, de la Oradea la București, prin Maramureș și Secuime, din care aduce nu doar observații despre lumea veche care părea că nu se mai dărimă, fixate intr-un reportaj, „Periplu pentru descoperirea țării mele” (publicat in franceza de revista anarhistă „Iztok”), ci și noua ore de imagini video Televiziunea franceză, după o perioadă de exces, nu mai dă nici o importanță evenimentelor din Romănia. Revoluția transmisă în direct se dovedise o înscenare politică manipulată de Securitate.

Înființeaza la Paris în mai 2000 revista electronică (on line) Asymetria (http://www.asymetria.org), care se reînoieste trimestrial, cu peste 3 000 de vizite pe lună. La 7 decembrie 2000 înființează grupul de discuții Yahoo : ”Societatea de mâine”, care reia titlul unei reviste clujene de sociologie din anii 1920-1925, fondata de Ion Clopoțel http://fr.groups.yahoo.com/group/societatea_de_maine/)   cu in jur de 150 de membrii stabili.

Militează pentru Procesul comunismului, pentru reprezentarea drepturilor victimelor sistemului penitenciar și carceral comunist, pentru aplicare lustrației și pentru reintegrarea lui Paul Goma în drepturile sale cetățenești, redactînd singur sau în colaborare cu intelectualii Ioan Roșca, Valerian Stan, Flori Stănescu, Mircea Stănescu, proteste și apeluri diverse.

 

 

 

 

 

 

1970: Începe vizita oficială de două zile a lui Nicolae Ceaușescu în Franța la invitația președintelui Georges Pompidou.

 

 

 

 

 

 

La sfârșitul interviului acordat televiziunii de stat – ORTF (Office de radiodiffusion-télévision française), Ceaușescu s-a lăudat gazetarilor că instaurase un regim al echității sociale în toate domeniile, România fiind superioară chiar Franței.

 

 

 

 

1970: Dirijorul si compozitorul roman Mihai Brediceanu a brevetat in SUA inventia sa numita polimetronom,un dispozitiv  destinat sa coordoneze pe cale auditiva si vizuala pulsatiile unei muzici, conceputa de compozitori, in politempie structurala.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1974: A murit Cristian Vasile, renumit cântăreţ de muzică uşoară, din perioada interbelică; (n. 1908).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1977: A fost inaugurat la Paris, atelierul lui Brancuşi, reconstituit pe esplanada Beaubourg, intr-o constructie izolata de cladirea Muzeului de Arta Modernă.

 

 

 

Spațiul cuprinde 148 de sculpturi si încearca sa redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1981: A murit Benedict (Ben) Corlaciu, poet, prozator și traducător, stabilit în Franța din 1975 (n. 1924).

 

 

 

1985: A avut loc, la Ploieşti, pe stadionul „Petrolul”, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, inainte de interzicerea de către autorităţile comuniste.

Între anii 1970-1980, popetul Adrian Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media României ceausiste.

 Revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România prin combinaţia de idei de stânga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism.

Cenaclul Flacăra, pe care l-a înfiinţat la 17 septembrie 1973 şi condus vreme de 12 ani a reprezentat un moment special în anii întunecaţi ai comunismului; Vasile Şeicaru, Alexandru Andrieş, George Nicolescu, Mircea Rusu au fost doat câţiva dintre artiştii români care şi-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra.

Pe 15 iunie 1985, tribunele stadionului Petrolul erau pline de oameni care aşteptau să înceapă „woodstock-ul românesc”. Spectacolul a debutat la ora 18:00 şi a continuat până noaptea, când a izbucnit o furtună. Versiunile sunt multe. Unii spun că Păunescu a cerut mulţimii să rămână în tribune, alţii spun că le-a cerut să plece şi oamenii au refuzat, dar nu s-a stabilit exact.

Ce se ştie sigur însă este că furtuna a fost din ce în ce mai puternică, curentul electric a cedat, iar stadionul a rămas în beznă. Oamenii au intrat în panică şi s-a iscat o îmbulzeală, din care au rezultat 6 morţi şi mai mulţi răniţi.

La acel moment, incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste. Cenaclul a fost interzis, Păunescu la fel, iar folk-ul ostracizat.

 

 

 

 

1990: Printr-o decizie a Consiliului Militar Superior al M.Ap.N. a fost desființat Comitetul de Actiune pentru Deamocratizarea Armatei (CADA) .

În declarația care a însoțit decizia, se preciza ca rolul CADA  a fost unul de destabilizare a armatei, acest organism făcând jocul unor forte politice ostile.

De menționat ca Armata României avea la acea dată în conducerea ei fosti generali (inclusiv gen.Militaru) spioni sovietici, demascați incă din vremea lui Ceausescu și reactivați de noua conducere „democratică” a țării aflata sub conducerea d-lui (tovarașului) Iliescu Ion, el insuși suspectat de relații cu „serviciile”sovietice..

 

 

 

 

 

 

 

1994: A apărut la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Ziua”, sub conducerea lui Sorin Roşca Stănescu; la data de 7 ianuarie 2010, ziarul “Ziua” și-a încetat apariția; un grup de foști jurnaliști de la “Ziua” au înființat, tot în ianuarie 2010, publicația online “Ziua Veche”.

 

 

 

1997: Omul politic român Sergiu Cunescu a fost reales in functia de președinte al Partidului Social Democrat Român, la cel de-al XX-lea Congres al acestei formațiuni politice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2002: S-a lansat postul de televiziune MTV România; invitat de onoare la spectacolul inaugural a fost cunoscutul interpret de muzică latino, Enrique Iglesias,  iar primul viceoclip difuzat a fost “Love To See You Cry”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI  ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/15/o-istorie-a-zilei-de-15-iunie-video/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. worldwideromania.com ;

7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

9.  Istoria md.

10. agerpres.ro

 

Congresul SUA: Preoți ortodocși din Bulgaria și România au fost folosiți de Rusia pe post de agenți ai războiului informațional

 

Motto : „Cel mai bun agent KGB nu este cel care nu este prins, ci, cel care nu știe… că este agent KGB”

 

(un citat de pe vremea războiului rece).

 

 

 

 

 

 

 

 

Kremlinul s-ar fi folosit de preoţi ortodocşi din România  pentru a alimenta protestele împotriva fracturării hidraulice. E vorba de mişcarea anti-gaze de şist de acum câţiva ani.

Potrivit digi24.ro, citat de romaniabreakingnews.ro,  informaţia vine chiar din Congresul american, care a făcut publică una dintre cele mai ample cercetări ale ale sale pe tema războiului de influenţă purtat de Rusia împotriva democraţiilor europene.

Nu doar în România, dar şi în Bulgaria, Kremlinul s-ar fi folosit de preoţi ortodocşi pentru a alimenta protestele faţă de fracturarea hidraulică, îndreptate împotriva companiei americane Chevron.

Vârful acestor proteste a fost în 2013, iar mişcarea anti-gaze de şist a avut în centrul ei şi membri ai clerului din Moldova. Ei bine, Moscova şi-a aplicat planul descris prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse. Asta potrivit unui scenariu, care apare într-un raport al senatorilor democraţi din Statele Unite.

Cercetarea vorbeşte, printre altele, despre felul în care Biserica rusă a devenit un instrument al statului şi e folosită pentru promovarea şi legitimarea intereselor Kremlinului. Totul, pentru reafirmarea noii ordini internaţionale dorite de Vladimir Putin.

Dincolo de felul în care Biserica Ortodoxă Rusă e considerată un agent al haosului rusesc, cum e numit acest război de influenţă, raportul publicat de Comisia pentru Afaceri Externe din Senatul american arată cum amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite nu e ceva nou. El face parte dintr-un tipar vechi de aproape două decenii al regimului Putin de a ataca democraţia şi statul de drept în ţări europene, dar şi în Statele Unite.

În total, raportul detaliază atacurile ruseşti din 19 ţări. E vorba, de exemplu, de campanii de dezinformare, atacuri cibernetice, finanţare de mişcări politice de extremă dreaptă sau de folosirea resurselor energetice drept armă politică.

Sunt ameninţări care se văd şi la Bucureşti.

Ministrul român de Externe a avertizat chiar ieri că statele şi societăţile din regiunea noastră sunt un „poligon de încercare” al Rusiei, care foloseşte toate aceste tactici hibride şi accentuează, astfel, o spirală a instabilităţii regionale.

Foto: protest anti – Chevron Silistea Pungesti, preluate din vremeanoua.ro si publicate in timpul protestelor din timpul respectiv pe romaniabreakingnews.ro

 

Foto: La Protestele de la Pungești au luat parte activă și moldoveniștii ”stataliști” (Republica Moldova), spijiniți de Federația Rusă, dușmani declarați ai statului român, ai istoriei, culturii și limbii române, scrie  romaniabreakingnews.ro.