Remember: Calvarul bisericii basarabene în infernul sovietic

 

 

 

 

 

 

“Nu ştiu dacã pe faţa acestui pământ s-au mai produs crime într-o măsură aşa de mare ca pe pãmântul Basarabiei. De aceea pe drept cuvânt poporul basarabean a fost declarat MARTIR, iar Basarabia o provincie MARTIRÔ. 

Vasile ȚEPORDEI

 

 

Calvarul bisericii basarabene în infernul sovietic.Consideraţii generale.

Anii 1944-1950

Din clipa în care bolşevicii au pus piciorul pe pământul sfânt al Basarabiei, istoria provinciei noastre s-a scris cu sânge.

     Nu există pană atât de măiastră care să poată descrie toată grozăvia şi grelele suferinţe îndurate de populaţia românească în timpul tiranicei stăpâniri sovietice, instaurate de această dată, pentru o jumătate de veac.

     Ura, forţa şi minciuna au fost principalele mijloace ale arsenalului comunist în lupta lor pentru extirparea din spiritul basarabean a conştiinţei de neam şi de Dumnezeu.

     Finalul celui de al II-lea război mondial, prin neabilitatea politicii româneşti la noile condiţii, a dus la pierderea Basarabiei şi reocuparea acesteia de către regimul sovietic.

     Ofensiva din martie 1944 a Armatei Roşii a apropiat fulgerător trupele ei de frontierele României.

     Până în ultimul moment, în teritoriul neocupat încă, s-a căutat să se întreţină o viaţă românească şi creştinească neîntreruptă, în ciuda condiţiilor vitrege ale unei zone, devenite practic teatru de operaţii militare.

     În toiul evacuării, când frontul se afla la numai 40 km de Chişinău, Mitropolitul Efrem Enăchescu slujea în fiecare duminică şi sărbătoare, spre mângăierea duhovnicească şi îmbărbătarea credincioşilor. Numai în cursul lunii mai 1944 Chiriarhul a efectuat 42 de vizite în biserici şi parohii.

     Astfel, Mitropolia Basarabiei româneşti şi-a afirmat neîntrerupt prezenţa pe teritoriul său canonic, până în cea din ultimă clipă, dinaintea sorbirii celui de-al doilea pahar al robiei roşii.

     Îndată după reanexarea teritoriilor Basarabiei, Bucovinei de Nord şi ţinutului Herţa la Uniunea Sovietică, act pe care România a trebuit să-l recunoască prin Convenţia de armistiţiu de la Moscova din 12 septembrie 1944, s-a revenit la starea de lucruri din 1940-1941

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     Reîntoarcerea cotropitorilor sovietici a constituit o reluare a prigoanei împotriva credinţei creştine a populaţiei româneşti de la est de Prut.

     Majoritatea covârşitoare a intelectualilor, inclusiv clerul, ca şi oamenii din alte categorii sociale, s-au refugiat în interiorul ţării, căutând adăpost şi sprijin la românii de acolo.

     În pofida lacrimilor, a sângelui şi sudorilor aduse de vrednicii noştri înaintaşi la zidirea unităţii naţionale, Basarabia iarăşi a fost răzleţită de Patria mamă.

     Mitropolitul Efrem Enăchescu s-a refugiat în 1944, fugind de armatele bolşevice atee, distrugătoare de biserici şi ucigătoare de clerici. Refugierea a fost atunci temporară şi firească, toţi plecând cu speranţa întoarcerii. Dar n-a fost să fie aşa.

     S-a repetat, a câta oară?, un vechi şi perfid scenariu. Basarabia a fost reocupată de soviete iar Biserica rusă a reocupat Biserica basarabeană.

     Astfel, Patriarhia Moscovei a profitat, din nou, de o situaţie politică, operând o ocupaţie bisericească              fără nici un consimţământ din partea Bisericii Ortodoxe Române, care n-a încetat a se considera Mama canonică a Bisericii din Basarabia. În ciuda graniţelor politice autorităţile ecleziastice româneşti ar fi putut să-şi menţină jurisdicţia asupra Basarabiei, aşa cum şi-o menţine în fosta Iugoslavie, în Banatul sârbesc şi în Ungaria. Aşadar, partea răsăriteană a Patriarhiei Române a fost cotropită, exact după tipicul ocupaţiei politice. La 28 decembrie 1944, Biserica rusă numeşte chiriarh al Basarabiei pe episcopul Ieronim Zaharov, degradând Mitropolia basarabeană la rangul de Episcopie.

     Zilele de groză din primii 6-7 ani de după război, în condiţiile “transformării socialiste radicale”, se demarau sub lozincile comuniste ale noilor autorităţi, care mai sunt încă vii în amintirea multora. Întâmplările şi suferinţele acelor ani rămân a fi strigătul de durere a mii de suflete nevinovate, victime ale satanicului regim bolşevic.

     Odată cu renaşterea, în august 1944, a odioasei guvernări sovietice, de ocupaţie, pe teritoriul românesc al Basarabiei, devenită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, a fost readus în scaun şi funcţionarul responsabil pentru problemele cultelor, care se numea “Împuternicitul Consiliului pentru treburile bisericii ortodoxe ruse de pe lângă Sovietul Miniştrilor al U.R.S.S., în R.S.S. Moldovenească”.

     Acesta avea datoria de:

     1. “a efectua controlul asupra corectei aplicări şi respectări a legislaţiei cu privire la culte, de către organizaţiile locale şi de către slujitorii cultelor şi totodată de către organele locale, persoanele oficiale şi de către toţi cetăţenii”;

     2. “a controla activitatea organizaţiilor religioase locale în chestiunea respectării de către acestea a legislaţiei sovietice cu privire la culte”.

     De fapt misiunea acestui funcţionar consta în supravegherea minuţioasă şi îndeaproape a activităţii bisericilor şi mănăstirilor, viaţa credincioşilor şi cea a clericului, cu scopul ascuns de a submina instituţiile ecleziastice şi de a exercita multiple presiuni şi diversiuni, corelate cu activitatea instanţelor de stat – conducerea superioară de partid şi K.G.B. (iniţial N.K.V.D.) – asupra credincioşilor, preoţilor şi călugărilor. Nesupunerea şi demascarea monstruozităţilor săvârşite de autorităţile comuniste erau deseori pedepsite cu moartea. Şi pentru că toţi românii basarabeni puteau fi ucişi, prea întinse ar fi fost cimitirele şi prea multe gloanţe ar fi risipit bolşevicii, ei au căutat să omoare măcar sufletele lor şi anume credinţa, ce susţine acest suflet, care dă putere de rezistenţă creştinului, speranţa pentru viitor şi puteri de luptă. Această credinţă trebuia mai întâi înjosită.

     Felurite şi meşteşugite au fost mijloacele prin care au pângărit bolşevicii credinţa.

     La 3 decembrie 1945 în satul Medveja, Bălţi, orele 15, în timp ce săvârşea taina cununiei, s-au întâmplat următoarele lucruri “creştineşti”: nişte militari ruşi au aruncat în biserică o grenadă, iar pentru siguranţă au intrat şi a doua oară împuşcând în lumea adunată.

     În timp ce oamenii implorau zadarnic pe militarul Ivan Carp să intervină pentru a face ordine, 8 militari au revenit beţi şi înarmaţi cu cuţite pentru a-l omorî pe preot. Negăsindu-l, îl “pedepsiră” pe un om, care făcea de gardă şi pe nişte copii, care cântau în şcoală.

     Preotul Dubinschi va trimite o scrisoare împuternicitului pentru culte, Romenski. Răspunsul s-a primit abia peste un an, comunicându-i-se faptul că s-a făcut un demers la procuratură. Nu se cunoaşte nici astăzi ce a hotărât procuratura în acest caz, dar cert este faptul, că abuzurile şi crimele au continuat.

     Nelegiuirile săvârşite de autorităţile de stat rămâneau neobservate. Nimănui şi cu nimic nu putea ajuta împuternicitul Romenski, nici ţăranului Mocanu din Sîngera, care ruga să nu fie mânat la lucru măcar duminica pentru a-şi face datoria la biserică, nici stareţei Platonida Caialnic, în legătură cu faptul că, într-o noapte, soldaţii din Armata Roţie au distrus tot gardul din jurul mănăstirii Vărzăreşti.

     Referitor la organizarea bisericească în primii ani ai regimului comunist în Basarabia, episcopul instaurat de ruşi, Ieronim Zaharov, a stăruit să rezolve, în limita posibilităţilor, problema lipsei preoţilor în parohii, majoritatea refugiindu-se peste Prut, hirotonindu-i pe mulţi din foştii absolvenţi ai şcolilor de cântăreţi. În 1947 episcopul Ieronim a fost transferat în Riazan.

     Din februarie 1947 până în martie 1948, Eparhia Chişinăului îl are în frunte pe episcopul Venedict Poleacov.

     E relevant un caz, care exprimă atitudinea acestui ierarh faţă de creştinii autohtoni.

     Prin sate şi mănăstirile transformate în “artel” (cooperative de mici meseriaşi) intra foametea şi moartea. Chemat la faţa locului să vadă cum mor ca muştele călugării din mănăstirea Curchi, episcopul Benedict Poleacov găseşte cauza în pretinsele aventuri amoroase ale stareţului şi nu în cele 200 gr. de pâine pe zi, făcute din crupe de orz şi amestec cu ghindă.

     Puterea sovietică, călăuzită de principii obscure şi duşmănoase a declanşat un adevărat genocid împotriva basarabenilor, împotriva oricăror manifestări româneşti, împotriva conştiinţei creştine.

     Foametea organizată de conducerea sovietică, din 1946-1947, a “cosit” peste 200 de mii de vieţi omeneşti.

     Cu toată prigonirea credincioşilor şi a bisericii, spiritul religios în mijlocul populaţiei autohtone era foarte activ. În ianuarie 1948 într-un raport către guvernul republicii, Romenski, împuternicitul pentru afacerile bisericii ortodoxe de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS pentru RSSM, scria “în urma supravegherii personale şi studierii permanente a activităţii bisericii şi preoţimii, precum şi a stării de religiozitate se vede că ultima în mijlocul populaţiei băştinaşe e înaltă”. Bunăoară, de la 1 ianuarie până la octombrie 1947, în timp ce în republică bântuia foametea – adevărata tragedie a acelor vremi – în 86 de biserici din protopopiatul Chişinău au avut loc 2932 de botezuri şi 464 de cununii, iar în 22 de biserici din blagocinia Bender – 1163 de botezuri şi 180 de cununii. De o autoritate deosebită în rândul populaţiei se bucura preoţimea, oamenii apelau la sfaturile feţei bisericeşti, achitau impozitele pentru parohii.

     Reprezentanţii regimului aveau însă o atitudine diametral opusă faţă de cler. În condiţiile represaliilor staliniste s-au intensificat arestările şi deportările aşa ziselor “elemente naţionaliste”.

     Detaşamente de soldaţi, miliţieni săvârşeau câteva razii pe săptămână prin satele şi oraşele Basarabiei, venind pe neaşteptate la ore diferite de noapte sau zi, căutând “naţionalişti”, “colaboraţionişti”, “cuzişti”, persoane, care în timpul guvernării româneşti au activat şi colaborat cu organele de stat sau cu partidele ţării. Printre acestea se aflau mulţi preoţi, care deseori erau arestaţi doar pentru faptul că erau slujitori ai altarelor, umplând ei înşişi temniţele totalitarismului. Aceste acţiuni au culminat în 1949, când la data de 6 iulie, mai mult de 11342 de familii de ţărani basarabeni nevinovaţi au fost deportate. Zeci de mii de oameni au fost arestaţi, judecaţi, exilaţi în Siberia, Kazahstan şi în alte părţi ale imperiului sovietic.

     Printre preoţii şi călugării represaţi au fost şi iermonahul Serafim Dabija, preoţii Gheorghe Armaşu, Ioan Sochirca, Antonie Vusean şi mulţi, mulţi alţii.

     Represarea feţelor bisericeşti şi a credincioşilor se motiva în fel şi chip. Că sunt rămăşiţe ale regimului vechi, deaceea trebuie lichidate; că promovează idei antisovietice în societate; că fac agitaţie în rândul populaţiei să nu achite impozite şi colectările; că instigă oamenii la sabotarea transformărilor socialiste în ţinut etc.

     Dacă nu erau deportaţi, clericii erau în permanenţă supraveghiaţi de K.G.B., înjosiţi de către organele şi reprezentanţii statului comunist. De exemplu, în satul Caracui, raionul Cotovschi (Hânceşti), preşedintele sovietului sătesc l-a evacuat din casă, pe preotul A.D. Buruianov, casă parohială pe care o ocupa împreună cu familia. În satul Batâr, raionul Căinari, preotul Profirile Gondiu a fost lăsat fără acoperiş, casa dumnealui fiind transformată în sediu al cârmuirii colhozului.

     În perioada de început a existenţei R.S.S. Moldoveneşti au fost făcute relativ puţine încercări de închidere a sfintelor lăcaşuri, dar după 1948 acestea încep să fie “lichidate” cu zecile, lăsând mii de credincioşi fără lăcaş spiritual şi îndrumare duhovnicească.

     Aşadar, chiar după primii ani ai existenţei R.S.S.M. (1949-1950), republica creată pe teritoriul sfâşiat al Basarabiei, organele centrale ale regimului comunist au acordat o aşa numită “reformă spirituală” de orientare marxist-leninistă. În acest scop s-a recurs la mijloace specifice dictaturii roşii: deportări, privaţiuni de libertate, urmăriri, percheziţii şi persecuţii.

     Teroarea bolşevică nu a reuşit să-i forţeze pe credincioşi să se lepede de credinţă. Mai mult, în atmosfera de jaf total a populaţiei locale, de represalii în masă, de foamete organizată, de morbiditate şi mortalitate excesive, credincioşii se convingeau tot mai mult de tirania fiarei bolşevice şi credeau că mântuirea poate veni numai de la Dumnezeu, în care credeau cu tot mai multă încredere. 

 

 

Constantin MUŞAT

http://www.dacoromania-alba.ro/nr07/calvarul.htm

Publicitate

ZIUA DE 12 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

Ziuia de 12 iunie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

1848 (12/24 iunie): La București apărea gazeta politică și literară  „Pruncul român” condusa de C.A. Rosetti si Enrik Winterhalder, un buletin neoficial al revoluției; (se va edita până la 11/23 septembrie în acelaşi an de trei ori pe săptămână).

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost o tribună a mişcării liberal-radicale, care reflecta  în paginile sale cu precădere evenimentele mai importante din timpul Revoluţiei.

 

 

 

 

 

 

1864: A decedat la Atena, în  Grecia, Mihail Suţu (Soutzos) sau Mihail Suţu al II-lea, fost domnitor al Moldovei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihail Șuţu  (sau Mihail Șuţu al II-lea)  s-a născut în 1784 la Constantinopol şi era nepotul de fiu al lui Mihai „Draco” Suţu din familia de greci Soutzos.

Din 1815 pînă în 1819 Mihail a fost Dragoman al Porţii, iar în 1819 a fost numit domnitor în Moldova în locul lui Scarlat Callimachi.

În timpul domniei sale a favorizat intrarea în Moldova a lui Alexandru Ipsilanti Eteristul în februarie 1821.

Apoi fuge în Basarabia Ţaristă, de unde pleacă în Austria. În Austria este arestat de către cancelarul Metternich.

A fost deţinut la Brunn (Brno) şi închis timp de 4 ani la Göritz. Dupa eliberare s-a întors în Grecia, care între timp devenise independentă. Rămas în Grecia, a fost reprezentantul acesteia la Sankt Petersburg, Stockholm, Copenhaga, Londra şi Paris.

În 1854 a fondat şi prezidat la Atena Comitetul de salvare pubică, care a pus la cale insurecţia greaca  din Epir şi Tesalia.

 

 

 

 

 

 1877(12/24): A fost  adoptată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, garantate de bunurile imobiliare ale statului (prima hârtie-monedă din România), având drept scop procurarea mijloacelor băneşti în vederea finanţării Războiului de independenţă.

 

 

 

 

1916: S-a născut Alexandru Balaci, istoric, poet, critic literar şi italienist; membru titular al Academiei Române din 1994; (m. 2002).

 

 

 

 

 

  1921: S-a născut tenorul şi profesorul Toma Popescu; unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946; (m. 2014).

 

 

 

 

 

 

 1922: S-a născut la Orşova (jud. Mehedinti), scriitorul, ziaristul şi pictorul naiv, Petru Vintilă; (m. 2002).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile  Facultății de Filologie a Universității din București (1942-1948).

In paralel, a fost redactor la Luptătorul bănățean (1945-l946) si Frontul plugarilor (1946-l948). A debutat in Fruntea din Timisoara (1939).

A fost redactor la Contemporanul (1948-l951), Gazeta literara (1954-l957), Luceafarul (1958-l963), Romania libera (1964-l965), redactor-sef adjunct la Colocvii (1966-l968) si Statul socialist.

In afara de poezie, proza si teatru, Petru Vintila a mai scris literatura pentru copii dupa reteta genului: Mai tare ca Sfintul (1969) si Calatorie pe planeta Zeta (1972).

A scris reportaje inspirate din noile realitati: Dobrogea in mars (1961), Soseaua milionarilor (1961), Oraşe fără arhive (1964); publicistica: 101 picaturi de cerneala (1973), un eseu-confesiune: Milita (1972) si un „roman cronologic”, Eminescu (1974), cercetare, compilatie si sistematizare cronologica a vietii poetului. Prezent in numeroase antologii; autor de scenarii.

A prefatat ghiduri turistice; a tradus singur si in colaborare  din H. Sienkiewicz, H. Leberecht s.a.

 

 

 

 

 

 

 

1929‎: S-a născut Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare şi profesor universitar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A publicat o suită de cărţi devenite repere bibliografice de prim rang; a avut o contribuţie importantă în domeniul teoriei şi istoriei literare, precum şi în domeniul traducerii literare; a tradus ciclul de romane “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust ; (m. 2012).

 

 

 

 

 

 

1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie, în Basarabia şi nordul Bucovinei autoritățile de ocupație sovietice au  ridicat  din casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate (fiind socotite„ elemente antisovietice și membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare”), iar 24.360 au fost deportate în Siberia şi Kazahstan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexarea provinciilor româneşti Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa la URSS, la data de 28 iunie 1940, a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi bucovineni de regimul către stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan între anii 1940-1950 a zeci de mii de persoane

 

 

 

 

 

1942: Primul atac aerian american asupra României, având ca obiectiv zona Ploieşti; atacul s-a soldat cu un eşec.

Cunoscut sub numele de misiunea Projet Halverson nr 63, prescurtat  ”Misiunea Halpro ”, acest bombardament a fost cel dintai atac aerian american in Europa si primul in Romania.

 

In mai 1942, cand grupul american de bombardiere a ajuns la Khartoum, in Sudan, comitetul mixt al statelor majore americane a indicat escadrilei sa atace rafinaria Astra Romana de la Ploiesti, care procesa in jur de 2 milioane tone ţiţei anual, alimentând cu carburanti si lubrifianti si blindatele germane care actionau in  URSS, si Corpul African al lui Erwin Rommel, desfasurat in coasta Egiptului si orientat spre Suez.

Nu se stia nimic despre taria si despre amplasamentele apararii antiaeriene de la sud de Carpati. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca bombardierele Liberator B 24 erau testate pentru prima data in lupta, iar echipajele lor nu participasera pana atunci la nici o misiune cu caracter similar. 

Au decolat de pe aerodromul scolii de pilotaj RAF de la Fayid, situat la est de Cairo, pe litoralul Marii Rosii, in seara zilei de 11 iunie 1942, la ora 22:30.

Au traversat Marea Mediterana si Turcia, pe directia golful Antalia – est Istanbul, apoi Marea Neagra, pana deasupra Dobrogei, de unde au schimbat capul compas spre vest. Pe parcurs, aparatele s-au pierdut unul de altul si nici nu se mai puteau regasi, fiindu-le impusa de la plecare tacerea desavarsita a echipamentelor radio.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Cele  13 bombardiere americane Liberator, decolate din Egipt, au  executat atac total lipsit de concludenta  in misiunea de a bombarda Ploieştii, lovind la câteva zeci de kilometri alaturi. 

Nu toate aparatele americane au reusit sa revina pe pistele bazei de la Fayid. Unul a aterizat la Alep, in Siria. Altul tocmai la Ramadi, in Irak. Oricum, se poate aprecia ca au avut noroc. 

Americanii şi-au reluat însă atacurile aeriene asupra Ploieştiului, în anii 1943 şi 1944, de aceasta data distrugerile fiind destul de importante

 

 

 

 

 

1953: S-a născut  actrița română de teatru și film Aurora Leonte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1954: A murit  poetul, prozatorul şi criticul literar Nicolae Davidescu.

 

 

 

 

S-a nascut pe 24 octombrie 1888 la Bucuresti. Dupa absolvirea studiilor liceale se inscrie la Facultatea de Litere din Capitala pe care insa n-a absolvit-o.

In anul 1905, prin intermediul lui Al T. Stamatiad il cunoaste pe Ovid Densusianu, conducatorul revistei de orientare simbolista „Viata noua”, in paginile careia publica   versuri, note si traduceri.

Tot Stamatiad il introduce in cenaclul lui Al. Macedonski si il ajuta sa debuteze in 1906 cu poezia „Ardoare” in ziarul „Prezentul”.

A realizat si traduceri, mai ales din poezia franceza, si a editat opera literara a poetilor simbolisti sau de factura parnasiana, contribuind esential la intelegerea si cunoasterea creatiei lor.

De asemenea, a tradus si din opera lui Villiers de l’Isle Adam (Nuvele, 1911) si Th. Gautier (Arria Marcella, 1911).

Opera lui Davidescu este intregita de scrieri in proza si piese de teatru. A publicat placheta La Fântana Castaliei în 1910, piesa Iov in 1911, povestirea Zana din fundul lacului(1912).

A fost ales vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români și premiat pentru romanul Conservator et C cu Premiul „C.A.Rosetti” și cu premiul „Ministerului Artelor” (1928) pentru Vioara mută.

În anul 1948 a fost  arestat si condamnat pentru antisemitism la cinci ani de inchisoare.

A murit cu putin timp inainte de a-si ispăși pedeapsa, în ziua de  12 iunie 1954.

 

 

 

 

 

 

 

 

1956: A murit  prozatorul şi traducătorul Ioachim Botez; (n. 1884).

 

 

 

 

 

 

 

1963: S-a parafat la București, Acordul româno-iugoslav privind  construirea și exploatarea sistemului hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier I.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1966: S-a născut la Galaţi, popularul solist vocal român, Adrian Enache.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1999 Adrian Enache a fost angajat al Teatrului Constantin Tănase din București unde și-a făcut debutul în muzicalul „Nota 0 la purtare”, în care a jucat alături de Aurelian Temișan.

 

În 2001 obține premiul pentru cea mai bună voce masculină și locul al III-lea, la Festivalul Internațional „Vocile Asiei” din Kazahstan. 

 

 

 

 

 

În 2002, la Festivalul Național Mamaia, Adrian Enache a câștigat trofeul cu melodia „O singură noapte”, pe muzica lui Andrei Kerestely.

 

 

 

 

1967: S-a născut actorul si regizorul Dan Tudor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 A absolvit Academia de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1995, clasa profesor Mircea Albulescu.

Este doctor în teatru UNATC, din iunie 2011 si membru al Uniunii Scriitorilor din iunie, 2002. A obtinut Premiul „Goange Marinescu” pentru regie pentru spectacolul Taxi Blues la Festivalul internațional al teatrului de studio, Pitești, 2012, Premiul pentru cel mai bun spectacol – Taxi Blues  și Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină pentru același spectacol la Festivalul Național de Comedie, Galați, 2012, Premiul pentru Regie pentru spectacolul Belvedere la Festivalul Internațional al Teatrului de la Vratza, Bulgaria, 2011, Premiul special al juriului cu spectacolul „Belvedere” la Festivalul Internaţional de Teatru JoakimInterfest din Kraguevac, Serbia, 2011, Premiul publicului pentru cel mai bun spectacol cu „Sânziana şi Pepelea” la Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 200, Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru „Extrem” la Festivalul Naţional de Teatru Studio de la Piteşti, 2006 , Premiul de regie pentru spectacol în spaţii alternative pentru „Hoaţele” şi „7 zile din viaţa lui Simon Labrosse” la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, 2006, Premiul de regie pentru inventivitatea folosirii mijloacelor comice, pentru spectacolele „O noapte furtunoasă” şi „Ofertă de serviciu” la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, 2002, Marele Premiu pentru spectacolul „Păcală şi Popa”, Gala Tânărului Actor, Costineşti, 1998, Marele Premiu pentru recitalul „Haine de paiaţă”, Gala Tânărului Actor Costineşti, 1995.

 

 

 

 

 

 

1969: A decedat la Budapesta, în Ungaria, scriitorul maghiar născut în Baia Mare, Józsi Jenõ Tersánszky, o personalitate proeminentă a prozei maghiare din secolul 20; (n. 1888).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În primul război mondial participă ca voluntar şi este trimis pe frontul italian, unde în 1918 cade prinzonier.

După eliberarea din prinzonierat în 1919, se întoarce la Budapesta, unde în scurt timp publică romanul Viszontlátásra, drága… (La revedere, dragă…), în care descrie propriile sale experienţe de pe front.

Romanul scris încă în 1916, adăugit şi reviuzuit în anul editării, este considerat de critica de specialitate o creaţie remarcabilă a scrierilor antirăzboi din literatura maghiară, fiind totodată consacrarea autorului ca scriitor de prim rang.

 

 

 

 

 

 

 

  1977: A murit reporterul, jurnalistul şi traducătorul F. Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner), ; (n. 1898).

Evreu de origine, a fost  unul din cei mai cunoscuţi reporteri interbelici.

Alături de Geo Bogza, a pus bazele reportajului literar românesc

A fost redactor la ziarele Dimineaţa (1925-1937) şi Adevărul (1932-1937), unde  a făcut primii paşi in jurnalism sub îndrumarea directorului Constantin Mille.

A publicat si în revista de stânga Cuvântul liber (1933-1936). După interzicerea, în 1937, a cotidianelor Dimineaţa şi Adevărul, de către guvernul Octavian Goga – A.C. Cuza, activitatea lui Brunea-Fox s-a diminuat, el colaborând doar la publicaţii periodice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Printre gazetele şi revistele la care a mai colaborat se pot aminti   de asemenea pubicaţiile evreieşti „Adam”, „Mântuirea”, „Puntea de Fildeş”, „Curierul israelit”.

După 23 august 1944 şi în anii postbelici a lucrat o vreme la buletinul „Îndrumătorul cultural” şi a colaborat la „Adevărul” şi „Jurnalul de dimineaţă”, „România liberă”,„Scînteia”, la revistele Viaţa românească, Flacăra, „Răspântia” (a lui I. Ludo), „Viaţa militară”, „La Roumanie d’aujourd’hui” , „Veac nou” etc

De asemenea a scris evocări ale unor personalităţi politice româneşti ca Alexandru Averescu, Ion Gheorghe Duca, Dr.Nicolae Lupu, Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida-Voevod.

 

 

 

 

 

 

 1980: A murit traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene; a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann; (n. 1903).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1993: In România a  avut loc congresul de constituire a CNSLR – Frăția, centrala sindicala care va reuni membrii Confederatiilor Fratia, CNSLR, Univers si ai federatiilor din petrol si radiocomunicatii.

În martie 1990  a luat naștere Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR).

 

 

 

 

 

 

 

 

În același an, în luna iunie se organizează un congres în urma căruia un tânăr jurist de 30 de ani,  numit Victor Ciorbea, devine  președinte al CNSLR.

În anul  1993, cele două sindicate (CNSLR și CSI Frăția) fuzionează, înființând CNSLR-Frăția, avându-i ca președinte executiv pe Miron Mitrea, iar ca președinte pe Victor Ciorbea. Ulterior, Victor Ciorbea a părăsit sindicatul, împreună cu câteva federații și a înființat Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania  (CSDR).

 

 

 

 

 

 1993: A fost elaborată „Carta Albă” a sistemului de asistenţă socială din România.

 

 

 

 

 

 

 

 

1995: Cele doua Camere ale Parlamentului României au respins moțiunea simpla depusa de partidele de opoziție din afara Convenției Democrate, privind integrarea euroatlantică.

 

 

 

 

 

1996: Banca Naţională a României a lansat prin intermediul Băncii americane de investiţii Merrill Lynch, prima emisiune de euro-obligaţiuni pe piaţa internaţională de capital – Eurobonds –  .

 

 

 

 

 

 

1996: În România pedepsele agravante pentru ziarişti, prevăzute în articolele 205, 206 Cod Penal, privind insulta şi calomia, au fost eliminate prin vot de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

 

 

 

 

 

 

 

1997: A fost finalizată rețeaua de telecomunicații prin cablu submarin cu fibre optice care leagă Romania de Bulgaria și Turcia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2002: Guvernul comunist din R.Moldova a interzis utilizarea formulei „limba şi literatura română” în documentele oficiale, motivând că în Constituţie limba de stat este „limba moldovenească”.

Tot in 2002 o încercare a guvernului de la Chișinău de a acorda limbii ruse statutul de a doua limbă oficială și de obiect obligatoriu de studiu în școli, a provocat un val de indignare populară în capitală și în numeroase localități ale acestei republici post-sovietice.

 

 

 

 

 

 

În fața valului de proteste, s-a renunțat la această hotărâre.

Pentru a evita chestiunea politică, autoritățile Republicii Moldova au folosit de-a lungul timpului, în unele documente oficiale, termenul de „limbă de stat” însă cu multe ocazii sintagma „limba română” nu a putut fi evitată, cum este cazul sistemului de învățământ.

În imnul național se folosește de asemenea expresia „limba noastră cea frumoasă”.

Abia in 2013 Curtea Constituțională a Republicii Moldova a tranșat chestiunea denumirii oficiale a limbii  când, în urma unei sesizări cu privire la caracterul primar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, a decis prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie, că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției.

Cu toate acestea, prevederile articolului 13 din Constituţia R.Moldova au ramas neschimbate.

 

Articolul 13

Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi.

    (1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine.
(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.
(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.
(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2011: A decedat omul de afaceri Mihai Cârciog; (n. 1 octombrie 1940).

El a înfiinţat în anii ’90 revistele Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf – Constanţa, Academia Caţavencu, Cuvântul, Vip, și posturile Tele 7abc, SOTI NEptun, TV89 Timişoara.  

A fost unul dintre fondatorii cotidianului Evenimentul zilei.

 

 

 

 

 

 

2012: A decedat sculptorul Marcel Guguianu; atras în special de sculptura monumentală, a realizat ansambluri statuare, busturi în bronz şi marmură reprezentând mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei; (n. 28 iunie 1922, Barlad).

A fost casatorit cu renumita mezzo-sopranã Viorica Cortez.

A participat la expoziţii la  Budapesta, Roma, San Marino, Napoli, Aradjelovač, Belgrad, Montpellier, Paris, Sao Paolo, New York, Ankara, Mali, Washington, Sevilla, Miami.

O colecţie muzeală ii poartă numele la Contess Madelaine din New York.

În 1992 s-a creat Fundaţia „Marcel Guguianu”. 

 

A primit numeroase premii și distincții printre care se remarcă :

1972 Placheta de onoare a Bienalei din Napoli
1972 Diploma Senne’ a „Academiei Internaţionale Pontzen”
1975 „Palme d’or” al Academiei de Arta si Cultura din Napoli, Italia
1981 Medalia de aur şi placheta de onoare a Republicii San Marino (1981),
1983 Premiul I la concursul Nissida D’Oro
1974 „Diploma de Merit” a Academiei din Pontzen, Italia
 
1995 Membru al diviziei de cultură a Băncii Mondiale, Washington;
Statueta „Ciocârlia” devine Emblema diviziei de cultura a Bancii Mondiale, Washington
Premiul special al Academiei Româno-Americane pentru sculptura „Ionel Jianu”
1996 Varianta „Ciocârliei” – Premiul perpetuu PROVICTORIA în cinematografie
1997 Cetăţean de Onoare al municipiului Bârlad
1999 Cetăţean de Onoare al municipiului Mehedinţi
2001 Medalia de Aur a Academiei de Arte din Brazilia
2002 Ordinul Steaua României în grad de cavaler 
2004  Este menţionat în celebrul Dicţionar Who s Who
2004 Omul Anului 2004,Institutul Biografic American
2006 Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti
2009 Steaua Marelui Priorat General Magistral al Romaniei al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim
Cu ocazia aniversării a 80 de ani de viaţă şi peste 60 de ani de activitate (11 iulie 2002), a primit înalta distincţie Steaua României în Grad de Cavaler, din partea preşedintelui României, Ion Iliescu, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni.

 

 

 

 

 

 2017: A murit atletul Gheorghe Guşet, multiplu campion naţional şi balcanic la aruncarea greutăţii; (n. 1968).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Guşet a fost campion naţional la aruncarea greutăţii între anii 1990-2007,  a obţinut de asemenea 16 titluri de campion balcanic și  cinci medalii de aur la Cupa Europei, înregistrând şi opt participări la CE, cinci la CM şi trei la Jocurile Olimpice.

Cea mai bună performanţă la acest nivel a fost locul 5 la Campionatul Mondial de la Moscova, din 2006.

 

 

 

CITIŢI  ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/12/o-istorie-a-zilei-de-12-iunie-video-3/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. worldwideromania.com ;

7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

9.  Istoria md.