CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cuza și confiscarea proprietăţilor greceşti din Principatele Unite


Secularizarea averilor mănăstirești a fost, alături de reforma agrară, una dintre reformele fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea României, prin care proprietățile bisericilor și mănăstirilor închinate din țară au fost trecute în proprietatea statului.

Măsura adoptată în 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor de guvernul Kogălniceanu , era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucât 1/4 din suprafața arabilă a țării aparținea mănăstirilor românești aflate sub influență preponderent greacă și  răspundea unor cerințe mult mai vechi ale Revoluției de la 1848 și ale Adunărilor ad-hoc.

Problema mănăstirilor închinate avea o istorie mult mai lungă. Se obișnuia ca domnii și boierii mai înstăriți să facă donații mănăstirilor în bunuri sau în moșii. Cu timpul, veniturile mănăstirilor s-au transformat din resurse necesare desfășurări activității de cult, în simple surse de venit pentru patriarhiile și mănăstirile cărora erau închinate.

Aceste proprietăți generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea străinătății și pe care călugării greci instalați în mănăstiri îi cheltuiau fără să dea socoteală autorităților și fără să aducă un folos real românilor]. Măsura adoptată de către guvernul prezidat de Mihail Kogălniceanu răspundea unor cerințe mult mai vechi ale Revoluției de la 1848 și ale Adunărilor ad-hoc. Problema mănăstirilor închinate avea o istorie mult mai lungă.

Se obișnuia ca domnii și boierii mai înstăriți să facă donații mănăstirilor în bunuri sau în moșii. Cu timpul, veniturile mănăstirilor s-au transformat din resurse necesare desfășurări activității de cult în simple surse de venit pentru patriarhiile și mănăstirile cărora erau închinate.

Obligațiile către administrația Țărilor Române erau ignorate. Călugării străini beneficiau de un statut care-i scotea de sub incidența legilor românești. Ei acumulaseră, pe diverse căi, averi impresionante. Cu toate că Regulamentul Organic a introdus obligativitatea plății dărilor către stat în proporție de un sfert din veniturile realizate, măsura a rămas literă moartă din cauza refuzului călugărilor greci de a se supune acestuia.

Chestiunea nu putea fi reglementată datorită sprijinului pe care Imperiul Rus și Imperiul Otoman îl acordau Patriarhiei de la Constantinopol.[3] Încă de la începutul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza avea în programul său de reforme secularizarea averilor mănăstirești. În 1859, când Poarta a decis printr-un decret să le scutească de la plata contribuțiilor către stat, guvernul român și-a manifestat autoritatea sechestrându-le veniturile.

În martie 1863, consiliul de miniștri a hotărât ca limba de oficiere a slujbelor să fie limba română, în locul limbii slavone, respectiv limbii grecești. Presimțind inevitabilul, mulți călugări greci au încercat să părăsească țara, luând cu ei obiecte de preț de prin mănăstiri. Autoritățile au dispus atunci condiționarea eliberării de pașapoarte de îndeplinirea unor anumite condiții, printre care se afla și obligația de a nu scoate din țară bunurile de patrimoniu.

Astfel au fost salvate de la înstrăinare obiecte importante din patrimoniul național, multe dintre ele având să fie adunate un an mai târziu în cadrul Muzeului național de antichități, instituit de Cuza prin decret domnesc. Cuza a poruncit să fie controlată gestiunea mănăstirilor, ocazie cu care au fost scoase la iveală numeroase nereguli în evidența și gestionarea fondurilor.

 

 

 

 

Cuza și confiscarea proprietăţilor greceşti. Cum ajunseseră atât de multe mănăstiri şi schituri româneşti în stăpânirea străinilor?

 

Cuza și confiscarea proprietăţilor greceşti. Cum ajunseseră atât de multe mănăstiri şi schituri româneşti în stăpânirea străinilor?

Confiscarea doar a proprietăţilor greceşti din ţară ar fi aruncat asupra politicii cuziste o pată greu de şters: xenofobia, ura faţă de poporul grec.

Într-o astfel de cheie trebuie să înţelegem decizia grea a domnitorului de a etatiza toate proprietăţile bisericeşti, chiar dacă Biserica a suferit foarte mult din pricina nedreptăţii ce i se făcuse. Cu toate acestea, au existat şi consecinţe pozitive, deoarece din pământurile Bisericii, după un an, Cuza a început să-i împroprietărească pe ţărani, prin promulgarea Legii rurale.

Ziua de 24 ianuarie ne readuce în memorie luptele şi năzuinţele seculare ale înaintaşilor noştri din toate teritoriile românismului pentru înfăptuirea Unirii, precum şi evenimentele cruciale din 1859, căci prin Unirea Principatelor Române s-a pus baza temeluirii României Mari, desăvârşită la 1918.

Actul istoric de acum 160 de ani a avut consecinţe importante asupra societăţii româneşti, deoarece măsurile luate de Principele Alexandru Ioan Cuza au vizat modernizarea principalelor domenii ale vieţii social-economice, politice, ba chiar religioase.

De schimbările fundamentale nu a scăpat nici Biserica Ortodoxă, care se lupta din răsputeri ca să-şi dobândească autocefalia faţă de Patriarhia de Constantinopol, aspiraţie imposibil de realizat din pricină că, până la Cuza, dar mai ales în secolul fanariot, elementul grec ajunsese foarte influent în Ţările Române.

Hotărât să readucă acasă pământurile româneşti înstrăinate prin numeroasele danii făcute, cu voie sau de nevoie, de-a lungul timpului, Locurilor Sfinte din Răsărit, precum Sfântul Munte Athos, Mănăstirile de pe Meteore, patriarhiile de Constantinopol, Ierusalim, Antiohia, Alexandria (chiar Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai avea proprietăţi româneşti închinate), Cuza a propus, iniţial, răscumpărarea lor, oferindu-se să plătească, în rate, o sumă colosală: aproximativ 30 milioane franci. Era, de fapt, o modalitate de înţelegere amiabilă cu grecii care, deşi tentaţi de suma impresionantă, au refuzat-o.

În plus, văzându-şi periclitate atât interesele prezente, cât şi pe cele viitoare, au trecut peste faptul că împărtăşeam aceeaşi credinţă cu ei şi au încercat o „alianţă” neortodoxă cu Înalta Poartă, gândind că poate, poate vor reuşi să-şi păstreze întinsele suprafeţe funciare şi forestiere româneşti. Turcii erau interesaţi ca grecii să nu-şi piardă daniile în Ţările Române, căci aşa aveau şi ei de unde să colecteze sumele imense de bani impuse acestora după cucerirea Constantinopolului şi a celorlalte patriarhii apostolice.

Actul a stârnit numeroase controverse până în zilele noastre

În astfel de condiţii, conducerea ţării s-a văzut nevoită a recurge la o lege prin care toate proprietăţile Bisericii să fie etatizate, trecute în proprietatea statului. Cu toate protestele vehemente ale marilor puteri învecinate şi îndeosebi ale Imperiului Otoman – devenit, tam-nisam, apărător al intereselor greceşti (sic!) -, Legea secularizării averilor mănăstireşti s-a adoptat pe 17/29 decembrie 1863.

Mulţi episcopi şi stareţi greci au trimis sultanului o sumedenie de jalbe, cerându-şi „drepturile cuvenite” în pământ românesc, punând, ca şi în trecut, puternice presiuni şi pe reprezentaţii Imperiului ţarist la Constantinopol, solicitându-le cu fermitate anularea legii care-i lăsa fără întinsele suprafeţe agricole şi forestiere din România.

La vremea respectivă, dar şi până astăzi, actul a stârnit numeroase controverse, căci nu toţi au înţeles de ce Cuza a hotărât să deposedeze şi proprietăţile bisericilor ori mănăstirilor neînchinate. O privire generală asupra situaţiei mănăstirilor de dinainte de 1863 ne va lămuri: în Muntenia fiinţau 69 de mănăstiri, 35 dintre ele fiind închinate; în Moldova existau 122 de aşezăminte monahale, dintre care 30 închinate.

Procentul averilor funciare bisericeşti raportat la suprafaţa agricolă şi forestieră totală a României, constituită prin Unirea de la 1859 – deci fără Transilvania, Bucovina, Basarabia şi Dobrogea -, se ridica, în Muntenia, la 16,55% pentru cele neînchinate şi la 11,14% pentru cele închinate, iar în Moldova la 12, 16% pentru cele neînchinate şi la 10,17% pentru cele închinate, însumând puţin peste un sfert din teritoriul de atunci al Principatelor, adică 25,4% din suprafaţa totală a ţării.

„Până când ţăranii nu vor fi cetăţeni, noi nu vom avea o naţiune”

Se pune întrebarea: cum au ajuns atât de multe mănăstiri şi schituri româneşti în stăpânirea străinilor?

 

 

https://romaniabreakingnews.ro/cuza-si-confiscarea-proprietatilor-grecesti-cum-ajunsese-atat-de-multe-manastiri-si-schituri-romanesti-in-stapanirea-strainilor/

08/06/2019 - Posted by | CREDINTA | , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: