CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O fotografie de la sfârșitul sec. al XIX- lea, neștiută până de curând, în care apar Mihai Eminescu, Veronica Micle, I.L.Caragiale, Al. Vlahuță, Iancu Brezeanu, Aristizza Romanescu ș.a.

 

 

 

 

 

Imagini pentru vedere bucuresti 1888 photos

 

Bucureștiul de odinioară. Vedere panoramică luată din Turnul Colței.
Acuarelă după o fotografie de Carol Pop de Szathmary (1812 – 1888).
Din colecțiile Muzeului de istorie a municipiului București.
 

 

 

 

 

 

Site-ul webcultura.ro, scrie  AICI  că în anul 1888 Veronica Micle și Mihai Eminescu s-au fotografiat în București, împreună cu un grup de scriitori și actori, în fața a ceea ce astăzi numim “Hanul lui Manuc”, aflat pe malul Dâmboviței (pe atunci recent canalizată și cu un gard protector refăcut).

În acea vreme, clădirea se numea “Hotel Dacia”.

Fotografia a fost dăruită de actorul Nicolae Soreanu, în semn de prețuire, ucenicului tipograf Nicolae Teodorescu, cel care realiza afișele pentru Teatrul Național și s-a transmis din generație în generație în familia Teodorescu.

În primăvara lui 1888 Eminescu venise în Capitală, la stăruința Veronicăi. Își reluase activitatea de gazetar, după ce un timp fusese bolnav, mergea la teatru (Veronica Micle frecventa cu plăcere Teatrul Național), și era văzut prin cafenele. 

 

 

 

 

 

Eminescu-Micle-2

 Judecând după detaliile vestimentare – îmbrăcămintea şi pălăriile celor fotografiaţi – se poate deduce că vremea este călduroasă, probabil miezul verii.  

 După cum aminteşte C. Bacalbaşa, „Piaţa de flori şi hala din faţă nu existau” în vremea lui Eminescu.

Cei ce ştiu cum arăta Dâmboviţa prin anii ’70 ai secolului XX, înainte de sistematizare, pot recunoaşte cu uşurinţă parapetul metalic ce străjuia malurile râului. În dreapta se află Biserica Sf. Ion.

Se ştie că vechiul Hotel „Dacia” ( cum era numit atunci „Hanul lui Manuc”), găzduia în vremea lui Eminescu o sală de spectacole, în care se prezentau canţonetele cu iz politic ale lui I. D. Ionescu.

În spaţiul de la parter, artistul punea în scenă diverse reprezentaţii.

La 1 mai 1879, la Hotel „Dacia” s-a deschis noul „Teatru de Vară”, directorul său fiind chiar I. D. Ionescu.

Grădina avea două rânduri de loji, cu intrări separate, locuri la stal numerotate, precum şi scaune împrejurul meselor. Pentru iluminaţie erau folosite peste 2.000 de becuri cu gaz.

Astfel se explică prezenţa firmei cu numele Dumitru Ionescu pe faţada clădirii.

Dar cine sunt, oare, personajele din fotografie ? O legendă transmisă pe cale orală, timp de trei generaţii, ne oferă un posibil răspuns. Se ştie că primul proprietar al fotografiei a fost Nicolae Teodorescu, un ucenic tipograf care, pe la sfârşitul veacului trecut, realiza afişele pentru Teatrul Naţional.

Acestea erau ridicate de la sediul tipografiei de tânărul actor Nicolae Soreanu, care, din când în când, oferea tipografilor bilete de favoare şi mici atenţii. Fotografia aceasta (însoţită de explicaţiile de rigoare), a fost dăruită de Nicolae Soreanu ucenicului tipograf Nicolae Teodorescu.

Ea a rămas în familie, în posesia fiului său, profesorul Teodorescu N. Pantelimon, fiind transmisă mai departe nepotului acestuia, ajungând astfel la noi, până în zilele noastre.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Eminescu (1) este al treilea din dreapta (scund, cu pălărie şi mustaţă pe oală), iar în dreapta lui este Veronica Micle (2). Cei doi cu bastoanele încrucişate sunt, în stânga, cu capul descoperit şi tuns scurt, Caragiale (3), iar în dreapta, cu melonul în mâna stângă, actorul Ştefan Iulian (4).

Al doilea personaj din dreapta (cu un cap mai înalt decât Eminescu) este Alexandru Vlahuţă (5). În centrul fotografiei se află Aristizza Romanescu (6) iar jos, între Caragiale și Ștefan Iulian (i se vede numai capul), actorul Iancu Brezeanu, pe vremea aceea student (7). Fotografia este făcută în 1888, pe malul Dâmboviţei. În fundal se vede Hanul lui Manuc.

 Conform explicaţiilor oferite de Nicolae Soreanu, la începutul veacului XX, personajul cu mustăţi proeminente, purtând pe cap o pălărie, în rândul din dreapta, sus, este Mihai Eminescu (1). Documentele atestă că, în vara anului 1888, poetul se afla, într-adevăr, la Bucureşti. Şi tot în acelaşi an, în timpul guvernării junimiste, I. L. Caragiale fusese numit director general al teatrelor (până la 5 mai 1889), succedând lui C.I. Stăncescu.

În primăvara acelui an, Eminescu venise în Capitală, la stăruinţa Veronicăi. Însănătoşit, poetul îşi reluase activitatea de gazetar (în toamnă a înființat și „Fântâna Blanduziei”), mergea la teatru, era văzut prin cafenele, unde declama prietenilor pasaje întregi din Eneida lui Virgiliu. Locuia într-o odăiţă de la etajul al treilea al clădirii Mercuş din Piaţa Teatrului, unde se afla redacţia şi tipografia gazetei „Lupta”, a lui Panu.

 Veronica Micle se mutase încă din 1887 la Bucureşti şi frecventa cu plăcere Teatrul Naţional. Era o admiratoare sinceră a talentului Aristizzei Romanescu, căreia îi dedică poezii şi chiar cronici teatrale laudative.

Astfel se explică prezenţa ei, alături de Eminescu, Caragiale şi Vlahuţă, în mijlocul actorilor, în faţa clădirii teatrului găzduit de Hotelul „Dacia”.

Existenţa cocardelor şi a steagului dovedesc faptul că grupul din fotografie luase parte la o întrunire cu caracter sindical, cum se desfăşurau multe în acea perioadă, în sala de la “Hotelul Dacia”.

În prim plan, în rândul întâi, se află I. L. Caragiale (3), având capul descoperit, „duelându-se” cu bastonul cu Ştefan Iulian (4), actor al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Acest Ştefan Iulian, care ţine în mână o sabie, jucase pe scena Teatrului Naţional rolul lui Ipingescu, ipistatul, în piesa de debut a lui Caragiale, „O Noapte Furtunoasă.”

Între ei, în rol de arbitru, este studentul Iancu Brezeanu (7) (1869 – 1940), căruia i se vede numai capul. Acesta a fost un interpret memorabil al cetăţeanului turmentat din „O scrisoare Pierdută” şi al lui Ion, din „Năpasta”, de I.L. Caragiale.

Potrivit celor spuse de Soreanu, în fotografie mai apare şi Aristizza Romanescu (6) (1854 – 1918), interpreta în travesti a rolului lui Spiridon, „băiat de procopseală” în casa lui Titircă Inimă Rea. În sfârşit, în rândul doi apar şi câţiva copii, probabil eroi ai schiţelor lui Caragiale: „Dl.Goe”, „Vizită” etc.

Ultima mărturie a unei iubiri fără egal



Se spune că Eminescu a acceptat să apară în acest grup, la stăruinţa Veronicăi Micle. Ideea de a-l avea pe Eminescu aproape, măcar în fotografie, o stăpânise pe Veronica ani buni. După cum spune Slavici, în aprilie 1888, la Botoşani, ea se fotografiase cu Eminescu. Pe una din fotografiile mai vechi ale poetului, iubita sa Veronica îi aşternea o sublimă poezie, care începea astfel: „Mă pierd uitându-mă la tine / Cuprinsă ca de-un farmec sfânt….” („La un portret”).

În acelaşi an, 1888, Harieta, sora poetului rămasă singură la Botoşani, îi cerea fratelui său Mihai Eminescu să se pozeze la Bucureşti, mărturisind că, neprimind portretul cerut, i-a dăruit Corneliei Emilian chiar fotografia acestuia, făcută la 19 ani. Aceasta este, în câteva cuvinte, legenda ţesută pe marginea fotografiei.

Ea este un document excepţional, din care se înţelege că, în vara-toamna anului 1888, Eminescu şi Veronica se aflau în compania artiştilor Teatrului Naţional.

În faţa unui destin ce avea să ducă în neant existenţele zbuciumate ale tragicilor îndrăgostiţi, această fotografie este, probabil, ultima mărturie a unei iubiri fără egal.

 

 

 

 

 

Surse: 

https://www.timpul.md/articol/fotografie-inedita-eminescu-veronica-micle-caragiale-si-vlahutain-mijlocul-unui-grup-de-actori

https://identitatea.ro 

Publicitate

06/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 6 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

Ziua de 6 iunie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 1716: Domnul muntean Stefan Cantacuzino a  fost ucis la Constantinopol, în noaptea dintre 25-26 mai/6-7 iunie 1716,  împreună cu tatăl său, învăţatul stolnic Constantin Cantacuzino.

Corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali.

Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist educat în Italia.

Prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, soția lui Constantin Brâncoveanu.

Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino.

 

Domnul muntean Stefan Cantacuzino (n. ~1650), a întocmit o hartă a Ţării Româneşti (prima lucrare cartografică românească, tipărită în greceşte la Padova, în anul 1700) si a fost autorul unei „Istorii a Ţării Româneşti” (neterminată), în care susţinea, cu o argumentaţie solidă, originea romanică, unitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul Daciei.

 

 

 

 

 

 

File:Stefan Cantacuzino.jpg

 

 

Foto: Portretul domnului și al soției sale, tablou votiv la Mănăstirea Dintr-un Lemn (Wikipedia)

 

 

 

 

Ștefan Cantacuzino a fost domnul Țării Românești din aprilie 1714, până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean, înainte de instituirea domniilor fanariote.

În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia.

Ștefan a actionat in secret de partea  habsburgilor, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții.

Ștefan a fost mazilit, ridicat din București de un capugiu si trimis de Poartă.

Ambasadorul englez la Constantinopol scria deja la 9 ianuarie către secretarul de stat, că mazilirea are ca motiv gelozia marelui vizir, iar Ștefan a fost  înlocuit cu Mavrocordat, pentru că Poarta avea mai multă încredere în acesta din urmă, iar familia sa din Constantinopol ramasese chezășie.

 

 

 

 

 

 

 

1835: S-a născut generalul Ştefan Fălcoianu (fost şef al Statului Major în Războiul de independenţă al Romaniei /1877-1878), matematician şi istoric.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost membru titular al Societăţii Academice Române din 1876, vicepreşedinte al Academiei Române în mai multe rânduri între anii 1886 şi 1899 (m. 1905). NOTĂ: Unele surse dau naşterea sa la 6 martie 1835.

 

 

 

 

1849: Trupele țariste, chemate de Curtea de la Viena, intra  în Transilvania și Ungaria, pentru a înăbuși revoluția.

 

 

1858: Caimacamul Moldovei, Nicolae Vogoride, consfinţea prin intermediul unui hrisov, drepturile și privilegiile acordate coloniştilor bulgari de împăraţi ruşi, în sudul Basarabiei, care fusese retrocedată de Rusia principatului Moldova, prin Tratatul  de la Paris (1856), încheiat  în urma înfrângerii Imperiului Țarist în Războiul  Crimeei (1853-1856).

 

 

 

 

1865: La Bucureşti, Principatele Unite şi Austria au semnat o Convenţie de extrădare reciprocă a dezertorilor şi delicvenţilor.

 

 

 

 

 

 

1883: A încetat din viaţă compozitorul si dirijorul român Ciprian Porumbescu; (n. 2/14 octombrie 1853).

 

 

 

 

 Fișier:Ciprian Porumbescu - Foto.jpg

 

 

 

 

 

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, opereta  „Crai Nou”, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brasov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883)

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, a carui muzica este astăzi in Albania imnul național „Hymni i Flamurit . De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, „Trei Culori „.

 Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa de la  Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara   la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoza.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1888: Savantul român Dr.Victor Babeș a inițiat la București primele campanii de vaccinări antirabice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854,Viena – d. 19 octombrie 1926, București),  a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893.

 

 

 

 

 

 

1894 (6/18 iunie): S-a născut la Seliște, jud Arad, Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist, membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 1968).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1899: S-a născut  scriitorul român de origine germană, Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter); (m. 1989).

 

 

 

 

 

 

 

1906: S-a deschis, în Bucuresti, la aniversarea  împlinirii a 40 de ani de la venirea regelui  Carol I pe tronul  țării,“Expoziția generala română”.

 

 

 

 

Expo-1

 

 

Proiectul, coordonat de arhitectul I.D. Berindei, a fost inspirat de Expoziţia Universalã de la Paris din anul 1900 şi a cuprins pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii, minelor, culturii şi artelor. Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ştefanescu şi Ştefan Burcuş, carora li s-au alaturat ingineri de renume.

La inaugurare au participat întregul guvern, familia regala, membri ai administraţiei, oaspeţi straini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman.

Bateriei de la Calafat numitã “Carol I“ i-a revenit onoarea sã traga salvele de tun ce marcau deschiderea oficialã a expoziţiei.

Familia regalã a fost întâmpinatã la intrarea în parc, prin poarta în formã de arc de cerc, de cãtre organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi sãteni de frunte din toate judeţele ţãrii.

Arenele Romane, operã a inginerului Elie Radu, cu o capacitate maximã de 5000 de locuri, a fost locul de desfãşurare pentru festivitãţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei şi al altor manifestãri cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmãrii unitãţii de neam, şi limbã a tuturor românilor.

 

 

 

Expo-5

 

 

La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi Regele Carol I.

 

 

 

 

 

 

 

1917: S-a nascut la Turda,  scriitorul, gazetarul, avocatul, omul politic ţărănist (membru marcant al PNŢCD, vicepreşedinte al partidului) si lider al Partidului National Taranesc crestin-Democrat, Ion Ratiu.

A locuit la Londra din 1940 si  s-a repatriat în ianuarie 1990, dupa caderea regimului comunist.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A candidat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României în anul 1990; (m. 2000).

A încetat din viață la Londra, la data de  17 ianuarie 2000.

 

 

 

 

 

 

 

 

1930: Restaurația carlistă. Carol al II-lea s-a reîntors în țară,  intrând ilegal, cu pașaport fals. 

 Prințul Carol a purtat negocieri cu Iuliu Maniu, căruia i-a promis să renunțe la relația cu Elena Lupescu, (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care  adoptase numele de Nicolae Lupescu.

Elena Lupescu fuseseinițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu.

Carol al II-lea a fost proclamat rege după două zile de la intrarea in tara, pe 8 iunie 1930, inlocuindu-l la tron pe fiul sau minor, Mihai I.

 

 

 

 

Foto: Elena Lupescu si Carol al II-lea

 

 

 

El o aduce însă pe amanta sa, Elena Lupescu, la București și în cele din urmă o exilează pe fosta lui soție, regina Elena a României (la naștere principesă a Elenilor și de Danemarca), mama viitorului rege Mihai I, de care a divorțat.

Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său Mihai I (la 8 iunie 1930), domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, un grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda.

Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea  dictaturii regale.

 

 

 

  1932: În România, se formează un guvern naţional-ţărănesc în frunte cu Alexandru Vaida-Voievod.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susţinător al drepturilor românilor transilvăneni.

După Unirea Transilvaniei cu România şi fuziunea naţionalilor transilvăneni cu ţărăniştii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanţi ai noului Partid Naţional Ţărănesc.

 

 

 

 

 

1939: S-a născut în comuna vrânceană Sihlea, istoricul ieşean Gheorghe Buzatu, fost senator de Iaşi în legislatura 2000 – 2004 din partea Partidului România Mare si coordonator al prestigioasei colecţii „Românii în istoria universală”, care a ajuns la peste 140 de volume; (m. 2013).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Absolvent al  al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, de pe băncile Facultăţii a fost repartizat direct la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi în anul 1961, unde a funcţionat până în anul 1992 — în care timp a urcat toate treptele profesionale, până la cercetător ştiinţific gradul I, doctor în Istorie.

A studiat  în marile fonduri arhivistice din SUA, Anglia, Federaţia Rusă, aducând acasa adevărate comori ale istoriei românilor interferată cu mersul civilizaţiei şi ştiinţei universale. Este autorul   importantelor lucrari:  Românii în arhivele Americii; Românii în arhivele Kremlinului; Românii în scrieri şi documente străine.

Activitatea sa ştiinţifică a fost apreciată şi răsplătită din plin,  fiind de două ori laureat al Premiilor Academiei Române, al Premiului de Excelenţă al UNESCO, membru al Comisiei Mondiale pentru Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Asociaţiei Americane de Istorie şi multe altele.

 

 

 

 

 

1940: S-a născut artistul plastic Şerban Gabrea, autorul unor remarcabile lucrari de pictură, grafică, gravură şi tapiserie.

Este  fratele regizorului de film Radu Gabrea.

 

 

 

 

 

 

 

1942: SUA au declarat razboi Romaniei si Bulgariei, declanșând în scurt timp atacurile aeriene  asupra țării noastre, în special asupra instalatiilor petroliere din Prahova si asupra capitalei.

 

 

 

 

1944: S-a născut Mariana Vartic (numele la naştere Maria-Ana Lungu), critic, istoric literar, prozator, dramaturg şi traducător.

 

 

 

 

 

 

 1946: S-a născut jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune.

 

 

 

 

A  lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie,  datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi la Radio (m. 18 mai 2007).

 

 

 

 

 

 

 

 

1954: Debutează programele emise de Studioul Teritorial Craiova al Radiodifuziunii Române; între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Craiova îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara).

 

 

 

 

 1956: S-a născut omul politic Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetele Victor Ponta 3 şi 4 (din 5 martie 2014); vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (feb. 2007 – dec. 2008 şi feb.- dec. 2012), chestor al Camerei Deputaţilor (ian. 2005 – feb. 2006); deputat (din 1992); vicepreşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (din 2010); preşedinte al PSD Mehedinţi (2004-2008).

 

 

 

 

 

 

 

1960: Atleta româna Iolanda Balas a stabilit  la Bucuresti, un nou record mondial la saritura in inaltime: 1,85 m.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1961: La Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama, Valeriu Bularca  castiga primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român.

 

 

 

 

 

 

 

 

1982: S-a născut la Pitești, atletul  român Marian Oprea, campion la  triplu salt,  câștigator al  medaliei de argint la Jocurile Olimpice din 2004. Cel mai bun record al sau  a fost  de 17,81 metri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cucerit prima medalie la Campionatul mondial de atletism la  juniori in anul  2000castigand aurul cu un salt de 16,41 m.

câștigat de asemenea medalia de bronz la triplu salt, la Campionatele Mondiale de Atletism din 2005 de la Helsinki, precum și la Campionatele  Europene de Atletism în Gothenburg (2006).

 

 

 

 

 

 

1991: A murit poetul şi prozatorul român Gheorghe Pituţ; (n. 1940).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A scris printre altele și ”Călătorie în Uriaş”.

În cinstea sa are loc Festivalul de poezie „Gheorghe Pituţ” din Beiuş, iar în Beiuş şi Oradea există străzi numite în cinstea sa. A fost fratele interpretei de muzică populară Viorica Flintaşu.

 

 

 

 

 

 

2003:  Premierul român Adrian Năstase şi premierul ungar Peter Medgyessy au inaugurat un nou punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări, la Urziceni – Vallaj.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru punct de trecere a frontierei  la Urziceni – Vallay photos

 

 

 

 

 

 

 

2008: A murit muzicologul Jean (Ion) Barnea, fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română; (n. 1924).

 

 

 

 

 

 

 

 

 2013: A decedat poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc; (n. 1935).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/06/o-istorie-a-zilei-de-6-iunie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

06/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii

REZISTENȚA PRIN CULTURĂ ÎN BASARABIA COTROPITĂ DE SOVIETICI. CAZUL LUI PETRU CĂRARE, ROMÂNUL BASARABEAN CARE A LUPTAT CU ARMA SATIREI ÎMPOTRIVA OCUPANTULUI SOVIETIC

 

Petru Cărare

Foto: Scriitorul basarabean  Petru Cărare (n.13.02.1935, Zaim, judeţul Tighina, România – d. 27 mai 2019).

 

 

 

 

 

IN MEMORIAM: PETRU CĂRARE, ROMÂNUL CARE A LUPTAT CU ARMA SATIREI ÎMPOTRIVA OCUPANTULUI SOVIETIC

 

 

Născut într-o familie de țărani, a urmat cursurile Facultății de Jurnalistică a Şcolii Comsomoliste Centrale din Moscova (1954-1956). Între 1956 şi 1959 este redactor coordonator pe satiră şi umor la mai multe publicaţii de la Chişinău, printre care şi prestigiosul „Chipăruş“, corespondentul local al cunoscutei reviste de la Moscova „Krokodil“.

În 1959 intră în vizorul organelor de cenzură şi de partid.

Primul său volum de versuri lirico-satirice „Soare cu dinţi“, recomandat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, considerat de cenzori drept antisovietic (mai ales poemul „Scrisoare mamei“), a văzut  lumina tiparului abia  în 1962, după ce pasajele considerate nocive din punct de vedere ideologic au fost eliminate de cenzură.

Volumul său  „Soarele cu dinţi“, a cărui publicare a fost interzisă în 1959, a văzut  lumina tiparului în 1962, după ce pasajele considerate nocive din punct de vedere ideologic au fost eliminate de cenzură.

Petru Cărare a  participat în 1959 la manifestări de comemorare a 600 de ani de la descălecarea Moldovei, fiind destituit pentru asta din funcţia pe care o deţinea la revista „Chipăruş“ (fiind vizaţi mai mulţi scriitori, printre care şi Vladimir Beşleagă).

Un an de zile Petru Cărare rămâne fără loc de muncă, fiind ostracizat ulterior în raionul Teleneşti, pierzând şi dreptul de a publica ceva cu numele său.

În 1964 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar în anii 1967-1969 urmează cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul „Maxim Gorki“ din Moscova. După cum au remarcat criticii literari şi a recunoscut însuşi autorul, Petru Cărare a decis să dezvolte stilul său satirico-umoristic  influenţat de parodiile lui George Topârceanu.

A tradus în limba română o serie de autori, printre care Ivan Krîlov, Stepan Oleinik, Samuil Marşak, Rasul Gamzatov, Sebastian Brant, Gianni Rodari şi François Villon.

La 20 martie 1972, Petru Lucinschi, secretar al CC al PCM pentru ideologie, primeşte însărcinare de la Ivan Ivanovici Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, să includă pe agenda unei şedinţe a Biroului CC al PCM discutarea unei probleme foarte urgente. Era vorba despre o nouă plachetă de versuri semnată de Petru Cărare, apărută la Editura „Cartea Moldovenească“ din Chişinău.

Volumul nu era atât satirico-umoristic, ceea ce se aştepta de la un autor deja consacrat în domeniu, ci mai degrabă politico-dramatic, cu un titlu ce vorbea de la sine: „Săgeţi“.

Bodiul menţionează în ordinul scris de mână adresat lui Lucinschi că este imperios necesar să se ia măsuri punitive împotriva celor care au permis apariţia volumului, iar cei vinovaţi să fie pedepsiţi conform hotărârii CC al PCUS din 11 martie 1969 „Despre sporirea responsabilităţii conducătorilor din organele de presă, radio şi televiziune, cinematografie, instituţii de cultură şi artă pentru nivelul politic şi ideologic al materialelor publicate şi a repertoriului“. Pe lângă aceasta, Bodiul îi indica lui Lucinschi să includă în proiectul de decizie a Biroului CC al PCM o apreciere politică a autorului volumului.

 

Problema care urma să fie discutată era gravă şi urgentă, din perspectiva partidului. De aceea, la 28 martie 1972, la numai opt zile de la semnalarea acesteia, este discutat volumul lui Petru Cărare. La şedinţă participă V. Hropotinschi, preşedintele Comitetului de Stat pentru mass-media din RSS Moldovenească; Grigore Cernobrisov, director al Editurii „Cartea Moldovenească“; Pavel Boţu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din RSSM; Vera Malev, secretarul organizaţiei de partid a Uniunii Scriitorilor din RSSM; I. Stelea, preşedintele Glavlit (cenzura); Albu şi Zaharov, locţiitori unor şefi de secţie de la CC al PCM.

Discuţia nu a fost foarte lungă, dovadă că lucrurile fuseseră tranşate din timp. A început Bodiul, care s-a năpustit asupra lui Cernobrisov, întrebându-l cum a putut permite să fie publicat volumul lui Petru Cărare.

Cernobrisov a replicat că nu-şi declină responsabilitatea, dar că nu citise cartea, deşi manuscrisul fusese depus cu mult timp înainte. Bodiul a fost puţin surprins, dar apoi a insistat asupra faptului că cineva trebuie să fie totuşi vinovat. L-a ajutat Albu, care l-a numit drept responsabil de publicarea volumului lui Petru Cărare pe un anume Luca, locţiitor al redactorului-şef al Editurii „Cartea Moldovenească“ şi care răspundea nemijlocit de publicarea literaturii artistice.

Deşi conţinutul cărţii fusese discutat, adaugă Albu, a fost vorba de manifestarea unei miopii politice. Intervine în continuare Hropotinschi, care apreciază drept nepotrivit faptul că manuscrisul n-a fost văzut de redactorul-şef şi de Comitetul de Stat pentru presă.

Asta în condiţiile în care textul fusese restituit în patru rânduri autorului, redactor responsabil de editare fiind o vreme Agnesa Roşca, iar apoi un specialist mai tânăr pe nume Şalbu. În total, au fost scoase 57 de versuri. Greşeala editorilor a fost că ulterior au reapărut în manuscris, a adăugat Lucinschi, demonstrând că ştia bine ce şi cum se întâmplase.

Bodiul a revenit şi a îndreptat critica sa împotriva Comitetului de Stat pentru presă, cerându-i lui Hropotinschi să fie mai atent la ceea ce se publică. Acesta a încercat să-l calmeze pe Bodiul, spunându-i că distribuţia volumului a fost stopată.

După cum şi era de aşteptat, primul secretar a criticat şi direcţia cenzurii, adresându-i-se lui I. Stelea şi mărturisindu-i că, în ciuda faptului că partidul a trimis cadre de încredere în instituţiile vizate, s-a ajuns la o asemenea situaţie.

La final, Bodiul propune să-i fie aplicată o mustrăre aspră directorului Editurii „Cartea Moldovenească“, Grigore Cernobrisov, şi demiterea din funcţii a celorlalte persoane care se făceau vinovate de apariţia volumului lui Petru Cărare „Săgeţi“. O rugăminte specială, cu o tentă ce se voia părintească, a fost formulată în adresa Uniunii Scriitorilor din RSSM.

Şi anume: „să fie urmărită activitatea scriitorilor“, să fie acordat ajutorul necesar editurilor pentru „a-i proteja pe scriitori“. Bodiul exprimă şi o doleanţă – ca scriitorului să i se acorde sprijin, iar de detaliile ce ţin de modalitatea de susţinere să se ocupe Uniunea Scriitorilor.

În decizia conducerii de partid de la Chişinău se menţiona că volumul „Săgeţi“ conţinea o serie de „greşeli ideologice, nocive din punct de vedere politic“. Autorului i se reproşa „lipsa de legătură a tematicii abordate cu problemele actuale de ordin social“ şi mai ales faptul că „în mare parte, versurile reflectă lumea internă îngustă a emoţiilor bolnăvicioase ale autorului care sunt inventate“, dar sunt „prezentate ca şi realitate“ (se face referire, în special, la ciclul „Omul Om!“– „Omul, dacă el este om“).

Se atrage atenţia asupra ciclului de versuri destinat să combată şi să demaşte viciile lumii capitaliste. În loc să abordeze problema din perspectiva luptei de clasă, autorul ar fi uzitat de un „umanism de tip abstract“ şi ar fi „interpretat faptele şi fenomenele sociale în mod echivoc“. Lucru ce ar fi dus la o „abordare deficitară şi schimonosită a luptei de clasă împotriva jugului social şi naţional din capitalism“.

Nu mai puţin alarmant pentru partid era un alt ciclu de poezii care ar fi „servit drept teren pentru interpretarea incorectă a vieţii de zi cu zi şi, mai ales, ar fi contribuit la aţâţarea unor dispoziţii şi stări de spirit naţionaliste“ („Doina de jale a robilor“, „Spovada unui învins din pieile roşii“, „Plebeilor“, „Război vechi“, „Oamenilor de pe planeta Pământ“etc.).

 

Vinovaţi de apariţia volumului sunt numiţi Comitetul de Stat al RSSM pentru poligrafie şi a Editura „Cartea Moldovenească“, care nu au tras concluziile necesare din decizia CC al PCUS din 11 martie 1969 despre sporirea vigilenţei în procesul de cenzurare a lucrărilor cu caracter politic şi ideologic nociv. Drept urmare, directorul editurii, Grigore Cernobrisov, a primit mustrare, iar Hropotinschi – avertisment, în legătură cu exigenţa redusă faţă de cadre şi controlul slab asupra calităţii literaturii editate, precum şi tolerarea unor atitudini apolitice şi a nerespectării principiului partinic la educaţia cadrelor.

Pavel Boţu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, precum şi Vera Malev, secretarul organizaţiei de partid a scriitorilor moldoveni, primesc şi ei avertizare în legătură cu nivelul redus de educaţie al scriitorilor, pregătirea marxist-leninistă slabă şi lipsa de reacţie la atitudinile apolitice exprimate de unii membri ai breslei scriitoriceşti.

În rezoluţia pregătită de Petru Lucinschi se menţionează, de asemenea, că organizaţiile de partid ale celor trei instituţii implicate – Comitetul de Stat pentru poligrafie, Editura „Cartea Moldovenească“ şi Uniunea Scriitorilor sunt obligate să-i tragă la răspundere pe comuniştii care au admis publicarea volumului „Săgeţi“ de Petru Cărare.

 

La adunarea de partid de la Uniunea Scriitorilor, care a avut loc puţin după şedinţa Biroului CC al PCM din 28 martie 1972, Petru Cărare a pierdut calitatea de membru al breslei scriitorilor. Acest lucru a echivalat cu ostracizarea poetului şi avea drept scop transmiterea unui semnal către întreaga comunitate scriitoricească despre măsurile care vor fi luate în caz de repetare a unor asemenea atitudini sfidătoare la adresa monopolului ideologic comunist.

 

Până în 1990, Petru Cărare a publicat 11 volume de poezii, comedii, parodii şi epigrame, de fiecare dată cenzura fiind foarte vigilentă în a nu admite nicio deviere de ordin ideologic. În ceea ce priveşte volumul „Săgeţi“, acesta a fost retras şi dat la „topit“ în 1972 şi a văzut lumina tiparului abia în 1990. Solicitat de „Adevărul“, scriitorul Vladimir Beşleagă, care îl cunoaşte de o viaţă pe Petru Cărare, ne-a spus că gestul acestuia din 1972 a însemnat că „unii scriitori nu au acceptat comandamentele ideologice ale regimului totalitar“ şi că „aşa cum Filimon Bodiul s-a luptat cu arma în mână pentru convingerile sale, Petru Cărare s-a luptat cu arma cuvântului, prin satiră“. Vladimir Beşleagă consideră, de asemenea, că prin volumul „Săgeţi“ Petru Cărare se înscrie în lista puţinelor cazuri de disidenţă literară din fosta RSSM.

 

Cazul lui Petru Cărare face parte din categoria rezistenţei prin cultură, fenomen al literaturii române din stânga Prutului la care au participat în varii ipostaze şi perioade o întreagă pleiadă de scriitori şi poeţi: Alexei Marinat, Ion Druţă, Vasile Vasilache, Ion Vatamanu, Aureliu Busuioc, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Mihail Ion Cibotaru, Vladimir Beşleagă ş.a.

Critica dură şi echivocă făcută de Petru Cărare la adresa politicii de deznaţionalizare a românilor basarabeni, demascarea complexului de frate mai mare manifestat de ruşi faţă de moldoveni, îndemnul de a nu accepta această stare de fapt şi chiar apelul la revoltă pentru a schimba o situaţie inacceptabilă pentru o comunitate naţională ce se respectă şi vrea să fie respectată, toate împreună reprezintă un caz ieşit din comun în întreaga literatură română din fosta RSSM.

„Noi avem un hoţ în casă, noi cu hoţul stăm la masă“

Câteva poezii din volumul „Săgeţi“, considerate de CC al PCM extrem de periculoase din punct de vedere ideologic, au fost traduse în rusă în 1972, pentru a fi înţelese de toţi membrii CC, care în majoritatea lor nu cunoşteau limba română.

În 1996,  a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România. În 1998, a publicat, într-o plachetă, poezia Eu nu mă las de limba noastră, dedicată consăteanului său Alexei Mateevici, autorul imnului Republicii Moldova. În 2004, a apărut volumul Scrieri alese, cu 320 de pagini ale creației scriitorului.

 

 

 

 

 

Oaspete nepoftit

 

 

Noi avem un hoț în casă,

Noi cu hoțul stăm la masă –

Ne-a ieșit mai ieri în cale

Cu idei și cu pistoale,

Și-acum să ne ia se-ndură

Și bucata de la gură.

Și-ncă altă noutate:

Ești dator să-i spui și frate.

Dar să-i dai în loc de pită –

Un calup de dinamită!

Dați-mi

Dați-mi ochelarii voștri colorați,

Să văd și eu lumea cum vreți voi s-o văd.

Dați-mi urechile voastre de fier,

Să pot auzi ce vă place vouă s-aud.

Dați-mi limba voastră, bandă de magnetofon,

Să pot repeta cuvintele voastre.

Dar mai bine dați-mi altă lume,

Cu late priveliști

Și alte sunete.

 

 

 

Înstrăinare

 

În stânga vecini,
În dreapta vecini,
Deasupra vecini,
Dedesubt vecini
Şi toţi sunt străini,
Străini veniţi de departe.
Străini în faţă,
Străini din spate.
Şi numai fraţii departe,
Şi numai surorile-n lume,
Şi mama în casă pustie,
Şi tata sub crucea din deal…

 

 

De-ale circului

 

Leule, avem fârtate,
Cam aceeaşi libertate,
Libertate fără puşcă:
Liber eşti să stai în cuşcă.
Libertate, cum am zis:
Tu închis şi eu închis;
Însă, frate, ce-aş uita:
Cuşca mea e-n cuşca ta.

 

 

Spovedania unui învins dintre pieile roşii

 

O, zeul meu, când m-ai făcut,
Ce aluat ai pus în mine,
Doar la străini de-mi
caut scut,
Supus fiind să mă simt bine?
De ce nu lupt ca să devin
Cu veneticii de-o putere?
De ce mi-i frate un străin?
Au nu e semn că neamul piere?
Stăpânul nou să-l gudur blând, –
Acesta mi-i pe lume rostul?
O, Doamne, ce-ai gândit tu când
Ai zămislit şi neamul nostru?

 

 

Problema glontelui din spate

Ştiu că de pe baricade
Să cobor nu mi se cade,
Dar când văd că pe un frate
L-a ajuns un glonţ în spate,
Întorc arma înapoi:
-Cine-a tras din noi în noi?

 

 

Doina de jale a sclavilor

 

Ura noastră-i ură mare,
Dar răzleaţă, pic cu pic,
Când o pui la încercare,
Nu e bună la nimic.
Jugu-i greu, durerea muşcă,
Strigi – stăpânii nu te-aud.
Ura noastră-i praf de puşcă,
Dar un praf de lacrimi ud.
Ar fi stat demult sub cruce
Toţi duşmanii la un loc, –
Praful – cine să-l usuce?
Praful – cine-i să-i dea foc? …

 

Plebeilor

 

Mai marii voştri fac ce vor,
Iar voi, işti mici, o plebe sclavă,
Oricât de neagră fapta lor,
O ridicaţi orbeşte-n slavă.
Când voi trăiţi mereu plecaţi,
Oftarea voastră e deşartă.
Cât fruntea n-o s-o ridicaţi,
Nu meritaţi o altă soartă.

 

Scurtează-mi, Doamne, viaţa

 

Scurtează-mi, doamne, viaţa
De zilele trăite-n ruşine
Şi de-am cerut ieri milă,
Stând în genunchi,
Să nu-mi dai azi pâine,
Când stau în picioare.
Scurtează-mi, doamne, viaţa.
De zilele trăite cu capul plecat.

 

Sursa:www.adevarul.ro

 

 

În 1996, Cărare a fost  primit în Uniunea Scriitorilor din România.În 1998, a publicat, într-o plachetă, poezia ”Eu nu mă las de limba noastră”, dedicată consăteanului său Alexei Mateevici, autorul celebrei poezii ”Limba noastră”, în prezent  imnului Republicii Moldova.

  În 2004, i-a apărut volumul Scrieri alese, cu 320 de pagini ale creației scriitorului.

 

 

 

 

Nu ma las de limba noastră

 Versuri: Petru Cărare

 

De-o fi cumva să fim vreodată
Loviți de sus de-o soarta strâmbă
Mai bine muți o viață toată
Decât lipsiți de-a noastră limbă.
De-o alta nu-mi strigați pe sub fereastră
Părerea mea nu se mai schimbă
Eu nu mă las de limba noastră.

Cât timp in lumea zgomotoasă
Va fi suflare omenească,
De-a pururi sfântă și frumoasă
A noastră limbă sa trăiască.

Sortită-n veci de-a nu apune
Cu-a sa rostire-nalt măiastră,
Mereu sub soare să răsune
Ca o cântare, limba noastră.

Deci vrerea mea sub zarea-albastră,
s-o știe lifta cea pagână –
eu nu mă las de limba noastră,
de limba noastră cea română.

 

Muzica O Zone

 

 

 

06/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: