ZIUA DE 4 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 4 iunie în istoria noastră 

 

 

 

105:  Împăratul Traian a părăsit Roma pentru a incepe al doilea război impotriva dacilor (105-106).

           

                           Traian                           Decebal

1812:  S-a născut George Bariţiu, om politic, publicist şi istoric român, participant la Revoluţia română de la 1848 din Transilvania; (d. 2 mai 1893).

 

 

 

 Este considerat întemeietorul presei românești din Transilvania. În anul 1838 a întemeiat la Brașov „Gazeta de Transilvania”, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea „Foii pentru minte, inimă și literatură”, primul ziar literar românesc din toate timpurile.

1876(4/16): La Bucureşti a fost creată “Societatea Naţională de Cruce Roşie a României”, cu scopul de a contribui la apărarea sănătăţii şi a vieţii oamenilor şi la aplicarea principiilor rezultate din convenţiile internaţionale ale Crucii Roşii.

1890:  S-a născut la Braila, filosoful şi publicistul român Nae Ionescu. (“Roza vânturilor”, “Curs de metafizică”, “Curs de istoria logicii”); (m. 15 martie 1940).

 

 

 

 

 

A fost unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, un curent de gândire filosofică românească interbelică.NOTĂ: Unele surse dau ca data de naştere a sa ziua de  16 iunie 1890.

 

 

 

 

 

 

1893:  S-a născut omul politic român Armand Călinescu, fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc.

După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea   îl numește în funcția de președinte al Consiliului de miniștri (prim-ministru) al Românie, pe care a exercitat-o  din martie 1939 – septembrie 1939 .  

În această calitate, Armand Călinescu a continuat politica externă tradițională, apropiată de Franta si Marea Britanie.

În septembrie 1939, a permis refugiul prin România al guvernului polonez după invadarea și ocuparea Poloniei  de către Germania nazista, precum și evacuarea prin România a tezaurului polonez.

 

 

Adversarii sai legionari au vorbit existența unui plan secret al lui Călinescu, aprobat de Marea Britanie, de a distruge câmpurile petrolifere din Prahova, în cazul unui atac german asupra României.

A fost asasinat în București la data de 21 septembrie 1939, de un comando legionar condus de avocatul Miti Dumitrescu.

 

 

 

 

1914: S-a născut Constantin Daniel, medic psihiatru şi orientalist.

A fost unul dintre promotorii ergoterapiei în România; preocupări în domeniul civilizaţiilor orientale; (m. 1987).

 

 

 

 

 

 

1918: A decedat actriţa Aristizza Romanescu, una dintre marile personalităţi  ale  artei dramatice româneşti.

 

 

 

Aristizza Romanescu a jucat roluri memorabile  pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti şi a celui din Iaşi, în piese de Vasile Alecsandri,  I.L. Caragiale,  W. Shakespeare,  Molière; (n. decembrie 1854).

 

 

 

 

 

1920: A fost semnat Tratatul de la Trianon, Franţa, care a stabilit frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor Croaţilor şi Slovenilor (stat redenumit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria, dupa Primul Razboi Mondial.

 

 

Palatul Marele Trianon de la Versailles, Franţa

 

 

 

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.

Tratatul a fost semnat în Franţa la Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de altă parte.

Conţinutul tratatului

 

Tratatul este divizat în patru părţi. Prima parte include Pactul Ligii Naţiunilor (parte comuna pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).

Partea a doua (articolele 27-35) defineşte frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei.

Frontiera româno-ungară este descrisă în sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România şi Ungaria).

În principiu, Tratatul consfinţea includerea teritoriului Croaţiei, Sloveniei şi Voivodinei în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor, a Slovaciei şi Ruteniei în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului în cadrul României şi a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

Partea a treia (articolele 36-78) intitulata “Clauze politice pentru Europa”, conţinea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relatiilor dintre Ungaria şi statele vecine, recunoaşterea unor clauze politice privind anumite state din Europa, dispoziţii referitoare la cetăţenie, protecţia minorităţilor naţionale.

Partea a patra (articolele 79-101), intitulată “Interesele Ungariei în afara Europei” conţinea prevederi referitoare la renunţarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) şi China.

Tratatul de la Trianon a schimbat nu numai harta Europei, dar si soarta unor naţiuni, inclusiv a naţiunii române.

Aplicarea dispoziţiilor tratatului

 

Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat au fost delimitate în anii imediat următori.

Singura excepţie a fost oraşul Sopron (în limba germana Odenburg) din Burgenland care, în urma unui plebiscit ţinut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămînă parte a Ungariei.

Dispoziţiile tratatului referitoare la minorităţile din Ungaria au fost aplicate parţial, astfel ca procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind în prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.

Impactul tratatului

Tratatul de la Trianon a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent, trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populatie, aceasta din urmă în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari.

Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conştiinţa populaţiei statelor succesoare; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfinţit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungara a Dublei Monarhii) şi a consfinţit o realitate existenta pe teren (majoritatea teritoriilor fusesera deja ocupate de către forţele armate ale României, Cehoslovaciei, Statului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor).

Harta destrămării Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

 

 

 

 

 

 

 

 

1922 (4-7 iunie): Are loc, la Sibiu, Congresul general al sindicatelor din România, la care se hotărắște  unificarea şi centralizarea mişcării sindicale, se alege Consiliul General al Uniunii Sindicatelor din România, cu sediul la Bucureşti şi se adoptă statutul sindicatelor

 

 

– 1929: S-a născut Vasile Donose, muzicolog, compozitor şi jurnalist; redactor-şef adjunct (1966-1969) la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al emisiunilor muzicale la Televiziunea Română (1969-1972), redactor-şef şi director al emisiunilor şi formaţiilor muzicale la Radioteleviziunea Română (1972-1978) (m. 2017)

1925: A încetat din viaţă la Cluj, compozitorul român Gheorghe Dima; (n. 28 septembrie/10 octombrie 1847, Scheii Braşovului).

 

 

Urmează cursuri de canto la Baden, cu Heinrich Giehne, şi la Viena, cu Otto Ufmann. Continuă la Graz studiile de armonie şi contrapunct cu Ferdinand Thieriot. Între anii 1872-1874 este student la Conservatorul din Leipzig.

În tinereţe a cântat la operele din Klagenfurt şi Zürich.

După întoarcerea în oraşul natal, a practicat ca profesor de muzică şi dirijor, fiind director al Şcolii de Gimnastică şi Cântări (1875 – 1879; 1899 – 1914) şi cel dintâi director al Conservatorului din Cluj.

Din compoziţiile sale, amintim: „Cucule cu peana sură”, „Mama lui Ştefan cel Mare” şi „Ştefan Vodă şi codrul” .

A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

 

1927: Cade guvernul Averescu, fiind inlocuit cu cel condus de prințul Barbu Stirbey (pâna la data de 20 iunie 1927).

Este succedat din data de 21 iunie 1927 de guvernul condus de Ion I.C. Brătianu, care a condus România pâna la 24 noiembrie 1927.

 

 

 

 

1928: S-a născut Valentin Teodorian, tenor, compozitor de muzică vocală, poet şi scriitor; (m. 1995).

 

 

 

1929: S-a născut Vasile Donose, muzicolog, compozitor şi jurnalist; redactor-şef adjunct (1966-1969) la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al emisiunilor muzicale la Televiziunea Română (1969-1972), redactor-şef şi director al emisiunilor şi formaţiilor muzicale la Radioteleviziunea Română (1972-1978); (m. 2017).

 

 

1939: S-a născut la Dolhasca, renumitul  actor român de teatru şi film, Alexandru Arşinel.

S-a inscris  la Facultatea de Teatru din Bucureşti pe care a absolvit-o în 1962.

 

 

 

 

 

 

Este director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti.

 

 

 

1941: S-a născut în localitatea Vinerea din jud.Alba, cunoscutul actor  român de teatru şi film,Valentin Uritescu.

 

 

A absolvit în 1963 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (IATC) din Bucureşti, la clasa profesorului Constantin Moruzan

A fost distins cu Premiul ACIN 1986 pentru rolurile din „Noi cei din linia întâi” şi „Domnişoara Aurica”, Premiul UCIN 1991 „Momentul Adevărului”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea”, „Şobolanii roşii”, Premiul pentru interpretare masculină (1986) pentru rolul Sergentul Şaptefraţi din „Lumini şi umbre”, regia Andrei Blaier.

Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Valentin Uritescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

 

 

 

 

1947: S-a născut actriţa Rodica Mureşan.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București in anul 1978. Încă din timpul studiilor a jucat la Teatrul de Stat Arad, in spectacole ca Viața e ca un vagon de Paul Everac, Cerere în căsătorie de A.P. Cehov s.a

 

 

 

A debutat la televiziune in 1977, cu filmul serial Războiul de independență, regizat de Sergiu Nicolaescu, in care interpreta rolul reginei Elisabeta.

Peste 2 ani apărea in alt serial Tv, Lumini și umbre, cu regia realizata de Andrei Blaier, Mihai Constantinescu și Mircea Mureșan.

A mai jucat in Profesionistul, in regia lui Horea Popescu, Vassa Jeleznova, in regia lui Ion Cojar.

 

 

1961: A murit in Bucuresti  profesoara universitară, scriitoarea, eseista și traducătoarea Alice Voinescu.

S-a nascut la 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali (tatăl său era avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca Poenaru, – era o descendentă a lui Petrache Poenaru).

A studiat la Facultatea de Litere și Filozofie de la București unde audiază cursurile lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru- este nepoata acestuia -, Pompiliu Eliade, Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, etc. În 1908 își ia licența în filozofie cu Maiorescu, iar la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata școala filozofică neo-kantiană de la Marburg.

I se propune o catedră la o universitate din SUA și un post de lector la Paris pe care le refuză, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915.

În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la  Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. 

În 1948 a fost pensionată de la catedră și a petrecut un an și șapte luni de închisoare la Jilava și la Ghence, apentru participarea (din 1949) la conferinţele organizate de P. Manoliu în cadrul unei „mişcări de rezistenţă”.

 La intervențiile scrise ale lui Tudor Vianu, Mihail Jora (care își pierduse și el catedra de la Conservator), Perpessicius, F. Muzicescu, C. Petrescu, V. Eftimiu sau M. Voiculescu, precum și la intervenția lui Petru Groza, este eliberată, trăind cu o pensie modestă și din traduceri (din limbile engleză și germană-Kleist, Mann etc.). Continuă să își ajute apropiații și câțiva tineri discipoli, fie financiar, fie prin scris. 

In 1951 copiile rămase de la studiul Eschil, sunt distruse de comuniști.

După detenție, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costești de lângă Târgu Frumos până în 1954.

 A publicat cărți de filosofie, estetică și teatru. Postum îi apare și masivul Jurnal care acoperă perioada interbelică și cea comunistă.

În 1940 ia atitudine publică împotriva asasinării lui N. Iorga de către legionari.

A afirmat că O țară care își reneagă trecutul, nu are viitor.

S-a stins din viata  în noaptea de 3 spre 4 iunie 1961.

   Andrei Pleșu scria :

„Îmi dau foarte bine seama ce om de calitate trebuie să fi fost Alice Voinescu […]. Alice Voinescu reprezintă un tip uman dispărut astăzi, produs de o lume de asemena dispărută […].

Mare cititoare și comentatoare harnică a lecturilor sale, angajată patetic în traseele labirintice ale credinței, Alice Voinescu e unul dintre acele personaje benigne, cultivate, civilizate, pe care România interbelică le producea, adesea, și pe care răzătoarea comunistă le-a lichidat nemilos, dezlănțuit, fără altă motivație decât utopia grosolană și resentimentul. O grațioasă școală de fete intrată pe mâna unor plutonieri.”

(în Dilema veche, nr. 268, 3 aprilie, 2009)

1967: A decedat agronomul  român Gheorghe Ionescu-Siseşti; (n. 1885).

În 1928 a întemeiat Institutul de Cercetări Agronomice.

De asemenea, a fost membru al mai multor academii de științe agricole: membru și vicepreședinte (1949) al Academiei de Agricultură din România, membru corespondent (1926) și ulterior membru de onoare (1938) al Academiei Cehoslovace de Agricultură, membru corespondent al Academiei Unionale de Științe Agricole „V.I. Lenin” din Moscova (1957).

A fost  doctor în științe agricole al Universității din Jena, Turingia, Germania si  membru al Academiei Române.

 

 

 

 

 

1968: La sediul ONU din New York are loc ceremonia de transmitere a tapiseriei „Cântare omului” (operă a artistului plastic Ion Nicodim, realizată în 1963), oferită de Guvernul României ONU; tapiseria este expusă pe peretele vestic al principalului hol al delegaţiilor de la etajul 1 al clădirii Adunării Generale a ONU.

 

Foto: pictorul Ion Nicodim

Sub tapiserie este fixată o placă conţinând traducerea în limba engleză a unui fragment din poezia „Cântare omului” de Tudor Arghezi

1992: Sunt sfințite crucea de marmură și monumentul care au fost ridicate în memoria mareșalului Ion Antonescu, în apropiere de închisoarea Jilava, pe locul unde a fost executat, la 1 iunie 1946.

 

 

 

 

 

 

 

2002: A încetat din viaţă actriţa română de teatru şi film, Ninetta Gusti; (n. 27 noiembrie 1913).

 

               

 

Foto: Ninetta Gusti

 

 

2003: Ministrul Afacerilor Externe a inaugurat Consulatul General al României de la Barcelona.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2003: S-a născut alpinista Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale (8) şi europene; (m. 2017).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2004: A fost inaugurat „Water Park”, cel mai mare parc acvatic din România (lângă Aeroportul Otopeni).

 

 

 

2005: Consiliul Naţional al PRM a decis alegerea lui Corneliu Vadim Tudor în funcția de preşedinte al PRM, ratificând astfel decizia Biroului Permanent din 2 iunie, privind revenirea acestuia la conducerea formaţiunii.

 

 

 

Totodată, Consiliul Naţional a decis anularea modificărilor din statutul PRM făcute la plenara Consiliului Naţional din 12 martie, hotărându-se astfel revenirea la titulatura Partidul România Mare şi la sigla PRM.

 

 

 

 

 2007: A murit inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică, autorul unor valoroase contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice, membru titular al Academiei Române din 1999; (n. 1925).

 

 

 

 

 

 

 

CITȚI ȘI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/04/o-istorie-a-zilei-de-4-iunie-video-3/

 

Bibliografie (surse) :

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

2. Crestin Ortodox.ro;

3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

4. e.maramures.ro ;

5. Wikipedia.ro.;

6. mediafax.ro ;

7. worldwideromania.com ;

8. Enciclopedia Romaniei.ro ;

9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

10.  Istoria md.

Publicitate

Horia Roman Patapievici, un exponent al antiromânismului stupid

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câteva năzdrăvănii debitate de fizicianul, filosoful și eseistul contemporan Horia Roman Patapievici, fost director al Institutului Cultural Român :

 

LIMBA ROMÂNĂ:

“Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

POPULAŢIA ROMÂNIEI:

– “23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

– “Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)

– “Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

GEOGRAFIA ROMÂNIEI: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

ISTORIA ROMÂNILOR:

“In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.

Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit.

Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

CULTURA ROMÂNILOR:

“Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag49)

“Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (Din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)

“România are o cultură de tip second hand”, a enunţat într-o emisiune televizată. (după Viorel Patrichi în Revista “Rost” nr.24/ 2005).

 

VIITORUL ROMÂNIEI:

“Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasam dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.”(după Viorel Patrichi în Revista “Rost” nr. 24 / 2005)

 

Imbecilitățile  de mai sus se pot verifica în partea întâi a volumului “POLITICE”, apărut în 1996 în Editura Humanitas. Citate şi în Revista “ROST”, nr.24 /2005.

 

 

 

ADDENDA

 

 

 

 

 

Foto: Horia-Roman Patapievici (n. 18 martie 1957, București), fizician, filosof și eseist român contemporan.

 

 

Traseul lui HRP

Provenit dintr-o familie de agenți sovietici originară din Bucovina, cu tradiţie în trădarea care i-a definit dintotdeauna.Părinții lui Horia Roman Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, au fost  un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a fost trimis în misiune în România ocupată de sovietici.

Fiul lor, HRPatapievici, s-a remarcat în timpul Revoluției anticomuniste din 1989, când a fost arestat timp de 26 de ore, devenind unul dintre cei mai medializați arestați politici din România, cu certificat de revoluționar , cu drepturi și privilegii.

În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici există informații că ar fi a fost dirijat de noii săi protectori din ”servicii” să întreţină legătur  informative, printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier.

Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării.

Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepaduși au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de „instituţiile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. – omologul Serviciului Român de Informaţii).

Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al „Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti; (https://www.cotidianul.ro/la-conducerea-icr-se-afla-fiul-unei-fantome-a-nkvd/).

  

A devenit relativ rapid unul dintre cei mai nepopulari romani în viață. Numit in 2005 de către Traian Băsescu ntr-una dintre cele mai importante demnități publice din cultura româneasca, director al Institutului Cultural Român (ICR).

Și-a pastrat de-a lungul anilor consecventa editorialelor favorabile Președintelui, ceea ce i-a adus eticheta de  „intelectualul lui Basescu”. Nimic neobișnuit pâna la episodul „poneiului roz”, apărut cu putin timp inaintea alegerilor parlamentare din 2008, care  a șocat și indignat o anumita parte a presei si intelectualitatii din Romania.

Erau expuse un ponei roz cu o zvastica pe crupa, tot felul de figuri grotesti si faraonice, în posturi obscene, papuși dezbracate ale căror organe genitale erau expuse violent.

Ca presedintele al ICR, Horia Roman Patapievici a sarit in apararea expozitiei, intr-un mod care a starnit hotote de ras.

„Se vede, clar, cum Moise ii daruieste un falus lui David. Identificati-l pe David! Identificati falusul! Identificati-l pe Moise. Tabloul are semnificatii ascunse. Falusul este o cheie, care cauta sa penetreze o iala, care e sexul feminin. Mai pe romaneste, Moise ii spune lui David ca vor sa faca sex. Suntem in zona patologicului„.

Imaginea lui Patapievici  a devenit sinonima cu anti-romanismul și moralitatea indoielnică, iar această percepție în rândul opiniei publice a rămas  prezentă până în zilele noastre  .  
 

Documentare suplimentara:

 

PATAPIEVICI, falsificatorul trecutului. 13 FILE DINTR-UN DOSAR DE COLABORATOR AL REGIMULUI BOLSEVIC

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007: “Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti.”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:

“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.

Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)

Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007

“Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (…) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul.”

Monica LOVINESCU:

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.

“Jurnal, 1990-1993”, pagina 291 

ADEVARUL:

“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:

1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)

Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)

2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)

TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE

Bucuresti, 16 oct. 1960″

COMPLETARI:

“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”

“Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”(http://www.ziaristionline.ro/2011/12/09/biografia-secreta-a-familiei-patapievici-de-la-nkvd-la-bnr-si-icr )