CRONICI APOCRIFE – Despre luptele și felul valahilor

 

 

 

 

În leatul 7527 de la Facerea lumii a fost răzmeriță cumplită între valahi.

Ajunsese în acele vremi domn peste toată țara Ungrovlahilor un anume Dracnea, un tâlhar cu nume rău chiar și printre tâlhari, care prinzând loc s-a suit în fruntea pesedeilor și de acolo împărățea obidind norodul după plac, nepăsându-i de buna rânduială și direptate.

 

 

 

 

Și văzând relele lui purtări și ale ciracilor săi s-au adunat valahii înaintea curților sale suduind și blestemându-l cu pumnii rădicați.

Că este obicei la valahi să se adune în acel loc și să-și zbiere necazurile și toți domnii care au fost au lăsat acestea să se întâmple, măcar că arareori strigătele mulțimii înmoaie inimile dregătorilor.

Că înțeleaptă vorbă din bătrâni zice că zbierătele de măgar nu se aud în cer.

Dar mai an, cum se știe, s-a adunat mulțime în târgul Bucureșcilor ridicând vorbe de ocară. Și văzând acel Dracnea, ce îl poreclesc valahii „Hoțul”, după ce a fost dovedit că a jecmănit averile unor copii nevoiași, că poporul era acolo în număr foarte mare și veneau mereu și mereu pribegi și-a temut domnia și a dat poruncă armașului și Agiei de au intrat și risipit mulțimea.

Iară oamenii Agiei, cum sunt ei mai lipsiți de minte au lovit norodul cu ciomegele, au aruncat cu pucioasă și fum de chiparcă și multă pagubă au făcut, neiertând nici muieri, nici bătrâni, ba chiar nici pruncii ce se aflau primprejur.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și lovindu-i cu înverșunare au rupt câte unuia coastele, altora le-au spart capul sau le-au dat cu fum în ochi tulburându-i cumplit.
Foarte s-au supărat valahii de așa cinstire și cum sunt ei un neam răzbunător n-au uitat împilarea și iată nici n-a trecut anul și au găsit pricină de gâlceavă cu Dracnea Hoțul. Și a lăsat acesta giupâneasa lui cea nouă și tânără nedezmierdată și s-a rădicat să dea lupta.
Și s-au adunat din nou mulțime gata să se jertfească numai să îi plătească Hoțului datoria.
Ci tocmindu-se pentru luptă, iată că s-au așezat față în față oștile lor.

De o parte Dracnea cu boierii lui carele venise fiecare cu ceata lui precum și mulțime de oșteni din oastea de țară, nici foarte viteji, nici foarte dornici de sfadă. Încă Dracnea își pusese nădejdea că va primi ceva ajutor de la stăpânul lui, țarul Putină al moscoviților, dară acela n-a trimis decât niște tarafuri, pesemne nevoind a-l ajuta sau, zic unii, neputând căci era încurcat în răzbel cu kievenii și cu tătarii de la Crâm.

Și sosind lăutarii au dat degrabă glas trâmbițelor și chimvalelor în nădejdea că valahii, auzind larma, vor arăta de spaimă dosul. Dară aceia știind felul ticăloșiilor mai mult s-au veselit și s-au întărit cu râsete și glume.
Nici oastea valahilor nu era slăbită căci sosiră mulți pribegi, ba și mai mulți popor, cu toții foarte supărați pe Dracnea. Și sunt acești valahi un neam foarte luptător, dar nici nu-și așează tabără după datinile ostășești, nici n-au arme așa cum au oștenii de meserie.

Ci fiecare după starea și averea lui are arc sau sâneață, săbii leșești sau iatagane ori, care e sărac doar bâte și furci. Se aseamănă ei mai mult cu sotniile cazacilor.

Dar tăria lor stă felul acesta căci se strâng la luptă după neam și sat, neținând alte legi. Și dacă dau lupta unii se luptă iară alții se întâmplă să plece chiar atunci, zicând că nu este o zi bună de luptat.

Și vai de acela care crede că sunt slabi, căci sunt schimbători și îndată se întorc ca și cum nici n-au plecat și luptă și mai cu înverșunare și adesea biruiesc în acest fel.
Înainte de luptă Dracnea avu semn rău, căci secuii de-i avea cu dânsul în leafă s-au lepădat de el ocărându-l, deși îi cinstise cu dregătorii și averi.

Dar mulți dintre aceia lăsară grofii lor și au trecut de partea valahilor și căpitanii lor văzând aceasta au coborât steagurile de teamă.
Acestea fiind zise s-a dat lupta care ținu cât fu soarele sus pe cer.

Și s-a umplut locul de fumul sânețelor și strigătele tuturor. Și văzând Dracnea că valahii stau să biruie și prin vitejie și prin numărul lor a dat poruncă să se închidă prisăcile și să se strice podurile, lipsind pre mulți de bucuria luptei.

Iară valahii conduși de atamanii lor au năvălit cu îndârjire asupra acelora, ba chiar au sosit și muiarele lor, care sunt foarte trupeșe și rele de gură, hăulind de pe margine după năravul neamului lor:

”Hai, Ioaneee, votează, -tu-ți ceapa mă-tii!”; ”Gheorgheeee, dacă nu votezi nu mai vezi chizdă până la Crăciun” și alte vorbe de ocară ce nu le pot așeza scrisului.
Și când a apus soarele valahii au biruit risipind vrășmașul și pe Dracnea l-au prins și pus în obezi. Iară tot poporul îl hulea și în strigătele lor l-au dus la ocnă.

Și cetluindu-l pe acela se arată vorba aceea că „schimbarea domnilor e bucuria nebunilor”, iară valahii benchetuind cu mare veselie vor găsi altă pricină celui ce îl vor pune domn.

 

https://enciclopediadacica272296202.wordpress.com/2019/05/27/despre-luptele-si-felul-valahilor-ii/