ZIUA DE 30 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR
Ziua de 30 mai în istoria noastră
1492: A inceput construcția Bisericii cu hramul “Sfantul Gheorghe” de la Harlau, unul dintre primele monumente moldovenesti cu pictura exterioara, datand din vremea lui Petru Rares.
A fost inaltată în mai puțin de cinci luni, fapt atestat de pisania scrisă în limba slavonă in următorul text:
„Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492)
1598 (30 mai/ 9 iunie): Prin Tratatul încheiat la Mănăstirea Dealu între împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg şi Mihai Viteazul, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei
1840: S-a născut căpitanul (Nicolae) Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878 (m.30.08 1877, la Griviţa).
Nicolae Valter Mărăcineanu a fost un ofițer român, căzut eroic la reduta Grivița, în luptele din timpul Războiului de Independență al României purtat contra turcilor.
În atacul din 30 august 1877, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu a căzut la datorie în timp ce înfigea pe parapetul redutei turcești Grivița drapelul Regimentului 8 linie.
1860: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie în Principatele Române Unite, medalia militară “Pro Virtute Militari”.
Iniţiatorul ideii de a se institui această decoraţie se pare că ar fi fost căpitanul Pavel Zăgănescu, el însuşi participant la luptele din Dealul Spirei în anul 1848.
Mihail Kogalniceanu a susţinut această idee şi a ridicat problema în parlament, astfel că legea privind instituirea medaliei „Pro Virtute Militari”a fost publicată în Monitorul Oastei nr. 20 din 30 mai 1860.
Distinctia ar fi trebuit decernată militarilor distinşi în lupta de la Dealul Spirii, dar avea să fie înmânată pentru prima dată de Locotenenţa Domnească, care a condus ţara între abdicarea lui Cuza şi domnia lui Carol I.
Medaliile s-au înmânat veteranilor luptelor din 1848 de pe Dealul Spirii doar în anul 1866 la 23 aprilie, când s-au desfăşurat festivităţi la care a participat un număr mare de persoane. În timpul festivităţilor au fost decoraţi cu medalia „Pro Virtute Militari” 17 veterani ai luptelor din Dealul Spirii din anul 1848.
Regele va relua, în 1872, ideea lui Cuza, instituind “Virtutea Militară”, iar forma primului Ordin românesc, “Steaua României”, de la 10 Mai 1877, va fi inspirată din “Ordinul Unirii”, bătut de Alexandru Ioan Cuza la Paris.
1878: Marea Britanie şi Rusia au încheiat un Acord prin care Cabinetul englez, în schimbul unor concesii obţinute din partea guvernului de la Petersburg în favoarea intereselor britanice din Balcani şi în regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin să nu se opună anexării sudului Basarabiei, aflat in componenta Romaniei, de către Imperiul ţarist.
1901: S-a născut Maria Holban, istoric şi traducător cu studii valoroase legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV).
A fost membru corespondent al Academiei Române din 1990; (m. 1991).
1918: In Jurnalul Consiliului de Miniștri român se publica organizarea poliției din Basarabia, recent unificată cu România.
1919: A murit Barbu Nemţeanu (pseudonimul lui Benjamin Deutsch), poet (lirica sa face trecerea dinspre simbolism spre modernism) şi traducător (a tradus din Heine, Schiller, Lenau, Goethe, Baudelaire, Hugo); (n. 1887).
1928: A avut loc la „Opera Română” din Bucureşti premiera dramei lirice „Năpasta” de Sabin Drăgoi.
Libretul, după drama cu acelaşi titlu a lui I. L. Caragiale, este semnat tot de compozitor
1929: S-a născut dizidenta anticomunistă româna Doina Cornea.
A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), „Încercarea labirintului”.
Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”.
În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări.
Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL).
Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).
În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate.
Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanțe.
După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia.
A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR).
Este membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria.
A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.).
A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).
1945: După ce la 14 mai 1945 regimul comunist declanşase procesul primului lot de aşa numiţi “criminali de război”, in Romania a inceput procesul ziariștilor acuzați ca s-au pus “in slujba propagandei fasciste” si facuti “vinovati de dezastrul tarii”.
Sentinta a fost data in 14 iunie și a dus la condamnarea poetului Radu Gyr, a ziaristului Pamfil Seicaru si a scriitorului Nichifor Crainic.
1947: A avut loc vizita in Romania a patriarhului Moscovei si al intregii Rusii, Aleksei, care a dorit sa discute cu inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane in vederea pregatirii Congresului Ortodoxiei, programat sa se desfasoare in martie 1948, la Moscova.
1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române din 1923; (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia).
1955: Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Romane ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS, semnat la Varşovia.
1964: A murit matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al celor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1948; (n. 1882).
1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România; (n. 1897).
1968: A decedat Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1900).
1975: A fost fondată Agenția Spațială Europeană (ESA), considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentală din Europa cu caracter ştiinţific şi tehnologic, cu un deosebit rol în domeniul securităţii. În prezent numără 22 de state membre, după ce în anul 2015, Estonia şi Ungaria s-au alăturat organizaţiei. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, ratificat prin Legea nr. 40/1993, urmat de un alt acord în anul 1999.
Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Conform deciziei Consiliului ESA din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca al 19-lea membru cu drepturi depline. Ceremonia semnării Acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a avut loc în data de 20 ianuarie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe.
Acordul a fost semnat de Jean-Jaques Dordain, Director General ESA şi Marius-Ioan Piso, Director General al Agenţiei Spaţiale Române, în prezenţa lui Teodor Baconschi, ministru de externe al României la acea vreme, a cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi a mai multor personalităţi
1980: A murit la Bucuresti, compozitorul şi dirijorul cu origini armene, Matei Socor.
A studiat la Conservatorul din Bucureşti (1927-1929), avându-i ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi şi Constantin Brăiloiu. Urmează, urmand apoi studii de perfecţionare la Conservatorul din Leipzig, cu maeştri ai compoziţiei şi dirijatului de orchestră (1930-1933).
Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog şi dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din Bucureşti. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor.
S-a apropiat din tinereţe de mişcarea muncitorească, devenind membru activ al Partidului Comunist Roman încă din ilegalitate. După preluarea puterii de către regimul comunist, Matei Socor s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcţia de preşedinte al Comitetului de Radiodifuziune 1945 – 1952, preşedinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954) şi distins cu titlul de Laureat al Premiului de Stat.
În revista Muzica cu nr. 1, din 1950, care avea pe copertă portretul lui Stalin, Matei Socor scria în „Cuvânt înainte” că trebuie pornită o luptă deschisă împotriva influenţelor cosmopolite ale ideologiei imperialiste şi militat pentru eliminarea formalismului şi cosmopolitismului în arta muzicală.
Tot în revista Muzica, în anul 1953, cu ocazia primului Congres al Compozitorilor şi Muzicologilor, Matei Socor scria că acesta trebuie pus sub semnul luptei împotriva manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, împotriva cosmopolitismului şi ploconirii în faţa artei decadente burgheze.
Compoziţiile sale inspirate din propaganda socialistă , se încadrau în muzica proletcultistă.
Matei Socor este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: Zdrobite cătuşe (imn naţional între anii 1948 şi 1953, pe versuri de Aurel Baranga ) şi Te slăvim, Românie ! (imn naţional între anii 1953 şi 1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu).
A fost membru corespondent al Academiei Române din 1952; (n. 1908, la Iasi).
1990: În Vrancea s-a produs un cutremur de pământ cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter.
Practic, în 1990 in Vrancea au avut loc la data de 30/31 mai, 3 cutremure consecutive, la o adâncime de 89 km.
Ele au creat pagube importante în România, Republica Moldova, Bulgaria şi Ucraina.
Primul cutremur, cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter , s-a produs la ora 10:40:06 (GMT), pe data de 30 mai.
Undele seismice plecate din munţii Vrancei au zguduit vreme de aproape 50 de secunde toată jumătatea estică a României.
În urmatoarele 17 ore, au avut loc 80 de replici. La ora 3:18 (GMT), pe data de 31 mai, a avut loc al doilea cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter.
După 3 secunde, s-a produs şi al treilea seism (6,1 Mw).
1992: Guvernul României a recunoscut independenta fostului teritoriu iugoslav Republica Bosnia si Hertegovina.
1992: In România a avut loc al III-lea Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL).
Ion Raţiu a fost ales preşedinte al acestei organizații.
1995: A decedat Ştefana Velisar Teodoreanu, soţia scriitorului Ionel Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; (n. 1897, la Remiremont, in Franţa).
Este fiica Mariei (născută Mazurier), de origine franceză, şi a lui Ştefan Lupaşcu, jurist şi diplomat.
Învaţă, cu dese întreruperi, la şcoala particulară a Mariei Delavrancea, sora tatălui ei şi soţia lui Barbu Delavrancea, apoi, până în 1916, la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, aflată tot sub direcţia acesteia.
În 1918, la Iaşi, prin intermediul fiicelor lui Delavrancea, îl cunoaşte pe Ionel Teodoreanu, cu care se căsătoreşte în 1920.
A început să publice în 1929, la „Bilete de papagal”, mici poeme şi schiţe, semnate Ştefana Velisar.
Sub acelaşi pseudonim debutează şi editorial cu romanul Calendar vechi, în 1939 (Premiul Societăţii Intelectualilor Români).
A mai colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Universul literar”, „Acţiunea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Familia” etc.
A fost o traducătoare neobosită din literatura rusă (F.M. Dostoievski, Maxim Gorki, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev etc.).
2005: A murit Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist; primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n. 1942, în comuna Buda, azi în R. Moldova).
2016: A fost inaugurat Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia, simbolizând un tumul, un mormânt imaginar al zecilor de mii de morminte necunoscute; din el se înalţă spre cer trei aripi, reprezentând Sfânta Treime, care poartă spre înaltul cerului sufletele descătuşate ale foştilor deţinuţi politici, deportaţi, azvârliţi în gropi comune, fără slujbă religioasă, fără lumânare, fără cruce.
Inţiativa construirii acestui monument creat de sculptorul Mihai Buculei a aparţinut Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003.
CITIȚI ȘI :
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/30/o-istorie-a-zilei-de-30-mai-video-4/
Bibliografie (surse) :
-
Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
-
Crestin Ortodox.ro;
-
Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
-
e.maramures.ro ;
-
Wikipedia.ro.;
-
mediafax.ro ;
-
worldwideromania.com ;
-
Enciclopedia Romaniei.ro ;
-
rador.ro/calendarul- evenimentelor;
-
Istoria md;
Declaraţia de la Paris 2017- O profundă îngrijorare: Europa ne aparține? Până când?…

Bruxelles-ul a refuzat să urmeze exemplul Australiei și să blocheze imigrația, Comisia Europeană vrea să legalizeze imigrația clandestină și impune cote obligatorii, iar Comisarul european pentru imigrație vorbește relaxat despre cele 50 de milioane de imigranți care vor intra în Europa în următorii 35 de ani.
Cine sunt totuși veritabilii responsabili ai islamizării Europei? Într-un excepțional interviu publicat de site-ul ripostelaique.com, reputata scriitoare Bat Ye’Or – specialistă în minoritătile religioase și în lumea islamică – ne arată cum a apărut conceptul Eurabia, ne vorbește despre legăturile dintre UE, Liga Arabă și Organizatia de Cooperare Islamică, despre Asociația Parlamentară pentru Cooperarea Euro-Arabă și contribuția lui Pompidou, Mitterrand, Jacques Delors sau Solana la formarea Eurabiei.
Aflăm despre islamizarea rădăcinilor istorice ale creștinismului și aderarea la viziunea islamică asupra istoriei și se explică de ce guvernele din vestul Europei gândesc altfel decât cele din estul ei, atunci când vine vorba de imigrația musulmană.
Aflăm cum este deturnată atenția popoarelor europene de la uriașele mutații civilizaționale, înțelegem de ce Papa vorbește despre un Dumnezeu comun, islamo-creștin și de ce Merkel, Hollande și elita politica europeană deschid porțile în fața invaziei.
Europa ne aparține! Până când?…
Declaraţia de la Paris 2017
În urma unei întâlniri comune avute la Paris, un grup de intelectuali de orientare conservatoare a publicat pe data de 7 octombrie 2017 un manifest intitulat „O Europă în care putem să credem“.
Izvorât dintr-o profundă îngrijorare şi deziluzie faţă de actualul mers al lucrurilor, textul îşi propune, pe lângă tragerea unui semnal de alarmă asupra risipirii moştenirii civilizaţiei europene prin autoamăgire şi deformare ideologică, şi transmiterea unui mesaj cu caracter afirmativ.
El exprimă un ataşament ferm faţă de valorile adevăratei Europe, a căror perenitate le situează dincolo de abstracţiunile aflate la modă în zilele noastre. Semnatarii documentului publicat în mai multe limbi (din păcate nu şi în română) la https://thetrueeurope.eu sunt: Phillipe Bénéton, Rémi Brague, Chantal Delsol (Franţa), Roman Joch (Cehia), Lánczi András (Ungaria), Ryszard Legutko (Polonia), Roger Scruton (Marea Britanie), Robert Spaemann (Germania), Bart Jan Spruyt (Olanda), Matthias Storme (Belgia).
Prezentăm mai jos un rezumat al amplului document, însoţit de câteva fragmente relevante.
„Europa ne aparţine, iar noi aparţinem Europei“: astfel debutează documentul împărţit în total în 36 de puncte.
De la bun început este scoasă în evidenţă noţiunea de patrie, indisolubil legată de geografie, moştenire istorică, dar şi de sentiment, de o adeziune sufletească la tot ce presupune acest termen. Şi totuşi, această Europă este actualmente ameninţată de o falsă înţelegere de sine: „Această falsă Europă se închipuie pe sine drept o împlinire a civilizaţiei noastre, dar în realitate ne confiscă patria. Ea denunţă exagerările şi distorsionările adevăratelor virtuţi europene, rămânând totodată oarbă faţă de propriile vicii.
Complăcându-se într-o caricatură unilaterală a istoriei noastre, această falsă Europă este marcată de prejudecăţi insurmontabile la adresa trecutului. Susţinătorii ei sunt orfani prin proprie alegere, iar ei consideră faptul de a fi orfan, de a fi lipsit de o patrie, drept o realizare nobilă. În felul acesta, falsa Europă se autoproclamă drept model al unei comunităţi universale, care în realitate nu este nici universală şi nici o comunitate.
Patronii acestei false Europe sunt vrăjiţi de superstiţia unui progres inevitabil. Ei cred că au istoria de partea lor, iar această credinţă îi face trufaşi şi dispreţuitori.
Sunt incapabili să recunoască defectele lumii post-naţionale şi post-culturale pe care o construiesc. Mai mult, ei sunt ignoranţi în privinţa veritabilelor surse ale demnităţii umane pe care –asemenea nouă- o preţuiesc atât de mult.
Ei ignoră, sau chiar repudiază, rădăcinile creştine ale Europei. În acelaşi timp ei se străduiesc să nu-i jignească pe musulmani, despre care îşi imaginează că vor adopta cu entuziasm viziunea lor secularistă, multiculturală.
Cufundaţi în prejudecăţi, superstiţii şi ignoranţă, orbiţi de vanitate, de viziunea autosuficientă a unui viitor utopic, falsa Europă reprimă în mod reflex orice opoziţie.
Aceasta se face, desigur, în numele libertăţii şi al toleranţei.”
Această concepţie utopică şi totodată tiranică asupra Europei este privită drept cel mai nociv factor, cel care a contribuit în cea mai mare măsură la actuala stare de lucruri. De vină nu sunt atât ameninţările exterioare, cât această disoluţie internă, lipsa de aderenţă la ceea ce a reprezentat dintotdeauna autenticitatea.
“Am ajuns într-o fundătură. Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europe nu este nici aventurismul rusesc, nici imigraţia islamică. Adevărata Europă este în pericol datorită strânsorii sufocante pe care falsa Europă o exercită asupra ideilor şi reprezentărilor noastre.
Naţiunile noastre, cultura noastră comună sunt subminate de iluziile şi autoamăgirea asupra a ce este şi ce ar trebui să fie Europa. Promitem că ne vom opune acestei ameninţări la adresa viitorului nostru. Vom apăra, susţine şi promova adevărata Europă, cea căreia în realitate îi aparţinem.”
Unii critici au crezut a descoperi o contradicţie între formularea de mai sus şi ale puncte ale manifestului. Pe de-o parte, aici ni s-ar sugera că imigraţia islamică nu constituie o ameninţare, iar ceva mai încolo se susţine că imigraţia masivă, lipsită de asimilare, este echivalentă cu o colonizare. Lectura aceasta e însă una greşită.
Autorii nu neagă pericolele externe (rusesc sau islamic), dar spun că acestea constituie o ameninţare reală doar pe fondul unei mentalităţi eronate, a unei reprezentări iluzorii a lumii în care trăim, care este privită exclusiv prin lentilele unei ideologii pernicioase, fără aderenţă la realităţi şi tradiţii.
După ce evocă necesitatea solidarităţii, a spiritului comunitar şi a participării active, documentul continuă prin accentuarea ideii că adevărata Europă este o comunitate de naţiuni, singura care întruchipează mult dorita unitate în diversitate.
Statul-naţiune, prin caracterul său suveran dobândit după emanciparea de sub tutela imperiilor, a constituit marca definitorie a Europei. Chiar dacă între naţiuni au avut loc de-a lungul timpului şi conflicte, ele nu au compromis unitatea noastră culturală.
“Acest fapt stă mărturie pentru profunzimea şi forţa Europei ca o civilizaţie cosmopolită în autenticul înţeles al termenului. Noi nu urmărim unitatea impusă, forţată, a unui imperiu. În schimb, cosmopolitismul european (în sensul de mai sus) consideră că iubirea de patrie şi loialitatea civică deschid un orizont mai larg.”
Un alt element esenţial care a modelat adevărata Europă este creştinismul. Evanghelia nu impune cu stringenţă o anumită ordine seculară, ca atare aceasta a căpătat forme diverse, care nu au afectat unitatea culturală a ţărilor europene.
“Nu este o întâmplare că declinul credinţei creştine în Europa a fost acompaniat de noi tentative de realizare a unei unităţi politice, un imperiu al banilor şi al reglementărilor, infuzat de sentimentul unui universalism pseudo-religios, aşa cum se întâmplă în cadrul Uniunii Europene”. Rădăcinile creştine ale civilizaţiei noastre sunt indelebile.
Demnitatea egală a tuturor fiinţelor umane, dreptatea, mila, compasiunea, iertarea, caritatea, dorinţa de pace, toate aceste virtuţi aparţin moştenirii creştine.
Adevărata Europă se revendică în acelaşi timp şi de la clasicismul antichităţii greco-romane.
“Toţi europenii tind către măreţie, care este cununa virtuţilor clasice. Chiar dacă adesea am asistat din acest motiv la lupte violente pentru supremaţie, aspiraţia spre excelenţă a inspirat omul european în realizarea unor creaţii artistice sau descoperiri ştiinţifice de excepţie. Adevărata Europă nu a fost niciodată perfectă, de aceea suporterii falsei Europe nu se înşeală atunci când vorbesc de progres şi de reforme.
Apreciem multe din realizările obţinute după 1945 sau 1989. Dar viitorul Europei rezidă în fidelitatea reînnoită faţă de cele mai bune dintre tradiţiile noastre, iar nu în falsul universalism care impune uitarea şi respingerea de sine. Europa nu a început odată cu iluminismul.
Adevărata Europă este şi va fi mereu o comunitate de naţiuni care, chiar dacă pe alocuri manifestă o atitudine insulară, este unită printr-o moştenire spirituală, pe care împreună o dezbat, o dezvoltă, o împartăşesc şi o iubesc.”
În continuarea manifestului, autorii acestuia trag un semnal de alarmă: adevărata Europă este în pericol! Cauza acestei dezrădăcinări este “falsul creştinism” al “drepturilor universale ale omului” promovat de arhitecţii falsei Europe. Aceasta se laudă cu angajamentul ei în numele libertăţii umane. “Totuşi, acest tip de libertate este unul unilateral.
Se pretinde a fi o eliberare de toate restricţile: libertatea sexuală, libertatea autorealizării, de a fi tu însuţi. Generaţia ’68 priveşte aceste libertăţi drept victorii preţioase împotriva unui regim cultural opresiv, cândva atotputernic.
Ei se consideră drept mari eliberatori, iar toate aceste încălcări ale vechilor norme sunt aclamate drept realizări morale nobile, pentru care lumea întreagă ar trebui să le fie recunoscătoare.” Şi totuşi, generaţia ’68 a distrus mai mult decât a construit. Libertinajul şi hedonismul au dus invariabil la o lipsă de repere şi de sens. Instituţia familiei a fost slăbită. Individualismul exacerbat duce în mod fatal la izolare.
În acelaşi timp în care ni se tot vorbeşte de o libertate fără precedent, viaţa europenilor tinde să fie supusă unei reglementări exhaustive. Tehnocraţi anonimi în alianţă cu puternice grupuri de interese ne impun reguli peste reguli în domeniile afacerilor, relaţiilor de muncă, educaţiei, mediilor de informare şi de divertisment.
Dar cea mai gravă restricţie este cea asupra libertăţii de exprimare ca întrupare nemijlocită a unei libertăţi originare, fundamentale pentru spiritul european: cea a conştiinţei. “Ţinta acestor restricţii nu o constituie obscenităţile sau alte atacuri publice la adresa decenţei. În schimb, clasa conducătoare a Europei vrea să limiteze libertatea cuvântului. Acei politicieni care dau glas unor adevăruri incomode despre Islam şi imigraţie sunt traduşi în justiţie. Corectitudinea politică impune tabuuri care fac ca orice contestare a statu-quo-ului să devină inacceptabilă.
Falsa Europă nu încurajează o cultură a libertăţii, ci promovează o cultură a unei omogenităţi dirijate de pieţe şi un conformism impus politic.”
Ca formă de manifestare a principiului egalitarist, falsa Europă a promovat decenii la rând ideologia multiculturalismului. Aceasta nu reprezintă altceva decât o deviere utopică de la realitate.
Cerinţa ca noii veniţi, mai ales din spaţiul extra-european, să se adapteze principiilor şi valorilor noastre a fost considerată în permanenţă o nedreptate. “Ni s-a spus că acest angajament în numele egalităţii ne impune să renunţăm la ideea superiorităţii culturii noastre. În mod paradoxal, proiectul multicultural european, care neagă rădăcinile creştine ale Europei, extinde în mod nepermis idealul creştin al carităţii universale. El solicită din partea popoarelor europene un grad de lepădare de sine care poate fi întâlnit doar la sfinţi.
Ne silesc să pretindem că decăderea culturii noastre şi colonizarea patriilor noastre sunt marea glorie a Europei secolului 21, adică un gest colectiv de autosacrificiu în numele unei noi comunităţi globale de pace, progres şi prosperitate.”
Un alt aspect luat sub lupă îl constituie tehnocraţia.