CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cultul criminalului de război Wass Albert e încurajat public de UDMR. VIDEO

 

UDMR încurajează public cultul criminalului de război Wass Albert, responsabil de moartea unor români și evrei, și cultul scriitorului fascist, antisemit și antiromân Nyiro Jozsef.

 

 

 

24/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 24 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 24 mai în istoria noastră

 

 

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a intreprins o vizită la Constantinopol pentru a obține recunoașterea noii Constițutii a Principatelor Unite.

 

 

 

1875: A fost constituit Partidul National Liberal, prin unirea diverselor grupări liberale existente; a fost fondat de Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti, M.C. Epureanu. 

PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formaţiune politică încă din 1864; după instaurarea dictaturii comuniste şi proclamarea Republicii, la 30.XII.1947, PNL a fost nevoit să-şi întrerupă oficial activitatea politică, pe care şi-a continuat-o, însă, în închisorile şi lagărele de muncă în care au fost trimişi zeci de mii dintre membrii săi; prin Decizia civilă nr. 4/15.I.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti se consfinţea reluarea activităţii oficiale a Partidului Naţional Liberal, hotărâtă, în decembrie 1989, de un Comitet de iniţiativă compus din vechi membri ai partidului.

1894: Se redeschide la Bucureşti, după o întrerupere de 13 ani, Expoziţia artiştilor în viaţă.

 

1895: S-a născut Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect evreu  din România, emigrat in Israel.

A fost un animator al mişcărilor de avangardă din Romania si  un  apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, a fost influenţat de cubism; (m. 21 aprilie 1984).

 

 

 

1903: Inaugurarea Castelului Pelişor, reşedinţă princiară şi regală la Sinaia; a fost construit între anii 1899-1902, din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman.

În actul inaugural al castelului, pictat de regină pe pergament se consemnează: “Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă, primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste.

Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor”

1906, 24 mai / 6 iunie: Apare (până la 18 februarie/3 martie 1907), la Chişinău, prima gazetă naţional-democratică, „Basarabia”, sub direcţia avocatului Emanoil N. Gavriliţă.

A fost  cea de-a doua publicație periodică în limba română din gubernia ţarista Basarabia.

 

 

Celebrarea a 25 ani de la lansarea ziarului Basarabia, mai 1931

Foto: Celebrarea a 25 ani de la lansarea ziarului Basarabia, mai 1931

 

 

Ziarul Basarabia aparea  de două ori pe săptămînă cu alfabet chirilic.

Avand o orientare naţional-democrată, articolele ziarului militau pentru  reforma agrară, autonomia guvernării în Basarabia şi administrarea provinciei şi a şcolii de către băştinaşii moldoveni.

Ziarul publica articole de Constantin Stere, Ion Inculeţ, Ion Pelivan, Alexei Mateevici, Pantelimon Halippa, etc.

Publicaţia a  iniţiat  o vie campanie pentru repunerea românilor basarabeni în drepturile lor naţionale, suprimate de autorităţile imperiale ruse, introducerelimbii române în 
administraţie, justiţie, învăţământ, biserică.

În acelaşi timp, pentru prima dată  în această perioadă, in paginile gazetei a fost lansată ideea reinstaurării autonomiei Basarabiei de la 1818.

La 1 martie 1907, ziarul a publicat cântecul patriotic “Deşteptă-te române!“, fapt care a făcut ca guvernatorul rus al Basarabiei, Alexei Kharuzin să ordone închiderea ziarului, la 11 marite 1907.

A urmat o perioadă de purificare etnică şi lingvistică în instituţiile culturale şi ecleziastice din gubernia Basarabia.

Mulţi susţinători ai ziarului Basarabia, au fost forţaţi să fugă la Iaşi in  România, unde Constantin Stere  i-a ajutat să devină studenţi ai Universităţii din Iaşi.

 

 1908: A fost inaugurat noul sediu al Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti (ale cărui origini merg spre anul 1864), în prezenţa Regelui Carol I însoţit de Regina Maria şi a unor importante personalităţi ale lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci; astăzi, poarta numele de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

 

 

1908: S-a născut la Ploiesti, marele actor  român de origine elveţiană, Fory (Cristofor) Etterle; (d. 16 septembrie 1983, Bucuresti).

 A urmat cursurile Facultăţii de Drept şi ale Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti, promoţia 1929, fiind elev al Luciei Sturdza Bulandra si coleg de generaţie cu Lucia Demetrius, Mihai Popescu, Emil Botta şi Tanţi Cocea.

A fondat împreună cu sora acesteia din urmă, Dina Cocea, „Teatrul Nostru” în 1941, în subsolurile sălii „Comedia, care s-a desfiintat odată cu instaurarea regimului comunist, în 1949, după declanşarea naţionalizării companiilor de teatru.

 A avut o remarcabilă şi îndelungată activitate teatrală (Teatrul Municipal/Bulandra).

 

Pe marele ecran a interpretat numeroase roluri de compoziţie  in filmele „Soldaţi fără uniformă”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Darclee”, „Tudor”,”Străinul „, Mihai Viteazul s.a.

1910: Romanul basarabean Vasile Stroiescu, este ales membru de onoare al Academiei Române.

 Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, județul Hotin, d. 13 aprilie 1926, București), a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura naționala.

S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroescu, menționat documentar încă la 2 iulie 1682. 

A studiat dreptul la Universitățile din Moscova, Sankt Petersburg și Berlin.

Vasile Stroescu, boierul basarabean care a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari

 

A moștenit de la părinți o avere uriasa, pe care a pus-o in slujba poporului sau.

Pământurile le-a dat în arendă țăranilor și a făcut donație cooperativelor agricole și forestiere.

Marea sumă de bani, obținută din vânzarea imobilelor pe care le avea, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcția de școli, biserici și spitale în toate provinciile românești – dar mai ales în Ardeal, unde școlile confesionale românești erau amenințate de maghiarizare  – pentru sprijinirea instituțiilor culturale, pentru tipărirea cărților, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios.

Ctitor al bisericilor din Șofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuți, fondator al spitalelor din Trinca și Brătușeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor și școlilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ș.a.

Drept recompensă pentru actele de binefacere și contribuția la trezirea conștiinței naționale, este ales ca membru onorific al Academiei Române pe 24 mai 1910.

De asemenea, a fost și președinte de onoare al Partidului Național Moldovenesc (1917), primul președinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ș.a.

S-a stins din viață la București. I-au fost organizate funeralii naționale.

 

 

A fost înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri din Bucuresti .

 

1913: S-născut celebrul economist american  de origine română, Anghel Rugina, specialist în probleme financiare si profesor universitar.

https://lumeairinei.files.wordpress.com/2009/12/anghel_rugina1.jpg

 

lucrat ca expert în cadrul FMI si a fost  membru de onoare din străinătate al Academiei Române, din 1990. A decedat la 15 dec. 2008.

 

1914: A murit istoricul literar şi profesorul român de limba franceză, Pompiliu Eliade; ( n.13 aprilie 1869, Bucuresti).

În perioada 1892–1895 a studiat la École Normale Superieure din Paris, ca bursier Hillel.

În 1898, şi-a luat doctoratul în litere la Universitatea Sorbona din Paris, cu teza De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie. Les origines. Étude sur l’état de la société roumaine à l’époque des règnes phanariotes.

A fost profesor suplinitor (1900), ulterior titularizat (1904), la catedra de limbă şi literatură franceză la Facultatea de litere din Bucureşti. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucuresti  în perioada 1908–1911 şi deputat din partea PNL din 1907.

A făcut parte din Consiliul permanent al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

A fost membru al Ateneului Român şi membru corespondent al Academiei Române din 1912.

O strada in Bucuresti ii poarta numele.

1917: Intre 20-24 mai a avut loc la Chișinău, Congresul I al Țăranilor din Basarabia.

1923: S-a născut în comuna Rușavăț (azi Viperești), satul Pălici, județul Buzău,  intr-o familie de tarani, poetul,traducătorul si eseistul  român Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu).

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București și a lucrat la ziarele Timpul (1942-1943) și Ecoul (1943-1944).

Debutează în 1939 în Universul literar și în 1940 în Curentul literar cu versuri și recenzii. Volumul de versuri Panopticum(Editura Prometeu) este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacție la revista Lumea (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti).

Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în care publică poeți și eseiști prestigioși din țară și străinătate (revista a fost interzisă după primul număr).

  Publică două articole virulente: Criza culturii și Criza omului în ziarul Jurnalul de dimineață. Între 1950 și 1955 face închisoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră și minele de plumb de la Cavnic și Baia Sprie, în urma unei condamnări politice.

Până în martie 1958 este redactor al publicației Limbă și literatură. Arestat din nou în 1958, este condamnat la moarte pentru „trădare”, apoi, prin comutare, la muncă silnică pe viață. Este eliberat în 1964, împreună cu alți deținuți politici.

Își reîncepe activitatea literară în 1966 cu volumul de versuri Eseu. Scrie și publică într-un tempo uluitor pentru a „recupera anii ce i s-au furat” prin pușcării.

În 1981, Caraion primește azil politic impreuna cu familia în Elveția și se stabilește la Lausanne, unde editează revistele internaționale Don Quijote și Correspondances.

Atacă vehement „comunismul cu față fascistă”, demască detestatul regim comunist, pe conducătorii și torționarii săi, într-un volum întitulat Insectele tovarășului Hitler.

  În iunie 1986,începe publicarea primului din cele șase Caiete Caraion, în care acesta figurează cu Apa de apoi, poeme inedite, și Prima carte a exilului.

  Impotriva lui Caraion se desfasoara o campanie, vizibil organizată de organele de dezinformare din publicațiile comuniste din țară, orchestrate în primul rând de scriitorul Eugen Barbu, ca și de cele de extremă dreaptă sau pretins naționaliste din exil.

  În 2006 se publică volumul „Cazul Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS, editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion.

După 11 ani de închisoare, în data de  9 aprilie 1964 fusese recrutat de Securitate in  Penitenciarul  Aiud, care i-a oferit eliberarea din închisoare, în schimbul statutului de informator.

Primește numele de cod „Nicolae Anatol”, apoi pe cel de „Artur” și face periodic rapoarte până în 1981, când s-a stabilit în Elveția 

A scris note despre Marin Preda, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca sau Nicolae Steinhardt. 

 

A  decedat la 21 iulie 1986 la Lausanne, in Elvetia. 

 

 

 

 1923: S-a născut (in localitatea Muntele Baișorii, județul Cluj), poetul și criticul literar român Victor Felea; (d.28 martie 1993,Cluj-Napoca).

Victor Felea la batranete

studiat dreptul si filosofia la Cluj. A lucrat un timp ca ziarist la  Tribuna noua, apoi ca referent literar la Teatrul National din acelasi oras, iar timp de un an este cursant la Scoala de Literatura „Mihai Eminescu .

Ocupa functiile de redactor la revista Steaua, redactor sef adjunct la revista Tribuna,  din Cluj-Napoca.

  Din 1949 a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debutează editorial cu volumul de versuri Murmurul străzii (1955). Colaborează la majoritatea revistelor literare din țară (Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România literară etc).

A publicat traduceri din Robert Frost, Marcel Brion, Roy MacGregor-Hastie etc.

Afost distins cu  premiul revistei Steaua (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1983), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975, 1979). 
A publicat mai multe volume de versuri dintre care: Soarele şi liniştea (1958), Revers citadin (1966), Ritual solitar (1969),Sentiment de vârstă (1972), Cântecul materiei (versuri alese, 1973), Cumpăna bucuriei (1975), Gulliver (1979), De toamnă (1986), Decorul speranţei (1988), Jucătorul de rezervă (1990).

1924: S-a născut în București, traducătoarea şi publicista Antoaneta Ralian (traduceri din literatura engleză şi americană).

 

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (specialitatea engleză-italiană), luându-și licența în 1948. A lucrat la Direcția Generală a Editurilor, Poligrafiei și Difuzării Cărții (1950-1961) și ca redactor la Editura ”Univers” (1961-1982).

A debutat editorial, în 1956, cu traducerea unei culegeri de povestiri italiene. Din acel moment a tradus cel puțin două cărți pe an, numărul lor ajungând la peste 100.

Datorită Antoanetei Ralian, au ajuns în spațiul românesc nume mari din literatura engleză și americană: H.G. Wells (”Omul invizibil” — prima carte pe care a tradus-o din limba engleză), Carlo Goldoni (”Aventurile lui Pinocchio”), Virginia Woolf (”Spre far”), Iris Murdoch (”Vlăstarul cuvintelor”, ”Marea, marea”, ”Discipolul”), Saul Bellow (”Darul lui Humboldt”), D.H. Lawrence (”Fii și îndrăgostiți”, ”Șarpele cu pene”), Nathaniel Hawthorne (”Casa cu șapte frontoane”), J.D. Salinger (”De veghe în lanul de secară”), Lawrence Durrell (”Clea, Mountolive”), Nicole Krauss (”Istoria iubirii”) și multe altele.

La mijlocul anilor ’90, a acceptat o provocare din partea editorului Samuel Tastet, de la Editura Est, producând un șoc cultural, când l-a tradus prima oară în românește pe Henry Miller, într-un limbaj erotic: ”Tropicul Cancerului”, ”Tropicul Capricornului”, ”Sexus”, ”Plexus”.

A primit premiul Asociației Scriitorilor din București pe anul 1979, pentru traducerea romanului lui Saul Bellow, ”Darul lui Humboldt”. În cadrul Târgului de carte Gaudeamus, ediția 2009, Antoaneta Ralian a fost distinsă cu premiul pentru traducere. A fost distinsă cu premii și diplome de excelență din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Asociației Scriitorilor din București, a revistei ”Observator cultural” sau a Departamentului de Stat al SUA.

La Târgul de carte Gaudeamus din 2010, s-a înființat Premiul special pentru traduceri care îi poartă numele.

În luna mai 2014, a lansat volumul de memorii ”Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei”.

A decedat in seara zilei de 26 noiembrie 2015, in Bucuresti.

  

Împreună cu generalul Constantin Brătianu și locotenent-colonelul G. Aronovici întocmește un studiu monografie privitor la  Armata României, publicat în limba franceză.

Cea mai importantă lucrare a lui Hârjeu este Istoria armei geniu, apărută în 1902.

 

 

 

 1929: Se transmit primele cursuri de limbă germană la Radiodifuziunea Română, ţinute de Gh. Maurer, membru al orchestrei; predate prin sistemul linguaphon, lecţiile vor fi tipărite ulterior în broşuri.

 

1937: S-a născut  in localitatea Siriu, jud. Buzău, interpretul  român de muzică populară, Benone Sinulescu.


 

1940: S-a născut la Cluj, regizorul de teatru şi film, scriitorul, traducătorul şi profesorul Petre Bokor ; (d. 25 aprilie 2014, Edmonton, Canada).

 

 

 

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa de regie film. Cariera și-a început-o lucrând alături de Mircea Veroiu și Dan Pița in calitate de  co-scenarist și co-regizor la filmul Apa ca un bivol negru.

În anul 1977 emigrează în Canada unde devine directorul Teatrului Francez din Edmonton și profesor de artă teatrală la Universitatea Alberta.

După căderea regimului comunist, a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole.

 

1942: S-a născut la Galaţi, Monica Săvulescu Voudouri, sociolog şi scriitor; trăieşte, din 1985, în Olanda, stabilindu-se în ultimii ani la Atena.

  Absolventă a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (doctorat în 1974), a lucrat, de la plecarea din ţară, ca sociolog în centre europene de cercetare specializate în socio-psihologia imigraţiei.

Studiile pe această temă au apărut în numeroase limbi. Este jurnalist şi critic de teatru (autoare a unei apreciate monografii consacrate lui Anton Pavlovici Cehov)si membră a Uniunii Scriitorilor din România, din Olanda şi din Belgia.

A cultivat, cu succes egal, mai multe genuri: proză, eseu, poezie, cărţile ei traduse în olandeză, franceză, greacă fiind încununate cu premii. A semnat traduceri din literatura olandeză. Cea mai recentă traducere în greacă, romanul Tată, suntem lunatici , care a cunoscut versiuni în mai multe limbi, a apărut şi la Atena în 2010.

 

1948: Mitropolitul Moldovei si Sucevei,  Justinian Marina, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948,l- a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării” (din Gramata Sinodală de instalare).

Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 2 februaria 1901, Suesti, jud.Valcea – d.26 martie 1977-Bucuresti),  a fost al treilea patriarh al  Bisericii Ortodoxe Romane , între anii 1948 şi 1977. A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă şi autorităţile comuniste.


A avansat rapid in ierarhia bisericeasca dupa 1945, in special datorita ajutorului pe care i l-a dat conducatorului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Rm. Vâlcea, dupa evadarea  acestuia din lagărul de la Târgu-Jiu în anul 1944.

A actionat pentru desfiinţarea  Bisericii Romane Unite cu Roma şi integrarea credincioşilor acestei biserici în Biserica Ortodoxă Română.

Scriitorul polonez  Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, il citează pe patriarhul Justinian în cartea sa Gandirea captiva:

“Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui.

Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creştin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă.

Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului.

“Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!” a spus Justinian Marina, patriarhul României.”

 

 

1954: S-a născut in Bucuresti, poetul român Florin Iaru (pseudonimul lui Florin Râpă, dupa numele mamei).

A debutat literar în anul 1962, cu versuri în revista Luminița. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu.

În anul 1981, volumul sau Cântece de trecut strada se bucură de succes editorial.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978.  A fost membru al Cenaclului de luni.

După absolvirea facultății, dupa un stagiu de profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor al editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost redactor la publicația Cotidianul.

 A fost un personaj emblematic al generației anilor ’80 bucureștene.

 

 

1962: S-a născut la Radauti, scriitorul român Dan-Bogdan Hanu,fost deținut politic între anii 1947-1953 (încarcerat al penitenciarelor Aiud, Jilava, Pitești, Gherla, Suceava, Canal).

A terminat  Facultatea de Geografie – Geologie, Secția de Inginerie Geofizică din cadrul Universității din București, în perioada 1982 – 1987. Din octombrie 1987 și pană în aprilie 1991 a fost  inginer coordonator de echipă la Secția Prospecțiuni Magnetometrice a IPGG București (actualmente „Prospecțiuni S.A.”).

 Colaborează la revistele literare: „Antiteze”, „Ateneu”, „Bucovina literară”, „Caiete medieșene”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” (unde, în perioada septembrie 1999 – aprilie 2002 susține rubrica de critică a debuturilor, iar din mai 2002, o rubrică de critică de poezie), „Cronica”, „Dacia literară”., „Hyperion”, „Însemnări ieșene”, „Kitej-grad” (revistă a comunității rușilor lipoveni din România, unde apare cu poeme traduse în limba rusă), „Luceafărul”,  „Norii” (revistă electronică din New York, SUA, devenită începînd cu 2003 „Clouds magazine” și unde îi apar poeme traduse în limba engleză), „Paradigma”, „Poezia”, „Poesis”, „România literară”, „Tomis”, „Vatra”, „Viața Românească”,   „Ziua literară”.

Este prezent în antologiile “Biblioteca revistei Convorbiri literare” pe 2002, Editura revistei Convorbiri literare, Iași, 2003 și „Dosarul Cenaclului Euridice”, vol. I, Editura Ziua, București, 2003.

 A fost distins cu :
Premiul pentru poezie al Societății Culturale „Junimea ‘90”, Iași, septembrie 1993;
Premiul editurii „Cronica” pentru manuscrisul volumului Vindecarea de simetrie, la ediția iunie 1999 a concursului „Porni Luceafărul”, Botoșani;
Premiul național de poezie „Mihai Eminescu”, ediția ianuarie 2000, pentru volumul de debut Vindecarea de simetrie, 1999 (președinte de juriu Laurențiu Ulici);
Premiul revistei „Tomis” și al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, la a VII-a ediție a Colocviilor Tomitane, decembrie 2001, pentru volumul Portret în cuțit, 2001;
Premiul „George Bacovia” pentru poezie, acordat de revista „Ateneu”, octombrie 2003;
Premiul pentru poezie pentru anul 2003 oferit de revista electronică „Clouds Magazine”, New York.

 

 

1990: A luat fiinţă la Bucureşti, sub  conducerea  actorului  şi regizorului  Mihai Malaimare, Teatrul „Masca”, singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România.

 

 

Teatrul „Masca” reprezintă o experienţă unică în peisajul teatral românesc, fiind cel care a iniţiat primele spectacole de stradă din ţară şi a oferit spectacole de teatru în spitale şi în case de copii 

 

 1994 (24-27): S-a desfăşurat, la Sinaia, conferinţa internaţională „România şi românii în ştiinţa mondială”, la care au participat circa 600 de personalităţi din 26 de ţări; preşedinte al Comitetului de organizare a fost George Emil Palade (1912-2008), medic şi biolog american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1974

 

1995: Presedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, i-a conferit presedintelui PNTCD, Corneliu Coposu, distinctia de Ofiter al Ordinului National al Legiunii Franceze. 

  Ceremonia inmânării inaltei distincții s-a desfășurat în data de  6 octombrie 1995,  la sediul Ambasadei Franței la București

 


2004: A avut loc explozia de la Mihailesti, in urma careia si-au pierdut viata 18 oameni, printre care si doi jurnalisti, iar alte 13 persoane au fost ranite.

Explozia s-a produs dupa ce un camion incarcat cu azotat a luat foc.

Tragicul incident a avut loc pe drumul european din comuna Mihailesti, judetul Buzău. Câțiva martori au alertat pompierii și poliția.

In timp ce echipele de interventie incercau să stingă flăcările, încărcătura autovehiculul a explodat.

Un crater imens s-a creat in asfalt, iar soseaua a fost distrusa pe o portiune insemnata.

Printre cei morti s-au numarat si jurnalistii Elena Popescu, de 26 de ani, si Ionut Barbu, 25 de ani, care filmau incidentul.

De asemenea, in cumplita tragedie si-au mai pierdut viata: Marcu Florin, 36 de ani, din Craiova, soferul TIR-ului, Doru Mihai Mihalache, capitan, 33 de ani, Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, toti din Buzau – membri ai echipei de interventie, Ion Tudose, 34 de ani, Daniel Pelmus, 37 de ani, Rica Ionescu, 34 de ani, toti din comuna Mihailesti, Emil Serbu, comuna Valea Ramnicului, Camelia Simion, 50 de ani, Ramnicu Sarat, Alin Magearu, 37 de ani, din Buzau, Valentin Magearu, 23 de ani, din Buzau (fratele lui Mihai), Marian Ailincai, 26 de ani, din Roman.

2011: A murit scriitorul şi dramaturgul Fănuş Neagu ; (n. 5 aprilie 1932).

 

Imagini pentru Fănuş Neagu photos

A fost redactor la revistele Luceafărul şi Amfiteatru şi a scris cronici sportive la România Literară. El a fost coleg cu Eugen Barbu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu şi Adrian Păunescu.

Printre volumele pe care le-a scris se numără „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj” (publicistică), romanul „Scaunul singurătăţii”, nuvelele „Dincolo de nisipuri”, piesele „Echipa de zgomote” şi „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele „Cantonul părăsit”, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.

În perioada decembrie 1993 – 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din  21 decembrie 2001, membru titular al acestei prestigioase instituţii.

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, pentru volumele „Cantonul parasit”, „Frumosii nebuni ai marilor orase”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp”.

       Sărbătoarea alfabetului chirilic şi a culturii slave 

Monumentul lui Chiril şi Metodiu, din Kiev

Comunitatea slavă din întreaga lume marchează anual, la 24 mai, Sărbătoarea scrisului şi a culturii slaveîn cinstea fondatorilor alfabetului chirilic, sfinţii Chiril şi Metodiu.

Acestia au fost doi fraţi originari din Tessalonic, care au devenit misionari creştini printre slavii din Moravia şi Pannonia. 
Prin munca lor, ei au influenţat fundamental dezvoltarea culturală a acestor popoare, binemeritând titlul de „Apostolii slavilor“.

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/24/o-istorie-a-zilei-de-24-mai-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Istoria md;

  3. Wikipedia org.

  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  5. mediafax.ro;

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor.

24/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Lenin, părintele terorismului mondial

 

 

 

 

 1920 –  Prezidiul celui de-al 9-lea Congres al partidului Comunist (bolșevic) din Rusia; Șezând (de la stânga): Abel Ienukidze, Mihail Kalinin, Nikolai Bukharin, Mihail Tomsky, Mikhail Lashevici, Lev Kamenev, Evgheni Preobrajenski, Leonid Serebriakov, Vladimir Lenin și Alexei Rîkov. În picioare: Nikolai Krestinski, Vladimir Miliutin, Ivar Smilga; (foto Wikipedia en)

 

 

 

Acad. NICOLAE DABIJA: V. I. Lenin, părintele terorismului mondial

 

Se spune că Revoluţia din 1917 a fost făcută de Lenin. Dar el va afla despre răsturnarea guvernului țarist de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la 2 martie 1917, din ziare, când se afla la Zurich.

Era  neaşteptat, pentru „conducătorul revoluţiei proletare”, să afle că miniştrii, demnitarii şi țarul fuseseră arestaţi.

Alţii făcuseră revoluţia în locul lui. S-a grăbit să plece spre Rusia.

În acele zile era în toi Primul Război Mondial. Germania, care lupta contra Imperiului Rus îşi dorea țara-rivală paralizată din interior. Lenin fusese racolat de mai mult timp, împreună cu alţi „revoluţionari de profesie” ruşi, de către poliţia secretă germană.

I se sugerează să se întoarcă în Rusia. I se dau fonduri impresionante de bani.

Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a efectua revoluţia din octombrie, Germania îi dase lui Lenin o sumă „foarte mare, aproape incredibilă”, de 50 de milioane de mărci-aur.

Cu aceşti bani se putea face un război, darmite o revoluţie.

Din legendarul tren blindat sau „sigilat”, dăruit de nemţi, înainte de a ajunge la gara Finlandeză din Petersburg, Lenin – cu „modestia” care-l caracteriza, telegrafiază şefilor partidului bolşevic ca sosirea sa să fie anunţată în ziarul „Pravda”, or, el nu dorea să se întoarcă ca un emigrant de duzină, ci ca un lider, de care până la acea oră în toată Rusia n-auziseră decât o mână de oameni.

Pe front, în 1917, nemţii aruncau în tranşeele ostaşilor ruşi manifeste semnate de V. I. Lenin,, care spuneau: 

„Predaţi-vă! Aruncaţi armele şi întoarceţi-vă acasă! Principalii voştri duşmani nu se află în tranşeele germane, care-s şi ei muncitori ca şi voi, ci în scaunele guvernamentale de la Petrograd”.

Lenin devenise aliatul cel mai de nădejde al duşmanilor patriei lui.

Visa să transforme războiul mondial într-un război civil. Specula şi el, ca şi comuniştii de azi, pe ideea internaţionalismului, mai importantă ca cea de patriotism.

Generalul Erich von Gudendorff, şeful Statului Major German, avea să scrie:

„Înlesnind călătoria lui Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o mare răspundere. Acţiunea a fost pe deplin justificată din punct de vedere militar. Trebuia să învingem Rusia”.

După ce ia puterea, Lenin îi ajută, din interior, pe nemţi să învingă Rusia. „Decretul despre pace” din noiembrie 1917 emis de Lenin însemna, de fapt, abandonarea fronturilor cu Germania de către armata rusă, dar şi o gravă trădare de către noua Rusie a aliaţilor.

România se pomenise de una singură pe Frontul de Est, contra puternicelor armate ale Kaizerului. La 3 decembrie 1917, la nici o lună de la preluarea puterii, bolşevicii stabilesc legătura cu germanii, întrebându-i care sunt condiţiile lor.

Partea germană cere cedarea unor teritorii de peste 150.000 kilometri pătraţi. Conform păcii de la Brest-Litovsk, condiţiile căreia Lenin i le-a dictat lui L. Troţki (Lev Bronstein, născut la Telenești), ajuns al doilea om după Lenin în vastul imperiu, ca acesta să le accepte fără discuţii: Rusia sovietică renunţa la 34% din populaţia sa, 32% din pământul agricol, 89% din minele de cărbune.

Buharin, care vede în aceste cedări „o trădare a revoluţiei”, e numit de Lenin trădător. Întrucât Petrogradul urma a fi cedat şi el, benevol, Lenin mută capitala ţării la Moscova.

Congresul Sovietelor votează la 15 martie 1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk, cu 724 voturi pentru, 276 – împotrivă, la rugămintea lui Lenin, care totodată indemna populaţia „să nu opună rezistenţă armatei nemţilor”.

Cetăţenii ruşi se întrebau, nedumeriţi: „Cum este posibil ca trupele Kaiserului să vină în trenuri de pasageri, ca nişte turişti, şi să ocupe oraş după oraş fără nici un fel de luptă?!

Lenin îşi îndeplinea promisiunile luate. Dar în curând Antanta, din care făcea parte şi România, avea să învingă Germania şi aliaţii ei. Astfel Rusia bolşevică a fost salvată de „pacea ruşinoasă” de la Brest-Litovsk, semnată de Lenin, prin care Rusia rămânea aproape fără teritoriu în partea ei europeană.

„Revoluţia” din 25 octombrie 1917, n-a fost decât o banală lovitura de palat, în ea n-a existat nici măcar un singur rănit.

„Semăna mai degrabă cu o schimbare a gărzii”, îşi va aminti bolşevicul Suhanov.

A doua zi însă Petersburgul se trezi într-o altă ţară, într-o altă lume, într-o altă epocă.

Cea a începutului unui dezastru care nici acum, încă nu s-a încheiat.

Aşa zisa «revoluţie din Octombrie» din 1917 a fost una orientată contra poporului rus. Din componenţa primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care făcuseră parte 5 membri permanenţi: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugașvili), Troţki (Bronstein), nici unul nu era rus.

Alţi conducători importanţi: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevărat Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian (armean), Smidt (neamţ), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectaţi din minorităţile asuprite de imperiul ţarist.

Astfel Dumnezeu bătea Rusia pentru lăcomia ei de a se fi lăţit fără scrupule peste alte neamuri.

Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfârşitul lui 1917 – 475 erau neruși şi doar 25 dintre ei – de regulă muncitori necărturari – aparţineau poporului pe care pretindeau că-l reprezintă.

V.I. Lenin, fiind evreu după mamă – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jitomir, şi calmâc după tată, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmâcă botezată, nu avea încredere în ruşi.

Într-o discuţie cu L. Troţki, Lenin a spus: „Ruşii sunt prea blânzi, aş putea spune chiar blegi”, de aceea nu merită să li se dea funcţii importante (în cartea lui D. Volkogonov, pag. 293).

Timp de aproape un secol s-a vorbit despre „bunătatea” legendară a lui Ilici. Dar nu Stalin a fost cel care a declanşat execuţiile în masă, ci Lenin. Stalin doar le-a continuat.

Există ordine de spânzurare, de împuşcare, de închidere a mii de oameni în lagăre de concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre buni”- V.I.Lenin.

În foametea din anii 1921-1922 muriseră peste 25 de milioane de oameni. Dar în acelaşi timp, la indicaţiile sadice ale lui Lenin, țara trimite sute de tone de grâne, bani, aur, obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din străinătate ca acestea să declanşeze „revoluţia mondială”.

La 7 decembrie 1922 Biroul Politic, sub preşedinţia lui Lenin, decide să exporte aproape un milion de tone de grâu peste hotare – pentru a înfiinţa cât mai multe partide comuniste în Europa. „Grija” lui cea mare nu era propriul popor, ci extinderea terorismului mondial.

Într-o telegramă din 1918 trimisă lui Stalin, Lenin scria: „Este timpul să încurajăm declanşarea revoluţiei din Italia. După părerea mea, acest lucru presupune sovietizarea Ungariei, poate şi a ţărilor cehe şi a României”.

Sovietizarea României a fost una dintre preocupările leniniştilor moscoviţi din toate timpurile.

Deşi până la 1917 Lenin menţiona în lucrările sale că Basarabia e teritoriu care aparţine României, „…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi, polonezi, români…” etc.), după preluarea puterii se răzgândeşte şi la 12 aprilie şi 18 aprilie 1918, la câteva săptămâni, după ce Sfatul Ţării votase unirea Basarabiei cu România, Guvernul condus de el protestează, în viziunea lui Lenin, deşi votarea a fost „o manifestare a voinţei poporului”, ea „este în flagrantă contradicţie cu normele dreptului internaţional”, dând indicaţii – caz unic în experienţa diplomatică mondială – să fie imediat arestat ambasadorul român la Petrograd, Diamandi.

Într-o telegramă trimisă la 5 mai 1919 preşedintelui Republicii Sovietice Ucrainene, Cristian Rakovski, românul bulgar, care până la 1918 în zeci de articole şi cuvântări vorbise că Basarabia e pământ românesc, cotropit de Rusia ţaristă, Lenin îl apostrofează pentru abuzuri la Lugansk, condamnând într-un fel şi dorinţa expansionistă a Ucrainei de a ataca şi cuceri România.

În aceeaşi perioadă Grigore Kotovski se lăuda plin de grandomanie că dacă n-ar fi existat disciplina militară ar fi trecut de mult Nistrul cu cele câteva sute de cavalerişti ai săi ca să „elibereze” România de sub călcâiul boierilor şi moşierilor exploatatori.

Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurând dictatura unui singur partid, cel bolşevic. Tot el creează CEKA, cu puteri nelimitate. CEKA era stat în stat. Indicaţiile erau următoarele:

„Dacă vedeţi pe cineva deştept, îmbrăcat cuviincios şi care vorbeşte corect ruseşte –împușcați-l pe loc, pentru că nu-i de-al nostru”.

Biserica Ortodoxă Rusă avea trecut până nu demult (poate-l mai are şi azi) numele lui Lenin în calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie. Dar n-a fost om care să-l fi urât cel mai mult pe Dumnezeu, căruia a şi încercat într-un fel după 1917 să-i ia locul.

I se lăudase bolşevicului G. M. Krjijanovski că încă în clasa a cincea „mi-am smuls crucea de la gât şi am aruncat-o în lada de gunoi”. Îi numea pe preoţi „contrarevoluţionari în sutane”.

Indicaţiile lui Lenin erau clare: – cine purta haina preoţească trebuia împuşcat sau cel puţin arestat. El va scrie în 1922, într-o scrisoare adresată Biroului Politic:

„Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacţionari şi burghezi, cu atât mai bine”.

Într-o altă scrisoare din acelaşi an va indica: „Cu cât împuşcăm mai mulţi preoţi, cu atât mai bine”. La 22 martie 1922 găseşte de cuviinţă să ceară la şedinţa Biroului Politic „arestarea sinodului şi a patriarhului” Bisericii Ortodoxe.

Patriotul Tihon e arestat şi va muri în curând pentru că el „şi banda lui se opun făţiş preluării bunurilor bisericeşti”. Sunt confiscate raclele sfinţilor ruşi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sunt dezbrăcate de aur şi argint şi profanate, zeci de tone de aur şi argint, diamante, obiecte de preţ sunt rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite şi vândute în străinătate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse țări.

Din 1918 până în 1924 au fost împuşcaţi „între paisprezece şi douăzeci de mii de clerici şi laici activi” (la Volkogonov, pag. 411). Din cele 80.000 de biserici mai funcţionau 11.525.

Oraşul Simbirsk, în care se născuse V. Lenin, avea în 1917 zeci de biserici, catedrale şi mânăstiri. În următorii ani toate clădirile de cult, între care şi biserica în care a fost botezat Lenin, au fost aruncate în aer.

Cimitirele au fost rase de buldozere, în cimitirul Pokrovski a fost lăsat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatăl acestui monstru, căruia însă i-a fost distrusă crucea, înlocuită cu un însemn bolşevic.

Ţara avea nevoie de altă religie şi de alţi dumnezei. Religie nouă, în concepţia lui Lenin, urma să fie ideea comunist-bolșevică, iar noul dumnezeu era gata să devină chiar el, paranoicul din Simbirsk.

Lenin a murit acum 80 de ani. Autopsia a dovedit că moartea lui Lenin a fost provocată de „o afecţiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecinţă a unui sifilis netratat în tinereţea „revoluţionară”.

Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, între primii revoluţionari bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum câţiva ani în presa de pe mapamond, inclusiv în „Literatura şi arta” – homosexual şi în exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe „frumuşelul” Grișka Zinoviev ( Zinoviev către Lenin: „Te pup pe tine şi fundul tău marxist” )

Scriitorul rus Ilia Ehrenburg menţiona cu ironie: „E de ajuns să te uiţi la Krupskaia, ca să-ţi dai seama că pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a şi căsătorit cu Krupskaia, tocmai pentru că semăna leit cu un bărbat mătăhălos?!

Savanţii sovietici au creat după moartea lui Lenin un Institut special care să-i studieze creierul. (Institutul „Creierului lui V.I.Lenin”, condus de Vogt), deşi creierul la moartea lui, în urma bolii, era „cât o nucă”. Şi nu prea aveai ce studia.

Dar V.I. Lenin se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său îşi pierduse facultăţile mintale în jurul vârstei de 40 de ani.

Se ştie că V. I. Lenin a murit nebun: în ultimii ani de viaţă lătra ca un câine, în loc să vorbească – scheuna jalnic, uitase să citească şi să scrie, medicul Kojevnikov, la 11 martie 1923, nota în jurnalul său că măreţul orator „spunea nu” unde trebuia să spună „da” şi invers.

Krupskaia e cea care îl învăţa de la o vreme să vorbească. În 1923 deprinsese doar câteva cuvinte. Iată cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reuşise să și le însuşească după luni de trudă: „celulă” (de închisoare), „congres”, „ţăran”, „muncitor”, „popor” şi „revoluţie”.

„Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, zic comuniştii. Atâta timp cât faptele unui degenerat vor fi „vii” şi luate drept modele, iar schizofreniile lui politice vor continua să fie călăuze pentru nişte indivizi, care cred că omul poate fi fericit numai într-o cazarmă, iar marile lui crime vor fi calificate drept „merite în fața istoriei”, pentru că „orice crimă în numele revoluţiei este morală”, (citat din V.I.Lenin), atâta timp cât dintr-un om avid de sânge se va face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, această orbire evidentă nu poate fi decât o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Iar comuniştii de azi, care se consideră continuatorii lui Lenin, ar trebui să poarte deopotrivă răspundere şi pentru crimele lui. Care sunt enorme. Unui comunist totul îi este permis.

Orice ticăloşie făcută de un comunist este morală, şi orice ticălos dacă-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919:

„Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!”).

Într-o discuţie cu bolşevicul Vladimir Voitinski, a precizat nevoia de ticăloşi a bolşevicilor:

„Partidul nu este o şcoală pentru doamne… un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”.

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba faţa lumii sunt metode teroriste. V. I. Lenin a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Laden, Carlos „Şacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

Venirea lui V.I.Lenin la putere în Rusia anului 1917 a însemnat un blestem pentru această ţară şi pentru ţările peste care acest vast imperiu s-a lăţit sau a venit în atingere.

El a aruncat dezvoltarea acestei ţări, dar şi a ţărilor cărora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o sută de ani înapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.

Cât unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui Lenin ne pot face fericiţi vreodată, iar noi îi vom şi crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de istoria însăşi.

 

 

Surse:

Art-emis.ro/ Titlul original: „Un geniu monstruos” (fragmente) și  bilunarul CERTITUDINEA

24/05/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: