CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 20 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

Ziua de 20 mai în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1595: Delegația munteană trimisa de Mihai Viteazul la Alba Iulia, încheie un tratat în  care era recunoscuta  suzeranitatea principelui  Transilvaniei Sigismund Bathory, asupra Țării Românești.

 

 

 

 

1711: Principele  Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a adresat locuitorilor Moldovei, o proclamaţie prin care erau chemaţi să participe la războiul împotriva Imperiului Otoman.

 

 

 

 

 

 

 

1821: In  timpul revolutiei  din Muntenia, Tudor Vladimirescu este capturat în tabăra de la Golești de către Iordache Olimpianul și predat lui Alexandru Ipsilanti, conducatorul miscarii grecesti Eteria.  

 

 

 

 

 

 

1865: Se inaugurează la București, prima expoziție națională de produse agricole și industriale românești, organizată din inițiativa lui Ion Ionescu de la Brad și a lui Petre S. Aurelian; (20 mai/1 iunie); în acelaşi an este organizată la Iaşi o expoziţie similară.

 

 

 

 

 

 

 

1875: A fost semnată, la Paris, Convenția Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internațional de Unități de Măsură (tratat la care România va adera la 10/22 martie 1883).

 

 

 

 

1876: S-a născut (la Paris) Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10.V-20.VI.1897) (m. 1973, la Paris).

 

 

 

 

 

 

 

1895: S-a născut chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 1969).

 

 

 

 

1899: S-a născut matematicianul Mihail Ghermănescu; cercetări în domeniul ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, teoriei funcţiilor şi teoriei numerelor; (m. 1962).

 

 

 

 

 

 

1916: S-a născut Corneliu Coposu, om politic român,  președinte al Partidului National Țăranesc  creștin-democrat după 1990.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj), a fost un politician român, liderul opoziției din România postcomunistă. Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național- țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia de catre comunisti în 1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.

După Revoluția din 1989 a reîntemeiat oficial PNȚ sub numele de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a fost președinte al PNȚCD-ului între 1990 și 1995.

În această calitate, a fondat Convenția Democrată Română, al cărei prim președinte a fost.

A fost ales senator în Parlamentul României în 1992.

 

 

 

 

 

 

 

 

1917: La Chișinău, în gubernia rusească Basarabia, a avut loc Congresul I al Țăranilor din Basarabia (lucrarile acestuia s-au desfășurat in zilele de  20-24 mai).

 

 

 

 

 

 

 

 1920: Are loc inaugurarea Operei române din Cluj, cu spectacolul  Aida de Giuseppe Verdi.

 

 

 

 

 

 

 1923: Apare săptămînal la București, revista teatrală, plastică, muzicală și literară „Clipa”, sub conducerea lui Horia Igiroșanu.

 Printre colaboratori: Ion Pillat, Tudor Arghezi, George Mihail Zamfirescu, Aron Cotuș, Mihail Dragomirescu. Revista Clipa va fi editată pînă la 2 iunie 1940.

 

 

 

 

1928: Căpitanul român Gheorghe Bănciulescu, primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare, obține locul 1 la concursul internațional  aviatic de la Băneasa. 

Pentru prima oară în istoria aviației  mondiale, în iulie 1927, căpitanul – aviator Gheorghe Bănciulescu a pilotat un avion cu picioarele amputate și pentru acest fapt, în octombrie același an, președintele Franței, Louis Barthou i-a conferit  „Ordinul Legiunea de Onoare cu grad de cavaler”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Pilotul își fracturase picioarele într-un  accident aviatic in septembrie 1926, după care medicii au decis sa i le amputeze.

 

 

 

 

 

 1937:  A intrat în vigoare Codul Justiţiei Militare.

 

 

 

 

 

1945: S-a născut Mircea Drăgan, compozitor, instrumentist şi orchestrator; fost membru al formaţiilor Sideral, Mondial şi Romanticii .

 

 

 

1949 : Apare  Decretul 216 în care erau prevăzute măsurile privind organizarea radioficării şi radiodifuziunii în RPR. Societatea Română de Radiodifuziune şi-a schimbat denumirea în Comitetul de Radioficare şi Radiodifuziune. La 11.V.1949 s-a dat în folosinţă prima staţie de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti

 

 

 

1949: Prin Decretul nr. 217,  se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului  Agentiei „Rador” (societate constituită la 16.VI.1921). Primul director al „Agerpres” a fost numit  Ion Popescu-Puţuri.

La 8 ianuarie 1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”.

Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”.

NOTĂ: La 15/27 martie 1889 a fost înfiinţată, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp, prima agenţie de presă „românească, naţională şi autonomă” sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Subordonată Ministerului Afacerilor Străine, Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi–a încetat temporar activitatea, datorită primului război mondial.

La 16 iunie 1921 a fost constituită, la Bucureşti, Societatea „Orient Radio – Rador”, agenţie telegrafică de presă, în cadrul căreia statul român deţinea, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor.

Prin Legea din 24 martie 1926 devine „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”.

 

 

 

 

 

 

 

1958 (20-24): La Consfătuirea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varşovia s-a adoptat hotărârea privind retragerea tuturor trupelor sovietice staţionate în România, justificându-se această măsură prin faptul că ţara noastră nu avea graniţă comună cu nici o ţară nesocialistă şi nu era, deci, ameninţată direct de forţele militare ale NATO (trupele sovietice staţionate din 1944, fără întrerupere, pe teritoriul României au fost retrase, în urma tratativelor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Nikita Hruşciov, în lunile iunie şi iulie ale aceluiaşi an)

 

 

 

 

 1964: S-a născut fotbalistul român de etnie sârbă Miodrag Belodedici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1974: A murit Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; soţul scriitoarei Sarina Cassvan; (n. 1895).

 

 

 

 

1988: A decedat la București, reputatul medic geriatru român Ana Aslan, unul dintre primii gerontologi pe plan mondial; (n. 1 ianuarie 1897, Braila).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ana Aslan  a fost un medic specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital.

Numeroase personalități internaționale au urmat tratamentele cu  cu Gerovital prescrise de reputatul medic roman Ana Aslan: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali.

Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

A fost membru titular al Academiei Române din 1974; (n. 1897).

 

 

 

 

1990: Au avut loc primele alegeri libere și democratice în România de după anul 1937.

Electoratul s-a pronunțat asupra președintelui țării (prin vot direct) și a  ales reprezentanti in cele  două Camere ale Parlamentului,Camera Deputaților  și Senatul (vot proporțional pe liste).

Ion Iliescu a fost ales președinte cu 85% din voturile exprimate.

 

 

 

 

 

 

2001: Liderul sindical Miron Cozma a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, în locul său fiind ales Vasile Savu, cel care asigurase interimatul conducerii organizațeii după arestarea acestuia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2005: La cea de-a 58-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, filmul regizorului român Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu”, a obținut premiul „Un Certain Regard”.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Cristi Puiu

 

Foto: Cristi Puiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2009: Prima tentativă de alegere a președintelui Republicii Moldovaa eșuat.

 

 

 

 

2013: A decedat istoricul Gheorghe Buzatu, specialist în istoria contemporană a României şi în istorie universală, fost senator al Partidului Romania Mare în perioada 2000-2004; (n. 1939).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2016: A decedat teatrologul, regizorul, scenograful, scriitorul, publicistul şi profesorul Bogdan Ulmu; ( n.29 aprilie 1951, BucureştiÎ. Doctor în Teatrologie al IATC Bucureşti, 1998.
  

A debutat în presă devreme, în 1968, când era încă pe băncile liceului, iar primul volum, de proză, îi apare în anii studiilor universitare, petrecute la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC)din Bucureşti, mai precis, în 1975.

140 de piese de teatru Imediat după absolvire, în 1978, ajunge profesor de actorie la Şcoala Populară de Artă din Ploieşti, pe care o părăseşte după doi ani pentru o viaţă nomadă, de regizor în diferite teatre din ţară şi din Republica Moldova.

Îşi amintea de anii comunismului ca despre o perioadă în care arta teatrală se afla în plină ascensiune, în ciuda limitărilor pe care le impunea regimul. „Din fericire, după Revoluţie a dispărut cenzura, dar pe de altă parte a dispărut şi măsura: putem scoate pe gură orice porcărie. Înainte de 1989 nu puteam scoate pe gură orice vorbă inteligentă. Asta-i diferenţa!“, spune regizorul.

A regizat peste 140 de spectacole  și peste 20 de scenarii semnate de el. A realizat şapte dramatizări pentru copii, după Ion Creangă. Numeroasele turnee, festivalurile naţionale de teatru şi umor la care a participat, sunt alte elemente care i-au îmbogăţit experienţa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe lângă munca desfășurată  în arta spectacolului, Bogdan Ulmu a fost şi scriitor. A publicat peste 20 de cărţi, de la cele de specialitate la volume de gastronomie.

A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990) şi al UNITER (din 1995). A semnat cronici în peste 40 de publicaţii, la unele dintre ele fiind redactor, numărul articolelor depăşind cifra de 3.500.

În 1998 şi-a susţinut doctoratul în Teatrologie, cu o teză despre Caragiale, iar peste un an a dat concurs pentru un post de conferenţiar universitar la Universitatea Ecologică Bucureşti, la Facultatea de Actorie.

Intră apoi profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, iar din 2005 predă la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi şi la Universitatea de Arte „George Enescu“ din aceeaşi localitate. „Om de teatru-total“ Regizorul a fost şi un critic de teatru recunoscut la nivel naţional. Cu toate acestea, îşi dă seama de „pericolul“ care-i pândeşte pe cei care se exprimă în provincie.

„Există în România mulţi critici de teatru care riscă un cvasi-anonimat, numai din motive regionale“, completează scriitorul. Şi totuşi, înţelegerea acestui fapt nu-i pune piedici în a-şi continua jocul de „om de teatru-total“, titlu dat de Mircea M. Ionescu.

 

 

 

 

 2017: A decedat Harry Coradini (nume naştere: Harald Kölbl), muzician german, originar din România, cunoscut mai ales ca solist vocal al trupei „Progresiv TM”; (n. 1944)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/20/o-istorie-a-zilei-de-20-mai-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Istoria md;

  3. Wikipedia org.

  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  5. mediafax.ro;

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor

 

 

 

 

 

 

 

20/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Principele Dimitrie Cantemir – DESCRIEREA MOLDOVEI: Despre limba sau graiul Moldovenilor și Despre literile Moldovenilor

 

 

 

 

Imagini pentru cantemir photos

 

 

 

Viaţa Principelui Dimitrie Cantemir

Prinţul Dimitrie Cantemir s’a născut la anul 1673 Octomvrie 26, când tatăl său Constantin era numai Serdar la Orhei. La 1684 numindu-se Constantin Cantemir Domn Moldaviei. si urmând a trimite zălog pre unul din fiii săi la Poarta Otomană (după cum se obişnuia atunci), el a trimis pre Antioh fiul său cel mai mare împreună cu alţi şase tineri fii de boeri.

După trei ani l’a schimbat fratele său Dimitrie rămâind la Constantinopoli până la 1691 când iarăşi l’a schimbat Antioh.

În cursul vremii cât s’a aflat acolo, el s’a ocupat cu limba şi mai ales cu muzica turcească pre care a adus-o la o deplinire de care era cu totul lipsită, căci el fu cel dintâi ce a regulat notele turceşti.
În anul următor a întovărăşit cu tatăl său pre Seraschierul Deldabon în campania dela Soroca.
La 14 Martie 1693, murind tatăl său, boierii care făgăduiseră murindului părinte că vor alege Domn pre Dimitrie, n’a putut izbuti, căci Poarta numi pre un altul, iar Dimitrie fu chemat la Constantinopoli. La 1700, s’a însurat cu Casandra fata lui Şerban Cantacuzin care fusese Domn în ţara românească şi din căsătoria aceasta i s’a născut o fiică.
Curând mazilindu-se Antioh, s’a înturnat şi Dimitrie cu dânsul la Ţarigrad, unde s’a făcut părinte a patru feciori şi a patru fete.
Aici a rămas până la anul 1710, când Petru I al Rusiei a declarat război Turciei.

La asemenea. împrejurare, Poarta găsi de cuviinţă a numi pre Dimitrie domn Moldaviei, căci domnul ce era Nicolai Mavrocordat, deşi om învăţat şi în favor la Turci, nu avea experienţa ce se cere la vreme de război.
Cantemir primi domnia mai mult prin îndemnul lui Deblet Girei hanul Tătarilor prietenul său, câştigând făgăduinţa marelui vizir Baltagi-Mohamet că nu i se vor cere dările acele mari ce se obişnuiau la numirea Domnilor.

Făgăduinţa însă nu se ţinu, căci abia sosise el în capitala sa cu cea mai mare grabă, când şi primi poruncă să trimită îndată banii pentru domnie şi să facă pod peste Dunăre pentru trecerea oştilor turceşti.
Acestea îl supărară într’atâta, încât îndată a şi intrat în trataţie cu un doctor grec numit Policala pre care-l trimisese Petru şi au încheiat un tratat care încuviinţându-l şi întărindu-l acest monarh la Luţc în Polonia în 13 Aprilie 1711, i s’au şi trimis cu un înadins.

În urma acestei convenţii, Cantemir înştiinţa pre Petru de toate cele ce se urmau, prelungind pre cât putea facerea podului şi îndemnând pre Ţarul a veni cât mai curând. Amăgit însă de Brâncoveanul, domnul Valahiei şi duşmanul Cantemireştilor, Petru sosi prea târziu, când nu mai putu opri trecerea Turcilor.

Oştile ruseşti tăbărâră pe Prut, iar împăratul vizită Iaşii în luna lui Iunie, unde boierii şi tot norodul îl primiră cu consideraţia şi respectul ce se cuvenea unui aşa mare monarh. Ţarul se zăbovi în Iaşi două zile şi apoi se înturnară în tabăra sa.

Campania dela Prut e prea cunoscută pentru ca să o mai spunem aici, îndestul că Petru cel mare silit a încheia pace, refuză hotărâtor de a da Turcilor, ce-l ceria, pe domnul Moldaviei ce era în lagărul său.
Cantemir împreună cu vreo mie Moldoveni, ce voiră a se deştera pentru dânsul, întovărăşi pre Împăratul în Rusia. Petru se arătă recunoscător şi generos.

Prin un uric cu data din 1 August dela Movilă numi pre Dimitrie şi urmaşii săi Cnezi Ruseşti cu titlul de Prea Înălţaţi şi Prea luminaţi, îi hărăzi o însemnătoare pensie şi îl dărui cu mari moşii în Ucraina şi cu mari privilegii, căci, lucru nepilduit încă, îi lăsă dreptul de viaţă şi moarte asupra Moldovenilor ce-l urmaseră. În acelaş an, ei se şi aşezară cu toţii în Harcov.

Aici petrecu Cantemir până la 1713, ocupându-se de literatură, când se duse la Moscova, unde bolnăvindu-se soţia sa Casandra, se şi săvârşi din viaţă la 12 Mai nea vând încă treizeci ani. Ea fu înmormântată într’o mânăstire grecească din Moscova, la care soţul ei contribui mult spre zidirea unei biserici frumoase.

La 1714 chiemat fiind la Petersburg, Ţarul primi în gvardiea sa pre Şerban al treilea fiu al lui Cantemir. Aici zăbovi până la 1715 când Petru întreprinse o călătorie în Europa, iar el se înturnă la moşiile sale unde sfârşi istoria împărăţiei Otomane, pre care a fost începută la Ţarigrad.

La 1718 întovărăşind pre Ţarul la Petersburg, se însură de al doilea cu fiica Cneazului Trubeţcoi, când îşi schimbă şi portul, luând costumul franţez.

La serbarea cununiei lui, au asistat Împăratul, Împărăteasa şi toată nobilimea curţii şi la această ocazie fu numit sfetnic de taină, dăruindu-i Petru şi o sabie de mare preţ.

În anul următor ş’a dus la Petersburg şi copii, afară de fiica sa Smaragda care fiind bolnavă de oftigă, a şi murit la 4 Iulie în al şeaptesprezecelea an al vârstei sale. Noua sa soţie însă a îndeplinit acea lipsă născând la 8 Noemvrie o altă fată, căriia a fost cumătră Împăratul şi Împărăteasa, numind-o tot Smaragda.

La 1720 primi poruncă să întovărăşească pre Ţarul la Persia, împreună cu Graful Tolstoi şi amiralul Apraxin. În campania aceasta, Apraxin avea grija oştilor, iar Cantemir şi Tolstoi a trebilor politice, alcătuindu-se din aceşti trei sfatul de taină al Împăratului.

Mergând cu Împăratul până la Colomna ce este la gura apei Moscova unde se varsă în Oca, de acolo au intrat în corabie şi au mers la Astrahan unde au sosit la 4 Iulie 1721. Dela Colomna însă a început a simţi o durere la rărunchi împreună cu nişte friguri ascunse care-l aducea uneori într’atâta slăbiciune, încât era silit să nu se scoale din pat câte trei, patru zile.

La August simţindu se mai bine s’a dus dela Astrahan după Ţarul la Persia într’o fregată cu douăzeci tunuri; şi toată oastea trecând peste apă cu Împăratul, au ajuns în puţine zile la locul unde s’a zidit apoi cetatea St. Cruci.

Cantemir mergând de acolo cu Petru pe uscat până la Derbent, ş-au trimis fregata înainte cu oamenii şi lucrurile sale.

O grozavă furtună însă aruncă corabia într’un scruntar unde, afară de oameni, se perdură toate alte lucruri, între care şi multe scrieri ale sale. Slăbiciunea sa însă mergea sporind şi boala sa se văzu că era o curgere de ud, la care nu puteau medicii, să-i facă nici o uşurinţă. Atunci el îşi făcu testamentul şi îl încredinţă Împăratului, pre care îl numi Epitrop copiilor săi.

Înturnându-se la Astrahan şi simţindu-se ceva mai în putere, îşi ceru voe dela Ţarul ca să se ducă la moşiile sale, unde ajungând în luna lui Martie, îşi petrecea vremea cu trebile casnice şi cu zidirea unei biserici pre care a închinat-o St. Dimitrie, dar reapucându-l boala se săvârşi din viaţă în 21 August 1723, fiind în vârstă de 40 ani, 7 luni şi 5 zile.

El avu cu soţia dintâi şease feciori şi două fete, iar cu cea a doua, numai o fată. Una din fete şi doi feciori muriră, încă trăind el; şi aşa-i rămaseră două fete Maria şi Smaragda şi patru feciori Matei, Constantin, Şerban şi Antioh. Acest din urmă fiind trimis ambasador al Împărătesei Elisabetei lângă regele George, a luat cu dânsul şi istoria Latină a tatălui său despre Împărăţia Otomană, care s’a tradus şi s’a tipărit mai întâi Englezeşte şi apoi franţuzeşte şi nemţeşte.

Dimitrie era la stat de mijloc, mai mult slab decât gras; pururea vesel, vorba sa era foarte blândă şi plăcută. Se scula dimineaţa şi se ocupa de literatură până la amiazăzi când prânzia; pe urmă după obiceiul meridional dormia puţin după masă şi apoi iar se apuca de cetit şi scris.

A trebuit însă să-şi mai schimbe felul traiului după ce s’a făcut sfetnicul lui Petru cel mare şi ş-a luat o soţie tânără. Grăia turceşte, persieneşte, arabeşte, greceşte, latineşte, italieneşte, ruseşte şi româneşte; şi înţelegea foarte bine limba elenică, slavonă şi franţeză. Se îndeletnicia mai mult de istorie deşi iubia filosofia şi matematicile.

Arhitectura îi plăcea mult şi bisericile făcute în trei sate ale sale dovedesc gustul său în această artă, căci ele fiind de croiala sa sunt de un stil graţios şi original. Cele mai multe din scrierile sale sunt cunoscute şi preţuite în lumea învăţată; şi fără nici o îndoială, el poate lua loc între cei întâi liraţi ce au existat pe la sfârşitul secolului XVII şi începutul celui al XVIII.

Pentru Moldavi însă el trebui să fie îndoit scump şi ca domnitor şi ca istoric. Deşi domnia lui fu scurtă şi viforoasă, totuş a arătat îndestulă înţelepciune şi chibzuire în cârmuirea trebilor ţării. Ca autor el fu cel întâi ce a dat idei lămurite istorice şi statistice asupra Moldaviei.

Chiar când sosi vestea morţii lui la Petersburg, rezidentul Împăratului Nemţesc de acolo primise diploma prin care Cantemir se numia Prinţ de Imperia Romană.

C. Negruzzi

1851 Ianuarie 1.

Dimitrie Cantemir  – DESCRIPTIO MOLDAVIAE

 

CAP. IV. Despre limba sau graiul Moldovenilor

Istoricii arată osebite cugete pentru alcătuirea limbii Moldoveneşti, mulţi dintre dânşii zic că este alcătuită cu schimbare din limba latinească, fără de a fi împrumutată şi dela alte limbi; iară alţii zic, că este din cea italienească. Însă noi vom arăta temeiul despre amândouă părţile, ca să poată cetitorul să înţeleagă adevărul mai cu amăruntul.

Aceia cari zic că limba Latinească este maica cea adevărată a limbei Moldoveneşti, se razimă pe aceste temeiuri; adecă zic:

I. Că bejenarii Romaneşti, au venit în Dacia cel mult mai nainte până a nu se strica limba Romanilor în Italia, prin năvălirile Goţilor şi ale Vandalilor; şi cumcă nici unii din istorici nu arată că s’ar fi întors ei iarăşi înapoi la Italia în vremea când stăpânea barbarii şi pentru aceia locuitorii din Dacia n’au avut de unde să-şi schimbe limba lor cea veche.

II. Cumcă Moldovenii nici odinioară nu s’au chemat Italieni, precum s’au chemat alţi Romani în multe locuri după aceea, ci totdeauna ş’au ţinut numele său cel vechiu, pe care îl avea toţi Romanii, când era Roma cetatea a toată lumea, măcar că aceasta nu stă împotrivă, căci Ungurii şi Leşii îi numesc pe dânşii Vlah; care nume obişnuesc neamurile acestea să-l dea şi Italienilor.

Iară eu mai bucuros cred, că neamurile acestea fiind învecinate şi mai cunoscute cu Moldovenii, întâi Moldovenilor au dat acest nume Vlah şi apoi mai pe urmă la Italia; însă nu l’au luat dela Italia ca să-l dea Moldovenilor.

III. Că. adeverinţa cea mai cu temeiu pentru zisul acesta, sunt cuvintele cele multe curat Latineşti, care încă tot se obişnuesc în limba Moldovenească, care în cea Italienească nici odinioară nu se află; iară cuvintele acelea pe care le au adăogit în limba Italienească, Goţii, Vandalii şi Longobarzii, nici cum nu se află la Moldoveni.

 

 

Şi pentru ca să arătăm mai luminat am pus aicea aceste cuvinte:

 

 

Latineşte

Italieneşte

Moldovineşte

Incipio

Comincio

Încep

Albus

Bianco

Albu

Civitas

Cita

Cetate

Dominus

Signore

Domn

Mensa

Tavola

Masa

Verbum

Parola

Vorba

Caput

Testa

Capul

Venatio

Caccia

Vânat

 

Iară cei ce mărturisesc cum că limba Moldovenească este alcătuită din cea Italienească zic aşa:

I. Că are tot aceleaşi vorbe ajutătoare am, ai, are, ca şi cea Italienească.

II. Că articulii ei, sunt asemenea ca şi la aceea.

III. Că oarecare cuvinte sunt cu totul Italieneşti, adecă: schiop, italieneşte schiopo; iară latineşte claudus, precum şi cerc, italieneşte cerco, iară latineşte quaero şi fiindcă cuvintele acestea sunt necunoscute în limba latinească, pentru aceea, nu pot să fie aiurea, decât din cea italienească.

Însă cei ce cugetă precum am arătat dintru întâi, zic împotrivă aşa:

 

I. Că Moldovenii au adevărat vorbele acelea ajutătoare, însă nu italieneşti ce însuşi ale lor.

II. Că asemenea aceasta este şi cu articulile cuvintelor, căci nici cu o parte din graiu, nu se depărtează mai mult limba Moldovenească de către cea italienească decât cu acestea, pentrucă Italianul pune articulul înaintea cuvântului, iară Moldoveanul îl pune pe urma cuvântului; adecă italieneşte l’uomo, la moglie şi moldoveneşte, omul, femeia.

Şi Italianul are numai un articul bărbătesc adecă singuratic; il, şi î[n]mulţit gli sau i şi femeesc singuratic la înmulţit le; iară Moldovenii au două articule singuratice, ul şi le, pe cel dintâi îl pun la cuvintele cele ce se încep cu literă glasnică; iară pe celălalt, la cuvintele, ce se încep cu literă neglasnică; adecă omul, latineşte homo; calul, latineşte equus; scaunul, scamnum; vasul, vaso; şarpele, serpens; cânele, canis şi altele.

Iară la număr înmulţit pun articolul ii, pe urma cuvintelor celor ce însemnează lucru viu; precum caii, oamenii, latineşte equi, homines; iară lucrurile cele moarte se sfârşesc cu articulele, precum ca scaunele; vasele, ş. c. l.

Articule femeeşti încă au două singuratice adecă, ea şi a, precum: muerea, găina; latineşte mulier, galina, iară cuvintele care se sfărşeşc cu e, dobândesc la înmulţire articula ile; adecă găina, găinile.

 

III. Cumcă poate să se prepue cu adevărat, că cuvintele acelea, care se asemenează mai mult cu limba Italienească decât cu cea veche a Romanilor, să fie rămas în limba noastră dela Genovezi, din pricina însoţirii cei multe ce avea Moldovenii cu dânşii, când stăpânea ei schelile mării Negre, căci într’acest chip au împrumutat Moldovenii cuvinte şi dela Greci, dela Turci şi dela Leşi, după ce au început a face neguţătorie cu dânşii, adecă, dela Greci, pedeapsa, παίδευσις; chivernisirea, ϰυβέρνησις; snopire προϰοπή; azima, ἄζυμον; drum, δρόμος; pizma, πεῖσμα.

Deci fiind c’am arătat zisele despre amândouă părţile, noi nu putem hotărî care dintre amândouă să fie mai adevărate, pentrucă ne este frică ca nu cumva din dragostea patriei să ni se întunece ochii şi să prisosim oarece şi apoi să cunoască alţi mai bine; pentru aceia lăsăm asupra cititorului, ca să judece însuşi, iară noi ne îndestulăm ca să arătăm aicea numai zisul lui Cavatie carele zice, adecă:

„Este de minune că limba Moldovenească are mai multe cuvinte Latineşti decât Italieneşti, măcar de şi locuiesc acum Italieni, unde au locuit mai înainte Romanii”, însă poate să nu fie până întru atât de mirat, pentrucă Italienii şi-au schimbat limba cu mult mai în urmă; după ce a venit neamul Moldovenesc în Dacia.

Şi fiindcă în limba Moldovenească să află oarecare cuvinte, care nu sunt nici latineşti nici de pe la alte limbi de prin prejur, pentru aceia se vede că sunt rămăşiţe de pe la Dacii cei vechi, căci nimic nu poate să ne împedice pe noi a nu crede cumcă bejenarii Romaneşti după ce au venit în Dacia, şi-au năimit loruşi slugi din Daci, sau poate că rămâind vreunul fără de femei, s’a şi însurat luându-şi femei dela Daci şi cu acest chip lesne şi-au putut amesteca în limba lor cuvinte streine; precum stejar, pădure, hlăşteu, cărare, grăesc, privesc, nemeresc.

De alta şi limba Moldovenească are ale sale răspicări sau rosturi ca şi toate alte limbi.

Vorba cea mai împodobită este împrejurul Iaşului în mijlocul ţării; pentrucă oamenii cei ce sunt în partea aceasta se mai supţiează, fiindcă sunt aproape de curtea Domnească.

Cei ce locuesc la Nistru, amestecă multe cuvinte leşeşti; şi vasele pentru care au trebuinţă în casă, încă le numesc cu nume Leşeşti, încât de abia pot să înţeleagă ceilalţi Moldoveni.

Şi ceice locuesc în partea muntelui despre Ardeal obişnuesc adese ori cuvintele Ungureşti.

Iară Fălcenii amestecă limba cu cea Tătărească şi Galaţienii cu cea Grecească şi cu cea Turcească.

Iară partea femeească din Moldova are cu totul altă vorbă decât partea bărbătească; căci ele schimbă silaba bi şi vi în ghi şi hi adică în loc de bine, zic ghine; vie, hie şi silaba pi o schimbă în chi; precum pizma, chisma, piatră chiatră; încă şi un bărbat când se deprinde cu vorba aceasta cu greu poate să se desveţe şi se vădeşte singur pe sine zicând, c’au şezut prea mult în braţele maicăsa; pentru aceia şi ocăresc ceilalţi pe unii ca aceia, zicându-le feciori de babă.

Muntenii şi Ardelenii, au tot o limbă cu Moldovenii, numai cât le este vorba puţin mai groasă, precum giur, Românul jur, Dumnezeu, Dumnezău, acum, acuma, acela, ahăla şi mai au ei şi alte cuvinte care nici sunt cunoscute Moldovenilor, iară la scrisoare nu le obişnuesc ci urmează întocmai după ortografia graiului Moldovenesc şi cu aceia cunosc ei într’adevăr, că vorba Moldovenească este mai curată decât a lor, măcar de şi nu o mărturisesc fiind opriţi de antipatiea ce este între Moldoveni şi între Munteni.

Şi cu mult mai prost vorbesc Cuţovlahii, care locuesc în Rumele pe hotarul Macedoniei, căci ei îşi amestecă limba foarte ciudat cu cea grecească şi albaneză, amestecând în cuvintele Româneşti uneori câte un vers întreg grecesc şi alteori câte unul arnăuţesc, şi ei înţeleg între sine destul de bine limba aceasta încurcată; iară un Grec, sau Albanit, sau Moldovean nu este puternic să înţeleagă nimic; însă când ar fi câte trei aceştia la un loc şi auzind vre un Coţovlah vorbind, ar putea să înţeleagă ceeace zice el, când îşi vor tălmăci fiecarele versul limbei sale unul la altul.

 

CAP. V. Despre literile Moldovenilor

 

Mai nainte de soborul dela Florenţia avea Moldovenii litere Latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare, a căror limbă încă este alcătuită din limba cea Romană, iară apoi după aceia unindu-să la acest sobor Mitropolitul Moldovei cu Latinii; şi diadohul său Teoctist Bulgarul, diaconul lui Marco Efesanul, pentruca se lipsească aluatul Latinilor din biserica moldovenească, ca să rădice prilejul să nu poată ceti amăgiturile lor oamenii cei tineri, au îndemnat pe Domnul Alexandru cel bun, ca nu numai pe oamenii cei ce avea cugete străine la credinţa pravoslavnică, ci încă şi literile latine să le lipsească din ţara sa şi să primească în locul lor pe cele slavone şi cu râvna aceasta prea mare şi fără de vreme, s’a făcut el urzitoriul cel dintâi al celui dintâi al barbariei întru care se află Moldova acum.

Iară fiindcă literile slavoneşti n’au fost deajuns pentru rostul tuturor cuvintelor acelora pe care le-au schimbat neamul Moldovenesc din limba latină, cât şi pentru acelea pe care le-au împrumutat ei de pe la neamurile cele învecinate; pentru aceia a fost ei nevoiţi ca să mai afle şi alte litere pricinuind cu aceasta limbii Moldoveneşti mai multe litere decât la toate celelalte limbi din Europa adecă 47 împreună cu alte semne prosodiceşti şi ortograficeşti.

Literile capitale ale Moldovenilor, sunt asemenea ca ale Grecilor şi ale Slavonilor şi amândouă soiurile obişnuesc ei întocmai.

În răvaşe şi în catastive se obicinueşte scrisoarea Moldovenească; iară în cărţile cele bisericeşti şi în hrisoavele Domneşti în isvoadele visteriei şi alte scrisori ale curţii, de două sute de ani, nu se obişnueşte altă scrisoare afară numai cea Slavonă, pentru aceia şi feciorii boierilor, altă limbă nu învăţa fără numai cea Slavonă întru care nu poate să înveţe alte ştiinţe şi învăţături, ci după ce deprinde a ceti, trebuia să înveţe de rost ceaslovul şi psaltirea, şi după aceea li se tâlcuea evangheliea, faptele apostolilor şi cele cinci cărţi ale lui Moisi; iară celelalte scripturi din legea veche prea rar; asemenea aceasta învăţa şi fetele boierilor, pentru că mai bine să poată a ceti şi a scrie în limba sa, iară ca să înveţe gramatica Slavonească, prea rar se afla cineva; pentrucă în limba aceia era prea puţine gramatici şi mai ales numai aceia pe care a făcut-o Macsim dela Candiea carele s’a sfinţit şi aceea încă numai odată s’a tipărit în Moldova.

Însă în veacul trecut sub stăpânirea Domnului Vasilie Albanitul, întorcându-se Moldova iarăşi sub ascultarea scaunului Ţarigradului, au început ei iarăşi să se deştepte şi să vie la lumină dintru întunericul cel adânc al barbariei, care se lăţise asupra ţării, căci întăiaşi dată prin economia Domnului acestuea, s’a aşezat în Iaşi şcoala grecească şi a poruncit ca să se primească Monahi greci pe la toate Monastirile cele mari, ca să înveţe pe feciorii boierilor ştiinţi şi învăţături în limba grecească şi a rânduit ca să fie în biserica cea mare o strană de cântăreţi greceşti şi Liturghiea să se slujească jumătate greceşte şi jumătate slavoneşte, după cum urmează şi până acum întocmai.

Şi au făcut împreună şi tipografie Grecească şi Moldovenească şi a poruncit de a tipărit cărţi bisericeşti şi legi şi cu acestea a dat el prilej de s’a obişnuit a se ceti în limba Moldovenească, întâi numai Evanghelia şi faptele Apostolilor, iară mai pre urmă şi toată liturghiea; iară pe urmă după vreo zece ani, a urmat aceştii rânduele frumoase şi Şerban Cantacuzino Domnul ţării Româneşti şi a aşezat în ţara sa şi el şcoale greceşti, împreună şi tipografie Grecească şi Românească.

Iară la sfârşitul anului trecut a început unii din Moldoveni să înveţe şi latineşte şi la acest lucru vrednic de laudă a făcut întâi început şi pildă celorlalţi un Miron Logofăt şi istoric mai adevărat al Moldovenilor, trimiţându-şi feciorii săi în ţara leşească ca să înveţe limba latinească şi meşteşugurile slobode.

După aceea a adus în Moldova şi Domnul Duca, pe un Monah Engal şi pe un tânăr anume Ioan Papie (care după aceea la Moscova i s’a dat nume Comnen şi a fost pe urmă şi Mitropolit la Drista) şi i’au pus pe dânşii dascăli Beizadelelor sale.

Şi mai pe urmă a adus în Moldova şi tatăl nostru Constantin Cantemir, pe un Monah foarte iscusit anume Ieremiea Cacavela născut la Candiea şi a învăţat pe fii lui şi pe alţi feciori de boieri; şi dintr’acea vreme a început mulţi din Moldoveni să înveţe greceşte, latineşte şi italieneşte.

Sursa: http://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=izvoare_traduse&fisier=Cantemir_Dimitrie_-_Descriptio_Moldaviae

20/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: