CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A fost o vreme când propaganda istorică sovietică ridica în slăvi bandiții ruși, botezați cu nerușinare, ”partizani moldoveni”…

 

„Partizanii moldoveni” erau bandiți ruși

„Grupul atacă și jefuiește populația fără milă. Din această cauză, oamenii din partea locului îi detestă ca pe niște tâlhari bețivani”, raportau sovieticii despre activitatea partizanilor 

Este binecunoscut faptul că, în cel de-al Doilea Război Mondial, sovieticii n-au avut cum să organizeze activități subversive în spatele frontului român, în Basarabia, din simplul motiv că, în iunie-iulie 1941, armata română intrase pe acest teritoriu, multașteptată și întâmpinată cu flori de către băștinași.

Astfel, după război, propaganda sovietică a fost nevoită să inventeze niște „partizani moldoveni”, cărora le-a atribuit curaj și acțiuni inexistente.

Minciunile bolșevice stau inserate și astăzi atât în enciclopediile vremii și în presa sovietică, cât și pe internet. Deschiderea arhivelor de război însă pune toate lucrurile la locul lor în această privință.

Unii pretinși istorici continuă până în prezent să manipuleze lumea cu născocirile bolșevice.

Începând cu platforma enciclopedică virtuală Wikipedia și până la scrierile academice din Rusia, vom găsi o mulțime de afirmații fără suport, precum că, „între anii 1941-1944, pe teritoriul RSSM, au activat vreo trei mii de partizani, care au nimicit peste 27 mii de ocupanți, au aruncat în aer peste 300 de garnituri militare de tren, 62 de poduri de comunicații, au distrus 20 de avioane, peste o sută de tancuri, alte sute de mașini…” etc.

În realitate, așa-zișii „partizani moldoveni”, chiar dacă se și arătau pe undeva prin Basarabia, nu erau decât niște diversioniști din trupele sovietice regulate, antrenați pentru activități în spatele frontului, dar și anihilați cu rapiditate, dacă era cazul.

În primăvara anului 1944, linia frontului s-a stabilit pentru un timp îndelungat lângă Orhei.

Căutând aventuri, un grup de ostași roșii s-a rătăcit prin pădurea satului Săseni, zonă controlată de trupele române. Au dat de casa pădurarului, căruia i-au cerut „să le raporteze situația”.

Cu țeava puștii „eliberatoare” în piept, pădurarul a zis ceva, bâlbâindu-se. Aflând că trupele inamicului încă n-au călcat pe acolo, sovieticii au tras focuri de armă în niște animale, ca să se hrănească, dar… s-au dat de gol.

La fața locului, a sosit imediat un dispozitiv al Armatei Române și, în scurt timp, nepoftiții s-au trezit ciuruiți. Cei rămași vii au reușit să se ascundă prin pădure, în dezordine.

Klava de lângă șefu’ și Valea din „zemleankă”

Întâmplarea de mai sus face parte din memoriile lui G. Osipov, publicate în seria de volume sovietice „Военная Литература”.

Însă câteva decenii mai târziu, birourile propagandistice ale partidului bolșevic au ticluit o poveste întreagă despre pretinsul eroism al așa-zisului „detașament de partizani „Jurnalist” de la Săseni, condus de moldovenii M. Smеlevski și E. Isaikin”.

Pentru ca această istorie să pară mai credibilă, istoriografii sovietici au găsit și oamenii „de la transmisiuni”, și anume pe Klava Krikunenko din Rostov și Valea Maksimova din stepele Hersonului.

Iar pentru sperietura pe care a tras-o, pădurarul din Săseni s-a învrednicit de titlul de „partizan-erou din sânul poporului moldovenesc”.

Fiindcă autorii poveștii nu cunoșteau numele acestuia, l-au botezat simplu: „Moș Chirică, pădurarul din Săseni”.

De asemenea, Klava nu era decât „prietena de bordei” (zemleancă) a tovarășului Smelevski.

În acest sens, menționăm că, în fiecare grup de diversioniști, sovieticii plasau și câte o fată, două, ca telefoniste sau bucătărese.

De regulă, acestea trăiau în coliba comandantului, dar puteau să înnopteze și în cazarmă. Uneori însă comandantul le lua în dormitorul său pe amândouă și soldații rămâneau cu buza umflată și unii dintre ei se dedau la sodomie. 

 

„Marea unitate moldovenească de partizani” era plină de infractori

Să vedem cu ce se mai ocupau „partizanii moldoveni”, care nici nu cunoșteau în ce parte se află Moldova. În vara anului 1943, comandamentul sovietic a desantat prin pădurile Ucrainei și Belarusului câteva grupuri de parașutiști, care trebuiau să formeze „Marea unitate moldovenească de partizani”.

Aceștia s-au contopit cu grupurile mai vechi: „Grigori Kotovski”, „Serghei Lazo” şi altele, având misiunea să ajungă în marș de luptă până în Basarabia.

În funcția de comandant, l-au numit pe „cel mai moldovean dintre moldoveni”, colonelul de securitate Andreev, un siberian get-beget, pe care arhivele germane din acele timpuri îl numeau „un bandit înrăit”. Iată și alte nume din renumita formațiune de „luptători moldoveni”: I. Alioșin, G. Rudi, A. Drucin, P. Leasnikov, I. Logacev, K. Prostasinski, P. Tarapin etc.

Până la urmă, la această unitate „moldovenească” n-a aderat niciun basarabean. Andreev cu bandiții săi n-au mai reușit să ajungă nici până la Nistru, însă au făcut tărăboi mare prin Ucraina.

Cităm doar câteva pasaje din arhivele recent descoperite:

„Detașamentul moldovenesc „Kotovski”, în număr de vreo cincizeci de bărbați, este dislocat în raionul Vîsotski, cătunul Veliuga… Grupul acesta atacă și jefuiește populația fără milă. Din această cauză, oamenii din partea locului îi detestă ca pe niște tâlhari bețivani”.

Un oarecare partizan „moldovean” pe nume Volodin scria într-o notă adresată comandamentului central ucrainean: „Tov. Frolov, vă raportez o serie de atrocități comise de oamenii lui Kojuhari.

Aceștia fac incursiuni pe care le numesc „operațiuni cu inamicul”, care, de fapt, nu-s altceva decât acțiuni de jefuire și execuție a populației pașnice… Oamenii lui Kojuhari au deschis focul de mitralieră, în dezordine, prin satul Lalcitska Buda.

Combatantul Tușinski a rănit-o aproape mortal pe o minoră din familia Lișcinski…

Altădată, grupul comandantului Anisimov i-a jefuit pe țărani, sechestrându-le dobitoacele, pâinea, hainele, inclusiv 30 de basmale femeiești. După aceasta, Anisimov a schimbat prada pe rachiu și s-a pus pe băut. Când i-am atras atenția la fărădelegile comise, el şi-a justificat jafurile prin faptul că obiectele au fost sustrase de la evrei și polițiști…”

După ce s-a speriat de nemți, a cerut să fie decorat pentru vitejie

Volodin menționa în aceeași notă:

 

„Într-un raport, Kojuhari a informat greșit despre faptele oamenilor săi, inventând că au ucis 52 de polițiști și soldați nemți. În realitate, Kojuhari l-a trimis pe Anisimov cu un detașament de 24 de oameni în satul Bechi, unde aceștia s-au îmbătat ca porcii și au adormit, fără să-și pună măcar vreo santinelă. Noaptea, ostașul Titovici a ieșit afară și a văzut un grup de dușmani care se apropiau. A deschis focul și i-a culcat pe vreo șase, reușind să-i alerteze pe tovarășii săi, dar a căzut în luptă.

Speriindu-se că nemți ar fi mai mulți, Anisimov a lăsat corpul neînsuflețit al eroului pe câmpul de luptă și a fugit. Ulterior, Kojuhari a solicitat ca, pentru această operațiune pierdută, să fie decorați cu ordine și medalii Anisimov, Drunin și, desigur, el însuși, care nici măcar n-a fost prezent la fața locului.” (Arhiva de Stat a Ucrainei, ЦДАГО. Ф.62. Оп. 1. Спр. 38.)

P.S. Un „patriot moldovean”, ascultător devotat al poveștilor sovietice despre război, se plângea odată în felul următor: „M-am întristat citind că, pe vremea războiului, s-a înregistrat numai un singur partizan moldovan, restul fiind din Rusia și Ucraina. De atunci nu mai pot cânta „Oh, smugleanka-moldavanka” și nici filmele cu partizani nu mai are rost să le privesc.”

Auzindu-l, un altul îi răspunde: „O fi poate adevărat că doar un singur moldovean a fost partizan în război, dar nici aceluia nimeni nu-i știe numele…”. 

 

 

Sursa: George Mârzencu

https://www.timpul.md/articol/istorie––partizanii-moldoveni-erau-bandii-ruși 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/?s=bandit+kotovski

 

17/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 17 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 Ziua de 17 mai, în istoria noastră

 

 

 

1395: A avut loc lupta  de la Rovine, una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești.

 

 

 

        

        

Mircea cel Bătrân,Țării Românești

    Sultanul turc  Baiazid I

 

 

Comandanții in Bătalia de la Rovine 

 

Acţiunile lui Mircea cel Bătrân în spaţiul balcanic, cât şi relaţiile acestuia cu regele Ungariei şi cu emirii anatolieni – care primejduiau poziţia otomană încă nesigură pe teritoriul european – l-au făcut pe Baiazid să întreprindă o expediţie personală de cucerire a Ţării Româneşti, în primăvara lui 1395.

Pentru a-şi spori posibilităţile de acţiune, la 7 martie 1395, Mircea cel Bătrân şi regele Sigismund de Luxemburg, au încheiat la Braşov un tratat de cooperare militară antiotomană.

In privinţa datării, localizării şi deznodământului luptei de la Rovine, istoricii au păreri împărţite deoarece izvoarele existente (cronici turceşti, sârbeşti şi bizantine) menţionează două date la care ar fi putut avea loc bătălia – 10 octombrie 1394 (pe baza cronicilor sârbeşti), respectiv, 17 mai 1395 (izvoare bizantine), şi două locuri posibile in care s-a desfasurat lupta: râul Argeş, respectiv, râul Jiu.

Unii istorici (Şerban Papacostea, Neagu Djuvara) nu exclud posibilitatea existenţei a două bătălii diferite una pe Argeş, la 10 octombrie 1394, alta pe Jiu, la 17 mai 1395. Totuşi, istoricii Al. V. Diţă şi D. I. Mureşan, susţin ca dată a desfăşurării bătăliei ziua de 17 mai 1395, pe baza unor izvoare athonite care se referă la moartea unui vasal al sultanului, Konstantin Dragas.

Cronicile nu oferă prea multe informaţii istorice nici in privinta desfăşurarii bătăliei.

Cronicarul grec  Laonic Chalcohondil scrie că, după ce a dus populaţia în munţi, Mircea a hărţuit oastea sultanului de la Dunăre până când otomanii şi-au aşezat tabăra. După cronicile turceşti lupta s-a dat pe râul Argeş, cu pierderi mari de ambele părţi.

Cronica bizantino-bulgară relatează un alt deznodământ: văzând râul însângerat de mulţimea cadavrelor, Baiazid s-a înspăimântat şi a fugit.

In lupta  la Rovine a cazut si unul dintre vasalii lui Baiazid, prinţul sârb Marko Kralevici.

 

 1819: In Basarabia țaristă, este sfințită biserica Sfantul Gheorghe din satul Grădiște, ținutul Hotărniceni, înălțată de căpitanul Cociu din satul Copceac ”cu a sa cheltuială”.

1848: Se încheie Marea Adunare Naţională de la Blaj, in Transilvania, la care au  participat  40 000 de români, preponderent ţărani, in timpul careia românii se declară naţiune de sine stătătoare.

 

 

 

 

 

            Ioan Lemeni                               Andrei Șaguna

 

 

 

                                                                  

 

 

                                                                       

Adunarea a avut loc pe Cîmpia Libertăţii, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna.

Adunarea a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc.

Marea adunare națională de la Blaj fixează programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendică, în cele 16 articole, următoarele:

  • dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;

  • dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;

  • emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;

  • desfiinţarea iobăgiei;

  • desfiinţarea breslelor;

  • libertatea cuvîntului şi a tiparului;

  • asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;

  • înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;

  • libertatea industriei şi a comerţului;

  • învăţămînt de toate gradele în limba română;

  • impozit proporţional cu veniturile;

  • etc.

Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era „Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare…„.

Note :

  • Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj – d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta.

  • Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Miscolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Andrei Șaguna, în fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph.

 

1848: În zilele de  4 / 16 mai – 5 / 17 mai,  la Lugoj are loc, Adunarea românilor din comitatul Caraş, cu participarea unor revolutionari  moldoveni şi munteni, in timpul careia se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana.

  

1848 : La 17 mai stil vechi , (29 mai 1848, stil nou), Dieta din Cluj, Transilvania, votează fără a ține cont de cererea Adunării de la Blaj, unirea Principatului Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul Ferdinand al Austriei o sancționează la 29 mai 1848, stil vechi (10 iunie 1848, stil nou).

1855: S-a născut preotul Nicolae Ivan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului între anii 1921 şi 1936, calitate în care a organizat noua eparhie ortodoxă (putând fi considerat drept unul dintre ctitorii acesteia); până în 1918 a fost unul dintre militanţii pentru drepturile românilor transilvăneni şi pentru realizarea statului naţional unitar român; membru de onoare al Academiei Române din 1934; membru de drept în Senatul României (din 1921); (m. 1936).

 

 

 

 

 

1886 (17/27): S-a născut Emil Isac, poet deschizător de drum în lirica transilvăneană la începutul secolului al XX-lea, prozator şi publicist.

A fost membru corespondent al Academiei Române din anul 1948. A decedat in 1954.

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998), dă ca dată a naşterii 27 mai 1886.

1901: S-a născut in București, criticul literar Pompiliu Constantinescu.

A urmat cursurile Seminarului  pedagogic din București si ale Facultății de Filosofie și Litere din București, publicând in  Revista Fundațiilor Regale, Kalende,  Sburătorul, Viața literară și Vremea.

S-a stins din viață la 9 mai 1946, în plină putere creatoare. În anul dispariției, era directorul liceului CFR de băieți „Aurel Vlaicu” din București și preda și limba română, ca profesor de liceu.

Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara „Mişcarea literară”, „Tudor Arghezi”, „Scrieri alese”, „Poeţi români moderni” ; (d.9 mai 1946, Bucuresti).

 

1901: S-a născut la Jitin, jud. Caraș-Severin, sculptorul român, profesor universitar la Cluj, Romulus Ladea (cunoscut și ca Romul Ladea); 

 In  1922 s-a înscris la Școala de arte frumoase din București, unde l-a avut  ca profesor pe marele pictor Dimitrie Paciurea.

 

 

În 1924 se înscrie la Academia Julien și lucrează un timp în atelierul lui Brâncuși la Paris, fiind considerat  de către mulți critici de artă, a fi fost format la „școlile” marilor sculptori ai secolului 20, Constantin Brâncuși și Auguste Rodin, fiind deci unul dintre continuatorii sculpturii figurative moderne.

I s-au acordat titlurile de Artist emerit (1957) și Maestru emerit al artei (1964, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”).

A decedat în ziua de  27 august 1970, în localitatea Joița, zona Arcuda, județul Giurgiu.

 

 

1906 (17/30): A murit botanistul Florian Porcius; s-a numărat printre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice româneşti; în 1848 a făcut parte din delegaţia care a mers la Viena pentru a susţine drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, fapt ce i-a atras arestarea; membru titular al Academiei Române din 1882 (n. 1816)

 1908: S-a născut Sigismund Toduţă, compozitor, muzicolog şi profesor; membru corespondent al Academiei Române din 1991; (m. 1991).

 

 

Personalitate complexă a muzicii românești, Sigismund Toduță  a fost un autor de lucrări monumentale de o certă originalitate, de expresie și stil în arta națională, comparabil doar cu Enescu, Jora și Paul Constantinescu”, după cum arăta muzicologul Viorel Cosma.

A studiat la Conservatorul de muzică și artă dramatică din Cluj: 1926-1930 – secția pedagogie; 1926-1932 – secția pian; 1930-1936 – secția compoziție, demonstrându-și de la bun început polivalența. Între profesorii săi s-au numărat Ecaterina Fotino-Negru (pian) și Marțian Negrea (compoziție).

A urmat specializări de compoziție și pian la Roma, la Academia Santa Cecilia (1936-1938) și în pararalel, la Pontificio Istituto di Musica Sacra (1936-1938) pentru muzică sacră, compoziție religioasă și orgă. A obținut titlul de doctor în muzicologie (Roma, 1938) la acest institut de muzică sacră, cu teza „Transcrierea și comentarea unor lucrări de tinerețe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio”. Parcursul său profesional a început la Blaj (profesor de muzică 1932-1943); apoi a fost asistent-corepetitor la Conservatorul de muzică și artă dramatică Cluj/Timișoara (1943-1944, în timpul cedării Ardealului), secretar artistic al Filarmonicii „Ardealul” din Cluj (1945-1949).

Începând din anul 1947 a predat teorie, solfegiu, armonie, contrapunct, fugă, forme și compoziție la Conservatorul G. Dima din Cluj (până în 1973). A fost rector al acestei instituții între anii 1962-1965, iar între anii 1971 și 1974 a condus Filarmonica de Stat din Cluj. Începând din anul 1970, preia – pentru prima dată în România – conducerea științifică a doctoratului în stilistică muzicală. A fost membru al Academiei de științe sociale și politice (1970-1989) și membru corespondent al Academiei Române (martie 1991).

Activitatea sa creatoare a fost recompensată cu premiul al II-lea de compoziție George Enescu (1940), premiul Robert Cremer (1943); Premiul de Stat (1953, 1955), premiul George Enescu al Academiei Române (1974), titlul de Maestru Emerit al Artei (1957), premiile Uniunii compozitorilor (1973, 1976, 1978 și 1983 – marele premiu).

Creația lui Sigismund Toduță cuprinde toate genurile, juxtapunând formele mari, ale simfoniei sau concertului, dar și lieduri, miniaturi vocale, instrumentale sau corale: muzică vocală, camerală, corală (menționăm aici Liturghia Sf. Ioan Gură-de-Aur pentru cor mixt), simfonică (cinci simfonii, concerte pentru pian și orchestră, suflători și percuție, orchestră de coarde, orchestră de coarde și orgă, flaut și orchestră de coarde, oboi și orchestră de coarde, etc.), vocal-simfonică (amintim balada-oratoriu Miorița, Missa pentru cor mixt cu acompaniament de orgă), muzică de teatru, operă (opera-oratoriu Meșterul Manole), cărora li se adaugă importante lucrări de muzicologie (Formele muzicale ale Barocului în operele lui J. S. Bach; Forma mică mono- bi- și tristrofică; Ideea ciclică în sonatele lui George Enescu).

Creația sa urmează filonul neoclasic, și realizează o sinteză între muzica folclorică, muzica bizantină și muzica gregoriană, „cele trei surse omofonice care au stat la baza întregii muzici universale”; intonațiile religioase se îmbină cu cele ale muzicii populare românești. „Adept convins al polifoniei vocale renascentiste, dar și al polifoniei instrumentale a epocii baroce, Sigismund Toduță s-a orientat către o viziune personală a discursului muzical, cu o puternică tentă folclorică. Apelând la heterofonie, aulodie, isonul psaltic și popular, menținându-se în cadrul unui modalism cromatic riguros controlat, a ajuns la un limbaj autohton de certă originalitate, care i-a asigurat un loc singular în galeria maeștrilor simfonismului românesc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1920: S-a născut poetul român Geo Dumitrescu („Jurnal de campanie”, „Poezii, ediţie completă şi definitivă”, „Aventuri lirice”); (d. 28 septembrie 2004).

 

 

 

A debutat în 1941, la doar douăzeci și unu de ani (cu placheta Aritmetică). Cinci ani mai târziu îi apare Libertatea de a trage cu pușca, conținând poeme scrise între anii 1940-1943.

Publicat după încheierea războiului, volumul (care purta inițial titlul Pelagra) fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi interzisese apariția.

A fost și un talentat gazetar, profesiune căreia i s-a dedicat încă din tinerețe, când a fost redactor la ziarul „Timpul”, apoi la mai multe ziare și reviste literare, printre care Flacăra, „Almanahul literar” (Cluj), „Gazeta literară” (devenită „România literară”).

A mai colaborat și la alte publicații, începând cu „Vremea”, „Curentul literar”, „Kalende”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața românească” și continuând cu revistele „Contemporanul” și „Luceafărul”.

Rubrica Atelier literar, pe care a susținut- o ani la rând, rămâne un model de orientare a debutanților, cu o generoasă exigență. A fost director al revistei „România literară”.

1923: În  București, capitala României, are loc inaugurarea Monumentului Ostașului Necunoscut din Parcul Carol.

Fișier:Parcul Carol vechi.jpg

Mormântul Ostașului Necunoscut este  opera sculptorului Emil Wilhelm Becker,  devenind loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru întregirea României.

La data inaugurării, 17 mai 1923, au  fost prezenti  familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public.

Pentru a face loc monumentului dedicat liderilor PCR. numit pompos „Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”, regimul comunist a dispus demontarea  Mormântului  Ostașului Necunoscut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și  strămutarea acestuia la Mausoleul de la Mărășești.

La  26 octombrie 1991, Mormântul Eroului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol I din Bucuresti.

1924: La Chișinău, în România unită, se editează revista literară, științifică, socială, bilunară, Gândul neamului.

 

 

Revista a aparut până în aprile 1928.

1932: În România a intrat în vigoare Legea pentru organizarea Institutului Superior de Educatie Fizica. Durata cursurilor era de patru ani.

1935: S-a născut la Brașov, criticul de film şi jurnalistul Călin Căliman.

Din 1959 a activat ca redactor la revista Contemporanul, unde s-a ocupat de articole din domeniul cinematografic.

1936: A fost deschis publicul Muzeul Satului din București, la inițiativa profesorului Dimitrie Gusti.

Concomitent, a fost inaugurat și Parcul Herastrau.

 

Foto: prof. Dimitrie Gusti

 1936:  În România se promulgă Codul penal și Codul de procedură penală, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 1937.

 

 

 

 

 1946: S-a constituit Blocul Partidelor Democratice (BPD), alianţă electorală alcătuită din PCR, PSD, PNL-Gh. Tătărescu, PNŢ-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, fiecare partid păstrându-şi ideologia şi programul propriu. Platforma-program, dată publicităţii la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic în cadrul monarhiei constituţionale, respectarea libertăţii individuale, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, libertatea cuvântului şi a scrisului, a întrunirilor şi a dreptului de asociere, libertatea religioasă ş.a.

 

 

 

 

1949: S-a născut regizorul de teatru şi film Gelu Colceag, profesor universitar, doctor al  Universitatii de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

 

 

1952: A murit Paul Bujor, naturalist (studii de anatomie comparată, hidrobiologie şi biologie experimentală), creatorul alături de Grigore Antipa, al şcolii româneşti de hidrobiologie şi scriitor (codirector al revistei „Viaţa Românească”);  (n. 1862).

 

 

 

 

 

 

 

 

Este fondatorul învăţământului universitar de morfologie animală şi al cercetărilor zoomorfologice din România; codirector al revistei „Viaţa Românească”;

A fost membru titular onorific al Academiei Române din 1948.

 1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Festivalul de la Cannes (Franţa), pentru filmul sau de desene animate intitulat  „Scurtă istorie”, cu Marele Premiu Palme d’or  filmul scurt metraj de desene animate. (Franţa)

Ion Popescu-Gopo a creat numeroase filme în care personajul principal era „omuleţul lui Gopo”. 

 Pseudonimul de Gopo provine de la numele părinţilor săi: numele de fată al mamei sale, Gorenco, şi numele tatălui, Popescu.

 

 

 

 

 

 

1994: Președintele României, Ion Iliescu, a promulgat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

1995: Pentru prima data un român, Constantin Lacatușu, a reușit sa ajunga pe vârful muntelui Everest, cel mai inalt munte din lume.

Alpinistul a dus până la capăt  aceasta ascensiune  pe „Acoperisul lumii”, la  8.848 metri, dupa alte doua incercari esuate.

El a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”)

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Constantin Lacatușu, photos

Cu un an inainte, acesta a avut o tentativa de escaladare a Everestului pe un traseu in premiera mondiala, dar nu a depasit 8.100 de metri.

La „Jubileul de Aur Everest 2003″, a primit o medalie din partea Printului nepalez Paras Bikram Shah Dev ca semn al recunoasterii meritelor sale.

S-a nascut in 21 februarie 1961, la Piatra-Neamt, si este casatorit cu vedeta TVR, Irina Pacurariu.

A inceput sa practice alpinismul in facultate, in 1981 facand primul traseu de escalada.

In 1990, prin Federatia Romana de Alpinism a avut prima sa iesire din tara, in Caucaz, pe Virful Elbrus.

Au urmat apoi alte expeditii, prima mare reusita venind in 1992 cand a fost primul roman „optmiar”, reusind sa ajunga pe Varful Broad Peak (8.047 m) din Himalaya.

In anii care au venit a cucerit varf dupa vârf, fiind de departe cel mai mare alpinist al României.

2000: A murit mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, membru de onoare al Academiei Române; (n.1927).

Mitropolitul Nestor Vornicescu s-a nascut in data de 1 octombrie 1927 in Lozova-Vornicenilor, Basarabia, din parintii Vera si Vasile Vornicescu. A primit la botez numele de Nicolae. Si-a desavarsit pregatirea intelectuala in scolile din Lozova, Neamtu, Bucuresti si Bossey (Elvetia).

In data de 23 aprilie 1978 a fost ales in scaunul de Mitropolit al Olteniei. In decursul activitatii sale de pastor al credinciosilor olteni, IPS Nestor a cladit o monumentala opera pastoral – misionara si carturareasca.

 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă; (n. 1925).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/17/o-istorie-a-zilei-de-17-mai-video-3/

 

 

Bibliografie(surse):

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Istoria md;

  3. Wikipedia org.

  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  5. mediafax.ro;

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor

17/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Economia României crește peste estimările organismelor internaționale

 

 

Economia românească a crescut semnificativ în prima parte a acestui an, arată atât datele din ţara noastră cât şi statistica europeană. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, este vorba de o creştere cu 5% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2018.

De cealaltă parte, datele preliminare publicate de Oficiul European pentru Statistică arată că Ungaria, România şi Polonia au înregistrat în primul trimestru din 2019 cele mai mari creşte ale economiei din Uniunea Europeană.

Potrivit Programului de convergenţă 2019-2022, publicat de Ministerul Finanţelor, pentru anul acesta este estimată o creştere economică de 5,5%, ca rezultat al unei contribuţii pozitive a cererii interne şi a unui aport uşor negativ al exportului net.
Eurostat, Biroul de statistică al Uniunii Europene, confirmă evoluţia pozitivă.

Instituţia vorbeşte de o creştere economică românească în perioada ianuarie-martie 2019 de 5,1%. România este depăşită doar de Ungaria, cu 5,2 procente şi este urmată de Polonia cu 4,6%.

Datele palpabile contrazic estimările unor instituții internaționale. În luna mai, Comisia Europeană a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economiei României în 2019, de la 3,8% la 3,3%.

Și Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit, recent, estimările privind creşterea economiei româneşti în 2019 şi 2020, la 3,1%, respectiv 3%. În pofida acestor previziuni, Guvernul României mizează în acest an pe o creştere economică de 5,5%.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2018, Produsul intern brut (PIB) a înregistrat o creştere cu 5% pe seria brută şi cu 5,1% pe seria ajustată sezonier.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) își revizuise recent estimările privind creşterea economiei româneşti în 2019 şi 2020, la 3,1% şi, respectiv 3% informează economica.net/economia-romaniei-a-crescut-in-primul-trimestru și https://newstandard.news/ economia-creste-peste-estimarile-din-strainatate/

17/05/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | 15 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: