CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

10 mai 1877 – Adevărata zi a proclamării independenței de stat a României

10 mai 1877 – Principele Carol I proclamă Independența României

Timp de opt decenii, între 1866 și până în decembrie 1947, când au acaparat comuniştii puterea în țara noastră, ziua de 10 mai nu a reprezentat doar Ziua Națională a României, ci și Ziua Dinastiei.

Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii prințului Carol de Hohenzollern Sigmaringen la București și depunerea în data de 10 mai 1866 a jurământului în faţa adunărilor reprezentative ale Principatelor.

Atunci, cu acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, principele  german Carol de Hohenzollern- Sigmaringen a început o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria noastră. 

Cea de-a doua semnificație a datei de 10 Mai este legată de proclamarea independenței țării noastre în anul 1877, după care, la 10 mai 1881 a fost proclamat Regatul României, domnitorul Carol I devenind astfel primul rege al României.

În timpul regimului comunist, pentru a se disocia momentul proclamării independenţei de stat de ziua de 10 Mai, Ziua Dinastiei şi Ziua Naţională a României, oamenii erau învăţaţi la şcoală că, deplina independenţă a ţării a fost proclamată pe data de 9 mai, de către Parlament.

Brusc, timp de 8 decenii, istoriografia noastră a fost lovită brusc de amnezie…

În realitate Domnitorul Carol I a fost acela care, la 10 mai 1877, a proclamat solemn independenţa României după ce  Guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor sosite din țară, au mers la Palat, pentru a-l felicita pentru cea de-a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi pentru a-l aclama în noua sa calitate de suveran independent.

Faptele nu lasă loc de interpretări – 10 mai, Ziua Regelui, a fost și ziua națională a României.

 

Pe  9 mai 1877 Parlamentul s-a întrunit în ședință extraordinară. Potrivit relatărilor vremii, ”un public imens și nerăbdător” venise cu mult timp înainte de începerea ședinței, umplând până la refuz toate tribunele. Cei care nu au mai găsit loc în sală au rămas în curte și pe dealul Mitropoliei.

Acest eveniment avea loc după ce, la 7 mai 1877, într-o adunare a Consiliului de Miniştri,  a fost luata   hotarârea istorică de a nu mai plăti Turciei tributul de 915 mii de lei aur, fapt ce echivala cu încă un pas pas spre ruperea relațiilor de dependență a țării noastre față de Turcia, după ce România permisese trupelor ruse să tranziteze teritoriul său, pentru a ataca Imperiul Otoman.

Din însărcinarea grupării liberal-radicale, și cu asentimentul miniștrilor, deputatul Nicolae Fleva a adresat o interpelare, solicitând guvernului să răspundă dacă a adus la cunoștința Puterilor Garante ruperea relațiilor de dependență față de Poartă și, prin urmare, ”independența absolută a României”.

Răspunzând, ministrul afacerilor străine, Mihai Kogălniceanu, a declarat: 

”În starea de răsbel, cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare… Așadar, domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă”. 

După dezbateri, Adunarea Deptaților a votat următoarea moțiune: 

”Camera, mulțumită de explicațiile guvernului asupra urmărilor ce a dat votul ei din 29 aprilie curent, ia act de răsbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea oficială”.

Moțiunea a fost adoptată, la puțin timp după ora 13:30, cu 79 de voturi pentru și 2 abțineri. O moțiune asemănătoare a adoptat în aceeași zi în unanimitate și Senatul, în jurul orei 15.

Tot în acea zi de 9 mai 1877, Parlamentul a votat înființarea ordinului ”Steaua României”, cu care urmau să fie decorați militarii și civilii ce se distingeau în serviciul adus țării.

A doua zi, Declarația de independență a României căpăta putere de lege, odată cu semnarea ei de către principele Carol I, iar data de 10 Mai, la 11 ani după ce devenise ziua venirii monarhului în țară, devenea și Ziua Independenței Naționale, pe care noi, românii, am sărbătorit-o până la confiscarea samavolnică a puterii de către comuniști și lichidarea regalității.

10 mai a fost ceea ce avea să se numească în popor „Ziua Regelui”, ziua naţională şi a monarhiei.

Ca zi națională, 10 Mai era sărbătorită de toți românii, iar mulțimea entuziastă lua parte în Capitală la celebra bătaie de flori de la Șosea.

Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai din 1947.

În timpul dictaturii comuniste, marea sărbătoare de la 10 Mai a fost ştearsă deliberat din memoria colectivă.

Manualele de istorie nu o menţionau, nu era niciodată amintită public, iar când se vorbea despre independenţa de stat a României  se invoca discursul rostit în Parlament la 9 mai de  Mihail Kogălniceanu.

 Foarte multă vreme, noi am fost învățați la școală că independența a fost proclamată pe data de 9 mai.

Acest șiretlic a fost folosit în timpul regimului comunist tocmai pentru a se disocia momentul proclamării Independenței de data de 10 Mai, Ziua Dinastiei și Ziua Națională a României.

În zilele noastre, 10 Mai a redevenit în România zi de sărbătoare națională, potrivit Legii nr. 103/2015, publicată în Monitorul Oficial din 18 mai 2015.

Nimeni, niciodată, nu a putut smulge semnificația profundă a zilei de 10 Mai din inimile noastre, fie și pentru motivul că nicio țară nu se naște de mai multe ori.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

https://www.timpul.md/articol/adevarata-zi-de-independenta-a-romaniei-este-10-mai-1877-74089.html

https://www.rfi.ro/politica-111333-pagina-de-istorie-serbam-fapt-mai

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ziua-regalitatii-10-mai-ziua-cu-tripla-semnificatie-istorica

https://www.viata-libera.ro/eveniment/41941-galati-viata-libera-de-trei-ori-9-mai-ziua-independentei-ziua-victoriei-ziua-europei

10/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

ZIUA DE 10 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 10 mai în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

La 10 mai 1848, stil vechi (22 mai 1848, stil nou) se constituie Comitetul revoluționar din Valahia, compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Al. C. Golescu (Negru), C. A. Rosetti, Dumitru Brătianu, Ion C. Brătianu, Cezar Boliac (Albu), Radu Golescu, Ion Heliade Rădulescu și Ion Cîmpineanu.

Se adoptă un program al revoluției în 22 de articole, urmărind satisfacerea revendicărilor fundamentale imediate ale burgheziei pentru cucerirea puterii politice, prevederea cea mai înaintată fiind cuprinsă în articolul 13 (emanciparea și împroprietărirea clăcașilor prin despăgubire) și se stabilește ziua de 9 / 21 iunie, pentru declanșarea revoluției din Valahia.

 

 

1854: S-a născut sculptorul român de origine germană Carol Storck, fiul cel mare al sculptorului Karl Storck şi frate cu Frederic Storck; (m. 1926).
Din 1871 a studiat la Academia Regală de Artă din Florența, cu sculptorul Augusto Rivalta (1837-1925).

În perioada 1876-1880 a studiat și în SUA, la Philadelphia, unde a și expus lucrările sale.

Printre operele sale se numără statuile alegorice pentru Palatul de Justiție din București, numeroase busturi și sculpturi funerare, precum și Statuia dr. Carol Davila, inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, odată cu clădirea Facultății de Medicină, la intrarea căreia este amplasată

1858: Se desfasoara Conferinţa de la Paris a reprezentanţiilor celor şapte puteri  europene (Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi regatul Sardiniei), privind organizarea Principatelor Române.

La 10 mai 1858, stil vechi (22 mai 1858, stil nou) începe Conferința reprezentanților celor șapte puteri  de la Paris, privind organizarea Principatelor Române.

 

 

 

Congresul de la Paris_1856

 

 

 

 

Conferinta de la Paris (mai-august 1858) a prilejuit indelungate dezbateri; propunerea de unire deplina a Principatelor – de data aceasta cu un Domn pamantean – a intampinat opozitia inversunata a  Austriei si Turciei,  in ciuda rezolutiilor adoptate in tara si a exemplului de solidaritate pe care il oferisera patriotii romani.

Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri – Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi Regatul Sardiniei – privind organizarea Principatelor Române, adoptă documentul final intitulat „Convenţia de la Paris”, document prin care se stabileşte viitorul statut politic, social şi administrativ al Moldovei şi Ţării Româneşti.

Intrarea în vigoare a acestei Convenţii, căreia i se conferea valoare de noua Constituţie a Principatelor Române, marchează încetarea de jure a aplicării Regulamentului Organic

 

In Conferința de la Paris, se stabilește viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor:

  • cele două țări vor purta numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare cu domn, guvern și adunare legislativă proprie;

  • se înființează Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun pentru ambele Principate, cu sediul la Focșani;

  • se desființează privilegiile și rangurile boierești;

  • se instituie responsabilitatea ministerială;

  • se reglementează prin lege relațiile dintre proprietari și țărani etc.

Statutul politic stabilit de Conferința de la Paris, devenit lege fundamentală a țării, rămînînd în vigoare pînă în 1864.

 

 

 1859: Incep la Focșani, lucrările Comisiei Centrale pentru elaborarea legilor comune ale Principatelor Moldovei și  Munteniei (Valahiei).

 

1866: Carol I al României,  ales prin plebiscit principe suveran al Principatelor Unite, dupa abdicarea principelui Al. Ioan Cuza, depune jurământul în fața Parlamentului României.

Foto: Carol I depune  jurământul pe Constituţie

 1866: S-a născut la  Siminicea, Suceava, botanistul Emanoil Teodorescu considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor.

A fost licentiat în științe naturale (1893), al Universitatii Sorbona din Paris, fiind șef de promoție.

Întors în țarã a ocupat un post de asistent la Universitatea din Iași, apoi la Institutul Botanic din București. În 1898 a plecat din nou la Paris pentru a lucra la Laboratorul de Biologie Vegetalã de la Fontainebleau.

Sub conducerea profesorului Gaston Bounier își susține (1899) teza de doctorat „Influența diverselor radiațiuni luminoase asupra formei și structurii plantelor”.

Între anii 1907 – 1935, a fost profesor titular la Catedra de Anatomie și Fiziologie Vegetalã din cadrul Facultãții de științe a Universitãții din București și director al Institutului Botanic

A organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România si a fost membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-2.VIII.1948).

A decedat la 26 aprilie 1949 in Bucuresti.

 

1876:  S-a născut la Paris, Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România; (d. 27 iulie 1973, Paris).

  Primele „Vederi româneşti”, filmate de operatorul de origine franceză Paul Menu au fost proiectate la 25 iunie 1897. Acesta a fost  practic actul de naştere al cinematografiei naţionale.

Paul Menu a avut un destin foarte ciudat. El a făcut parte din „armata” operatorilor francezi (cam o sută la număr) trimişi de fraţii Lumière în lumea întreagă pentru a populariza noua „invenţie” de la sfârşitul veacului al XIX-lea, cinematograful.

Ajuns în România, a fost o vreme ca fotograf al ziarului „L’Indépendance Roumaine”, pentru ca, peste ani, să-şi deschidă în Bucureşti un atelier fotografic  pe fosta Cale a Moşilor.

În mod cu totul şi cu totul paradoxal, autorul primelor filmuleţe de actualităţi româneşti, operatorul franco-român Paul Menu, cel care avea să trăiască 97 de ani! (între 1876 şi 1973), a fost operator cinematografic doar 40 de zile din lunga sa viaţă (şi acelea încă în secolul XIX, în vara anului 1897). În rest a fost fotograf, decenii la rând în Bucureşti.

În cele 40 de zile dintre 10 mai şi 20 iunie 1897, primul cineast român a realizat 17 „actualităţi” de câte un minut, developate la firma Lumière din Lyon şi prezentate în aceeaşi vară la Bucureşti, printre care Defilare de 10 Mai, Târgul Moşilor, Hipodromul şi cursele de la Băneasa, Terasa cafenelei Capşa, Inundaţiile de la Galaţi ş.a.

Cum s-a născut primul „film” românesc? Tânărului fotograf al ziarului „L’Indépendance Roumaine” i s-a cerut să folosească pentru înregistrare aparatul bivalent (pentru proiecţie şi înregistrare) existent în redacţie, cu prilejul defilării de 10 Mai 1897 care trecea pe Calea Victoriei, prin faţa redacţiei.

Paul Menu s-a executat, şi filmuleţul său cu „titlul de lucru” MS. Regina în trăsură şi MS Regele călare revenind la palat escortaţi de Statul Major Regal şi de ataşaţi militari străini (15 metri de peliculă, un minut de proiecţie) rămăsese, ani de zile, singurul document despre anii începuturilor cinematografice româneşti.

Celelalte filmuleţe ale lui Paul Menu erau considerate pierdute. Abia peste multe decenii, în 1995, când se sărbătorea un secol de cinema, la Cinemateca pariziană s-a dat de urma unor pelicule considerate pierdute – Cursele de la Băneasa, La şosea (I şi II), Târgul Moşilor, Inundaţiile de la Galaţi –, ele fiind recuperate, calitatea tehnică a copiilor dovedindu-se ireproşabilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1877: Senatul României votează Proclamația de Independență față de Imperiul Otoman, care va fi  recunoscută pe plan international în Tratatul de la Berlin din 1878.

 La 10 mai 1877, a doua zi dupa proclamarea in fata Adunarii Deputatilor  de catre primul ministru Mihail Kogalniceanu , a independentei de stat a Romaniei, Senatul României a votat-o la rândul său, iar Principele României, Carol I, a semnat declarația de independență a României, aflată alaturi de Rusia, în  razboi  cu Turcia.

Acest act a căpătat, prin semnarea lui de către principele Carol I, putere de lege.

In aceeasi zi, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat, felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent.

 Au avut loc manifestaţii în numeroase judeţe, iar 10 mai a fost de atunci o sărbătoare cu dublă semnificaţie, devenind Ziua Naţională.

 

10 mai (numita si Ziua Regelui sau Ziua Regalității), a fost  Ziua națională a României între 1866-1916 și 1918 – 1948. (În 1917 a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României).

 

 

 

 

 

1881: Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe Domnitor  al României (1866-1881).

Imagini pentru carol i photos

Foto: Carol I, Domnitor si Rege al României între anii 1866-1914.

Președintele Parlamentului a înmanat regelui Carol I și reginei Elisabeta, coroanele făurite din oțelul unui tun cucerit de la turci, în timpul Războiului de Independență al României (1877-1878).

 

 

 

1887: In România se promulgă Codul comercial care va intra în vigoare la 1 septembrie 1887.

Codul comercial a fost întrocmit după model italian și a fost ulterior modificat în 1895, 1900, 1902, iar din 1928 va fi aplicabil și în Basarabia, unde pană atunci funcționau legile comerciale ale Imperiului Rus.

 

 

1894: S-a nascut Elvira Popescu, actriță franceză de origine română; (d. 11 decembrie 1993 la Paris).

 

 

 

 

Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a manifestat încă din copilărie  talent scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz.

A absolvit cu brio Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti,  și a fost angajată la  Teatrul National, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale.

A intemeiat in Bucuresti, Teatrul Mic si Teatrul Excelsior, împreună cu  marii actori Ion Manolescu si  Ion Iancovescu.

A fost actriță  de teatru și film, directoare de scenă, cu o strălucită carieră în Franta; („La Présidente”; „Ils étaient neuf célibataires”; „Austerlitz”; „Plein Soleil”).

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) menţionează ca dată a naşterii 10 mai 1896; unele surse precizează că însăşi actriţa, din cochetărie, se declara cu doi ani mai tânără.

1903: Are loc dezvelirea statuii lui Ion C. Brătianu în Piața Universității din București, opera artistului francez Ernest Dubois.

 In 1948, dupa venirea regimului comunist la putere, monumentul a fost demolat si dat la topit.

Imagini pentru statuia lui Ion C. Brătianu în Piața Universității din București,photos

 

Recent, s-a luat decizia reconstruirii statuii lui Ion C Bratianu  care va fi reconstruita si amplasata in Piata Universitatii,  langa Palatul Ministerului Agriculturii si Spitalul Coltea, vis a vis de Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti”, potrivit unei hotarari din  2014 a Consiliuului General al Municipiului Bucuresti.

 

1906: A apărut, la București ziarul „Neamul Românesc”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.

Ziarul a fost editat cu întreruperi pană în 1940.

 1913: S-au născut la Constanța, surorile gemene  Florica Cordescu-Jebeleanu (pictoriţă şi graficiana) și  Marcela Cordescu, graficiană).

CORDESCU FLORICA - facsimil din ARTISTI DOBROGENI de Florica Cruceru Ed.Muntenia Constanta 2005 pag.139

Marcela Cordescu – autoportret

Florica Cordescu-Jebeleanu a decedat in anul 1965 la Sinaia, iar sora sa, Marcela Cordescu  in anul 1984, la Bucuresti.

1918: Este adoptată legea de organizare a personalului administrației poștelor, telegrafelor și telefoanelor din vechiul Regat, care a fost extinsă prin decret regal și în Basarabia.

1921: Principele Carol al României (prinț moștenitor din 27 martie 1914), se căsătorește cu principesa Elena, fiica regelui Greciei, Constantin, și al reginei Sofia din Prusia, avand un singur copil, pe viitorul rege Mihai I; (n. 25 octombrie 1921).

1925: S-a născut politicianul comunist Ilie Verdeț, fost prim ministru al Republicii Socialiste România.

Imagini pentru Ilie Verdeț

 

 

A fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989 si a deținut de asemenea funcția de prim-ministru al României în perioada 1979-1982.

După Revoluția din decembrie 1989, Verdeț a înființat Partidul Socialist al Muncii, care s-a considerat ca succesor al Partidului Comunist Român.

După fuga lui Nicolae Ceaușescu, la 22 decembrie 1989 , Ilie Verdeț a anunțat demisia guvernului Dăscălescu și formarea unui guvern ad-hoc format din disidenți. 
El s-a autoproclamat președinte al unui guvern provizoriu, guvern care a durat doar 20 minute, datorită opoziției mulțimii care nu dorea un guvern format din activiști comuniști.

La 16 noiembrie 1990, Verdeț a înființat un partid intitulat Partidul Socialist al Muncii care a intrat în Parlamentul României în urma alegerilor din 27 septembrie 1992. în urma cărora a obținut 3,18% din voturi  pentru Senat și 3,04% din voturi pentru Camera Deputaților.

La următorul scrutin din 3 noiembrie 1996, Partidul Socialist al Muncii nu a mai intrat în Parlament, obținând 2,16% din voturi la alegerile pentru Senat și 2,15% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaților.

În iunie 2000, la Plenara Comitetului Național al PSM, Ilie Verdeț s-a retras din funcția de președinte al Partidului Socialist al Muncii, acceptând calitatea de președinte-fondator, din dorința de a păstra unitatea partidului, aflat în degringoladă după ce a devenit partid neparlamentar și ca urmare a acțiunii îndelungate a unui grup de presiune condus de vicepreședintele PSM, Ion Sasu.

 A  încetat din viață la data de 20 martie 2001 în orașul București, în urma unui infarct, la vârsta de 76 ani.

1931: S-a născut pictorul Vasile Celmare

 

 

1931: S-a născut actorul Damian Crâşmaru. NOTĂ: Data oficială la care este înregistrată naşterea este 2 iunie 1931; decalajul este dat de faptul că tatăl său l-a declarat cu trei săptămâni mai târziu.

A absolvit ca sef de promoţie Institutul de Teatru din Bucuresti in 1953, la clasa profesorilor George Timică şi Ion Finteşteanu. A debutat pe scena cu rolul principal din spectacolul ,,Tartuffe’’ de Molière, in regia lui Ion Fintesteanu, in 1952.

De la absolvire joacă pe scena Teatrului Naţional din capitală. A interpretat roluri ca Othello – „Othello” de William Shakespeare, Leandre – „Doctor fără voie” de J.B.P. Molière, Sebastian – „Furtuna” de William Shakespeare, Alexandr – „Cei din urmă” de Maxim Gorki, Mortimer – „Maria Stuart” de Friedrich Schiller, Don Felix – „Castiliana” de Lope de Vega, Cyrano – „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand  etc.

 

Este societar al Teatrului Naţional. Din 1955 este căsătorit cu actriţa Carmen Stanescu.

A jucat puţin in filme, a apărut in ,,Pepe şi Fifi”, regia Dan Piţa, 1994, „Încrederea”, regia Tudor Mărăscu, 1984.

A regizat spectacole prezentate de Asociaţia culturala Ind Art, in 2009 a regizat spectacolul „Atelier de teatru” , produs de Teatrul “EU si UE”, a primit premiile Nicolae Băltăţeanu la Gala Premiilor Păcală- 2007, Premiul de simpatie–UNITER şi SIVECO- 2003.

1937: S-a nascut in Bucuresti actorul Constantin Diplan, unul dintre cei mai cunoscuți actori români ai perioadei 1970-1989.

A fost declarat admis la a doua încercare la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, alături de Marin Moraru, Camelia Zorlescu și de regretații Gheorghe Dinică, Marian Hudac.

A absolvit institutul în anul 1962, iar în 1963 a fost repartizat împreună cu Alexandru Arșinel, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga și Harry Zomenov la Teatrul de Stat din Targu Mureș, unde alături de aceștia înființează secția de limba româna a acestui teatru.

După o perioadă se transferă la Teatrul Național din București, unde și începe cu adevărat activitatea de actor. Colaboreaza in spectacole de teatru radiofonic si de televiziune, unde  interpreteaza numeroase roluri cum ar fi cele din piesele Un cuib de nobili, Toboganul, Seducatorul, Hamlet, Comoara din deal, Cu toata dragostea, Inspectorul broastelor etc.

Debutul în cinematografie a avut loc în anul 1966, cu filmul Ultima noapte a copilariei.

Au urmat: Stejar-extremă urgență, Pirații din Pacific, Zile fierbinți, Cursa, Pintea , E atât de aproape fericirea, Iarna bobocilor, De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de București, Zbor periculos, Vară sentimentală, Declarație de dragoste, Secretul lui Nemesis, Cuibul de viespi, Duminica in familie, Șobolanii roșii.

Imediat după revoluția din 1989, mai precis în 1990 a emigrat în Statele Unite, în acest moment locuiește în Montgomery Village, Montgomery County,in statul american Maryland.

A revenit ocazional în țară pentru a lucra la unele proiecte cinematografice, cum ar fi filmele Oglinda (1993) și Călătorie de neuitat (1994).

1939 : Se inaugurează in Bucuresti, în fața Fundațiilor Regale, peste drum de  Palatul Regal, statuia regelui Carol I, creatie a sculptorului sarb Ivan Mestrovic.

 

Statuia regelui Carol I  care cantărea 1 200 kg, a fost tăiată și topită în 1948  din ordinul autorităților comuniste din România, iar din bronzul ei a fost turnată statuia lui Lenin din Bucuresti, realizată de sculptorul Boris Caragea.

Monumentul ridicat de  regimul comunist lui Lenin, a stat în  fața Casei Scanteii din 21 septembrie 1960 si pana in 3 martie 1990, cand a fost  dat jos de pe de pe soclu de o multime furioasa.

 

1945: S-a născut  actorul român Sorin Postelnicu.

 

 

 

 

1946: S-a născut  fotbalistul român Răducanu Necula (Rică Răducanu).

 

Imagini pentru Rică Răducanu)photos

1947:  Ca o recunoaştere a contribuţiei României la cauza Naţiunilor Unite, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, a acordat regelui Mihai I cea mai înaltă distincţie de război a SUA.

1962: A decedat în Bucuresti, compozitorul şi cântăreţul Dumitru Mihăilescu-Toscani, fost prim-tenor al Operei Române ; (n. 1 octombrie 1888, Bucuresti).

1963: S-a născut în satul Crivina, județul Mehedinți, actrița română Cecilia Bârbora.

 Este soția  cunoscutului scenaristul si regizor Mircea Daneliuc.

1971: A decedat compozitorul, dirijorul, pianistul şi pedagogul român Mihail Jora, membru al Academiei Române; (n. 2 august 1891).

1981: A murit in Bucureşti, arhitectul şi profesorul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de mare amploare (Casa Română de la Expoziţia Internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti ş.a.); (n. 8 ianuarie 1902, Braila).

Imagine similară

La sfârşitul anilor 30, a scris  împreună cu Marcel Iancu şi Horia Creangă, broşura „Către o arhitectură a Bucureştilor„, o încercare de a prefigura un Bucureşti modern care păstrează valorile trecutului.

Concomitent, apare revista „Simetria„, redactată de George Matei Cantacuzino, Matila Ghyka, Tudor Vianu, Titu Evolceanu, Ştefan (Fanică) Constantinescu, Mac Constantinescu şi Octav Doicescu.

Ultimul număr a apărut în 1945.

Revista a fost  singura publicaţie a epocii care pune problema Orient – Occident în estetica vremii sau problemaMitocanului Român, articol scris în 1939.

A conceput chite pentu proiectul monumentului din Indore (India), monument ce trebuia sa adaposteasca o pasare maiastra a lui Brancusi. (New – York Times , 1974). Inceputul razboiului a pus capat constructiei din India.

A fost membru titular al Academiei Române din 1974 si Cetăţean de onoare al oraşului New York, 1939, titlu dat lui de celebrul primar La Guardia.

Nu a fost membru al unui partid politic, nici înainte şi nici după 1944. Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din oraşul său natal, Brăila.

O altă strada Octav Doicescu se afla la Timişoara, dar nu  si la Bucuresti , orasul pe care a incercat sa-l modernizeze scotandu-l din amprenta stilului greoi, cel Brancovenesc.

 1994: A decedat la Bucuresti, Radu Albala, prozator, traducător, critic şi istoric literar (n. 20 februarie 1924, Bucuresti).

  Licentiat in drept si absolvent al Facultatii de Litere, sectia filologie clasica, din Bucuresti, a profesat avocatura pana in 1948, cand a fost exclus din barou.

Dupa un stagiu de cativa ani la Biblioteca Academiei, adevenit redactor la Editura Litera. 
A colaborat la  revistele Viata Romaneasca, Romania literara, Teatrul (unde a semnat constant cronica dramatica).

S-a afirmat ca istoric literar cu volumul  Antim Ivireanul si vremea lui (1962).

A desfasurat o activitate intensa ca traducator si  de asemenea este autorul versiunii romanesti  a lucrarii Viata lui Constantin Cantemir de Dimitrie Cantemir.  si al textelor din volumul  Proza istorica latina.

A scris  libretul Anton Pann sau Povestea vorbii (in colaborare) pentru Operata din Bucuresti (1963) si numeroase scenarii si comentarii pentru Sahia-Film.

In anii din urma, revine decis la proza, trezind aprecierea criticii cu volumul  de povestiri Desculțe  (1984) si Făpturile paradisului (1987).

 

 

 

10 mai în istoria românilor

 

 

 

 

 

 

10 mai este o Sărbătoare naţională, hotărâtă de Camera Deputaţilor la 22 aprilie 2015, care marchează începutul domniei lui Carol I (1866), proclamarea Independenţei de Stat (1877) şi încoronarea primului rege al ţării (1881).

Sarbatorită încă de la venirea pe tronul României a principelui Carol I, ziua de 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când le-a fost impus regimul comunist.

 

 

 

 

 

REGELE CAROL I (1866-1914)

 

 

 

 

 

Aducerea pe tronul României a unui principe străin era necesară, in conditiile  instabilităţii interne, create după abdicarea forţată a lui Cuza la 11 februarie 1866, când unele puteri străine îşi puneau întrebarea dacă unirea celor două principate mai putea fi recunoscută.

Pentru depăşirea acestor momente de nesiguranţă politică şi urmând exemplul grecesc, românii au propus aducerea unui principe străin. Propunerea i-a fost făcută prinţului Filip de Flandra, însă acesta a refuzat oferta.

 După mai multe discuţii, s-a hotărât aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr de 27 de ani.

Hotărârea fiind luată, deşi nu primise binecuvântarea familiei cu toată inima, Carol a plecat incognito, străbătând Austria cu teamă, deoarece aceasta era într-un conflict cu Prusia. Călătorind cu trenul, la clasa a doua, sub numele de Carol Hettingen, până la Buziaş, de unde a luat vaporul.

Prima imagine a noii capitale: porcii din curtea hotelului de pe Calea Victoriei

Până la Bucureşti a călătorit într-o căruţă a poştei, unde „opt cai erau înhămaţi la ea şi doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoţând chiote şi strigăte…”, cum scria Mite Kremnitz în „Regele Carol al României”.

În timpul acestei călătorii şi-a dat seama că va trebui să aducă schimbări în ţară, situaţia nefiind deloc roz.

De pildă, prima imagine pe care și-o amintește din Capitală, este a unei șatre care trăsese în spatele hotelului în care era cazat, printre porcii ”evadați” din curtea unei gospodării din preajmă.

Hotelul era situat  pe… Podul Mogoșoaiei, actuala Cale a Victoriei. Femeile din lumea bună nu puteau traversa străzile din centru, din cauza noroaielor, circulând doar cu trăsura.

Toate acestea se vor schimba sub domnia lui Carol, până la începutul noului secol Bucureștiul fiind numit micul Paris, iar România, Belgia Orientului.

Moțiunea ”Independenței”, promulgată pe 10 Mai

La 10 mai 1866, Carol I intră în Bucureşti. Acest moment a reprezentat naşterea Dinastiei şi începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească.

România avea încă, la acea vreme, statut de ţară aflată sub suzeranitatea turcă. Carol I, aflat în faţa Parlamentului, jura că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor.

La 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României, fapt ce a dus la acoperirea de glorie la Plevna, Griviţa şi Smârdan.

La 10 mai 1881 este și momentul când are loc proclamarea Regatului României.

Principele Carol  a devenit Regele României, cu numele de Carol I.

Istoricul Ion Bulei se întreba dacă 10 Mai reprezenta ziua regelui şi a familiei sale sau ziua tuturor românilor.

La început, ea avea mai accentuat prima accepţiune. „Sărbătoarea acestei zile avea şi semnificaţia aducerii aminte, având mereu persoana principelui (regelui) şi familia sa în centru.

Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la Şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu.

Carol I, Ferdinand, dar şi Carol II şi Mihai I voiau să fie în această zi cât mai mult văzuţi, să ilustreze apropierea de popor (pentru orice suveran şi, prin imitaţie, pentru orice om politic în epoca modernă, imaginea publică era esenţială).

10 Mai nu era însă doar ziua regelui şi a familiei sale.

„Sărbătoarea regelui Carol e şi sărbătoarea României! Netrebnic românul care nu-şi uită astăzi de păsurile lui”, arăta Pompiliu Eliade într-o conferinţă la o serbare populară în 1903, îndemnând locuitorii Bucureştilor să petreacă, să uite de necazuri şi să trăiască laolaltă cu semenii o clipă de înălţare sufletească.

 

 

 

Stema Principatelor Romane (1859-1881).

Sub domnia lui Carol I, semnificaţia sărbătorii de 10 Mai a fost amplificată an de an.

În 1947 a fost înlăturată monarhia şi odată cu ea şi sarbatoarea de la 10 Mai din calendarul sărbătorilor românilor.

Regimul comunist care a venit la putere şi-a găsit 23 august ca zi naţională.

 In acelaşi timp s-a căutat ca 10 Mai să nu mai reprezinte altceva decât venirea în ţară a unei monarhii străine, care nu se încadra în tiparele orânduirii nou instalate la conducerea României. (dcnews.ro).

 

 

 

 

 

VIDEO: IMNUL REGAL AL ROMANIEI :

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/10/o-istorie-a-zilei-de-10-mai-video-2/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

 

10/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Tratatul cu Ucraina  – Istoria unei trădări naţionale. VIDEO

3 mai 1997: 22 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: Tratatul cu Ucraina. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă pentru a intra în NATO, la îndemnul lui Silviu Brucan

“În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).

Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului. 
Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvăluie gravele erori săvârșite de factorii decizionali ai țării în desfășurarea negocierilor și în redactarea Tratatului, precum și de parlamentarii chemați să-l ratifice. 
Românii trebuie să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda și presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor și al Tratatului.”

Istoric academician  Florin Constantiniu

 

***

La sfârşitul lunii ianuarie 1997 a avut loc reuniunea de la Dovos, pe teme de politică externă ale ţărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, preşedintele Emil Constatinescu „îşi permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teitoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-şi pună problema că un asemenea sacrificiu priveşte întregul neam românesc”.
Despre aceste „discuţii” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunţat.

 În ziua de 3 mai 1997, la Kiev, are loc semnarea de către miniștrii de externe ai celor două țări a tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”.

Au urmat apoi cei doi președinți, care au semnat tratatul la Neptun la 2 iunie 1997, iar  la 7 iulie 1997, cu 65 de voturi pentru, 50 contra, 3 abţineri, într-o atmosferă de totală confuzie, Senatul României ratifică „Tratatul cu Ucraina”.

Republica Ucraina – stat apărut în 1991 – dispune de un act prin care actuala graniţă îi este recunoscută de statul român. Bucăţi din marmura trupului ţării se desprind, ducând cu ele zidurile Cetăţii Albe şi ale Hotinului, Ţinutul Herţa, sanctuarul de cultură al Cernăuţilor.

În Ucraina sunt înregistrați oficial peste 400.000  de cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea Odessa, în Basarabia de Sud.

La data votării acestui document, preşedintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, iar preşedinte al României – Emil Constantinescu.La 14 iulie 1997 a apărut Legea 129, de ratificare a acestui tratat

Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanţii de atunci nu o mai recunosc.

Iar actanţii, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare naţională, Petre Roman şi Adrian Severin, trăiesc și încă se agită în politica românească.

In cartea ”Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina”, de Tiberiu Tudor, carte scrisă în perioada iulie 1997 – iulie 1999, imediat după semnarea tratatului cu Ucraina, autorul îl acuză pe ”ideologul”Silviu Brucan că a stat în spatele deciziei de a încheia tratatul, el fiind cel care i-a convins pe Adrian Severin și Petre Roman să semneze. 

Iar preşedintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”.

Prin semnarea tratatului cu Ucraina, în iulie 1997, România recunoştea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii româneşti ocupate prin forţă de fosta Uniune Sovietică.

Astăzi este cât se poate de clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina. Considerentele aderării României la NATO erau de natură geopolitică, de locul în care România este aşezată în Europa.

 

 Articolul 27 din acest document menționează că :

„Prezentul Tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungește automat pe perioade de câte cinci ani, dacă nici una din părțile contractante nu va încunoștiința în scris cealaltă parte despre intenția de a-l denunța, cu cel puțin un an înaintea expirări perioadei de valabilitate respective”.

Deși fostul președinte Traian Băsescu a criticat vehement Tratatul în fața camerelor televiziunilor, pe parcursul mandatului său a avut de două ori ocazia să îl denunțe, potrivit prevederilor Tratatului, dar NU a făcut-o.

 

 

 

 

Cei care au susținut semnarea tratatului au pretins că aceasta ar fi fost una dintre condițiile puse României pentru a fi acceptată în NATO.

  Astăzi a devenit clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina, ci de cu totul alte considerente de geopolitică globală, acest act politic dovedeşte iresponsabilitatea, oportunismul, dezorientarea sau, după caz, incompetența celor care l-au decis.

  Sub acţiunea propagandei şi educaţiei antinaţionale, comunizantă până în 1989 şi globalizantă după 1989, generaţiile care au fost supuse acestui veritabil proces de spălare a creierului au pierdut conştiinţa apartenenţei teritoriilor de peste Prut la spaţiul etnic unitar românesc şi nu cunosc istoria desprinderii, relativ recente, a acestor teritorii din spaţiul statal românesc.

 

 

 

 

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=2TJF0cBD7uA

 

 

 

 

Surse: Melidonium via Ziaristi Online

https://www.activenews.ro/stiri-basarabia 

10/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: