ZIUA DE 1 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

Ziua de 1 mai în istoria noastră

 

 

1359: Mitropolia Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, este recunoscuta de către Patriarhia din Constantinopol.

Dupa ce voievodul  Tarii Romanesti Basarab I Intemeietorul a  reusit unificarea ţării, el a  obţinut independenţa  faţă de coroana maghiară după faimoasa bătălie de la Posada (1330), in care l-a învins pe regele maghiar Carol Robert de Anjou.

Basarab  I  rămâne în istoria românilor ca întemeietorul Ţării Româneşti  şi ctitor de biserici, dintre care amintim biserica domnească de la Curtea de Argeş, pe care o vor termina urmaşii săi.

 

Basarab I intemeietorul  Țării Românești. A domnit între anii 1310 – 1352

Încă din vremea acestui mare conducator, unificarea Tării Româneşti a fost însoţită în mod firesc de unificarea Bisericii de pe teritoriul ţării.

Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei se leagă insa  de numele fiului său, domnul Nicolae Alexandru (1352-1364).

El l-a chemat la curtea sa pe mitropolitul Iachint din Vicina, oraş de la gurile Dunării, unde exista deja o mitropolie ortodoxă în ascultarea Constantinopolului.

A domnit pană în 1364, la tron urmîndu-i fiul său, Vladislav Vlaicu.

Chipul lui Nicolae Alexandru este cel reprezentat în biserica mănăstirii Negru Vodă din Cîmpulung, ctitorită de Basarab I şi terminată de Vladislav Vlaicu.

Voievodul Nicolae Alexandru

 Pictura a fost refăcută pe la începutul secolului al XIX-lea. În această biserică se găseşte şi piatra de mormînt a voievodului.

 Domnul Nicolae Alexandru a cerut strămutarea acestei mitropolii la Curtea de Argeş pentru a cuprinde întreg teritoriul Ungrovlahiei. Strădaniile lui vor fi încununate prin recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei de către Patriarhia din Constantinopol la 1359.

Evenimentul marchează independenţa fata de statele catolice vecine.

 Mitropolitul Iachint se va bucura de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372. Este important de subliniat că hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu.

Ea nu face decât să încuviinţeze strămutarea mitropolitului Iachint „în scaunul a toată  Ungrovlahia”,  îndemnând pe slujitorii Bisericii „să i se supună lui, ca un adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, şi să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune, va sfătui şi va învăţa cu privire la folosul sufletesc, păstrând neschimbat în viitor, pururea, încredinţarea şi făgăduinţa faţă de sfânta  şi apostoleasca Biserică a lui Hristos pe care a făcut-o acest voievod de prea bun neam”.

Sfantul Iachint, primul mitropolit al Tarii Romanesti

Mitropolitul Ţării Româneşti urma să facă parte din Sfîntul sinod al Bisericii Ortodoxe şi să fie hirotonisit la Constantinopol.

Primul mitropolit al ţării, preasfinţitul “chir Iachint” de la Vicina, se mutase de fapt de ceva vreme la curtea voievodului muntean, unde era “foarte bine privit”, după cum arată scrisoarea din anul 1359 a patriarhului către voievodul Nicolae Alexandru.

Iachint a murit în anul 1372, iar în funcţie i-a urmat un fost egumen al mănăstirii  Cutlumuz de la Muntele Athos, Hariton.

Biserica  Ortodoxă Română l-a canonizat pe Iachint pe 8 iulie 2008.

1581: Sigismund Bathory devine principe al Transilvaniei.

 

 

Sigismund Báthory (în maghiară Zsigmond Báthory) (n. 1572 sau 1573 – d. 27 martie 1613, Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory și al Elisabetei Bocskai.
A realizat prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească și cu Moldova, așa numitul plan dacic. A fost ales ca minor principe al Transilvaniei în mai 1581 de către Dieta Transilvaniei de la Cluj.

Acest drept l-a exercitat doar din 1588, când principele de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaș. La aceeași Dietă Națională, Cristofor Báthory i-a expulzat pe iezuiți din Ardeal.

În 1593, sultanul Murad al III-lea nu a respectat pactul de pace de la Adrianopol (azi Edirne), a declarat război Habsburgilor și astfel a început Războiul de 15 ani.

Sultanul l-a somat pe Sigismund să se alăture armatei otomane, însă acesta s-a alăturat Ligii Sfinte (la recomandările consilierului său secret, iezuitul spaniol Alphonso Carillo), ceea ce stările transilvănene nu au acceptat.

În urma acestor neînțelegeri, Sigismund a renunțat la principat în favoarea vărului său Andrei Báthory.

Când unchiul său, căpitanul de Oradea, Ștefan Bocskai, l-a asigurat de sprijinul său, Sigismund a reluat principatul și a decapitat, la Cluj, căpeteniile care simpatizau cu turcii (Alexandru Kendi, Kovasoczi Farkas și Baltazar Báthory).

În 1595 s-a aliat cu împăratul Rudolf al II-lea și a fost numit Principe Imperial. S-a căsătorit cu Maria Cristina de Habsburg, fiica ducelui Carol Habsburg. Și-a atras secuii de partea sa, cărora le-a promis privilegii.

De asemenea, și-a extins autoritatea asupra Moldovei și Țării Românești. După acestea, la 20 octombrie 1595, alături de Mihai Viteazul, a învins oastea otomană în Bătălia de la Giurgiu.

Dieta a retras însă privilegiile promise de Sigismund secuilor de rând, iar revolta lor, „Carnavalul însângerat”, a fost înăbușită de trupele lui Ștefan Bocskai.

În 1596 cursul războiului s-a schimbat și la 26 octombrie oastea creștină a fost înfrântă de turci în Bătălia de la Keresztes. Din cauza eșecurilor militare și din viața personală, Sigismund a abdicat pentru a doua oară, și a plecat la Praga pentru scaunul principiar al Principatelor Oppeln și Ratibor, cedând Ardealul soției sale.

În 1598 s-a întors pe neașteptate ocupând tronul Ardealului, iar după un an a renunțat din nou, la Mediaș, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthory.

După moartea acestuia, în 1601, la Cluj s-a reales din nou Principe al Ardealului, dar după ce a fost învins la Guruslău de oastea imperială (formată din trupele lui Basta și Mihai Viteazul), el a fugit în Moldova, iar comandantul său de oști, Moise Székely, în Turcia.

În 1602, după ce adepții săi au fost învinși în bătălia de la Teiuș de trupele lui Basta, a renunțat pentru a patra și ultima dată la principat și s-a retras în Boemia.

A murit la Praga, la 27 martie 1613.

 

1821: Trupele otomane invadeaza Muntenia prin Giurgiu, Călăraşi, Calafat şi Bechet, înăbuşind  revoluția  condusă de  Tudor Vladimirescu.

 1831: La Bucureşti, în capitala Munteniei, se înfiinţează Arhivele Statului, în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne); primul director a fost Iordache Rasti (1831-1837)

1859: S-a născut Alexandru Philippide, lingvist şi filolog român, profesor universitar, considerat întemeietorul şcolii lingvistice ieşene.

Alexandru Philippide

(1 mai 1859 – 12 aug.1933)

A elaborat cărţi fundamentale pentru lingvistica şi filologia română: Introducere în istoria limbei şi literaturei române (1888), Principii de istoria limbii (1894), Gramatică elementară a limbii române (1897),Originea românilor (vol. I, subintitulat Ce spun izvoarele istorice, 1925; vol. II, subintitulat Ce spun limbile română şi albaneză, 1928) – considerată opera sa fundamentală și Principii de istoria limbii, 1894.

Între 1897 şi 1906 a redactat o primă formă a  Dicţionarului limbii române al Academiei (porţiunea A – dăzvăţ, rămasă în manuscris), stabilind principiile şi metoda de lucru adecvate Dicţionar.

 

 

1859: La Bolgrad, în Principatul Moldova, are loc inaugurarea Şcolii centrale (Bălgarsko ţentralno ucilişce), a cărei deschidere a fost permisă de guvernul Moldovei printr-un hrisov emis la 10 iunie 1858.

În 1873 i s-a construit o clădire proprie.

1862: La  Cernăuţi, în condiţiile revenirii la un regim constituţional în Imperiul Habsburgic, un grup de boieri şi intelectuali în frunte cu fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, sprijiniţi de preoţimea românească a Bucovinei, au înfiinţat „Reuniunea pentru Leptură”.

Reuniunea avea să-şi schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina în 1865, pentru a deveni, începând din 1869, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990.

1865, 1/13.05: A intrat în vigoare Codul Penal promulgat (la 2/14. decembrie1864) de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866); alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851), avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone; a fost înlocuit la 18.III.1936 de Codul Penal din 1936.

1868: La Bolgrad, in Principatul Moldova, apare revista „Obşt trud„, sub redacţia profesorului T. Ikonomov. Au fost editate numai trei numere ale acestei reviste.

1873: S-a deschis  Expoziţia universală de la Viena la care a participat şi România. Din juriul internaţional de  premiere au făcut parte Petre S. Aurelian şi Carol Davila.

În cadrul expoziţiei 71 de agricultori, comercianţi şi meseriaşi români au fost distinşi cu medalii şi diplome de onoare.

Expoziţia universală de la Viena a durat pană la  10 noiembrie 1873.

 

1885: Este emis Decretul regal român privind aprobarea Tomos-ului, prin care Patriarhia de la Constantinopol recunoştea autocefalia  Bisericii  Ortodoxe din Regatul României.

 

1885: Este publicata in revista „Convorbiri literare”, piesa „D’ale carnavalului”, de Ion Luca Caragiale.

1890:  Ca urmare a hotărîrii Congresului I al Internaţionalei a II-a din  14 iulie 1889, de la Paris, in Romania se sărbătoreşte pentru întîia oară  ziua de 1 Mai, zi a solidarităţii internaţionale a oamenilor muncii, în amintirea grevei muncitorilor din Chicago, S.U.A., din data de 1 mai 1886. 

1893: Este deschisă Şcoala agricolă din satul Cucuruzeni, judeţul Orhei, gubernia Basarabia.

1896: S-a nascut  Mihai Ralea, sociolog, psiholog, eseist și politician român, membru al Academiei Române (d. 1964).

 

 1919:  Guvernele bolşevice al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse şi Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, au transmis doua  ultimatumuri  României, cerîndu-i evacuarea Basarbiei şi Bucovinei în 48 de ore.

Drapelul Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, 1918

 
România era  învinuită că nu şi-a retras armata din Republica Democratică Moldovenească si că „a devenit unul dintre focarele contrarevoluţionare ruse”, că vrea „să răstoarne puterea sovietică din Ungaria”.

Nota impunea „Evacuarea imediată a trupelor române, a funcţionarilor şi agenţilor din întreaga Basarabie” în timp de 48 ore, „în caz contrar, ele (n.r. RSFS Rusă şi RSS Ucraineană) vor considera că dispun de întreaga libertate de acţiune faţă de România”.

Nota ultimativă din 1 mai 1919 a fost înmînată României în contextul revoltelor provocate de bolşevicii ruşi şi ucraineni în Basarabia pentru a motiva intervenţia Armatei Roşii şi Conferinţei de pace de la Paris, care recomanda recunoaşterea unirii deja înfăptuite.

La 2 mai 1919 R.S.S. Ucrainiană dubla ultimatumul R.S.F.S. Ruse. Trebuie menţionat că la acea perioadă puterea sovietică în Rusia nu era recunoscută de marile puteri, iar Notele nu aveau un caracter juridic.

Cum era şi firesc, România a respins ultimatumul şi a luptat cu bolşevicii ruşi pe Nistru, aducînd trupe din interior si chiar de pe frontul de vest, divizia 6 şi 7 infanterie, continuînd recrutările pentru apărarea României Mari, deoarece pericolele erau multe şi aliaţii României nesiguri.
Obiectivele sovietice erau clare, aşa cum au apărut şi în schimbul de telegrame între Lenin şi Bela Kuhn, de a invada Basarabia şi de a înfrînge în Galiţia trupele ucrainene petliuriste, pentru a face joncţiunea cu bolşevicii unguri, ameninţînd România şi dinspre nord.

La 25 mai 1919 guvernele R.S.F.S. Ruse şi R.S.S. Ucrainene au transmis guvernului României o declaraţie, în care se spunea „din momentul desfiinţării frontului rus din România, guvernul Român a pus mînă pe un imens patrimoniu militar, feroviar şi al Crucii Roşii, în final – guvernul Rusiei şi Ucrainei îşi declină orice răspundere pentru soarta valorilor aduse pe timpul guvernului ţarist din Rusia.” Declaraţia vine în urma eşecului militar din Basarabia şi Bucovina.

Guvernul de la Moscova sugera ideea că ar renunta la pretenţiile sale teritoriale în schimpul unei recompesări economice.
Problema tezaurului României evacuat pe timpul ţariştilor în Rusia a fost pusă în relaţie directă cu cea a Basarabiei.

Un ultimatum clonat al celui din 1-2 mai 1919 a avut loc ulterior pe timpul lui Stalin (1940), in baza pactului Molotov-Ribbentrop (1939).
Remarcam asadar că sovieticii jinduiau la Bucovina încă din 1919, asa cum o demonstreaza ultimatumul lor din 1 mai 1919 !

1921: Apare la Cluj, in România, revista Gândirea, sub conducerea unui comitet format din scriitorii Cezar Petrescu, Lucian Blaga şi alţii. Ulterior, de la 22 decembrie 1922 pînă în iunie-iulie 1944, revista apare la Bucureşti, sub conducerea lui Nichifor Crainic.

Revista “Gândirea” a fost o  publicație tradiționalistă care tindea să orienteze creația literara spre valorile autohtone; în paginile revistei au semnat mari scriitori precum Tudor Arghezi, Tudor Vianu, George Calinescu, Mircea Eliade (directori: Cezar Petrescu la Cluj și Nichifor Crainic  la București)

 1921: S-a născut  scriitorul  Vladimir Colin, considerat unul dintre cei mai importanti scriitori români de literatură fantastică, ştiinţifico-fantastică (d.6 decembrie 1991).

1922: Şi-a încheiat activitatea Comisia de unificare a României, inclusiv comisia regională de unificare din Basarabia

 Comisia centrală de unificare, creată prin decretele emise in  2, 3 şi 8 aprilie 1920, în timpul guvernului Averescu, era condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri român.

Provinciile unite aveau fiecare comisii regionale de unificare care umrăreau descongestionarea şi unificarea serviciilor publice pe întreg teritoriul României.

Îndeplinindu-şi misiunea, Comisia a fost  dizolvată, lăsînd  terenul  pregătit pentru aplicarea  reformei administrative în România.

 

 

1923: S-a născut Ion Popescu – Gopo, regizor, scenarist, desenator, caricaturist român; (d. 29 noiembrie 1989).

 VIZIONATI AICI

Ion Popescu-Gopo  a fost  creatorul a numeroase filme de desen animat   în care personajul principal era „omuletul lui Gopo”, o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale.

 

 

 

 

 

Ion Popescu-Gopo a fost fiul regizorului si caricaturistului Constantin Popescu.

A studiat la Academia de Arte din București , dar nu a absolvit, apoi a urmat un curs de animație la Moscova. In 1939 a debutat în presă cu caricaturi, a ilustrat cărți pentru copii printre care cele de poezii ale lui Topârceanu.

Primul film de desene animate l-a realizat in 1949 împreuna cu tatăl sau si cu regizorul si caricaturistul Matty Aslan si se numea ”Punguța cu doi bani”. A fost angajat in 1950 la Studioul Cinematografic București, la secția de animație, apoi a organizat studioul Animafilm. A realizat filme de desene animate ca Albina si porumbelul (1951), Rățoiul neascultător (1951), Doi iepurași (1952), Marinică (1953), O muscă cu bani (1954), Șurubul lui Marinică (1955), Ariciul răutăcios (1955), Fetița mincinoasă (1956), Galateea – (1957).

In 1957 realiza filmul Scurtă istorie, avându-l ca personaj pe omulețul schițat simplu care ii va purta numele si obținea premiul Palme D’Or la Festivalul International de Film de la Cannes, Franța. Celebrul omuleț a apărut si in Sapte arte (1958) Homo sapiens (1960) Allo! Hallo! (1962). In 1958, cu filmul 7 arte, a obținut premiul Cel mai bun film de animație la Festivalul de Film de la Tours. A continuat cu O poveste obișnuită… o poveste ca în basme (1959), Homo sapiens (1960).

A regizat si filme cu actori ca Fetița mincinoasă (1956), S-a furat o bombă (1962), nominalizat la Festivalul Internațional de Film și Televiziune Cinéma tout écran, Elveția, De trei ori Bucuresti (1967) , Pași spre Lună (1963), Comedie fantastică (1975), De-aș fi Harap-Alb (1965), Poveste de dragoste (1976), Faust XX (1966). In 1981 a regizat si a scris scenariul filmului Maria Mirabela, produs la Chișinău, de Moldova Film.

A si jucat in cateva dintre filmele regizate de el ca Rămășagul, Faust XX, O zi la București, în filme ale altor regizori ca O noapte de pomină, in regia lui Ion Șahighian, a fost țarul Petru cel Mare in filmul Dimitrie Cantemir, regizat de Gheorghe Vitanidis.

A scris scenariile filmelor Șurubul lui Marinică (1955), Povestea dragostei (1976), Maria si Mirabela în Tranzistoria (1989).

Ion Popescu-Gopo a fost președintele Asociației Cineaștilor din România in perioada 1969-1989, vicepreședinte al Asociației Internaționale a Filmului de Animație, directorul secției de film din cadrul Organizatiei Mondiale a Sănătătii.

A murit in București, la 29 noiembrie 1989.

1927: La Bucureşti  este inaugurata  prima centrala telefonică  automată  din România.

 

 

 

1928: S-a născut Ion Ianoşi, critic şi istoric literar, eseist şi filosof român de etnie evreiască, membru de onoare (2001) al Academiei Române.

1930: S-a născut Theodor Hristea, lingvist român, membru al Academiei Române (d. 25 noiembrie 2009).

1934: A decedat criticul  literar Paul Zarifopol, inițiatorul ediției critice a operelor lui Ion Luca Caragiale; (n. 30 noiembrie 1874).

 

A  desfășurat și o amplă activitate de publicist, moralist, eseist politic și istoric al civilizației românești. A fost director al prestigioasei reviste interbelice Revista Fundațiilor Regale Carol al II-lea.

1946: S-a născut Nancy Brandes, dirijor, orchestrator, compozitor de muzică uşoară şi actor israelian de origine română; în 1963 a fondat una dintre primele formaţii româneşti de muzică pop-rock „Roşu şi Negru”.

1949: A decedat pictorul şi academicianul roman Gheorghe Petrașcu (Gheorghe Petrovici); n.20 noiembrie/2 decembrie 1872, Tecuci.

 

 

Gheorghe Petraşcu 

 

 1956: A fost înființat Institutul de Arheologie din București.

1962: S-a nascut  Maia Morgenstern, cunoscută actriță română de teatru și film de etnie evreiască.

 

 

Cântă de asemenea și muzică idiș.

1990: A fost înfiinţat Institutul de Geodinamică din Bucureşti „Sabba S. Ştefănescu” al Academiei Române, de dr. ing. Dorel Zugrăvescu, actualmente director onorific.

1991: A intrat în vigoare Acordul de comerț și cooperare comercială și economică dintre România și Comunitatea Economică Europeană/CEE, ulterior Uniunea Europeană/UE.

2002: In Romania a  început să funcționeze Garda de Mediu, condusă de un comisar național – la nivelul țării  și de un comisar județean – la nivel de județ.

2002: La Salonul Internațional al Invențiilor și Produselor Noi de la Geneva, ediția nr. 30, România  a câștigat 67 de medalii (din care 15 de aur) și trei premii speciale, ceea ce a clasat–o pe primul loc între cele 44 de țări.

Printre premianți sunt profesorii Universității Bioterra din București – medalie de aur pentru vodca ecologicași de argint pentru sucul fără conservanți Carotina.

2003: A intrat în vigoare noul Cod Poștal din România, format din şase cifre, cu scopul de a scurta timpii de operare în serviciile poştale; astfel, codificarea devenea detaliată până la nivel de stradă.

2006:  A decedat  luptătorul anticomunist în organizaţii de partizani din munţi Ion Gavrilă Ogoranu. A stat ascuns în munţi 21 de ani, din 1948 până în 1979, când a fost arestat de Securitate; (n. 1 ianuarie 1923).

 

Nascut in 1923 in satul Gura Vaii de la poalele Muntilor Fagaras, Ion Gavrila Ogoranu a fost un reper si simbol al rezistentei anticomuniste.

S-a angajat ca luptător anticomunist în facultate, la Cluj. 

In mai 1948, cand a inceput prigoana comunista  impotriva acelora,  care nu erau de acord cu noul regim politic, Gavrila Ogoranu, student la Cluj,  a fugit  in munti unde a pus bazele unui de grup de rezistenta armata. A fost condamnat in lipsa la zeci de ani de munca silnica.

A acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș, încadrandu-se cu întreaga viață deplin și pentru totdeauna în Rezistența armată anticomunistă din România. A condus timp de șapte ani Grupul Carpatin Făgărășan. 

Desi a fost urmarit cu perseverenta de Securitatea comunista, nu a fost niciodata prins.

A stat ascuns 21 de ani pana in 1976, cand a fost arestat la Cluj. Desi condamnat la moarte, nu a fost executat, fiind  salvat de la execuție de soția sa, Ana Gavrilă Ogoranu, care a cerut în scris intervenția directă a președintelui american.

Presedintele american Richard  Nixon i-a  prezentat  lui Ceausescu o lista cu  romani de care SUA se interesau si pe acea lista era si numele lui Ogoranu.

Asa se face ca a fost lasat in pace. Dupa decembrie 1989, si-a scris memoriile, publicandu-le in 7 volume intitulate „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, in care a descris toata viata si lupta sa.

Student in anii ’40 la Facultatea de agronomie, el a primit abia acum titlul de inginer agronom, pentru lucrarea sa de licenta in care se ocupa tocmai de conditiile cultivarii plantelor in munti.

In testamentul politic al Grupului Carpatin Fagarașan era scris::

„Pe potecile muntilor acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alaturi de onoarea, mandria si constiinta libertatii neamului nostru, alaturi de durerea ceasului de fata, in inima si crezul nostru am purtat ca o povara scumpa, visuri, doruri si ganduri izvorate si calite in dragostea pentru neamul nostru, pentru vremurile ce vor sa vie”.

Este ingropat la 4 mai 2006 in cimitirul comunei Santimbru – sat Galtiu, judetul Alba Iulia.

În 2008 a fost înființată fundația Ion Gavrilă Ogoranu.

2010: Se lansează pe scena politică românească partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid cu o orientare politică de centru-stânga (conducerea la nivel central este asigurată de Gabriel Oprea – preşedinte şi Neculai Onţanu – secretar general.

2011: A avut loc proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion, la Mănăstirea Lainici, la eveniment participând Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 20 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.

Foto: Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici (1897)

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, pe numele de mirean Ioan Ionescu, a trăit în secolul al XIX-lea (1821-1900), fiind monah la Mănăstirea Cernica, apoi stareţ al Mănăstirii Lainici, vreme de 41 de ani, din 1854, cu unele întreruperi, până în 1900, anul morţii sale (prăznuirea sa se face pe 3 mai).

1 Mai – Ziua Muncii

 

Sărbătoarea  zilei de 1 Mai  își are originea în dorinţa muncitorilor de a se reduce ziua de lucru la 8 ore.

În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York  au demonstrat, încercând să obţină acest lucru.

Data de 1 mai apare în anul 1886. George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor din USA a cerut introducerea unei rezoluţii care cerea ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

Tot la această dată, 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite.

Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90.000 de demonstranţi.

În urma protestului 35 de mii de muncitori şi-au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago.

Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore.

În anul 1889, social, democraţii afiliaţi Internaţionala a ll – a, au stabilit, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor.

 La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba.

După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. 1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii.

Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.

În ţările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare naţională, însoţită de gigantice defilări propagandistice.

Regimurile comuniste încercau să tragă pe „turta lor” o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale.

Şi naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 Mai, a fost transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.

Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: „Certurile şi neînţelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unităţii şi înălţării naţiunii”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serbările câmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele rămăseseră ca de obicei, dar sindicatele fuseseră interzise.

Organizaţiile muncitoreşti au fost înlocuite cu directive de la partidul hitlerist.

În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin mari  festivităţi, deoarece în mintea oamenilor erau încă vii manifestările organizate de comunişti.

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/01/o-istorie-a-zilei-de-1-mai-video-3/

Bibliografie (surse):

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. ro.wikipedia.org.

4. mediafax.ro;

5. Istoria md.

6. worldwideromania.com;

7. Enciclopedia Romaniei.ro

8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

9. https://www.cinemagia.ro/actori/ion-popescu-gopo-1969/