ZIUA DE 23 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 23 aprilie în istoria noastră

 

 

 

 

1399: Alexandru cel Bun se proclamă domn al Ţării Moldovei. Va începe să domnească efectiv din 29 iunie 1400.

 

 

 

 

 

 

Alexandru cel Bun, domn al Moldovei 

 

 Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușatinul, a urcat pe tronul  Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrân (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava.

Predecesorul său, la domnia Moldovei, Iuga, a fost luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătran, unde probabil a și murit ulterior, fără a mai reveni în Moldova.

Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea până la Marea Neagră, incluzînd şi Cetatea Albă, la Nistru,veche de pe vremea bizantinilor.

Cronicarul  Grigore Ureche scrie că marele domn moldovean a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a țării sale,a încurajat comerţul și a confirmat negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.

Pe plan extern, a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei (în 1420).

Pe timpul lui Alexandru cel Bun Voievod, este înregistrată Mitropolia Moldovei, care va fi recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401.

 

 

 

 

 

 

1740: A murit compozitorul şi organistul  sas, Daniel Croner; (n. 22 martie 1656, Brasov )

A studiat in 1681 la renumitul Gimnaziu „Magdalenaeum” din Breslau/Wratislavia – astăzi Wroclaw (Polonia) si a Universitatea din Leipzig, fiind însă nevoit să renunţe la scurt timp din motive financiare. Astfel el ajunge la Wittenberg, la „Album Academicum Universitas”, unde studiază teologia.

A fost elevul cantorului şi organistului Johann Ulig din Leipzig.

Se întoarce în 30 ianuarie 1684 la Braşov. În anul 1691 devine predicator la Biserica Sf. Ioan, unde va rămâne până în anul 1693.

Este apoi predicator la Biserica Parohială, între anii 1693 – 1701, fiind în ultimii 5 ani arhidiacon – deci cel mai bătrân predicator. În anul 1701 preia funcţia de preot la Hălchiu, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale.

De la Croner ne-au rămas două caiete cu piese pentru instrumente cu taste care cuprind totalitatea lucrărilor copiate şi compuse de Daniel Croner în decurs de 23 – 28 ani, precum şi scrieri teoretice muzicale din anii şcolari. Autorii  incluşi în descrierile teoretice sunt Ludovico Viadana, Johann Crüger, Jakob Löwe, Christoph Bernhard, iar piesele aparţin compozitorilor precum: J. E. Kindermann, J. H. Kittel, J. J. Froberger, Christian Michel, Giovanni Gabrieli, Johann Ulich, Johann Frölich şi Daniel Croner.

Acestea  reprezintă o antologie a lucrărilor muzicale pentru instrumente cu taste de la începutul secolului al XVII-lea până la sfârşitul său şi totodată o bogată sursă de analiză a dezvoltării muzicii la clavichord, spinetă, clavecin, orgă.

Din punctul de vedere al importanţei, se poate constata că acesta este cel mai vechi manuscris pentru instrumente cu taste din Transilvania şi un important document muzical al acelei vremi.

 

 

 

 

 

 

1851: A murit Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar român de etnie evreiasca. S-a  nascut la Budapesta intr-o familie de negustori in  1820.

 

 

 

 

 

 

A absolvit Academia de bele-arte din Viena. Se imprieteneste cu Ion Negulici, cu Constantin A. Rosetti si cu alti tineri din generatia pasoptista, iar in 1842 se stabileste la Bucuresti.

Studiaza si picteaza la Paris si Londra in anii 1845-48, in conditii materiale dificile. Aici, devine membru al Societatii studentilor romani din Paris.

In 1848 revine la Bucuresti si participa activ la revolutia romana din 1848, pentru care guvernul revolutionar ii acorda naturalizarea.

O insoteste cu devotament pe Maria Rosetti – sotia lui C.A. Rosetti, care avea un copil de doar patru luni , care pornise in urmarirea grupului de revolutionari proscrisi (intre care se afla si sotul ei), dusi de turci cu o mizerabila ghimie in susul Dunarii, spre a fi scosi din tara in Austria, in septembrie 1848.

Merge si el un timp la Paris, dar traieste in exil in Elvetia si la Graz. Apoi, pleaca spre Ardeal cu o misiune din partea comitetului revolutionar roman de la Paris.

Este arestat la Budapesta, avand asupra lui materiale revolutionare. Moare in noaptea de 22 spre 23 aprilie 1851, in urma torturilor suferite in inchisoare, fara sa-si fi tradat prietenii si tovarasii de lupta.

Datorita lui, au ramas pentru posteritate celebrele portrete ale Mariei Rosetti, ale  lui Nicolae Golescu, si al lui Nicolae Bălcescu.

 

 

1859: S-a născut la Ploiești, Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), lingvist, filolog şi folclorist român de origine evreiască, stabilit în Franţa în anul 1901.

 

A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, al cărui discipol  remarcabil a fost. A preluat de la acesta catedra, dar în primul rând ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice în domeniul folclorului comparat.

În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase.

Lazăr Șăineanu este autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argot ancien și La langue de Rabelais).

Pornind de la studii ale argoului limbii franceze, a inițiat cercetări  de stilistică privind studierea argoului românesc.

A decedat la 11 mai 1934, la Paris, in Franta Franta.

 

 

1862: S-a născut Alexandru Șonțu, poet și publicist român; (d. 1941).

 

 

 

 1872: S-a născut (la Avdela, în Grecia), Nuşi Tulliu, poet şi prozator aromân, director al ziarului „Ecoul Macedoniei” din Bucureşti; (m.8 aprilie 1941, București).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Învaţă la şcoala românească din Clisura şi la liceul românesc din Bitolia, oraş în Macedonia otomană. În România urmează şi absolvă Facultatea de Litere în 1894-1899 şi studiază în paralel doi ani la Drept. Între 1905-1908 studiază în oraşul german Leipzig.

În perioada 1899-1902 funcţionează ca revizor şcolar în Epir şi Tesalia, departamente adminsitrative ale Greciei. Apoi a revenit în România, unde lucrează ca jurnalist şi publică în periodicele aromâneşti

A fost inspector al şcolilor româneşti din Grecia şi  profesor în comuna natală între 1908-1912. După primul război mondial (1914-1918) a revenit în România, după 1919, ca profesor de liceu la Silistra (Durostor, Cadrilater), Chişinău şi Bucureşti

Debutează în publicistică în 1894 cu un articol în revista „Peninsula Balcanică”.

Între 15 noiembrie 1898 şi 30 septembrie 1899 scoate pe propria cheltuială revista ”Pindul”.

Colaborează cu poezii în aromână şi română la numeroase publicaţii: „Lumea nouă literară şi ştiinţifică”, „Epoca”, „Ecoul Macedoniei” (director între 1903 şi 1906), „Noua revistă română”, „Revista poporului”, „Lumina” (Bitolia), „Grai bun”, „Foaia literară” (Ploieşti), „Moldova de la Nistru”, „Graiul”, „Apărarea” etc.

Prima carte, Poezii lirice-eroice, i-a apărut în 1907. A scris în dialectul aromân  şi un roman, Murminţ fără cruţe, apărut în foileton în ziarul ”Ecoul Macedoniei” în 1903.

Alte două romane, Tragedia unei idile (1928) şi Calvarul neamului (Exodul aromânilor) (1931), au ca temă tot soarta aromânilor din munţii Pind, ”grefând elemente mitologice, istorice şi etnografice pe structuri de melodramă”, cf. descrierii saitului ”Crispedia”.

În limba română a scris Poezii, apărute în 1907, şi File rupte din viaţa aromânilor, publicate în 1919, creaţii care sunt, în opinia lui H. C., ”fără pregnanţa” de care a dat dovadă în scrierile în aromână.

 

 

 

1874: S-a născut in localitatea Maddalone din  Italia, compozitorul, dirijorul si profesorul de muzica român de origine italiană, Alfonso Castaldi, stabilit în România la vârsta de 20 de ani.

 

 

 

 

 

A început studiile muzicale în Italia,la Maddalone (1879-1883) cu Michele Serino (teorie-solfegiu) si Luigi Picillo (teorie-solfegiu, armonie), și le-a cotinuat la Conservatorul din Napoli (1883-1889) cu Paolo Serrao (armonie), Francesco Cilea si Umberto Giordano (contrapunct, fuga, compozitie).

A fost profesor particular de mandolina, chitara, vioara si teorie muzicala la Galati (1896-1901) continuand ca profesor de orchestra (1904-1905), de armonie, contrapunct, compozitie si orchestratie la Conservatorul din Bucuresti (1905-1940), fiind profesorul multor compozitori si dirijori romani, printre care George Georgescu, Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Alfred Alessandrescu, Nicolae Branzeu.

In 1914 a fondat orchestra Tinerimea simfonica din Bucuresti.

Intre 1925 si 1929 a fost inspector al muzicii in Ministerul Artelor.

In afara de prelucrari dupa autori preclasici, a compus doua simfonii, schita simfonica „Tarantella” (1904), poeme simfonice („Talatta”, 1906; „Marsyas”, 1907), muzica de camera. Are realizari si in domeniul muzicii vocale (coruri, cantece, etc.).

A fost și un talentat de artist plastic, pictând portrete si peisaje. A făcut parte din cercul de artisti plastici de seamă ai vremii sale: Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Fritz Storck, Paul Verona, Stefan Dimitrescu, Stefan Luchian, Alexandru Szathmary, Iosif Iser si Oscar Han.

 

 

 

 

 

 

1880 (23.04/5.05) : A murit (la Foen, Timiş) Andrei Mocioni (Mocsony), jurist şi om politic român, descendent al unei vechi familii de aromâni (Mucea); (n.27 iunie  1812, la Budapesta).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A militat pentru emanciparea românilor din Imperiul Habsburgic; membru fondator, din anul 1866, şi apoi membru de onoare, din 1870, al Societăţii Academice Române.

 

 

 

 

 

 

1880: Guvernul României a hotărât înființarea Direcției Princiare a CFR cu sediul în București, care a preluat linia existentă, inclusiv Gara Târgoviștei.

 

 

 

 

 

 

Încă din primii ani de la înfiinţare, iniţialelor li s-a adăugat emblema specifică: roata înaripată.

Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, a fost  prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”. Ulterior aceasta şi-a schimbat denumirea în Direcţiunea Regală CFR, Direcţia Generală CFR şi, mai aproape de zilele noastre, CFR.

 

 

 

 

 1887: Este sfințita Catedrala  mitropolitana de la Iasi.

Ideea construirii unei biserici monumentale a apartinut Mitropolitului Veniamin Costachi, hrisovul domnesc al lui Ioan Sandu Sturdza (8 august 1826)  fiind actul de nastere al Catedralei Metropolitane.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Piatra de temelie si constructia propriu-zisa se datoreaza ravnei si ostenelilor mitropolitului Veniamin Costachi, pe locul unde se afla Biserica Alba din secolul al XVI-lea, apoi Stretenia, o alta biserica, din secolul al XVII-lea.

 Lucrarile au inceput in anul 1833. Arhitectii vienezi Johann si Gustav Freiwald au adoptat pentru noua biserica stilul neoclasic. S-a lucrat intens pana in anul 1841, in ultimii ani sub conducerea arhitectului rus Sungurov.

In 1842 mitropolitul Veniamin este silit sa se retraga din scaun. Lucrarile vor fi intrerupte.

Totodata au apărut probleme serioase în legatură cu rezistența bolții centrale, de mari dimensiuni.

S-au încercat diferite soluții, anii au trecut si, datorită vitregiei vremurilor, biserica a ramas neterminata timp de aproape 40 de ani.

După prăbușirea boltei centrale, biserica a ramas în ruină până în 1880.

La 15 aprilie 1880 se pune a doua piatră fundamentală, din iniţiativa mitropolitului Iosif Naniescu.

Refacerea planurilor bisericii a fost  incredintată arhitectului Alexandru Orăscu, rectorul Universității din București.

El adauga cele doua randuri de pilastri masivi in interior, realizand o cladire de plan basilical, cu o nava centrala si doua nave laterale mai mici. Pastreaza cele patru turnuri laterale decrosate, dar renunta la cupola centrala de mari dimensiuni, inlocuind-o cu un sistem de patru bolti, despartite prin arce transversale.

Lucrarile se vor termina in 1887.

Marele pictor bucurestean, maestrul Gheorghe Tattarescu, aflat la varsta deplinei maturitati artistice, impodobeste catedrala cu icoane si elemente decorative care impresioneaza prin diversitate si sensibilitate de influenta renascentista.

Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sarbatoare pentru intreaga natiune. Familia primului rege al Romaniei, Carol I, si-a legat numele de acest locas prin donatii de mare pret, ca semn al recunostintei neamului pentru jertfele si evlavia fostei capitale a Tarii Moldovei, „a doua mea capitala”, cum o numea suveranul.

 

 

 

 

 

 

1894: S-a născut la Drăgășani, scriitorul român Gib Mihăescu („Braţul Andromedei”, „Vedenia”, „Zilele şi nopţile unui student întârziat”); (d. 19 octombrie 1935).

 

 

 

 

 

 A fost unul dintre marii nuveliști români și printre cei mai importanți romancieri ai literaturii noastre.

  Gib I. Mihăescu  a absolvit cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova. În mai 1917 absolvă școala de ofițeri de infanterie de la Iași cu gradul de elev plutonier și este repartizat la Regimentul 42-66 Infanterie.

A participat la primul război mondial ca elev-ofițer, fiind combatant în 1917 în luptele de la Mărășești-Mărăști-Oituz, fiind decorat pentru acte de bravură în timpul primului război mondial.

Gib Mihăescu a fost avocat la Chișinău și în orașul său natal. A colaborat la revistele Sburătorul, Gândirea, Viața Românească etc

A  murit la 19 octombrie 1935 in  București, la vârsta de doar 41 de ani, bolnav de tuberculoză, și a fost înmormântat la Drăgășani.

La Drăgășani un colegiu național îi poartă numele,iar la Râmnicu Vâlcea o stradă este numită în cinstea lui

 

 

 

 1903: S-a născut George Buznea, poet şi traducător, un tălmăcitor major al operei danteşti în limba română; (m. 1976).

 

 

 

 

1904, 23.04/6.05: S-a născut chimistul Giorgio Ostrogovich; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj şi Timişoara), a făcut numeroase studii teoretice şi experimentale în diverse domenii ale chimiei organice; membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m. 1984, la Roma).

 

 

 

 

 

 

 1910: Are loc Congresul de constituire a Partidului Naționalist-Democrat, în frunte cu Nicolae Iorga si A.C.Cuza.

Congresul a adoptat un program de esenţă conservator-junimistă, care se adresa mai ales tineretului intelectual provenit din mediul rural şi unei părţi a populaţiei cu venituri mici şi mijlocii de la oraşe.

 

 

 

 

 

1921: S-a născut  compozitorul român de etnie evreiască Edmond Deda.

 

Dedicat muzicii uşoare şi jazz-ului a studiat şi practicat la Londra, în Billy Mayerl School.

 

 

 

 

 

 

 

 

 La  mijlocul anilor ’40,a fondat primul  Conservator de muzica usoara si jazz.

 

 A compus muzică ușoară, operetă, muzică pentru spectacole de teatru, muzicolog, publicist, pianist, dirijor ,ramanand in memoria publicului cu melodii ca  „Inima nu fi de piatra”, „Of, inimioara”etc.

 

 

 

 

 

 

 A fost profesor la Scoala Populara de Arta din Bucuresti, director muzical la Teatrul „Ion Vasilescu” din Capitala, profesor si director al Departamentului Canto – Pian al Școlii de Arta Populară din Brașov.

A murit la 29 septembrie 2006.

 

 

 

 

 

1921: Se semneaza  la Bucureşti,  Convenţia de alianţă defensivă româno-cehoslovacă (intrată în vigoare la 27.V.1921), care, împreună cu Convenţiile similare româno-iugoslavă (7.VI.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), formează baza Micii Înţelegeri (organizaţie de securitate regională, defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe, având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma primului război mondial; este cunoscută şi sub numele de Mica Antantă.

Işi încetează existenta în 1938, dupa ocuparea Cehoslovaciei de către Germania nazistă.

 

 

 

 

 

 

 

1922: S-a născut la Corabia, jud.Romanați,  prozatorul, dramaturgul, Pavel Chihaia, istoric al artelor și eseist român.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Între anii 1941 și 1945 urmează Facultatea de Litere în București.

Persecuțiile staliniste îl obligă să lucreze ca zidar și figurant. Face parte din organizația anticomunistă „Mihai Eminescu” împreună cu Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet și Marie-Alype Barral.

În anul 1958 este angajat la Institutul de Istoria Artei, secția artă medievală, unde realizează, între 1958 și 1978, șaptezeci de studii despre istoria culturii și artei, de curînd culese în cinci volume cu titlul Artă medievală .

Teza de doctorat la Sorbona, Paris, în 1973, va fi publicată ulterior cu titlul Immortalité et décomposition dans l’art du Moyen Age.

  În anul 1978, împreună cu soția sa Maria-Ioana (n. Mira), cere azil politic în Germania. Stabilit la München, împreună cu soția sa și fiul lor Matei, ocupă postul de consilier de educație la liceul francez Jean Renoir din acest oraș, colaborează la Radio Europa Liberă. Va publica în continuare Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara românească

 

 

 

 

 

 

 

1929: Se constituie Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană cu sediul la Paris, Franţa.

Compania primeşte pentru o perioadă de 20 ani concesiunea transportului aerian, mărfuri, călători, colete poştale pe rutele Bucureşti-Belgrad-Budapesta-Viena-Praga-Strasbourg-Paris şi Bucureşti-Istanbul.

În 1933 fuzionează cu alte patru companii franceze sub denumirea de Air France.

 

 

 

 

 

 

 1935: S-a născut chimistul Zeno Virgil Gheorghe Simon. S-a remarcat prin  cercetările efectuate  în domeniul chimiei cuantice.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1997.

 

 

 

 

 

 

 

1936: S-a născut la Lugoj, Michael Redl, handbalist român, portar, dublu campion mondial.

 

 

 

 

 

 

 

Cu echipa Dinamo București a câștigat 9 campionate naționale la handbal în 7, un campionat național la handbal în 11[1] și Cupa Campionilor Europeni (în 1965).[2]

La Campionatele Mondiale din 1959 și 1961 a fost numit „Cel Mai Bun Portar”.

În cei 11 ani în care a fost membru al echipei naționale a României, Redl a jucat în 129 de meciuri.

După ce s-a retras din activitatea de jucător, a fost antrenor la Dinamo, la echipa de tineret (timp de 8 ani) sau ca secund la cea de seniori (timp de 3 ani).

Redl a fost absolvent al Școlii de Ofițeri (1958), pensionându-se cu gradul de locotenent-colonel.

 

 

 

 

 

 

1939: S-a născut Călin Ghibu, director de imagine şi operator de film

 

 

 

1943: S-a născut sculptorul şi scriitorul  stabilit în Germania Bata Marianov.

 

Originar din Timişoara, Bata Marianov  a studiat Sculptura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti.

În anii ’80, a emigrat în Germania. A trăit în Germania şi Franţa, iar după Revoluţia din Decembrie 1989, s-a mutat în localitatea cărăşeană Gărâna, unde stă în timpul verii; aici are, în ordine cronologică, al 13-lea atelier.

În Banatul montan a organizat şi a coordonat mai multe simpozioane de sculptură în lemn.

Lucrările realizate se regăsesc în Parcul Internaţional de Sculptură de la Gărâna şi în Parcul Teiuş din Caransebeş.

În anul 2009, a avut loc o retrospectiva a creaţiei sale, la Muzeul de Artă din Timişoara, prilej cu care s-a editat o amplă monografie.

Cărţi publicate: Trecerea nimicului prin ceva (Crater, Bucureşti, 1999); Pe drumul spre La Mancha (Marineasa, Timişoara, 2004); romanul Lauri de plastic şi Dialoguri despre înfăptuire şi desfiinţare cu Mihaela Cristea (Fundaţia Culturală Arca, 2009).

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia, respectiv din România.

 

 

 

 

1950: S-a născut actorul român Geo Costiniu.

 

 

 

1958: S-a născut Thomas Csinta, profesor și jurnalist de investigație francez de origine română, stabilit în Franța.

 

 

 

 

 

 

 

 

1958: S-a născut Radu Mihăileanu, regizor si scenarist român de etnie evreiască, stabilit în Franța.

 

 

 

 

 

 

A fugit din România în 1980 și  s-a stabilit mai întâi în Israel, apoi în Franța, unde a absolvit Institutul de Cinematografie din Paris.

În 1989, a realizat, împreună cu Marco Ferreri, adaptarea dialogului platonic „Banchetul”, în telefilmul cu același nume.

Filmul său ”Trăiește!” (Va, vis et deviens) a fost distins în 2006 cu Premiul César pentru cel mai bun scenariu original (cu Alain-Michel Blanc).

A cunoscut succese și cu următoarele sale pelicule ”Concertul” și ”Izvorul femeilor”.

 

 

 

1962: În perioada 23 – 25 aprilie, printr-o plenară specială a Partidului Muncitoresc Român şi o sesiune specială a Marii Adunări Naţionale (27-30 aprilie), se marca încheierea cooperativizării agriculturii în România, proces început în martie 1949, care trebuia, teoretic, să se realizeze prin asocierea pe baza liberului consimţământ al ţăranilor, dar care s-a caracterizat prin abuzuri şi violenţe.

 

Zeci de mii de ţărani au fost supuşi unor presiuni, dar şi represiuni judiciare, fiind judecaţi şi condamnaţi pentru a se fi opus colectivizării forţate la ani grei de temniţă.

 

 

1968: Are loc premiera filmului românesc cu mare succes de public,„Răzbunarea haiducilor”.  

 

 

 

 

 

 

 

Filmul, regizat de Dinu Cocea după un scenariu scris de Eugen Barbu, Mihai Opriș și Dinu Cocea, este cel de-al treilea film din seria Haiducii. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu, Olga Tudorache, Colea Răutu și Jean Constantin.

A fost vizionat de 5.930.612 spectatori, aflandu-se astfel pe locul 19 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile,după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.

 

 

 

 

 

1999: Autoritățile române trimit FMI-ului o evaluare privind daunele provocate României de războiul din Iugoslavia, care se ridicau  la aproximativ 730 milioane de dolari.

 

 

 

2008: A murit Marcel Chirnoagă, grafician, sculptor şi scenograf, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nascut la 17 august 1930, in localitatea Bușteni, județul Prahova, a fost un artist plastic   complet. A absolvit   Facultatea de matematică și fizică din București, 1952, urmând simultan și studii liberale de artă.

A devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România  in 1953.

 

 

 

 

 

2014: A decedat Romeo Vanica, compozitor şi instrumentist. A fost  membru fondator al formaţiei  de muzică pop-rock, „Mondial”, înfiinţată în 1966 la Bucureşti. 

Intre anii 1994 şi 2009 a fost redactor la postul Radio România Actualităţi; (n. 1945).

 

 

 

 

 

 

 

Printre cele mai cunoscute creaţii ale sale se află „Romanţă fără ecou”, „De va veni la tine vântul” sau „Primăvara”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

Sfântul Mucenic Gheorghe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul.

Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe:

„O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei.

Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

 

 

 

 

 

 Aniversări – Comemorări

– „Ziua Bibliotecarului din România”, marcată pe baza unei hotărâri a Guvernului din 15.IV.2005 (- 10 ani); coincide cu „Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor” instituită de UNESCO în anul 1995

– „Ziua Cărţii”; iniţiativa are ca premisă decizia Congresului General UNESCO, din anul 1995 (- 20 de ani), pentru declararea zilei de 23 aprilie ca Ziua Mondială a Cărţii, “pentru a aduce un tribut de respect tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, pentru a-i încuraja pe toţi cititorii, dar în special pe tineri, să descopere plăcerea lecturii”

– „Ziua Feroviarilor” (instituită prin H.G. 815/1994 şi modificată printr-o hotărâre a Guvernului din 15.IV.1999), sărbătorită de Sf. Mare Mucenic Gheorghe. NOTĂ: Este noua denumire, începând din anul 1999, a fostei „Zile a ceferiştilor”, care era marcată la 16 februarie

– „Ziua Forţelor Terestre”, marcată în ziua patronului spiritual al acestora – Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/23/o-istorie-a-zilei-de-23-aprilie-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

4. ro.wikipedia.org.

5. mediafax.ro;

6. Istoria md.

7. worldwideromania.com;

8. Enciclopedia Romaniei.ro

9. Crestin Ortodox.ro
   

    

INSULA ȘERPILOR – O istorie zbuciumată

 

 

 

 

 

Din punct de vedere istoric, apartenenţa Insulei Şerpilor la o ţară sau alta a urmat, de regulă, soarta gurilor Dunării.

După perioadele de stăpânire grecească, bastarnă, persană, romană şi bizantină, Insula Şerpilor va ajunge în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, iar ulterior a cneazului Dobrotici şi a domnitorului muntean Mircea cel Bătrân.

În Cronica de la Nürnberg se spunea că “românii locuiau în insula Peuce vestită de cei vechi”. Prin toponimul Peuce, se înţelegea şi Delta Dunării.

În timpul domniei domnului Mircea cel Bătrân (1386-1418), puterea domnitorului muntean se întindea de-a lungul ambelor maluri ale Dunării, până la gurile ei de vărsare şi coastele Mării Negre, inclusiv asupra Insulei Şerpilor. În anul 1484 Insula Şerpilor va intra sub stăpânire otomană.

Din unele cronici ale vremii care prezentau raporturile lui Ştefan cel Mare cu o serie de colonii greceşti situate pe coastele Mării Negre, reiese că această parte a mării era “lac moldovenesc“, domnitorul stăpânind prin urmare şi insula.

De foarte multe ori, domnitorul moldovean a capturat, în dreptul Insulei Şerpilor, vase ce duceau în robie tineri genovezi şi avuţiile prădate la Caffa.

Multe balade şi poezii româneşti, dar şi bulgăreşti sau ruseşti, conţin mărturii că românii au stăpânit dintotdeauna atât Dobrogea, cât şi ţărmul Mării Negre.

Astfel, într-un cântec căzăcesc despre domnitorul Petru Rareş, se povesteşte că, acesta avea legături cu “fraţii săi de la Dunăre/Care stăpâneau bălţile şi Marea“.

Istoricul Nicolae Iorga a afirmat că la gurile Dunării a fost locul unde “judele“ Athanaric al goţilor, înfrânt de împăratul Valens (367-389), a venit pe o insulă pentru a întări, prin jurământ, un nou tratat; “încă o dată, Dunărea urma să fie hotărâtă prin graniţă“ .

În cursul secolelor XVIII-XIX, au avut loc numeroase războaie între Imperiul Otoman şi Rusia ţaristă care au avut ca rezultat trecerea Dobrogei şi a gurilor de vărsare ale Dunării sub dominaţia unei ţări sau a alteia .

În perioada Imperiului Otoman, grecii au redenumit-o sub numele de Fidonisi (care înseamnă în limba greacă “Insula Şerpilor”); insula a dat numele Bătăliei navale de la Fidonisi. Bătălia între flotele maritime ale Imperiului Otoman şi Rusiei au avut loc în apropiere de insulă în anul 1788 în decursul războiului ruso-turc din perioada 1787-1792.

Situaţia insulei în epoca modernă

Deşi Tratatul de pace de la Bucureşti din anul 1812 (prin care a fost anexată Basarabia) prevedea că insulele dunărene să nu fie ocupate şi luate în stăpânire, Rusia ţaristă va anexa şi acest teritoriu. Graniţa dintre Rusia şi Turcia a fost fixată pe Braţul Chilia.

Tratatul de pace de la Adrianopol din 2-14 septembrie 1829, încheiat între Rusia şi Turcia, mută frontiera dintre Basarabia şi Dobrogea de pe braţul Chilia (Canalul Oceacov), fixată prin Tratatul ruso-turc de la 1812, pe braţul Sfântu Gheorghe (art. 3). Astfel, Rusia ţaristă îşi asigura controlul asupra Dunării, încorporând gurile Dunării.

Deşi în textul tratatului nu există nici o referire directă la Insula Şerpilor, ea este anexată de către Rusia, care apelează la britanici pentru a construi aici în anul 1842 un far pentru dirijarea navigaţiei pe Marea Neagră.

În urma Războiului Crimeii, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Rusia a pierdut Delta Dunării şi partea de sud a Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail).

Iniţial Turcia revendicase o eventuală cedare a Akkermanului (Cetatea Albă) Moldovei de către Rusia, dacă Moldova renunţa la Insula Şerpilor şi la Delta Dunării. În final Turcia reluă în stăpânire Delta Dunării fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă.

Deşi aceste teritorii trebuiau să revină la statul român la 6 ianuarie 1857, s-a încheiat un protocol la Paris între miniştrii plenipotentiari ai puterilor care au luat parte la încheierea Tratatului de la Paris (1856), care hotăra alte măsuri.

Prin acel protocol s-a stabilit că Insula Şerpilor va aparţine statului care stăpâneşte Delta Dunării, respectiv Imperiul Otoman, care urma să întreţina pe insulă un far pentru asigurarea navigaţiei vaselor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odessa.

Tratatul adiţional de la Paris din 19 iunie 1857 a confirmat această situaţie.

Prin Tratatul preliminar de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), încheiat în urma războiului româno-ruso-turc din anul 1877, Rusia a cerut Turciei, împotriva voinţei marilor puteri europene şi a României, ca, pentru despăgubirile de război care se cifrau la 410 milioane ruble, să i se cedeze şi sandjacul Tulcei (districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Constanţa şi Medgidia), insulele Deltei Dunării, precum şi Insula Şerpilor.

Ulterior Rusia îşi exprimă dorinţa de a le schimba cu România pe partea din Basarabia (judeţele Cahul şi Izmail), mărginită la sud prin talvegul Chiliei până la gura de vărsare a braţului Stambul (art. 19, alin. a-d, a).

 

 

 

Insula Serpilor în anul 1896

Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 a confirmat retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei (cele două judeţe parte din Principatul Moldovei în anul 1856), mărginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul braţului Chilia şi de vărsarea braţului Stambul.

Prin art. 45, sudul Dobrogei la est de Silistra până la Yilanlîk, la sud de Mangalia, erau reunite României (frontiera actuală).

De asemenea, la art. 46 se preciza că “Atât insulele formând Delta Dunării, cât şi Insula Şerpilor şi sandjacul Tulcei sunt adăugate României” (art. 45 si 46, Anexa 1).

Arborarea pavilionului român pe Insula Şerpilor de cãtre generalul Davila

   Foarte puţini ştiu că  generalul medic  Davila, a fost acela care, în fruntea unei comisii, a recepţionat în numele României Insula Şerpilor de la turci şi că el este acela care pentru prima dată, a înfipt drapelul românesc pe această insulă.

 

 

 

 

 

    Fotografia, publicată numai în revista Ilustraţiunea română , nr. 45, anul II, din 30 octombrie 1930, p. 12, azi dispărută, se afla în posesia d-lui. Constantin C. TONEGARU (http://www.dacoromania-alba.ro/nr10/arborarea.htm).

Insula Șerpilor in calea rechinilor din Rasarit

„O alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul sau semnătura lor, va fi totdeauna o nebunie scump platită.”

(A.D.Xenopol).

Situată în Marea Neagră, la 45 km NE de Sulina, mica insulă stâncoasă şi pustie, de 17 ha, a cunoscut în existenţa sa trimilenară o evoluţie tumultuoasă… … de la Insula Albă a lui Ahile, până la ocuparea ei de către ruşi în sec. XIX-lea, când a devenit un important punct strategic pentru gurile Dunării şi arealul vestic al Mării Negre.

 În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial începând cu data de 28 august 1944 odată cu sosirea primelor nave sovietice în portul Sulina, marina sovietică  a interzis accesul navelor noastre accesul la insulă (…).

În drumul lor spre Sulina, unităţile sovietice au debarcat şi ocupat Insula Şerpilor.

Comandorul Ion-Dănuţ Toader susţine că pe insulă se aflau militari români care au respectat ordinele primite, nu au deschis foc asupra sovieticilor şi au fost capturaţi, neştiindu-se nimic despre soarta lor ca prizonieri:

“La 29 august 1944 pe insulă au debarcat fără a li se răspunde cu foc efective sovietice (…) Personalul românesc este făcut prizonier (deşi eram aliaţi şi nu ne-am opus debarcării pe insulă) şi internat în lagărul intermediar de prizonieri, improvizat în clădirea spitalului din Sulina”.

Alte mărturii susţin că militarii români de pe Insula Şerpilor ar fi fost doar dezarmaţi, aduşi la Sulina şi aici puşi în libertate, de unde s-ar fi deplasat sub comanda unui subofiţer spre Tulcea.

Ocupată militar de armata rusă, în august 1944, insula a fost anexată fraudulos de Uniunea Sovietică la 4 februarie 1948, în baza unui așa zis  protocol româno-sovietic şi predată URSS la 23 mai, printr-un simplu un proces-verbal, care nu a fost ratificat niciodată de Parlamentele României şi URSS.

Rămâne un fapt că URSS a anexat cu forța Insula Șerpilor printr-un „Proces Verbal” și nu printr-un Tratat, conform uzanțelor între state.

Acest act ar fi trebuit semnat de catre Miniștrii de Externe sau de Șefii celor două Guverne, după ce renunțarea la o parte a teritoriului țării ar fi fost consfințită printr-un referendum și un vot în Marea Adunare Națională.

 În realitate, acest „Proces Verbal” a fost semnat de către Secretarul Unu al ambasadei URSS și de un Secretar de Stat al MAE Român.

Din punct de vedere al normelor de drept international, acest act este lovit de o nulitate absoluta.

România nu a pierdut doar un teritoriu, ci şi un important punct strategic.

După destrămarea URSS, Insula Serpilor a devenit teritoriu al Ucrainei.

Podișul continental din sudul Insulei Șerpilor, în dreptul Sulinei, a intrat în litigiul teritorial dintre România și Ucraina, care a fost judecat la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga.

Zona litigioasă a fost artificial lărgită până la suprafața maritimă de 12.000 km² prin extinderea revendicărilor ucrainene mult la apus de linia echidistantă între coastele sale și cele ale României.

Miza disputei era îndeosebi economică: posibilitatea explorării și, eventual, exploatării resurselor de hidrocarburi.

Ambele părți au declarat de la început că vor respecta judecata Curții, indiferent care va fi.[8] CIJ, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009, a acordat 79,34% din zona în dispută României, anume 9.700 km² cu o adâncime medie de peste 50 m, iar Ucrainei 20,26% din zona în dispută anume 2.300 km² cu o adâncime medie sub 50 m, incluzând totalitatea apelor teritoriale ale insulei Șerpilor, inclusiv în dreptul Sulinei.

Prin acceptarea acestei judecăți, litigiul teritorial major s-a stins, litigiul minor privind insula Maican de pe brațul Chilia și partea de sud a golfului Musura din nordul imediat al Sulinei, rămânând singura divergență teritorială între România (care le revendică) și Ucraina (care le stăpânește).

 

 

 

 

La data de 18 martie 2014, prin alipirea „de facto” a peninsulei Crimea la Federația Rusă, a apărut în Marea Neagră, la răsărit de insula Șerpilor și la echidistanță de aceasta și de capul Tarhankut din Crimeia, o nouă frontieră maritimă de fapt, între România și Rusia, de o lungime de 200 km cu un traseu nord-sud.

 

 

 

Surse: 

 

 Wikipedia, enciclopedia liberă

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=5625&lang=RO

http://psroman.blogspot.ro/2017/02/insula-serpilor-romani-incaput-pe-mana.html

http://www.dacoromania-alba.ro/nr10/arborarea.htm

 

 

 

 

STATISTICI OFICIALE MAGHIARE PRIVITOARE LA ÎNVĂTĂMÂNTUL DIN TRANSILVANIA ÎNAINTE DE 1918

 

DATE OFICIALE MAGHIARE REFERITOARE LA SITUAŢIA ÎNVĂTĂMÂNTULUI CONFESIONAL DIN TRANSILVANIA ÎNAINTE DE 1918

 

A.Situaţia şcolilor din Transilvania pe confesiuni la data de 1 septembrie 1849: Şcolile catolice: 2 Academii:-la Oradea cu câte 3 facultăţi -la Timişoara (Ştiinte Juridice, Teologie şi Filosofie) 3 licee: Alba Iulia, Cluj şi Satu-Mare 18 gimnazii: Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Bistra Carei mari, Cehul-Silvaniei, Cluj, Gheorghieni, Dumbrăveni, Odorhei, Oradea, Satu Mare, Salonta, Simleul Silvaniei, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara Şcoli calvine: 4 colegii: Aiud, Cluj, Odorhei, Târgu Mureş 2 gimnazii: Orăştie, Zalău Şcoli umanitare: 1 colegiu: Cluj 2 gimnazii: Cristuri şi Turda Şcoli evangheliste/luterane: 1 Academie juridică 5 gimnazii: Bistiţa, Braşov, Mediaş, Sibiu şi Sighişoara Şcoli greco-catolice 1 liceu: Blaj 2 gimnazii: Blaj şi Beiuş Şcoli ortodoxe: niciuna      Românii ortodocși nu au avut dreptul la nici un fel de şcoli superioare în Transilvania, în condiţiile în care în toate, perioadele anterioare anului de referinţă l849, românii ortodocsi au format ponderea populaţiei principatului. Românii din Transilvania, secole în sir nu au fost recunoscuţi ca naţiune, fiind acceptaţi doar ca toleraţi, iar religiile românilor nu au fost recepte.      B. Situaţia învăţământului românesc în general şi celui elementar (primar) în special, dupa Revoluţia română din anul 1848 şi mai ales după anul 1867, prin aplicarea legilor – Appony – de accelerare a maghiarizării românilor din Transilvania rezultă clar din datele oficiale maghiare exemplificate în continuare. La data de 22.05. 1878 parlamentul maghiar a votat Legea Trefford care prevedea obligativitatea predări în limba maghiară în toate şcolile elelentare inclusiv în Transilvania.      1. Evoluţia numărului şcolilor primare din Transilvania, în perioada 1880/ 1881-1914 în funcţie de compoziţia populaţiei Nr. şcoli primare Creştere Descreştere 1880/1881 1914 – – Români 3150 2170 – 32 % Maghiari 7352 13608 185 % Slovaci 2223 265 – 84 % Germani 1786 449 – 75 % Ruteni 639 47 – 93 %      II. Situaţia şcolilor secundare de învăţământ general din Transilvania raportată la structura o populaţiei Raportul în % faţă de totalul populaţiei Şcolile secundare raportate în % faţă de totalul de acestora Români 53 % 5 % Maghiari 29 % 85.9 % Germani 10 % 8.60 % Alţii 8 % 0.5 %      III. Situaţia românilor neştiutori de carte din principalele departamente ale Transilvaniei raportate la populaţia românească (1910/1918) Departamentul Ponderea românilor Neştiutori de carte Alba 77.4 % 60 % Caraş Severin 79.9 % 50 % Hunedoara 79.95 % 67 % Maramureş 69 % 67 % Sălaj 61 % 59 % Someş 78 % 72 % Turda 72 % 63 % La data de 1 decembrie 1918, 49 % din totalul populaţiei din Transilvania au fost neştiutori de carte. Compararea datelor de mai sus cu situatia de astăzi, relevă cu prisosinţă ce a însemnat formarea Statului Român Unitar de la l Decembrie l9l8, pentru învăţământul şi neamul , românesc, situaţie existentă astăzi care s-a realizat într-o perioadă istorică relativ scurtă, de numai 82 ani. Această evoluţie incomparabilă cu a altor naţiuni, ne obligă să ne aplecăm cu veneraţie în faţa eroilor neamului nostru, a strămoşilor şi părinţilor noştri, şi să le urmăm exemplul de înalt patriotism, de luptă neîncetată pentru emanciparea naţiunii române, pentru asigurerea unitaţii, integrităţii şi independenţei României.   Să păstrăm vii în memorie versurile marelui poet al pătimirii noastre Octavian Goga:   “Te-am dărâmat hotar de-odinioară Brâu împletit din lacrimi şi din sânge Veriga ta de foc nu mă mai strânge Şi lanţul tău a încetat să doară”. Notă: În şcolile crăieşti – finanţate de stat din Transilvania, limba de predare nu a fost limba română.   Sursa: http://www.dacoromania-alba.ro/nr 03/date.htm