CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 21 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 21 aprilie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

1689: Un mare incendiu cuprinde  Biserica Neagra din Brașov,unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, datând din secolele XIV-XV, distrugând acoperișul și mobilierul din interior.

 

 

 

 

 

 

 

 

In urma incendiului, zidurile cladirii s-au înegrit si din aceasta cauza biserica a primit numele actual, denumirea populară de după incendiu, „Biserica Neagră”fiind acceptată oficial în secolul al XIX-lea.

 

 

 

 

 

1864:  Principele Alexandru Ioan Cuza sancționează Codul Penal care va intra în vigoare în anul 1865.

 

 

 

 

 

1877: Turcia declanseaza ostilitatile  impotriva Romaniei, bombardand orasele romanesti de la Dunare : Brăila, Calafat, Bechet, Olteniţa şi Călăraşi.

 

 

 

 

 

 

1882: A murit filosoful si poetul roman  Vasile Conta; (n. 1845).

 

 

 

 

1882:  La Petersburg, a fost încheiat un acord între România şi Rusia, cu privire la lichidarea datoriilor din războiul din 1877-1878.

 

 

 

 

 

 

1895: Parlamentul Romaniei adopta Legea minelor, care reglementa exploatarea bogatiilor subsolului si introducea pentru prima data in Romania, masuri privind ocrotirea sociala,  separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, statul preluând proprietatea asupra zăcămintelor minerale şi metalifere. 

 

 

 

 

1907: După fuziunea tuturor elementelor politice conservatoare din România, Petre P. Carp este ales președinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 – 14 mai 1913).

 

 

 

 

 

 

1922: S-a născut pianista de origine română Lory Wallfisch, stabilită în SUA; cântăreaţa a fost preşedinta Fundaţiei Enescu din Statele Unite ale Americii şi profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts; (m. 2011).

 

 

 

 

 

 

1931: S-a născut Alexandru Balaban, inginer chimist, vicepreședintele Academiei Române din 11 aprilie 1995.

 

 

 

1938: S-a născut  compozitorul și profesorul român Vasile Spătărelu ; (d. 2005).

 

 

 

 

 

1951: S-a născut William Totok, scriitor și publicist german originar din România.

 

 

 

 

 

 

 

 

1956: A decedat compozitorului roman stabilit in Franta, Stan Golestan.

Stan Golestan (n. 7 iunie 1875 la Vaslui), a fondat la Paris revista  „L’Album Musical” în 1905.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A primit premiul pentru compoziție George Enescu, în 1915.
Devine critic muzical pentru revista Figaro, lucrând în paralel ca profesor de compoziție la „Școala de Muzică din Paris” – L’Ecole Normale de musique.
Muzica sa este in majoritate inspiratǎ din folclorul românesc.

 

 

 

 

 

 

1963: S-a născut la Lupeni, în judeţul Hunedoara, compozitoarea şi interpretă română de muzică folk Tatiana Stepa; (d.2009).

A fost unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Mama ei era, olteancă din Gorj, iar tatăl, moldovean din Roman.

 

 

 

 

 

 

 

Tatiana Stepa a fost înconjurată de muzică de la o vîrstă fragedă, a urmat cursuri de balet, vioară şi pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal. Absolveşte Liceul de Arhitectură din Bucureşti.

 

 

 

Tatiana Stepa (n.1963-d.2009), interpretă româncă de muzică folk, sursă: corina-roth.blogspot.com

Tatiana Stepa (n.1963-d.2009), interpretă română de muzică folk

 

 Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cînte la chitară. În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cîntec numit „Şi-am să-mi fac o doină„, rămînînd în componenţa acestuia pînă în anul 1985, după care, din anul 1992 pînă în anul 1996, a fost membră a Cenaclului „Totuşi Iubirea„, participînd la peste 2 000 de spectacole, atingînd un maxim de 50 000 de spectatori la un concert aniversar de la Galaţi.

După interdicţia din 1985 a „Cenaclului Flacăra” şi a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani la mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti.

Din anul 1996 pînă în 2009 a susţinut peste 1 000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor oraşe din România, Italia, Germania, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria.

A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din ţară  şi la alte festivaluri concurs de muzică folk şi poezie.

A compus atît pe versuri proprii, cît şi pe ale unor poeţi din literatura universală şi română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian. A cîntat singură, apoi împreună cu Magda Puşkaş au format grupul Partaj.

Ultimul recital l-a susţinut în cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche, România, în data de 31 iulie 2009. Vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineaţa, la Spitalul Militar din Bucureşti, Tatiana Stepa a încetat din viaţă fiind bolnavă de cancer, la doar 46 de ani.

 

 

 

 

 

 

1965: România a devenit membră a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), organizaţie interguvernamentală  cu sediul la Montreal, Canada, (creată, la Chicago, la 4.XII.1944; a început să funcţioneze la 14.IV.1947).

 

 

 

 

 

1965: România devine membra a Organizatiei Aviatiei Civile Internationale (OACI).

 

 

 

 

 

1971: A decedat la Bucuresti, filosoful roman Nicolae Bagdasar (“Filosofia contemporană a istoriei”, “Teoreticieni ai civilizaţiei”, “Istoria filosofiei româneşti”); (n. n. 5 februarie 1896, Roșiești, Vaslui).

A  fost membru corespondent al Academiei Române din 1943.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Între octombrie 1916 – martie 1917 a urmat cursurile Școlii Militare de ofițeri de rezervă din Botoșani,dupa care a participat la Primul Război Mondial.

După demobilizare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, unde-și susține licența în iunie 1922, după care pleacă la specializare în Germania, unde își ia doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926.

 A  fost profesor titular de limba germană la Școala Comercială Română din Salonic – Grecia (1926 – 1927), apoi la Școala Comercială “Nicolae Kretzulescu” din București (1927 – 1930).

Ca secretar al Societății Române de Filosofie (1928 – 1940), a întemeiat Editura Filosofică (1930 – 1944) și a devenit secretar de redacție al Revistei de Filosofie (1928 – 1943).

A devenit asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultății de Filosofie București (din 1 februarie 1928), asistent la catedra de Psihologie, Logică și Teoria Cunoașterii de sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru.

În 1940 este ales  membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice.

Devine profesor titular al Universitatiila din Iasi, catedra de Filosofie Generală), Istoria Filosofiei Moderne și Contemporane (1942 – 1949).

A fost co-director al revistei Ethos (1943 – 1946).

Destituit din învățământul superior (1949), devine director de secție al Institutului de Istorie din București (1949 – 1950), apoi consilier științific al Institutului de Istorie al Academiei R. P. R., referent științific al Institutului de Istorie și Filologie al Academiei (Filiala Iași), între anii 1953 – 1956, coordonator științific al Dicționarului Enciclopedic Român (1956 – 1958).

 

 

 

 

 

1973: S-a născut balerinul Alin Gheorghiu.

Din 1992 a fost angajat la Opera Naţională Bucureşti, devenind din 1993 prim–balerin, iar din august 2002 solist la Landes Theater din Salzburg (Austria).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru alin gheorghiu photos

 

 

 

 

Este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc. De-a lungul carierei a colaborat cu instituții de profil din țară și din străinătate și a dansat alături de personalități ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor, Michelle Wiles, etc. A fost din 2002 solist la Landestheater Salzburg (Austria), 

A câștigat Premiul I la Concursul Național de Balet (1989 și 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) și a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, la Ambasada României de la Viena de către Președinția României în 2004.

 

 

 

 

 

1976: A murit  prozatorul român A.C. Vaida (“Scîntei în beznă”, “Procesul”, “Anii mîniei”); (n.30.01.1910).

 

 

 

1984: A murit Marcel Iancu, pictor, arhitect și eseist originar din România; (n.24 mai 1895, Bucuresti).

A absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zurich. A studiat pictura cu Iosif Iser.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Marcel Iancu, pictor,photos

 

 

 

 

 

 

Încă din anii liceului scoate împreună cu Tristan Tzara și Ion Vinea revista „Simbol” (1912). Sosit la Zürich în 1915, pentru a studia arhitectura la Institutul Politehnic, frecventează reuniunile artistice de la Cabaretul „Voltaire”, unde îl cunoaște pe Hans Arp și se reîntâlnește cu Tristan Tzara, participând la inițierea mișcării dadaiste

În 1919, la Basel, înființează împreună cu Hans Arp și Alberto Giacometti grupul „Artiștii radicali”. După ce trece prin Paris (1921), se desparte de mișcarea dadaistă și de tendințele suprarealiste.

În 1922 revine în România, devenind unul dintre promotorii artei de avangardă. Face parte din cercul condus de poetul Ion Vinea, care edita revista „Contimporanul” (1924-1936).

Este și autor al unor lucrări de arhitectură, de exemplu Casa „Juster” (București, 1929).

S-a afiliat  unor grupări avangardiste cu o componentă eterogenă, ca „Art Nouveau” (1929-1932), „Grupul de artă” și „Criterion” (1933-1937), în care îi regăsim pe M.H. Maxy, Victor Brauner, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Michăilescu. Publică împreună cu Horia Creangă și Octav Doicescu  manifestul : „Către o arhitectură a Bucureștilor” , o adevărată pledoarie pentru o capitală modernă.

În 1941 se stabilește în Palestina. După înființarea statului Israel, se afirmă ca profesor și animator al vieții culturale. Participă în 1952 la Bienala din Veneția. Organizează grupul „Orizonturi noi” și o societate de creație artistică la Ein Hod, în 1953. 

 

 

 

 

 

1992: A fost inființată Confederația Naționala a Patronatului Român (CNPR).

 

 

 

 

 

 

1993: La Tiraspol in Transnistria separatistă, a început simulacrul de proces intentat de separatiștii ruși  grupului de patrioţi români basarabeni condus de Ilie Ilaşcu.

 

 

 

 

 

ilascu_in_detentie

Foto: Ilie Ilașcu

 

 

1994( 21-24): Bucureştiul a găzduit Conferinţa internaţională a Forumului Crans-Montana, sub deviza „Pieţele viitorului”; au participat peste 320 de personalităţi politice din străinătate (şefi de stat şi de guvern, preşedinţi/vicepreşedinţi de Parlament, miniştri, secretari/secretari adjuncţi de organizaţii internaţionale, ambasadori acreditaţi la Bucureşti), circa 340 de personalităţi politice din ţară, precum şi în jur de 375 de oameni de afaceri români şi străini; cu prilejul reuniunii a avut loc o întâlnire între Yasser Arafat, şeful OEP, şi Shimon Peres, ministrul de externe al Israelului.

 

 

 

 

 

 

1995: După ce a mărșăluit zece zile in condiții de temperatură extreme, inginerul Teodor Gheorghe Negoiţă, directorul Programului Românesc de Cercetări Polare, a ajuns , la ora 6:00 dimineaţa (ora Bucureştiului), la Polul Nord.

 

 

 

 

Imagini pentru inginerul Teodor Gheorghe Negoiţă,photos

 

 

 

 

 

Teodor Gh. Negoita a  devenit astfel primul roman care a atins Polul Nord.

A  condus prima statie românească permanentă de cercetare si explorare din Antarctica, Statia Law-Racoviță, fondată de el și inaugurată în 2006.

A decedat pe 26 martie 2011, la vârsta de 64 de ani.

 

 

 

 

 

 

1997: Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, împotriva generalului Victor Athanasie Stănculescu, acuzat a fi implicat în afacerea “Motorola”, în urma căreia Ministerul Apărării Naţionale ar fi fost prejudiciat cu opt milioane de dolari

 

 

 

 

2005: La Congresul  Partidului Social Democrat  este ales preşedinte al partidului Mircea Geoana.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2005:  A fost organizat la Bucureşti primul festival internaţional al filmelor de lung metraj: B-EST International Film Festival (21-24 aprilie 2005).

 

 

 

 

 

 

2008: A murit in Canada, sculptorul român Nicăpetre (numele real: Petrică Bălănică); (n. 27 ianuarie 1936, Braila).

A realizat decorația exterioară de la sediul primăriei Tg.Jiu; (32 capitele).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 15 iulie 1980,   a părăsit România, iar creația sa  realizată între 1962 – 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, care a fost devastat după refuzul artistului de a reveni în țară.

Plecarea din România i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soția sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia.

După o scurtă perioadă petrecută în Grecia și în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto.

Deși a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, artistul a continuat să deseneze (ciclul Artistul și Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilița – Downtown – via UAP) și să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnați de furtună și din ce în ce mai rar, în piatră.

In 1982 a reușit să expună în Toronto, pictură și sculptură la Columbus Center, iar în 1985, a deschis expoziția personală de sculptură la Goethe Institute.

Acesta a fost începutul unei intense activități expoziționale care îi va aduce recunoașterea internațională.

Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor și prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii și în alte spații culturale de referință din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.

În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia).

Lucrarea premiată, Adam și Eva, sculptată în marmură, a intrat în colecția Muzeului Regal din Tokio.

În 1993 a obținut Premiul Juriului la a II-a ediție a Concursului Internațional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham – Alabama, SUA.

Lucrarea sa Invocație, sculptată în lemn, a fost cumpărată pentru colecția Universității.

În 1995 a participat cu lucrarea în lemn, Devenire, la Expoziția Trienală de Sculptură de la Osaka.

Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sînt instalate în parcuri culturale și spații publice din lume.

Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (în 1989) și Nae Ionescu (în 2000), ambele în marmură, bustul lui Horia Stamatu (în 2001) în marmură, portretele lui Aron Cotruș (în 2002) și Mircea Eliade (2005), în bronz.

În vara anului 2004, Nicăpetre s-a reîntors pentru un stagiu de lucru la Brăila.

A desenat alte variante ale temei Artistul și Natura, a modelat în lut bustul filosofului Petre Andrei și a publicat Nicăpetre despre Nicăpetre, volum alcătuit din fragmente selectate din autobiografia Brăilița – Downtown via U. A. P.

 

 

 

 

 

 

2012: Inventatorul român, Corneliu Birtok-Băneasă, a primit medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva pentru un dispozitiv care permite reducerea consumului de carburant la autobuze cu până la 12%; invenţia, pe care a reuşit să o omologheze, a primit şi medalia de aur la Salonul Innova din cadrul Concursului internaţional Bruxelles – EUREKA (15 – 17 noiembrie 2012)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/21/o-istorie-a-zilei-de-21-aprilie-video-3/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. corina-roth.blogspot.com/2011/01/rip-tatiana-stepa

  4. ro.wikipedia.org.

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

  9. rador.ro / calendarul-evenimentelor

 

21/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Jefuită, vandalizată și pângărită de nenumărate ori, Catedrala Notre Dame din Paris înfruntă vremurile

 

 

Imagini pentru notre dame photos

 

 

Foto:  Celebra catedrală Notre-Dame din Paris. Lucrările sale de construcţie au debutat în 1163 pe vremea papei Alexandru al III-lea, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția a durat din 1163 până în 1345. 

De proporții impozante, cu  130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, putând adăposti până la 10.000 de persoane, această vastă și impresionantă construcție gotică a dominat, Île de la Cité din Paris, pentru mai mult de 855 de ani, până în zilele noastre.

Este o bijuterie a artei gotice, care de-a lungul istoriei a fost jefuită şi vandalizată de multe ori.

În timpul  Revoluţiei Franceze, în timpul terorii iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă.

Notre-Dame a fost multă vreme închisă, naţionalizată, profanată, jefuită sistematic, scoasă la vânzare ca simplă masă de materiale de construcţie, iar statuara ei galerie a regilor,de pe faţadă, a fost decapitată, nu de ghilotină, ci de loviturile de ciocan.

La un moment dat, revoluționarii francezi chiar au încercat să o demoleze și să o  vândă pentru piatră. Un timp, Sfântul lăcaș a fost transformat într-o magazie de alimente și vinuri.

La începutul secolului al XIX-lea, catedrala de abia mai stătea în picioare, dar a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, când acesta a fost încoronat aici împărat al Franței pe data de 2 decembrie 1804.

Puțini știu că, datorită scriitorului francez Victor Hugo, Notre-Dame a reînceput să fie iubită și îngrijită de parizieni, după ce romanul său, Notre-Dame de Paris, a devenit faimos pe întregul mapamond, datorită poveștii emoționante a cocoșatului Quasimodo, un personaj despre care s-a aflat de curând că a existat în realitate, fiind contemporan cu marele scriitor francez.

Într-adevăr, odată cu apariția romanului ”Notre-Dame de Paris”, în 1831, a demarat procesul de conştientizare a stării în care se afla catedrala în acea epocă. iar resurecţia edificiului a fost începută de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, care o restaurează în perioada 1844-1864, înțelegându-i mai bine ca oricare altul,   funcţionalitatea și structura, respectându-i materialele, stilurile şi epocile prin care a trecut.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Incendiul catastrofal din 15 aprilie 2019 de la catedrala Notre-Dame de Paris. Pe 15 aprilie 2019, ora 19:50 (ora Europei de Est), un incendiu a izbucnit pe acoperișul catedralei.

Zeci de procurori francezi anchetează cazul, după apariția unor zvonuri că la mijloc ar fi fost o mână criminală.

În momentul de față se  presupune că  dezastrul ar fi fost provocat de un scurtcircuit apărut în timpul lucrărilor de renovare a edificiului.

Potrivit primelor estimări oficiale, lucrările de reconstruire  vor dura cel puțin cinci ani și vor necesita cheltuieli enorme, de ordinul miliardelor de euro.

La 27 august 1789, Adunarea Constituantă a Franței  a publicat ,,Declaraţia Drepturilor omului şi cetăţeanului“. Conform articolului 10 îi este răpită Bisericii Catolice dreptul de religie de Stat.

S-a introdus un calendar nou; a fost organizată o nouă religie, Cultul Fiinţei Supreme. La ordinul lui Marat au fost ucişi în închisorile Franţei 300 de preoţi care au refuzat să jure pe ,,Noua Constituţie“.

Constituţia civilă a clerului a devenit punctul de plecare al unei energice contra-revoluţii al cărei episod sîngeros s-a consumat în războiul civil din Vandeea. În data de 7 noiembrie 1793, Biserica din Franţa înceta să mai existe.

Episcopul Constituţional Gobel al Parisului declară de la tribuna Convenţiei că renunţă la exercitarea funcţiunilor sale. Pe un fond dominat de confuzie generală printre revoluţionari s-au infiltrat vandali care au început să distrugă întregul trecut creştin al Franţei-statuile şi crucile Bisericilor au fost distruse, vasele sacre, clopotele împreună cu monumente valoroase au fost distruse.

Lupta împotriva Bisericii a atins apogeul în momentul în care a fost redactată o Liturghie Laică, iar calendarul gregorian a fost înlocuit cu cel republican începînd cu 22 septembrie.

O cîntăreaţă de la Opera din Paris a fost ridicată pe altarul Catedralei Notre Dame din Paris de către ,,revoluţionarii“ care se aflau într-o stare ,,euforică“ avansată decretînd-o ca zeiţă a raţiunii.

A fost o blasfemie adusă Fecioarei Maria. La data de 24 noiembrie, bisericile din Paris au fost închise iar parohiile săteşti şi-au încetat cultul public.

Pentru Biserica Catolică Revoluţia Franceză nu a fost decât o Cale a Crucii. Numeroşi preoţi împreună cu credincioşii lor celebrau Liturghia pe ascuns riscîndu-şi viaţa. Aşadar Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea Revoluţiei Franceze constituiau doar câteva pretexte, amestecate cu unele cerinţe juste.

 Masoneria a pregătit această mişcare din culise, în timp ce Noua Republică era condusă de Comitetul Siguranţei Publice. Maximilien Robespierre a folosit un regim de teroare prin ghilotinarea oponenţilor politici, armă sub care a sfârşit în cele din urmă şi el, în 1794. 

Notre-Dame de Paris pendant la Révolution. Cum și-a bătut joc de Notre Dame la Revoluția Franceză, Robespierre și  banda lui de criminali.

 

Fragment…

 

 

Cea mai importantă Catedrală a Franței  ajunge pradă distrugerilor și jafurilor; ornamentele sacristiei sale sunt luate și purtate în bătaie de joc în timpul unor manifestări anti-religioase scabroase fiind inscripționate cu injurii anti-religioase și apoi duse în „pseudo-procesiuni” pentru „depunerea la Convenție”.

Dar, curând, din motive de politică internă și externă, Robespierre reacționează împotriva decristianizării.

Discursul său din primul al II-a Primar (din 21 noiembrie 1793) împotriva „ateismului aristocratic” marchează voința de a opri mișcarea.

Legea din Frimaire (6 decembrie 1793), propusă de el, acordă totuși libertatea de închinare.

Totuși, acest lucru nu-l împiedică pe „incoruptibilul” Robespierre, să dea pe mâna călăului  revoluționari cunoscuți, cum erau: Chaumette și Hébert, Clootz și Vincent, pe motiv că erau creștini.

Cei care aveau altă părere au fost numiți aliați cu dușmanii Patriei și contrarevoluționari – „pentru discreditarearegimului”.

Având în vedere ordinele lui Robespierre, și Gobel este inclus în lot; El este condamnat pentru „conspirație evidentă împreună cu Clootz, Chaumette și ceilalți”.

Pentru a șterge orice idee despre Divinitate și dorind să pună bazele guvernării pe un ateism absolut, și pentru a da coerență calomniilor infamante ale despoților coaliției, episcopul  Gobel este și el condamnat la moarte prin decapitare.

Gobel a murit ca un creștin și cu curaj, obținând iertarea greșelilor sale  și a înaintat la eșafod strigând: „Trăiască Isus Hristos! „

Notre Dame, complet abandonată, a devenit un simplu depozit pentru vinurile Republicii Ateiste.

Revoluția Franceză învinsese la orașe și sate…

 

 

 

Surse:

 

 

 „Notre-Dame de Paris pendant la Révolution” – autor Jean Leflon

 

https://www.rfi.ro/cultura-110830-pagina-de-istorie-notre-dame-lucruri-stiute-putin

FLUIERUL ro.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Notre-Dame_din_Paris

21/04/2019 Posted by | CREDINTA, ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: