CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DEZVĂLUIRI. Care a fost adevărata naționalitate a lui Stalin ?

 

 

 

 

 

 

Iosif Vissarionovici Stalin (21 decembrie 1878 – 5 martie 1953), pe numele său adevărat David Visarion Djugaşvili, căruia i se mai spunea şi Koşba sau Koba, a fost un evreu comunist care după moartea lui Vladimir Ilici Lenin, a devenit în 1922 Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și l-a învins pe Troţki în lupta pentru puterea politică.

Numele de Iosif şi Visarion, pe care le purtau Stalin şi tatăl său, nu erau folosite de creştinii ortodocşi. Creştinii nu primeau nume de origine evreiască precum Iosif, Benjamin, Solomon, Miriam etc, ci nume de origine grecească, slavă şi latină, pe lângă cele locale. De aici, o primă concluzie: prenumele lui Stalin indică de la început că este evreu de origine.

Numele «Djugaşvili» înseamnă în georgiană «fiu de evreu». în această limbă, pentru evreu se spune literar «uria», dar există de asemenea şi cuvântul «djuga», sinonim cu «uria», care indică originea evreilor caucazieni, veniţi aici dintr-o colonie portugheză. Cealaltă parte a numelui lui Stalin, «şvili», înseamnă în georgiană «fiu».

Numele de Koşba sau Koba, sub care era cunoscut Stalin ca revoluţionar în Caucaz, nu era decât numele legendarului evreu Bar-Koşba, care în [anul] 165 d.C. a condus o răscoală a evreilor împotriva romanilor, în timpul domniei lui Hadrian. în această răscoală Bar-Koşba a fost numit de către marii rabini «Mesia», dar răscoala s-a terminat rău pentru evreime, care a fost împrăştiată de romani în diferite provincii ale Imperiului.

 Pentru că adevăratul său nume îi trăda originea evreiască, Stalin a preferat să-l schimbe cu cel rusesc de Iosif Vissarionovici Stalin. Originea îi era trădată şi de trăsăturile feţei.

Georgienii sunt în general oameni înalţi şi bine dezvoltaţi fizic, pe când Stalin avea doar un metru şaizeci înălţime.

 Acest fapt i-a obligat pe urmaşi să-l urce pe un scaun «invizibil» în lăcaşul Mausoleului, ca să apară mai «impozant» pentru masele care defilau în şiruri nesfârşite prin Piaţa Roşie din Moscova.

Fizionomia lui Stalin era tipic evreiască şi probabil de aceea, ca să-i ascundă aceste trăsături, toate fotografiile care i se publicau erau în prealabil retuşate.

Familia, sau mai bine zis familiile lui Stalin au fost de origine pur evreiască. Prima soţie a lui Stalin era o evreică din Caucaz, Kati Schwanitz, cunoscută sub numele de Katerina Şvanidze.

Ea a fost mama lui Iacob Davidovici Djugaşvili (de ce Iacob şi nu un nume autentic rus sau caucazian?), fiul cel mare al lui Stalin, capturat în timpul războiului de germani, în ziua de  16 iulie 1941  şi dispărut, probabil executat la sfârşitul războiului.

 A doua nevastă a lui Stalin  a fost Nadia Alleluiah, cunoscută sub pseudonimul de Aleluieva. Fosta secretară particulară a lui Stalin i-a devenit nevastă, mamă a lui Vasili şi a Svetlanei Stalin.

 Nadia Alleluiah a fost asasinată de propriul ei soţ, în 1932 din cauza relaţiei adultere cu evreul Gleizer, el însuşi executat în acelaşi an din ordinul lui Stalin, ca «troţkist».

Sinuciderea Nadiei Aleluieva a fost o minciună scornită de comunişti pentru a-l apăra pe Stalin, care îşi ucisese propria nevastă.

A treia nevastă a dictatorului roşu, Rosa Kaganovici, era, cum se ştie, sora faimoşilor Kaganovici, evrei care deţineau un adevărat control asupra U.R.S.S., fiindcă au fost singurii care, în ciuda schimbărilor specifice regimului roşu, s-au menţinut în posturi cheie şi controlau cea mai importantă ramură a vieţii economice comuniste, industria.

Cel de-al doilea fiu al lui Stalin, Vasili Iosipovici Djugaşvili, general în armata rusă, căruia i se spunea «Vulturul» pe vremea când trăia tatăl său, avea o faţă tipică de evreu: păr roşu, faţă plină de pistrui, nări de evreu, urechi mari şi buze groase.

Fiica lui Stalin, Svetlana, s-a căsătorit în 1951 cu evreul Mihail Kaganovici, unul din stăpânii Rusiei sovietice. 

Între anii 1949-1950 Svetlana Stalin a fost în relaţii amoroase cu ziaristul evreu Alexei Keplen.  

Cum se explică faptul că georgianul de «sânge pur» era preocupat de problema naţională evreiască încă din 1912? În acel an, Djugaşvili a scris un articol intitulat «Problema naţională şi social-democraţia», în care se ocupa în principal de problema naţională evreiască. Articolul a fost publicat la Viena în numerele 3, 4 şi 5 din 1913 ale revistei «Prosvescenie».

Stalin amintea că există un număr mare de evrei în Daghestan şi Caucaz, adică ţara lui de origine, şi se ocupa de posibilitatea organizării evreimii într-o naţiune.

Înainte de a scrie acest articol, Stalin a consultat o bi[bli]ografie vastă pe această temă, printre care «Problema naţională» a lui Springer, «Problema naţională şi social-democraţia» a lui Bauer, ambii evrei;), şi protocoalele celui de-al IV-lea, al Vl-lea şi al Vll-lea Congres Evreiesc, care au avut loc la  Białystok (Polonia) în aprilie 1901, la Ziirich (Elveţia) în aprilie 1905 şi la Lvov (Polonia) în decembrie 1906, ca şi protocoalele celui de-al VlII-lea şi celui de al IX-lea Congres al Bund-ului evreiesc, desfăşurate în septembrie 1910 la Lvov şi iunie 1912 la Viena. De ce acorda Stalin atâta interes problemei internaţionale a evreilor, cu mult înainte de revoluţia comunistă…

„Orice persoană cu judecată care nu se lasă influenţată de presă înţelege fără mari dificultăţi că nici un ne-evreu nu ar fi putut anihila din interiorul Rusiei puterea organizată de zecile de evrei, creatorii statului sovietic.

Şi nici un ne-evreu, spre exemplu Stalin (dacă n-ar fi fost evreu de origine) n-ar fi fost tolerat şi ajutat de un grup de evrei ca Apfelbaum (Zinoviev), Rosenfeld (Kamenev), Sobelsohn (Radek) etc, să îl elimine pe unul de-ai lor, cum a fost Cazul lui Bronstein (Troţki)”.

„Orice om «fără experienţă politică», dar cu capul limpede ştie că atunci când este vorba despre o bandă de asasini, cum a fost cea a organizatorilor şi conducătorilor revoluţiei bolşevice, nu poate exista niciodată înţelegere între membrii ei şi că, mai devreme sau mai târziu, vor apărea rivalităţi interne, diferenţe care vor conduce la lichidarea celui mai slab.

Aşa s-a întâmplat între Stalin şi Troţki şi mai târziu între Stalin şi Kamenev, Buharin, Radek etc Nu este vorba aici de antisemitism, ci de o simplă rivalitate tribală”.

„Evreii din Occident şi instrumentele lor recrutate dintre creştini, au dat lumii o versiune greşită despre luptele interne din Rusia, ca să creeze impresia că cei «câţiva» evrei amestecaţi «din întâmplare» în revoluţia bolşevică au fost excluşi şi înlocuiţi cu «ruşi antisemiţi» şi că nici comunismul nu este altceva decât o nouă «reeditare» a vechiului imperialism ţarist, la fel de antisemit ca şi acela.

 Ignoranţa Occidentului cu privire la organizarea secretă şi conducerea omorurilor din Rusia, dar mai ales cu privire la adevărata naţionalitate a autorilor, a permis ca minciunile iudeo-masoneriei să ia locul adevărului”.

„Cei implicaţi în conspiraţia iudaică mondială au adus lumea în starea de confuzie de astăzi.

 Evreii nu sunt proşti şi ştiu ce fac.

Singurii care nu înţeleg ce se întâmplă sunt ne-evreii. Câteva milioane de evrei organizaţi şi lucrând pe ascuns sunt pe punctul de a distruge viaţa şi fericirea tuturor popoarelor lumii.

În ciuda luptelor interne pe care le-a dus împotriva fraţilor săi rivali, Stalin şi-a interpretat fără cusur rolul în conspiraţie – tocmai de aceea masoneria iudaică americană i-a cedat cu atâta uşurinţă jumătate din Europa şi aproape toată Asia”.

„Lupta dintre Stalin şi Troţki a fost o consecinţă firească a morţii lui Lenin. Întotdeauna când moare un dictator, moştenitorii lui se luptă pentru a-i lua locul. Aşa s-a întâmplat şi în Rusia. Iudaismul occidental ţipa că «georgianul» Stalin a înlăturat «vechea gardă» (evreiască) a lui Lenin prin procese şi epurări.

Şi chiar aşa s-a întâmplat. Stalin a înlăturat vechea gardă leninistă, dar numai pentru a o înlocui cu alta asemănătoare.

Mai abil decât Troţki în materie de intrigi politice şi cu ajutorul evreilor Apfelbaum, Rosenfeld, Sobelsohn sau, cum se prezentau ei, Zinoviev, Kamenev, Radek, şi alţii, Stalin a reuşit să învingă.

 Dar asta nu a schimbat cu nimic natura regimului comunist, politica lui şi soarta poporului rus.

 

 

 

 Surse: 

 

  • DJUGAŞVILI. Numele adevărat al lui Stalin de Radu Mihai Crişan, care îl citează pe Traian Romanescu, Marea Conspiraţie Evreiască, Editura Logos, Bucureşti, 1997

  • http://basarabialiterara.com.md/?p=36904

16/04/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 16 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

Ziua de 16 aprilie în istoria noastră

 

 

 

 

1864 (16/28 aprilie): În numărul 88  al  publicației „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principatelor Unite Române”, este publicată prima lege de organizare judecătorească din istoria României, mai exact a Principatelor Unite, primul act normativ care a statornicit înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire.

 

  

 

 

 

  

1869: Apare la București, până la data de 14 februarie 1870,  revista „Traian”, editată de Bogdan Petriceicu Hasdeu, publicaţie care continua ideile „Daciei literare”.

 

 

 

 

 

 

1877:  Ministrul Afacerilor Străine al guvernului român, Mihail Kogălniceanu,  şi  consulul general al Rusiei în România, baronul Dimitrii Stuart, au semnat  la Bucureşti, Convenţia ruso-română privind trecerea trupelor ruseşti prin ţara noastra, în cazul izbucnirii războiului ruso-turc.

 

 

 

 

 

1879: S-a născut Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu, n. 16 aprilie 1879, Didești, Teleorman – d. 8 martie 1961, București), scriitor si  preot ortodox, profesor de teologie român de origine aromână, traducător al Bibliei în limba română; (d. 8 martie 1961).

 

 

 

 

Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie de origine aromână

Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie de origine aromână

 

 

S-a născut în familia unui țăran care era căsătorit cu fiica unui preot. În 1922, este hirotonit preot și, în 1926, devine profesor la Universitatea din Chișinău.

În perioada interbelică a desfășurat  o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, și editează revistele”Cronica” și ”Spicul”, care apar în perioada 1915-1918.

Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici.

Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).

A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică, publicand volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost publicat postum.

După 1944, este prezent în viața literară sau politică, este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România în 1947, deputat în Marea Adunare Națională și primește Ordinul Muncii, clasa întîi în 1954.

A călătorit în Țara Sfîntă, în Ungaria, Italia, Grecia, Egipt. După o congestie cerebrală, își va petrece ultimii ani de viață imobilizat la  pat.

În Israel, primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei, inclusiv în timpurile cînd omenirea a fost pusă greu la încercare.

La Mangalia și Rosiorii de Vede, cate o școală îi poartă numele.

 

 1880: A murit Simion Balint, protopop român  greco-catolic, revoluţionar paşoptist, prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului; (n. 1810).

 

1888:  Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei, originar din satul Răzălei, judeţul Soroca, in Basarabia ţaristă, este ales membru de onoare al Academiei Române.

Era fiul preotului Anania (Nane) Mihalache si al presviterei Teodosia, din satul Razalai-Balti si s-a nascut la 15/27 iulie 1818.

Acest mare mitropolit al Moldovei – Iosif al II-lea Naniescu – numit „cel sfant si milostiv”, a fost cel mai stralucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane din a doua jumatate a secolului XIX dupa Sfantul Calinic de la Cernica.

A rămas orfan de tată de la vârsta de doi ani si in  1831, unchiul său ierodiaconul Teofilact îl aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon, ca să învețe carte. La 23 Ianuarie 1835, este călugărit sub numele de Iosif.

Ca ucenic al episcopului Chesarie, in anul 1836, intra la seminarul din Buzau, atunci infiintat, pe care il termina in 1840. Apoi, intre anii 1840-1847 urmeaza Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti.

In anul 1849 este numit egumen la Manastirea Serbanestii Morun-glavului-Ramnicu-Valcea, iar la 29 august 1850 este hirotonit preot in Bucuresti. In noiembrie 1852 este facut protosinghel de Sfantul Calinic, episcopul Ramnicului.

In 1857 este numit egumen la Manatirea Gaisenii – jud. Dambovita, iar dupa 4 ani este facut arhimandrit de mitropolitul primat Nifon si numit in 1863 egumen la Manastirea Sarindar din Bucuresti, intre anii 1864-1870 arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la gimnaziul Gheorghe Lazar si la liceul Matei Basarab din Capitala, iar ultimii doi ani (1870-1871), a fost director la Seminarul Central.

La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar in ianuarie 1873 este numit episcop de Arges.

 

 

 

 

 

 

 

La 10 iunie 1875 este ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie acelasi an este instalat la Iasi. Timp de 27 de ani venerabilul mitropolit Iosif Naniescu pastoreste cu intelepciune Mitropolia Moldovei.

Aici a depus cea mai bogata activitate duhovniceasca, teologica, pastorala si sociala din  viata sa, ramanand pentru urmasi un exemplu viu si greu de imitat.

La 26 ianuarie 1902 mitropolitul Iosif Naniescu „cel sfant si milostiv” ii paraseste pe fiii sai duhovnicesti si se stramuta la cele vesnice. Mormantul sau se afla in partea de sud a catedralei mitropolitane din Iasi, terminata de el.

 

 

 

1896: S-a nascut  la Moinesti,   Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), poet și eseist român evreu, unul dintre inițiatorii curentului dadaist, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură; (d. 25 decembrie 1963, Paris).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mișcarea dadaistă își are originea în orașul elvețian Zürich în timpul Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 și curând se alătură unui grup de tineri intelectuali care pun la cale „happening-urile” de la Cabaret Voltaire.

În 1919 se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală.

Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) și Vingt-cinq poèmes (1918; Douăzeci și cinci de poeme), respectiv manifestele mișcării: Sept manifestes Dada (1924; Șapte manifeste Dada).

În a doua parte a anului 1929, intră în miscarea suprarealista. Și-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul și a intrat în Rezistența Franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetățean francez.

Va demisiona din partidul comunist în 1956, in semn de protest împotriva reprimării revoltelor din Ungaria de către armata sovietică.

A murit la Paris și a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse.

La Moinești, orasul sau natal, există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărei inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru.

 

 

 

 

1902: A murit la Ciulnița, Argeș, medicul Nicolae Kalinderu; a înfiinţat primele laboratoare permanente de investigaţii clinice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1890; cunoscut colecţionar de artă (n. 6 decembrie 1835).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se pare ca  Nicolae Kalinderu s-a născut într-o familie  de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”.

A studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, începând din 1853, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur.

În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris.

A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris.

După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, post pe care l-a ocupat până la 1874 când a demisionat. 

În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele fiind numit în 1878 șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc.

A fost unul dintre fondatorii orientării anatomo–clinice și fiziopatologice în medicina românească internă.

Împreună cu savantul Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei.

  În 1887, Nicolae Kalinderu a fost numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București.

 

 

 

1903:  S-a născut la Lugoj, compozitorul  roman de opereta şi dirijorul Filaret Barbu .

 

 

 

 

 

 A absolvit conservatorul la Viena, unde a studiat vioara și contrapunctul cu maeștrii vienezi, între 1922-1926, la Neues Wiener Konservatorium.

Întors în România, a devenit profesor de muzică la liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj și dirijor al corului „Ion Vidu”, la a cărui înființare, în 1922, a fost unul dintre inițiatori.

În 1931, după decesul profesorului Ion Vidu, i-a urmat acestuia la conducerea corului Reuniunii române de muzică și cântări, care a primit numele lui Ion Vidu.

Lucrarea sa de debut a fost vodevilul Privighetoarea albă (1924), după care au urmat o serie întreagă de lucrări, între care și Armonii bănățene, Nocturnă, Roză albă, Plutașul de pe Bistrița (operetă în 3 acte), 1955 etc.

A scris și o culegere de coruri intitulată Portativ bănățean.

A decedat în 31 mai 1984 la Timișoara.

 

 

 

 

 

1916: A murit scriitorul Nicolae Gane (cunoscut și ca Nicu Gane), membru şi vicepreşedinte al Academiei Române.

 

 

 

 

Foto: Nicolae Gane (n. 1 februarie 1838, Fălticeni; d. 16 aprilie 1916, Iași).

 

 

 

 

 

Era descendentul unei vechi familii boierești, fiind fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. A urmat școala primară la Fălticeni cu părintele Neofit Scriban, apoi se înscrie la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iași, după care urmează științele juridice la Paris.

La revenirea în țară, Nicolae Gane a fost angajat secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova (1857). În același an este numit ca judecător la Tribunalul Suceava, de unde este destituit din cauza manifestărilor prounioniste.

După Unirea țărilor române din anul 1859, revine în magistratură unde îndeplinește mai multe funcții: președinte al Tribunalului Suceava, membru al Curții de Întărituri Iași (1861), prefect al județului Suceava (1863) și ulterior al Dorohoiului, trece în anul 1864 ca judecător la Curtea de Apel din Focșani, de unde se transferă, în anul 1865, la instituția similară din Iași. Nicolae Gane devine membru al societății „Junimea” din Iași, publicând nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”.

Intră în activitatea politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași.

Este ales de cinci ori primar al orașului Iași,  remarcandu-se prin următoarele realizări:

  • aducțiunea apei potabile la Iași din sursa Timișești, proiect pentru care a fost atacat în presa vremii.

  • a încheiat în anii 1872-1873 un contract de asfaltare și întreținere a străzilor și trotuarelor cu un englez pe nume W.O. Callender,  contract, care a fost aprobat de regele Carol I.

  • La data de 6 mai 1899, Gane a inaugurat Uzina Electrică Comunală, iar un an mai târziu începea exploatarea tramvaielor electrice.

  • A inaugurat, la 1 decembrie 1896, clădirea Teatrului Național din Iași.

Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.

Pentru o scurtă perioadă (1 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul Ion C. Brătianu (4).

La data de 1 aprilie 1908 a fost ales ca membru titular al Academiei Române. Ulterior a fost și membru în comitetul de lectură al teatrului Național din Iași (1910-1916).

Nicolae Gane a scris proză cu tonalități romantice care evocă trecutul, viața patriarhală și aventurile cinegetice, printre cele mai populare lucrari  ale sale numarandu-se ” Domnița Ruxandra”, Iași, 1873; Novele, I-II, Iași, 1880; ediția II, I-III, București, 1886; ediția III, I-III, București, 1899; ediția IV, I-III, București, 1907-1908; Păcate mărturisite, Iași, 1904; Petrea Dascălul, București, 1916 ; Stejarul din Borzești, București, 1993 s.a.

 

 

 

 

 

1919: A murit (la Cluj) Pósta Béla, arheolog al epocii migraţiunii popoarelor şi istoric al artei şi culturii; unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania (n. 1862, la Kecskemét/Ungaria).

 

 

 

 

 

 

1919: Începe Bătălia din Munţii Apuseni din timpul Războiului româno-ungar de la 1919.

 

 

 

General Traian Moşoiu (n.1865-d.1932), amrata română

General Traian Moşoiu (n.1865-d.1932)

 

 

Armata regală română a respins atacul trupelor bolsevice ungare si a contraatacat, atingînd Tisa la 1 mai 1919.

Ofensiva Ungariei bolşevice, care încheiase o alianţă cu bolşevicii lui Lenin, urmarea să desfiinţeze statul român printr-un atac combinat, initiat de  unguri dinspre vest, prin Transilvania, şi de către ruşi dinspre est, prin Basarabia.

Armatele celor  două regimuri comuniste ar fi urmat să faca jonctiunea  pe crestele Carpaţilor Orientali, deveniţi graniţă între Rusia Sovietică şi Ungaria bolşevică.

Din fericire, proiectul nu s-a putut realiza, atît din cauza ofensivei româneşti care a desfiinţat Ungaria bolşevică, cat şi  datorita rezistenţei româneşti de pe Nistru contra bandelor bolşevice ce testau tăria apărării trupelor române si  nu în ultimul rînd datorită ofensivei ruşilor albi ai generalului Denikin în sudul Ucrainei.

Această ofensivă ne-a dat Romaniei răgazul pe Nistru pentru a se putea concentra spre vest, spre ameninţarea Ungariei bolşevice.

Generalul Traian Moşoiu a condus Comandamentul Trupelor din Transilvania pînă la 11 aprilie 1919, cînd conducerea este luată de generalul Gheorghe Mărdărescu, generalul Moşoiu preluînd comanda grupului de armate „Nord „.

Acesta a  condus contraofensiva victorioasă încheiată cu ocuparea Budapestei, devenind comandant al garnizoanei române din Budapesta, apoi guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa.

După revenirea sa  din Ungaria, a fost pentru scurtă vreme ministru de război, apoi senator, şi, ulterior, ministru al comunicaţiilor (1922-1923) şi al lucrărilor publice (1923-1926).

 

 

 

 

 

 

 1920: Are loc la Iaşi, Congresul Partidului Poporului din România, condus de Alexandru Averescu, care a aceptat fuzionarea cu gruparea lui Sergiu Niţă a Ligii Poporului din Basarabia; (16 -17 aprilie s.n.).

Noul partid a avut de înfruntat în Basarabia opoziţia Partidului Ţărănesc, cel mai popular partid din Basarabia la acel moment.

 

 

 

 

 

 

1923: A murit Constantin Dimitrescu-Iaşi, filosof, sociolog, estetician şi pedagog; a fost profesor la Universitatea din Iaşi (1879-1884) şi, din 1885, la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut primul curs de sociologie din ţară (1894); rector al Universităţii bucureştene între anii 1898 şi 1911 (n. 1849).

 

 

 

 

1925: S-a născut regizorul Biţu Fălticineanu.

 

 

Imagini pentru bițu falticineanu photos

 

 

 

A regizat peste 200 de spectacole pentru Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti; (m. 2012).

 

 

 

1926: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul Radu Zvorişteanu, concertmaistru al Orchestrei Naţionale Radio timp de 24 de ani; (m. 2010).

 

 

 

 

 

 

 1928: S-a născut la Arad, istoricul român Radu Ciuceanu, luptător anticomunist, director-fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului ; (1993).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Între 1948 și 1963 a fost deținut politic, după ce a activat timp de doi ani în Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă din Oltenia.
În martie 2010 a câștigat în instanță despăgubiri  de la Statul Român în valoare de 600.000 de euro, pentru chinurile îndurate în temnițele comuniste.

 

 

 

 

 

 

 

1930: România şi Egiptul au semnat la Cairo, un aranjament comercial provizoriu, prin care cele două ţări îşi acordau reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate.

 

 

 

 

 1933: S-a născut Stelian Gruia, prozator, poet şi traducător (a popularizat, în Ucraina, literatura română – Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihai Beniuc, Geo Dumitrescu, Geo Bogza); (m. 1996).

 

 

 

1935: Moare la București, scriitorul de limbă româna si franceză, Panait Istrati, care s-a afirmat în Franţa.

Setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la insistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor); (n. 10 august 1884, Brăila).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost fiul nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis, grec chefalonit.

Trăind în sărăcie, bolnav și singur in Franța,  a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland, care fiind avertizat i-a răspuns imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea sa Chira Chiralina a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland.

A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les Récits d’Adrien Zograffi („Povestile lui Adrian Zograffi”).

În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl intâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l’autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunță abuzurile regimului comunist.

Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic a devenit proverbială: „Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?”.

Cartea sa „Spovedania unui învins”scrisa la intoarcerea din URSS, va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).

În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’Homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.

A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret

 

 

 

 

 

 

1936: S-a născut la Soroca, in Romania interbelica, azi in R.Moldova, poetul și criticul literar român, Gheorghe Grigurcu.

 

 

 

 

 

 

 

  Este considerat de personalități ale lumii literare unul dintre cei mai importanți critici literari români ai perioadei de tranziție între milenii și unul dintre cei mai importanți critici contemporani.

Scrie de aproape patru decenii cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. (nu și la proză) și le risipește în presa din toată țara. A publicat în „Familia”, „Viața românească”, în „Contemporanul”, la care a fost redactor de la distanță, de la Târgu Jiu, la „România literară”, în ieșenele „Convorbiri literare”.

S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist.

În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu  publica poezie: de factură modernistă..In ultimul timp compune si aforisme.

 
A primit premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociației Scriitorilor din București, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul național „Tudor Arghezi” (Tg-Cărbunești), Premiul orașului Bistrița, premiul Serilor de la Brădiceni, premiul Festivalului internațional de poezie Emia (Deva), premiul Asociației Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focșani), premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, premiul orașului Beclean, premiul de poezie (Desești, Sighet), premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), premiul Consiliului Județean Gorj.

Din 2016 este Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani.

 

 

 

 

1938: Sunt arestați și condamnați la închisoare mai mulți conducători legionari, în frunte cu căpitanul Corneliu Zelea Codreanu.

 

 

 

Photo of Corneliu Zelea Codreanu

Corneliu Zelea Codreanu

 

 

 

 

Ulterior, în noaptea 29-30 noiembrie 1938, lui Codreanu, si altor  12 conducători legionari le-a fost înscenată o evadare, fiind omorîţi în timpul unui transfer între închisori, la ordinul regelui Carol al II-lea.

 

 

 

 

1938: S-a născut la București actorul Constantin Băltăreţu; (m. 9 martie 1985).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit Academia de Teatru si Film din capitală în 1958, la clasa profesorilor Alexandru Finți si Ion Șahighian, împreună cu colegii de generație a participat la înființarea Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani. A jucat acolo pana în 1960., an în care s-a mutat la Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj și apoi la Sibiu, la Teatrul Radu Stanca  
În 1965 s-a stabilit la Teatrul de Comedie din București.  
Constantin Băltărețu a scris articole de presă, a publicat cartea ”Cultura spectacolului teatral”, scrisă impreuna cu Andrei Baleanu, iar în 1976, a fost crainic la radio.
A debutat pe marele ecran in 1968, cu rolul lui Zeno din Balul de sîmbata seara, un film regizat de Geo Saizescu.
In 1974 a apărut in serialul TV Deux ans de vacances, o coproducție Romania, Belgia, Franta, Elvetia, Germania de Vest, în rolul personajului O’Brian, iar in 1975va  juca în serialul Burning Daylight, coproducție România, Austria, Franța, Germania, în rolul lui Bettles.
Constantin Băltărețu a murit la  vârsta de 47 de ani.

 

 

 

 

 1942: S-a născut economistul şi publicistul Viorel Sălăgean (m. 2003)

 

 

 

 1942: A murit Prințesa Alexandra de Edinburgh și Saxa-Coburg și Gotha, (Alexandra Louise Olga Victoria; n. 1 septembrie 1878), membră a familiei regale britanice, sora reginei Maria a României; (n. 1878).

 

 

 

 

 

 

Alexandra și-a petrecut copilăria la început în Anglia apoi între 1886 și 1889 în Malta,  unde tatăl ei a servit în Royal Navy.

În 1889 familia se mută la Coburg, Germania deoarece tatăl  ei, Alfred, era moștenitorul  al Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha.
S-a casatorit la 20 aprilie 1896 la Coburg, in  Germania, cu Ernst Wilhelm Friedrich Carl Maximilian, Prinț de Hohenlohe-Langenburg. (13 septembrie 1863 – 11 decembrie 1950). Împreună au avut cinci copii.

A trăit pentru restul vieții ei în Germania. După decesul tatălui ei în 1900, soțul Alexandrei a fost numit regent al ducatului de Saxa-Coburg, în timpul minoratului noului duce. În timpul Primului Război Mondial ea a lucrat ca soră la Crucea Roșie.

În anii care au precedat Al Doilea Război Mondial, Alexandra a fost o susținătoare a Partidului nazist, l-a care a aderat la 1 mai 1937, împreună cu câțiva dintre copiii ei. A murit la Schwäbisch Hall, Baden-Wurttemberg, Germania în 1942.

 

 

 

 

 

1951: S-a născut la Timișoara, scriitorul, scenaristul, regizorul de film, artistul fotograf și muzicologul român, Ioan Mihai Cochinescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit în anul 1974 Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Compoziție-Muzicologie. A obtinut titlul de doctor în muzică (estetică) al Universității Naționale de Muzică din București cu teza „Barocul muzical venețian ilustrat prin creația și personalitatea lui Antonio Vivaldi”, 2005).

A participat cu lucrări de artă fotografică la expozitii și concursuri în țară, dar și în Franța, Brazilia, Polonia, ș.a.m.d. (1982 – 1986), obținând prestigioase premii. Publică eseuri, articole și traduceri în revista „Fotografia”.

Inventează formele fotoplane și fotospațiale, expuse la Galeriile de Artă Fotografică AAF (București, 1983), Sala Dalles (Bucuresti 1983) și în Polonia (1986). Inițiază în 1987 la Ploiești Primul Salon Național de Eseu Fotografic, ESEF ’87.

Este colaborator  al unor prestigioase reviste literare si emisiuni  de radio si televiziune : Contrapunct, România Literară, Literatorul, Caiete Critice Televiziunea Română, Radiodifuziunea Română, TV Antena 1, etc.

Ioan Mihai Cochinescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România – USR (1993), membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România – AAF (1982), membru fondator și președinte al Societății Pentru Literatură Ploiești – SPLP (1990), membru fondator (1994) și membru în Consiliul de conducere (1996) al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România – ASPRO.

În prezent, Ioan Mihai Cochinescu este profesor de estetică și pian la Liceul de Artă din Ploiești.

 

 

 

 

 

 

 

 

1990: În România a avut  loc  o manifestaţie de protest împotriva refuzului puterii de a acorda viza de intrare în ţară Regelui Mihai.

După patru decenii de exil, Regele Mihai a  încercat  pentru prima oară să se întoarcă în ţară în aprilie 1990,  pentru a petrece Sărbătorile de Paşte, dar Guvernul de la Bucureşti îi refuză viza de intrare in tara.

Vestea îl surprinde pe fostul suveran pe aeroportul din ­Zürich, gata de îmbarcare spre ţară. „E o situaţie inedită pentru mine!”, a declarat Regele Mihai la auzul veştii.

Regele  reuşeşte să obţină permisiunea de a reveni în România de Crăciun, când are de gând să participe la slujba religioasă de la Curtea de Argeş. Familia regală soseşte pe Otopeni şi primeşte vize provizorii, valabile 24 de ore.

Numai că imediat, o parte a presei prezintă ştirea falsă, că fostul suveran a forţat graniţa şi a intrat clandestin în ţară.

Peste câteva ore, coloana de maşini a Regelui este oprită pe autostrada Bucureşti-Piteşti la un baraj poliţienesc, iar fostul suveran şi suita sa sunt întorşi sub escortă armată  pe aeroport şi expulzaţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1992 de Paşte, fostul suveran va putea face in sfârsit o vizită în România, fiind întâmpinat la București potrivit agențiilor de știri, de circa un milion de oameni.

 

 

 

 

 

 

2007: A decedat la Bucuresti, fizicianul român, coordonator al programului nuclear al României, Ioan Ursu (n. 5 aprilie 1928, com. Mănăstireni).

A fost ministru în mai multe guverne comuniste.

Între anii 1960 – 1968 a fost  șeful Catedrei de Fizică Nucleară, Optică și Electromagnetism de la Universitatea din Cluj, unde între anii 1961 – 1968 a fost și prorector.
Între anii 1968 – 1976 este numit profesor și șef de catedră la Universitatea din București.
Între anii 1960 – 1964 este profesor invitat în Elveția, Anglia, Franța, fosta URSS.

Între anii 1968 – 1976 este director al Institutului de Fizică Atomică de la București-Măgurele.
Între anii 1969 – 1976 este președinte al Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară, cu rang de ministru, în guvernele Maurer (5), Mănescu (1), Mănescu (2).
Între anii 1976 – 1980 este președinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Mănescu (2), Verdeț (1).
Între anii 1980 – 1989 este prim-vicepreședinte al Comitetului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Verdeț (2), Dăscălescu (1), Dăscălescu (2).
Între anii 1988 – 1989 este președintele Secției de Fizică a Academiei Române.

A studiat efectul de îmbogățire izotopică a uraniului (descoperire proprie), rezonanța magnetică și unele probleme legate de tehnologia nucleară.

A fost membru al Academiei Romane si  în alte 28 de forumuri academice și științifice străine.

 

 

 

 

2007: A murit Liviu Librescu, fost profesor de inginerie și mecanică la Universitatea Virginia Tech; (n. Ploiesti, 18 august 1930).

Fiind de origine evreiasca, a fost deportat în 1941 împreuna cu familia. În perioada comunistă a lucrat la „Institutul de cercetări de mecanică aplicată al Academiei RPR”.

A trimis clandestin în străinătate un manuscris care a fost publicat în Olanda. Mai târziu, a primit premiul „Traian Vuia” al Academiei Române.

A cerut permisiunea autoritatilor comuniste sa emigreze în Israel, dar nu a obținut-o decât după ce primul ministru israelian, Menachem Beghin, l-a solicitat personal pe Nicolae Ceaușescu.
În Israel,  Librescu a fost profesor de aeronautică la Universitatea din Tel Aviv până în anul 1985, când a plecat la Virginia Polytechnic Institute and State University, din Statele Unite ale Americii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Domeniile sale principale de cercetare și expertiză erau aeroelasticitatea și aerodinamica sistemelor instabile. 

 

Profesorul Librescu a fost împușcat  în timpul masacrului petrecut în 2007 la Virginia Tech (Blackburg, Virginia, SUA) , în timp ce încerca să blocheze intrarea trăgătorului asasin în sala de clasă in care preda,  pentru a-și proteja studenții și a le da timp să fugă.

A fost printre semnatarii propunerii adresate institutului israelian Yad Vashem, ca să o recunoască pe Regina mamă Elena a României, ca „dreaptă între popoare”.

Președintele României i-a acordat post-mortem profesorului Librescu Ordinul Național Steaua României, pentru rolul său eroic în evenimentele de la Universitatea Virginia Tech.

 

 

 

  2018: A murit cântăreaţa de muzică populară Ionela Prodan; (n. 1947) .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/16/o-istorie-a-zilei-de-16-aprilie-video-3/

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. ro.wikipedia.org.

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

  9. rador.ro/2015/04/16/calendarul-evenumentelor-16-aprilie-selectiuni/

16/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI. Bătăliile din umbră dintre spionajul sovietic și Occident

 

 

Imagine similară

Pavel Sudoplatov (1907~1996)

 

 

 Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS, departamentul care se ocupa de răpiri, asasinate, sabotaje şi lupte de gherilă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

A condus Direcţia a IV-a din NKVD, însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.

În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informaţii pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a armelor atomice sovietice.

Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire şi asasinare; sabotaj şi război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiinţarea de reţele ilegale de spioni sovietici în SUA şi Europa Occidentală.

Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei şi Canadei.

Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria temutul șef al poliției politice sovietice. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se „confeseze”, insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale, pentru care fusese decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent.

A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic.

În acest sens el scrie că: „cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin, cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui.

 

„Misiuni speciale” este o carte de memorii uimitoare şi un document istoric unic, mărturia unui om care a ştiut cele mai negre secrete ale imperiului sovietic. Autorul cărţii, Jerrold L. Schecter povesteşte că pentru realizarea cărţii a realizat zeci de ore de interviuri, la care participa şi fiul fostului spion; 20 de ore sunt înregistrate video.

Discuţiile aveau loc când Anatoli Sudoplatov avea deja o vârstă înaintată, de peste 80 de ani, iar durata maximă a unui interviu era de trei ore. Autorul punctează că Anatoli Sudoplatov nu a arătat niciodată remuşcări pentru faptele sale, multe şocante, ci dimpotrivă, povestea că acţiunile sale au avut loc în contextul în care Rusia a devenit o mare putere mondială.

Dezvăluirile spionilor sunt întotdeauna incomode pentru ceilalți

 

 

Printre cele mai importante misiuni ale sale s-au numărat asasinarea lui Lev Davidovici Troţki (unul dintre fondatorii  Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă, iar mai apoi şi primul comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare), aflarea secretelor bombei atomice, cu ajutorul unor savanţi renumiţi precum Oppenheimer sau Bohr.

Şocante sunt şi dezvăluirile acestuia privind rolul real jucat de soţii Rosenberg în spionajul atomic al URSS; motivul pentru care Stalin a inventat Complotul Medicilor şi conspiraţia sionistă; cine a ordonat masacrul din Pădurea Katyn; cum au organizat Hruşciov şi colegii săi arestarea şi împuşcarea lui Beria.

Aflăm și că Finlanda, mereu dată ca exemplu de curaj și demnitate, a avut de ales între ofeta Rusiei și ce a urmat. A cam ieșit în pagubă!…

De asemenea s-a confirmat că liderul comunist ungur, Imre Nagy, era omul rușilor. Cu soldă lunară. Așa că adevărul despre „revoluția” ungară mai trebuie căutat. 

Alături de alți maghiari, dezertori la ruși din armata imperială, Imre Nagy  făcuse parte din echipa care a asasinat familia țarului Nicolae al II-lea.

 

Mărturiile şocante ale lui Sudoplatov

 

16/04/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: