CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 30 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 30 martie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

1392: Prima atestare intr-un document intern a orașului Roman, în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei.

 

 

 

 

Imagini pentru roman muşat photos

 

 

Roman I, numit  de unii istorici Roman Mușat, a fost domn al Moldovei după moartea fratelui său Petru al II-lea, urcând pe tron cândva în intervalul decembrie 1391 – martie 1392, sfârșitul domniei sale fiind în decembrie 1394. A fost fiul voievodului Costea și al Mușatei.

Primele mențiuni referitoare la orasul Roman le găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 şi în cronica lui Nestor.

Se apreciază că numele acestui oraș a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului.

Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraş cosmopolit datoritǎ prezenţei mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe langă comunitatea româneasca, comunităţi importante de armeni, evrei şi o importantă comunitate catolică.

 Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, a fost refăcut de Ştefan cel Mare.

 

 

1633: S-a născut cronicarul moldovean Miron Costin, cea mai însemnată personalitate a literaturii române din Moldova secolului al XVII-lea; (d. 1691).

 

 

 

 

Imagini pentru miron costin photos

 

 

Erudit, poliglot și conștient de rolul culturii în evoluția ţării, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică documentară, cât și din punct de vedere literar.

Activitatea dregătorului, a diplomatului, se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, experiența luptătorului împletindu-se cu cea a  scriitorului deschizător de drumuri în literatura română.

 

Intre operele sale importante se numără :

 

– Viața Lumii

– Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul

– De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor

 

 Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore Ureche , ci şi unele dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre acestea face parte şi ideea originii romano-latine a comunităţii şi unităţii de neam a poporului său.

Miron Costin a dezvoltat această concepţie în primul rînd în cunoscuta sa operă „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, scrisă prin anii 70-80 ai secolului XVII, precum şi două lucrări mai mici de limbă poloneză: „Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei” şi „Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească„.

Subiectul acestor din urmă două luări este acelaşi ca şi în lucrarea De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor.

In lucrarea De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor„, cronicarul scrie:

Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vreme, cu vacuri, cu primenele au şi dobînditescu şi alte numere, iară acela carile iaste vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân.

Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveni, rară nu întrebăm: „ştii moldoveneşte?”, ce „ştii româneşte?” pre limba latinească… Şi aşa iaste acestor ţări şi ţărîi noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti numile cel direptu de moşie, iaste rumân, cum să răspundu şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspundu în graiul: Ţara Românească

De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” reprezintă un adevărat simbol al conştiinţei latine şi al mîndriei originii romane de neam a poporului nostru. Spiritul şi ideile din această operă au fost dezvoltate, căpătînd dimensiuni cu adevărat monumentale în operele lui Dimitrie Cantemir  şi prin intemediul acestuia, în lucrările cărturarilor Şcolii Ardelene de la hotarul secolelor XVIII-XIX.

Miron Costin prin întreaga sa operă a adus o mare contribuţie la dezvoltarea culturii, istoriografiei, limbii, şi literaturii româneşti.

El este considerat în acelaşi timp drept unul din întemeietorii poeziei româneşti din Moldova. Lui îi aparţin asemenea opere poetice ca „Viaţa lumii„, „Stihuri de descălecatul Ţării Moldovei„.

De-a lungul vietii sale, ronicarul a fost martor la succedarea in Moldova a 12 domnitori, pe care a incercat, pe rand, sa-i converteasca pentru o alianta cu Polonia.

Opus partidelor boieresti filoturcesti care sprijineau domnia (familia Rusetestilor), adept al lui Sobieski, Costin devine incomod in preajma domnitorului Constantin Cantemir, care incheiase un tratat secret de alianta cu Austria, intrand, astfel, in conflict cu politica sa filo-polona .
Un complot boieresc impotriva domnului, la care ar fi participat fratele lui Costin, Velicico, constituie momentul ce declanseaza mania lui Cantemir impotriva Costinestilor.

Se ştie că domnitorul Constantin Cantemir nu ştia carte, putea doar să se iscălească şi Velicico, în stilul său arogant, spunea mereu în prezenţa lui Vodă că „omul fără carte este asemenea dobitocului“.

Şi din această cauză, Cantemir, sfătuit şi de apropiaţi, a crezut că Miron Costin şi Velicico urmăresc să-i ia funcţia, fiind prea învăţaţi, influenţi şi cu mulţi prieteni.

După ce l-au lichidat pe Velicico, oamenii lui Cantemir au plecat după Miron Costin, care tocmai îşi plângea soţia, moartă de curând.

Acest episod este descris de istoricul Xenopol. “Miron Costin tocmai în acel timp se afla la Bărbeşti, la moşia lui, unde se îngrijea de ultimele datorii către soţia lui care părăsise viaţa. Stătea lângă rămăşiţele femeii sale întinse în raclă pe masă după obiceiul ţării.

De odată se aude o veste cumplită, Velicico a fost omorât iar el a fost chemat la curte.

Ştiind ce poate să-l aştepte, el se rugă cel puţin să-şi lase să-şi înmormânteze femeia. Nici această datorie din urmă nu-i este învoit să o îndeplinească. El este dus la Roman, unde i se taie capul şi în loc să înmormânteze el pe femeia lui, este îngropat alături cu dânsa, în acelaşi mormânt”.

 

 

 

 

 1821: Are loc întîlnirea lui Tudor Vladimirescu cu Alexandru Ipsilanti, conducatorul Eteriei.

 

 

 

 

Imagini pentru t vladimirescu si al ipsilanti photos

 Tudor Vladimirescu   Alexandru Ipsilanti

 

 

În ciuda unor grave divergenţe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia judeţele Valahiei dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia şi judeţele Valahiei de cîmpie sub cea a lui Tudor Vladimirescu.

 

 

 

 

1821: Se stinge din viaţă mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni.

S-a născut in 1742 la Bistriţa, în Transilvania, într-o familie originara din Câmpulung, în Bucovina.

 

 

 

 

 

 

 

 In 1792 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit mitropolit al Moldovei, dar în aprilie noul domn Alexandru Moruzi l-a trimis , în stare de arest, la Istanbul  de unde a fost eliberat la intervenția reprezentantului Rusiei la Poarta.

Reîntors în Rusia, a fost numit mitropolit al Poltavei , apoi al Kievului , iar în 1801  țarul Alexandru I l-a numit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La 27 martie 1808, printr-un ucaz al aceluiași țar, a lost numit exarh al Bisericii din Moldova și tara Romaneasca  – ambele țări fiind sub ocupație militară rusă (instalat la Iasi si  conducând Mitropolia Moldovei până după pacea de la Bucuresti (16 mai 1812).

La  21 august țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reședința în Chişinău, create la cererea sa, unde a păstorit până la moarte și unde a înființat un Seminar teologic.

 Este înmormântat la mănăstirea Căpriana (astăzi în Republica Moldova).

 

1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituţionale pentru Moldova şi Valahia

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), portret de Franz Krüger, 1851

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), portret de Franz Krüger, 1851

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie)

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranziţie)

Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol, au consfinţit o puternică influenţă a Imperiului Rus în Principatele române.

Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat dezvoltarea noilor relaţii economice. De fapt, el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de organizare a statului.

Regulamentele organice integrează astfel proiectele anterioare de organizare a vieţii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezintă, în opinia lui Nicolae Iorga, o adevărată Constituţie.

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor tratatului de la Adrianopol.

El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate.

Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora.

Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale existente şi menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor.

Dar autorii Regulamentelor s-au simţit obligaţi să accepte participarea, cel puţin limitată, a clasei de mijloc în conducerea treburilor ţării, înţelegînd importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia. Astfel de favoruri nu au fost făcute totuşi ţărănimi, al cărei statut economico-social a rămas la fel de nesigur ca şi înainte.

Regulamentele Organice au introdus schimbări în sectoarele guvernamentale din Principate prin modificarea şi desfiinţarea vechilor practici şi instituţii, pe măsură ce funcţiile politice, juridice şi fiscale ale guvernului au devenit mai precise şi mai sistemtice.

Regulamentele Organice au introdus înnoiri importante în domeniul administraţiei publice. Un principiu fundamental a constituit separarea puterilor executivă, legislativă şi juridică ale guvernului. În acelaşi timp Regulamentele păstrau tradiţia unui executiv puternic. Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămînea figura-cheie a sistemului politic.

Alt principiu de bază al Regulamentelor era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra problemelor de la sate şi asupra administraţiei urbane pe care îl exercitau oficialităţi numite de guvernul central, subordonate acestuia.

Regulamentele conţineau prevederi privind modernizarea şi eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri şi cheltuieli planificate, elaborat de domn şi aprobat de legislativ.

Ele sporeau, de asemenea, autoritatea statului asupra Bisericii ortodoxe şi reduceau semnificativ rolul clerului în problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societăţii.

În ansamblul lor, Regulamentele Organice au deschis calea unor profunde transformări în Principate. Ele au sporit capacitatea guvernului de a planifica activitatea, în special în domeniul finanţelor, oferind astfel garanţii mai concrete decît înainte pentru investiţii şi contracte, condiţii esenţiale ale progresului economic.

De asemenea ele au grăbit momentul unirii Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două ţări, de instituţii politice aproape identice şi prin garantarea cetăţeniei comune pentru locuitorii lor.

Totuşi, în ciuda acestor prefaceri, Regulamentele nu au marcat o rupere bruscă de trecut. În multe domenii ale vieţii publice, ele au preluat idei şi proiecte cum ar fi gestionarea raţională a resurselor financiare, propusă de boierii reformatori în deceniile precedente.

Concentrarea puterii în mîinile domnului şi extinderea aparatului birocratic în detrimentul administraţiei regionale şi locale erau în deplină concordanţă cu principiile deja fundamentate.

Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate.

 Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834.

 

 

 

Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman, Austriac şi Rus (1775-1812)
Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman, Austriac şi Rus (1775-1812)

 

 

La 30 martie 1833 (18 martie 1833, stil vechi) se constituie la Iaşi, Moldova, din iniţiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac şi Mihai Zotta Societatea de medici şi naturalişti.

 

 

 

 

1856: A fost încheiat Tratatul de pace de la Paris, care a pus capăt războiului din Crimeea, consfinţind  înfrângerea Rusiei în conflictul cu Marea  Britanie, Franţa, Turcia şi Regatul Sardiniei, declanşat de ea în 1853.

 

 

 

 

 Harta tarilor romane la 1856

 

 

 Potrivit clauzelor acestui tratat, Imperiul Rus a retrocedat Principatului Moldova sudul Basarabiei ţariste (Basarabia istorică, respectiv judetele Cahul,Izmail si Bolgrad), rapit Moldovei odata cu teritoriul dintre Prut si Nistru in 1812,  pierzand accesul strategic la Gurile Dunarii.

 

 

 

 

1866: Locotenența domnească, instituita dupa abdicarea Principelui Cuza, publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire,  sub numele de Carol I.

Guvernul Ghica dă publicității un manifest  cu același mesaj, la 2 aprilie 1866.

 

 

 

 

1874: S-a născut  Nicolae Rădescu, fost general, om politic si ultimul prim-ministru al unui guvern român neaservit ocupantilor sovietici, înainte de instaurarea regimului comunist în România (1944-1945); (d. 16.05.1953, New York).

  

 

 

 

1879: Este promulgată legea privind înfiinţarea Academiei Române, continuatoarea  Societăţii Academice Române.

Societatea Academică Română este declarată Institut naţional, cu denumirea de Academia Română, avînd următoarele secţii:

 

  1. Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie);

  2. Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale);

  3. Secţiunea ştiinţifică (ştiinţele teoretice şi aplicate).

 

 

 

 

1889: In România fost înființată prima agenție de presă –  Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă  ROMPRES).

 

 

 

 

 

 

1899: Poetul  român George Bacovia debutează în revista “Literatorul” din București cu poezia “Și toate“,  semnată  V. George.

 

 

 

 

Imagini pentru bacovia photos

 

 

 

 George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, Bucureşti), a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez. Numele său real e George Vasiliu.

 

 

 

 

 

1899: A încetat din viaţă la Bucuresti, politicianul conservator Lascăr Catargiu (n.1 noiembrie 1823, Iasi), fost prim-ministru al României pentru patru mandate, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul vieţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Unionist convins, Lascăr Catargiu a desfăşurat  o bogată activitate în acest sens, fiind membru în Comitetul Electoral al Unirii de la Iaşi (februarie 1857) şi deputat în Divanul ad-hoc de la Iaşi, poziţie din care contribuie la elaborarea şi adoptarea punctelor programului unionist.

În Adunarea Electivă, Catargiu era candidatul la domnia Moldovei din partea conservatorilor şi era creditat cu cele mai mari şanse la victorie.

Aşadar, tânărul politician s-a arătat foarte afectat în momentul când a fost constrâns să renunţe la candidatură în favoarea colonelului Alexandru Ioan Cuza.

După Unirea Principatelor, activează pentru scurt timp ca membru în Comisia Centrală de la Focşani, apoi este numit ministru de Interne în cabinetul Manolache Epureanu din Moldova (27 aprilie – 10 noiembrie 1859).

Catargiu intră în conflicte intense cu domnitorul Cuza, astfel că, alături de C. A. Rosetti, liderul liberalilor radicali, devine principalul artizan al formării „monstruoasei coaliţii” care a condus la înlăturarea domnitorului Cuza din fruntea statului. 

Între 11 februarie – 10 mai 1866, Lascăr Catargiu face parte din Locoteneţa domnească, un organism politico-administrativ format pentru a substitui activităţile unui şef de stat, până la aducerea prinţului străin. Totodată, Catargiu este desemnat să formeze primul guvern sub domnia lui Carol I, între 11 mai – 13 iulie 1866, timp în care se proclamă o nouă Constituţie, prin care România devine monarhie constituţională.

Lascăr Catargiu a fost unul dintre marii oameni de stat ai veacului al XIX-lea si s-a situat în prim planul scenei politice timp de aproximativ 45 de ani, unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare din România. Disensiunile dintre el si domnul Alexandru Ioan Cuza, l-au determinat să fie unul dintre liderii consipraţiei care au acţionat pentru detronarea domnitorului, după care a fost principalul membru al Locoteneţei domneşti care a substituit atribuţiile şefului statului până la aducerea prinţului străin.

În privinţa activităţii politice, Lascăr Catargiu s-a afirmat ca una dintre cele  mai avizate voci ale  conservatorismului românesc, fiind timp de 20 de ani preşedinte al Partidului Conservator.

A ocupat timp de patru  timp de cinci mandate funcţia de ministru de Interne.

De asemenea, Catargiu a fost ales în două rânduri preşedinte al Adunării Deputaţilor. 

 

 

 

 

 

1901: S-a născut Grigore Scorpan, filolog şi istoric literar român; (d. 12.03.1953).

 

 

 

 

 

1913: S-a născut Marcu Botzan, inginer agronom român, membru al Academiei Române; (d.07.03.2011).

 

 

 

 

1914: S-a născut George Hanganu, istoric literar şi comparatist român; (d. 08.07.1994).

 

 

 

 

1923: S-a născut Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical şi lexicograf român.

 

 

 

 

 

 

 

Este Doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București, Doctor Honoris Causa al Institutului de Arte din Chișinău (Rep. Moldova), Cetățean de Onoare al orașului Timișoara.

A pus bazele lexicografiei muzicale moderne în România, realizând – prin cele 9 lexicoane (1965–2006) – cea mai amplă exegeză lexicografică națională din lume. Investigația istorică se întinde pe 5 secole (1500–2000), muzicologul descoperind sute de nume de creatori români care au activat în țară și peste hotare.

Ca profesor de muzicologie  a deținut prima catedră de profil din cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

A adus contribuții esențiale la legăturile culturilor muzicale europene cu România, descoperind peste 100 de lucrări străine, inspirate din folclorul românesc.

În mod special, s-a ocupat de personalitatea lui George Enescu și legăturile sale de prietenie cu Franța și SUA, conferențiind la Universitatea Sorbone, Académie des Beaux Artes din Paris și Boston University.

A redactat articole lexicografice la Grove’s Dictionary of Music and Musicians, Die Musik in Geschichte und Gegenwart, Dictionnaire des interprètes de Alain Pâris și la marile enciclopedii din lume (Sohlman Musiklexikon, Das Große Lexikon der Musik, Science de la Musique ș.a.).

 

 

 

 

 

1926: In România, se formează un nou guvern prezidat de maresalul Alexandru Averescu.

 

 

 

 

 

 Averescu, Alexandru [Credit: Photos.com/Jupiterimages]

 

 

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României.

A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918).

Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului)[1], membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

 

 

 

1928: A murit la Bucuresti  Ion Gorun,  prozator, poet şi traducător; (n. Alexandru I. Hodoș la 30.12.1863,Rosia, comitatul Sibiu).

 

 

 

1929: S-a născut soprana română Magda Ianculescu; (d. 16 martie 1995).

 

 

 

 

 

 

1938: In România, se formează al doilea guvern prezidat de patriarhul Miron Cristea.

 

 

 

Imagini pentru miron cristea photos

 

Foto: Patriarhul Miron Cristea

Generalul Gheorghe Argeşanu il  înlocuieşte la Ministerul de Război pe generalul Ion Antonescu, retras din guvern întrucît nu era de acord cu măsuri dure împotriva legionarilor.

 

 

1939: A fost inaugurată linia telefonică directă Bucureşti-Budapesta.

 

 

 

 

 

1945: A murit Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist; (n. 29.07.1895).

 

 

 

Printre creatiile sale citam “Sfârlează cu fofează”, Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu”(biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației), Velerim și Veler Doamne (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rolul principal).

1945: A fost promulgată la presiunea comunistilor romani si a ocupantilor  sovietici, Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă.

Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.

 

 

 

 

1946: S-a înființat Opera de Stat din Timișoara.

 

 

 

 

 

1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu.

 

 

 

 

 

 

1960: Intră în funcţiune prima staţie meteorologică automată din România instalata la Observatorul de Fizica Atmosferei de la Afumati si din 1961 mutata pe vârful muntos Cozia (1677m).

 

 

 

 

1989: A decedat Nicolae Steinhardt, eseist și prozator român creştin de origine evreiasca; (n.29 iulie 1912).

Monk Nicolae

 

Nicolae Steinhardt a fost un  scriitor, publicist, critic literar și jurist român, doctor in drept constitutional.

S-a convertit la religia crestină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, iar după punerea sa în libertate, își va lua numele de fratele Nicolae.

Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii.

 

 

 

1993: A decedat Edgar Papu, specialist în literatură comparată, renumit filosof roman al culturii ; (n. 13/26.09.1908).

 

 

 

 

 

 

 

 

2003: Ne-a părăsit  actriţa română Vasilica Tastaman; (n.6 octombrie  1933, Brăila).

 

 

 

Vasilica Tastaman - poza 2

 

 

 

2004 : A încetat din viaţă actorul de teatru şi film Aurel Giurumia; (n. 14 martie 1931, Cernauti).

 

 

 

 

 

 

 

 

2005: La televiziunea  arabă Al Jazzeera a apărut o înregistrare cu cei  trei ziarişti români răpiți în Irak.

 

 

 

 

Foto: Sorin Dumitru Miscoci, Marie-Jeanne Ion si Eduard Ovidiu Ohanesian

 Lângă ei apăreau două persoane mascate inarmate cu pistoale mitraliere.

Marie Jeanne Ion a spus în engleză că răpitorii nu doresc nimic în schimbul lor, analiștii deducând  că este vorba despre o situație atipică de răpire.

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/30/o-istorie-a-zilei-de-30-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. http://ro.wikipedia.org/

  4. Istoria României, Keith Hitchins, Bucureşti, 1998.

  5. Wikipedia.ro;

  6. mediafax.ro;

  7. Istoria md.

  8. worldwideromania.com;

  9. Enciclopedia Romaniei.ro

  10. http://www.rador.ro/2018/03/30/calendarul-evenimentelor-30-martie-

30/03/2019 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 30/03/2019 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: