CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primul film realizat în România. VIDEO

 

Parada militară din 10 mai 1897, pare a fi fost condusă de însuşi Regele Carol I, asa cum ne arata aceasta veche ilustrată.

 

Film documentar-reportaj despre defilarea militară din Bucureşti, din 10 mai 1897, a fost realizat cu ocazia Zilei Naţionale a României, de opticianul si fotograful francez Paul Menu (1876-1973) pentru firma Lumiere (a fratilor Louis si Auguste Lumiere, cei care au aratat lumii minunea fotografiilor în mişcare).

Producătorul local  era ziarul bucureştean de limba franceză „L´Independance Roumaine”, care aparea zilnic in doua ediţii incă din 1876.
Filmul este considerat prima filmare din Romania, alaturi de alte doua filmări realizate în aceeaşi zi, de acelaşi cineast, legate tot de sărbătorirea zilei de 10 mai 1897.
Lucrările de laborator au fost executate la firma „Lumiere” din Lyon.
Filmul  fost prezentat în premiera, la Bucureşti, la sediul ziarului „L´Indépendance Roumaine”, în data de 8 iunie 1897.

 

 

VIDEO: Filmul documentar/reportaj, despre defilarea militară din Bucureşti din 10 mai 1897.

Click pe likul de jos:

https://www.blogger.com/video.g?token=AD6v5dzIqT4v6JySaXgz0SPudcJnm4fw7mZaz0

28/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 28 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 28 martie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

1661: Se stinge din viaţă la Constantinopol, domnitorul Moldovei Vasile Lupu.

 

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

 

Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile sale întinse în afara ţării, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei.

Influenţa lui în răsărit era aşa de mare, încît după dorinţă punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi.

Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus în 1640, ca Mitropolit la Alba Iulia, pe Ilie Iorest.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti.

Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti („Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an” – Iaşi 1643 ; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava 1645), dar şi o carte de legi, „Pravilele împărăteşti„.

În acest fel s-a mai facut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„.

 

 

1791: „Supplex Libellus Valachorum”, cel dintâi program politic al românilor din Transilvania (redactat de Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Piuariu-Molnar ş.a.), a fost trimis Curţii de la Viena.

„Supplex Libellus Valachorum” este numele sub care a rămas în istorie memoriul naţiunii române din Transilvania din 1791, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul al XVIII-lea, care formula sintetic revendicările poporului român.

Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena. Cel de al doilea Supplex, o versiune mult lărgită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

La 28 martie 1848 – 9 aprilie 1848 are loc întrunirea reprezentanţilor grupărilor liberal-democrată şi liberal-moderată din Moldova, la care se redactează o petiţie-program (35 de articole) cuprinzînd revendicări social-politice moderate, printre care: asigurarea libertăţii personale, reorganizarea învăţămîntului pe o largă bază naţională, desfiinţarea taxei vamale la exportul de cereale, responsabilitatea ministerială, înfiinţarea unei bănci naţionale, îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor, desfiinţarea cenzurii, organizarea unei gărzi cetăţeneşti, eliberarea arestaţilor politici, dizolvarea Adunării Obşteşti şi alcătuirea unei noi adunări Adevărata reprezentaţie a naţiei şi altele.

 

 

 

1853: Se declanşează  Războiul Crimeei. Marea Britanie, Franța, Sardinia si Turcia declară război Rusiei.

 Este considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioase pe continentul european si  în același timp, este războiul care a influențat în mod durabil percepția rușilor în ce privește Occidentul, alierea vesticilor cu turcii musulmani fiind considerată o trădare.

Originea crizei prin care s-a ajuns la Războiul Crimeii stă în chestiunea Locurilor Sfinte.

Era vorba de reglementarea drepturilor pelerinajelor, pe de-o parte ale catolicilor latini, pe de alta, ale ortodocșilor, înLocurile Sfinte din Palestina: Ierusalim, Betleem etc.

Tarul rus Nicolae I a trimis în misiune, la Constantinopol  pe  diplomatul Aleksandr Mensikov care  a încercat să negocieze noi tratate, care să fi permis să se amestece în afacerile religioase ale Imperiului Otoman ori de câte ori Rusia ar fi considerat inadecvată protecția Sultanului.

În același timp, guvernul britanic l-a trimis în misiune în Turcia pe lordul Stratford, care a reușit să-l convingă pe sultan să respingă cererile rușilor.

Imediat după ce a aflat de eșecul diplomatic al lui Menșikov, Țarul a ordonat armatei ruse să intre în Moldova si Valahia , (principate autonome sub suzeranitatea otomană, în care Rusia era considerată ca un apărător special al bisericii ortodoxe), folosindu-se de pretextul eșecului rezolvării problemei Locurilor Sfinte.

Tarul Nicolae I a crezut că puterile europene nu aveau să reactioneze la acțiunea rusă de ocupare a unor teritorii periferice, aflate în sfera de influență otomană.

În această situație, sultanul a declarat război, armatele sale atacând forțele rusești în apropierea langa Tulcea si ca a răspuns, flota rusă a atacat flota otomană pe care a distrus-o în la 30 noiembrie 1853, in batalia de la Sinope.

Distrugerea flotei otomane și creșterea amenințării rusești au alarmat guvernele francez și britanic, care au luat măsuri imediate pentru ajutorarea turcilor.

După ce Rusia a ignorat un ultimatum anglo-francez, care cerea retragerea din Principatele Dunărene, Marea Britanie și Franța au intrat în război de partea otomanilor.

 

 

 

 

 

 Discuţii premergătoare semnării tratatului de la Paris – 1856

 

 

 

Negocierile de pace au început în 1856 , în Rusia fiind pe tron un nou țar Alexanru al II-lea, privilegiile speciale ale Rusiei în Principatele Dunărene fiind transferate către grupul Marilor Puteri.

Astfel, Țările Române au intrat sub protecția aliaților, iar Moldova a primit înapoi sudul Basarabie , ocupată de ruși încă din 1806.

În plus, navelor de luptă ale tuturor națiunilor le-a fost interzis accesul în Marea Neagră. Flota rusă fusese deja distrusă în timpul războiului. Mai mult, țarul și sultanul au fost de acord să nu mai înființeze nici un arsenal naval militar pe țărmurile mării.

Clauza Mării Negre a fost o prevedere extrem de dezavantajoasă pentru Rusia, datorită scăderii drastice a amenințării țariste la adresa turcilor. Mai mult, Marile Puteri au acționat în direcția respectării independenței și integrității Imperiului Otoman.

Se presupune că înfrângerea din acest război l-a făcut țarul Alexandru al II-lea să ia măsura abolirii iobagiei.în 1861.

Aceasta conflagraţie a produs un exod în masă al tatarilor către teritoriile otomane, ducând la depopularea masivă a peninsulei, proces agravat de Stalin după Al II-lea Război Mondial, care  a deportat toți tătarii din Crimeea, în Siberia.

 

 

 

 

1875 (28.III/9.IV): A fost înfiinţat primul serviciu românesc de poştă ambulantă, pe distanţa Bucureşti-Iţcani (Suceava), iar în 1867 pe relaţia Bucureşti – Vârciorova.

După anul 1883 se introduc primele planuri pe linie de cartare, timbrele porto, serviciul de incaso şi mandatul telegrafic.  

 

 

1888:  S-a născut la Piteşti dramaturgul Alexandru Kiriţescu; (m.9 aprilie 1961, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” şi pe cele ale Facultăţii de Drept din Bucuresti.

A debutat cu piesa „Invinsii” (jucata in 1914), avand si  o intensa activitate publicistica la revistele vremii:  Rampa, Adevarul, Lupta, Cuvantul, Gazeta.

In 1929 i se reprezinta comedia Marcel & Marcel sau Anisoara si ispita, care impreuna cu comedia Gaitele sau Cuibul de viespi (jucata in stagiunea 1929-1930, revazuta si reluata in 1933), una din cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească si drama Florentina (1931) formeaza  „trilogia burgheza”.

În 1934 i se reprezenta comedia Lacustele, în 1943, Intermezzo, piesa cu subiect spaniol, iar in 1945, comedia Dictatorul.

In 1936 i se joaca Borgia, prima parte a „trilogiei Renasterii”; intre 1938 si 1940, ca ataşat cultural la Roma, se documenteaza pentru celelalte doua parti: Nunta din Perugia (1947) si Michelangelo (1948).

In ultima perioada de creatie, KIRITESCU scrie opere fara importanta pentru destinul sau artistic: drama Marseilleza (1948), libretul Tar sita si Rosiorul (1949), poemul dramatic Ruxanda si Timotei (1957), prelucrarea dramatica Mos Teaca (1960), precum si piese intr-un act pentru teatrul de amatori. in 1956 ii apare prima culegere de piese, incununata cu Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei.

A tradus (singur sau in colaborare) din Moliere, Gogol, Lev Tolstoi, A. V. Suhovo-Kobilin, L. Leonov s.a.

 

 

 

1895: S-a născut in localitatea Viperești, jud. Buzău, pedagogul și eseistul român, Ștefan Bârsănescu, membru corespondent al Academiei Române; (d. 5 noiembrie 1984, Iași).

stefan_barsanescuÎntre anii 1926-1928 Ștefan Bârsănescu, personalitate de primă mărime a pedagogiei româneşti, a fost director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.

Şcoala Gimnazială din Iasi, înfiinţată în anul 1992, poartă din anul 1994  numele lui Ştefan Bârsănescu, unul dintre cei mai însemnaţi dascăli pe care i-a avut Universitatea “Al.I.Cuza” din Iaşi.  

A fost membru al Asociaților Savanților Celebri din Chicago (SUA).

Opera sa științifică însumează peste 30 de volume și peste 500 de articole publicate în țară și peste hotare.

 

 

1898: A fost publicată Legea pentru organizarea Marinei Militare, care se compunea din două divizii: Divizia de Dunăre (care cuprindea şcoala de torpile şi trupele de apărare din porturile fluviale şi toate bastioanele fluviale), cu sediul la Galaţi, şi Divizia de Mare (care cuprindea depozitele echipajelor marinei, cu şcoala de cadre, şcoala de aplicaţie a sublocotenenţilor, şcoala de marină ş.a.), cu sediul la Constanţa (28.III/9.IV).

 

 

 

1903: S-a născut Nicolae Ciorănescu, matematician şi profesor, membru post-mortem al Academiei Române din 2006. Făcea parte din familia Ciorănescu, care a dat ţării mari intelectuali.

 

 

 

Nicolae Ciorănescu (n. 28 martie 1903, la Bucureşti – d. 2 aprilie 1957) .

 

Dupa bacalaureat s-a înscris la Universitatea din Bucureşti unde şi-a luat licenţa în matematici în anul 1925 si licenţa în ştiinte fizico-chimice în acelasi an.

În urma stăruinţelor lui Gh. Ţiţeica pleacă la Paris si îşi ia din nou licenţa în ştiinţe la Sorbona, cu certificate privind calculul diferential si integral, analiza superioara si mecanica rationala.

În ianuarie 1929 trece si doctoratul în matematici tot la Sorbona

Se întoarce în tara si este numit conferentiar la matematici generale pentru anul preparator, la scoala Politehnica din Bucuresti unde este titularizat definitiv la 1 mai 1933 si a predat aici pâna în 1941.

 Pe lângă pasiunea pentru matematică unde va excela în poezie şi îşi petrecea timpul liber cu Ion Barbu şi cu Alexandru Rosetti.  Poate nu în zadar, influenţat de ambianţa poeţior, va publica, în 1939, o carte de aforisme.

Un exemplu: „Sociabilitatea nu înseamnă şi civism. Marii solitari sunt mai totdeauna şi oameni de mare curaj, iar laşii sunt indivizii cei mai sociabili“. 

În 1944 devine rector al Politehnicii. Dacă cu dosarul său înainte de ’48 ar fi putut bate cu mândrie la poarta oricărei universităţi din afară, odată cu instaurarea regimului comunist, uşile din ţară i s-au închis.

Nu i s-a iertat nici opţiunea politică – era naţional-ţărănist, nicidecum meritul – nu i-a fost aprobată alegerea lui ca membru al Academiei Române. Se îmbolnăveşte tot mai tare de inimă.
 

 

 

 1903: S-a născut pianistul Alexandru Demetriad; (m. 1983).

 

 

1908: S-a născut in localitatea Broșteni, județul Neamț, azi in  județul Suceava,  marele zoolog și oceanolog român Mihai C. Băcescu, membru al Academiei Române; (d. 6 august 1999, București).

În 1928 se înscrie la facultatea de Științe Naturale din Iași, unde urmează cursurile profesorilor Ion Borcea și Paul Bujor, fiind numit după doi ani preparator la cetedra de Morfologie animală. Se specializează în fauna acvatică și marină, îndeobște în crustacei și pești.

 

 

 

 

 

 

În 1939, recomandat de Paul Bujor și de Emil Racoviță, obține o bursă de studii în Franța.

Mihai Băcescu,  perfect vorbitor al mai multor limbi, face o excelentă impresie la Muzeul național de Istorie naturală din Paris, la Muzeul oceanografic din Monaco și în diferitele stațiuni de biologie marină pe care le vizitează și unde lucrează.

Războiul îl constrânge să se întoarcă grabnic în țară (încă neutră), unde Grigore Antipa îl susține pentru a deveni șef de secție la Muzeul de Istorie naturală din București și șef de laborator la Institutul de cercetări piscicole, cu gradul de profesor universitar.

În 1944 Muzeul este parțial distrus de bombardamentele americane, ruse și germane.

În 1954 devine directorul Institutului de cercetări piscicole, iar în 1958 șef al secției de Oceanologie al Academiei și director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, post pe care îl va deține  timp de trei decenii, continuând să cerceteze, să publice articole științifice, să predea, să conducă lucrări de muzeologie, de cercetare, de publicare, să călăuzească doctoranți în oceanologie, să reprezinte instituțiile pe care le conducea, și însăși România, în numeroase conferințe și simpozioane internaționale.

Deși s-a pensionat în 1988, la vârsta de 80 de ani, a rămas activ și apropiat de Muzeu până la ultima suflare. Fiica sa Dr. Pr. Lotus Meșter predă  Biologia la Facutatea de Biologie din București.

 

 

 

 

 

 

 1912: In România,  guvernului conservator prezidat de Petre P. Carp  demisioneaza.

Ulterior s-a format un nou guvern conservator în frunte cu Titu Maiorescu.

 

 

 

 

1914: S-a născut in Bucuresti,  prozatorul român Ovidiu Constantinescu; (d.16 decembrie 1993, Bucuresti).

A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” (pe care l-a absolvit în 1932) si  studii filologice la Universitatea din Bucureşti.

Colaborează la revistele  „Viaţa românească”,„Revista Fundaţiilor Regale”, „Vremea”, „Curentul familiei”, „Bis” etc.

A debutat  editorial cu romanul Sfârşit de spectacol (1941). Autor al romanelor Oamenii ştiu să zâmbească (1946), Menestrelii regelui Ludovic (1980), Luna şi mânzul sălbatic (1982), precum şi al nuvelelor adunate în volumele Valse hesitation (1970) şi Strada infinitului (1974).

A tradus din Stendhal, Romain Rolland, Colette, Maurice Druon, Jules Verne, din literatura rusă (Dostoievski, Repin, Taras Sevcenco), din alte literaturi (F. Cooper, Alejo Carpentier etc.). A publicat un volum de medalioane critice, Portrete de artişti (1984).

 

 

 

1915: La Ateneul roman din Bucuresti  a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.

 

 

 

 

1918: La Chişinău, in Basarabia, concertează in zilele de 24-28 martie Orchestra simfonică română, sub bagheta marelui dirijor si compozitor George Enescu.

În zilele de 27 şi 28 martie George Enescu a evoluat în calitate de violonist, la pupitru fiind Jean Bobescu.

 

 

 

1923: Este promulgată prin decret regal, Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la data de 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp. 

Constituţia era o actualizare a celei din 1866, din care modifica total sau parţial 20 de articole, introducea alte 7 articole noi şi reformula sau completa 25 de articole.

Aceasta prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadre didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi.

A funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, cand regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice.

Abandonată definitiv odată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, Constituţia a fost înlocuită ulterior cu una după modelul sovietic.

 

 

 

 

1925: S-a născut (la Căuşeni-Tighina, azi în R. Moldova), Victor Tulbure, poet şi traducător (a tradus din Goethe, Byron, Puşkin, Lermontov, Lenau, Francis James, Kostis Palamas, Arany János, din poezia armeană, sârbă, bulgară); (m. 1997).

 

 

 

1926: S-a născut memorialistul Ion Ioanid.

A fost arestat în 1952, graţiat în 1964 după care a primit în 1969 viza pentru Elveţia ca turist. Obţine azil politic în RFG şi se stabileşte la Munchen,unde este angajat al postului de radio „Europa Liberă”.

În seria de volume „Închisoarea noastră cea de toate zilele” (apărută între anii 1991 şi 1996) relatează experienţele trăite în închisorile comuniste din România; (m. 2003).

 

1926: Are loc premiera filmului „Iadeș”, prima producție a regizorului Horia Igiroșanu.

 

 

 

 

Foto: Operatorul Iosif Bertok şi regizorul Horia Igiroşanu

 

 

 

Pe lângă activitatea cinematografică, regizorul Horia Igirosanu a activat și ca publicist și pedagog.

A înființat prima școală românească de mimodramă si de asemenea, a fost redactor-șef a revistei „Clipa” și „Clipa cinematografică”. De asemenea, a fost și fondator al „Asociației prietenilor filmului”.

Societatea sa, „Clipa-Film”, a inițiat și prima formă a cinecluburilor românești, asociația „Amicii Filmului”.

 

 

 

1926: A murit Thoma Ionescu, medic chirurg și anatomist român de marca, profesor universitar, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru al Academiei Române;  (n. 13 septembrie 1860, Ploiești).

 

 

 

 

 

 

 

Dupa absolvirea liceului „Sf.Sava”din Bucuresti, a urmat cursurile Facultatii  de Medicina din Paris.

In anul 1887 obtine locul de prosector asociat de anatomie si mai apoi prosector definitiv de anatomie al Facultatii de Medicina din Paris, titluri dobandite prin concurs, la care s-a clasat primul .

În anii 1882-1885 lucreaza ca extern, apoi în 1885-1890 ca intern al spitalelor din Paris. 

 Isi sustine teza de doctorat in 1892,  obtinand titlul de laureat al spitalelor din Paris, dupa ce in 1890 obtine titlul de laureat al Academiei de chirurgie din Franta .

In anul 1892, in urma unui concurs la care e clasificat primul, Thoma Ionesu obtine titlul de profesor agregat. In aceasta calitate, el a colaborat cu profesorii Poirier si Charpy la cel mai mare tratat de anatomie al vremii.

În perioada 1892-1895 lucreaza ca profesor de anatomie la Facultatea de Medicina din Paris.
În 1895, prin decret de lege se infiinteaza la Facultatea de Medicina din Bucuresti catedra de anatomie topografica si clinica chirurgicala la care e chemat ca profesor.

De numele sau se leaga si raspandirea rahianesteziei prin narcoza (el a utilizat mai intai un amestec de stovaina si stricnina, apoi de stovaina si cofeina).

In 1897, fondeaza impreuna cu colaboratorii sai  revista „Chirurgia”, periodic al Societatii Române de Chirurgie.

În perioadele 1906-1912, 1921-1922 si 1925-1926 este Decan al facultcii de medicina iar între 1912 si 1915 Rector al Universitatii din Bucuresti.

A fost membru al Academiei de Medicina din Paris, al Societatii Internationale de Chirurgie si membru de onoare (1925) al Academiei Române.

Scoala sa de chirurgie a avut un rol important în formarea specialistilor români, aducându-i totodata contributia la îmbogatirea patrimoiniului de tehnici chirurgicale si de cunostinte privind anatomia topografica.

A dat întotdeauna dovada de o atitudine profund patriotica, activand, în 1918, pentru cauza Unirii Transilvaniei cu România în cadrul Consiliului national al unitatii române de la Paris, iar în 1920— 1921   ca prim delegat al României la sesiunile Ligii Natiunilor.

 

 

 

 

 

1932: S-a născut in comuna Vaideeni, județul Vâlcea, Alexandru Întorsureanu, director de imagine, profesor și inovator al tehnicilor de filmare; (d. 2004).

 

 

 

 

 

 

 

Împreună cu Gheorghe Fischer a inventat procedeul Graphys Color.

A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Canarul și viscolul (1970), Felix și Otilia (1972), Operațiunea Monstrul (1976), Marele singuratic (1977), Am fost șaisprezece (1979) și Întorcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980).

 

 

 

 

 

1944: A murit la Mediaş, chimistul român Petru Bogdan, ctitor al învățământului de chimie-fizică din România;  (n. Cozmesti, Iasi,1873).

 

 

 

 

 

 

Incepând din anul 1906 profesorul Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înfiintat și condus, din 1913, prima catedră de chimie fizică din țară.

Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității.

Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei.

Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari în 1926.

Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul.

 

 

 

1948: În România „Populară” se desfaşurau primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste.

Alegerile sau fost “câștigate” de către Frontul Democratiei Populare, o creaţie comunistă, soldându-se (datorită mijloacelor de înregimentare a populaţiei) cu preluarea tuturor mandatelor de către FDP (Frontul Democraţiei Populare). 

 

 

1949: A decedat violonistul si compozitorul  Grigoras Dinicu,  unul dintre cei mai faimoși lăutari romani; (3 aprilie 1889).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1954: S-a nascut politicianul român Adrian Severin.

 

 

 

 

 

 

1957: A încetat din viaţă Gheorghe Tătărăscu, fost academician şi prim-ministru liberal al României (1934-1937),  deţinut politic în timpul regimului comunist; (n. 21 decembrie 1886, în localitatea Poiana, astăzi un cartier al orașului Rovinari, din jud.Gorj).

 

 

 1957: A murit Gheorghe Tătărăscu, om politic liberal,ministru în mai multe rânduri, prim-ministru (1934-1937, 1939-1940), viceprim-ministru şi ministru de externe în perioada 6.III.1945-6.XI.1947;(n. 21 decembrie 1886, în localitatea Poiana, astăzi un cartier al orașului Rovinari, din jud.Gorj).

Manifestându-şi dezacordul faţă de politica guvernului Groza, la 6.XI.1947 a fost demis, iar în 1950 a fost arestat şi închis la Sighet, de unde va fi eliberat în 1955; membru de onoare al Academiei Române din 1937.

1970: S-a născut scrimera Laura Badea Cârlescu, fostă campioană olimpică, mondială şi europeană la floretă.

 

 

 

1974: Marea Adunare Naţională aproba instituirea funcţiei de preşedinte al RSR (recomandată de plenara CC al PCR din 25-26.III.1974) şi îl alegea în această funcţie pe Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului.

Se menţinea, totodată, instituţia Consiliului de Stat, al cărui preşedinte rămânea tot N. Ceauşescu

 

 

 

 

 

 

 1977: S-a născut Radu Jude, regizor şi scenarist.

 

 

 

 

1983: Consiliul de Stat  al RSR a adoptat Decretul privind declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor, prin care se interzicea crescătorilor de animale sacrificarea acestora pentru consumul propriu.

 

 

1983: Consiliul de Stat al Romaniei comuniste a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introduce controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

 

1992: În zilele de 28 şi 29 martie, au avut loc lucrările celei de-a treia Convenţii Naţionale a Frontului Salvării Naţionale (FSN). A fost adoptată moţiunea „Viitorul-azi”, iniţiată de Petre Roman, care a fost reales în funcţia de lider naţional.

Au izbucnit polemici dure între adepţii lui Petre Roman şi cei ai preşedintelui Ion Iliescu, pe care aripa pro-Roman nu-l mai susţinea la alegerile prezidenţiale din septembrie 1992.

Adepţii lui Ion Iliescu au părăsit sala, peste alte două zile anunţându-şi demisia din FSN şi din grupurile parlamentare, precum şi intenţia de a crea un nou partid (noua formaţiune, Frontul Democrat al Salvării Naţionale, a fost înregistrată la Tribunalul Municipiului Bucureşti la data de 14 aprilie)

 

 

 

1993: A murit Victor Felea, poet și critic literar român; (n. 1923).

 

 

 

 

 

1994: A decedat la Paris marele dramaturg francez de origine româna Eugen Ionescu, pionier al teatrului absurdului.

 

 

 

 

Ionesco, Eugène

 

 

Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909, Slatina – d. 28 martie 1994, Paris), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6).

Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetățenie franceză. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România.

Marta Petreu susține că Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu  va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia exilului literar românesc.

Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian  din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară.

După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti.

Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavoda; mai târziu este transferat la București.

În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy.

Tot acolo își scrie și teza de doctorat “Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițîndu-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța.

Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve (“Cântăreața cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu  fiind primită cu răceală de public și de critică.

Piesa relua o alta, scrisă în limba română, și intitulatăEnglezește fără profesor, publicată din nou în limba natală abia după 1990 si se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi.

Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.

Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare. Anul 1970  îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

În anul 2009 a fost declarat membru post-mortemal Academiei Romane.

Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu .

Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.

Cu această ocazie, fiica sa Marie France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat vehement  împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.

 

 

 

1994: A murit Ştefan Guşe  general român, adjunct al ministrului apărării naționale, șef al Marelui Stat Major al Armatei în timpul Revoluţiei  anticomuniste din 1989; (n. 17 aprilie 1940 în  satul Spătaru, comuna Costești, județul Buzău.

 

 

 

 

 

 

 

1995: A fost înființat Teatrul George Ciprian din Buzău.

 

 

 

1999: Partidul Alternativa României, condus de  politicianul  Varujan Vosganian, s-a transformat în Uniunea Forțelor de Dreapta.

2001: A încetat din viaţă geologul român Ion Băncilă, membru al Academiei Române; (n. 1901).

 

 

2005: Trei jurnalişti români, Marie-Jeanne Ion, cameramanul Sorin Mişcoci (ambii de la postul „Prima TV”) şi Ovidiu Ohanesian (de la „România liberă”) au fost declaraţi dispăruţi, la Bagdad, în Irak (după 55 de zile de captivitate, la 22 mai, cei trei jurnalişti au revenit în ţară).

 

 

 

 

2012: A decedat in urma unui stop cardiac, marele actor  român Stefan Radof.

 

 

 

 

 

 

 

Ștefan Radof (n. 1 decembrie 1934, comuna Buftea, județul Ilfov), a fost un actor român, scenarist și autor al mai multor volume de versuri.

A fost fiul lui Ion (Ioan) Radof (născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, județul Cetatea Albă) și al Mariei Radof (născută Nicolae), din comuna Butimanu, plasa Răcari, județul Ilfov.

La data 3 martie 1953 viitorul actor a fost arestat de Securitate, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial 2, la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat.

Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenției de la Geneva din Mai 1955.

Deși amnistiat, și-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcții a D.G.S.M.

După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru.

După trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat.

A lucrat ca manipulator de mărfuri și ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August,  în halele Obor, apoi ca funcționar comercial.

În toamna anului 1960 a fost totusi admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan – care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere – și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu, a cărui clasă o va absolvi în 1964.

În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică și matematici.

Și-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamț, din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara din Bucuresti.

A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, a Universitatii  Hyperion (1996 – 2000), activitate din care s-a retras din acuza degradării învățământului de specialitate.

A scris si poezie și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1991, membru  al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).

 

 

2016: A decedat matematicianul şi profesorul universitar Petru T. Mocanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a născut la Brăila, în 1 iunie 1931. A urmat şcoala primară şi liceul în oraşul natal, apoi a venit la Cluj ca student al Facultăţii de Matematică a Universităţii clujene, în 1950.

Tot la această universitate a obţinut doctoratul. Întreaga sa activitate ştiinţifică şi didactică a fost legată de această universitate. La început a fost asistent (1953-1956), apoi lector (1957-1962), conferenţiar (1962-1970) si, din 1970, profesor.

A publicat mai multe cursuri universitare, utile multor generaţii de studenţi sau tineri cercetători: Analiză Matematică (Funcţii Complexe), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982 (în colaborare cu P. Hamburg şi N. Negoescu); Capitole Speciale de Analiză Complexă, Presa Universitară Clujeană, 2005 (în colaborare cu G. Kohr) ş.a.

Realizările sale din domeniul ştiinţei sunt impresionante: 187 de articole ştiinţifice şi două monografii: Teoria Geometrică a Funcţiilor Univalente, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1999 (în colaborare cu T. Bulboacă şi G. S. Sălăgean) şi Differential Subordinations: Theory and Applications, Marcel Dekker, Inc., New York, Basel, 2000 (în colaborare cu S. S. Miller – SUA).

 

CITIŢI  ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/28/o-istorie-a-zilei-de-28-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;

  4. Wikipedia.ro;

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

  9. Calendar Crestin Ortodox.ro

  10. http://www.rador.ro/2019/03/28/calendarul-evenimentelor-28-martie- 

 

28/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Dosare secrete. Bucureşti, 24 februarie 1945 – Marea mascaradă comunistă

În data de 24 februarie 1945, în România ocupată de Armata Roşie, a avut loc la Bucureşti o demonstraţie a Frontului Naţional Democrat, controlat de comunişti.

În timpul manifestaţiei, grupuri de provocatori pro-moscoviţi au deschis focul asupra armatei şi civililor.

 În Capitală, sute de demonstranţi au forţat intrarea în  Ministerul de Interne, unde se afla generalul Rădescu. Armata i-a respins pe atacatori, dar din blocurile învecinate s-a tras asupra mulţimii.

Şi-au pierdut viaţa două persoane, ucise de gloanţe care nu se aflau în dotarea forţelor de ordine.

Raportul oficial întocmit de locotenentul magistrat Florin Olteanu către Comenduirea Pieţei (adică a garnizoanei Bucureşti), a arătat explicit că focurile ucigaşe nu au fost trase de forţele de ordine, ci de indivizi neidentificaţi, din patru blocuri limitrofe pieţei, respectiv: „Ilfov”, „Boteanu”, „Generala” şi  „Wilson”.

 

 

 

Imagini pentru gen rădescu

Foto: Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimăneşti – d. 16 mai 1953, New York), fost militar de carieră (general de corp de armată adjutant) şi om politic român.

În timpul mandatului său de preşedinte al Consiliului de Miniştri al României (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945), a fost confruntat cu agitaţiile cauzate de comuniştii români, care erau într-un proces de acaparare a puterii politice, fiind sprijiniţi  de Armata roşie sovietică.

 

 

 

Imagini pentru manifestatia fnd 24 febr 1945 photos

Foto:  Presa comunistă s-a dezlănţuit…

 

Generalul Nicolae Rădescu era, la acel moment, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber, înainte de instaurarea regimului comunist, la 6 martie 1945.

Discursul său transmis la radio (redat integral mai jos de https://www.patreon.com/Dosare_secrete) a fost un exemplu de curaj şi asumare politică.  

Fraţi români,

Cei fără neam şi fără Dumnezeu, aşa cum i-a botezat poporul, au pornit să aprindă focul în ţară şi s-o înece în sânge. O mână de inşi, conduşi de doi venetici, Ana Pauker şi ungurul Luca, caută prin teroare să supună neamul. Vor cădea striviţi.

Acest neam care a ştiut întotdeauna să-şi apere fiinţa, nu de câţiva neisprăviţi se va lăsa acum îngenuncheat! Sub masca democraţiei, democraţie pe care la fiecare pas o calcă în picioare, aceste fioroase hiene nădăjduiesc să ajungă în stăpânirea ţării. Sunt nenumărate blestematele lor fapte, pe tot cuprinsul ţării. Voi avea în curând prilejul să vă vorbesc de toate.

Astă-seară voi spicui, în treacăt, numai pe cele petrecute astăzi, fiindcă vreau să spulber toate infamiile care au şi început să fie aruncate asupra mea şi asupra armatei, în scopul de a ascunde odioasele lor crime.

Din informaţiile mele de până acum, în urma celor petrecute în provincie şi în Capitală, vă aduc la cunoştinţă următoarele: În Craiova, grupări armate au atacat puternic prefectura şi au luat-o cu asalt. La Caracal, mica, dar viteaza garnizoană a rezistat cu îndârjire atacului dat, astfel că prefectura a putut fi salvată. În Braşov au devastat o cooperativă.

În capitală, crimele lor nu vor putea fi cunoscute în întregime decât mâine. Au tras focuri şi în Palatul Regal, două gloanţe pătrunzând în cabinetul mareşalului Palatului. Au tras şi în Prefectura Poliţiei Capitalei şi au atacat şi Palatul Ministerului de Interne, unde mă găseam, un glonte pătrunzând lângă masa mea de lucru.

Acum trei sferturi de oră, un grup ce manifesta simpatie şi adeziune a fost atacat de focuri de arme într-o maşină şi sunt 2 (doi) morţi şi 11 (unsprezece) răniţi. Acestea sunt pe scurt faptele petrecute astăzi.

Criminalii care săvârşesc aceste nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor. Vor căuta să arunce vina asupra armatei care, după spusele lor, ar fi provocatoare.

Afirm cu toată tăria că nu poate fi o insinuare mai infamă. Armata a avut ordinul meu categoric să nu atace decât dacă este atacată şi ea a făcut ceva mai mult, peste tot unde armata a fost atacată, a tras în aer numai în scop de intimidare. În ceea ce mă priveşte am făcut tot ce este cu putinţă ca să împiedic orice tulburare. Am interzis adunarea populară proiectată de naţional-ţărănişti şi am lăsat liberă demonstraţia pe stradă a F.N.D.-ului anunţată dinainte.

Acestea sunt faptele, aceştia sunt oamenii!“

În urma crizei politice declanşate de PCR în februarie 1945 şi a ultimatumului dat de Andrei Vîşinski, trimisul lui Stalin în România, regele Mihai a fost nevoit să accepte demisia lui Rădescu, numindu-l în cele din urmă pe Petru Groza prim-ministru.

Nicolae Rădescu a scăpat de închisoarea comunistă numai datorită faptului că s-a refugiat în legaţia Marii Britanii din Bucureşti, reuşind la 15 iunie 1946 să părăsească ţara clandestin.

În străinătate a condus Comitetul Naţional Român, o organizaţie menită să reprezinte interesele poporului român în lumea liberă.

A murit în Statele Unite, fiind reînhumat în ţară cu onoruri, în anul 2000; (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_R%C4%83descu).

 

 

 

28/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: