CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În faţa ameninţării abisului demografic în care se află Rusia, Vladimir Putin doreşte să atragă 10 milioane de imigranţi

Vladimir Putin dorește să atragă în Rusia circa 10 milioane de imigranți.

 

„Abisul demografic forțează Kremlinul să atragă în Rusia milioane de vorbitori de limba rusă. Cu toate acestea, situația demografică extremă se confruntă cu realitățile economice și propaganda naționalistă“ – scrie corespondentul ziarului elvețian Le Temps.

„Vladimir Putin urmează pașii făcuți de Angela Merkel, dar pe o scară mult mai mare. Kremlinul a elaborat un program pentru a atrage cinci-zece milioane de imigranți în următorii șase ani…”, se spune în articol.

„Dar, spre deosebire de cancelarul german, planul lui Putin, pregătit în secret, nu include o dimensiune umanitară.

Nu este vorba despre acceptarea oamenilor din țările cu cel mai mare număr de refugiați (Siria, Somalia, Sudanul de Sud). Vor fi acceptați doar rusofonii din fostele republici sovietice: Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Ucraina, Moldova etc. „, – precizează autorul publicației.

Având în vedere situația demografică actuală, nimeni nu se îndoiește de fezabilitatea unui astfel de plan.

În 2018, pentru prima dată în zece ani, populația Rusiei a scăzut la 146,8 milioane de persoane, potrivit cifrelor oficiale publicate săptămâna trecută.

Previziunile demografilor  arată că raportul dintre populația activă și pensionari devine critic, indică Le Temps.

„Politica guvernului de a stimula rata natalității a eșuat, astfel încât viabilitatea economică a țării poate fi asigurata doar cu aflux de imigranți. Pentru a spera în atragerea a milioane de noi cetățeni, Rusia trebuie sa ofere un standard de viață mai ridicat (de exemplu, o economie în creștere și crearea masivă de locuri de muncă), precum și să facă eforturi serioase pentru crearea infrastructurii. Însă economia rusă continuă să scadă din 2013. În ultimii trei ani, fluxul de migranți din fosta URSS se reduce”, afirma Liudmila Ivanova-Șveț, de la Universitatea Economică din Rusia.

„În țările CSI nivelul de trai se îmbunătățește treptat, și majoritatea cetățenilor activi si mobilă au părăsit deja ţările lor“, crede economistul.

În afară de dificultățile în atragerea străinilor vorbitori de limbă rusă, în Rusia există riscul apariției unor focare de xenofobie. Marea majoritate a imigranților din fostele republici sovietice nu sunt slavi și nici creștini ortodocși, ci musulmani, scrie ziarul citat de Pagina de Rusia ro. 

Rusia pierde un milion de active în fiecare an, din cauza unei crize demografice şi a unei nevoi presante de imigranţi, a apreciat, miercuri, directorul Serviciului federal rus pentru migraţii (FMS), Konstantin Romodanovski, care a cerut să se pună capăt discursurilor antiimigraţie, relatează AFP. 

„Nu avem nevoie să purtăm discuţii dacă Rusia are nevoie sau nu de imigranţi. Este nevoie de ei aşa cum este nevoie de aer!”, a afirmat oficialul, într-un interviu publicat de cotidianul oficial Rossiiskaia Gazeta.
„Rusia pierde un milion de active în fiecare an”, a mai spus el, denunţând apoi mentalitatea antiimigraţie foarte răspândită în Rusia, unde violenţele rasiste au luat o amploare fără precedent după căderea Uniunii Sovietice.

Oare n-are putea vorbitorii de rusă din RM să fie săritori la nevoie și să-și ajute ”țara mamă” ?, se întreba monitorulsv.ro

26/03/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , | Lasă un comentariu

TRECUTE VIEŢI DE DOAMNE ŞI DOMNIŢE – NUNTA PRINCIPESEI ILEANA A ROMÂNIEI. VIDEO

 

 

 

 

 

Imagini pentru Arhiducelui era Anton de austria photos

 

 

 

 

La 23 decembrie 1908 (stil vechi) sau 5 ianuarie 1909 (stil nou), la Bucureşti s-a născut principesa Ileana, penultimul copil al regelui Ferdinand al României şi al reginei Maria.

În vara anului 1930, însoţind-o pe mama Sa, Regina Maria într-o vizită în Spania, Principesa îl întâlnea la Barcelona pe Arhiducele Anton de Habsburg, „un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins “.

În martie 1931, Ileana şi Regina Maria, întorcându-se dintr-o vizită la Paris, răspundeau unei invitaţii primite din Umrich, de la reşedinţa verilor Hohenzollern.

Aici, Ileana îl reîntîlneşte pe Arhiducele Anton. Se pare că revedere nu era întâmplătoare, Arhiducele fiind chemat la dorinţa expresă a Regelui Carol al II-lea al României.

Iniţiativa s-a dovedit inspirată. Pe 20 aprilie 1931, Ileana îi cere fratelui său binecuvîntarea şi consimţămîntul, ca şef al Casei Regale.

La întoarcerea în ţară, Ileana a anunţat oficial că intenţionează să se căsătorească cu arhiducele austriac, iar Şeful Casei Regale Române, Regele Carol al II-lea, îşi dă acordul.

Anton era fiul Arhiducelui Leopold-Salvador de Habsburg-Toscana şi al Arhiducesei Blanka de Bourbon, infanta Spaniei, născut la 20 martie 1901, în Viena imperială.

Numele complet al Arhiducelui era Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas, un nume demn de un arhiduce de Austria, primit în amintirea naşilor săi de botez.

După proclamarea Republicii Austria, Anton şi familia sa s-au retras în Spania.

Arhiducele, absolvent al şcolii Superioare de Inginerie din Madrid, s-a angajat la uzinele Ford din Londra, după care s-a stabilit la Barcelona, unde a deschis, împreună cu fratele său Franz-Josef, un service automobilistic şi de aviaţie.

Împătimit aviator, era câştigătorul a numeroase concursuri aviatice internaţionale.

Astfel, pe cei doi logodnici îi apropia şi pasiunea pentru sport, fiind cunoscute preocupările Ilenei pentru călărie, automobilism şi yachting.

Căsătoria Ilenei a fost rodul unei iubiri împărtăşite de ambii soţi şi o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română.

A fost ultima căsătorie oficială încheiată în ţară pentru un membru al familiei regale române.

Ceremonia căsătoriei a avut loc la Castelul Pelişor, pe dată de 26-27 iulie, la vîrsta de 22 de ani.

Pentru că tatăl ei, regele Ferdinand, murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea.

Conjucturile politice ale timpurilor, revoluţia din Spania şi decizia lui Carol al II-lea ca descendenţii din familia Habsburg sa nu fie născuţi pe pământ românesc a pus pe tinerii căsătoriţi în mare dificultate. Ei sunt nevoiţi să plece în Austria în 1931.

S-au stabilit la Castelul de la Sonnberg, în apropierea Vienei. Aici se nasc cei şase copii ai cuplului princiar:

 Ştefan, Arhiduce de Austria (1932-1998), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939) şi Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942).

 

 

26/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Academia Română pune la punct UDMR: Ungurii și-au primit autonomia!

 

 

Academia Română pune la punct UDMR: Ungurii și-au primit autonomia! Kelemen Hunor face declarații lipsite de onestitate

Reputatul for a făcut o serie de precizări importante privind Conținutul Rezoluției de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia și chestiunea autonomiei maghiare, în urma unor declarații tupeiste făcute recent de liderul UDMR, Kelemen Hunor.

 

Iată comunicatul integral:

 

Academia Română face câteva precizări privind Conținutul Rezoluției de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia și chestiunea autonomiei, ca urmare a apariției în presă a unor declarații aparținând domnului Kelemen Hunor, președintele UDMR.

Termenul de autonomie, în înțelesul invocat de unii lideri politici actuali, nu este folosit decât o singură dată în textul Rezoluției de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, anume la articolul al II-lea:

„Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate  (Transilvania, Banat și Țara Ungurească (1),autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal”.

După cum se vede, este vorba despre decretarea autonomiei teritoriilor locuite în majoritate de români, unite cu România (circa 100.000 de km pătrați), teritorii privite în întregimea lor.

În al doilea rând, chiar și acestor teritorii, Adunarea le-a acordat autonomie provizorie, doar până la întrunirea adunării, alese prin vot universal, menite să dea Regatului României o nouă Constituție.

Toate aceste prevederi s-au respectat cu strictețe, iar Transilvania cu Banatul și Părțile vestice s-au încadrat definitiv în România, fără nicio autonomie, doar după îndeplinirea condițiilor indicate.

Cei care critică neaplicarea Rezoluției de la 1 Decembrie „uită” o chestiune esențială, anume „decretarea” unirii.

Punctul nodal al documentului este tocmai unirea românilor respectivi și a teritoriilor menționate cu România!

Iar această unire a fost „decretată” de către cei 1.228 de delegați, aleși în chip democratic și posesori de documente oficiale („credenționale”), ai tuturor românilor în cauză.

Cererea de aplicare a unor deziderate cuprinse în acest document presupune recunoașterea tuturor prevederilor în cauză și, în primul rând, a deciziei de unire a Transilvaniei cu România.

Cum să invoce nerespectarea unor afirmații, principii, drepturi, cuprinse în rezoluția menționată, cei care nu recunosc esența actului despre care scriem aici?

Dar chiar și așa, principiile în cauză, analizate la rece, corect și obiectiv, se vede că nu se referă la autonomie în sensul invocat de unii lideri maghiari.

 

 

 

 

Imagini pentru rezolutiunea de la alba iulia photos

 

 

Oricine poate și trebuie să citească atent Rezoluția Marii Adunări Naționale și să judece singur.

Adunarea pomenită – după decretarea solemnă a Unirii – a stabilit următoarele principii fundamentale: „deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare”, „egala îndreptățire și deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat”.

„Deplina libertate națională” este explicată clar, fără putință de interpretări paralele și ea însemna, pentru autorii Rezoluției, dreptul „popoarelor conlocuitoare” de a se „instrui, administra și judeca în limba proprie”, de „a fi reprezentat în corpurile legiuitoare” ale României, de a fi reprezentat în guvernarea țării.

Ce se poate constata în legătură cu aceste principii? Maghiarii din România „se instruiesc” în limba lor, în mod gratuit și, adesea, cu burse din partea statului, de la grădiniță până la doctorat și la studiile post-universitare.

Nu există program de studii superioare, de exemplu, cerut de maghiari care să nu fi fost aprobat de organele statului român.

Condiția este cea mai generoasă din Europa: să existe cel puțin zece doritori care să urmeze acea specialitate.

Dar, în spiritul discriminării pozitive, se aprobă și specializări cu 7-8 cursanți.

Prin urmare, pentru câte 10 amatori de studii în maghiară sunt plătiți de stat câte circa 20 de profesori maghiari.

Iar dacă nu sunt 10 doritori de astfel de studii în România, sunt aduși tineri din Ungaria, care, în spiritul reglementărilor europene, studiază în România în ungurește, pe locuri bugetate de statul român.

Mai mult: un student care învață în ungurește primește de la stat finanțare dublă (iar unul care învață în nemțește primește de 2,5 ori mai mult) în raport cu unul care studiază în românește.

Niciodată, în România de după 1918, sistemul de educație de toate gradele în limba maghiară nu a fost oprit, ci doar restricționat, în vremea comunismului naționalist (în anii ’80 ai secolului al XX-lea).

Prin urmare, maghiarii din România au șansa să fie perfect bilingvi și să poată ocupa orice funcție, oriunde în țară, la fel ca și etnicii români.

Despre administrația în limba proprie, la fel: peste tot în țară, maghiarii sunt reprezentați în administrație în proporție cu numărul lor, iar în satele, comunele, orașele, municipiile și județele unde ei predomină administrația este, practic, maghiară, desfășurată în limba maghiară.

„Judecarea” se face, de asemenea, în teritoriile majoritar maghiare, cu judecători și grefieri maghiari. Statul român asigură traducători ori de câte ori este necesar.

Prin urmare, orice împricinat, martor etc. poate vorbi în fața instanței, în mod neîngrădit, în ungurește.

Este drept că, în documentul invocat, se mai folosește o dată cuvântul autonomie (mai exact adjectivul „autonom”, cum s-a văzut), anume în articolul III, atunci când se vorbește despre „deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat”.

Dar aici este vorba, evident, despre religie, despre confesiuni și nu numai despre cele maghiare (calvină, romano-catolică din Ardeal, unitariană etc.), ci despre toate.
Prin urmare, în documentul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia nu este vorba nicăieri despre acordarea autonomiei (teritoriale, culturale, regionale, judiciare, administrative, politice etc.) pentru vreo minoritate (sau „popor conlocuitor”, cum se zicea atunci), ci despre asigurarea „deplinei libertăți naționale”, în sensurile precizate, anume dreptul de a se instrui, administra, judeca în limba proprie, de a fi reprezentate în guvern, parlament etc.

Or, toate acestea s-au îndeplinit și se îndeplinesc zi de zi. Firește, nu există nici aici – ca în orice lucru omenesc – perfecțiune.

Toate organismele internaționale, inclusiv cele ale Uniunii Europene, recunosc oficial că România respectă standardele recunoscute privind minoritățile naționale și că, în multe privințe, legislația românească acordă mai multe drepturi decât prevăd aceste standarde.

În acest spirit, legislația românească prezentă asigură de fapt autonomia comunităților maghiare din România, în sensul asigurării educației, justiției și administrației proprii, adică exact cum prevedea Rezoluția de la Alba Iulia și cum pretind reglementările actuale, oficializate în plan internațional.
Facem aceste precizări în contextul declarațiilor domnului Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, facute la cel de al XIV-lea Congres al UDMR desfășurat la Cluj-Napoca în luna februarie 2019.

 

Notă:

1) Este vorba despre Partium sau „Părțile ungurești“ (în sensul de regiunile locuite de români situate spre Ungaria), adică despre Crișana, Sătmar, Maramureș, Solnoc, Ung, Bereg, Ugocea etc

În plus, Academia Română ia act cu nemulțumire de declarațiile făcute în cadrul Consiliului Reprezentanților Unionali al UDMR, la Oradea, în data de 9 martie 2019, în care afirmă, într-o formulare aluzivă, ambiguă și nu tocmai coezivă, că instituții din cadrul Academiei Române, pe care nu le numește, ar avea intenția de a „nu exista reprezentare maghiară în România”.
Academia Română redă declarația, conform agenției de știri Mediafax, și comentează:

„Dacă cineva nu citește altceva decât că Academia Română, una dintre instituțiile acesteia, conducătorul acesteia, și nu doresc să dau nume, ce fel de studii publice, atunci este clar, și nu este vorba despre un partid politic sau o organizație, care sunt intențiile. Intenția este să nu existe reprezentare maghiară în România, ca un partid mixt să preia reprezentarea maghiarilor, ca maghiarii să fie categorisiți pe marginea unei ideologii.”

Câteva instituții de presă din România au preluat această declarație extrapolând și susținând că UDMR se află în război cu Academia Română, în condițiile în care domnul Kelemen Hunor însuși precizează în propriul său discurs că „aceste intenții le-am văzut până acum din alte direcții și nu din cetatea științei românești”.

În acest context, atragem atenția că declarația domnului Kelemen Hunor este de natură strict politică, făcând referire la viitoarele alegeri ce vor avea loc în România, și că Academia Română este, prin statut, o instituție apolitică, neimplicată în procesul electoral, care nu face declarații de natură politică, nici de susținere, nici de obstrucționare a vreunei formațiuni politice.

Academia Română, în virtutea misiunii sale de instituție fundamentală a statului modern român democratic, pe care o îndeplinește de 153 de ani, pledează pentru manifestarea democratică a tuturor cetățenilor României, fără nicio discriminare, și pentru respectarea drepturilor constituționale.

Considerăm deci aceste declarații ale domnului Kelemen Hunor lipsite de onestitate în raport cu Academia Română și ne opunem încercării de a atrage instituția academică într-un conflict, de orice tip ar fi el, după cum respingem cu fermitate transformarea Academiei Române în temă de campanie electorală pentru vreo formațiune, fie ea politică sau doar uniune etnică.

Reafirmăm cu tărie că Academia Română nu restrânge reprezentarea minorităților în România, nu intervine în relația dintre comunitățile română și maghiară și nu atacă activitatea vreunui partid politic sau organizație.

Dimpotrivă, susținem prevederile constituționale care reglementează relația dintre majoritate și minoritate și aducem în atenție articolul 6 din Constituția României, care prevede garantarea „dreptului la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase” pentru persoanele aparținând tuturor minorităților naționale: maghiară, germană, bulgară, armeană, evreiască, ucraineană și toate celelalte.

26/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: