Actor celebru: CNN a confundat secuii cu romii

 

 

 

 

 

Actorul Mihai Mălaimare povestea pe pagina sa de socializare, cum CNN a făcut o gafă monumentală într-una din știrile difuzate…

Reporterii săi i-au confundat pe secuii care au organizat proteste în Harghita și Covasna, cu niște romi.

Iată relatarea lui Mihai Mălaimare de pe pagina sa de Facebook:

„Primesc de la prietenul meu Laurentiu Antonescu via E-mail!

STIRI DE LA CNN ! Mai bun decât orice banc !

CNN a titrat: „Zeci de mii de ţigani au protestat într-una din cele mai sărace regiuni din România” , cu referire la marşul organizat de secui în Harghita şi Covasna.

Se pare că redactorii CNN au fost induşi în eroare de mustăţile tipic secuieşti, care nu sunt diferite de cele tradiţionale ale ţiganilor.

În articol se precizează că „ţiganii” au mărşăluit pentru a cerşi în grup.

 

 

 

 

„Individual, cerşesc bani sau mâncare. Odată adunaţi câteva zeci de mii, pretenţiile lor cresc: cerşesc bani direct de la Guvern, dar şi teritorii întregi, pe care să le conduca după bunul lor plac.

O mentalitate care nu-şi are locul în Europa secolului XXI”, apreciau jurnaliştii americani.  

Americanii militează pentru integrarea lor în societate, în primul rând prin alfabetizare.

Comentariul celor de la CNN a continuat, după ce au constatat că peste 90% dintre cei care au mărşăluit nu numai că nu cunosc limba engleză, dar nu sunt în stare să se exprime nici măcar în română.

Mai mult, marea lor majoritate nu deţin noţiuni elementare de istorie sau geografie.

„Trăiesc în secolul greşit!”, au spus jurnaliştii CNN despre ei. 

Love you CNN, love America !,” a scris Mihai Mălaimare, reluat de 

https://www.dcnews.ro/actor-celebru-cnn-a-confundat-secuii-cu-iganii

http://www.vocearomilor.ro/?p=16246

Publicitate

ZIUA DE 25 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 25 martie în istoria noastră

101 e.n.: Împăratul Traian părăseşte Roma şi  începe campania  de cotropire a Daciei.

 

        Traian                                  Decebal

                  

 

Traian traversează Dunarea in fruntea legiunilor romane pe poduri de vase, la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orsova), pătrunzîand prin Banat în Dacia.

In vara anului 101, Decebal, regele Daciei,  încearcă să oprească înaintarea romană, in batalia de la Tapae.

Crancena şi îndelungata luptă se încheie cu victoria romanilor, dar spre sfîrşitul anului 101, importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi bastarni, traversează Dunărea şi pătrund în Moesia, obligîndu-l pe împăratul Traian să se deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal.

Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae, se prabuşeşte însă după înfrangerea forţelor lui Decebal în iarna şi primăvara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum şi în Dobrogea la Adamclisi), initiativa militară trecand definitiv în tabăra romană.

Imagine din razboiul romanilor cu dacii de pe Columna lui Traian de la Roma  

În toamna anului 102, îndîrjita rezistenţă a lui Decebal îl obligă pe Traian să încheie pacea , pace inţeleasă însa de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu.

Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalţă un durabil pod peste Dunăre, între Dobreta şi Pontes, în anii 103-105,  pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, iniţiind cel de-al doilea si ultimul  Război dacic, in urma caruia o mare parte din dacia .

1245: Intr-o scrisoare a papei Inocenţiu al IV-lea, sunt menţionaţi românii care traiau  în spaţiul danubiano-pontic,în apropierea Dunării şi Mării Negre.

 

1646: Se incheie Tratatul de alianţă dintre principatele Transilvaniei, Gh. Rackoczi I şi domnul Moldovei, Vasile Lupu;  (1634 – 1653)

1849: Apare la Brașov gazeta Espatriatul, editată de Cezar Bolliac, arhimandritul Snagoveanu şi Constantin Bălcescu.

1849: In timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania incepe asediul cetăţii Alba Iulia,  un conflict militar între armata austriacă şi armata revoluţionară maghiară.

Garnizoana cetăţii Alba Iulia era formată din 1.500 până la 2.500 soldaţi din armata austriacă. Cifra diferă în funcţie de sursa de informare, dar ea nu a depăşit maximul de 2.500 combatanţi.

Aceştia făceau parte din mai multe regimente şi erau majoritatea de origine română, recrutaţi din Transilvania. Unităţile militare cărora le aparţineau apărătorii cetăţii erau Regimentele I şi II grăniceri valahi, Regimentul „Carl Ferdinand”, Regimentul contele Leiningen, Regimentul baron Bianchi, Regimentul de grăniceri bănăţeni, nou formatul Batalion de vânători transilvăneni (toate de infanterie) şi Regimentul Ferdinand Max, cavalerie uşoară.

Lor li s-a adăugat un număr de combatanţi din garda naţională a oraşului Orăştie şi un număr de civili români care au cerut să fie înrolaţi în armată. Temporar, în timpul asediului se va adăuga pentru scurt timp batalionul de Landsturm condus de prefectul Axente Sever.

Cetatea era apărată de 70 până la 100 piese de artilerie (tunuri de cetate, tunuri de câmp şi mortiere) şi câteva baterii de rachete, absolut insuficiente ca număr. Garnizoana era de asemenea inferioară numeric faţă de nevoile reale de apărare.

Militarii austrieci erau echipaţi cu uniformele specifice fiecărui regiment. Oamenii din miliţii erau îmbrăcaţi în hainele proprii.

Aprovizionarea cu hrană şi muniţie era corespunzătoare şi exista un sistem sanitar organizat. Ca armament de infanterie soldaţii din infanterie erau înarmaţi cu puşti militare cu baionetă, iar cei din cavalerie cu armamentul corespunzător specialităţii lor. Tunurile erau deservite de artilerişti profesionişti.

Corpul de asediu maghiar era format din cca 8.000 combatanţi, dar cifra a oscilat mult pe durata asediului. Era format atât din militari profesionişti din armata maghiară, cât şi din miliţii maghiare recrutate din diverse părţi ale Ungariei sau Transilvaniei. Avea în dotare artilerie de asediu, de câmp, mortiere şi baterii de rachete incendiare.

Comandanţii corpului maghiar de asediu au fost succesiv generalul Bem, baronul colonel Kemeny Farkas şi colonelul Stein.

Asediul a durat timp de mai multe luni, fiind ridicat la 26 iulie 1849, în urma intrării în Transilvania a trupelor austro-ruse dinspre Muntenia şi Moldova.

Pierderile garnizoanei austriece pe durata asediului au fost de 354 soldaţi morţi de scorbut, tifos şi holeră, 18 morţi în luptă şi 40 răniţi.

1857: S-a născut la Craiova,  soprana Elena Teodorini, prima artistă lirică româna care a evoluat pe scena Operei Scala din Milano; (d.27 februarie  1926, Bucuresti).

 Era nepoata actorilor Ion Vlădicescu și Raluca Stavrescu și verișoara primară a Aristizzei Romanescu.

A început studiul muzicii și al pianului la vârsta de șase ani în orașul natal si la 14 ani a plecat în Italia, fiind admisă la Conservatorul de la Milano, la clasele de canto și de pian, unde a studiat cu pianistul și compozitorul italian Adolfo Fumagalli.

În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo.

In urmǎtorii doi ani interpreteazǎ diverse roluri de mezzosopranǎ în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București. Î

Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oarǎ pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe aceastǎ scenǎ. În 1881 interpreteazǎ rolul Valentinei în Les Huguenots de Giacomo Meyerbeer.

1882: Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la Bucuresti  sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol.

Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.

Foto: Calinic Miclescu (n. 16 aprilie 1822, Suceava – d. 14 august 1886, București),cleric român,  mitropolit al Moldovei (1865-1875) și apoi mitropolit-primat al  Ungro-Vlahiei (1875-1886).

 

1887: S-a născut la Nasaud, Nicolae Bretan, compozitor, cântăreț de operă, dirijor român; (d. 1 decembrie 1968, Cluj).

Este revendicat și de maghiari sub numele de „Bretán Miklós“ pentru că și-a petrecut o parte din viață în Ungaria.

A  studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) și la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 și-a luat și licența la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj.

 

A compus 230 de cântece pe versuri de poeți români, maghiari și germani, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” și a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase și un requiem pentru doi soliști (sau cor) și orgă.

Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: „Golem”, care a avut premiera în Elveția, în 1990, „Arald”, „Eroii de la Rovine” și o operă în trei acte: „Horia”.

1902: S-a născut la Iaşi  poetul şi traducătorul român George Lesnea; (d. 6 iulie 1979, Iaşi).

Era fiul Ilenei şi al lui Doroftei Glod, căruţaş. Face şcoala primară la Iaşi, după care intră ucenic la tipografia revistei „Viaţa românească”. Ulterior a lucrat ca tipograf, funcţionar la tipografii şi edituri, bibliotecar la Baroul Iaşi şi redactor la revista ” „Iaşul literar”.

Debutează în revista ieşean㠄Gândul nostru”si colaborează la „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Pagini moldovene”, „Cuvântul liber”, „Gândirea”, „Bilete de papagal”, „Însemnări ieşene”, „Contemporanul”, „Iaşul literar”, „Gazeta literară”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „România literară” etc.

Activitatea literară îi este răsplătită prin importante premii: Premiul „Demostene Constantinidi” al Academiei Române (1935), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru literatură (1954), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1977) şi Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).
Traducător remarcat încă din deceniul al patrulea, Lesnea transpune în româneşte din poezia lui Puşkin, Lermontov, Esenin, Mihalkov, dovedind reale afinităţi cu autorii la care se opreşte.

Specialiştii au apreciat inventivitatea lexicală şi imagistică a versiunilor sale, în special a celor din Esenin, nu o dată concurând expresivitatea originalului.

 1907: In România, este aprobat Decretul privind obligativitatea ortografiei stabilite de Academia Română.

1913: S-a născut la Toporu, jud.Galaţi , Dinu Adameșteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române; (d. 21 ianuarie 2004, Italia).

A absolvit cursurile Seminarului Central, ale Liceului Sfântul Sava şi ale Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Intre 1942-1946 a fost bibliotecar al Şcolii Române din Roma. Între 1946-1949 a reorganizat Institutul Arheologic German din Roma.

Între 1949-1950 a condus publicaţia „Fasti archaelogici”.

A fost fondator şi director, între 1958-1964, al Aerofototecii Arheologice Naţionale din Roma.

În 1971 a devenit doctor docent şi profesor la Universitatea din Lecce din Italia. A fost director al Departamentului de Arheologie şi Istorie Antică şi vicepreşedinte al Institutului de Istorie şi Arheologie Magna Graecia.

A fost membru al Institutului Italian de Studii Etrusce, al Institutului Italian de Pre- şi Protoistorie, al Academiei Britanice din Roma, al Institutului German de Arheologie, al Societăţii de Studii Latine din Paris.

A fost doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti.

A fost ales membru de onoare străin al Academiei Române la 10 noiembrie 1992.

 

1920: S-a născut la Bucureşti, Henri Mălineanu, renumitul compozitor   de muzică ușoară, muzică de film și teatru, român de origine evreiasca ; (d. 12 noiembrie 2000, Bucuresti).

A studiat la Conservatorul Regal de Muzica  din București.

A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958).

În preajma războiului (1938-39) este admis în Societatea Compozitorilor Români, având piese înregistrate sub contract cu Columbia și Electrecord (numele adoptat de Cristal dupărebranduirea din 1938). În aceeași perioadă îl cunoaște pe Eugen Mirea (textier și autor de librete), cu care va colabora aproape 40 de ani.

Este fondator  împreună cu Jack Fulga, Puiu Maximilian și Maria Tănase al Teatrului de Estradă, (ulterior Teatrul de Revistă), al cărui director muzical devine între 1950-1958.

 Printre cele mai populare melodii de muzică ușoară pe care le-a compus amintim: „Adevărata mea dragoste“ – Dorina Drăghici, „Cele mai frumoase fete“ – Gică Petrescu, „Nicio dragoste“ – Margareta Pâslaru, „Iubito“ – Luigi Ionescu etc.

A fost distins cu numeroase  premii:   Laureat al Premiului de Stat (1953), Artist Emerit (1962),Premiul Uniunii Compozitorilor și al Muzicologilor din România (1971, 1977, 1978), Premiul Uniunii Compozitorilor la Festivalul „Crizantema de Aur” (1981)

 

  1926 : S-a nascut în  comuna Asan-Aga, județul Teleorman, politicianul comunist Ion Coman , fost general-colonel degradat prin hotărare judecătorească în 1991, care a îndeplinit funcțiile de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1974-1976), ministru al apărării naționale (1976-1980) și secretar al C.C. al P.C.R.

În decembrie 1989,după începerea evenimentelor de la Timișoara, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință a Comitetului Politic Executiv al PCR, în care toți demnitarii comuniști prezenți au fost de acord ca demonstrațiile să fie înăbușite cu arme de foc.

La data de 17 decembrie 1989, orele 15,30, a fost trimisă la Timișoara o delegație de generali din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, formată din generalii Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac, Constantin Nuță, Mihalea Velicu și coloneii Filip Teodorescu și Gabriel Anastasiu. Ion Coman a fost numit comandant unic pentru Timișoara.

În seara zilei de 17 decembrie 1989, trupele Ministerului Apărării Naționale au tras cu arme de foc la Timișoara, murind peste 50 de oameni și fiind operate câteva sute de arestări, între care și minori.

La 22 decembrie 1989, generalul Coman a fost arestat și judecat pentru faptele sale, apoi condamnat și ulterior grațiat.

 1930: Are loc în sala Societăţii Tinerimea Română din Bucureşti, „întrunirea de alarmă pentru stârpirea comunismului”, una dintre manifestările anticomuniste de amploare iniţiate de  Corneliu Zelea Codreanu. 

 1940: La 24 si 25 martie s-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.

1942: S-a nascut la Timişoara, poeta şi luptătoarea pentru libertate anticomunistă, Otilia Valeria Coman (pseudonim Ana Blandiana).

Ana Blandiana

Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj

Înainte de revoluția din 1989, a fost o cunoscuta disidentă și apărătoare a drepturilor omului, avand curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi unor publicaţii din străinătate.

Ana Blandiana a fost distinsa cu numeroase premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica”, 2002.

1949: S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România comunistă, prin fuziunea Societăţii Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici

1954: A decedat  la Cluj, poetul  român Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj), membru corespondent al Academiei Române din 2 noiembrie 1948.

A urmat studiile liceale la Cluj şi Năsăud, iar pe cele universitare la Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale de la Cluj.

A fost şef al biroului de presă din cadrul Consiliului Naţional din Transilvania, inspector al artelor pentru Transilvania şi profesor de estetică la Şcoala de Belle Arte din Cluj. A făcut parte din mişcarea simbolistă românească din Transilvania.

A debutat în publicaţia maghiară din Cluj Elenyek cu un articol despre Vasile Alecsandri, apoi au urmat câteva poezii apărute în Kolozsvári Fris Ujság şi Familia.

A colaborat la „Viaţa nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viaţa românească”, „Sămănătorul” etc.

1958: A decedat la Cluj, Ștefan Bezdechi, filolog și traducător român, membru corepondent al Academiei Române; (n.24 aprilie 1886).

Provenea  dintr-o familie de mici meseriaşi de origine aromână.

A absolvit Facultatatea  de Litere din Bucuresti (1911), fiind unul dintre elevii preferati ai lui V.Pârvan. 

La recomandarea acestuia pleacă la Berlin (1915-1916) pentru specializare în studiile clasice.

In timpul primului razboi mondial se refugiaza in Danemarca; invata daneza, norvegiana si suedeza, limbi  din care va si traduce, semnand, uneori, cu pseudonimul Tiberiu Boldur, folosit si in unele articole.

Reintors in tara, este numit agregat stagiar (1919) la Univ. din Cluj. In 1923 si 1924 face o calatorie de studii la Roma.

Din 1926 devine profesor titular la catedra de limba si literatura greaca a Universitatii clujene.

A obtinut titlul de doctor al Universitatii din Bucuresti, cu teza De Demosthenis in Philippum oratione, quarta. Debuteaza editorial cu Aristofan si contemporanii sai (1922). Director al Seminarului de Filologie Clasica si decan al Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj (1932-1933); director al Institutului de Studii Clasice (1932-1934).

Activitatea sa stiintifica cuprinde lucrari in limba  romana, latina, franceza si germana in revistele  Dacoromania, Anuarul Institutului de Studii Clasice, Ephemeris Dacoromana, Propilee literare, Transilvania, Gand romanesc, Luceafarul, Symposion, Acropole (Paris), Societatea de maine etc. Este laureat al Premiului Academiei (1930) pentru traducerea Tristelor lui Ovidiu.

Reprezentant de seama al stiintei filologice romanesti, BEZDECHI a desfasurat o munca de adevarat pionierat, imbogatind literatura si cultura noastra cu marile valori ale clasicismului antic. A mai tradus (în volume separate, în antologii sau în periodice) din Hesiod, Platon, Aristofan, Euripide, Homer, Xenofon s.a.

1997: Prin Ordonanța de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

1999: A murit  diplomatul și cărturarul român Valentin Lipatti; (n. 1923).

Era fratele celebrului pianist roman Dinu Lipatti.

A fost tentat de teatru (chiar a urmat doi ani la Conservatorul din Paris),dar a frecventat  cursurile Facultăţii  de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1942-1945) şi a ales cariera academică şi pedagogică, devenind cadru didactic la Facultatea de Limbi Romanice şi Clasice (1947-1964).

 

Preocupările didactice ale lui Lipatti s-au concretizat  într-un interesant „Cours de litterature francaise” (1967), revizuit şi adăugit pentru reeditarea din 1976, intitulat „Dix-huitieme siecle francais”, consacrat relaţiilor româno-franceze în secolul Luminilor.

Elaborează de asemenea manuale de limba franceză, contribuţii critice şi istorico-literare şi două volume intitulate „Valori franceze” (1959-1968).

Ulterior, funcţionează în  cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1964-1984), fiind numit reprezentant al României la UNESCO (1965-1971).

În această calitate, continuă activitatea  iluştrilor săi predecesori, Tudor Vianu şi Andrei Oţetea, fiind ales ca membru al Consiliului Executiv al acestei organizaţii.

Conduce în două rânduri Direcţia culturală (1972-1973, 1978-1980) şi pe aceea a Direcţiei de relaţii cu Europa din Ministerul Afacerilor Externe.

În perioada 1972-1977, Valentin Lipatti  va activa în calitate de conducător al delegaţiei României la Conferinţa de securitate şi cooperare de la Helsinki şi Geneva.

Este etapa cea mai prodigioasa a carierei lui diplomatice, în care îşi va demonstra calităţile de negociator, aducând o contribuţie reală la redactarea actului final al acestei 

Conferinţe, mai ales în ceea ce priveşte principiile nerecurgerii la forţă, a rezolvării pe cale paşnică a disputelor între state pe baza egalităţii, a suveranităţii fiecăruia.

Din 1978 are atribuţii de ambasador până în 1984, când  se retrage din activitatea diplomatică,   pentru că urmează o perioadă în care această activitate este tot mai mult subordonată „directivelor” lui Nicolae Ceauşescu.

Prin activitatea sa, Lipatti s-a înscris în tradiţia iluştrilor săi predecesori, Titulescu şi Gafencu care, la vremea lor, nu ezitaseră să-i înfrunte pe diplomaţii sovietici în ceea ce priveşte impunerea principiilor de cooperare între statele europene în condiţiile Războiului Rece.

Tocmai de aceea publicaţia „Time Marsh Clark“ consemna: „Când vorbeşte Lipatti, delegaţii asculta“, iar potrivit altor opinii, el a fost „cel mai bun negociator”, un „analist redutabil” şi „un spirit dinamic”.

Recunoaşterea meritelor acestui personaj de stânga, cum singur s-a intitulat şi în perioada de după 1989, nu a întârziat, concretizându-se în acordarea a numeroase ordine şi medalii, ca şi în alegerea sa în diferite instituţii internaţionale cum este Academia Europeană de Arte, Ştiinţe şi Literatură.

2002: A avut loc (25-26 martie) la Bucureşti, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliaţi), care a adus în discuţie extinderea Alianţei către Estul Europei şi aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre.

2006: Pugilistul român Lucian Bute a înregistrat prima sa victorie la puncte după trecerea la profesionism, învingându-l pe sportivul sud-african Andre Thysse, într-un meci pentru titlul continental american la categoria supermijlocie, versiunea WBC

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

BUNAVESTIRE

 

În fiecare an, la 25 martie, prăznuim prima sărbătoare închinată Maicii Domnului, Buna Vestire sau popular Blagoveştenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire).

Este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil i-a vestit Sf. Fecioare ca va naste pe Mesia (Luca I,  26-38). Ea a fost asezata cu noua luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adica la 25 martie.

Data acestei sarbatori a variat la inceput: unii o praznuiau pe 5 ianuarie, in ajunul Bobotezei, iar altii pe 18 decembrie. In Rasarit, data de 25 martie a fost acceptata, dupa stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nasterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea).

Aceasta sarbatoare a fost introdusa la Roma de papa Leon al II-lea. Incepand cu secolul al IX-lea, sarbatoarea a inceput sa fie praznuita pe 25 martie in toata lumea catolica.

La armeni, Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu sarbatoarea Nasterii Domnului,  pe care ei o celebreaza la 6 ianuarie.

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/25/o-istorie-a-zilei-de-25-martie-video-2/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;

4. Wikipedia.ro;

5. mediafax.ro;

6. Istoria md.

7. worldwideromania.com;

8. Enciclopedia Romaniei.ro

DEZVĂLUIRI: 23-25 august 1989 – Încheierea Acordului Bonn-Budapesta privitor la angajamentul german de sprijinire a Ungariei , pentru unificarea cu Transilvania

 

 

În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării.

Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect.

În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.

El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată, pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.^[1]

Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.^[2]

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu).

Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest.

Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii  intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.

Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest.

În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania.

Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.^[3]

De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide.

Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei.

În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.^[4]

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).

                                                                                               Prof. univ. dr. Corvin Lupu

 

(Preluare din articolul Preliminarii la avenimentele de la Târgu-Mureș, 1990, în „Vitralii-lumini şi umbre”–Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 23-30).

 

 

Note:

[1] Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990. Prima guvernare Petre Roman, Editura RAO International PublishingCompany, Bucureşti, 2006, pp. 180-182.

[2]Pentru a sprijini gruparea condusă de Ion Iliescu, serviciile secrete britanice au trimis la Bucureşti dosarele de agenţi ai spionajului britanic în România ai unora dintre liderii naţional-ţărănişti, inclusiv ale lui Iuliu Maniu (nume conspirativ Tom), pentru  ca Ion Iliescu să-l poată şantaja pe Corneliu Coposu şi conducerea P.N.Ţ.C.D. Vezi şi Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2008, pp. 157-158.

[3]Vezi Corvin Lupu, România în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Editura Techno Media, Sibiu, 2006, p. 94 sqq.

[4]Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti,2003, pp. 147, 149 şi 151.