CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CĂMINELE ABANDONATE DE ROMÂNI ŞI ÎNTOARCEREA ACASĂ


 

 

 

 

 

 

 

ÎNTOARCEREA ACASĂ

 

Românii își abandonează țara, ca pe-o navă în naufragiu.

Și frecvența abandonului e uluitoare: un român la trei minute, un medic român la șase ore, șase sute de români pe zi părăsesc România.

În jur de cinci milioane de români s-au stabilit deja în statele Uniunii Europene.

Ne putem lăuda azi cu cea mai numeroasă diaspora din Uniunea Europeană, după Marea Britanie, Polonia și Germania, în condițiile în care aceste țări au o populație de câteva ori mai mare decât a României.

Și încă un fapt uluitor: ocupăm locul doi în lume la migrație, potrivit unei statistici ONU, după Siria – care se află de șapte ani într-un război pustiitor.

Se vorbește și de un exod al creierelor românești. La începutul lui 2018, peste 15.700 de medici români și alte câteva zeci de mii de lucrători în domeniul medical au ales să părăsească țara.

Aproximativ 30.000 dintre IT-iștii noștri lucrează în străinătate, chiar și pe salarii egale cu cele din România.

Și exemplele pot continua.

Ce cataclism ne-a devastat într-atât, oare, încât să lăsăm totul în urmă?

Ce balaur ne fugărește și ne închide toate căile de întoarcere acasă – mai ales pe cele lăuntrice?

Românii, în istorie, de câte ori nu au trecut prin dezastre, de câte ori nu și-au distrus cu mâna lor căminele pentru a pustii pământul în calea dușmanilor, cu nădejdea că se vor întoarce și o vor lua de la capăt?

Acum, de ce plecăm? Ce ne lipsește?

Suntem înclinați să credem că lipsa unei perspective economice e principalul „balaur”.

Se tot vehiculează că românii vor „locuri de muncă plătite ca în Germania”, că în România „nu-ți poți face un viitor”, că e prea multă mizerie, lipsă de civilizație și de organizare, domnește corupția, incultura, hoția și birocrația.

Asta e ceea ce dorim? Ce ne lipsește, de fapt?

Statisticile arată însă că românii care emigrează în ultimii ani au în țară „locuri de muncă bine plătite, o situație profesională bună și stabilă, sunt oameni din clasa de mijloc, cu venituri de peste 2.000 de euro pe lună, au casă și mașină și își permit cel puțin un concediu pe an în străinătate.

Sunt cei mai activi oameni din România, la apogeul carierei, independenți economic și politic, curajoși şi inovatori, cei care ar putea produce o schimbare reală în România. 

Şi totuși, acestor oameni le lipsește ceva”1. Nu se simt respectați, nu se simt sprijiniți, și au obosit să se lupte cu marele balaur al administrației de stat.

Și mai este și deprimarea asta generalizată – un alt balaur.

România a ajuns să se situeze pe primele locuri la depresie în lume, potrivit unei evaluări din 2017 a Organizației Mondiale a Sănătății.

Sunt oameni care au plecat pentru că au obosit să mai vadă în jur chipuri posomorâte, pe care s-a întipărit lehamitea cronicizată.

Tânjesc după un zâmbet, după un minim gest de curtoazie, după o urmă de viață…

E prea mult gri, prea puțină culoare, prea puține flori la ferestre.

Când milioane de oameni au depopulat un tărâm pitoresc, bogat și frumos, pare bizar. De ce? Ce îi face pe români să ardă de dor, dar să nu se mai întoarcă acasă?”, se întreabă, la rândul ei, Gianina Corondan, într-un articol intitulat Emigrare? Nu e de mirare 2.

Și tot ea dă un răspuns revelator: „Lipsa sensului, strâmbătatea din țară”.

Într-adevăr, de-acasă nu pleci cu ușurință, oricâte visuri te-ar bântui sau oricâte strâmbătăți te-ar clătina; nu-ți lași în urmă părinții, bunicii, prietenii, căci durerea dezrădăcinării e cu mult mai mare decât atracția oricărui vis.

De-acasă pleci când nu mai există, de fapt, acasă, când dezrădăcinarea lăuntrică a avut loc deja, când legăturile s-au frânt în inimă – acolo unde a avut loc mai întâi dezastrul.

Și, din fața atâtor temeri, batem pasul înapoi și ne retragem spre alte zări, acolo unde nădăjduim să nu existe nici un balaur. 

Dar suntem naivi, crezând că civilizația și confortul vor putea vreodată să substituie dragostea și să ne creeze alte rădăcini, să ne ofere un alt Pământ al Făgăduinței – atât de aproape, dar niciodată tangibil.

Acasă e acel tărâm unde alergi prin lanurile coapte de grâu, e casa unde bunica frământă pâinea cu mâinile ei mari și ți-o așază coaptă pe ștergarul țesut de ea.

Acasă e locul unde ești iubit necondiționat, unde poți fi tu însuți fără nici o disimulare, unde împărtășești aceeași identitate cu ai tăi.

Acasă e casa pe care ai zidit-o cu mâinile tale pentru cei iubiți ai tăi, casa în care ți s-au născut și ți-au crescut copiii. Grădina în care singur ți-ai sădit copacii și le culegi roadele.

Tatiana Petrache

Foto: Mihai Andrei

1 https://adevarul.ro/news/societate/de-pleaca-romanii-tara-2018–1_5a7216f7df52022f750b973a/index.html

 

 

3.http://www.familiaortodoxa.ro/2019/02/09/intoarcerea-acasa/

Publicitate

23/03/2019 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , ,

2 comentarii »

  1. Tragedia noastră, a unui popor dezbinat și cu o parte din el imbecilă, este greu de comentat, de suportat fără să ni se ridice tensiunea sau pur și simplu să…plângem.

    Apreciază

    Comentariu de Dorel Romica Palenciuc | 23/03/2019 | Răspunde

    • Au trecut prin astfel emigrări masive şi italienii, polonezii,iugoslavii şi multe alte popoare. Întrebarea este dacă ai noştri se vor întoarce acasă şi dacă migraţia se va opri…
      In caz contrar, vom vorbi de poporul român şi de România la trecut.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 23/03/2019 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: