CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Armele psihologice”, controlul minţilor şi manipularea societății prin mesajele subliminale


 

Imagini pentru manipularea maselor photos

 

 

 

Acum mai bine de o jumătate de secol, un nou concept intra în atenţia societăţii: „mesajele subliminale”, ce pot influenţa acţiunile oamenilor, fără ca aceştia să fie conştienţi că sunt influenţaţi.

Această idee a dus la o reacţie vehementă din partea publicului, temerile continuând să persiste chiar şi la câteva decenii distanţă.

Astăzi, prin interpretarea eronată a informației în mass-media, prin distribuirea sistematică a mesajelor subliminale, fapt care duce la manipularea opiniei publice, comunicarea în masă a luat o formă denaturată.

În vremurile în care trăim, mass-media și-a atribuit un rol covârşitor în formarea opiniei publice, cu atât mai mult cu cât s-au consacrat ca fiind mijlocul prin intermediul căruia este asigurată interfaţa legăturilor, conexiunilor, raportului dintre diversele structuri sociale, de la instituţii publice, instituţii comerciale, corporaţii ş.a., până la individul particular.

Suntem supuşi unui continuu bombardament la nivelul percepției auditive și vizuale, unde, în locul bombelor și proiectilelor, se trage cu sugestii și comenzi manipulative subliminale de care nu te poți feri cu scuturi sau blindaje materiale.

Aceste arme sunt numite „arme psihologice”, pentru ca atacă natura noastră emotivă, iar emoțiile corespund câte unui organ care, din cauza excesului emoțional, își poate înceta funcționarea în mod spontan, producând moartea.

Putem afirma cu toată tăria că manipularea maselor este cel mai diabolic atac terorist.

Din pacate, când o armă secretă vine folosită gradual, nimeni nu realizează prezența acesteia, mai mult, ne adaptăm până la punctul de a tolera invazia acesteia în viața noastră.

Acest lucru s-a întâmplat și cu poporul nostru.

Nu realizăm pericolul până când presiunea psihologică, politică și economică nu a ajunge la extrem.

Dar unde este acest nivel extrem? Se pare că concetățenii noștri au o toleranță foarte mare.

De secole Biserica este unul din pilonii de bază a societății.

În anii ateismului militant Instituția bisericească a fost exclusă din toate sferele vieții sociale, marginalizată și prigonită.

Ideologia anti-creștină decenii de-a rândul a luptat cu înverșunare să scoată credința din conțtiința poporului nostru.

Consecințele acelor vremuri de tristă amintire le resimțim și astăzi. Copii de ieri au devenit părinți, bunici, iar din lipsă de educație moral-religoasă nu au fost în stare să-și educe urmașii în duhul creștin și moral, adecvat unei societăți sănătoase și prospere.

Societatea de astăzi culege „roadele” lipsei de educație moral-religioasă din ultimile decenii.

De aici și avem sporirea numărului de avorturi, sinucideri și crime odioase.

Niciodată, niciun fel de mesaj manipulatoriu cu conținut subliminal nu va putea afecta conștiința unui cetățean educat în dragoste față de Dumnezeu și semenii săi.

Manipulările și mesajele subliminale prind teren în conștiința acelor persoane, care nu îl au pe Dumnezeu în suflet.

Or, a-l avea pe Dumnezeu în suflet, înseamnă în primul rând a fi educat de mic în duhul unei moralități înalte și a evlaviei creștine.

Un credincios bun va fi cu siguranță și un cetățean exemplar al țării sale. Iar pentru realizarea unor astfel de deziderate este nevoie de o lucrare comună și în unison ale instituțiilor Statului și a Bisericii.

Speranța de mai bine încă mai există, iar situația precară în care a fost adusă societatea mai poate fi încă resuscitată, remediată.

Însă trebuie să construim pe curat, să lăsăm trecutul cu toate nenoricirile lui să se odihnească și să începem să muncim cu responsabilitate și seriozitate pentru viitor.

 

 

 

psywar1

 

 

 

 

Ce sunt mesajele subliminale ?

 

 

Când spunem „mesaje subliminale”, ne gândim la acele mesaje care sunt primite de receptor inconștient, urmând ca acesta să reacționeze la ele.

Termenul „subliminal” desemnează ceea ce se petrece „sub pragul conștiinței”, adică în subconștient. Un mesaj subliminal este un stimul care nu este perceput în mod conștient de către om.

Mesajele subliminale se bazează pe intensitate și viteză. O frază scurtă este redată la un nivel atât de scăzut și cu o viteză atât de mare, față de condițiile normale, încât creierul o înregistrează și o decodează abia în subconștient.

Pentru că nu sunt percepute de conștient, mesajele subliminale nu pot fi analizate, ele lucrând în mod liber și direct asupra subconștientului.

Exemple: o înregistrare audio la care nu iei aminte, un text căruia să nu îi acorzi atenție sau o imagine ascunsă.

Majoritatea legislațiilor actuale interzic acest gen de mesaje în publicitate, deoarece partea conștienta a creierului nu își dă seama de mesaje și, drept urmare, nu poate să le critice sau să le respingă.

Pentru că într-o secundă pot fi vizualizate zeci de imagini, într-un material video se poate înlocui oricând una dintre imagini cu o alta, adresată subconștientului.

Imagini ascunse, încorporate în imaginile reale, au fost folosite în filme artistice, pentru a spori efectul dorit de regizor.

La rândul său, mesajul subliminal audio este prezentat la un nivel inferior celui normal, spre a nu fi depistat, sau într-o frecvență situată la limita percepției umane a auzului.

Se dorește o programare conștientă a vieții, însă, pentru că acest lucru este mult mai greu de împlinit, se recurge la o programare subconștientă a acesteia. Mesajele subliminale acționează precum sugestiile hipnotice.

Când, prin hipnoză, este activată emisfera dreaptă a creierului nostru, care este alocata subconștientului, cea stângă este cumva „deconectată”.

Apoi, deoarece emisfera dreaptă este influențabilă, sugestiile care intră în aceasta devin comportamente. Deci, prin influențarea subconștientului, mesajele subliminale audio devin comportamente.

De-a lungul timpului, mai multe studii au fost efectuate în clinici. Prin mesaje subliminale s-au obținut rezultate vizibile în relaxarea nervoasă, în atenuarea durerii, în eliberarea tensiunilor sexuale, în dobândirea unei gândiri pozitive, în realizarea unor performanțe sportive, în creșterea încrederii în sine, în reducerea depresiei, în tratarea alcoolismului și dependenței de nicotină, în scăderea greutății corporale, în ameliorarea semnificativă a rezultatelor școlare etc.

Un „mesaj subliminal” este un semnal sau mesaj conceput să fie transmis sub limitele normale ale percepției.

Acesta se află dincolo de nivelul conștient, dar excită foarte bine simțurile.

Sugestiile subliminale acționează la fel ca și sugestiile hipnotice.

De fiecare dată când ne confruntăm cu o alegere, putem decide în mod conștient ce decizie să luăm, în funcție de voința și de dorințele noastre; totuși, spiritul nostru inconștient nu are aceeași capacitate de analiză a informației și el acționează în funcție de datele pe care le-a primit ca și cum ele ar fi adevărate.

Mesajele subliminale reprezintă stimuli de diverse forme (vizuali ori auditivi) care nu sunt percepuţi în mod conştient de către un individ.

Aceste mesaje, pentru a-şi merita numele, trebuie să dureze o perioadă scurtă ori să fie astfel transmise încât creierul să nu le poată înregistra conştient.

Altfel spus, este vorba de informaţie care ajunge la creier, dar individul nu devine conştient de ea.

Subliminalul vizual. Imaginile subliminale sunt invizibile la o viteză normală.

Ochiul nu le va putea vedea decât dacă știe că există o imagine subliminală pe care să o caute și asupra căreia să se concentreze.

Numai atunci va putea să o întrezărească și, chiar dacă nu a văzut-o înainte, acum, când știe unde este, va putea să o vizualizeze.

Subliminalul auditiv (sau sonor) nu se bazează pe durată, ca subliminalul vizual, ci pe intensitate; o frază difuzată la un nivel prea scăzut pentru a fi percepută în mod conștient este înregistrată și decodată de creier; de exemplu, atunci când ascultăm o melodie care conține mesaje subliminale, în general nu auzim decât melodia.

„Magie modernă” – manipularea societății prin mesajele subliminale şi publicitate

Aceste mesaje care se află sub limita de la care mintea este capabilă să le perceapă în mod conştient, dar care reuşesc să penetreze subconştientul, înscriindu-se în memorie, au primit numele de „mesaje subliminale”.

O adevărată magie modernă, metoda mesajelor subliminale oferă posibilitatea manipulării indivizilor, fără ca aceştia să realizeze măcar că gândurile, dorinţele sau intenţiile le-au fost înrâurite de o voinţă străină.

Forţa acestor mesaje stă în însuşi faptul că ele nu pot fi conştientizate şi, ca atare, omul nu poate lua nicio atitudine faţă de ele.

Mesajele subliminale, precum un infractor, pătrund pe furiş în minte. De acolo, din adâncul subconştientului, ele pot provoca orice stricăciune sau pot înrâuri voinţa prin stârnirea dorinţelor, fără ca stăpânul sau mintea conştientă să aibă ştire de acest război.

Când în subconştient pătrund anumite mesaje (gânduri, idei, stări de spirit), comenzi despre care nu avem cunoştinţă, neştiind că acelea ne-au fost inoculate şi, ca atare, nu ne aparţin, este foarte posibil să le urmăm crezând că ele ne reflectă propriile dorinţe, nevoi sau interese.

Cu tot ce este al nostru suntem mai îngăduitori, precum părinţii cu proprii copii, luând ca pe un dar, sau asumându-ne acel comportament ca pe unul care ne reprezintă originalitatea şi personalitatea.

Putem chiar crede că, dacă aşa simţim noi în mod subiectiv, atunci acel lucru chiar are un folos neştiut pentru sufletul şi trupul nostru.

Consecințele mesajelor subliminale în subconştientul tinerilor

Se simte nevoia să atragem atenţia asupra unor lucruri, care în ultima vreme au trecut oarecum neobservate în goana aceasta cu care curge viaţa noastră, şi anume despre influenţa negativă, deosebit de periculoasă a unor emisiuni de televiziune, ale unor anumite categorii de filme şi documentare, precum şi a jocurilor pe computer asupra copiilor şi tinerilor, în mod special.

De asemenea, însuşi tehnica actuală este capabilă să producă influenţe deosebit de distructive asupra sistemului nervos uman.

Să începem cu o argumentaţie tehnică deosebit de bine pusă la punct pe care ne-o pune la dispoziţie fizicianul Virgiliu Gheorghe, (care este în acelaşi timp şi un teolog ortodox de prestigiu) în cartea sa «Revrăjirea lumii».

Scriitorul vorbeşte despre o categorie de unde Alfa, pe care televizorul şi monitorul calculatorului le emit, unde Alfa care schimbă stările de activitate ale creierului, şi anume le inversează după cum urmează: atunci când privim la televizor, creierul nostru intră într-o stare de inactivitate cerebrală, o stare de latenţă similară hipnozei, iar când creierul trebuie să se odihnească, acesta este solicitat la maximum, intrând într-o stare de veghe şi de încordare, neputând beneficia de odihna firească atât de necesară.

Bineînţeles că efectele distructive apar în timp la adulţi, dar la copii efectele sunt devastatoare şi aproape imediate.

Cercetările au demonstrat că aceşti copii care utilizează în mod abuziv TV-ul şi internetul au creierul modificat morfologic, au o gândire mult mai înceată, nu au atenţie distributivă, sunt neputincioşi, sunt irascibili şi depresivi, au afinităţi nefireşti.

Ca să nu mai vorbim de realitatea virtuală în care este indusă mintea unui copil sau a unui tânăr, când acesta priveşte mult timp la televizor. Televizorul prezintă de cele mai multe ori o lume falsă, virtuală, care nu are nimic în comun cu viaţa de zi cu zi.

De exemplu, videoclipurile manelelor prezintă modele de viaţă trăită în lux, pierzând din vedere adevăratele valori, creştine şi culturale, cu adevărat autentice.

Or, viaţa de zi cu zi nu stă chiar aşa. Tânărului trebuie să i se cultive adevăratele valori ale muncii, cinstei, onoarei, jertfei de sine, ale dragostei de aproapele şi de Dumnezeu, a sentimentului patriotic şi nicidecum ale unei vieţi lipsite de moralitate în care banii şi luxul primează, şi acestea fiind obţinute prin cine ştie ce mijloace dubioase.

Trăim într-o societate în care interlopii au devenit modele pentru tineri şi este infiorător de grav. Apoi să nu uităm efectul hipnotic al videoclipurilor şi efectele subliminale pe care acestea le inoculează în subconştientul tinerilor noştri.

Deci aceste mesaje subliminale nu acţionează asupra conştientului, ci asupra subconştientului, şi ne mirăm de ce tinerii noştri sunt neputincioşi, depresivi, înclinaţi către rău, către cele trupeşti şi nu către cele duhovniceşti, iar cazurile de sinucidere s-au înmulţit exponenţial.

Nu milităm pentru a nu utiliza TV-ul sau internetul deloc. Milităm pentru corecta lor utilizare, pentru a fi extrem de precauţi cu copiii noştri, cu tinerii noştri.

Să acţionăm cu adânc discernământ spre educaţia lor sănătoasă şi spre utilizarea corectă a internetului şi TV-ului cu dreaptă socoteală şi cu atenta supraveghere fără să le îngrădim libertatea sau personalitatea.

Virgiliu Gheorghe nu recomandă utilizarea acestora mai mult de o oră zilnic.

Să alocăm atât timp cât este necesar pentru educaţia lor, pentru formarea lor sănătoasă, în spiritul dreptei credinţe ortodoxe şi a dragostei de Dumnezeu şi de semeni.

Să adâncim căutările noastre şi să ne informăm serios cu privire la aceste lucruri şi să contracarăm aceste influenţe malefice asupra tineretului nostru atât de fraged, plăpând şi uşor influenţabil.

Noi suntem cei responsabili pentru tinerii noştri, pentru formarea lor.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/03/11/arma-secreta-a-romanilor-si-tehnicile-de-manipulare-si-demoralizare-in-masa/

 

 

 

 

Surse:

 

http://anonimus.ro/2019/03/magie-moderna-manipularea-societatii-prin-mesajele-subliminale-si-publicitate/.

 

Arhimandrit Nicolae (Roșca), fragmente din lucrarea «Rolul mesajelor subliminale în manipularea opiniei publice a Republicii Moldova».

Reclame

21/03/2019 - Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: