CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 20 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


 

Ziua de 20 martie în istoria noastră

 

 

43 î.Hr: S-a născut la Sulmo, azi Sulmona,în provincia Aquila din Imperiul Roman, poetul Publius Ovidius Naso, cunoscut în ţara noastră sub numele de Ovidiu.

 

 

 

Imagini pentru publius ovidius naso photos

 

 

 

 

În toamna anului 8 d.Hr., fără o hotărîre prealabilă a Senatului, împăratul Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre.

Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”).

Motivele exilului au rămas până astăzi învăluite de mister.

Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală.

Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.

Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

In timpul exilului sau, poetul vorbește în poemele lui „pontice”despre daci și limba lor „barbară”, afirmând că a învățat-o și chiar a scris poeme în aceasta limba, fiind apreciat pentru aceasta de ei.

Dacă cele spuse de Ovidiu sunt adevărate și un volum cu poezii scrise de către Ovidiu în limba dacilor chiar a existat, inseamna ca  volumul ori nu a supraviețuit până în zilele noastre, ori a fost distrus, ori pur și simplu nu a fost încă descoperit.

Existența reală a poemului rămâne nedemonstrata.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viață.

 

 

 

 

1476: Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare, domn al Moldovei. (1457-1504), în urma Bătăliei de la Vaslui, în care îi lăuda vitejia care „a adus atâta strălucire numelui tău, că ești în gura tuturor și lăudat cu deosebire de toți în unire de simțiri”.
Corespondenţa dintre Ştefan cel Mare şi papa Sixt al IV-lea conţine câteva scrisori datate 20.03.1476, 29.03.1476, 3.04.1476, 9.04.1476 şi 13.01.1477.  

 

 

 

1820:  S-a născut la Huşi, in Moldova, Alexandru Ioan Cuza,primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.

 

 

 

 

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei
Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

 

 

 

  Alexandru Ioan Cuza  se trage dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici si a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România.

Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române sub o singura domnie.

Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost constrâns  să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866, in urma unui complot pus la cale de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție.

Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Două zile mai târziu, Cuza – împreună cu familia – a părăsit Bucureștiul spre Brașov.

A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.

Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit.

Cuza si-a petrecut restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să-i acorde permis de intrare în țară.

A decedat la 15 mai 1873, in localitatea  Heidelberg, in Germania si a fost înmormântat inițial la  Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

 

 

 

 

 

1831: S-a născut la Câmpulung-Muscel, pictorul, graficianul, pedagog, si academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și Bucureșt, Theodor Aman .

A vazut lumina zilei  în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman) de origine cuțovlah (aroman), care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar în anul 1818 de către Ioan Vodă Caragea. Mama sa se numea Despina (alintată Pepica) și s-a născut la Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului.

El a influențat prin activitatea sa și a grăbit în același timp, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională a artelor, până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.

Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost, întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București.

La 5 octombrie 1864, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pictorul Theodor Aman a fost numit profesor şi director al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti .

A decedat la  19 august 1891 in  București, iar in  casa din București, în care a locuit pictorul, a fost amenajat Muzeul Theodor Aman.
Unele străzi din București, Bacău, Baia Mare, Craiova, Ploiești, Timișoara poartă numele marelui pictor.

 

 

 

 

 

1847 : S-a născut în Ismail (Basarabia), compozitorul , muzicologul şi dirijorul român Gavriil Musicescu, unul din înaintaşii de seamă ai şcolii muzicale româneşti ;  (m. 21 decembrie 1903, Iasi).

 Conform muzicologului Acsionova, numele adevărat al lui Musicescu era Muzacenco.

A studiat la Conservatorul de curând înfiinţat al Iaşilor, unde îi are ca profesori pe Pietro Mezzetti (teorie-solfegiu), Gustav Wagner (vioară şi violă) şi Gheorghe T. Burada (cor).
După terminarea cursurilor Conservatorului (însuşite de el în numai 2 ani), reuşeşte să obţină postul de profesor la Seminarul din oraşul său natal, Ismail.
Dorind să se perfectioneze, şi îndrumat de generosul episcop Melchisedec, este primit în Capela Imperială şi apoi la Conservatorul din Petersburg, unde îşi aprofundează studiile de contrapunct şi compoziţie cu Iosif H. Hunk.
În 1862, cu studiile terminate se întoarce în ţară şi, în urma examinării de către o comisie formată din Caudella, Wachmann, Wiest, Flechtenmacher şi Cartu, obţine conducerea catedrei de armonie a Conservatorului din Iaşi.
La numai 25 de ani, devine conducătorul Corului Metropolitan, care ajunge să obţină un binemeritat renume în ţară şi peste hotare.

Împreună cu corul a întreprins turnee memorabile în Transilvania, care se aflau sub dominaţia austro-ungară, cu care ocazie se afirmă ca  luptător pentru promovarea culturii româneşti.

 

 

 

 

 

https://i2.wp.com/jurnaluldedrajna.ro/wp-content/uploads/2013/10/Gavril-Musicescu.jpg

 

 

Din creaţia lui Gavriil Musicescu, ramura cea mai importantă este indiscutabil muzică corală. Din prelucrările de muzică populară mai amintim: Răsai luna, Stejarul, Nevastă care iubeşte, Dor, dorule, Stăncuţa, Moş Bătrân, Congazu, Baba şi moşneagul, Ileana etc .
Senină tema ce se desprinde din discursul muzical al pastelului Stejarul, a fost întrebuinţată cu mult efect de către G. Enescu în Rapsodia I pentru orchestră, câştigând o mare popularitate în lumea întreagă.

Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării.

În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, compune un înaripat marș eroic intitulat „Arme, arme’. Sub titlul Fiii României, marșul s-a cântat la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei.

Este tatăl celebrei pianiste și profesoare de pian Florica  Musicescu, și bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu si Alexandru O.Teodoreanu (Păstorel).

 

 

 

 

 

 

 

8 martie – 20 martie 1848 : Are loc la Paris, în locuința lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţinarilor români (munteni și moldoveni), unde se hotărăşte începerea revoluţiei şi se redactează un program revoluţionar democratic, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire.

 

 

 

 

 

 1862: În Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Şcolile militare de ofiţeri de la Iaşi, Moldova şi Bucureşti, Valahia, fuzionează şi primesc un sediul nou la Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

1871: A avut loc ședința de constituire a Societății Academice Literare „România Jună” din Viena, una dintre cele mai importante organizații ale studenților români din capitala imperiului Austro- Ungar.

Președinte al societății a fost ales Ioan Slavici, iar bibliotecar, poetul Mihai Eminescu (20 martie/1 aprilie).

Între membrii de seamă ai României June s-au numărat Titu Maiorescu, Virgil Onițiu, Vasile Goldiș ș.a.

 

1873: S-a născut in București, politicianul, jurnalistul  și scriitorul român Constantin Gheorghe  Banu, fost ministru al  culturii și al patrimoniului național din România între 1922 – 1923.

 

 

 

 

Constantin Gheorghe Banu (n. 20 martie 1873 - d. 8 septembrie 1940) a fost un jurnalist, politician și scriitor român, care a funcționat ca ministru al Ministerului culturii și al patrimoniului național din România între 1922 – 1923 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

 

 

 

Ca scriitor, director și editor de revistă, Constantin Banu este fondatorul, editorul și directorul revistei Flacăra (1911), un săptămânal de evenimente literare și culturale, pe care a publicat-o în două serii, alături de Petre Locusteanu, Ion Pillat, Adrian Maniu, și, mai târziu, împreună cu Vintilă Russu-Șirianu.

Una din  cele mai apreciate și bine vândutele reviste literare  interbelice, Revista Flacăra a fost o rampă de lansare pentru numeroși scriitori ai Simbolismului din România.

Constantin Gheorghe  Banu a decedat la  8 septembrie 1940.

 

 

 

 

1877:  S-a născut generalul Radu R. Rosetti,  istoric, unul dintre cei mai de seamă istorici militari români, membru titular al Academiei Române.

 

 

 

 

A fost Șef al Biroului Operații din cadrul Marelui Cartier General, ca ofițer de Stat Major și apoi comandant al Regimentului 47 / 72 Infanterie; este rănit în lupta de la Răzoare (6 august 1917), pentru faptele sale eroice fiind decorat prin decret regal cu cea mai înaltă distincție militară, „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

După război este numit atașat militar la Londra, apoi comandant de brigadă și, ulterior, director al Cursurilor de pregătire pentru ofițerii superiori. În 1924 este înaintat la gradul de general.

Reputat practician și teoretician, autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță, președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național (1924–1931), muzeu pentru înființarea căruia militase încă din 1914, Radu R. Rosetti a inițiat săpături arheologice la „vechile cetăți“ Soroca (1928), Cetatea Albă, Turnu Severin și Țețina (1929).

Din 1927, Radu R. Rosetti a fost ales membru corespondent, iar din 1935 membru titular al Academiei Române.

Între anii 1931-1940 a condus Biblioteca Academiei Române.

Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, a fost numit in anul  1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 – 11 noiembrie 1941.
în 1949 a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, care l-a condamnat la doi ani de închisoare, sfârșindu-și zilele în închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani, la 2 iunie 1949.

 

 

1879: A intrat în vigoare în România Convenţia poştală universală, încheiată la Paris, la 1.VI.1878, de Congresul poştal internaţional;(20.III/1.IV).

 

1886: În Bucureşti, România, s-a născut  George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

 

 

 

 

George Topârceanu, poet român
George Topârceanu, poet român

 

 

Volumele sale se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

A fost subsecretar, apoi secretar de redacţie la Viaţa românească, unde  cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.

Între 1912 – 1913, împreună cu M. Sevastos publică revistaTeatrul.

În 1912 se căsătoreşte cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el şi poeta Otilia Cazimir.

La Iaşi încearcă să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat şi participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918.

Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă şi în Povestirile vânătoreşti, în care este numit de autor,”prietenul meu, poetul”.

Volumele lui Topârceanu se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundaţiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei.

Deşi bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revista ”Însemnări ieşene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii şi de protest faţă de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iaşi. Este înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”, din Iaşi.

„Dacă la vreo şezătoare literară apărea pe scenă Topârceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admiraţie cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulţumire şi plăcere…”

(Demostene Botez)

 

 

 

1901: S-a nascut in localitatea  Crișcior, județul Hunedoara, lingvistul și filologul român, membru corespondent al Academiei Române, Ștefan Pașca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1925), si-a susținut doctoratul în lingvistică la Universitatea din Cluj, în 1927.

Devine bursier al Școlii Române din Roma (1927–1929), unde se specializează în onomastică. Cercetările pe care le întreprinde în Sardinia se vor concretiza într-un solid studiu consacrat antroponimiei medievale italiene.

A fost distins cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu” al Academiei Române (1936)

Reîntors la Cluj, este, mai întâi, asistent și docent de onomastică, apoi lector de limba italiană, iar din 1938 conferențiar de dialectologie.

În 1941, îi succede lui Nicolae Drăganu, ca profesor titular la Catedra de limba și literatura română veche. Din 1946, va fi șeful Catedrei de limba română a Universității clujene.

A fost director al Muzeului Limbii Române (1945), director adjunct al Institutului de Lingvistică al Academiei Române (1955), decan al Facultății de Filologie din Cluj.

Preocupările sale științifice se vor axa, în principal, pe două direcții: onomastica și filologia.

Concomitent, este angrenat în munca de cercetare din cadrul Muzeului Limbii Române, întemeiat și condus de Sextil Pușcariu, unde colaborează la elaborarea Dicționarului limbii române.

A colaborat   la lucrările Atlasului lingvistic român, partea a II-a, realizat de Emil Petrovici, prin conceperea unor chestionare și efectuarea anchetei dialectale la istroromâni. 

 A decedat in data de 6 noiembrie 1957 la  Cluj-Napoca.

 

 

 

1906: A decedat in localitatea Bucium (azi cartier al Iasiului), Vasile Pogor, om politic de marcă, poet, traducător și publicist român.

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

A fost unul dintre fondatorii societății Junimea și ai revistei Convorbiri literare, unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză și traduceri.

A tradus din Horațiu, Goethe, Hugo, Gauthier, Baudelaire ș.a. (n. 20 august 1833, Iasi).

A  deținut  funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice si a fost  ales în mai multe rânduri ca primar al municipiului Iași (februarie 1880 – 26 aprilie 1881, 7 iunie 1888 – 7 iunie 1891, 30 mai 1892 – 11 noiembrie 1894).

În calitate de primar al Iașului, Vasile Pogor s-a făcut remarcat prin punerea in aplicare a  proiectului  Teatrului National  din Iași, în perioada administrației sale demarând lucrările de constructie a unei căi ferate „Iași-Dorohoi direct prin Iași și nu prin Cucuteni.

De asemenea a contractat un credit de 4.000.000 de lei, în data de 25 ianuarie 1891, pentru asfaltarea străzilor, construirea noului Abator și ridicarea a zece școli primare si tot in timpul administratiei sale în perioada administrației sale, au demarat lucrările de construcție a Băii Comunale și s-a dat startul la cele de canalizare a orașului.

Ulterior, Vasile Pogor a fost și deputat, devenind din anul 1891 membru fondator al Partidului Constituțional („junimist”).

 

 

 

 

  1923:  A decedat istoricul  român, membru titular al Academiei Române, Dimitrie Onciul (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1856).

A studiat la Universitatea din Cernăuți și la Universitatea din Viena. A fost profesor la Universitatea din București și director al Arhivelor Statului, a fost primul președinte al Comisiei consultative heraldice.

 

 

 

 

Imagini pentru Dimitrie Onciul photos

 

 

 

S-a ocupat de problema originii românilor, demonstrând argumentat formarea poporului român pe o arie întinsă de ambele părți ale Dunării și respingând teoria migrațiunii medievale a românilor din Peninsula Balcanică emisă de unii istorici austrieci ca Franz Josef Sulzer, Eduard Robert Rösler sau Johann Christian von Engel.
A întemeiat școala critică în istoriografia românească si a demonstrat, pe bază de documente, că formarea statelor feudale românești a fost o urmare firească a dezvoltării vechilor formațiuni politice locale, combătând teoria neștiințifică a „descălecatului”.

 

 

 

1935: A fost înscrisă la tribunal, organizatia politică „Totul Pentru Ţară”, un   partid legionar, constituit în urma dizolvării Gărzii de Fier (1933) şi format din elementele organizaţiei dizolvate.

L-a avut ca preşedinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime.

De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile din decembrie 1937, partidul a obţinut 66 de mandate.

Noua organizaţie  şi-a ales semnul electoral – un pătrat cu două puncte în centru.
Istoria partidului a început în iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail.

În 1930 şi-a luat numele de Garda de Fier, dar a fost dizolvată de liberali în 1933.

S-a reînfiinţat sub numele de „Totul pentru Ţară” în 1935.

În noiembrie 1938, Carol al II-lea, din dorinţa de a instaura o guvernare personală, a hotărât „epurarea aparatului de stat de elemente legionare, principalii conducători „gardişti” au fost arestaţi şi, ulterior (30 noiembrie 1938), 13 dintre ei, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu, fiind  ucişi la ordinul regelui Carol al II-lea.

 

 

 

1959: S-a născut renumita soprană română Felicia Filip . 
 
Felicia Filip a inceput studiile muzicale ca violonista, ajungand sa cante, ca solista, Concertul pentru vioara de Max Bruch. Ulterior, a devenit studenta la canto la Academia de muzica din Bucuresti.
Dupa absolvire s-a angajat, ca solista, la Opera Nationala Romana.

 

 

 

 

 

 

 

Marea ei cariera internationala a inceput in anul 1991. Prima data a cantat la Basel, in Elvetia, urmand multe scene din lumea intreaga. Tanara soprana a fost incoronata ca „Noua regina a Traviatei”, rol pe care l-a cantat cu o muzicalitate iesita din comun si cu puterea interpretativa a unei mari tragediene („Tragediana superba” a titrat „L’est Republicain” in Nancy, mai 1998).

La Covent Garden, Wienerstaatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, in Toulouse sau la Moscova, publicul a rasplatit-o cu ovatii indelungate.

A cantat cu mari dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi si in regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alaturi de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero.

A primit numeroase premii printre care remarcam:
1983 „Francisco Vinas” – Barcelona, Premiul I si Premiul Mozart
1985 „P.I. Ceaikovski” – Moscova, Premiul al II-lea
1987 „Belvedere” – Viena, Premiul al II-lea , Premiul Mozart si Premiul Japonez
1991 „The Glory of Mozart” – Toronto, Premiul I
Felicia Filip este singura cantareata din lume care a castigat toate premiile importante „Mozart”

 

 

1965: România a devenit membră a Organizației Interguvernamentale Consultative pentru Navigație Maritimă,  organizaţie specializată a ONU (creată la 17.III.1959), cu sediul la Londra.

În cadrul acestei agenții specializate denumite în prezent Organizația Maritimă Internațională, România este parte la toate convențiile internaționale majore privind siguranța navigației, prevenirea poluării și facilitarea traficului maritim internațional.

 

 

1990: La Târgu Mureș au avut loc conflicte de stradă între grupuri de naționaliști maghiari și români, aplanate doar după intervenția armatei.

 

 

 

Desfășurarea evenimentelor a condus la suspiciuni privind implicarea serviciilor secrete în declanșarea conflictului, cu scopul destabilizarii statului si separarea Transilvaniei de România.

Ulterior, Biroul Executiv al CPUN a infiintat o comisie de ancheta, insarcinata cu investigarea acestor incidente grave.

 

 

 

 

 

 

 

2000: A fost inaugurat, la Spitalul Clinic Fundeni, primul centru de transplant medular din România.

 

 

 

2004: La Bucureşti fost dezvelită, în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, monument realizat de sculptorul Paul Vasilescu.

 

 

 

Imagini pentru în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza,photos

 

 

 

 

 

2015: A avut loc o Eclipsa de Soare, un eveniment astronomic care a fost vizibil în Europa, Africa de Nord și în Asia de Nord.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe „uscat” eclipsa a fost totală peste Islanda, Scoția, Insulele Feroe, Scandinavia, până în Insula Spitzbergen.

Durata maximă de totalitate a fost de 2 minute și 47 de secunde, pe coasta Insulelor Feroe, la orele 9:46 UTC.

 

 

 

 

 

La 20 martie, este sărbătorită Ziua internațională a francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume, care vorbesc sau folosesc în mod regulat limba franceză.

Termenul „francofonie” a fost introdus în 1880 de către geograful Onesime Reclus și se referea la o clasificare a popoarelor în funcție de criteriul limbii, termenul desemnând ideea unei comunități de oameni, răspândiți în toată lumea și vorbind limba franceză.

Cu toate acestea, această definiție a francofoniei nu a fost însușită și de către lexicografi, doar termenul de francofon impunându-se în Larousse, în 1932, potrivit  Larousse.fr.

 

 

 

 

 

 

 

Limba franceză, valorile solidarității și dialogul inter-cultural care definesc francofonia sunt celebrate în prezent de cele 220 de milioane de francofoni de pe cinci continente, cu prilejul Zilei internaționale a francofoniei, aleasă pentru a marca semnarea, în 1970, la Niamey (Niger), a Convenției prin care a fost creată Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT), astăzi Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).

Un prim pas concret spre instituționalizarea francofoniei a fost făcut în 1969, când a avut loc prima Conferință a statelor francofone, sub egida lui Andre Malraux, ministru al Culturii în epocă.

Conferința s-a finalizat cu crearea, la 20 martie 1970, a Agenției de cooperare culturală și tehnică (ACCT), un organism interguvernamental, care va deveni, în 1995, Agenția interguvernamentală a Francofoniei.

Instituită în 1998, de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), ziua a fost sărbătorită pentru prima dată de 49 de țări francofone membre. Astazi organizatia reuneste 75 de tari membre

 

 

 

 

 

20 martie este  Ziua Internațională a Fericirii

 

Pe 28 iunie 2012, Adunarea Generală a ONU a stabilit ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie.

Ziua Internaţională a Fericirii a fost  sărbătorită pentru prima dată în 2013,  pe data de 20 martie. Decizia fost luată  în 2012  de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

ONU speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”, arată Adunarea ONU în Rezoluţia adoptată prin consens.

Documentul cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/20/o-istorie-a-zilei-de-20-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.

  4. http://www.worldwideromania.com;

  5. Wikipedia.ro;

  6. mediafax.ro;

  7. Istoria md.

  8. http://www.rador.ro/2019/03/20/calendarul-evenimentelor-20-martie- 

20/03/2019 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 20/03/2019 | Răspunde

  2. MULTUMESC

    Apreciază

    Comentariu de SECRIERU IOAN | 20/03/2019 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: