Într-un oraș rusesc a apărut brusc un mormânt al lui Putin …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul recentelor proteste împotriva restricțiilor impuse internetului în Rusia, activiștii anti Putin din orașul Naberejnye Cielny au avut ideea să creeze … un „mormânt” al președintelui Vladimir Putin însuși, comparând înmormântarea lui Putin cu înmormântarea internetului gratuit în Rusia.

Mormântul a apărut noaptea târziu, însă în timpul zilei, acesta a fost demolat de poliție.

 

 

 

 

Protestatarii spun că internetul rusesc nu poate funcționa fără tehnologii străine. Proiectul de lege al „Internetului suveran” din Rusia este criticat pe scară largă de către manifestanți, deoarece duce la eșecuri în accesarea  rețelelor globale, la creșterea costurilor serviciilor de internet și la cenzură.

Cu toate acestea, proiectul de lege din februarie a trecut cu succes la prima lectură și se pregătește pentru a doua în martie 2019.

 

 

 

 

 

 

 

 

Suspectul principal este Karim Yamadaev, de 37 de ani, locuitor al orșului  Naberejnye Cielny, care a fost deja reținut de poliție. Acum el a fost amendat cu 300 de ruble și este pasibil de o pedeapsă de până la 30 de zile de închisoare.

Toate fotografiile mormântului au fost îndepărtate misterios din rețeaua socială populară rusă Vkontakte..

Portalul  englishrussia.com/2019/03/13/ care a publicat știrea se întreabă naiv  la finalul relatării ce s-ar fi întâmplat dacă acest lucru se petrecea în epoca lui Stalin?

Prin urmare, ni se sugerează că în Rusia încă e ”de bine” în privința libertății de exprimare….

 

Sursa:

http://englishrussia.com/2019/03/13/the-grave-of-putin-suddenly-appeared-in-a-russian-city/

Publicitate

Spionii Moscovei post-sovietice continuă sa fie jucatori redutabili pe frontul nevăzut

 

 

 

 

 

 

 

 

Spionii Moscovei post-sovietice

 

 

Chiar în perioada de maxim declin a influentei Moscovei, spionajul rusesc a continuat sa fie un jucator redutabil pe frontul nevăzut

Dezmembrat, rebotezat si – teoretic – desfiintat, KGB-ul nu a disparut nici o clipa de pe scena spionajului international. Nimic nu s-a pierdut in sirul de transformari si reforme din ultimii 16 ani. Generalii Aurel Rogojan si Marian Ureche documenteaza aceste transformari in lucrarea lor, “Serviciile secrete ale Rusiei” – preluata integral in volumul “Eroi pentru Romania – Transnistria si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, aparut  la Editura “Semne” si coordonat de jurnalistul Victor Roncea.  

SVR – Serviciul de Informatii Externe al Federatiei Ruse

Serviciul de Informatii Externe al Federatiei Ruse (“Slujba Vnejnieznii Razvedki” – SVR) a fost prima componenta dezmembrata din KGB. La conducerea noului serviciu a fost numit, la sugestia lui Vadim Bakatin, academicianul Evgheni Primakov, director al Institutului de Orientalistica de pe langa Academia de Stiinte (o institutie care, in mod obiectiv, nu putea sa fi fost in afara sistemului spionajului extern al fostei URSS).

In legatura cu aceasta, dr. Mark Galeoti in studiul sau asupra mostenitorilor KGB-ului aparut in Jane’s Intelligence Rewiew (“Special Report” nr. 19 din iulie 1998), noteaza urmatoarele: “Primakov este academician sovietic, specialist in problemele Orientului Mijlociu (…) fiind timp indelungat agent al PGU sub numele de cod <>”.
Efectivele puse sub comanda lui Primakov au fost, initial, de cca. 10.000 de ofiteri.

S-a sustinut ca ele ar fi fost reduse cu o treime fata de cele ale spionajului KGB.In acelasi timp, seful grupului de consilieri ai SVR, generalul Vladimir Kiripicenco tinea sa asigure ca: “…nu am desfiintat structura si acolo unde ne aflam lucram ca inainte, ba chiar mai bine ca inainte, lucru care este posibil pentru ca SVR nu se ocupa de activitati cu caracter subversiv, ci doar de culegerea de informatii fara vreun amestec activ in treburile altor state”.La 27 aprilie 1994, Boris Eltin s-a intalnit la sediul SVR-ului de la Iasenovox, cu lucratorii aparatului de spionaj. Potrivit relatarilor Agentiei ITAR-TASS, Eltin s-a folosit de prilejul consfatuirii pentru a polemiza cu America afirmand ca “astazi este deosebit de important sa se faca diferenta intre parteneriat si incercarile de dominare, impunandu-ni-se hotararile altcuiva, care de mai multe ori contravin intereselor Rusiei.

Toate acestea vor fi considerate de acum inainte ca inacceptabile”.In acelasi spirit, cateva luni mai tarziu, fostul sef al spionajului sovietic, generalul-locotenent in rezerva Leonid Scerbasin, parafrazand, avea sa declare:

“Cu cat este mai slab statul, cu atat este mai necesar serviciul de informatii. Din pacate, astazi Rusia este un stat slab. Si, ca niciodata, ea are nevoie de un serviciu de informatii puternic, pentru a recunoaste din timp amenintarile la adresa intereselor ei nationale, care nu sunt putine…”In timp ce Boris Eltin polemiza cu America, SVR-ul tocmai finaliza recrutarea lui Harold James Nicholson, fost sef al rezidentei CIA din Romania intre anii 1990-1992.Intre 1994 si 1996, Nicholson a furnizat informatii in schimbul sumei de 300.000 de dolari, ceea ce evidentiaza ca rusii l-au platit aproape in aceleasi conditii ca pe Aldrich Ames (cca. 150.000 de dolari pe an, ceva mai mult decat dublul salariului primit de la CIA)Nicholson a fost chemat la patru intalniri, de fiecare data intr-o alta tara (India, Indonezia, Singapore si Elvetia).

La 16 noiembrie 1996, el a fost arestat pe Aeroportul Dulles din Washington, in momentul in care trebuia sa se deplaseze la o intalnire in Elvetia. Asupra sa au fost gasite 10 filme si o discheta ce continea informatii strict secrete.In luna iunie 1997, Nicholson a fost condamnat de Tribunalul federal din orasul Alexandria la 23 de ani si sapte luni de inchisoare, avandu-se in vedere buna cooperare cu judecatorii.

Altfel, el risca o condamnare pe viata.SVR si integrarea in Comunitatea Statelor IndependenteSVR-ul si Evgheni Primakov s-au lansat intr-o vehementa luare de pozitie impotriva fortelor care s-au opus reintegrarii fostelor republici in cadrul aceleiasi comunitati. Inainte chiar de a avea loc reuniunea sefilor de state din viitoarea CSI, programata initial pe 6 apoi pe 21 octombrie 1994, SVR -ul a facut public un document intitulat: “Rusia-CSI”, care isi propunea sa corecteze imaginea gresita pe care Occidentul si-o facuse in legatura cu intentiile Moscovei.

Evgheni Primakov a surprins prin interventia sa in numele serviciului de spionaj, in dezbaterile asupra CSI. El a afirmat ca perceptia negativa in strainatate a integrarii este de-a dreptul periculoasa, deoarece izolationistii, sustinuti de unele puteri straine, vor conduce la o instabilitate grava in zonele de turbulenta ale fostei URSS. Dimpotriva, reintegrarea si operatiunile de mentinere a pacii sunt solutiile dorite, Moscova afirmand, in mai multe randuri, ca frontierele CSI sunt cele ale Rusiei.Seful SVR-ului, Primakov, s-a pronuntat, de asemenea, pentru infiintarea unei zone economice unitare si de aparare a fortei Uniunii Sovietice.

In legatura cu rolul noului serviciu de spionaj in politica externa a Rusiei, Primakov a subliniat faptul ca “Occidentul nu trebuie sa se orienteze spre o lume cu un singur pol, in care Rusia sa aiba rolul unei tari cu interese strict limitate”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un studiu publicat de analistii SVR-ului in 1996 pleda pentru o refacere a fostei URSS, sub controlul Rusiei, pâna in anul 2005.

SVR-ul – obiective și preocupări

Operatiunile speciale de informatii in CSI sunt strict controlate de GRU si SVR si subordonate unui astfel de interes strategic.SVR-ul a tinut sa dea asigurari ca si-a redus considerabil operațiunile externe, prioritățile sale devenind mult mai pragmatice, în sensul ca a renunțat la unele zone operationale continentale. Pentru sustinerea unei astfel de orientari s-a facut apel si la “tradatorul” Oleg Kalughin.

Oleg Kalughin, fost sef al Directiei de contrainformatii din KGB, a avut mai multe initiative personale de a face publice lucruri delicate din activitatea organizatiei, ajungand in situatia de a fi considerat de unii veterani ai KGB-ului drept un tradator. Din acest motiv, in 1990 Gorbaciov i-a retras gradul de general, pensia si cele 22 de decoratii, considerand ca actiunile sale lovesc in interesele Rusiei. Kalughin a devenit relativ repede un prosper om de afaceri, cu numeroase relatii in SUA. In 1992 el avea sa declare, intr-un interviu acordat postului CNN, ca in SUA nu se mai gasesc agenti ai spionajului sovietic, ei retragandu-se, unii din cauza varstei, iar altii “s-au raspandit care incotro”.

Totodata, cea mai mare parte a agentilor sovietici, daca nu toti – afirma Kalughin – au fost demascati de agentii CIA, plasati in serviciile secrete sovietice.

Adevarul spuselor lui Kalughin poate fi doar acela ca agentii in cauza nu mai apartineau formal de KGB, ci de Serviciul de Informatii Externe al Rusiei (SVR).Ca lucrurile stau asa o dovedeste interventia oficiala a Republicii Federale Germania, facuta la cateva luni dupa declaratia lui Kalughin, prin care Bernd Schimdbauer, coordonatorul serviciilor secrete germane din partea Cancelariei Federale, a reprosat Moscovei continuarea actiunilor de spionaj. Schmidbauer a avut, la Moscova, discutii cu Boris Eltin si Victor Baranikov, ministrul insarcinat cu problemele de securitate, rusii solicitand ca, in locul rezidentelor de spionaj, sa fie create rezidente oficiale, care sa primeasca informatii de la oficialitatile germane. Partea germana a acceptat propunerea, cu conditia ca “agentii deja stabiliti” sa fie in continuare “supravegheati”.

 

Cazul Oleg Krigonov

 

Pe acelasi fond, al asigurarilor linistitoare date de la Moscova, DST-ul anihileaza in Franta, in a doua jumatate a lunii octombrie 1992, o importanta retea de spionaj. Firele care au condus la aceasta afacere au venit dinspre MI-6, caruia colonelul rus Victor Otcenko, din rezidenta rusa de la Paris, si-a oferit serviciile. Otcenco s-a stabilit la Londra in vara anului 1992, dar colaborarea sa cu englezii dura de mai multi ani, perioada in care DST-ul a documentat activitatea intregii retele de spionaj. Reteaua spionajului rus a cuprins peste 20 de specialisti din domeniile stiintifice si ale apararii, fiind condusa de Oleg Krigonov, cadru superior de informatii, aflat la Paris sub acoperire diplomatica.Krigonov a fost ajutat de alti patru “diplomati”. Recrutarea agentilor s-a efectuat pe timpul studiilor universitare, iar colaborarea efectiva a inceput odata cu accesul celor in cauza la pozitii care le-au permis detinerea informatiilor ce priveau intreg sistemul de aparare al Frantei. Actiunea spionajului rus a fost extrem de rapida.

Reteaua creata a devenit operationala in decurs de numai trei ani.Printre francezii arestati in iulie 1992 pentru spionaj si tradare in favoarea Rusiei s-au numarat Francisc Temperville, fizician atomist la Centrul de Energie Nucleara, un inginer de la Directia Generala a Armamentului, un specialist in radar de la Societatea Thompson, ingineri specialisti in telecomunicatiile prin satelit s.a.Reteaua belgianaAparitia noului serviciu rus de informatii externe a fost salutata de CIA prin sprijinul acordat contraspionajului belgian pentru arestarea mai multor militari si a unui ziarist flamand, constituiti intr-o retea a spionajului rus care a actionat in sectoarele sensibile de aparare ale Belgiei, ale NATO, precum si in zona flamanda.

Perchezitiile efectuate au scos la iveala coduri secrete, aparate de emisie-receptie, fotografii si documente cuprinzand informatii care urmau a fi transmise la Moscova, ascunzatori si alte probe indubitabile.Contraspionajul belgian a actionat in baza unor informatii pe care americanii le-au primit de la un important “defector” rus, Vladimir Komopoliev, cadru superior al KGB-ului, aflat la Bruxelles sub acoperirea de prim secretar al Ambasadei Ruse si care s-a adresat CIA, pentru a obtine azil politic in Statele Unite. Komopoliev a mai ramas o perioada in cadrul ambasadei, sub controlul CIA, ajutand la probarea si demascarea activitatii retelei de spionaj.

Ziaristul flamand implicat in aceasta operatiune de spionaj este Kindt Guido, nascut in 1935, expert in industria aeronautica, agent si al Mossad-ului. El si-a inceput activitatea de spionaj in favoarea rusilor in anul 1965, furnizandu-le informatii tehnico-stiintifice din domeniul tehnologiilor de comunicatii militare utilizate de SUA, Franta si Belgia. A fost arestat in aprilie 1992, iar o luna mai tarziu, ministrul belgian de Externe Willy Claes a confirmat invinuirile aduse. Un numar de patru cetateni rusi, legaturi ale ziaristului, intre care doi diplomati, au fost expulzati.La Paris a fost arestat un alt membru al retelei, Alain Brienne. Alti membri ai retelei au fost omul de afaceri Emile Eliard si Francois Collared, manager la “Union Chimique Belge”.

Operatiunea “LUCI”

Josef Karkorwsky, fost sef al Sectiei pentru apararea secretelor si a securitatii industriale din Oficiul Federal pentru Apararea Constitutiei, ulterior director executiv al “Societatii pentru Securitatea Industriei”, a recunoscut existenta unei operatiuni speciale, sub numele de cod “LUCI”, care a avut ca obiectiv crearea conditiilor de actiune a serviciilor ruse in Germania dupa reunificare.Operatiunea “Luci” a fost sustinuta de aproximativ 20 de fosti ofiteri ai KGB-ului si GRU.In septembrie 1992, colonelul Victor Sedev, ofiter GRU, a fost condamnat la trei ani de inchisoare pentru spionaj in Germania. El incercase sa-l recruteze pe politistul Ditmar B. din Wernigerode.Rechizitoriul procurorului Harald Reiter din Karlsuhe a pus in evidenta ca, in mod indubitabil, serviciile secrete ale Rusiei si-au extins si intensificat activitatea in Germania, obiectivele ramanand aceleasi: culegerea de informatii despre partidele politice si furtul de tehnologie; penetrarea NATO si a Bundeswehr-ului.

Se subliniaza, insa, ca “noii agenti” au abandonat metodele brutale ale KGB-ului, deoarece relatiile dintre Bonn si Moscova nu trebuie afectate de agresivitatea spionajului.Un alt politist, Eckard K., alias “Peter Gorth”, din Hamburg, a fost condamnat la cinci ani si trei luni inchisoare, pentru faptul de a le fi predat rusilor, in schimbul a 16.000 DM, documente privind transmisiile radio, urmarirea teroristilor si altele, mult mai importante, referitoare la securitatea statului.Oficiul Federal pentru Apararea Constitutiei a constatat o implicare tot mai evidenta si mai calificata a serviciilor secrete ruse in domeniul economic.

Daca anterior se stia ca se uzeaza, de regula, de acoperirea diplomatica sau consulara, mai nou se actiona prin intermediul firmelor de afaceri cu obiect de activitate ideal pentru spionaj – prospectarea pietelor sau evaluarea patentelor, dandu-se o aura de legalitate unui spionaj practicat pe fata.Potrivit unui raport al Oficiului Federal pentru Apararea Constitutiei, in Germania activau in 1998 cel putin 200 de agenti rusi in domeniul spionajului economic. Alte surse mai indica un numar de circa 3250 de agenti rusi in SUA, 29 in Anglia (domeniul bazelor de date financiare si bancare) si 80 in Austria, sub acoperiea firmelor comerciale.Spionajul extern, in subordinea presedinteluiViaceslav Trubnikov, director al SVR dupa Evgheni Primakov, avea sa spuna ca: “spionajul este un instrument cat se poate de sensibil, iar reformele si perturbarile interne sunt cat se poate de contraindicate. Nici un serviciu, inclusiv SVR, nu este interesat sa manifeste o transparenta excesiva in problemele cu adevarat secrete ale functiei sale”.

Anii 1995-1996 s-au caracterizat printr-o actiune globala a SVR-ului de revigorare a resurselor fostului KGB. Germania, Marea Britanie si Israelul au facut publice mai multe operatiuni ale spionajului rus, criticand intensificarea acestuia.

Germania acuza, intre altele, interceptarea telecomunicatiilor, a sistemelor informative si accesul in bazele de date. Succesorul lui Evgheni Primakov, generalul colonel Viaceslav Trubnikov, realizand cu cel dintai un “formidable team” in sedintele Consiliului Securitatii Rusiei, a determinat decizia politica privind afirmarea unui nou rol al SVR-ului si, implicit, a Rusiei in regiunea Asia-Pacific, adica tocmai acolo de unde doi ani mai tarziu aveau sa izbucneasca semnele unei crize economice ale carei valuri au ajuns pana pe tarmurile celor doua Americi.

Trubnikov este si el un specialist in problemele asiatice, fiind si un fluent vorbitor al limbilor hindi si engleza.Odata cu aducerea lui Trubnikov la conducerea SVR-ului, Legea nr.5 din 1996 pentru informatiile externe avea sa puna serviciul exclusiv in subordinea presedintelui Federatiei Ruse. De asemenea, un apropiat al presedintelui l-a secondat pe Trubnikov, Viktor Yerin, fost ministru de Interne, a devenit adjunct al directorului SVR.

Concomitent, un fost director al SVR, Grigorii Rapota a fost transferat la Administratia Prezidentială ca responsabil cu probleme de securitate internationala.

http://roncea.ro/ziua/

Cele mai puternice forțe militare din lume. Top 10 – Pe ce loc e România?

 

 

 

 

 

 

 

 

Armata este considerată o componentă importantă a securității unei țări. În fiecare an, o reală avere este alocată din buget pentru a finanța forțele armate.

Deși o comparație între armatele din lume se poate face doar în teorie, clasamentul poate fi făcut în funcție de buget alocat, tehnologie implementată, arsenal disponibil, puterea și numărul aliaților, respectiv, numărul militarilor. 

În cele ce urmează sunt prezentate 10 țări cu cele mai puternice armate din lume.

 

10. Germania

Cheltuiește puțin peste 49 mlrd. de dolari (în 2018 – 45,2 de miliarde de dolari) în fiecare an. În 2011, serviciul militar obligatoriu a fost eliminat. Are doar 178.641 de membri activi din prima linie și 30.00 de rezerviști, alături de 613 de aeronave în total, 900 tancuri, 81 nave (inlcusiv 6 submarine).

9. Turcia

Bugetul său de apărare este de 8,6 mlrd de dolari (în 2018 – 10,2 miliarde de dolari). Mărimea armatei, inclusiv trupele și rezervele regulate, este de peste 735.000 persoane. Forțele aeriene ale Turciei au 1067 de aeronave. Armata deține de asemenea 3200 tancuri, 194 nave.

8. Marea Britanie (în scădere dramatică cu 2 poziții)

Bugetul de apărare al Regatului Unit este în prezent de 47,5 mlrd de dolari (în 2018 – 50 de miliarde de dolari). Are 233.230 militari (serviciul activ şi rezervă), împreună cu o flotă de 811 de aeronave și o flotă marină de 76 de nave. Cu toate acestea, armata britanică este încă una puternică, cu pregătire superioară, echipamentele și cele 160 de arme nucleare fiind principalele puncte forte.

Royal Navy intenționează să pună în funcțiune HMS Queen Elizabeth, în 2020. Este un portavion, care poate să transporte 40 de avioane F-35B. Marea Britanie face parte din lista ţărilor cu Putere nucleară declarată cu 215 focoase nucleare.

7. Coreea de Sud.

Cheltuiește cu armata 38,3 de miliarde de dolari (40.0 în 2018). Menține o armată mare de peste 625.000 de angajați activi și 5.827.250 ca personal suplimentar în rezervă, alături de cea de-a 5-a cea mai mare flotă aeriană din lume cu 1.614 de aeronave, precum și o flotă de 166 de nave. Țara are 2654 de tancuri, 2870 blindate şi 6209 piese de artilerie de diferite modele.

6. Japonia (o creștere spectaculoasă cu 2 poziții)

Are cheltuieli militare de 47,0 miliarde de dolari (44.0 în 2018). Are peste 247.157 de persoane active și aproape 56.000 în rezervă. Cu 1.572 de aeronave, este a 6-a cea mai mare forță aeriană. Armata este dotată cu 1004 tancuri și cu 131 nave de război.

 5. Franța (fără schimbări în clasament)

Bugetul său militar actual se ridică la 40,5 de miliarde de dolari pe an (40,0 în 2018). Peste 205.000 de forțe regulate, împreună cu rezerviștii formează o forță de aproximativ 388.635 militari. Are peste 1.248 de aeronave, împreună cu 406 tancuri şi 6300 blindate. Ca şi Marea Britanie  face parte din lista ţărilor cu Putere nucleară declarată cu 300 focoase nucleare.

4. India (fără schimbări în clasament) s-a folosit de populația sa masivă și a construit o armată de 3.462.500 de militari, inclusiv 1.362.500 militari activi. Dimensiunea armatei indiene este unul dintre motivele pentru care a rămas întotdeauna printre țările cu cele mai puternice armate din lume. Forța umană a armatei este completată de aproape 2.815 blindate terestre, care includ 4.184 de tancuri, precum și 2082 de aeronave, alături de arme nucleare.

Rachetele sale balistice pot afecta întregul Pakistan sau aproape tot teritoriul Chinei. Bugetul său actual de apărare se ridică la 55,2 de miliarde de dolari (47,0 în 2018). Este de asemenea una din cele mai mare importatoare de mărfuri militare din lume. Ca şi Franţa şi Marea Britanie face parte din lista ţărilor cu Putere nucleară declarată cu 120 focoase nucleare.

3. China (fără schimbări în clasament)

Bugetul de apărare al Chinei se ridică oficial la 224,0 mlrd. de dollari (în 2018 – 151 de miliarde de dolari. Are o dimensiune formidabilă a armatei, cu 2,183 milioane de persoane active în linia întâi și încă 510 mii de rezerviști, ceea ce o face ca cea mai mare forță terestră din lume, asta cu tot cu 3187 avioane, 13050 tancuri, 714 nave militare şi peste 12 mii piese de artilerie. Face parte din lista ţărilor cu Putere nucleară declarată cu 270 focoase nucleare.

2. Rusia (fără schimbări în clasament)

Bugetul de apărare al Rusiei este de 44,0 mlrd. de dolari (în 2018 – 76,6 miliarde de dolari). Armata rusă are 1.013.628 de militari activi și aproape 2.6 milioane de militari în rezervă. Forța umană este susținută de 21.932 de tancuri, ceea ce face ca Rusia să fie cea mai mare forță de tancuri, 4.078 avioane şi 352 nave. Rusia are 6600 de focoase nucleare active.

1. Statele Unite ale Americii (fără schimbări în clasament)

SUA alocă anual 716,0 mlrd. de dolari (în 2018 – 647 miliarde de dolari pentru armată), mai mult decât celelalte nouă țări, împreună. Menține o armată foarte mare, compusă din circa 1,3 milioane de soldați și alți 860.000 de rezerviști. Are o flotă aeriană compusă din 13.398 nave, 6.287 tancuri, plus flota maritimă de 415 nave, din care 20 portavioane, în timp ce restul lumii mai deține încă 22. SUA are în dotarea armatei sale  și 6450 focoase nucleare.

  La rândul său România  ocupă locul 40 (fără schimbări în comparație cu anul 2018) într-un top al puterii armatei la nivel mondial, între 137 de ţări (în 2018 au fost 136 țări), conform unui index realizat de Global Fire Power. Ucraina  ocupa  locul 29 (fără schimbări în comparație cu anul 2018).

În acest clasament, Republica Moldova este între Coasta de Fildeș (Côte d’Ivoire) și Camerun. 

 Republica Moldova se află pe poziția 103 (este pentru prima dată în istoria acestui clasament), cu un PIB pentru apărare sub 0,4% – un buget de 30 mln. dolari.

Are doar 5.100 de militari activi din prima linie și 60.000 de rezerviști , alături de 3  aeronave (de transport), 0 tancuri (în regiunea separatista aflată sub ocupația Federației Ruse există 26), 341 blindate, 72 piese de artilerie de diferite modele, din care 11 aruncătoare de proiectile reactive.

Comparativ, regimul separatist de la Tiraspol dispune în prezent de 110 piese de artilerie, dintre care 80 aruncătoare de proiectile reactive.

 

Sursa: Viitorul.org