Bucureştii care s-au dus. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/09/21/video-si-fotogalerie-bucurestiul-trecut-in-istorie-generatii-care-ne-surad-din-vremuri-apuse/

ZIUA DE 13 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

Ziua de 13 martie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

1458: Domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, reînnoieşte „tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţări a Bârsei” privilegiul pe care aceştia îl aveau de la Alexandru cel Bun, datorită căruia s-a dezvoltat comerţul Moldovei cu Transilvania.

 

 

 

 

1865: S-a născut fizicianul Dragomir Hurmuzescu ; (d.31 mai 1954 la București), fizician, inventator, profesor la Universitatea din Iași și la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române.

A fost fondatorul învățământului electrotehnic din România şi pionier al radiofoniei româneşti; colaborator al soților Marie și Pierre Curie.

 

 

 

 

 

 

 

 

A avut contribuții în domeniile electricității și fizicii razelor X. A inventat dielectrina și a construit electroscopul care-i poartă numele (1894). A pus bazele primului laborator de electricitate din țară, transformat apoi în Școala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iași, prima școală de fizică experimentală.

A fost ctitor al radiofoniei românești. El repetă și realizează la Iași în anul 1901 experimentele de comunicație prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Popov și ale altora din perioada 1895-1901.

În 1922, sub conducerea sa, a început să funcționeze Societatea Română de Radiodifuziune (Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România), care la 1 noiembrie 1928 difuza prima emisiune cu anunțul: Alo, alo, aici Radio București, urmat de discursul președintelui Societății, Dragomir Hurmuzescu.

Acesta a fost momentul care a inaugurat, practic, postul național de radio din România.

În 1910 în cadrul Facultății de Științe din Iași, inițiază înființarea școli de electricitate demers care stă la baza fondării, în 1913, a Institut Electrotehnic din Iași.

În 1913 se transferă la București unde a fost director al Institutului Electrotehnic, profesor la “Catedra de aplicații ale căldurii și electricității” de la Facultatea de Științe și decan al acestei facultăți.

În 1916 a fost ales membru corespondent al Academiei Române și membru fondator al Academiei de Științe din Romania, iar în 1937 -membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor.

În anul 1937 se retrage din activitatea profesională.

În 1965, la împlinirea a 100 de ani de la naștere, UNESCO a propus omagierea marelui savant român Dragomir M. Hurmuzescu.

 

 

 

1872, 13/25: S-a născut Gheorghe T. Kirileanu, istoric literar, folclorist, memorialist şi editor.

 

 

 

 

 

Sub conducerea lui A. D. Xenopol a făcut numeroase cercetări socio – etnografice de teren; membru titular onorific al Academiei Române din 1948; (m. 1960).

 

 

 

1875: A murit Ana Ipătescu, eroină a Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească;  (n. 1805).

A  intrat în atenţia opiniei publice odată cu evenimentele ce au marcat Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească. Acţiunea forţelor contrarevoluţionare, soldate cu arestarea guvernului revoluţionar la 19 iunie 1848, a stârnit o mare nemulţumire în rândurile susţinătorilor programului de reformare internă a ţării.   

A fost aceea care a indicat mulţimii dezlănţuite locul în care boierii conservatori, sub conducerea colonelului Ioan Solomon, deţineau sub arest guvernul provizoriu şi în fruntea poporului revoltat, l-a eliberat.

 

 

 

 

 

 

 

Ştirile despre curajul faptelor sale au ţinut prima pagină a gazetelor europene. Participarea soţului său la mişcarea revoluţionară a fost sancţionată de Puterea suzerană cu detenţia într-o închisoare din Imperiul Otoman.
În 1850, Ana Ipătescu a reuşit să obţină în mod spectaculos eliberarea acestuia.

Imediat după acest episod, prezenţa sa publică a intrat într-un con de umbră.

Şi-a dorit să fie înmormântată la Mănăstirea Pasărea, însă piatra sa tombală nu a putut fi identificată.

 

 

1881: S-a născut Tony Bulandra, actor de teatru şi film, personalitate a scenei româneşti; (m. 1943)

A fost soţul actriţei Lucia Sturdza Bulandra; (m. 1943).

 

 

 

 

 

 

 

 

 1887: S-a născut generalul român Gheorghe Mihail; (d. 2 februarie 1982, Sinaia).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1927 a fost promovat colonel, iar in octombrie 1933 a primit functia de sef al Sectiei Informatii a Marelui Stat Major.

In 1935 a devenit general de brigada si intre noiembrie 1937-ianuarie 1938 a fost sef al Casei Militare Regale. Intre februarie si octombrie 1939 a indeplinit functia de subsecretar de stat la Ministerul Apararii Narionale, fiind de asemenea promovat general de divizie.

Romania se afla intr-o situatie critica in vara anului 1940. Pe 4 iulie a fost numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri, iar pe 23 august sef al Marelui Stat Major.

Din aceasta pozitie l-a sfatuit pe Regele Carol II sa accepte Dictatul de la Viena, deoarece, desi armata era dornica sa se bata, dotarea sa lasa de dorit, iar numarul inamicilor era prea mare (Ungaria si URSS).

Era mai intelept, in opinia sa, sa se pastreze statul si armata si sa se incerce recuperarea teritoriilor mai tarziu. Dupa venirea lui Ion Antonescu la putere, generalul de divizie Gheorghe Mihail, considerat ca apartinand vechiului regim, a fost trecut in rezerva si i s-a stabilit domiciliul fortat la Sinaia.

In noiembrie 1943 a fost chemat de Regele Mihai I la palatul Foisor si i s-a expus planul acestuia de a incheia pacea, oferindu-i-se postul pe care il ocupase in septembrie 1940. A luat parte la cateva intruniri ulterior, dar in urma unui conflict cu Emil Bodnaras a decis sa se retraga.

Astfel, evenimentele de pe 23 august l-au gasit la Bucuresti. A fost numit imediat sef al Marelui Stat Major.

A ordonat Armatelor 3 si 4, aflate pe front in Moldova, sa se retraga pe linia Adjud-Namoloasa-Focsani-Braila si sa se opuna oricarei incercari de dezarmare.

Vazand ca acest ordin este imposibil de indeplinit, a hotarat retragerea tuturor unitatilor in zona Bucuresti-Ploiesti, mai ales ca luptele cu Wehrmacht-ul incepusera deja.

Pana pe data de 31 august a coordonat lichidarea trupelor germane de pe teritoriul romanesc, luandu-se 56.455 de prizonieri.

Mult mai importanta a fost insa actiunea de acoperire a frontierelor prin care s-a reusit pastrarea trecatorilor Carpatilor in fata ofensivei germano-ungare.

In acelasi timp a dus o lupta paralela impotriva abuzurilor noilor aliati. Dupa ce Armatele 1 si 4 au fost subordonate operativ Frontului 2 Ucrainean, Marelui Stat Major i-au ramas numai sarcini organizatorice.

Generalul de corp de armata Gheorghe Mihail (fusese promovat intre timp) a adoptat o atitudine demna fata de Comisia Aliata de Control si Armata Rosie.

A refuzat categoric cererea maresalului Malinovski de a desfiinta diviziile romane din interiorul tarii sau a de le trimite pe front. A refuzat de asemenea sa semneze Protocolul de colaborare militara, exasperandu-i pe delegatii sovietici.

Acesta mentiona explicit faptul ca armata romana a inceput lupta din data de 12 septembrie.

A cerut in repetate randuri eliberarea soldatilor luati prizonieri de sovietici in Moldova dupa data de 24 august, dar fara succes.

Toate aceste neintelegeri, precum si faptul ca nu era de acord cu depasirea frontierelor din anul 1940 de catre trupele romane l-au facut sa demisioneze pe data de 12 octombrie 1944 (dupa ce o prima cerere îi fusese refuzata pe 7 septembrie), fiind apoi numit Inspector General al Infanteriei. In noiembrie a fost promovat la gradul de general de armata si decorat cu Ordinul Mihai Viteazul cu spade cls. a III-a.

Dupa razboi a fost trecut in rezerva. Pe 20 ianuarie 1948 a fost arestat si judecat impreuna cu Ion Gigurtu si alti membri ai cabinetului sau pentru masurile luate impotriva comunistilor in 1940 si a fost condamnat la 12 ani de inchisoare, trecand prin penitenciarele de la Văcăreşti, Pitesti, Ocnele Mari, Sighet şi Jilava.

A fost eliberat pe 10 octombrie 1957.

A decedat aproape 25 de ani mai tarziu, pe data de 2 februarie 1982.

 

 

 

 

1888: S-a născut Silviu Dragomir, istoric (contribuţii la istoria medie şi modernă a românilor) şi om politic (secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1.XII.1918, membru titular al Academiei Române din 1928 .

 

 

 

 

 

 

A fost ministru în mai multe rânduri, între anii 1937 şi 1940), Ministru pentru minoritati şi membru al Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940, în timpul căruia a refuzat să voteze pentru cedarea Basarabiei, ca urmare a ultimatumului dat de URSS.

După accederea comuniştilor la putere în România, Silviu Dragomir a fost arestat la 1 iulie 1949 şi a fost internat la Sighet în mai 1950 pe timp de 24 luni, detenţia fiindu-i „justificată” abia peste un an, prin Decizia MAI nr. 334/1951.

Pedeapsa i-a fost majorată cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. Eliberat în 1955, prin amnistia datorată Convenţiei de la Geneva, a trăit la Cluj, până în 1962.

S-a stins din viaţă la 23 februarie 1962

 

 

 

 

 

La 13-14 martie 1892 a avut loc Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, care definitivează textul Memorandumului, redactat de patriotul transilvănean Iuliu Coroianu. 

Înainte de publicare, textul fusese trimis la Bucureşti, regele Carol I găsindu-l oportun şi promiţând că va interveni pe lângă Curtea de la Viena în vederea satisfacerii revendicărilor formulate de memorandiştii români ;(13/25 – 14/26).

 

La 13 martie 1893 – 3 aprilie 1893 se desfăşoară la Bucureşti, Congresul de constituire a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), primul partid politic al clasei muncitoare din România. Congrese ale P.S.D.M.R. au urmat în 1894, 1897, 1898 şi 1899.

 

 

1902: S-a născut la Brăila, baritonul român Petre Ştefănescu Goangă (d. 5 septembrie 1973, Bucureşti)  Şi-a făcut studiile la Paris şi a cântat pe multe scene europene.

 

 

 

 

 

 

1907: Flacara răscoalelor ţărăneşti din România a cuprins, cu  o violenţă deosebită, toată Muntenia şi Oltenia.

 

Răscoala de la 1907, pictor Octav Bancila

La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație dintre care majoritatea aveau foarte puțin pămînt în poroprietate iar a zecea parte din ei chiar deloc.

Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marele proprietar vecin. În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare.

Diferența enormă dintre suprafata  de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani constituie o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii. O altă cauză este impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente.

Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vreme principatelor românești în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul. Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei.

Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș. Acest fenomen s-a raspandit  pană și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România. Boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă).

Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cat mai mari într-o perioadă cat mai scurtă de timp, fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decît boierii, au  ajuns să fie dușmanul principal al țărănimii din România.

Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.

Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata  împotriva țăranilor.

A fost o adevărată tragedie, fiind omorati numerosi tarani, cifrele privind numarul celor ucisi ramanand pana in zilele noastre necunoscut cu  exactitate. 

De situatia tensionata din agricultura romaneasca a incercat sa profite atat spionajul austro-ungar, cat si miscarea subversiva socialista rusa.

Studii publicate dupa caderea dictaturii comuniste din tara noastra, releva ca rascoala de la 1907 a fost pregatita  in secret si  de Austro-Ungaria.

 Un plan  gandit de contele Alois Aerenthal, artizan si al crizei bosniace, ministru al Afacerilor Externe al Imperiului Austro-Ungar, viza distrugerea României si punerea ei in imposibilitate de a  elibera romanii transilvaneni.

 

 

 

 

 

Alois Aerenthal (27 septembrie 1854 – 17  februarie 1912)

 

In acest scop, oraşul Cernăuţi devenise un centru al activitatilor indreptate impotriva Romaniei, iar  generalul Fischer, şeful jandarmeriei austriece, înfiinţase aici un birou de  coordonare a actiunilor diversioniste  antiromanesti, condus de un oarecare N. Eidinger.

 

  În anul 1905, acesta a infiintat  un birou comercial în  hotelul Athénée Palace din Bucureşti şi a început plasarea de muncitori agricoli pe tot teritoriul României.

În plus, oferea importante câştiguri arendaşilor, carora le cumpara produsele agricole pe care le livra  armatei austro-ungare.

Unele dintre cele mai profitabile relaţii de amiciţie, dar şi comerciale le-a avut cu de-acum cunoscută familie Fischer, marii arendaşi din regiunea Moldovei.

Alte ţinte ale spionajului austro-ungar şi care vor juca un rol important în evenimentele anului 1907 le-a reprezentat  breasla ziariştilor,intre care s-au numarat  Constantin Mille şi ziarul Adevărul. 

Spionul imperial Günther raporta în acest sens la Viena:“Afacerea ziarului Adevărul merge pe drumul cel bun, s-a operat asupra lui Mille cu mari sume”.

Tot el raporta  despre   alte gazete  cum ar fi Universul si  Epoca, ale căror “articole erau scrise pe biroul meu”. 

  Nu întâmplător,aceste publicatii vor fi şi cele care vor lansa cifrele de 10-11.000 de morţi în tragicele evenimente,preluate de propaganda comunista.

Nu trebuie uitat nici activitatea unor cercuri autohtone socialiste de orientare marxistă  și cea a  instigatorilor bolșevici care, veniți de pe meleaguri străine, au avut un rol deosebit de important atât în declanșarea cât și în desfășurarea acelor revolte.

In acea perioadă „șeful din umbră al activităților socialiste antiromânești a fost Cristian Racovski.

Revoluționar de profesie și beneficiar al toleranței politice de la noi, acesta nu a încetat, nici o clipă, să organizeze structuri antistatale pe teritoriul României, ca urmare a ordinelor primite de la Lenin și Troțki.

Ei plănuiseră declanșarea unei revoluții pe spații largi europene și, la nivel european, vedeau o legătură strânsă între provocarea mișcărilor anarhiste pe care le aveau în vedere pentru Rusia și cele din statele vecine”.

De fapt, în 1905, în Rusia chiar avusese loc o încercare de „revoluție” care fusese însă înăbușită de regimul țarist. Iar o bună parte dintre activiștii care puseseră la cale acea revoltă eșuată se refugiaseră în zonele estice ale țării noastre, exact în zonele din care aveau să apară primele scântei ale răzmeriței din 1907.

Lucru cu atât mai clar cu cât, în anul 1906, o grupare condusă, din umbră, de către același Cristian Racovski a încercat să introducă în țară, prin Dobrogea, circa 50.000 de puști, transport capturat, însă de autoritățile românești.

De fapt, Racovski însuși a recunoscut, într-o autobiografie, că răscoala din 1907 din România s-a produs sub influența de netăgăduit a mișcărilor similare din Rusia.

Iar toate acestea au și fost confirmate în cursul anchetelor efectuate de către autoritățile vremii, care au arestat și condamnat mai multe grupuri de asemenea „agitatori” străini.

 

 

 

 

1907: S-a născut Mircea Eliade ( S.V. 28 februarie, București), ganditor și scriitor român, filozof și istoric al religiilor.

 

 

 

 

A fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

A fost fiul lui Gheorghe Eliade și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.

După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.

A invățat  limbile italiană și engleză si începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P.Haşdeu.

Prima sa operă a fost publicată în 1921 „Inamicul viermelui de mătase” urmată de „Cum am găsit piatra filosofală”.

Patru ani mai tîrziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, „Romanul Adolescentului Miop”.

La 20 noiembrie1928 pleacă în India, trăieste în Calcutta unde o întîlnește pe Maitreyi.

De la mijlocul anilor ’30, Eliade, aparținînd de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa.

Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferînd să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice.

În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Corneliu Zelea Codreanu.

Începînd din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea„Loyola”. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

La 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de arte și științe. Cîțiva ani mai tîrziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor.

În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze. Iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.

În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editînd cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunînd contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectînd un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar.

Mircea Eliade a murit la vîrsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago, a fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.

 

 1910: Apare la Bucureşti, in România, revista săptămînală social-politică şi literară „Facla”, sub conducerea lui N.D.Cocea.

 

 

 

 

 

Având o  orientare de centru-stânga și antimonarhică,  se autodefinea ca o „revistă literară, politică, economică și socială”.

Tudor Arghezi, începând cu anul 1912, a publicat în revista Facla versuri, pamflete și articole polemice. Camil Petrescu, sub pseudonimul Raul D., a debutat în această revistă, în anul 1914, cu articolul „Femeile și fetele de azi”.
Ulterior revista va fi editata   cu întreruperi, pană în 1940, sub redacţia lui Ion Vinea.

 

 

 

1915: A decedat  la Craiova, tenorul român de faima internaţională Grigore Gabrielescu .

 

 

 

 

Grigore Gabrielescu (n. 13 ianuarie 1859, Craiova – d. 13 martie 1915, Craiova)

 

 

 

A evoluat în țară și în străinătate, obținând mari succese, inclusiv la Teatro alla Scala din Milano. Urmare a evoluției sale în rolul Enzo Grimaldo din opera La Gioconda de Amilcare Ponchielli, a fost invitat de Giacomo Puccini să cânte rolul titular în premiera mondială a operei sale Edgar (la 21 aprilie 1889).

Există străzi care îi poartă numele, în București și în Craiova.

 

 

 

 

1916: S-a născut renumita actriţa de teatru si film Cella Dima; (m. 4 martie 2000).

 

 

 

 

 

 

 

 

1917:  A fost semnat  de către cancelarul Bethmann-Hollweg şi de ministrul de Externe austro-ungar Ottokar Czernin, Documentul de la Viena, act care prevedea anexarea României de către Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Război Mondial.

 

 

 

 

 1917: In localul redacţiei ziarului Cuvînt moldovenesc din Chişinău este convocată şedinţa în cadrul căreia un grup de intelectuali, printre ei Pantelimon Halippa, P.Gore, V.Harea, O.Ghibu, R.Cioflec, au discutat despre crearea unei organizaţii politice în Gubernia Basarabia.

Pe 18 martie 1917, în cadrul aceleiaşi redacţii a ziarului, cu participarea a 21 persoane, se decide crearea Partidului Naţional Moldovenesc şi se adoptă programul acestuia.

 

1920: Este promulgată legea pentru reforma agrară în Basarabia, România. Legea a fost adoptată de Sfatul Ţării la 27 noiembrie 1918.

1920: Este demis guvernul Alexandru Vaida-Voievod, în componenţa căruia au fost şi trei basarabeni: Ion Pelivan – ministru al justiţiei, Ion Inculeţ şi Pantelimon Halippa – miniştri secretari de stat.

 

 

 

 

Alexandru Vaida-Voevod (27 februarie 1872 – 19 martie 1950)

 

 

 

Guvernul fusese constituit pe 1 decembrie 1919,  sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepreședinte al PNR, in timp ce Iuliu Maniu  și-a păstrat funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei.

Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifica legile prin care se consfințea Marea Unire. Pe 10 ianuarie 1920, primul ministru a trebuit  să plece în străinătate pentru a obținea recunoașterea internațională a actelor unirii.

Astfel, el nu și-a mai putut exercita prerogativele, iar în locul său a rămas Stefan Cicio-Pop.

Vaida nu a mai reușit să revină în fruntea guvernului, in urma  unor manevrele politice ale lui Ion I.C.Bratianu.

A urmat un nou guvern în frunte cu generalul Alexandru Averescu care va dizolva Parlamentul României la 25 martie 1920.

 

 

 

1928: Are loc premiera filmului Maiorul Mura, singura peliculă ce păstrează prezența pe ecran a actorului Gheorghe Timică.

 

 

 

 

 

 

Este singura peliculă care păstrează prezenţa pe ecran a lui George Timică (alături de Elvira Godeanu şi Jean Georgescu).

 

 

 

La 12 – 13 martie 1933 un grup de militanţi de stînga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România.

Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

 

 

1935: S-a născut Romulus Rusan, prozator şi editor; unul dintre iniţiatorii „Memorialului Sighet” (Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei); (m. 2016).

 

 

 

1936: A avut loc, la “Opera Mare” din Paris, premiera tragediei “Oedip”, de George Enescu. Libretul a fost scris de Edmond Fleg după tragedia greacă omonimă a lui Sofocle.

 

 

 

1936: S-a născut  la Oradea, Alexandra Indrieș, (pe numele său real Gloria Barna și, după căsătorie, Gloria Lillin), critic literar,prozatoare, poeticiană și eseistă română; ( d. 20 ianuarie 1993, Timișoara).

 

 

 

 

În 1956 a fost arestată şi închisă câteva luni de autorităţile dictatoriale comuniste pentru „agitaţie politică”.

 

 

 

1939: S-a născut  dramaturgul şi prozatorul român Dragomir Horomnea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost redactor si sef de sectie la revista Viata studenteasca (1967-l971); redactor la Scînteia tineretului (197l-l979) şi la Munca de partid (1979-l989).

În 1984, dupa aparitia volumului  I al romanului Drumul Cavalerilor (1983), e scos din presa pentru denigrarea socialismului. Curier la Loto-Pronosport (1984-l989); redactor la ziarul Romania libera (neavind drept de semnatura, foloseste pseudonimul Nicolae Paun).

Debuteaza cu versuriîn revista Pionierul(1952); debut editorial cu volum de povestiri stiintifico-fantastice Monstrii lui Prasad (1972), urmat, în acelasi gen, de volum O sută de ani (1973).

A fost autorul a doua romane: Cer cuvîntul (1911) si Drumul Cavalerilor, acesta din urma retras din librării din dispozitia Consiliului Culturii si Educaţiei Socialiste.

I s-au jucat piesele de teatru Cer cuvîntul, dramatizare a romanului omonim (Teatrul de Stat din Botosani, stagiunea 1978/1979 şi Teatrul de Stat din Timişoara, secţia maghiară, stagiunea 1980/1981) si Tren fără intoarcere (Teatrul de Stat din Botosani, stagiunea 1981/1982).

A publicat piesa de teatru Audienţa în revista Teatrul (1980) si este autorul scenariului filmului de lung metraj Dincolo de orizont (1979), în regia lui St. Traian Roman.
 

 

 

 

 

1943: S-a născut la Diaconești-Pucioasa,jud. Dâmbovița, matematicianul român, membru corespondent al Academiei Române, Constantin Năstăsescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1945: A avut loc la Cluj, ședința solemnă a guvernului României (condus de dr. Petru Groza), cu prilejul instituirii administrației românești  în partea de nord a Transilvaniei (ocupată, în 1940, de Ungaria horthystă), în prezenţa regelui Mihai I şi a lui Andrei Vîşinski, adjunctul ministrului sovietic de externe

 

 

 

 

 

Majestatea Sa Regele Mihai participă la manifestările desfășurate la Cluj cu prilejul revenirii teritoriului Transilvaniei de Nord-Est sub administrație românească, la 12-13 martie 1945. În stânga sa, Petru Groza
Foto: (c) RADOR / AGERPRES ARHIV.  

 

 

 

Formularea din art. 19 al Convenţiei de armistiţiu cu Aliatii, privind viitorul Transilvaniei, reprezenta o presiune la adresa României: „guvernele aliate socotesc hotărîrea Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nulă şi inexistentă şi sînt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României, sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace că şi guvernul sovietic este de acord ca forţele sovietice să ia parte, în acest scop, la operaţiuni militare comune cu România contra Germaniei şi Ungariei”.

Deci, revenirea în întregime a regiunii la România depindea de bunăvoinţa URSS, bunăvoinţă ce putea fi cîştigată printr-un efort major de război, dar şi prin îndeplinirea tuturor ordinelor şi cererilor venite de la Moscova.

Sovieticii vor condiţiona retrocedarea Transilvaniei de Nord-Est de formarea unui guvern pro-comunist la Bucureşti.

 

La întâlnirea pe care a avut-o la Moscova, pe 4 ianuarie 1945  cu o delegaţie a Partidului Comunist Român, formată din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol şi Ana Pauker, Stalin afirma că „Ardealul pierdut va fi dat României doar dacă se va forma un Guvern F.N.D. la Bucureşti”.

În vederea reinstalării administraţiei româneşti în Transilvania de Nord, pe măsura înaintării frontului care rămăsese sub controlul Comandamentului Aliat (sovietic), potrivit Convenţiei de Armistiţiu, prin Legea nr. 487, promulgată la 10 octombrie 1944, a fost constituit Comisariatul pentru administrarea Transilvaniei eliberate, ce urma să reprezinte autoritatea Guvernului de la Bucureşti.

Principala sarcină a Comisariatului era aceea de instalare a autorităţilor civile române numite de Guvern în cele 11 judeţe din Nordul Transilvaniei.

Prefecţii pentru aceste judeţe vor fi numiţi de Guvernul român la 25 septembrie 1944, dar administraţia română condusă de aceştia va fi instalată numai în câteva judeţe (Ciuc, Mureş, Odorhei şi Trei Scaune) şi va funcţiona doar o lună, din a doua jumătate a lunii octombrie până în 10-14 noiembrie 1944.

În judeţele Sălaj şi Someş nu a funcţionat decât câteva zile, iar în celelalte judeţe nu s-a produs nici măcar un început de instalare.

În acest timp, sovieticii au instituit la 24 octombrie 1944Administraţia Militară în Transilvania de Nord şi au dispusevacuarea administraţiei române din cele 6 judeţe în care fusese instalată, pe considerentul incapacităţii românilor de a stăpâni situaţia interetnică în zona respectivă.

Argumentul invocat pentru evacuarea administraţiei româneşti a fost activitatea Batalionului de voluntari  nationalisti „Iuliu Maniu”.

În luna septembrie 1944 se constituise la Bucureşti un Comitet Naţional în frunte cu Ion Groşanu, Gabriel Ţepelea, Leon Boghiş, cu misiunea de înrolare a voluntarilor pentru Ardeal într-o legiune purtând numele lui Iuliu Maniu.

O formaţiune paramilitară a Legiunii, Batalionul de voluntari Braşov, a desfăşurat activităţi în spatele frontului în judeţele Trei Scaune, Ciuc, Odorhei şi Mureş.

Comandantul unităţii a fost căpitanul (r) Gavrilă Olteanu din Târgu-Mureş, refugiat între anii 1940-1944 la Braşov.

În zona secuimii, batalionul a acţionat  pentru reprimarea partizanilor unguri rămaşi răzleţi în această regiune, ceea ce a dus la tragicul episod de la Aita-Seacă, din 26 septembrie 1944, când 11 unguri au fost executaţi după o judecată sumară, sub acuzaţia, reală de altfel, de a fi participat la asasinarea a numerosi ostaşi români în ziua de 4 septembrie 1944, numarul lor variind intre 20 si 100.

La 12 noiembrie 1944, Vâşinski i-a cerut generalului Sǎnǎtescu, şeful Guvernului român, desfiinţarea acestui detaşament şi trimiterea în judecată a comandantului Olteanu. Batalionul a fost dizolvat, iar Gavrilǎ Olteanu arestat şi asasinat în închisoare, în luna august 1946.

La 6 decembrie 1944, Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe al RFSR ce anterior fusese însărcinat cu afaceri în România, A.I. Lavretiev, într-un raport adresat Ministerului de Externe al URSS devoala adevărul: „Problema retrocedării Transilvaniei de Nord României trebuie să fie o pârghie de acţiune asupra Guvernului român, nu numai în domeniul îndeplinirii obligaţiilor economice conform Convenţiei de Armistiţiu, dar şi în domeniul politicii interne şi externe promovate de acesta.

În momentul de faţă nu există materiale care ar afirma un răspuns cert, ce parte din Transilvania de Nord ar trebui să revină României şi ce parte Ungariei”.

La 22 decembrie 1944 a luat fiinţă la Debrecen Guvernul naţional provizoriu maghiar, pro-sovietic. Noul Guvern a început imediat demersurile pentru înfiinţarea unei Republici Sovietice a Ardealului de Nord, cu statut autonom, ce urma, ulterior, să fie încorporată în Ungaria.

Aceste planuri erau viabile şi ar fi putut prinde contur în condiţiile în care nu s-ar fi instaurat în România un Guvern agreat de sovietici. Teza era susţinută, în primul rând, de fostul exil comunist maghiar din URSS, dar găsea adepţi chiar şi printre comuniştii români aflaţi la Moscova în timpul războiului. Unul dintre aceştia, Walter Roman, evreu din Oradea, susţinea, încă din iulie 1944, oportunitatea unei Transilvanii independente, de la râul Tisa până la Carpaţi, sub protecţia URSS.

Prima încercare a ungurilor de a forma un asemenea Stat Autonom al Ardealului a avut loc la Cluj, în toamna anului 1944, în condiţiile create de administraţia militară sovietică din Transilvania de Nord, când au instaurat „Autonomia Statală”, sub conducerea unui Guvern denumit Comitetul executiv pentru Nordul Ardealului al F.N.D., preşedinte a fost numit Teofil Vescan, prefectul Clujului, iar copreşedinte Jordaki Lajos.

Iniţiatorii vizibili ai acestei autonomii statale au fost comuniştii alogeni, grupaţi în Frontul Naţional Democrat din Ardealul de Nord. Dintre ei amintim pe: Jordaki Lajos, Lacatos István, Balogh Edgar, Páskány Geza, F. Brutuer, L. Csogor, Nicolae Goldenberg, Demeter János, Vescan Teofil etc.

Programul Statutului Autonom, conceput la Budapesta, cuprindea, printre altele, următoarele capitole: statornicirea bunelor relaţii cu România şi Ungaria; dreptul de control la frontiere; organizarea teritoriului Ardealului de Nord pe baza autonomiei comunale; recunoaşterea limbii maghiare ca limbă oficială de stat; învăţămînt de toate gradele în limba maghiară; consolidarea universităţilor ungureşti din Cluj, Tîrgu Mureş şi înfiinţarea unei universităţi cu profil politehnic în secuime; înfiinţarea unui Consiliu Cultural Maghiar etc.

Dar şi extinderea autonomiei statale pe întreg teritoriul Transilvaniei.
Statutul Autonomiei din Ardealul de Nord, condusă de Teofil Vescan, şi-a început activitatea după 25 octombrie 1944 şi a durat pînă la 13 martie 1945.

Desfiinţarea acestei forme de guvernămînt s-a datorat instaurării guvernului dr. Petru Groza şi acceptării de către URSS ca Ardealul de Nord, răpit prin Dictatul de la Viena, să revină României.

Ceea ce nu ştia Teofil Vescan şi ungurii care-l manevrau era decizia lui Stalin, comunicată liderului comunist român, Gheorghe Gheorghiu Dej, în cursul unei întîlniri din decembrie 1944:

„Dej, eu nu cunosc aşa de bine istoria poporului român, istoria Transilvaniei. Ceva cunosc totuşi şi din istoria poporului român.

Probabil ştiţi că nu o dată a fost Rakoczi la mine în legătură cu problema Transilvaniei. Ultima oară a fost acum două săptămîni. I-am spus că, dacă mai vine încă o dată cu problema Transilvaniei, nu mai vreau să-l văd. Transilvania pe veci va fi a României”.

Şi Stalin s-a ţinut de cuvînt. Rămîne un mister decizia lui Stalin de a încuviinţa revenirea Transilvaniei la România, în condiţiile în care comandanţii militari optau pentru un regim neutru al provinciei sau integrarea ei în Ungaria.

Un guvern pro-sovietic la Bucureşti, condus de Petru Groza, a fost condiţia esenţială, fără de care Transilvania ar fi fost pierdută, probabil, pe vecie.

 

 

 

 

 

1952: S-a născut regizorul  român Cristian-Valeriu Hadji-Culea.

A montat spectacole la Teatrul Național Iași, Teatrul Mic, Teatrul Giulești, Teatrul Bulandra, Teatrul Național Craiova, Teatrul National Cluj, Teatrul Național Târgu Mureș, Teatrul German din Timișoara, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul Alexandru Davilla Pitesti etc

Este profesor la catedra de regie teatru a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Între 1998 și 2002 a fost Președinte-Director General al Televiziunii Române. Din 2006 este directorul Teatrului National Vasile Alecsandri din Iași.Este casatorit cu Lamia Beligan, fiica marelui actor Radu Beligan.

 

 

 

1979: A murit generalul medic militar dermatolog, Scarlat Longhin, membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1899).

A întreprins cercetări originale, fiind precursorul imunostimulării nespecifice cu vaccinul BCG; (n. 1899)

 

 

 

 1996: A murit preotul Valerian Zaharia, episcop al Oradiei între 1951 şi 1969, an când a fost forţat de comunişti să se pensioneze; după multe peregrinări prin ţară şi domiciliu forţat a trăit din 1979 într-una din casele parohiale ale bisericii Podeanu din Bucureşti; (n. 1905).

 

 

 

 1997: A murit actriţa şi profesoara Beate Fredanov; (n. 1913).

 

2002: Ataşatul militar al României la Chişinău a fost declarat persona non grata.

La 12 martie 2002,  Preşedintele comunist al R.Moldova, Vladimir Voronin, reluase acuzaţiile privind implicarea României în organizarea masivelor manifestaţii anticomuniste care au avut loc la Chişinau.

Voronin a declarat că în spatele lor, în afara de interesele mafiote şi ale structurilor corupte, se aflau şi interesele ţării vecine  – România.

 

 

 

 

 

 

În replică, la 13 martie 2002, Preşedintele Ion Iliescu a declarat că afirmaţiile omologului său din Republica Moldova, Vladimir Voronin, referitoare la implicarea României în manifestaţiile de la Chişinău sînt incorecte, nereale, nedrepte şi nu folosesc nimănui, nici măcar Republicii Moldova.

 Presedintele Vladimir Voronin l-a acuzat, pe presedintele României, ca este responsabil de deteriorarea relatiilor moldo-române.

Voronin a subliniat ca Moldova nu are nevoie de asistenţa pe care i-o acordă România în ceea ce priveste editarea de cărţi şi ziare, şi care, de fapt, este îndreptata împotriva statului moldovean.

 Premierul  moldovean Vasile Tarlev a declarat ca în şcolile şi liceele din Chişinau ar trebui sa patruleze echipe de politişti pentru a împiedica accesul persoanelor care le cer elevilor să participe la acţiunile de protest din Piaţa Marii Adunări Nationale.

Tot el declarase 27 februarie 2002,  ca alocarea a 3,5 milioane de dolari, de catre guvernul de la Bucuresti, pentru finantarea unor proiecte de integrare economica si culturala ale Romaniei in Republica Moldova, drept “amestec in treburile interne ale tarii”.
La 13 martie 2002, atasatul militar al Romaniei la Chisinau a fost declarat de catre autoritatile moldovene persona non gratasi expulzat.

In urma acestei decizii, Romania a decis ca Iacob Popovici, ministru-consilier la Ambasada Republicii Moldova din Bucuresti, să fie declarat persona non grata la rândul său.

„Guvernul nu poate accepta agresivitatea politicianistă rudimentară pe care actualii oficiali din Republica Moldova incearca sa o propage anacronic şi iraţional impotriva României şi a spiritualităţii româneşti pentru a-şi motiva propriile limite şi eşecuri“, a declarat premierul român Adrian Năstase.

 

 

 

 

2009: Are loc, la Bacău, primul zbor pe un avion supersonic (MIG – 21 Lancer),  a unei femei pilot din România (sublocotenentul Simona Măierean).

 

 

 

 

2015: A murit Maria Vicol, scrimeră, antrenor de scrimă şi arbitru internaţional la floretă; (n. 1935).

 

 

 

 

A fost campioană mondială la scrimă şi medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice.

Este cea care a adus României prima medalie la o mare competiţie de scrimă în 1956.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/13/o-istorie-a-zilei-de-13-ianuarie-video-2/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, Bucureșt, 2008.

4. http://www.worldwideromania.com;

5. Wikipedia.ro;

6. mediafax.ro;

7. Istoria md.

8. http://informatiahr.ro/revenirea-transilvaniei-de-nord-est-in-cadrul-romaniei

9. http://www.rador.ro/2019/03/13/calendarul-evenimentelor-13-martie-selectiuni-

Publicitate

Războiul informaţional ca mijloc de nimicire a naţiunii

 

 

 

 

 

Atunci când vrei să nimiceşti o naţiune, fără s-o atingi fizic, este suficient să loveşti în sistemul fundamental de valori, în treapta spirituală, toate celelalte se vor destrăma de la sine.

Acest proces se numeşte război informaţional. Găsind fisura în sistemul spiritual al adversarului, loveşti în ea până nu obţii rezultatul necesar.

Atunci, însă, când inamicul se sprijină pe un adevăr absolut, trebuie să elimini acest concept din viaţa lui.

Se interzice discuţia pe această temă şi se porneşte atacul asupra celor ce nu-şi cunosc valorile.

Le spui tot soiul de prostii şi ei le cred, sau îi lucrezi cu cei care nu împărtăşesc sincer aceste valori.

Un element pe care l-a generat civilizaţia occidentală este inchiziţia – poliţia gândirii.

Inchiziţia nu discută să pună la îndoială valorile tale sau ale celuilalt.

Inchiziţia vrea să verifice cum gândeşti tu, dacă gândeşti conform valorilor oficiale catolice, de exemplu, atunci normal ai dreptul la existenţă.

Iar dacă tu nu gândeşti astfel, atunci ei te verifică dacă tu te înşeli sau tu într-adevăr crezi aşa cum crezi.

Dacă te înşeli, atunci eşti trimis la cursul de reeducare, dar dacă tu insişti asupra a ceea ce crezi tu, atunci ei îţi propun o ofertă: declară oficial că refuzi ceea ce crezi şi rămîi în viaţă, convingându-te prin torturi. Iar dacă omul insistă în ceea ce crede, atunci el este omorât.

Important este că inchiziţia nu intră în discuţie cu valorile tale, nu face confruntare, ci te constrânge să renunţi prin metode absurde.

Poliţia gândirii a existat sub forma KGB, Mosad, FBI, CIA etc. Prin aceasta are loc verificarea loialităţii cetăţeanului. La musulmani dacă pui la îndoială ceea ce este în islam, atunci eşti considerat trădător şi eşti omorât.

Dacă nu eşti musulman şi pui la îndoială, atunci ei admit să discute, să te convingă. Dacă ei pierd, atunci caută să nu facă propagandă şi îţi propun să pleci.

Iar dacă eşti musulman eşti obligat să aperi acest sistem de valori. La iudei orice încercare de a discuta Talmudul se consideră antisemitism şi este pasibil de pedeapsă.

La ortodocşi se discută liber, dacă nu eşti de acord – poftim atacă, dar tot ce cer de la tine e să recunoşti că nu ai dreptate atunci când vei înţelege asta.

În istorie nu a fost nici un caz de constrângere pentru a trece la ortodoxie. Însă sînt pedepse pentru profanare. În ortodoxie este o singură pedeapsă pentru gândire neortodoxă – anatema.

Anatema este excomunicare, oficial eşti declarat de către Biserică că nu eşti ortodox.

Întoarcerea din anatema este foarte simplă: recunoaşterea greşelii şi pocăinţa pentru făptuirea ei.

Relaţia dintre civilizaţia apuseană şi celelalte se face strict în termenii războiului informaţional. Nu se discută valorile, ci pur şi simplu se insinuează la început îndoieli, până la ură faţă de respectivele valori.

Rezultatele războiului informaţional purtat de apus sînt vădite în societatea noastră: ateism, nihilism, materialism etc.

Poporul român se află în apusul existenţei sale, şi dacă nu se produce o reînviere, în scurt timp acest popor va înceta să existe.

Elementele de gangrenă sînt vizibile deja, încă nu am ajuns la metastază, dar sîntem în pragul metastazei, adică în pragul ireversibilităţii.

Un element este faptul că mulţi neortodocşi se consideră români, prin aceasta ei au pierdut continuitatea cu strămoşii lor, au pierdut legătura cu sistemul spiritual pe care s-a sprijinit acest popor aproape două mii de ani.

  Un alt element este limba română modernizată, aceasta devine tot mai incompatibilă, ca valori tezaurizate în ea, cu limba română vorbită de înaintaşi, care avea alte valori în ea.

Orice limbă nu este doar instrument de comunicare, ci şi un tezaur, o experienţă, o valoare, pe care neologismele nu sînt în stare să le exprime în totalitatea lor.

Războiul informaţional nu urmăreşte distrugerea juridică a identităţii.

Dacă un om atacat în războiul informaţional continuă să se identifice cu naţiunea română, vorbeşte limba română, dar nu are la baza personalităţii sale sistemul de valori pe care se sprijineau românii pe tot parcursul istoriei, atunci el este înfrânt în acest război, înfrânt categoric.

Prin mass-media aşa zis „pro-românească” nouă ni se inoculează aşa zise”valori” care nu au nici o legătură cu spiritualitatea poporului român.

Acestea sînt arme ale războiului informaţional, acum depinde de noi dacă vom fi înfrânţi sau nu în acest război scrie