PROIECTELE DE UNIRE A BULGARIEI ŞI UNGARIEI CU ROMÂNIA

 

În această vară s-au împlinit 131 de ani de când Principatul Bulgariei a cerut unirea cu Regatul României.

De asemenea, anul acesta se împlinesc 99 de ani de când Ungaria a cerut şi ea să fie condusă de Casa Regală a României.

Dacă aceste lucruri s-ar fi întâmplat, România ar fi avut acum un teritoriu aproape la fel de mare ca şi cel stăpânit cândva de regele dac Burebista.

În 1877 România a pornit, alături de Rusia, un război împotriva Imperiului Otoman. Luptele s-au dus pe actualul teritoriu al Bulgariei.

Înfrângerea Turciei otomane a avut drept rezultat Independenţa României şi apariţia pe harta lumii a Principatului Autonom al Bulgariei.

S-a vorbit foarte puţin despre faptul că, după câţiva ani, bulgarii au venit cu o propunere ieşită din comun: în iunie 1886 ei au cerut oficial Regelui Carol I constituirea unei Confederaţii Româno-Bulgare şi crearea unei armate comune.
Între 1886-1887 a fost pregătită în detaliu Unirea României şi Bulgariei sub sceptrul lui Carol I, unire susţinută puternic de Germania.

 

 

 

 

Foto: Alexandru de Battenberg (5 aprilie 1857 – 23 octombrie 1893) a fost primul prinţ (cneaz) al Bulgariei moderne. A domnit din 29 aprilie 1879, până în 7 septembrie 1886.

Cneazul bulgar  Alexandru Battenberg a propus în iunie 1886, constituire a unei Confederaţii Româno-Bulgare, care urma să aibă o armată comună în caz de război.

 Acest proiect ar fi dus, printre altele, la eliminarea influenţei ruseşti din Balcani.

Tocmai de aceea Rusia a ameninţat imediat România şi Bulgaria cu ocupaţia militară, dacă nu renunţă la ideea Confederaţiei, astfel încât, pentru a evita un război cu Imperiul Ţarist, cel două state  au abandonat proiectul, în 15 iunie 1887.

 

 

 

Harta unei confederaţii  între România, Ungaria şi Bulgaria

 

 

Liderii maghiari i-au propus lui Ferdinand I să fie rege şi la Bucureşti şi la Budapesta

În 1916 România a intrat în unul din cele mai sângeroase conflagraţii ale omenirii, primul război mondial, ca aliată a Franţei, Angliei, Statelor Unite şi Rusiei împotriva Puterilor Centrale, adică
Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia. Obiectivele Regatului României erau unirea cu Ardealul.

În august 1916 armata română a trecut munţii şi a învins în câteva lupte trupele austro-ungare. Atunci a trebuit să intervină Germania pentru a schimba raportul de forţe în Transilvania.

Concomitent, trupe germano-bulgaro-turce au atacat Regatul României dinspre sud.

În aceste condiţii,  a fost respins atacul românilor asupra Ardealului, iar trupele Puterilor Centrale au înaintat şi au ocupat Bucureştiul.

Armata română şi toate oficialităţile statului s-au retras în Moldova, Iaşiul devenind capitala Regatului. 

În 1917, aliatul principal al românilor, Rusia ţaristă, a renunţat la luptă din cauza războiului civil declanşat de bolşevici pe tot teritoriul rusesc.

În urma acestui război civil s-a născut Uniunea Sovietică.

Deşi situaţia era disperată pentru români, campaniile germane din 1917 nu au putu sparge frontul din Moldova, în celebrele bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, iar în mai 1918 germanii propun o pace, prin care se promite României unirea cu Basarabia, în schimbul demobilizării armatei.

A urmat un respiro de câteva luni, după care, în octombrie 1918, România a reluat de una singură atacul asupra coaliţiei germano-austriaco-ungaro-bulgare, pe fondul victoriilor repurtate de francezi pe frontul de vest împotriva Germaniei şi au reuşit să ia sub control întregul spaţiu dintre Nistru şi Tisa (Vorba lui Mihai Eminescu).

Controlul românesc a durat patru luni

Între timp, comuniştii puseseră stăpânire pe Rusia. Mai mult, oamenii lui Lenin au reuşit să instaleze un guvern bolşevic şi la Budapesta, condus de Bela Kun.

În primăvara anului 1919 comuniştii unguri au strâns o armată şi au încercat să contraatace în Ardeal, în timp ce o armată comunistă din Ucraina a trecut Nistrul şi a încercat să invadeze Basarabia.

Românii au respins atacurile şi, pentru a fi sigură de linişte dinspre Vest, în iunie 1919 au trecut Tisa şi au ocupat Ungaria.  În 4 august trupele româneşti au ocupat Budapesta, fără luptă.

După cum se vede din fotografiile de epocă, ostaşii români, foarte relaxaţi, erau mereu înconjuraţi de o populaţie mai mult curioasă decât speriată în Budapesta.

Trupele noastre s-au retras după patru luni, conform înţelegerilor internaţionale, după ce au fost sigure că marile puteri ale lumii recunosc drepturile României asupra Ardealului, Basarabiei şi Bucovinei.

În acest context, în1919 Ungaria se afla în ipostaza unui stat învins în primul război mondial, izolat din punct de vedere politic, cu economia ruinată şi cu teritoriul redus la o treime din cât avea înainte de război.

In acest context, în Germania, principala inamica a tratatelor de pace încheiate dupa primul razboi mondial, a fost lansata ideea unei uniuni dinastice româno-ungare.

Proiectul mai apăruse în octombrie 1919, în discutile purtate de N. Petrescu-Comnen — trimis de guvernul român la Budapesta — cu unii fruntasi politici maghiari.

Uniunea ar fi trebuit sa se realizeze, atunci, sub sceptrul regelui Ferdinand I, suveranul întregitor al României Mari.

Acum, la începutul anilor ’30, un astfel de proiect de uniune personala româno-ungară a fost formulat într-un memoriu elaborat de un fruntas al Republicii de la Weimar (1919-1933), fostul cancelar (1928-1930) Hermann Müller, lider al Partidului Social-Democrat German.

Intitulat „Problema viitorului României”, acest document din 1930 analizeaza situatia geopolitica, pornind de la constatarea ca, pentru dezvoltarea viitoare a României, „ca si pentru toate statele, are o însemnatate considerabila — în afara de consolidarea interna completa — si dezvoltarea statelor vecine.

Pe lânga dezvoltarea viitoare a statelor din Mica Intelegere si a celor trei state vecie, este foarte natural ca România este interesata mult si de soarta si viitorul statului maghiar, precum si de raporturile cu acest stat”.

Erau luate în discutie si probleme legate de existenta în jurul României a patru „state slave”. In eventualitatea „unirii ideale” a acestora, Ungaria ar fi devenit pentru România „singurul vecin, cu interese comune fata de acest pericol slav”.

Omul politic german vedea o singura solutie: „uniunea personala între România si Ungaria sub regele Carol al II-lea si a dinastiei sale. Prin aceasta — continua H. Müller — s-ar putea elimina divergentele dintre aceste popoare, creându-se astfel o punte de trecere, peste care ar fi posibila o colaborare larga pe terenul economic si politic”.

Uniunea personala „dupa modelul Austro-Ungariei sau suedez-norvegian” ar crea posibilitatea unei uniuni vamale si, eventual, chiar „o armata comuna sau armate separate, dar identic organizate”.

H. Müller recunoştea ca „singura divergenta pronunţată între aceste doua popoare este problema Ardealului”.

Aceasta ar putea fi rezolvata „prin introducerea unei descentralizarii complete şi o autonomie perfectă în administraţie si soluţionarea reuşită a problemei minorităţilor”. Uniunea dinastica ar duce la „formarea celui mai puternic bloc de state în regiunea Dunarii”.

Acest bloc „ar paraliza complet pericolul panslavist si ar putea sa faca fata întotdeauna unei încercari înfiintarea unui mare stat panslav în Est sau în Europa Centrala”.

Proiectul acestei uniuni dinastice româno-maghiare era consemnat şi într-o scrisoare adresata din Budapesta, la 17 aprilie 1931, secretarului general al Ministerului Industriei si Comertului din Bucuresti de un fost inginer sef la Primaria Capitalei ungare.

Acesta nota ca din discutiile avute cu oameni politici, magistrati, înalti functionari, mari industriasi, comercianti s.a. a înregistrat dorinta acestora pentru o „colaborare mai strânsa” cu România „pentru evitarea crizei economice, pentru înlaturarea pericolului slav.

Deja aici [în Ungaria] — continua el — se vorbeste si de planuri mai detaliate, si anume despre o federatie”.

Aceasta ar urma sa fie astfel organizata: „Ungaria sub înalta guvernare a guvernatorului Horthy, Transilvania sub înalta guvernare a M. Sale Marele Voievod Mihai si regatul [Vechiul Regat] sub înalta guvernare a A.S. printului Nicolae si toate sub conducerea si domnia M. Sale regelui Carol II”.

Aceasta idee „este foarte simpatizata în majoritatea paturilor sociale si am impresia ca chiar si în cercurile oficiale. Si în fond — continua autorul scrisorii — este o idee rationala: Ungaria si România sunt incontestabil amenintate în primul rând de pericolul slav, numai noi stând în calea realizarii visului de unire a tuturor slavilor”.

In fine o referire la o „uniunea personala” consemneaza si N. Iorga în memoriile sale. A fost facuta de primul ministru Bethlen István, într-o audienta la Carol II, în 1931.

Toate acestea au rămas însă doar în faza de proiect.

Elita politică maghiară, în special reprezentanţii ei de dreapta şi extremă dreaptă, a încercat în acel moment o apropiere între Ungaria şi România.

Astfel, timp de 7 ani, între 1919 şi 1926, ungurii au cerut cu insistenţă unirea dinastică a celor două ţări sub un singur rege aparţinând Casei Regale a României, fie Ferdinand I, fie Carol al II-lea.

Adică tot o manorhie dualistă, cum fusese Austro-Ungaria, în care locul Austriei să fie luat de România. Cei mai înfocaţi suţinători ai acestei idei au fost conţii Bethlen, Banffy, Teleki şi amiralul ultranaţionalist Miklos Horthy.

S-a mers până acolo încât contele Miklos Banffy, fost ministru de externe al Ungariei, a renunţat la cetăţenia maghiară în favoarea celei române şi a negociat timp de două săptămâni împreună cu Regele Ferdinand, la Sinaia, detaliile acestei uniri.

Ferdinand era încântat de idee, dar opoziţia liberalilor lui Ion I. C. Brătianu, care se temeau că maghiarii vor primi rol preponderent în noul stat, a dus la eşuarea tratativelor.

 

 

 Detalii, în volumele ”Istoria politică a României sub domnia lui Carol I”, de Titu Maiorescu, şi ”România şi Tripla Alianţă”, de Şerban Rădulescu Zoner şi G. Cazan şi în http://www.vistieria.ro/Istoria-romanilor-/Articole-Perioada-contempoarana/Proiecte-de-uniune-dinastica-romano-maghiara.html.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/31/proiectul-esuat-al-unirii-intr-un-singur-stat-a-romaniei-cu-bulgaria/

 

Publicitate