Istoria românilor falsificată de un aşa zis istoric din Bulgaria

Incredibil: Un istoric bulgar susține că Miorița este a bulgarilor, că bulgarii au locuit în Carpați și că peste ei au năvălit românii, luându-le țara!!!
Publicaţia Gorjeanul.ro scrie că un oarecare Nicolai Ivanov Todorov din Silistra, oraş din ţara vecină care a aparţinut României, se împiedică în istoria României, debitând fel de fel de aberații privind etnogeneza civilizației de la Dunărea de Jos.
E convins că „statul de la nord de Dunăre nu e (…) nimic altceva decât o creație artificială” și de aceea încearcă „demontarea falsei istorii mitologizante a românilor, care trâmbițează patetic despre întâietatea lor pe aceste meleaguri, despre veșnica legătură dintre pământ și stăpânitorii lui de astăzi, românii/dacii”, cum se exprima, în 2010 (Egreka-Bălgarskoto ovcearsko, Ceast I).
Pentru N.I. Todorov, românii n-ar avea o continuitate istorică a populației geto-dace pe teritoriul care îl ocupă astăzi, ci ar exista la nord de Dunăre abia din secolele XIII-XIV e.n., după o perioadă barbară, când Bulgaria (în 1018) ar fi intrat sub stăpânire bizantină, iar împărații de la Constantinopol ar fi populat teritoriul din nordul Dunării cu trupe militare și coloniști vlahi din Tesalia și italieni din Calabria (Grecia Mare) de religie ortodoxă, ”limba devenind italiano-vlahofonă”.
Într-o astfel de „cunoaștere” a istoriei, bulgarii ar fi fost „stăpânii permanenți” ai civilizației de la Dunărea de Jos, păstorii lor și-au dus turmele din Balcani până în Carpați, în vremea „statului medieval bulgar”, prin „întinsa țară a bulgarilor”.
Țara Românească și Moldova ar fi fost provincii târzii ale românilor.
În Transilvania, românii ar fi „o minoritate neînsemnată”, „Miorița”, balada identitară pentru români, ar fi o creație bulgară.
Până şi câinele ciobănesc „așa–zis românesc” ar fi și el o …. creație bulgărească.
Cu astfel de „istorie”, Todorov „a făcut-o de…oaie”. Gospodin din Silistra vrea să rămână, desigur, un istoric celebru cu ale lui „cărți științifice”,−intitulate „Sentimentul de teamă la bulgarul din Evul Mediu ”(2005), „Reprezentarea lumii de dincolo în mentalitatea bulgarului din Evul Mediu ”(2008) și „Egresca…”(2010).
„Istoricul” și „antropologul” Nicolai Ivanov Todorov din Silistra este pasionat, cum îi este firesc, se știe, de arme, de câini, de iaurt și de balade.
Cine îl plătește oare pentru „istoria bulgară” de pe pământul civilizației de la Dunărea de Jos? Prietenii bulgari?…
Prof. Ion Mocioi
Apreciază:
Apreciază Încarc...
12/03/2019 -
Posted by cersipamantromanesc |
ISTORIE ROMÂNEASCĂ | „o minoritate neînsemnată”, dezvaluiri, falsificarea istoriei, istorie, istorie masluita, miorita, nerusinare, stiri
Nomazii bulgari au venit peste românii din jurul Carpaților dar și peste românii din Balcani. Toate familiile bulgarilor au români ca rude. De aici a apărut statul Româno-bulgar sau Vlaho-bulgar din Balcani după cum scrie Necetas Choniates. Oficial, minoritățile din Bulgaria nu au scoli în limba materna, întrucât Bulgaria nu a aderat la Carta Europeana a minorităților iar istoricii naționaliști bulgari au falsificat istoria predata în scoli.
ApreciazăApreciază
Nomazii ăia bulgari, conduşi de Kubrat şi Asparuh au venit din Asia în sudul Dunării, trecând pe la nordul Mării Negre şi prin Dobrogea. Erau neam turcic şi au dispărut înghiţiţi în masa populatiei trace latinizate si a slavilor care i-au urmat.
Bulgarii chiar daca au disparut au lăsat numele ţării si poporului bulgar şi câteva toponime. Limba l-a lăsat-o actualilor bulgari, un alt popor migrator, slavii…
Slavii s+au pierdut la nord de Dunăre, pe teritoriul actual al României, fiind asimilati de populaţia daco-romană.
La sud de Dunăre, în Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia, Croaţia şi Slovenia slavii au devenit dominanţi, impunându-şi limba.
Până acum două secole, vorbitorii de limbă română erau foarte numeroşi la sud de Dunăre. Bălcescu spunea că în drum spre Constantinopol a auzit peste tot vorbindu-se româneşte.
Ţările balcanice şi ruşii au folosit scoala si biserica pentru deznaţionalizarea românilor şi în general a minorităţilor …
ApreciazăApreciază