CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Istoria românilor falsificată de un aşa zis istoric din Bulgaria

Incredibil: Un istoric bulgar susține că Miorița este a bulgarilor, că bulgarii au locuit în Carpați și că peste ei au năvălit românii, luându-le țara!!!

Publicaţia Gorjeanul.ro scrie că un oarecare  Nicolai Ivanov Todorov din Silistra, oraş din ţara vecină care a aparţinut României, se împiedică în istoria României, debitând fel de fel de aberații privind etnogeneza civilizației de la Dunărea de Jos.

E convins că „statul de la nord de Dunăre nu e (…) nimic altceva decât o creație artificială” și de aceea încearcă „demontarea falsei istorii mitologizante a românilor, care trâmbițează patetic despre întâietatea lor pe aceste meleaguri, despre veșnica legătură dintre pământ și stăpânitorii lui de astăzi, românii/dacii”, cum se exprima, în 2010 (Egreka-Bălgarskoto ovcearsko, Ceast I).

Pentru N.I. Todorov, românii n-ar avea o continuitate istorică a populației geto-dace pe teritoriul care îl ocupă astăzi, ci ar exista la nord de Dunăre abia din secolele XIII-XIV e.n., după o perioadă barbară, când Bulgaria (în 1018) ar fi intrat sub stăpânire bizantină, iar împărații de la Constantinopol ar fi populat teritoriul din nordul Dunării cu trupe militare și coloniști vlahi din Tesalia și italieni din Calabria (Grecia Mare) de religie ortodoxă, ”limba devenind italiano-vlahofonă”.

Într-o astfel de „cunoaștere” a istoriei, bulgarii ar fi fost „stăpânii permanenți” ai civilizației de la Dunărea de Jos, păstorii lor și-au dus turmele din Balcani până în Carpați, în vremea „statului medieval bulgar”, prin „întinsa țară a bulgarilor”.

Țara Românească și Moldova ar fi fost provincii târzii ale românilor.

În Transilvania, românii ar fi „o minoritate neînsemnată”, „Miorița”, balada identitară pentru români, ar fi o creație bulgară.

Până şi câinele ciobănesc „așa–zis românesc” ar fi și el o …. creație bulgărească.

Cu astfel de „istorie”, Todorov „a făcut-o de…oaie”. Gospodin din Silistra vrea să rămână, desigur, un istoric celebru cu ale lui „cărți științifice”,−intitulate „Sentimentul de teamă la bulgarul din Evul Mediu ”(2005), „Reprezentarea lumii de dincolo în mentalitatea bulgarului din Evul Mediu ”(2008) și „Egresca…”(2010).

„Istoricul” și „antropologul” Nicolai Ivanov Todorov din Silistra este pasionat, cum îi este firesc, se știe, de arme, de câini, de iaurt și de balade.

Cine îl plătește oare pentru „istoria bulgară” de pe pământul civilizației de la Dunărea de Jos? Prietenii bulgari?…

Prof. Ion Mocioi

Sursa: Gorjeanul.ro

12/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

ZIUA DE 12 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

Ziua de 12  martie în istoria noastră

 

 

 

 

 

1510: Fostul domnitor al Munteniei, Mihnea cel Rău, este asasinat la Sibiu, de rivalul său boierul Danciu şi de sârbul Dimitrie Iacsici.

 

Fișier:Mihnea cel Rau.jpg

 

 

 

Mihnea I „cel Rău” (n. februarie 1462 – m. 12 martie 1510, Sibiu), domn al Ţării Româneşti (între 23 aprilie şi 9 mai 1508 – între 12 şi 29 octombrie 1509).

A fost fiul natural al lui Vlad Ţepeş, conceput înainte de căsătoria cu o rudă a regelui maghiar Matei Corvin si  a ocupat tronul cu ajutor otoman având sprijinul tuturor boierilor, după cum afirma într-o scrisoare către sibieni.

A dus o politică autoritară în dauna marii boierimi pe care o decimează, documentele acuzându-l de atrocităţi fără seamăn „prinse pre toţi boiarii cei mari şi aleşi şi-i muncii cu munci […], şi le luo toată avuţia”.

În aceste condiţii, boierii Craioveşti au fugit, în septembrie 1509, la sud de Dunăre, lăsându-si  averile pradă furiei domnului.

Ei reuşesc, cu sprijinul lui Mehmed beg Mihaloglu, sangeacbeiul de Nicopole,  să obţină domnia pentru pretendentul lor, Vlad cel Tânăr. Acesta le pune la dispoziţie o armată, cu ajutorul căreia să-l alunge pe domn.

Sesizând pericolul, Mihnea cedează tronul fiului său Mircea în octombrie 1509, rămânând în ţară până în ianuarie 1510, când Craioveştii, împreună cu armata otomană, au trecut Dunărea.

S-a stabilit la Sibiu, unde a fost asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510.

Catolic fiind, a fost înmormântat în biserica mare a Predicatorilor din Sibiu, lângă care a fost asasinat.

 

 

1821: În timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu sunt executaţi căpitanii Iova şi Ienciu, care au atacat şi prădat nişte boieri la Beneşti.

Execuţia s-a făcut din ordinul lui Tudor Vladimirescu.

 

 

 

 

1835: Impăratul Rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri care nu-i mai obliga pe evrei să se stabilească în oraşele Basarabiei ţariste.

 

 

1838: Din iniţiativa şi sub conducerea lui George Bariţiu, apare la Braşov Gazeta de Transilvania, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania, cu rol important în lupta de eliberare naţională.

 

 

 

Imagine similarăImagini pentru George Bariţiu, Gazeta de Transilvania 1838 ,photos

Foto: George Bariţiu

 

 

 

Primele ediţii ale Gazetei au fost scrise şi pregătite integral de George Bariţiu.

Tot el a susţinut şi apariţia „Foii pentru Literatură” care avea sa devina ulterior „Foaia pentru minte, inimă si literatură”.

În scurt timp, i s-au alăturat membrii familiei Mureşenilor. Ziarul a fost editat, apoi si tipărit, în casa acestora.

Aurel Mureşianu a fost primul ziarist profesionist din Transilvania iar soţia sa, Elena, prima femeie manager de ziar.

  Prestigioasa publicatie şi-a încetat activitatea în 1946 in urma presiunilor noului regim comunist. 

 

 

 

1848: Patriotul ardelean  Simion Bărnuţiu a lansat Proclamaţia prin care cerea românilor din Transilvania să se ridice la luptă pentru drepturile lor naționale, recunoaşterea  lor ca naţiune politică şi desfiinţarea iobăgiei.

 

 

 

Imagini pentru Simion Bărnuţiu Photos

 

 

 

Foto: Simion Bărnuţiu (n. 21 iulie 1808, Bocşa, Sălaj – d. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almaşului), om politic român, istoric, filozof, şi profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 în Transilvania.

 

 

 

 1863: Este înfiinţată la Belgrad, prima agenţie diplomatică având caracter oficial înfiinţată de România.

Agenţia a avut un caracter oficial recunoscut atât de statul de reşedinţă, cât şi de celelalte puteri care aveau reprezentanţe diplomatice la Belgrad.

Primul său titular a fost Theodor Callimachi.

 

 

 

 

 

 

1878: S-a născut  (n. 12/24 martie 1878, Iași), matematicianul si astronomul  român, membru de onoare al Academiei Române, Constantin C. Popovici ; (d. 26 noiembrie 1956, București).

 

 

 

A înfiinţat  Observatorul Astronomic (1913) de la Iaşi şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943).

 

 

 

 

1882:  Iosif  Vulcan a publicat în „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, scris de Emilia Lungu.

 

 

Lungu

 

 

 Emilia Lungu – Puhallo a fost  prima româncă învăţătoare din Banat, şi  o foarte apreciată scriitoare și publicistă.

A fondat  prima reuniune a femeilor din Banat,  și prima şcoală de fete din zona Banatului. 

Emilia Lungu a publicat un număr mare de poezii în revista „Familia” din Oradea, condusă de Iosif Vulcan. A scris 24 de nuvele publicate în: „Familia”, „Amicul familiei”, „Noua bibliotecă română”, „Dreptatea”, „Dreptatea poporului”, „Drapelul” (Lugoj), „Drapelul” (Chicago-S.U.A.), precum și „Duminica” – studiu social, care e premiat, „Fiica învăţătorului” – nuvelă istorică cu subiect din anul 1848, „Voluntarul”, „Rezervistul”, „Vagabondul”, „O pildă” – nuvelă care urmărea combaterea alcoolismului, „Călătoria prin Bosnia-Hertzegovina”, „Istoria şcoalelor româneşti din Timişoara”, „Istoria primei şcoale româneşti de fete din Banat” și încă altele.

Se pare că cea mai profundă scriere literară a Emiliei Lungu este nuvela „Nicolae Ţârcovnicu”, în care descrie viaţa zbuciumată a scriitorului Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi şi noi”, care era literatul ei preferat.  

Romanul „Elmira”, care a făcut senzaţie în epocă,a fost  publicat ca foileton în revista „Familia”. Numele ei a apărut în toate revistele ardelene mai însemnate ale vremii.

Chiar Regina Elisabeta a României s-a interesat îndeaproape de prima femeie româncă care s-a încumetat să scrie un roman.

Pentru activitatea ei, în anul 1904, Emilia Lungu – Puhallo a fost decorată cu ordinul „Steaua României” de către însăși Regina Elisabeta.

 

 

 

 

1899: S-a născut Mansi Barberis (pe numele său adevărat Clemansa Barberis-Plăcințeanu), compozitoare, violonistă şi dirijoare; (m. 1986).

 

 

Este considerată prima femeie compozitor de muzică de operă din România.

A compus şi muzică de teatru, muzică vocal-simfonică şi muzică de cameră.

 

 

 

 

1907: În contextul situatiei grave in care se afla tara , ca urmare a extinderii rascoalei taranesti din Moldova in Muntenia si Oltenia, guvernul conservator Gh. Gr. Cantacuzino demisionează si se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne și cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).

 

 

 1909: S-a născut soprana Valentina Creţoiu;(m. 2003).

 

 

 

 

1910: S-a născut  compozitorul si dirijorul român Dumitru Eremia; (d. 1976).

 

 

 

 

1914: Constantin Brâncuși are prima expoziție personală, la New York, în cadrul Photo Secession Gallery ; (12 martie – 1 aprilie).

 

 

Imagini pentru Constantin Brâncuşi expozitie new york photos

Foto: Constantin Brâncuşi, născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, judetul Gorj – d. 16 martie 1957, Paris).

Expoziţia a fost organizată de Alfred Stieglitz şi Edward Steichen, fiind expuse opt opere de artă lucrate în marmură, lemn şi bronz

 

 

 

1912: S-a născut (la Târgu Neamț, România), poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz.

Familia sa a emigrat în 1913 în Canada și s-a stabilit la Montreal.

În 1934 s-a înscris la MacDonald College unde a obtinut in  în 1939 licența în științe agricole.

S-a înrolat în 1942 în armata canadiană, participând la războiul împotriva AXEI.

 

 

 

irving-layton-01

Încă din anii ’40 a fost catalogat  drept unul dintre cei mai prolifici,revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii „moderne” canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării „A Red Carpet for the Sun” în 1959.

Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, renumit muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian.

A decedat la 4 ianuarie 2006.

 

 

 

 

1925:  S-a născut in comuna Ibăneşti, judeţul Vaslui, scriitorul şi scenaristul Constantin Chiriţă.

 

 

Imagini pentru scriitor constantin chiriţă photos

  A urmat liceul la Barlad si a facut studii politehnice pe care nu le-a finalizat in Bucuresti.Spre sfarsitul anilor ’40 a devenit redactor la ziarul „Scanteia”.

  In anul 1949, a debutat editorial cu „Matei Ion a cucerit viata”, culegere de nuvele de propaganda realist-socialista.
In 1956 a aparut primul volum din „Ciresarii”, care a fost republicat in anul 1964 sub titlul „Teroarea neagra”, iar in 1972 a primit titlul definitiv „Cavalerii florii de cires”.
Publica in anul 1959 „Castelul fetei in alb” (A doua aventura a Ciresarilor).
Alte carti ale sale sunt: „Intalnirea” (1959), „Oţelul” (1960), din seria „Cireşarilor” a aparut „Drum bun, Cireşari” (1963), „Pasiuni” (1964), tot din seria „Cireşarilor” a fost publicata „Roata norocului” (1965), „Trandafirul alb” (1966), „Teroarea alba” (Aripi de zapada, 1968), tot din seria „Ciresarii”, „Ingerul alb” si „Pescarusul alb” (1969) care impreuna cu „Trandasfirul alb” au format „Trilogie in alb”, etc.
In anul 1971 scriitorul a rescris „Intalnirea” pentru care a primit „Premiul pentru proza” al Uniunii Scriitorilor.
In 1972 a aparut in cinci volume, editia definitiva din „Cireşarii”: „Cavalerii florii de cireş”, „Castelul fetei in alb”, „Roata norocului”, „Aripi de zapada”, „Drum bun, Cireşari!”.
Doi ani mai tarziu a publicat „Adâncimi”, drama in trei acte, pentru care a primit „Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie”.
Intre anii 1977-1988 Constantin Chirita a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor.
In anul 1988 scriitorul s-a stabilit in Germania.

La data de 14 noiembrie 1991 a decedat la Bonn-Konigswinter, în Germania.

A fost adus în ţară şi înmormântat la Poiana Ţapului.

 

 

 

1927: S-a născut Dumitru Dobrescu, farmacist, medic şi profesor; Este autorul unor concepte originale precum farmacotoxicologia (1977), farmacoepidemiologia (1981) şi farmacologia ecologică (1993) şi autorul primului tratat de farmacologie homeopată din lume (2007) şi fondatorul unei noi ştiinţe medicale cu acest nume.

De asemenea, a fost fondatorul şi şeful primului Serviciu Clinic de Farmacologie din România (1981-1992) şi membru corespondent al Academiei Române din 1992.

 

 

 

 

1929: S-a născut Nicolae Tertulian (numele la naştere: Nathan Veinsrein), estetician, eseist şi critic literar, stabilit la Paris din anii ‘80.

 

 

 1932: S-a născut muzicologul Radu Gheciu; fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română; (m. 2003).

 

 

 1934: S-a născut lingvista Maria Manoliu-Manea, specialistă în romanistică; stabilită în SUA (din 1979); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993.

 

 

 

 

 1933: Un grup de militanţi de stânga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România.

Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

 

 1934: S-a nascut  la Galați, lingvista americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, Maria Manoliu-Manea.

  S-a remarcat prin  prestigioase titularizari la diverse institutii romane si  americane  :

Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Membru al  Academiei Române  din 1993, Doctorat in litere la Universitatea din Bucuresti (1967). Presedinte al  American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) si al American Association of Romanian Studies (1986 1988).

Afost profesor titular la University of California at Davis (1979). Professor invitat la University of Düsseldorf, 1994, lector Fulbright  la University of Chicago (1972-1974).

 

1940: S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar şi eseist român, stabilit din 1977 în SUA.

 

 

 

 

 

A lucrat mai întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București.

Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).”

În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite.

A mai predat la Universitățile din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati și Berkeley (California), a ținut conferințe și a prezentat comunicări la circa 50 de universități din Europa și din America de Nord. Este autorul a peste 15 cărți și 600 de articole și recenzii apărute în România, Elveția, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria și în alte țări.

Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) și Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deține titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj.

Între 1979 și 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități.
A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche).

În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului. Literatură progres și reacțiune) la prestigioasa editură americană „The Johns Hopkins University Press” (1989).

A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).

 

 

1941: S-a născut  istoricul literar român Mircea Anghelescu. Este de asemenea un eminent  cercetător literar, critic literar, filolog,  paleograf și pedagog român.

In 1962 a absolvit Facultatea de Filologie, secția Arabă-Română a Universității bucureștene. Participă la cursurile profesorilor Tudor Vianu sau George Călinescu.

Devine doctor în filologie al Universității București în anul 1970 și, mai târziu, cercetător la Institutul de Istorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române, iar  după 1990, profesor la Facultatea de Litere din București, fiind preocupat în special de perioada preromantică din literatura română.

În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit.

 

1948: S-a născut Andrei Nicolae Pippidi, istoric român, fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorga , specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident. Este editor al operei bunicului său.

 Este  autor de eseuri polemice pe teme istorice şi civice;  membru corespondent, din 2012, al Academiei Române

 

Imagini pentru Andrei Nicolae Pippidi,photos

 

În calitate de publicist, Pippidi a scris din 1990 în Revista 22. În revista culturală Dilema Veche ține rubrica SOS București, în care luptă pentru conservarea patrimoniului urbanistic al capitalei României.

Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (1990), al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă și al Societății Academice din România (1995),iar  din 2012 este membru corespondent al Academiei Române.

Este căsătorit cu profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi.

 

 

1950: S-a născut la Ploiesti, compozitorul și solistul vocal nevăzător, George Nicolescu.

 

 

Debutul său muzical a fost în 1970, când acesta a câștigat premiul întâi la festivalul „Tinerețe pe portativ”.

Câțiva ani mai târziu, compozitorul George Grigoriu a început să-l influențeze, iar cei doi au început să colaboreze.

În 1973, a fost lansat primul său hit intitulat  „Eternitate”.

 

 

 

 

 

În luna decembrie a anului 2007, ii apare albumul „Muzică ușoară…lăutărească”, în care cântă împreună cu muzicieni celebri ca Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac.

Cea mai nouă melodie a sa e lansată în anul 2012, „Viața-i de vină”, împreună cu Shift.

 

 

 

 

1951: A murit (în închisoarea de la Sighet) economistul Gheorghe Taşcă; a contribuit la organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei rector a devenit (1929-1931); membru corespondent al Academiei Române din 1926; deţinut politic din 1950; (n. 1875).

 

 

1965: Se stinge din viaţă  criticul, istoricul literar şi scriitorul român, George Călinescu ( nume de familie, Gheorghe Vişan),

George Călinescu (Gheorghe Vișan), critic, istoric, scriitor român

George Călinescu (Gheorghe Vișan), scriitor român

A fost o mare personalitate a culturii romanesti, avand  după unii critici, o orientare clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semna întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu.

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români(Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creanga, ș.a.).

Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini).

Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului.

A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, pînă în anul morții, în 1965.

Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc,Arca lui Noe, începînd de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului.

A mai scris versuri,Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

Intelectual cu idei de stînga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al doilea publica în Revista Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, G. Călinescu a aderat, după abdicarea regelului Mihai și instaurarea comunismului, în 1947 la noua ideologie, surîzîndu-i, bineînțeles, avantajele practice obținute de pe urma acestei adeziuni.

A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în China comunistă (Am fost în China nouă, 1953) , publicîndu-și impresiile de călătorie în aceste două volume.

În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începînd cu 1956 reintră în viața literarã printr-o rubrică permanentă (Cronica optimistului) ținută în săptămînalul culturalContemporanul.

Începînd cu anii 1955-1956 și pînă la moarte (12 martie 1965), el va fi ”reabilitat” și se vor formula numai aprecieri pozitive privind angajarea sa civică, activitatea sa de intelectual democrat din perioada interbelică.

Își retipărește aproape întreaga operă, cu excepția Istoriei sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru, este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat.

În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsînd ”o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza).

 

 

1966: A murit Victor Brauner, pictor suprarealist evreu  de origine română; (n. 1903).

 

 

1973: La Radiodifuziunea Română a debutat Programul 3 pentru tineret (pe lungimile de undă 4,12; 4,17; 4,20; 4,30; 4,36; 4,37; şi 4,49 metri).

După Revoluţia din Decembrie 89 Programul 3 a primit numele de Radio România Tineret iar în 2004 a fost înlocuit cu Radio3Net, cu emisie digitală prin internet.

 

 

1990: În cadrul unei manifestații populare desfășurate în Piața Operei, a fost adoptată Proclamația de la Timișoara,

 

1992: A decedat scriitorul, publicistul si scenaristul  român Nicolae Țic; (n. 1 ian. 1929, comuna Boz, judetul Hunedoara).

 

 

1995: A murit Dumitru Almaş (pseudonimul lui Dumitru Ailincăi), prozator şi istoric; autor de romane istorice şi de biografii romanţate.

A iniţiat, în 1967, şi a condus, ca redactor-şef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971; (n. 1908).

 

 

2008: A  decedat in Bucureşti,actorul român de teatru și film Ovidiu Iuliu Moldovan; (n. 1 ianuarie 1942, sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul interbelic Cluj, astăzi în județul Mureș).

 

 

 

Pentru prodigioasa sa activitate in domeniul artei teatrale si culturii i s-au conferit importante premii si distinctii:

Premiul Uniter pentru întreaga carieră (2004);
medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”;
Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”;
IDe asemenea i s-a conferit post-mortem „Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, conferit post mortem la 15 martie 2008, prin decret al președintelui României.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/12/o-istorie-a-zilei-de-12-martie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Andrei Eşanu, Cultură şi civilizaţie medievală românească, Editura Arc, 1996.

  3. Istoria md.

  4. Wikipedia.ro

  5. Enciclopedia Romaniei.ro

  6. worldwideromania.com

  7. http://www.rador.ro/2019/03/12/218114/

12/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PROIECTELE DE UNIRE A BULGARIEI ŞI UNGARIEI CU ROMÂNIA

https://i2.wp.com/glasul.info/wp-content/uploads/2016/05/Romania-Bulgaria-UNIRE-1886.jpg

 

În această vară s-au împlinit 131 de ani de când Principatul Bulgariei a cerut unirea cu Regatul României.

De asemenea, anul acesta se împlinesc 99 de ani de când Ungaria a cerut şi ea să fie condusă de Casa Regală a României.

Dacă aceste lucruri s-ar fi întâmplat, România ar fi avut acum un teritoriu aproape la fel de mare ca şi cel stăpânit cândva de regele dac Burebista.

În 1877 România a pornit, alături de Rusia, un război împotriva Imperiului Otoman. Luptele s-au dus pe actualul teritoriu al Bulgariei.

Înfrângerea Turciei otomane a avut drept rezultat Independenţa României şi apariţia pe harta lumii a Principatului Autonom al Bulgariei.

S-a vorbit foarte puţin despre faptul că, după câţiva ani, bulgarii au venit cu o propunere ieşită din comun: în iunie 1886 ei au cerut oficial Regelui Carol I constituirea unei Confederaţii Româno-Bulgare şi crearea unei armate comune.
Între 1886-1887 a fost pregătită în detaliu Unirea României şi Bulgariei sub sceptrul lui Carol I, unire susţinută puternic de Germania.

 

 

 

 

Foto: Alexandru de Battenberg (5 aprilie 1857 – 23 octombrie 1893) a fost primul prinţ (cneaz) al Bulgariei moderne. A domnit din 29 aprilie 1879, până în 7 septembrie 1886.

Cneazul bulgar  Alexandru Battenberg a propus în iunie 1886, constituire a unei Confederaţii Româno-Bulgare, care urma să aibă o armată comună în caz de război.

 Acest proiect ar fi dus, printre altele, la eliminarea influenţei ruseşti din Balcani.

Tocmai de aceea Rusia a ameninţat imediat România şi Bulgaria cu ocupaţia militară, dacă nu renunţă la ideea Confederaţiei, astfel încât, pentru a evita un război cu Imperiul Ţarist, cel două state  au abandonat proiectul, în 15 iunie 1887.

 

 

 

Imagini pentru proiect unire romania cu ungaria photos

Harta unei confederaţii  între România, Ungaria şi Bulgaria

 

 

Liderii maghiari i-au propus lui Ferdinand I să fie rege şi la Bucureşti şi la Budapesta

În 1916 România a intrat în unul din cele mai sângeroase conflagraţii ale omenirii, primul război mondial, ca aliată a Franţei, Angliei, Statelor Unite şi Rusiei împotriva Puterilor Centrale, adică
Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia. Obiectivele Regatului României erau unirea cu Ardealul.

În august 1916 armata română a trecut munţii şi a învins în câteva lupte trupele austro-ungare. Atunci a trebuit să intervină Germania pentru a schimba raportul de forţe în Transilvania.

Concomitent, trupe germano-bulgaro-turce au atacat Regatul României dinspre sud.

În aceste condiţii,  a fost respins atacul românilor asupra Ardealului, iar trupele Puterilor Centrale au înaintat şi au ocupat Bucureştiul.

Armata română şi toate oficialităţile statului s-au retras în Moldova, Iaşiul devenind capitala Regatului. 

În 1917, aliatul principal al românilor, Rusia ţaristă, a renunţat la luptă din cauza războiului civil declanşat de bolşevici pe tot teritoriul rusesc.

În urma acestui război civil s-a născut Uniunea Sovietică.

Deşi situaţia era disperată pentru români, campaniile germane din 1917 nu au putu sparge frontul din Moldova, în celebrele bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, iar în mai 1918 germanii propun o pace, prin care se promite României unirea cu Basarabia, în schimbul demobilizării armatei.

A urmat un respiro de câteva luni, după care, în octombrie 1918, România a reluat de una singură atacul asupra coaliţiei germano-austriaco-ungaro-bulgare, pe fondul victoriilor repurtate de francezi pe frontul de vest împotriva Germaniei şi au reuşit să ia sub control întregul spaţiu dintre Nistru şi Tisa (Vorba lui Mihai Eminescu).

Controlul românesc a durat patru luni

Între timp, comuniştii puseseră stăpânire pe Rusia. Mai mult, oamenii lui Lenin au reuşit să instaleze un guvern bolşevic şi la Budapesta, condus de Bela Kun.

În primăvara anului 1919 comuniştii unguri au strâns o armată şi au încercat să contraatace în Ardeal, în timp ce o armată comunistă din Ucraina a trecut Nistrul şi a încercat să invadeze Basarabia.

Românii au respins atacurile şi, pentru a fi sigură de linişte dinspre Vest, în iunie 1919 au trecut Tisa şi au ocupat Ungaria.  În 4 august trupele româneşti au ocupat Budapesta, fără luptă.

După cum se vede din fotografiile de epocă, ostaşii români, foarte relaxaţi, erau mereu înconjuraţi de o populaţie mai mult curioasă decât speriată în Budapesta.

Trupele noastre s-au retras după patru luni, conform înţelegerilor internaţionale, după ce au fost sigure că marile puteri ale lumii recunosc drepturile României asupra Ardealului, Basarabiei şi Bucovinei.

În acest context, în1919 Ungaria se afla în ipostaza unui stat învins în primul război mondial, izolat din punct de vedere politic, cu economia ruinată şi cu teritoriul redus la o treime din cât avea înainte de război.

In acest context, în Germania, principala inamica a tratatelor de pace încheiate dupa primul razboi mondial, a fost lansata ideea unei uniuni dinastice româno-ungare.

Proiectul mai apăruse în octombrie 1919, în discutile purtate de N. Petrescu-Comnen — trimis de guvernul român la Budapesta — cu unii fruntasi politici maghiari.

Uniunea ar fi trebuit sa se realizeze, atunci, sub sceptrul regelui Ferdinand I, suveranul întregitor al României Mari.

Acum, la începutul anilor ’30, un astfel de proiect de uniune personala româno-ungară a fost formulat într-un memoriu elaborat de un fruntas al Republicii de la Weimar (1919-1933), fostul cancelar (1928-1930) Hermann Müller, lider al Partidului Social-Democrat German.

Intitulat „Problema viitorului României”, acest document din 1930 analizeaza situatia geopolitica, pornind de la constatarea ca, pentru dezvoltarea viitoare a României, „ca si pentru toate statele, are o însemnatate considerabila — în afara de consolidarea interna completa — si dezvoltarea statelor vecine.

Pe lânga dezvoltarea viitoare a statelor din Mica Intelegere si a celor trei state vecie, este foarte natural ca România este interesata mult si de soarta si viitorul statului maghiar, precum si de raporturile cu acest stat”.

Erau luate în discutie si probleme legate de existenta în jurul României a patru „state slave”. In eventualitatea „unirii ideale” a acestora, Ungaria ar fi devenit pentru România „singurul vecin, cu interese comune fata de acest pericol slav”.

Omul politic german vedea o singura solutie: „uniunea personala între România si Ungaria sub regele Carol al II-lea si a dinastiei sale. Prin aceasta — continua H. Müller — s-ar putea elimina divergentele dintre aceste popoare, creându-se astfel o punte de trecere, peste care ar fi posibila o colaborare larga pe terenul economic si politic”.

Uniunea personala „dupa modelul Austro-Ungariei sau suedez-norvegian” ar crea posibilitatea unei uniuni vamale si, eventual, chiar „o armata comuna sau armate separate, dar identic organizate”.

H. Müller recunoştea ca „singura divergenta pronunţată între aceste doua popoare este problema Ardealului”.

Aceasta ar putea fi rezolvata „prin introducerea unei descentralizarii complete şi o autonomie perfectă în administraţie si soluţionarea reuşită a problemei minorităţilor”. Uniunea dinastica ar duce la „formarea celui mai puternic bloc de state în regiunea Dunarii”.

Acest bloc „ar paraliza complet pericolul panslavist si ar putea sa faca fata întotdeauna unei încercari înfiintarea unui mare stat panslav în Est sau în Europa Centrala”.

Proiectul acestei uniuni dinastice româno-maghiare era consemnat şi într-o scrisoare adresata din Budapesta, la 17 aprilie 1931, secretarului general al Ministerului Industriei si Comertului din Bucuresti de un fost inginer sef la Primaria Capitalei ungare.

Acesta nota ca din discutiile avute cu oameni politici, magistrati, înalti functionari, mari industriasi, comercianti s.a. a înregistrat dorinta acestora pentru o „colaborare mai strânsa” cu România „pentru evitarea crizei economice, pentru înlaturarea pericolului slav.

Deja aici [în Ungaria] — continua el — se vorbeste si de planuri mai detaliate, si anume despre o federatie”.

Aceasta ar urma sa fie astfel organizata: „Ungaria sub înalta guvernare a guvernatorului Horthy, Transilvania sub înalta guvernare a M. Sale Marele Voievod Mihai si regatul [Vechiul Regat] sub înalta guvernare a A.S. printului Nicolae si toate sub conducerea si domnia M. Sale regelui Carol II”.

Aceasta idee „este foarte simpatizata în majoritatea paturilor sociale si am impresia ca chiar si în cercurile oficiale. Si în fond — continua autorul scrisorii — este o idee rationala: Ungaria si România sunt incontestabil amenintate în primul rând de pericolul slav, numai noi stând în calea realizarii visului de unire a tuturor slavilor”.

In fine o referire la o „uniunea personala” consemneaza si N. Iorga în memoriile sale. A fost facuta de primul ministru Bethlen István, într-o audienta la Carol II, în 1931.

Toate acestea au rămas însă doar în faza de proiect.

Elita politică maghiară, în special reprezentanţii ei de dreapta şi extremă dreaptă, a încercat în acel moment o apropiere între Ungaria şi România.

Astfel, timp de 7 ani, între 1919 şi 1926, ungurii au cerut cu insistenţă unirea dinastică a celor două ţări sub un singur rege aparţinând Casei Regale a României, fie Ferdinand I, fie Carol al II-lea.

Adică tot o manorhie dualistă, cum fusese Austro-Ungaria, în care locul Austriei să fie luat de România. Cei mai înfocaţi suţinători ai acestei idei au fost conţii Bethlen, Banffy, Teleki şi amiralul ultranaţionalist Miklos Horthy.

S-a mers până acolo încât contele Miklos Banffy, fost ministru de externe al Ungariei, a renunţat la cetăţenia maghiară în favoarea celei române şi a negociat timp de două săptămâni împreună cu Regele Ferdinand, la Sinaia, detaliile acestei uniri.

Ferdinand era încântat de idee, dar opoziţia liberalilor lui Ion I. C. Brătianu, care se temeau că maghiarii vor primi rol preponderent în noul stat, a dus la eşuarea tratativelor.

 

 

 Detalii, în volumele ”Istoria politică a României sub domnia lui Carol I”, de Titu Maiorescu, şi ”România şi Tripla Alianţă”, de Şerban Rădulescu Zoner şi G. Cazan şi în http://www.vistieria.ro/Istoria-romanilor-/Articole-Perioada-contempoarana/Proiecte-de-uniune-dinastica-romano-maghiara.html.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/31/proiectul-esuat-al-unirii-intr-un-singur-stat-a-romaniei-cu-bulgaria/

 

12/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: