CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 6 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


 

 

 

 

 

Ziua de 6 martie în istoria noastră

 

 

 

1760: S-a născut Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg, străbunica din partea paterna a regelui Carol I al României (d.17 octombrie 1841).

 Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg  a fost fiica Printului Philip Joseph de Salm-Kyrburg (primul print de Salm-Kyrburg) si a Mariei Theresa de Hornes, fiica cea mare si mostenitoarea printului Maximilian de Hornes.

 

 

S-a nascut la Paris, unde parintii ei, aristocrati germani, s-au instalat in jurul anului 1750. Amalie avea trei surori si un frate, toti mai mari. 

In 1782, la cererea parintilor ei, ea s-a casatorit cu Anton Aloys, prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen.
In timpul Revolutiei franceze, fratele sau Frederic al III-lea si iubitul ei, Alexandre de Beauharnais au fost ghilotinati, dar Amalie Zephyrine a stiut cum sa supravietuiasca revolutiei.

In 1797, ea a cumparat cimitirul in care fratele si iubitul ei au fost ingropati intr-un mormant de masa. In ciuda a tot, printesa a mentinut relatii bune cu o serie de figuri influente ale Revolutiei, cum ar fi Charles-Maurice de Talleyrand si Josephine de Beauharnais, vaduva iubitului ei Alexandre si viitoarea sotie a lui Napoleon Bonaparte.

Cativa ani mai tarziu, Amalie Zephyrine a folosit cu succes contactele sale la curtea lui Napoleon pentru a mentine suveranitatea principatului sau de Sigmaringen. Ea a devenit tutorele nepotului ei Frederic al IV-lea de Salm-Kyrburg (1789-1859), care a devenit Print de Salm-Kyrburg in 1794.

Conditia lui Napoleon pentru a salva principatul de Sigmaringen a fost ca fiul ei, Karl, sa se casatoreasca cu Antoinette Murat, nepoata lui Joachim Murat.

Pentru familia Hohenzollern-Sigmaringen a fost o casatorie greu de acceptat (Antoinette era fiica unui carciumar), insa mariajul a fost unul fericit.

S-au nascut patru copii, intre care si Karl Anton, tatal viitorului rege Carol I al Romaniei.

Dupa douazeci de ani la Paris, printesa s-a intors in 1822 la Hohenzollern-Sigmaringen, unde initial a locuit intr-o anexa a fostei manastiri Inzigkofen si mai tarziu intr-o resedinta numit Prinzenbau, pe care sotul ei a construit-o pentru ea la Sigmaringen.

Amalie era foarte iubita, dadea regulat pomeni celor saraci, ajuta scolile si, de asemenea, a infiintat un institut de formare pentru tinerele fete. A murit la varsta de 81 de ani.

O stanca in Donautal, in Hohenzollern-Sigmaringen este numita Amalienfelsen, amintind de ea .

 

 

 1837: Bisericile din stanga Nistrului  sunt scoase din  ordinul autoritatilor  imperiale ruse  din subordinea eparhiei Chişinăului şi Hotinului.

1837: Prin decret imperial rus, mănăstirea Căpriana din gubernia tarista Basarabia, revine din subordinea eparhiei Chişinăului, în cea a mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos

 

Mănăstirea Căpriana

La  9 martie 1873 este trecută în subordonarea Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei.

Mănăstirea Căpriana, unul din cele mai vechi așezăminte monastice din Moldova dintre Prut si Nistru, este situată în codrii ce acoperă ținutul deluros al Moldovei Transprutiene, numiți candva codrii Lăpușnei, si reprezintă un monument de valoare culturală și istorică excepțională pentru neamul românesc.

 

1866:  S-a născut Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie în România; (m. 8 ianuarie 1928).

 

 

 

 

 

1883: Este promulgată Legea pentru aderarea României la Convenția Internațională a metrului, încheiată, la Paris, la 8/20 mai 1875.

 

1892: A murit pictorul Mişu Popp, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania. 

Mihail (Mişu) Popp (n. 19 martie 1827, Braşov, Imperiul Austriac  – d. 6 martie 1892, Braşov, Austro-Ungaria a fost un pictor reprezentant al academismului românesc

 

 

 

 

Imagine similară

Mişu Popp- autoportret

A pictat numeroase biserici din Braşov şi Bucureşti; (n. 1827).

 

 

 

 

 

  1897: În România, a fost adoptată legea repausului în zilele de duminică şi sărbători.

Potrivit legii, repausul se acorda liber numai o jumătate de zi, duminică dimineaţă, şi 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale, întrucât Camera de Comerţ avea latitudinea să hotărască întreprinderile în care trebuia să se lucreze continuu.

Legea a fost dată la iniţiativa primului ministru Lascăr Catargiu, sprijinit de primarul capitalei de la acea vreme, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, care a susţinut adoptarea legii spunând că: „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecînd la lucru în zori şi întorcîndu-se acasă noaptea, tîrziu”.

 

 

1899: A murit Ieronim G. Barițiu, publicist și traducător român, fiul lui George Barițiu (n. 1848).

 

 

 

1907: În România între  6 martie – 9 martie răscoala ţărănească din Moldova ajunge la apogeu. Revolta ţăranilor a luat amploare inițial în localitățile din județele Dorohoi și Iași.

 

Răscoala de la 1907, reproducere, pictor Octav Bancila, preluat de pe magazinweb.byethost9.com

Răscoala de la 1907,pictor Octav Bancila

 

 

 

La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea ţăranilor aveau foarte puțin pământ în proprietate iar a zecea parte dintre aceştia chiar deloc.

Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau  cu plată, la marii proprietari.

În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute şi mii de hectare.  

O altă cauză este impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente.

Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vreme principatelor românești în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul. Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș.

Acest fenomen a avut loc pînă și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România. Prin urmare boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă).

Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp. Arendașii fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decît boierii ajunsese să fie dușmanul principal al țărănimii din România.

Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.

Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor.

A fost o adevărată tragedie, numarul real al taranilor morti ramanand necunoscut pana in zilele noastre.

 

 

1919: Ungariei i se înmânează hotărârea Consiliului Militar interaliat de la Paris (Nota Vyx), privind obligativitatea retragerii trupelor maghiare din Transilvania, până la încheierea tratatului de pace  care va hotărî noile graniţe politice. 

 

 

1920: S-a născut in comuna Prăjesti, lânga Bacău,  marele actor român de teatru și film Ernest Maftei; (d. 19 octombrie 2006).

 

 

 

 

 

 

A fost unul dintre monștrii sacri ai filmului românesc și unul dintre cei mai populari actori români.

Alături de Colea Răutu și alți actori, a înființat Uniunea Cineaștilor din România.

A colaborat la realizarea emisiunii „Ferma”, specializată pe teme din viața rurală și agricultură, transmisă pe canalul TVR 2.

Ernest Matei și-a  începe cariera politică în Mișcarea Legionară unde a ocupat un rol important în județul Bacău. A aderat la  la mișcarea legionară „Frăția de Cruce”, la vârsta de 17 ani. 
În dosarele de la Securitate era numit chiar al treilea cel mai periculos om pentru comunismul român.

După decapitarea Mișcării Legionare de către regimul Carlist, rămâne printre puținii supravietuițori din zonă, astfel că în momentul în care este alungat Carol al II-lea și instaurată Legiunea Arhanghelului Mihail la putere, este desemnat responsabil pe 4 județe, în principal din cauza lipsei de cadre superioare, el având doar 21 de ani la data respectivă.

A fost judecat de către comuniști de mai multe ori însă a fost achitat tot timpul din cauza intervențiilor evreilor salvați de el și care au depus mărturii pentru a-l ajuta. Pentru a scăpa de opresiunile comuniste preia numele de Irimia Valahul.

A participat activ la evenimentele din 21 decembrie 1989 apărând în fața demonstranților cu un steag fără stemă (nedecupat) și a rămas în stradă până la finalizarea evenimentelor. A participat la protestele din iunie și a fost bătut și lăsat inconștient pe malul Dâmboviței fiind salvat ulterior de un trecător.

În 1995, a devenit membru al partidului „Pentru patrie”, alăturându-se camarazilor săi împreună cu care luptase și suferise în închisori.

 

 

 

 

1930: A avut loc, la cinematograful Capitol din Bucuresti, premiera filmului documentar Viața unui oraș, reintitulat ulterior Viața începe mâine, realizat de regizorul Jean Mihail; filmul a marcat începutul carierei de documentarist a regizorului.

1933: S-a născut  artista română de teatru și film, Margareta Pogonat: (d.11 mai 2014, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul în spectacolul de teatru „Două lozuri”, în care a jucat împreună cu Grigore Vasiliu Birlic.

A desfăşurat o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara.

In cinematografie a debutat în 1957 în „Pasărea furtunii”, r.Dinu Negreanu). Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, r.Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, r.Virgil Calotescu).

A sustinut si o activitate didactică după 1990 la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat Actoria.

Din 1974 şi până în 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în piese precum „Patru lacrimi”, „Oameni feluriţi”, „Sentimente şi naftalină” şi „Omul care face minuni”.

 

 

1939: A decedat la  Cannes, primul patriarh al României, Miron Cristea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița), a avut o activitate prodigioasa fiind publicist, filolog, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog. A fost primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).

În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

 

 

 

 

 

1945: Instaurarea guvernului dr. Petru Groza. Sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru; acesta formează un nou guvern, în care ministerele cheie erau deținute de comuniști.

 

 

 

 

 

Şeful guvernului, dr. Petru Groza, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar primise conducerea guvernului de comunişti, tocmai pentru a înşela opinia publică românească şi internaţională.

Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenţii, mari ambiţii şi o inepuizabilă colecţie de anecdote deochiate.

Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu.  Era într-o poziţie de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească.

Mai întâi că slujea pentru comunişti care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou.

Comuniştii se întâlniseră în casa lui şi el participase cel puţin la una dintre aceste foarte periculoase rendez-vous-uri, ba chiar stătuse o lună la închisoare, din această pricină. A fost eliberat datorită intervenţiei lui Maniu pe care, drept răsplată, guvernul său l-a aruncat în închisoare.

Groza nu avusese de-a face cu acţiunea de la 23 august, dar se bucura de oarecare aureolă, datorită frumoasei sale vile, hotelului care-i aparţinea, băncii care prospera, foartei profitabilei fabrici de băuturi, confiscată de la evrei, şi întinselor ateliere textile, obţinute în acelaşi fel. Era plin de slugărnicie şi lipsit de sentimentul onoarei personale. Toate acestea au făcut din el o unealtă potrivită pentru scopurile Kremlinului şi pentru „felia românească” a comunismului internaţional.

Reuben H. Markham (ziarist american, 1949).

 

 

 

1947: S-a născut la Săpânța în Maramureș, interpretul român de muzică populară, Gheorghe Turda.

A dat concerte în peste 40 de țări și a participat la peste 80 de turnee.

Prin decret prezidențial, din 1 decembrie 2008, Gheorghe Turda a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă (cu o stea).

Este director al Centrului cultural național din Ministerul de Interne.

 

 

 

 

 

 

 

În octombrie 2011, Înalta Curte de Casatie si Justitie  a decis că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securității.

 A obtinut numeroase distinctii printre care:

  • 1997 – cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca. La festivitate, artistul Turda a susținut un recital de neuitat.

  • 2001 – cetățean de onoare al municipiului București

  • 2002 – cetățean de onoare al satului Săpânța

  • 2002 – virtutea militara în grad de cavaler cu însemn pentru militari,  conferită de președinția României.

 

 

 

1948: A fost înființat Teatrul Alexandru Davila din Pitești.

1957: A decedat Constantin Rădulescu-Motru, filosof, psiholog, pedagog dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX.român; (n. 15 februarie, 1868, Butoiești, județul Mehedinți).

 

 

 

 

 

 

 

 

1958: S-a născut   compozitorul român George Natsis.

 Membru al Big Band-ului Radio, Natsis a absolvit Academia de Muzica „C. Porumbescu”, sectia pian, în 1981.

 

 

 

 

 

 

Ca pianist si orchestrator, a intreprins turnee in tara si in strainatate (Kuweit, Germania, Slovenia, Canada, Austria) si a colaborat cu nume mari ale muzicii pop romanesti. Din 1993, este pianist al Big-Bandului Radiodifuziunii Romane.

A semnat orchestratii, aranjamente si directia muzicala pentru emisiuni de televiziune. A fost aranjorul multor albume ale unor artisti consacrati, precum Stefan Hrusca, Ovidiu Lipan („Visul tobosarului”, „Getica”) si Gheorghe Zamfir. George Natsis a compus muzica de generic pentru emisiuni TV – „Ora 1 a venit” – Tele 7 abc, „Muzica e viata mea” – Romania 1, „Cerbul de aur” (festival international) – Romania 1 si muzica de film pentru pelicula „Divort din dragoste” – regia A. Blaier.

Nu in ultimul rand, George Natsis este cunoscut ca dirijor, debutand la Teatrul „C. Tanase” (1979-1981), pentru a se afla apoi la pupitrul unor concerte precum cele de jazz cu Big-Band Radio.

A dirijat, de asemenea, concertul etno-rock simfonic „Visul Tobosarului”- O. Lipan & Camerata Valahia, concertul aniversar Aura Urziceanu & Radio Big-Band (1987), concertul cameral Opus Avantra Strings Ensemble (2010), concertul rock simfonic Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra (Bucuresti si Rimini, Italia, 2010), dar si turneul european cu Steve Vai si Evolution Tempo Orchestra (iunie 2013).

 

 

 

1963: A murit omul  politic român Ion Mihalache.

 

 

 

 

S-a nascut pe 18 februarie 1882 in Topoloveni, judetul Argeş si a decedat pe 5/6 martie 1963 la închisoarea Râmnicu Sărat.A  fost învăţător, publicist şi om politic; lider intre 5 decembrie 1918 si februarie 1925, preşedinte intre februarie 1925-10 octombrie 1926 al Partidului Ţărănesc si  preşedinte al Partidului National Ţaranesc  in perioada 20 noiembrie 1933-23 noiembrie 1937.
  A fost preocupat de situaţia  ţărănimii din rândul căreia se ridicase, infiinţand  şi conducand gazete ţărăneşti şi reviste pedagogice care, pe lângă revendicări profesionale, militau şi pentru implicarea lumii satelor în viaţa politică. A articipat la războiul pentru întregire (1916-1918), fiind cu Ordinul Minai Viteazul pentru acte de bravură.

Acordarea votului universal la sfârşitul războiului face din ţărănime o categorie care, prin număr, putea înrâuri viaţa politică. La 5 decembrie 1918 înfiinţează Partidul Ţărănesc, cu scopul reprezentării intereselor ţăranilor în noul context social şi politic al României Mari.

La primele alegeri pe baza votului universal (2-9 noiembrie 1919), Partidul Ţărănesc obţine 10,7% din mandatele pentru Adunarea Deputaţilor şi 13% din cele de la Senat (locul patru).

Ca urmare, participă la guvernul de concentrare naţională condus de Al. Vaida-Voevod, în care deţine funcţia de ministru al Agriculturii şi Domeniilor (16 decembrie 1919-12 martie 1920). Reuşeşte să promoveze o lege care îi va purta numele şi care prevedea împroprietărirea şcolilor săteşti cu o suprafaţă de teren pe care să se poată face practica agricolă (s-au acordat în total 100 ha teren arabil şi 25 ha de vie).

In urma fuziunii Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român (1926) condus de Iuliu Maniu, se formează Partidul National Ţaranesc, unde devine vicepreşedinte. Deputat de Argeş, apoi senator de drept în toate legislaturile perioadei interbelice. Deseori mergea îmbrăcat în straie ţărăneşti tradiţionale la şedinţele legislativului.

După cucerirea puterii de către Partidului National Ţaranesc , în 1928, ocupă o serie de funcţii ministeriale în guvernele conduse de Iuliu Maniu şi Gheorghe Mironescu: ministru al Agriculturii şi Domeniilor (10 noiembrie 1928-6 iunie 1930; 7-12 iunie 1930; 13 iunie-9 octombrie 1930), ministru de Interne (10 octombrie 1930-4 aprilie 1931; 11 august 1932-8 ianuarie 1933).

In urma retragerii lui I. Maniu de la conducerea PNŢ, preia preşedinţia partidului între 20 noiembrie 1933 şi 23 noiembrie 1937, perioadă în care face opoziţie guvernării liberale a lui Gheorghe Tătărescu. Işi transpune ideile doctrinare în programul partidului (aprilie 1935) de creare a „statului ţărănesc”, întemeiat pe colaborarea tuturor claselor sociale în cadrul unei „democraţii rurale”.

După instituirea regimului autoritar al lui Carol II, acceptă să fie consilier regal (17 aprilie 1940), dar demisionează (26 iunie 1940) atunci când se pune problema cedării Basarabiei. Participă ca voluntar la războiul împotriva URSS, fapt pentru care i se va retrage dreptul de a alege şi a fi ales la alegerile din 1946, fiind considerat de autorităţile comuniste „voluntar hitlerist şi provocator de război”.

După venirea la putere a comuniștilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat cu ocazia diversiunii cunoscute sub denumirea de „Înscenarea de la Tămădău”, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ.

 

 

 

 

La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la temniță grea pe viață, 10 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.

Işi sfârşeşte viaţa în închisoare după mulţi ani de suferinţe şi umilinţe, în martie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.

 Comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, in 1963, a fost tortionarul Alexandru Vişinescu ,acesta fiind şi ultimul comandant al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Prin convingerile, ideile şi acţiunile sale, Ion Mihalache  a fost un adevărat simbol al lumii ţărăneşti interbelice.

Avea calităţile cu care era identificat prototipul ţăranului român în epocă: modestie, patriotism, cinste exemplară, credinţă faţă de monarhie. In concepţia sa, progresul ţării nu consta în industrializare, ci în agricultură.

Milita pentru infiintarea de cooperative formate în mod voluntar de către ţărani, astfel încât să existe o organizare mai eficientă a muncii şi o mai bună valorificare a produselor. Şi-a pus ideile în practică chiar în satul natal, unde a organizat o cooperaţie cu bune rezultate în plan economic şi social.

In politică a rămas fidel liderului partidului, I. Maniu, pe care nu l-a părăşit, aşa cum au făcut mai toate celelalte figuri proeminente ale partidului.

 

 

Foto: Iuliu Maniu si Ion Mihalache

 

 

A rămas însă în umbra acestuia, nereuşind să devină o personalitate de prim rang.

Este autor al scrierilor: „Imbunătăţirea soartei materiale a învăţătorilor (1911), Ce politică să facem? (1914), Noul regim agrar (1925), Scrisori către plugari (1930), Statul ţărănesc (1936), Zece ani de la fuziunea PNŢ (1936), Tineretul român şi naţionalismul constructiv (1937), Statul ţărănesc. Lămurirea Programului PNŢ (1944), Ce politică trebuie să facem (1995)”.

 

 

 

1994: A avut loc în Republica  Moldova controversatul sondaj de opinie „La sfat cu poporul”, ale cărui rezultate sunt invocate de către autorități ca argument pentru fortificarea „statalității” Republicii Moldova.

Referendumul din 1994 a fost in fapt un sondaj sociologic desfăşurat la nivel naţional pentru a stabili dacă ţara ar trebui să-şi conserve independenţa şi integritatea teritorială, care atunci constituia o preocupare deosebită in contextul izbucnirii  conflictului transnistrean.

A fost adresată o singură întrebare, dar complexă, iar cetăţenii au putut răspunde cu „Da” sau „Nu”.

Textul întrebării a fost următorul: Sunteţi pentru ca R. Moldova să se dezvolte ca un stat independent şi unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranităţii Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate şi să menţină relaţii economice reciproc avantajoase cu toate ţările lumii şi să garanteze cetăţenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internaţional?

Au participat aproximativ 75%, iar 95,4% din moldoveni au votat „Da”.

 

Personalităţi publice şi o mare parte a presei a prezentat referendumul ca o mare lovitură pentru mişcarea pentru reunificarea României cu Moldova din ambele ţări.

Criticii acestui asa zis referendum au atras atenţia asupra a două probleme de organizare: titlul nu a fost „referendum”, ci „sondaj sociologic”, iar unica întrebare adresată cerea un răspuns unic la mai multe probleme. 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, Bucureșt, 2008.

  4. Timpul.md

  5. Istoria md.

  6. Wikipedia.ro

  7. http://biografii.famouswhy.ro/ion_mihalache/

  8. http://www.rador.ro/2019/03/06/calendarul-evenimentelor-6-martie-selectiuni-4/

Publicitate

06/03/2019 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: