CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 4 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

Ziua de 4 martie în istoria noastră

 

 

 

 

 

1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, Adunarea norodului, ocupă localitatea Slatina din  Muntenia.

 

Tudor Vladimirescu, portret de Teodor Aman (realizat postum conform descrierilor pandurilor)

Tudor Vladimirescu,(n.1790-d.1821), portret de Teodor Aman (realizat postum pe baza  descrierilor pandurilor)

 

 

Starea principatelor românești se agravase mult în timpul domniilor fanariote. Regimul acestor domnitori, dominat de corupție, fiscalitate excesivă și abuzuri de tot felul, conjugat cu efectele dominației otomane precum și a războielor ruso-turce a agravat starea și așa grea a țărănimii din principate.

Ca un protest, în ianuarie 1821, în Muntenia se declanșează mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, care, pe parcurs ia amploare cu nimic mai joasă unei adevărate revoluții.

Odată cu moartea ultimului domnitor fanariot din Muntenia, Alexandru Șuțu, se crea o posibilitate de acțiune pentru boierii pămînteni care doreau înlăturarea domnilor fanarioți.

Conducerea Munteniei a fost preluată de un Comitet de ocîrmuire, constituit dintr-un grup de boieri pămînteni: Gr.Brîncoveanu, Barbu Văcărescu și Grigore Dimitrie Ghica, viitorul domnitor.

Comitetul de ocîrmuire încheie înțelegerea cu Tudor Vladimirescu, comandant al pandurilor în anii războiului ruso-turc 1806-1812, mandatîndu-l să declanșeze mișcarea armată întru acapararea puterii în Muntenia.

În Oltenia, mișcarea armată capătă caracterul unei revoluții de redeșteptare națională, alipind țărani și orășeni, fapt care impune corecții în programul și acțiunile lui Tudor Vladimirescu întru satisfacerea nevoilor nu doar a boierimii ci și a țărănimii și orășenimii.

 Adunarea Norodului, a fost constituita ca o oștire revoluționară, la Slatina atingand deja cifra considerabilă de 10 000 oameni.

 

 

 

1882:  S-a născut omul politic Nicolae Titulescu, ilustru diplomat român, jurist și om politic, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române; (d. 17 martie 1941 la Cannes, in Franta).

 

 

 

 

 

 

 

 

În anii 1928 – 1936, a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani.

Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei respective de către București.

  A militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii.

Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici.

După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru pace), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene. Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convențiile:

-împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;

-pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);

În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze.

Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.

 

 

 

1897: A încetat din viaţă Alexandru Lahovari, jurist şi om politic, orator de mare talent a fost un politician și ministru de externe, fratele lui Iacob N.Lahovari si Ion N.Lahovari; (n. 16 august 1841).

 

 

 

 

 

 

 

Străbunicul său a fost caimacam al Olteniei; bunicul său a reprezentat județul Vâlcea în Obșteasca Adunare de la 1831, primul Parlament român, iar tatăl său, Nicolae Lahovari, a fost un foarte prețuit om politic care a ocupat demnitățile de membru al Divanului ad-hoc, senator și sub-secretar de Stat al afacerilor străine.

  La 11 martie 1871, in  guvernul Lascăr Catargiu, Alexandru Lahovari a primit portofoliul justiției, pe care l-a deținut patru ani și jumătate. În timpul acesta, Lahovari a făcut însemnata reformă a codului penal și a procedurii penale.

A avut un  rol important  în chestiunile cele mai vitale pentru țară — cum a fost „Chestiunea Dunării” și altele.

De la 1884 și până la 1888, Lahovari a fost «Fulgerul» faimoasei opoziții care a dărâmat guvernul lui I. C. Brătianu.

 

 

 

 

1907:  Răscoala ţărănească din 1907. Peste 2.000 de ţărani răsculaţi pătrund în Botoşani, unde au loc ciocniri sîngeroase cu armata.

1923:  Se creează Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC), organizaţie nationalista de dreapta  condusă de profesorul universitar A.C. Cuza, din care s-a desprins ulterior  Garda de Fier.

 

 

 

 

1942: A murit  istoricul literar şi bibliograful Gheorghe Adamescu; (n.23.07.1869).

1946: A avut loc primul congres al femeilor din România. Cu această ocazie s-a constituit Federaţia Democrată a Femeilor din România.

 

 

1949: S-a născut scriitoarea Lucia Verona.

 

 

 

1952: S-a născut  scriitorul  si diplomatul Gabriel Gafiţa.

 

 

 

1959: S-a născut  criticul de film si realizatorul de emisiuni la TVR, Eugenia Voda.

 

 

1964: Direcţia Târgului Internaţional de la Leipzig acordă instalaţiei româneşti de foraj 3-DH-200 medalia de aur.

 

 

1975: A murit Cornel Chiriac, cel mai cunoscut comentator de radio în genurile pop, rock, jazz al anilor ’60, inițiatorul emisiunii „Metronom” la postul național de radio, colaborator al postului „Europa Liberă”.

 

 

 

 

În 1969, părăseşte ţara, stabilindu-se în Germania federala. La 24.02.1995, s-a inaugurat, la Ploieşti, Clubul de Jazz „Cornel Chiriac” (n.8 mai 1941, Uspneca, Basarabia).

1977:  La ora 21:22,se produce  un puternic cutremur, cu efecte devastatoare asupra României.

 

Cutremurul din 1977 în România, cartier din București, preluat de pe wikimedia.org
Cutremurul din 1977 în România 

Cutremurul a avut o magnitudine de 7,3 grade pe Scara Richter și a făcut în timp de circa 55 de secunde, 1 578 de victime, din care 1 424 numai în București. La nivelul întregii țări au fost circa 11 300 de răniți și aproximativ 35 000 de locuințe s-au prăbușit.

Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la București unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din România, la o adâncime de circa 100 km.Unda de șoc s-a simțit  în toata Peninsula Balcanica.

Distrugeri importante s-au mai semnalat si in alte localitati din sudul si estul tarii, si chiar in unele tari vecine (in Bulgaria si in Iugoslavia).

In urma cutremurului au murit 1570 de oameni, iar alte peste 11000 de persoane au fost accidentate.

 Intre marile personalitati pe care le-a pierdut poporul roman la cutremur s-au numarat :

 

 Toma Caragiu, actor român de teatru și film (n. 1925)

Alexandru Ivasiuc, prozator român (n. 1933)
A. E. Baconski poet, prozator, eseist român (n. 1925)
Savin Bratu, critic, istoric și teoretician literar român (n. 1925)
Daniela Caurea, poetă română (n. 1951)
Mihail Petroveanu, critic și istoric literar român (n. 1923)
Veronica Porumbacu, poetă și prozatoare română (n. 1921)
Mihai Gafița, critic și istoric literar român (n. 1923)
Alexandru Bocăneț, regizor român de televiziune (n. 1944)
Doina Badea, interpretă română de muzică ușoară (n. 1940)
Eliza Petrăchescu, actriță română de teatru și film (n. 1911)
Tudor Dumitrescu, pianist și compozitor român (n. 1957)
Ioan Siadbei, lingvist și istoric literar român (n. 1903)
Constantin Baciu, prozator și publicist român (n. 1911)
Florin Ciorăscu, fizician român (n. 1914)
Paul C. Petrescu, fizician român (n. 1915)
Filofteia Lăcătușu, solistă de muzică populară (n. 1947)

De asemenea, numeroase obiective industriale au fost afectate sever.

S-au inregistrat incendii provocate de explozii de gaze si alte surse de foc deschis.

Singura inregistrare a acestui dezastru a fost luata de un magnetofon din sala de concerte a Radioteleviziunii in timpul pauzei.

 

 

 

 

 

 

1999: A murit Vlad Muşatescu, scriitor şi traducător român (n. 04.05.1922).

 

 

2005: A decedat  Mihai Brediceanu, dirijor, compozitor și matematician, dirijor al Filarmonicii George Enescu (1982-1990). A fost dirijor în State, profesor la Universitatea Syracuse, N.Y. ; (n. 14  mai 1920).

 

 

 

 

 

Ca matematician a fost preocupat de politempie.

 În 1977 Mihai Brediceanu a brevetat inventia polimetronomului (polytimerul), după cercetări îndelungate la Syracuse University – SUA .

 

 

 

2007: A murit Şerban Georgescu, compozitor român (n. 05 aprilie 1952).

 

 

2008:  Camera Deputaţilor a adoptat Legea votului uninominal. Actul normativ a fost adoptat cu 231 voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi 18 abţineri.

 

Bibliografie (surse):

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor, Editura Universitară, București, 2006;

  4. Keith Hitchins, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998.

  5. Istoria md.

  6. Wikipedia.ro

  7. Mediafax.ro

  8. http://www.cutremur.net/;  deschide.md ; ro.wikipedia.org/wiki/Cutremur

 

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor, Editura Universitară, București, 2006;

  4. Keith Hitchins, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998.

  5. Istoria md.

  6. Wikipedia.ro

  7. Mediafax.ro

  8. http://www.cutremur.net/;  

  9. ro.wikipedia.org/wiki/Cutremur

  10. https://www.cinemagia.ro

 

04/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cohortele – Primele unități militare naționale ale românilor basarabeni

Manifestație la Chișinău în data de 10 martie 1917, prilejuit de înlăturarea guvernării țariste.

Primele unități militare naționale basarabene

Armata rusă, din Galiția pâna la Marea Neagră, cuprindea într-o însemnată proporție soldați și ofițeri basarabeni – circa 200 000 oameni. Soldatul român basarabean făcuse numeroase campanii în serviciul țarului: în Crimeea, în Balcani, în Manciuria.

In anii primului război mondial, hazardul operațiilor militare i-a pus pe basarabeni în fata altor români, aflaț în rândurile armatei austro-ungare împotriva careia luptau sub drapel rusesc.

Ei au avut revelația folosirii aceleiași limbi române, care depășea frontierele imperiului rus si al regatului aliat, a unei naționalități mai vaste și mai bogate careia îi apartineau și basarabenii. Fructul acestei experiențe l-a constituit nașterea unei puternice mișcari naționale în rândul oștirii basarabene, atât pe fronturile militare, cât si în interiorul Imperiului țarist.

Încă în vara 1917, generalul D.Şcerbacev, comandantul armatei ruse pe Frontul român, aprobase  organizarea în Basarabia a 16 detaşamente mobile de miliţie (cohorteîn componența fiecăruia intrând câte 100 de miliţieni și i s-a ordonat lui A.Crihan să le organizeze.

În iulie 1917 a fost format la Chișinău, de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, Sovietul Central Moldovenesc.

S-a putut constirui  numai un regiment moldovenesc de infanterie cu  2 batalioane, iar la 17.11.1917 a fost dislocată la  Chișinău prima baterie de artilerie moldovenească.

Pentru potolirea anarhiei și susținerea rânduielii în Basarabia, pe vremea demobilizării, Congresul a hotărât să se sporească numărul cohortelor de la 16 până la 100, având fiecare în componență câte 100 de soldați.

În vara anului 1917, încep sa se constituie primele comitete naționale ostășești moldovene la Iași, Chișinău, Odesa, Sevastopol, Kiev, Ecaterinoslav, etc.

Acestea își propuneau să militeze pentru înfiintarea unui organism național, menit să conducă  Basarabia de sine stătător si și să organizeze  armata națională.Primul comitet ostășesc s-a constituit la Odesa din initiativa capitanului de stat major din armata rusa Emil Cately,  a sublocotenetului Ion Pascăluță și voluntarului St. Holban.

Acest comitet a obținut aprobarea de la Statul major regional Odesa, de a separa soldații basarabeni care serviseră pe front și erau răniți, in unități proprii, denumite simbolic «cohorte nationale» – unități, care urmau sa fie trimise în Basarabia pentru menținerea ordinii.

Primele patru cohorte, comandate de sublocotenenții N. Ciornei, O. Otel si D. Budescu, echipate și dotate cu muniții din Arsenalul armatei din Odesa, au sosit la Chișinău, la mijlocul lunii septembrie 1917.

După exemplul Odesei, comitetele naționale ostătșești, create in majoritatea zonelor în care se aflau soldații basarabeni, trec grabnic la constituirea  cohortelor naționale și trimiterea lor spre Chisinau, pentru a fi inrolate în armata națională.

La aceasta opera de interes vital pentru Basarabia si-au adus contributia substanțială, pe lângă cei de la Odesa, comitetul ostășesc de la Iași, creat in iunie 1917 din initiativa sublocotenentilor de rezerva Gr. Cazachii, And. Scobioala si V. Tautu; comitetul ostasesc din garnizoana Sevastopol organizat si condus de sublocotenentii in rezerva C. Spinei si I. Rotaru; comitetul ostasesc moldovenesc din Tighina, condus de sublocotenentul D. Dragomir, locotenentul Th. Zeletin si studentul D. Caraus; cercul studentesc moldovenesc din Kiev, initiat de studentii Vl. Cazacliu si Vl. Bogos; comitetele ostatsesti din Ecaterinoslav, Vosnesens, etc.Lupta acestor patrioți nu a fost zadarnică.

Din oamenii recrutați de ei si trimisi la Chișinau, a fost constituit pâna în toamna anului 1917, primul batalion national alcătuit din 4 cohorte cu sediul în capitala Basarabiei și încă 12 cohorte, repartizate câte două de fiecare județ.

Coordonarea activității de recrutare și conducere a unităților în scopul menținerii ordinii atât în capitală, cât și în județe a fost pusă în sarcina Comitetului Central ostășesc moldovenesc din Chișinău, care s-a constituit din foști ofiteri activi în armata imperială rusă, aflați la Chișinau în covalescență , dupa rănile dobândite pe front. Cei mai activi dintre aceștia au fost: col. N. Furtună, col. (r.) T. Cojocaru, cpt. Ch. Andronache, lt. An. Moraru, mr. V. Cijevski si slt. (r.) Gh. Pântea.

Infaptuirile cele mai importante ale Comitetului Central ostășesc au fost convocarea Congresului general ostășesc și organizarea Sfatului Țării.In vederea pregătirii Congresului o delegație a Comitetului Central ostășesc, alcatuită din sublocotenentul I. Pascaluța și voluntarul St. Holban a fost trimisă la Petrograd pentru a obtine de la Kerenski, ministrul de razboi si Marina al Rusiei revolutionare, acceptul pentru  participarea la congres a reprezentantilor ostașilor basarabeni, aflători in toate unitățile din armata rusă, precum si aprobarea pentru sporirea numarului de cohorte de la 16 la 100 si înființarea primelor regimente moldovenești.

Dupa o atentă și minuțioasa pregătire, la 20 octombrie 1917, s-a deschis la Chișinau în Casa Eparhială a primul congres militar moldovenesc. Erau prezenți în sala 600 delegați, ofițeri și soldați basarabeni de pe toate fronturile, precum și circa 500 delegați, reprezentând diferite organizații profesionale.Prezidat de maiorul V. Cijevski, sublocotenentii Ioan Pascăluță si Gherman Pântea, Congresul a hotărât declararea autonomiei Basarabiei în cadrul Republicii federative democratice ruse si alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului – denumit Sfatul Țării, în compunerea căruia sa fie numiți și 44 ostași aleși de Congres.

La incheierea lucrărilor, pe data de 25 octombrie 1917, Congresul a adoptat un număr de 11 rezoluții privitoare la principiile privind organizarea autonoma a Basarabiei.Sfatul Tării înființat astfel prin hotărârea Congresului ostășesc, și-a deschis lucrările la Chișinau la 21 noiembrie 1917.

Documentele caracterizează acest moment drept cea mai mare sărbătoare din capitala Basarabiei în ultimii 100 ani. De asupra palatului Sfatului Tarii a fost arborat drapelul national, iar în sală, în furtuna de entuziasm si lacrimi, s-a intonat «Desteaptă-te, române!»si «Pe-al nostru steag e scris unire!».

Din balcon, asistența a primit, apoi, defilarea detașamentelor militare venite să salute primul parlament national al Basarabiei autonome.Conform proiectului de organizare a ocârmuirii Basarabiei, a fost ales primul președinte al Sfatului Țării in persoana lui Ion Inculeț și organul executiv al Adunarii Naționale – Sfatul directorilor generali, alcatuit dintr-un director-presedinte si 10 directori generali pe departamente.

Crearea Sfatului Țării, urmată de «proclamarea Republicii Moldovenesti autonome», a reprezentat prima etapa. A doua etapa va fi declararea, in mod simbolic, la 24 ianuarie 1918, a independentei noii republici. Ea va netezi drumul spre etapa a treia: Unirea.

Rezoluțiile Congresului militarilor moldoveni din 25 – 27 octombrie 1917

  

 Despre Republica federativă rusească

Fiindcă Rusia e foarte mare și înlocuită de o mulțime de popoare, fiecare cu cultura lui deosebită și cu conștiința națională, ocârmuirea centrală din Petrograd numai împiedică propășirea culturală a națiilor și îmbunătățirea stării lor economice.
În vederea acestei împrejurări, întâiul congres ostășesc a hotărât: să se recunoască că forma cea mai potrivită a ocârmuirii Rusiei este republica federativă democratică.

 Despre autonomia Basarabiei

Având în vedere cultura națională a neamului moldovenesc și trecutul său și plecând de la principiul revoluției, că fiecare norod are dreptul singur să hotărască de soarta sa, congresul în dorința de a uni neamul moldovenesc și a-i chezășui drepturile lui naționale și propășirea lui economică și culturală a hotărât: să declare autonomia teritorială și politică a Basarabiei.

Pentru apărarea drepturilor și intereselor autonomiei Basarabiei, pe lângă stăpânirea vremelnică să fie un împuternicit al neamului moldovenesc.

Găsind că rânduiala veche de a întocmi oștirile amestecând la un loc felurite neamuri, era așezată pe temeiuri antidemocratice, și avea de scop slăbirea noroadelor și totodată recunoscând, că numai sub steagurile moldovenești și condus de ofițeri moldoveni, poporul moldovenesc va putea apăra patria (țara) și slobozeniile câștigate prin revoluție, congresul a hotărât: să se înceapă cât mai degrabă alcătuirea oștilor moldovenești de tot felul de arme.

Pentru formarea și ocârmuirea lor să se alcătuiască în cel mai scurt timp comitetul general ostășesc moldovenesc în frunte cu un comisar pentru afacerile militare moldovenești și cu un împuternicit în Stavcă.

Comitetul general va alcătui proiectul naționalizării oștilor moldovenești și va începe a introduce naționalizarea în viață.

 

 

 

Surse:

 

http://centenarulromaniei.ro/rezolutiile-congresului-militarilor-moldoveni-din-25-octombrie-1917/

http://m.moldovenii.md/md/section/234/content/4294

http://basarabia91.blogspot.com/2011/01/primele-unitati-militare-nationale.html

Jipa Rotaru, Anuarul Muzeului National de Istorie a Moldovei, II, Anul 1992

04/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O realitate tristă: Republica Moldova este un stat eşuat. Unde şi când s-a greşit ?

 

Unire

 

 

Cu ce-am greşit în relaţia cu Republica Moldova?

 

La 6 mai 1990 avea să se întâmple Primul Pod de Flori, moment simbolic de o valoare istorică excepţională, ocazia cu care, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, nu a mai fost nevoie de acte pentru a traversa frontierea româno-sovietică. 

Era o clipă de graţie într-o istorie făurită din atât de multe episoade tragice, era, pentru cei aproximativ 1.200.000 de români prezenţi de-alungul frotierei la Prut, un semn cert că Dumnezeu îşi întorsese în fine faţa spre ei şi că momentul unei mari împliniri istorice avea să fie de acum iminent.

“La Podul de Flori am văzut atâtea lacrimi de bucurie încât am înţeles că nici o sârmă ghimpată, nici un zid de beton, nici un fel de tancuri, nici un fel de Rusie nu ne vor despărţi niciodată! Lumea s-a întâlnit cu drag. A fost o zi de vis curat!” relata scriitorul Andrei Strâmbeanu.

Aşa şi a fost. Dar, după această zi de vis curat, jocul politic şi-a reintrat instantaneu în drepturi şi oamenii au început să aştepte ceea ce credeau ei că s-a prefigurat ca eveniment legic şi de neocolit.

De unde avea să vină soluţia? Cine urma s-o construiască? Cine avea să anunţe şi apoi să pună în operă o asemenea viziune?

Din acel moment şi până acum, la toate aceste întrebări, nu a existat nici un răspuns articulat în singurul mod şi pe singurul palier în care contează, cel politic. Marele subiect a devenit tabu.  

N-a existat niciodată nici puterea, nici curajul, nici ştiinţa dar nici până la capăt fervoarea mesianică necesară, pentru ca un lider politic din România să afirme deschis că ţinta sa supremă, cea pentru care este gata să lupte până la capăt, ar fi unirea ţării cu Republica Moldova.

Şi invers: niciunul nu a îndrăznit să declare public că subiectul nu-l interesează.  Nu am avut un lider de talie uriaşă, de tip Helmut Kohl, care să vadă o unitate a spaţiului românesc, cerând deschis Europei şi lumii să recunoască acest adevăr istorice.

Dar nici n-am avut unul care să spună celălalt adevăr: eram atunci, ca şi acum, prinşi în jocuri care ne depăşesc, nereuşind să ieşim din statutul nostru de ţară la margine de imperiu, atunci fiind parte din zona de contact între lumile despărţite odată de Cortina de Fier şi care se reaşezau rapid în noile mătci.

Drept care, lipsindu-ne toate acestea, am încercat să jucăm în ceea ce dintotdeauna a fost tradiţia diplomaţiei noastre: jocul supravieţuirii, cu fundul în cât mai multe luntri, încercând să nu supărăm pe nimeni până la capăt, bucurându-i puţin când pe unii, când pe alţii, în funcţie nu de interese ale unor mari alianţe, ci în raport cu negocierile zilnice ajutătoare la obţinerea unei linişti pe cât de fragile, pe atât de trecătoare.

Dacă proiectul politic fie că nu exista, fie că nu se putea vorbi deschis despre el, am preferat continuarea relaţiei sentimentale, bazându-ne pe ceea ce au făcut şi încă mai fac (din ce în ce mai puţin şi pe neştiutelea) zecile şi zecile de ONG-uri care au realizat cam tot ce se putea obţine pe bază de entuziasm şi resursele de care dispuneau, scrie adev.ro/pbgmne.

 

 

 

 

 

Imagini pentru harta r moldova

 

 

 

 

 

 

 

Republica Moldova – stat eşuat: unde şi când s-a greşit ?

 

 

 

 

Că Republica Moldova este un stat eşuat nu e un secret pentru nimeni şi acest lucru este cu atît mai evident cu cît, cu ocazia celor 25 de ani de independenţă, la această temă se fac diferite studii, bilanţuri, declaraţii etc., toate acestea scoţând în prim plan o realitate tristă.

Dar, totodată, dincolo de această constatare, prea puţini se întreabă: Cum de s-a ajuns în situaţia respectivă, unde şi cînd s-a greşit?

Prima mare greşeală a fost făcută imediat după declararea independenţei. Atunci, Republica Moldova nu a avut curajul Statelor Baltice, care şi-au stabilit clar priorităţile politicii externe.

În loc să pornească ferm spre Uniunea Europeană şi NATO, Republica Moldova a decis să mai cocheteze puţin cu fosta Uniune Sovietică, aderînd la Comunitatea Statelor Independente.

Aceasta a făcut Republica Moldova în continuare dependentă de piaţa estică, subminînd orice posibilitate de diversificare a pieţelor de desfacere. În rezultat, economia ţării a devenit extrem de vulnerabilă şi nu s-a putut dezvolta, aşa cum o cereau noile realităţi. Iar această vulnerabilitate a ieşit şi mai mult în evidenţă odată cu crizele financiar-economice din Rusia, embargourile impuse de Moscova etc.

A doua mare greşeală ţine de eşecul Republicii Moldova ca stat unitar. Astfel, Chişinăul nu s-a poziţionat corect în raport cu problema transnistreană nici în momentul apariţiei ei, nici ulterior.

Chiar dacă a semnat acordul de încetare a focului la Nistru cu Rusia, Chişinăul niciodată nu a avut curajul să recunoască că în Transnistria a luptat anume cu armata rusă, după cum nu a avut curajul să ceară schimbarea formatului de negocieri prin redefinirea statutului Rusiei din stat mediator şi garant în stat parte în conflict.

Iar premise pentru aceasta a avut de nenumărate ori, inclusiv atunci cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului, examinând dosarul Ilaşcu şi alţii contra Moldovei, a spus clar ce rol a avut Moscova în apariţia şi menţinerea în toţi aceşti ani a regimului separatist de la Tiraspol. Mai mut ca atît, Chişinăul nu a ştiut nici măcar să joace abil pe conjunctura internaţională favorabilă şi să profite de decizia Summit-ului OSCE de la Istambul pentru a obţine retragerea trupelor şi armamentului rusesc din stînga Nistrului.

A treia mare greşeală Republica Moldova a comis-o atunci când şi-a permis să tragă pe sfoară Uniunea Europeană. Prinzând cu mare greu ultimul tren spre Uniunea Europeană (în 2009), Republica Moldova a avut o prestaţie de nivel doar pînă la un moment dat, reuşind să devină lider în Parteneriatul Estic, să obţină Acord de Asociere cu Uniunea Europeană şi Acord de liberalizare a vizelor.

De cum şi-a văzut îndeplinite aceste obiective (importante şi din punct de vedere electoral pentru partidele aflate la guvernare), cei ce conduceau Republica Moldova s-au dedat unor abuzuri şi derapaje fără precedent, distrugînd în decurs de un an (2015) tot ce se construise în mai bine de 5 ani.

Astăzi, UE, chiar dacă nu declară deschis acest lucru, tratează Republica Moldova ca pe o mare problemă ce există la frontierele sale şi, mai ales în lumina ultimelor evenimente ce au marcat profund situaţia internă din UE, nici teoretic măcar nu admite posibilitatea aderării Republicii Moldova.

A patra mare greşeală a fost că Republica Moldova aşa şi nu a avut curajul să transpună în fapt reforma ce prevedea descentralizarea teritorială. Aceasta a distrus practic orice urmă de dezvoltare în teritorii, a majorat decalajul dintre centru şi periferii, a determinat multe teritorii să privească Chişinăul ca pe un duşman, ceea ce a sporit riscul unor eventuale noi sciziuni teritoriale.

A cincea mare greşeală este că în toţi anii de independenţă nu s-a făcut nimic pentru asigurarea de facto a securităţii Republicii Moldova – începând de la securitatea energetică (cea mai sensibilă) şi terminînd cu securitatea alimentară, ecologică, informaţională etc. – peste tot situaţia e sub orice critică. În rezultat avem un tablou dezolant – Republica Moldova un stat dependent din toate punctele de vedere, care aminteşte de departe de un colos cu picioare de lut ce se poate prăbuşi în orice moment.

A şasea marea greşeală ţine de faptul că în toţi cei 25 de ani de independenţă, Republica Moldova nu a tratat niciodată cu seriozitate reforma instituţiilor statului, astfel încît acestea să devină cu adevărat eficiente, să pună în capul mesei legea şi interesul cetăţeanului. Astăzi, majoritatea instituţiilor statului sînt măcinate de corupţie, birocraţie, servesc interesul unor persoane sau grupuri de persoane concrete, dat nicidecum al cetăţeanului, al ţării.

A şaptea mare greşeală este că Republica Moldova nu a avut şi nici nu are o viziune clară în raport cu diaspora. Potrivit unor informaţii, fiecare al treilea cetăţean apt de muncă se află peste hotare, fiind în mare parte rupt de realităţile din ţara lui.

În afară de faptul că aceşti cetăţeni trimit acasă bani rudelor şi apropiaţilor lor şi astfel contribuie la dezvoltarea economiei de consum, ei sînt lipsă în totalitate din viaţa ţării.

Ei nu contribuie la sistemul de protecţie socială, la sistemul de asigurare medicală, nu contribuie la bugetul de stat, iar aceasta creează mari probleme sistemelor respective şi pun în pericol capacitatea statului de a plăti pensii, salarii, indemnizaţii. Şi mai grav este că statul (poate cu excepţia programului PARE 1+1) niciodată nu s-a gîndit cum să-i aducă acasă pe aceşti oameni, să le creeze condiţii ca să-şi deschidă mici afaceri, să-i asigure cu locuri de muncă etc.

A opta mare greşeală este că, în cei 25 de ani de independenţă, Moldova niciodată nu a avut o clasă politică responsabilă, care să convină asupra unor priorităţi naţionale ce nu s-ar schimba odată la cîţiva ani, concomitent cu schimbarea puterii. Cei ce s-au perindat la putere în toţi aceşti ani (poate cu unele mici excepţii) au fost nişte profitori care au urmărit doar îmbogăţirea personală şi nu le-a păsat de loc de ţară, de viitorul ei.

Şirul acestor  greşeli poate continua la infinit, dar şi aşa e clar că Republica Moldova e un stat eşuat şi nu are nici o perspectivă de viitor.

În această situaţie este logic să ne întrebăm: Cine mai are nevoie de Republica Moldova ca stat independent?

Iar răspunsul e simplu: politicienii care tratează această ţară ca pe o vacă de muls şi care încă mai au ceva de stors din ea.

Posibil, de acest stat să mai aibă nevoie şi poliţiştii, vameşii, inspectorii fiscali, alţi funcţionăraşi corupţi, care stau oploşiţi prin birouri şi adună dijma cu sacul, trăind mai bine decît cei mai prosperi oameni de afaceri.

Nu cred că voi greşi dacă voi spune că cetăţenii simpli nu mai au nevoie de acest stat, care nu le oferă nimic în afară de o existenţă mizerabilă cu mult sub limita sărăciei.

Bieţii profesori, medici, ţărani etc., care abia de-şi duc traiul, nu pot să-şi dorească existenţa în continuare a unui stat care-i umileşte şi care-i îmbogăţeşte doar pe cei de la putere.

De aceea, dacă s-ar face un referendum privind statalitatea Republicii Moldova, mai mult ca sigur că aproape 100% din participanţi ar pleda pentru lichidarea lui. Este adevărat că unii şi-ar vedea viitorul împreună cu România, alţii – cu Rusia, alţii – în componenţa altor state, inclusiv a unora ce ar putea apărea ulterior, dar acestea sânt deja detalii…

Ceea ce contează este realitatea tristă că, după 25 de ani de independenţă, practic nimeni nu mai are nevoie de statul independent – Republica Moldova!

 

Dumitru Spătaru

http://curentul.md/politica/republica-moldova-stat-esuat-unde-si-cind-s-a-gresit.html

 

 

 

 

 

04/03/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: