ZIUA DE 2 MARTIE ÎN ISORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

Ziua de 2 martie, în Istoria Românilor 

 

 

 

 

 

1716 – Apare lucrarea lui Dimitrie Cantemir, “Descriptio Moldaviae”, prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină, la cererea Academiei din Berlin.

 La 11 iunie 1714, fostul domnitor devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia şi limba poporului român. Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu şi în limba rusă în anul 1789.

 

 

 

 

 

Dimitrie Cantemir (1673 -1723) și harta Moldovei

 

 

Traducerea românească s-a făcut la mai bine de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei“ la Mănăstirea Neamţ în 1825.

Lucrarea este alcătuită din trei părţi şi este însoţită de prima hartă a Moldovei.

 

 

1814- În gubernia țaristă Basarabia s-a produs un cutremur de pământ.

1870 – A apărut la Bucureşti, revista “Columna lui Traian”, condusă de Bogdan Petriceicu Haşdeu, revistă politică, economică și literară, cu apariţie bisăptămânală până în 1883 (cu întreruperi).

 

 

 

1895 – S-a născut Eugen Relgis (Siegler), poet, romancier, sociolog, eseist; (m.1987).

 

 

1899- S-a născut Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog; fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938); organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti; (m. 1948).

 

 

 

 

 

1901 – S-a născut Tudor Tănăsescu, inginer, profesor la Institutul Politehnic din Bucuresti, membru corespondent al Academiei Române din 1952, unul dintre fondatorii școlii românești de electronică și radiotehnica.

 A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941 si a avut un rol important în dezvoltarea radiodifuziunii şi a industriei române de electronică.

A fost profesor la Institutul Politehnic din București. A elaborat teoria și metodele de proiectare ale amplificatoarelor radio de putere în clasă C ; (m.07.08.1961).

 

 

 1901 – S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste; (m. 1990).

 

 

 

 

 

1905 – S-a născut la Campulung Muscel, Radu Gyr (pseudonimul  lui Radu Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist.

 

 

 

A fost de mai multe ori laureat ( 1926, 1927, 1928) al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatură și Academiei Romane  A susținut un număr însemnat de conferințe cea mai cunoscută fiind Studențimea și Idealul Spiritual din 1935.

A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc.

În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940 – ianuarie1941 , Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, a autorizat o trupă de actori evrei sa înființeze  în Bucuresti teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioada, în care puterea o dețineau regimuri autoritare și  fasciste.

Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie  1941  cu revista Ce faci astă seară?

A fost arestat in timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea si  a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alaturi de Mircea Eliade, Nae Ionescu și alți intelectuali din perioada interbelică. Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui  Ion Antonescu .

După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sarata. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945):

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați».

Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte

A revenit acasă în 1956,dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

În închisoarea din Aiud , Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare.

Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

Din  1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitatea comunista.

La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic,  la 29 aprilie 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

 

 

1919 – A avut loc, la Moscova, Conferinţa internaţională a partidelor şi organizaţiilor comuniste.

S-a creat Internaţionala a III-a Comunistă (Comintern).

Posterul Cominternului (Internaționala a III-a Comunistă), preluat de pe uncp.edu

La 2-6 martie 1919 are loc la Moscova, Conferința internațională a partidelor comuniste și organizațiilor social-democratice, la care se creează “Internațională a III-a Comunistă” (Comintern), cu sediul la Moscova, grupare extermistă de stîngă cu caracter totalitar, la care a aderat Partidul Comunist Român în 1921.

Cominternul (din limba rusă: Коммунистичекий Интернационал (Kommunisticeskii Internațional) – (Internaționala Comunistă), cunoscută și ca Internaționala a III-a, a fost o organizație internațională comunistă fondată în 1919 de Lenin și de Partidul Comunist Rus (bolșevic), care avea ca scop lupta prin toate mijloacele posibile, inclusiv lupta armată, pentru răsturnarea burgheziei mondiale și pentru formarea unei republici sovietice internaționale, ca un stadiu de tranziție către abolirea definitivă a statului.

Cominternul a reprezentat o sciziune a elementelor de stînga din Internaționala a II-a, ca răspuns la incapacitatea acesteia din urmă de a forma o coaliție solidă împotriva primului război mondial, război pe care Internaționala a III-a l-a considerat un război imperialist.

Cominternul a ținut șapte Congrese Mondiale, primul în martie 1919 și ultimul în 1935. Grupurile care țin de tradiția comunismului de stînga recunosc azi numai valabilitatea primelor două congrese, cele de tradiție bolșevică, leninistă sau troțkistă – numai cea a primelor patru, iar partidele comuniste staliniste și maoiste recunosc valabilitatea tuturor celor șapte congrese.

 

 

1925 – S-a născut Edgar Cosma, compozitor şi dirijor, stabilit în Franţa după 1960.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1932 – S-a născut poetul si scriitorul de literatura  pentru copii, publicistul și editorul Petre Ghelmez.

 

 

 

 

 

 

 

 

Petre Ghelmez (n. 2 martie 1932, Gogoșari, județul Vlașca, azi județul Giurgiu – d. 9 martie 2001), a fost redactor la ziarul Scînteia tineretului, redactor-șef adjunct la revistele pentru copii Luminița, Arici-Pogonici, Cutezătorii, director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-șef al revistei Tribuna României (1974-1990) și director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995).

A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viața românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum și la radio și televiziune.

 

 

 

 

1936 – A murit Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha, sora mai mica a  reginei Maria a României.

Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha (d. 2 martie 1936), a fost membră a familiei regale britanice și nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii.

A deținut titlul de Mare Ducesă de Hesse (1894-1901) și Mare Ducesă  a Rusiei.

 

 

 

 

 

Foto: Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha si  Marele Duce Chiril Vladimirovici al Rusiei

Victoria a scandalizat famiile regale ale Europei cu divorțul său de  prințul Ernest Ludovic de Hesse, moștenitorul tronului Ducatului de Hesse, fiul cel mare al celui de-al treilea copil al reginei Victoria, prințesa Alice, Mare Ducesă de Hesse, și recăsătoria sa cu Marele Duce Chiril Vladimirovici al Rusiei (1905 – 1936).

 

 

 

1940 – S-a născut Sanda Golopenţia-Eretescu, lingvist şi eseist,

folcloristă, memorialistă, traducătoare, publicistă şi profesoară, membră a Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe. A contribuit la afirmarea cercetării semiotice a folclorului românesc; în 1980 a emigrat în SUA.

 

 

 

 

 

1941 – În urma revoltei legionare din 21-23.01.1941, conducătorul statului, generalul Ion Antonescu, a organizat un plebiscit cu privire la politica internă.

90% dintre votanţi s-au pronunţat pentru politica guvernului Antonescu şi împotriva legionarilor; (02.03-05.03.1941).

 

 

1949 – În România comunista a fost adoptată legea de expropriere a moșiilor mai mari de 50 de ha.

Au fost naţionalizate astfel 6.258 de moşii şi 4.456 conace.

 

 

1958 – Debutează  (la ora 17:00) programele emise de Studioul Teritorial Târgu Mureş al Radiodifuziunii Române. Între anii 1985 şi 1989 studioul a fost închis, de regimul comunist, ca şi celelalte studiouri din ţară. Din 22 decembrie 1989 Radio Târgu Mureş îşi relua activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara)

 

 

 

1964 – A murit inginerul Nicolae Vasilescu-Karpen, autorul unor  importante lucrări în domeniul electrotehnicii, hidromecanicii şi al construcţiilor; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932; 1942-1944); (n. 1870)

 

 

 

 

 

1966 – S-a născut actriţa Emilia Popescu.

 

 

 

 

A fost decorată la 13 decembrie 2002,  alaturi de alti artisti romani,  cu Ordinul Național Pentru Merit in  grad de Cavaler, „Pentru devotamentul si harul puse artistice din slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui  veac si jumatate  de existență a Teatrului  NAȚIONAL din  București „.

 

 

 

1968 – A murit, în Marea Britanie, Grigore Nandriş, filolog, lingvist şi memorialist, profesor la universităţile din Cernăuţi, Bucureşti, Londra şi Oxford (n. 1895).

 

1972 – S-a constituit Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti , filiala din Capitală a Uniunii Scriitorilor din România (USR), care are 1200 de membri şi în cadrul căreia funcţionează şase secţii, după genurile literare

 

 

 

 

1968- A murit, în Marea Britanie, Grigore Nandriş, filolog, lingvist şi memorialist, profesor la universităţile din Cernăuţi, Bucureşti, Londra şi Oxford; (n. 1895).

 

 

 

 

 

 

1981 – A murit Maria Andriescu, solistă vocală şi compozitoare; (n.18.09.1878).

1989 – Liviu Cornel Babeș, un pictor braşovean (n.10 septembrie 1942), s-a autoincendiat în timp ce cobora pe pârtia de schi Bradu din Poiana Braşov, în semn de protest față de regimul comunist din România.

El a lasat în urma lui o pancartă cu mesajul: „Stop Mörder! Brașov = Auschwitz”, o referire la represaliile cunoscute de participanţii la ampla revoltă anticomunistă din 15 noiembrie 1987, dintre care unii fuseseră lichidaţi  de regimul dictatorial al lui Ceaușescu.

Gestul său extrem de protest a fost reflectat amplu de presa internaţională, dar în România regimul lui Ceauşescu a păstrat o tăcere de mormânt.Dupa Revolutie, prin Legea nr. 93 din 3 iunie 1997, Liviu Cornel Babeș a fost declarat erou-martir, iar o stradă din Brașov îi poartă numele.
În ziua de 2 martie 2007, a fost dezvelită o placă de bronz comemorativă  în curtea Bisericii din Poiana Brașov.
Dumnezeu să-l odihnească!

 

 

 

 

 

1990 – A început procesul de la Timişoara, în cadrul căruia 21 de foşti generali şi ofiţeri din cadrul Securităţii şi Miliţiei comuniste au fost judecaţi pentru infracţiunea de genocid sau favorizare la genocid.

 

 

 

1990 – A fost înfiinţat Muzeul Aviaţiei, ca instituţie de sine stătătoare, la iniţiativa conducerii Forţelor Aeriene. Ideea înfiinţării unui muzeu cu specific aviatic în România a fost exprimată de Nicolae Iorga, dar demersuri concrete, desfăşurate de Liga Naţională Aeronautică, au apărut după Primul Război Mondial. Asociaţia a reuşit să adune material suficient pentru un muzeu, material în principal capturat de armata română din timpul ostilităţilor militare.

După evenimentele din decembrie 1989 ideea înfiinţării unui muzeu aviatic a fost readusă în discuţie. În cele din urmă, la 2 martie 1990, muzeul a fost înfiinţat prin HG. nr. 197, iar 3 ani mai târziu, a fost dat în folosinţă. La început muzeul a fucţionat în câteva corturi de campanie şi era amplasat pe aerodromul militar de la Otopeni, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian.

Ulterior muzeul primeşte din partea Comandamentului Aviaţiei Militare un sediu aflat în apropierea Aeroportului Internaţional Băneasa. Începând din 2 martie 2000 muzeul este mutat într-un spaţiu situat în vecinătatea Aeroportului Internaţional Otopeni. Muzeul a fost inaugurat la 18 martie 2006 în actualul spaţiu de pe Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2.

 

 

 

 

 

1992 – Republica Moldova a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală ONU a Rezoluţiei A/RES/46/223. Imediat după aderarea Republicii Moldova la ONU, mai multe din aceste agenţii, fonduri şi programe şi-au deschis, cu acordul Guvernului RM, oficii în ţară în vederea susţinerii activităţilor de promovare a democraţiei, bunei guvernări, prosperităţii, drepturilor omului şi consolidarea unui stat de drept modern şi european.  

 

 

 

 

 

 

La ora actuală, activitatea ONU în Moldova se desfăşoară în conformitate cu Acordul de Parteneriat ONU – Republica Moldova şi planul de acţiuni pentru perioada 2013-2017, care a fost semnat la Chişinău în decembrie 2012, de Şeful Guvernului Republicii Moldova, Rezidentul Coordonator ONU şi reprezentanţii organizaţiilor ONU în Republica Moldova.

 

 

 

 

 

1992-  Președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a autorizat  intervenția militară împotriva elementelor criminale separatiste de pe malul stîng al Nistrului.

Trupe ale Republicii Moldovenești Nistrene autoproclamate	Mercenari ai regimului separatist de la Tiraspol,

La 2 martie 1992, după ce Republica Moldova a primit statul de membru al ONU, Președintele Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva elementeleor criminale de pe malul stîng al Nistrului.

Ulterior ziua de 2 martie este consemnată drept Ziua memoriei – zi de comemorare a celor căzuţi în cadrul Războiului de pe Nistru (1990-1992) pentru apărarea independenţei şi a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Răboiul de la Nistru, provocat și susținut pe toate căile de Rusia nu a început nicidecum pe 2 martie 1992! În acea zi Dubăsariul nimerise între două focuri deja pentru a patra oară. Războiul Transnistrian începe în realitate la 1-2 noiembrie 1990 cu ciocniri pe podul de la Dubăsari, cînd au murit primii polițiști și cetățeni din Dubăsari.

În acea zi, forțele nostalgice după imperiul sovietic au început conflictul armat, care a degenerat într-un război nedeclarat al Rusiei împotriva tînărului stat Republica Moldova.

După referendumul din 12 august 1990 privind crearea așa-numitei Republici Moldovenești Nistrene (R.M.N.), a fost planificată o operație de eliminare din Dubăsari a autorităților legale. La 1 noiembrie, pe drumuri au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative.

Pentru restabilirea ordinii în oraș, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane.

Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populaţia civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, iar în noiembrie 1991, pe acelaşi pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei poliţişti (Iabloctcin Genadii cu doi camarazi ai săi) din trupele cu destinaţie specială.

În esenţă, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliţia moldovenească şi formaţiunile separatiste înarmate.

Puciul eşuat din august 1991 de la Moscova a fost un prilej ratat de lichidare a separatismului. „Profitînd de moment, organele noastre de securitate, se poate spune într-o singură noapte, au pus mîna pe majoritatea ideologilor separatismului din stînga Nistrului”, printre arestaţi aflîndu-se „preşedintele” separatist Igor Smirnov .

Populaţia moldovenească din oraşul Dubăsari a ieşit în stradă pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de autorităţile legitime (pînă atunci doar separatiştii organizau mitinguri în oraş).

Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrean 1990-1992	Casă distrusă în cadrul Războiului Transnistrean

În 2 martie 1992 poliţiştii din Dubăsari, lipsiţi de sprijinul Chişinăului şi cu armament insuficient în dotare (doar cîteva pistoale), acceptă să predea sediul în schimbul promisiunii că vor fi lăsaţi să plece, totuși vor fi arestați și duși la Tiraspol. Chișinăul nu a reacționat.

În timpul Războiului Transnistrian au murit circa 700 (militari și civili) de partea autorităților oficiale a Republicii Moldova și circa 1300 (transnistrieni, soldați ruși și cazaci) de partea separatiștilor, iar Republica Moldovenească Nistreană a ramas in afara controlului autorităților legale de la Chișinău, pana in zilele noastre

Trebuie menționat că începînd cu mijlocul anilor ’90, cei care au apărat integritatea Republicii Moldova s-au pomenit izolaţi, ponegriti și dați uitării de masiva propaganda prorusa din aceasta republica post sovietica.

http://youtu.be/d-KFslYCN9o

1999- Instanța Tribunalului București a respins cererea Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (APADOR) si a Centrului de Asistenta pentru Organizatiile Neguvernamentale (CENTRAS), privind scoaterea în afara legii si dizolvarea pe cale judecatorească a Partidului România Mare, motivând ca o asemenea solicitare poate fi facuta doar de Guvern sau de președinții celor doua Camere ale Parlamentului, iar cazul poate fi solutionat numai de Curtea Constitutională.

 

1997 – Regele Mihai a participat la București, pentru prima dată după 50 de ani, la slujba de la Patriarhie.

 

 

 

 

 2008- A murit Jules Perahim, pictor şi grafician român, stabilit în Franţa; una din figurile reprezentative ale avangardismului suprarealist românesc (n. 1914). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 5 martie 2008.

 

 

 

 

2010 – A încetat din viaţă pugilistul Ion Monea, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico din 1968 şi cu bronz la JO de la Roma, din 1960; (n. 30 noiembrie 1940).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2018: A murit cântăreața de muzică populară Maria Tudor: (n. 1947).

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. politicom.moldova.org/news/interviu-cu-ion-costas-adevaruri-despre-razboiul-din-transnistria-206898-rom.;

4. altermedia.info/politica/conflictul-transnistrean-vzut-de-un-transnistrean_

5. Vlad Grecu, „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2005

6. basarabia91.net/2009/04/razboiul-din-transnistria

7. e.maramures.ro;

8. Tu stiai.ro

9. Wikipedia.ro

 

Publicitate

114 ani de la nașterea lui Radu Gyr, poetul suferințelor și eroismului din temnițele comuniste

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Ştefan (Coco) Dumitrescu, s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Tatăl său se născuse la Braşov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucureşti. Ştefan Demetrescu a început să joace teatru de timpuriu. La vârsta de 16 ani intră în trupa unui vestit actor.

Pleacă la Paris cu o bursă, unde studiază arta dramatică. Înapoiat în ţară (1898) este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs în anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel şi îşi avea originea după tată în Botoşani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinţi o frumoasă cultură clasică germană, dar şi o solidă cultură şi educaţie muzicală, mama fiind pianistă. La absolvirea claselor primare tânărul Radu vorbea binişor această limbă.

Un alt personaj miraculos în viaţa tânărului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de întâlniri culturale. (amănunte la George Popescu, în Permanenţe, aug. 2005)

Radu a debutat la 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista Liceului Carol I din Craiova, al cărui elev a fost. Devine student la Litere şi Filosofie în Bucureşti, debutează editorial în 1924 cu volumul Linişti de schituri, cu un ton elegiac. A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 şi 1939) al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi al Academiei Române.

Doctor în litere, a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A colaborat la revistele Universul literar, Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană ş.a., precum şi la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studenţesc unde a publicat numeroase articole, studii literare şi poezii.

Membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Cunoscându-l pe Corneliu Codreanu, de care a rămas fascinat, Gyr i-a înţeles sporul nou pe care-l aducea în viaţa politică românească, punând problema transformării interioare a omului, a prefacerii sufleteşti – lucrul cel mai greu de realizat – şi încercând în mijlocul societăţii româneşti ajunsă într-o stare avansată de descompunere morală, să aşeze la loc de cinste virtutea şi credinţa.

El a compus versurile nemuritorul cântec „Sfântă tinereţe legionară, / Cu piept călit de fier şi sufletul de crin, / Iureş ne-nfrânat de primăvară, / Cu fruntea ca un iezer carpatin…”.

De asemenea, este autorul versurilor cântecelor Imnul Moţa-Marin (scris după moartea celor doi în Spania), Imnul Muncitorilor etc.

În 1940, pe timpul guvernării legionare, a fost numit director general al teatrelor. În această calitate ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc din București.

Va suferi însă ani lungi şi grei de închisoare sub cele trei regimuri dictatoriale: al lui Carol II (lagărele Tismana şi Miercurea Ciuc), Antonescu (lagărul Târgu Jiu) şi sub comunişti.

După „rebeliunea” din ianuarie 1941 putea să emigreze, dar a optat pentru rămânerea în ţară, suportând astfel un proces împreună cu alţi 86 de intelectuali, fiind condamnat la 12 ani închisoare corecţională pentru delictul de incitare „la rebeliune”.

Eliberat de Antonescu la 7 august 1941, a fost  trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata, ce luptau în prima linie a frontului,  de fapt batalioane de exterminare a legionarilor.

  Grav rănit în luptele de la Vîgoda-Vinogradar, se întoarce acasă printre puţinii supravieţuitori.

A fost însoţit acasă de un soldat ca escortă, căruia regimul Antonescu i-a dat ordin să prindă ocazia că vrea să „fugă” şi să-l împuşte pe la spate. Tânărul soldat însă, nu s-a pretat la o asemenea mârşăvie.

Deşi la 23 august 1944 era în convalescenţă, autorităţile nu-l cruţă: arestat şi judecat în al doilea mare proces al „criminalilor de război” – lotul ziariştilor şi al scriitorilor – primeşte o nouă condamnare, în 1945: 12 ani muncă silnică.

Este eliberat în 1956 la intervenţia către Gheorghiu Dej a preşedintelui Indiei, la care intervenise Mircea Eliade aflat în exil.

După doi ani, prin februarie 1958, este din nou arestat şi condamnat la moarte pentru poezia Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! (titlul iniţial: Manifest), considerată de regim un veritabil mijloc de instigare la luptă a maselor împotriva regimului bolşevic. În acelaşi lot mai erau condamnaţi la moarte viteazul Puiu Atanasiu, profesorul Grigore Zamfiroiu – viitorul preot –, Ibrăileanu şi Lucuţa.

Pedeapsa li se comută la 25 ani muncă silnică, dar ei nu află aceasta decât după 11 luni, perioadă de exterminare psihică. Poetul va executa 16 ani de detenţie comunistă până la amnistia din 1964. I se aplică un regim de exterminare lentă plină de sadism în închisoarea Aiud, cu un regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. A slăbit îngrozitor iar pielea-i atârna pe oase solzoasă şi tare ca o piele de şarpe.

Toţi credeau că nu va mai supravieţui. El a crezut însă şi a biruit moartea.

A lăsat o operă poetică de valoare unică, inestimabilă. A scris despre foamea continuă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, cere răzbunare, ca în final să ajungă la o linişte sufletească şi la o credinţă adâncă înţelegând soarta ce i-a fost rezervată şi jertfa uriaşă. „Crezul” său devine crezul unei întregi generaţii aruncate de comunişti în „toiul beznelor adânci”.

El este poetul pătimirii româneşti, al tuturor celor înrobiţi pentru dreptate şi adevăr.

Poezia lui Radu Gyr poartă stigmatele unor cumplite suferinţe, dar este inundată şi de lumina lină a harului. E o mărturie că sufletul poate ieşi biruitor asupra unui trup de carne vie, răstignit pe crucea nevoinţelor.

„Prin lacrimi punem pod genunii, / din lacrimi înviem mereu, / si împletind din lacrimi funii / ne priponim de Dumnezeu”. (Lacrimi). Suferinţa este calea care duce la mântuire, la dobândirea harului. Însuşi Hristos Se coboară în celula rece şi mucegăită, cum scrie poetul în mirabila sa  creaţie Iisus în celulă.

 

 

 

 

 

 

 

Să scrii poezii în temniţă nu era un lucru uşor. Simpla deţinere a unui creion sau a unei bucăţi de hârtie atrăgea bătăi cumplite şi izolare la Neagra (celulă neîncălzită de 1/3m din beton, cu apă pe jos, fără pat şi scaun). Deţinuţii foloseau bucăţi de săpun sau de sticlă pe care se sufla praful destinat deratizării pe care se scrijelea cu o aşchie.

Altă metodă de „a scrie” era înnodarea aţei, poezii întregi fiind „înşirate” pe aţe smulse din zeghe sau din pături. Talpa de bocanc, căptuşeala hainelor, obloanele sau pereţii celulelor au servit ca suport pentru scris. Câţi deţinuţi n-au fost salvaţi de la moarte, din deznădejde şi de la iad, ascultând poeziile sale!

Auzind poeziile din gura unora cu memorie bună şi transmise din gură în gură, scrise sau prin morse, ele au făcut adevărate minuni. Din cei 3-4.000.000 de deţinuţi de la noi, peste 800.000 şi-au lăsat oasele acolo. Poezia sa, ca şi a celorlalţi, a fost un balsam pentru toată această masă, cu speranţa că „ne vom întoarce într-o zi”, cum sună un vers al său. Versurile, ca şi credinţa în Dumnezeu i-au ţinut treji, le-au dat puterea să reziste tuturor persecuţiilor.

Apoteoza creaţiei poetice a lui Gyr o constituie baladele. Frumuseţea versurilor întrece orice închipuire, iar ideea centrală a lor este nobleţea şi spiritul de jertfă. Sunt câteva idei forţă: muzicalitatea, claritatea şi spiritul de jertfă. Cine a stat cu el în celulă, în special în Zarca Aiudului, a rămas cu impresia că poetul a suferit ca un zeu înlănţuit. Nici un scâncet, nici un oftat, deşi stătea mereu pe scândura rece.

Trupul îi era o mână de oase ţinută de un kilogram de piele roasă pe care comandantul Gh. Crăciun îl revigora puţin când simţea că moare, ca apoi să revină la regimul dinainte. Obligat să-şi renege trecutul, dă o declaraţie – vestită în epocă – prin care spune că îngroapă ce a fost. Aceasta i-a fost smulsă la limita dintre viaţă şi moarte, apoi mai mult muribund, eliberat puţin mai devreme ca ceilalţi deţinuţi. Însă crezul său a rămas acelaşi, deţinuţii n-au putut fi dezarmaţi prin acele cuvinte căci ştiau prea bine condiţiile „umane” în care le-a spus.

Nici după eliberare nu va cunoaşte liniştea. Securitatea îl urmăreşte pas cu pas. În 1968 e ameninţat cu închisoarea dacă nu acceptă să dea note informative, dar Gyr refuză categoric. Mai mult, pentru a încerca să-l compromită, securitatea îl obligă să colaboreze la o gazetă comunistă, Glasul Patriei. În realitate, articolele erau scrise de securitate şi poetul obligat să le semneze. A trecut în veşnicie după o viaţă de chin, în anul 1975 (28 sau 29 aprilie). Înmormântat în Vinerea Mare, pe 2 mai.

Opere reprezentative: Linişti de schituri (poeme), 1924; Plânge Strâmbă-Lemne (poezii), Craiova, 1927; Cerbul de lumină (poezii), Bucureşti, 1928; Stele pentru leagăn (poezii), Râmnicu Vâlcea, 1936; Studenţimea şi idealul spiritual (studiu); Cununi uscate (versuri), 1938; Corabia cu tufănici, Bucureşti, 1939; Poezii de război, Bucureşti, 1942; Balade, Bucureşti, 1943. Postume: Poezii din închisori, 1982, Canada,; Sângele temniţei – Balade, 1993, Timişoara.

După 1989 opera sa a fost introdusă în manualele şcolare. Sensibilitatea şi frumuseţea poeziei sale a fost pusă şi mai mult în evidenţă pe muzica vestitului rapsod Tudor Gheorghe, al cărui tată – Ilie Tudor – a fost camarad de suferinţă al poetului la Aiud.

Prin concertul Cu Iisus în celulă – poezia în închisori 1941-1964 Tudor Gheorghe aduce în conştiinţa generaţiei de azi una din cele mai cumplite suferinţe ale omenirii întregi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni, chiuind pe tăpşane,

o claie de zări şi-o căciulă de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

si zarzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies înainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce’nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veştminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
– Doamne, de unde vii, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.

S’a aşezat lângă mine pe rogojină:
– Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parcă purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani…

Când m-am trezit din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Era noapte şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri…

Am întins braţele, nimeni, tăcere.

Am întrebat zidul: nici un răspuns!

Doar razele reci, ascuţite’n unghere,
cu suliţa lor m’au străpuns…

– Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

 

 

 

 

Radu Gyr ne-a lăsat un îndemn de luptă, poate cel mai potrivit din câte s-au scris, intitulat chiar aşa:

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele braţe slute

care să lupte nu mai vor.

Atunci când inima ta cântă,

ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,

ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,

când te ridici c-un steag mai sfânt?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri

şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,

cele mai crâncene înfrângeri

sunt renunţările la vis

 

 

 

 

 (din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche), preluat de https://www.buciumul.ro/2019/03/02/radu-gyr-114-ani-de-la-nastere/

Necunoașterea limbii de stat, ar urma să fie PEDEPSITĂ în Ucraina cu ÎNCHISOAREA

LOVITURĂ pentru ROMÂNI. Necunoașterea limbii de stat, PEDEPSITĂ cu ÎNCHISOAREA în Ucraina.

Rada Supremă a Ucrainei (parlament unicameral) examinează în cea de a doua lectură proiectul de lege privind limba ucraineană. 

Proiectul de lege, reprezintă în forma actuală o mare lovitură împotriva minorităților naționale, inclusiv împotriva românilor din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia, potrivit observatorilor independenți, transmite BucPress, preluat de https://www.stiridiaspora.ro/ucraina-lovitura-pentru-romani-necunoa-terea-limbii-de-stat-pedepsita-cu-inchisoarea_414396.html

În prima lectură, proiectul de lege a fost votat de 261 de aleși ai poporului. Proiectul de lege păstrează articolul nr. 7 al Legii Educației, care limitează dreptul la studii în limba maternă, împotrivă căruia au protestat românii din Ucraina, dar și state ca Ungaria, România, Bulgaria etc. Mai mult decât atât, proiectul de lege prevede susținerea testărilor independente după absolvirea școlii de cultură generală doar în limba ucraineană.

Autorii proiectului de lege privind limba ucraineană au exclus din text o prevedere importantă pentru minoritățile naționale. Așadar, a fost exclus aliniatul: „Statutul limbii ucrainene ca limbă de stat nu poate să fie un temei pentru încălcarea drepturilor lingvistice sau ale necesităților lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale”.

Acest articol de mare importanță pentru românii din Ucraina este considerat de autorii proiectul de lege fiind unul inutil și speculativ.

O grea lovitură pentru etnicii români din Ucraina este articolul 21

Pentru apărarea limbii ucrainene, legislatorul de la Kiev propune numirea de către Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a unui Împuternicit pentru Apărarea Limbii de Stat. Este propusă crearea Comisiei Naționale pentru Standardele Limbii de Stat, care va verifica nivelul de cunoaștere a limbii ucrainene mai ales în cazul persoanelor care vor să obțină cetățenia ucraineană, dețin funcții de stat sau lucrează în instituțiile finanțate de stat. Comisia este un organ colegial.

În urma verificării cunoașterii limbii ucrainene, Centrul de Limba Ucraineană, va elibera un Certificat de Stat fără perioadă de valabilitate. Persoanele care ocupă funcții în instituțiile de stat vor trece obligatoriu un examen de cunoaștere a limbii ucrainene.

O grea lovitură pentru etnicii români din Ucraina este articolul 21 al proiectului de lege privind limba ucraineană, care prevede editarea presei scrise doar în limba de stat. Dacă redacțiile doresc să editeze ziarul sau revista în altă limbă, ei trebuie să traducă integral conținutul articolelor în limba de stat. Așadar, în cel mai bun caz, presa românească scrisă va deveni bilingvă.

Art. 21 prevede: „Toate versiunile lingvistice trebuie să apară sub același nume, să corespundă conținutul, volumul și modalitatea de tipar, edițiile trebuie să aibă aceeași numerotație și să fie tipărite în aceeași zi”.

Dacă redacția își dorește să editeze un ziar în limba română integral, de exemplu, aceasta va trebui să garanteze editarea unui ziar cu același nume, dar tradus integral în limba ucraineană, care va putea fi abonat sau cumpărat. În același timp, toate cheltuielile de traducere și de tipar vor fi pe seama editorilor, în caz contrar va fi retrasă licența. Art. 21 prevede, de asemenea, că „în zona distribuirii unui organ de presă trebuie să fie distribuită aceeași ediție în limba ucraineană”.

Vor avea de suferit și editurile, care vor fi obligate să scoată cărți în limba ucraineană în proporție de cel puțin 50% pe parcursul unui an. Însă, legislatorul face unele excepții pentru librăriile și editurile care distribuie cărți în una din limbile oficiale UE, ceea ce nu se referă și la presă.

Proiectul de lege se referă și la afișe stradale

Proiectul de lege se referă și la anunțuri (afișe) stradale. Acestea trebuie să fie amplasate în formă scrisă doar în limba ucraineană sau în limba ucraineană cu traducere în limba română / altă limbă. Așadar, un primar nu poate pune un anunț la intrarea în primărie doar în limba română, ci în două limbi concomitent sau doar în limba de stat.

Nerespectarea cerințelor legislației lingvistice se va pedepsi cu amenzi usturătoare. De exemplu, funcționarii publici care vor fi găsiți vinovați de neglijarea limbii ucrainene, vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 3.400-6.800 grivne. Regula se referă și la mediile de informare tipărite, care dacă nu vor avea dublaj ucrainean, vor fi amendate cu suma de 6.800-8.500 grivne.

Încercările de a introduce bilingvismul sau multilingvismul în Ucraina (sau de a acorda statut oficial oricărei alte limbi la nivel național sau într-o anumită regiune) vor fi calificate ca tentative de răsturnare a ordinii constituționale și vor fi pedepsite cu până la 10 ani de închisoare, potrivit articolului 109 al Codului Penal. Amintim că în prima lectură, proiectul de lege privind limba ucraineană a obținut 261 de voturi.

Potrivit experților, scandaloasa lege are toate șansele să fie adoptată de Rada Supremă, deoarece în ajunul alegerilor fracțiunile parlamentare orientate către electoratul naționalist vor să demonstreze că au grijă de limba și securitatea statului, arată Libertatea Cuvântului, preluat de Romanian Global News.

În anul 2018 președintele Petro Poroșenko a salutat adoptarea în prima lectură a proiectului de lege privind limba ucraineană. El a mai spus că dorește să vadă un proiect de lege perfecționat pentru cea de a doua lectură, cu introducerea unor modificări, care vor consolida pozițiile limbii ucrainene, însă, în același timp, vor corespunde standardelor europene de atitudine față de minoritățile naționale, ceea „ce va facilita unitatea și nu dezbinarea națională”, a spus Petro Poroșenko.

 Ținta acestor  legi restrictive este, în primul rând, minoritatea rusă din Donbass. Totuși, această minoritate va avea cel mai puțin de suferit, deoarece Rusia, o mare putere, nu va îngădui prea mult o astfel de sfidare. Iar pentru a nu lăsa Legea fără efect, șovinii ucraineni o vor impune celorlalte minorități naționale. Înainte de toate, românilor. De ce lor? Pentru că răspunsul României a fost întotdeauna, timid și ineficient.

Nu sunt oare românii poporul cel mai risipit, cel mai împărțit, cel mai asediat popor din zonă? Ungaria deja a luat măsuri de apărare a maghiarilor din Ucraina, măsuri clare și ferme. În România, după o mică tulburare în media, după o declarație provenită de la Ministerul Educației și după anularea vizitei Președintelui Johannis la Kiev subiectul a fost cu totul acoperit de avalanșa subiectelor la modă.

Astăzi, în Ucraina democratică și independentă (cel puțin așa se pretind a fi conducătorii acestui stat) trăiesc aproximativ 450.000 de români, chiar dacă ei sunt împărțiți artificial de oficialități în trei grupuri distincte – români, moldoveni și volohi.

În anul 1991 aveau 91 de școli cu predare în limba română. Astăzi au cel mult 62, am spus cel mult deoarece diminuarea numărului lor este un proces în curs, din ce în ce mai puternic.

Măsura legislativă adoptată de Rada de la Kiev garantează nu supraviețuirea minorităților în Ucraina, ci dispariția acestora. Dispariția este de neînlăturat atunci când se restrânge posibilitatea studierii limbii materne, atunci când noile generații nu mai au cum să-și consolideze identitatea prin studierea propriei limbi și a propriei culturi. 

Minoritatea românească din Ucraina s-a văzut supusă unui regim de persecuții diverse – de la încorporarea abuzivă a tinerilor români în Armata Ucrainei și trimiterea lor preferențială în zona de conflict din Estul Ucrainei până la restrângerea posibilităților de exprimare culturală, totul culminând cu suprimarea învățământului în limba română la nivelul claselor superioare. 

Cu toate acestea soarta românilor din Ucraina, din toată Ucraina, este în fapt strâns legată de soarta românilor din România. Anii care vin ascund mari primejdii, mari provocări. Atât de mari încât ne determină să spunem – dacă nu suntem capabili să ne îngrijim de drepturile conaționalilor noștri amenințați să dispară în câteva decenii cum o să fim în stare să ne apărăm drepturile în fața unor amenințări zonale concrete, amenințări care privesc identitatea, țara și Statul român? 

Un nou an 1940 nu este imposibil. După cât se pare este chiar inevitabil, dacă nu vom arăta hotărât și clar că suntem deciși să reacționăm și să ne apărăm ființa, țara și Statul. Primul gest ar fi apărarea drepturilor românilor din țara vecină prin gesturi concrete și eficiente, comentează https://www.balcanii.ro/tag/eugen-uricaru/).

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/alarmant-mai-putin-de-jumatate-din-copii-romani-din-ucraina-studiaza-in-limba-materna-video/