CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 23 februarie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua din 23 februarie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1271: Prima menţiune documentară a oraşului Braşov.

 

 

 

 

Brasu: Acest toponim este atestat într-un document în limba  latina, aflat în Arhivele Statului din Budapesta și în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ștefan, regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” și „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem”.

Scurta cronologie a istoriei orașului.

1203: Tradiția și cronicile calendarelor brașovene îl consideră ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”.

Totuși documentele și izvoarele sigure nu confirmă această dată.

1211: Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni sunt așezați în Țara Bârsei (Numele apare sub formele Borza în diplomă și Burszam în bula papală care a aprobat-o) Se pare că au întărit cetatea Brașovia de pe Tâmpa.

Cavalerii teutoni construiesc cel mai vechi edificiu din oraș, Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov din cartierul Bartolomeu, o biserică construită în secolul al XIII-lea (cca. 1260), cu modificări substanțiale în secolul al XV-lea.

Întreaga construcție este tributară bisericii Mănăstirii Cisterciene de la Cârța. 

Planul bisericii este asemănător cu cel de la Cârța, numai că acesta dispune de trei travee pătrate.

1234 – Corona: Cercetătorul Norbert Backmund a editat așa-numitul „Catalogus Ninivensis”, care conține o listă a tuturor mănăstirilor premonstratense din Ungaria și Transilvania.1234 corespunde cu anul în care abatele Fredericus cunoaște „Claustra Sororum «in Hungaria assignata est paternitas» Dyocesis Cumanie Corona”.

1252 – Barasu: În acest an, regele Bela al IV-lea donează „tera Zek”, comitelui Vincențiu, fiul lui Akadas, proprietate așezată între pământurile românilor de Cârța, cele ale sașilor „de Barasu” și cele ale secuilor de Sebus.

Fr. Killyen, referindu-se la acest document, arată că numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ținut întreg.

După afimația sa, toate cele trei toponime la care face referință documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat și nu la vreun oraș.

În acest caz „Brașov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea.

La 10 decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităților Mikofalva și Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum și a altora, privind familia comiților din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea „Barasu” se referă la localitatea Brașov sau la Țara Bârsei.

 

 

 

 

 

 

 

 

1443 – S-a nascut  la Cluj, in Transilvania, Matei (Matia) Corvin (d. 6 aprilie1490, la Viena), unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.

A condus țara între 1458 și 1490 si a fost  al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara, renumit conducător militar de origine romana, care a întreprins în calitate de regent al Ungariei o serie de campanii militare reușite împotriva Imperiului Otoman, lăsând fiului său un regat sigur și stabil.

Mama lui Matei Corvin  a fost Erzsébet (Elisabeta) Szilágyi, din mica nobilime ardeleană.

Domnia sa este considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcata prin campanii militare victorioase ale temutei sale Fekete sereg („Armata neagră”).

Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei până în Dalmația, iar la est din Polonia până în Bulgaria de astăzi). Matei a condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia și Luzația (Lausitz)  și Austria Inferioară.

Vorbea maghiara, italiana, croata, latina și mai târziu germana, ceha, slovaca, precum și alte limbi slave. Regele Matia este amintit și astăzi, în multe istorisiri și cântece populare, ca un conducător foarte înțelept și drept.

 

 

 

 

matei corvin

 

 

 

 

 Foto:  1. Insemnele heraldice ale lui Mathias Corvin (din manuscrisul german al cronicarului ungur Ioannes de Thurocz (Thuróczy János), datat 1490. 2. Portretul lui Mathias Corvin.

 

 

 

Matei Corvin a fost cel care a ordonat întemnițarea domnitorului Munteniei Vlad al III-lea (Țepes), când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul. Dar tot Matei  l-a ajutat pe Vlad să recucerească tronul Valahiei de la Laiotă Basarab.

Ulterior, după ce Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei a încheiat pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matei l-a atacat pe Ștefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ștefan, acesta  fiind rănit în această luptă de trei săgeți și o lovitură de lance.

 

 

 

1633: Matei Basarab este recunoscut de către Înalta Poartă, domnitor al Țării Românești.

 

 

 

 

Matei Basarab (n. 1580, Brâncoveni – d. 9 aprilie 1654) a fost domnul Țării Românești pana in anul 1654.

Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovești.

Această origine i-a justificat, de altfel, adoptarea numelui de „Basarab” imediat după urcarea pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab și deci urmașul acestuia.

Era fiul lui „Danciul din Brâncoveni” (județul Olt), fost mare vornic, în timpul domniilor lui Ștefan Surdul (1591 – 1592) și Alexandru al III-lea cel Rău (1592 – 1593) și oștean al lui Mihai Viteazul, căzut în bătalia de la Șelimbăr și înmormântat la Alba Iulia.

Mama lui a fost jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni. Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova.

Matei Basarab a fost căsătorit cu Elena Năsturel (prenume ortografiat și Elina), a patra fiică a marelui logofăt Radu Năsturel din Fierăști (Hierăști) și sora lui Udriște Năsturel.

A  fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările Române, Polonia și Rusia, care insa  a eșuat în cele din urmă din cauza lipsei de coordonare.

Lunga sa  domnie  a fost o epocă dedezvoltare religioasa si  culturală așa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale și boierești.

Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov.

Dacă Ștefan cel Mare a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al  românilor.

 

 

 

 

 

 

 

1821: Țarul Rusiei, Alexandru I, dezavuează revoluția condusă de Tudor Vladimirescu în Țara Românească și mișcarea lui Alexandru Ipsilanti de eliberare a Gredciei, declarându-se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre.

 

 

 

 

Alexandru Ipsilanti (n.1792 –  d. 1828)

 

 

 

 

 

 

1832: Impăratul rus Nicolae I aprobă denumirile unui șir de noi colonii bulgare întemeiate în Basarabia țaristă, după cum urmează :

Districtul Bugeacul de Sus: Ferapontievca, Tvardița, Chiuriutne.

Districtul Ismail: Tabac, Vaisal, Derment-Dere.

Districtul Bugeacul de Jos: Iserli, Devlet-Agaci, Pandacli, Glavans, Galițî, Selioglu, Traianul Vechi sau Minicevo, Ciumlechioi, Ghiulmn, Cuporan.

Județul Akkerman (Cetatea Albă): Burgugi, Deljelere, Iscopolos, Beimagala, Dragodan, Trapoclu, Camcic, Culevcea.

 

 

 

 

1856: În numele conaționalilor săi, Nicolae Golescu a adresat plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia   într–un stat independent, sub garanția marilor puteri europene.

 

 

Povestea fostului prim-ministru Nicolae Golescu. Cum a ajuns arestat după ce a complotat împotriva Regelui Carol I

 

 

 

 

 

Nicolae Golescu s-a născut în 1810 la Câmpulung Muscel şi a decedat la 10 decembrie 1877 în Bucureşti. Om politic, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 din Ţara Românească şi prim-ministru al României, Nicolae Golescu a îmbrăţişat cariera militară, ajungând până la gradul de general, dar a fost decăzut din drepturi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Fruntaş paşoptist, lider al liberalilor radicali, s-a numărat printre complotişti, apoi a făcut parte din locotenenţa domnească ce a asigurat interimatul funcţiei de şef al statului până la venirea lui Carol I. Ulterior, Golescu este numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, după care ocupă şi funcţia de preşedinte al Senatului. Nicolae Golescu a fost cel de-al doilea fiu al boierului cărturar Dinicu Golescu şi al Zoei Farafara. Din anul 1826, studiază la pensionul lui Rodolphe Topffer din Geneva, Elveţia.

Revine în ţară în 1829 şi îmbrăţişează o carieră militară, devenind aghiotant al domnitorului Alexandru D. Ghica, în timpul domniei căruia a fost avansat la gradele de maior (1834) şi colonel (1839). Din 1839, Golescu este numit locţiitor de agă al Poliţiei. În calitate de procuror a instrumentat anchetarea şi acuzarea în procesul fondatorilor societăţii secrete (1840), condusă de marele boier Dimitrie Filipescu. Ulterior, se retrage din armată şi devine opozant al domnitorului Ghica.

Până în aprilie 1847, a fost director la « Departamentul Trebilor din Lăuntru ». Împreună cu fraţii săi, Nicolae Golescu este unul dintre liderii importanţi ai mişcării revoluţionare din 1848 în Ţara Românească.

Semnatar al „Proclamaţiei de la Islaz” (9 iunie 1848), Golescu devine director al Departamentului Trebilor din Lăuntru în Guvernul provizoriu, iar din 28 iulie devine membru al Locotenenţei domneşti. După înfrângerea revoluţiei, pleacă în exil, unde luptă pentru cauza naţională a românilor, Unirea Principatelor.  

 

 

 

 

1866: Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de așa zisa Monstruoasa Coaliţie.

 

 

 

 

 

Alexandru Ioan Cuza (n.1820-d.1873), domn al Moldovei, domn al Valahiei, domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

Alexandru Ioan Cuza (n.1820-d.1873), domn al Moldovei, domn al Valahiei, domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

La 23 februarie 1866 stil nou (11 februarie 1866 stil vechi) Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de „monstruoasa coaliţie” (conservatori şi liberali radicali). Se forează o locotenenţă domnească, compusă din Lascăr Catargiu (reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Munteniei şi al liberarilor) şi colonelul Nicolae Haralambie (reprezentant al armatei), precum şi un guvern provizoriu, condus de Ion Ghica (prim-ministru şi ministru de externe). Unirea Principatelor este în primejdie.

O parte din elita politică a noului stat România, creat în baza a două principate româneşti: Moldova şi Valahia (Muntenia), considera că reformele în stil occidental ale lui Cuza veneau prea repede. Unii dintre marii proprietari de terenuri se temeau de desproprietăriri în folosul ţăranilor.

Se contura tot mai mult ideea precum că adevărata suveranitate, faţă de Imperiul Otoman, România o poate obţine doar sub un principe străin. În baza acestui ultim deziderat se va crea viitoarea coaliţie din reprezentanţii a unor tabere diametral opuse, lucru care va mira toată lumea. Coaliţia dintre conservatorii cei mai de dreapta şi liberalii cei mai de stînga, cu complicitatea comandanţilor unor unităţi militare, va fi numită ulterior şi monstruoasa coaliţie.

În noapte de 22 pe 23 februarie 1866 (stil nou), la orele 5, au pătruns în palat un grup de ofiţeri cu pistolul în mînă silindu-l pe principele Cuză să semneze abdicarea. Ulterior,  domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să se îmbrace în haine civile şi a fost scos din palat, printre două rînduri de soldaţi care primiseră ordin strict să stea întorşi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atît de mari erau temerile complotiştilor în privinţa unei eventuale reacţii violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani împroprietăriţi de Cuza…

A doua zi, fostului domnitor i s-a permis să plece spre Austria de unde el niciodată n-a revenit şi unde niciodată făcînd vre-o plîngere, repetînd mereu că şi el dorise venirea unui principe străin. Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la vîrsta de 53 ani, relativ tînăr, în 1873.

 

 

 

 

 

La 23-24 februarie 1869 la Miercurea-Ciuc are loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni, la care se creează Partidul Național Român din Transilvania, în frunte cu Ilie Măcelariu (Ilie Măcelar).

 

 

 

 1871: Potrivit raportului prezentat de curatorul circumscripției din Odesa și al Ministerului Instrucțiunii Publice, împăratul rus decretează încetarea predării limbii române în scolile din Basarabia țaristă.

 

 

 

 

La 22-23 februarie 1907 au loc primele mișcări țărănești mai însemnate din România. Răscoala țărănească inițial ia amploare în principal în localitățile din județele Dorohoi și Iași.

 

 

 

 

 

 1912 – S-a născut Romulus Vulcănescu, scriitor şi etnolog, membru de onoare al Academiei Române (d.09.11.1999).

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1916: A luat ființă Muzeul de Antichități din Iași.

 

 

 

 

1929: Încep și în România concursurile de frumusețe, și este declarată  Magda Demetrescu drept „Miss România 1929”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Liviu Rebreanu o descria astfel pe câştigătoarea concursului de Miss Romania :

“Guriţa mică şi roşie ca o cireaşă coaptă, un corp minunat, sculptat parcă, în cea mai fină marmoră, un picioruş micuţ şi nervos, braţe pline, de o albeaţă strălucitoare, iată admirabilele elemente ce împodobesc pe aceea care va purta tricolorul frumuseţii române peste Ocean, la concursul internaţional din Galverston.”

Magda Demetrescu a participat din partea Romaniei la a 10-a ediție a Miss Univers din 1929, la Glaveston, în Statele Unite.

A fost prima ediție la care a participat și a ajuns în finală (câștigând și locul 6), o româncă.

A primit un premiu de 100 $ și un ceas-brățară.

 

 

 

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2013/02/miss2bunivers2b1929.jpg?w=690&h=418

Foto: Finalistele  concursului Miss Univers 1929 : Prima de la stanga la dreapta-Magda Demetrescu si concurentele din  Luxemburg, Olanda, Germania, Franța, Anglia, Austria.

 

 

 

 

 

 

 

 

La 23 februarie 1937 are loc remanierea guvernului Tătărăscu în România. Prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu preia funcția de ministru de interne, iar V.P. Sasu, ministrul Agriculturii, devine titular și al departemntului Justiției.

 

 

 

 

 

1949: Este emis  decretul comunist privind aprobarea statutului organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române.

 

 

 

 

 

1992: Crin Halaicu este ales primarul municipiului Bucuresti.

 

 

 

 

Imagini pentru crin halaicu photos

În 1992, când s-au organizat primele alegeri, Convenția Democratică din România (CDR) a reușit să spargă monopolul FSN-ul lui Iliescu. Crin Halaicu, primul primar al Capitalei ales democratic după 1990. 

 

 

 

 

 

1996: Conform unui raport al OECD, România nu a scăpat de inerţia caracteristică planificării centralizate…

Se afirma că „Este crucial pentru România”  „de a adopta în sectorul agricol politici şi reforme orientate către dezvoltatrea pieţei”.

 

 

 

 

 

1999: A murit compozitorul George Grigoriu; (n.08.04.1927).

 

 

 

 

 

 

 

A activat alături de frații săi Cezar și Angel de la finele anilor cincizeci și până la jumătatea deceniului 1960 în formația Trio Grigoriu, oglindire a evoluției culturii românești între cele două decenii, de la proletcultism la o oarecare libertate .

 

 

 

 

 2014 – Are loc ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, în Rusia.

 

Imagini pentru jocuri olimpice sochi logo

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, Bucureșt, 2008.

  3. Istoria md.

  4. http://www.worldwideromania.com;

  5. Wikipedia.ro;

  6. mediafax.ro

 

 

 

 

 

Publicitate

23/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Letopiseţele Novgorodului, românii şi limba română

principala

 

 

 

Deși se numește Novgorod , ,, orasul nou’’, urbea are vârsta Rusiei înseși. A fost fondat in secolul al X-lea , pe vatra unei asezari si mai vechi, atribuite legendaruluir Rurik, în secolul al IX-lea.

Leagănul istoric al Rusiei, Novgorodul se afla la nord de lacul Ilmen, la o distanta de 190 km de Sankt Petersburg. Orașul este traversat de râul Volhov, care se varsă în lacul Ladoga, continuându-și apoi cursul spre est.

Acestui drum pe ape îi datoreaza Novgorodul puterea sa economica și culturală , intinsă pe mai bine de 500 de ani , situație unică în toata Rusia .

 

 

 

Vlad D. GHIMPU: Români şi limbă română în letopiseţele Novgorodului.

 

În Evul Mediu timpuriu o parte dintre români au mers spre nord… Deseori, cu numele ușor acoperite în haină lingvistică rusească, îi întâlnim în Novgorod, începând cu sec. al XI-lea.

Având o mai mare deschidere decât сele cneziale, în letopiseţele Novgorodului aristocratic apar mai mulţi boieri influenţi sau, uneori, şi slugi sau orăşeni.

Cazul lui Dudică (Дудика < dudă) din anul 1055, holop al episcopului Luca, trebuia să fi produs o vâlvă mare, deoarece s-a ridicat împotriva stăpânului său, care, de frică, fuge la Kiev, iar când se întoarce, avea să plătească în anul următor cu nasul şi mânile tăiate, urmând să fugă şi el la nemţi [NPL, 183; Novg. IV, 118, 583], în Livonia probabil (Letonia actuală).

În anul 1194 este ucis boierul Zavid Negocevici (Негочевиц), iar în 1200 este ucis boierul Roman Pocta (Пъкта), ce s-ar fi numit Pohta după numele altui personaj din acelaşi pasaj, cu sufix posesiv, ca fiu, Nezdila Pohţiniţ’ (Нездила Пьхциниць), sau Pohcinici, după particularităţile rusei novgorodene. Alte personalităţi din sec. al XIII-lea: Michifor Tudorovici (fiul unui Tudor), voievodul (tysjaţkij, al doilea om după posadnik) Boris Negoţevici, s-a scris şi Negocevici, dată fiind fluctuaţia lui č şi ţ, credem că provenea, ca şi Zavid, dintre neguţători români, Ivanko Tudorkovici, Jakim Vluncovici (scris şi Влунковиц Лунковиц, adică „din luncă”), de asemenea, Ghiureata Pineşcinici, Mihailo Pineşcinici, probabil, rude, cu numele românesc Pineş (de la pin), Michifor Manuschinici sau Manuşchinici (de la mănuşă?) (Микифор Тудоровиц, Борис Негоцевич, Иванко Тудоркович, Яким Влунковиц, Гюрята Пинещиничь, Михаило Пинещиничь, Микифор Манускинич).

În anul 1188, Semion Dâbacevici (Дыбaчевиць), numele românesc era Dibaci, construieşte biserică de piatră Adormirea Maicii Domnului în mănăstirea Sf. Arcadie, iar în 1367 Sava Cuprov (Купров < cupru?) este trimis sol în Ţara Nemţească. Un nume mai special l-a avut Negutin (Негутин) din Lubeaniţa, care ar fi fost fiul unui Neagu, altul, Silvan (Сильван), boier novgorodean.

Onomasticele de mai sus se completează cu alte menţiuni: în anul 1165 se construia biserică de piatră în Cetiniţa (Шетиница, č-ul românesc se pronunţă popular şi ca un š moale), mahala a Novgorodului este Şcerkova uliţa (Щеркова улица), ca şi altă mahala Okolotok, sinonime ca expresie. Uliţa Cercului înconjura o parte de oraş, ca şi Ocolul târgului, ce l-am avut în ţările române mai târziu, dar aici îi putem afla posibil originea.

Altă mahala a oraşului se numea Radokovici, de la un Radoc sau Răduc, mai degrabă, inclusiv numele unor prim demnitari în Lista posadnicilor (conducători aleşi ai Cnezatului Novgorodean) – Micula, Ivan Mutoriţa şi Mihail Moturicin [NPL, 472]; ca fii, diferiţi sau ai aceluiaşi Mutur, nume pe care l-am mai întâlnit în Povest’ vremennyh let [PVL, I, 231].

Alt personaj din Lista posadnicilor dintr-o perioadă nedatată, dar cu nume românesc, a fost Dan Mikitinici [NPL, 165].

Alt letopiseţ novgorodean confirmă şi completează cu alte informaţii din secolele XIII-XIV. Un boier Borislav Nekuşinici (Некушинич) şi Săracea (Сарача), slugă al lui Rodion Nesterovici, primul era, probabil, fiul unui Nicuş, diminutiv al lui Nicula, sau/şi hipocoristic al lui Nicolae, al doilea nume e sugestiv pentru poziţia lui socială săracă.

Mulţi români, prin adoptarea numelor creştine comune, erau asimilaţi şi deja nu mai puteau fi recunoscuţi. Un caz interesant ni-l prezintă boierul novgorodean Constantin Vreaceslavici, mort în anul 1247, iar numele în călugărie l-a avut Anchidin (Анкидин) [Novg. IV], posibil de la a închide, singur sau de alţii, nu putem şti.

Să ne oprim mai atent şi la consemnările pe ani din cel mai vechi letopiseţ novgorodean și cu alte elemente decât cele onomastice.

Новгородская первая летопись старшего извода

(Novgorodskaja pervaja letopis’ starşego izvoda)

В лето 6569 (1061). Придоша Половци 1 и победиша Всеволода месяця феураря въ 2. – Este un articol cu însemnarea anului şi ceea ce a avut deosebit ca eveniment istoric, iar noi putem remarca, la datarea evenimentului din anul 1051 luna феурар, făurar, denumirea populară românească a lunii februarie. 6613… до святого Илие, 19, alt eveniment legat de calendarul creştin la Sf. Ilie. В лето 6615. Трясеся земля в 5 февраря, 19. În următoarea însemnare, aceeaşi lună februarie a fost scrisă ruseşte de altă mână.

В лето 6626 (1118). Преставися Дъмитр Зивидиць, посадник новъгородскыи, иуля в 9, посадницяв 7 месяць одину. Am reliefat în acest articol prenumele Дъмитр cu litera ерь urmată după D, în limba rusă veche ea avea tendinţa fie să-şi piardă valoarea şi să dispară, fie să redea sunetul „o”. Având în acte pe scoarţă de mesteacăn atestat expres numele Domitrъ, îi putem aprecia şi aici că, de fapt, reprezenta sunetul vocalic respectiv şi era o influenţă a numelui românesc Domitr-Dumitru.

6634… месяця февраря в 28. 6636… априля в 16. … и Завид, посадник новгородьыи, умре, Дъмитровиць. 6641… на память святого Никифора, февраря в 9 день. 6642… И пустиша митрополита Кыеву, месяця феурря в 10. 6643… а епископ приде феурря в 4. Numele Дъмитр (Domitr) continuat, iar luna februarie scrisă în două moduri, a doua variantă (feur(a)r) prin disimilarea literei „a”. De ce? Probabil s-a recopiat de către o persoană care nu cunoştea româna.

В лето 6651 (1143). Стояше вся осенина дъждева, от Госпожина дни до Корочюна, тепло, дъжгь, и бы вода велика вельми в Волхове и всюде, сено и дръва разнесе, озеро морози в нощь, и растьрза ветр, и вънесе в Волхово, и поломи мост, 4 городне отинудь бе-знатбе занесе. В то же лето оженися Святопълк Новегороде, приведе жену из Моравы, межи Рожеством и Крещением. În literatura rusă nu exsită o apreciere univocă a termenului Crăciun (Корочюн), după noi, este egal cu ziua Naşterii Domnului, ca influenţă românească.

Ceea ce se confirmă şi din a doua frază, când Sviatopolk îşi aduce mireasă între Crăciun şi Botezul Domnului, autorul însemnării cunoştea şi scria sensul exact al celor două sărbători religioase.

În cazul dacă Корочюн denumea numai solstiţiul de iarnă, ca o sărbătoare agrară, ea s-a contaminat ulterior cu ziua naşterii Domnului, însă faptul că ruşii au denumit-o deosebit, Rojdestvo, relevă împrumutul şi originea românească a Crăciunului, adică neacceptată până la capăt, care se confimă aici incontestabil cu exemple de coabitare româno-rusă.

6657 (1149)… Тои же нощи бысть знамение в луне, вся погыбе, в заутрьнюю пакы напълнися, феурар. (6673) Том же лете поставиша церковь святыя Троиця Шетициници… 6677… и молитвами благовернаго владыкы Илие, месяця феураря в 25. 6678, 6680, 6687, 6688, 6690, 6692… архиепископ боголюбивыи Илия. 6693… при архиепископе Илии. 6694… В то же лето преставися Илия, арьхиепископ новъгородьскыи, месяця септября в 7 день… Luna feurar (făurar) şi vlădica Ilie scris şi Илия. Construcţia unei biserici noi, a Sf. Troiţe, în mahalaua Cetiniţa, cu copaci de cetină, coniferi.

6702… И убиша… Негочевиця Завида. 6704… Къснятин и Дъмитр, братеника, … а Къснятину и Дъмитру вечная память. Том же лете заложиша церковь камяну святого Илие на Хълме (în 6710, finisată). 6708… и убиша Романа Пъкта, инех 4 муж. В то же лето идее Нездила Пьхциниць на Лукы воеводою… 6712… феуларя в 5 день. 6717… и посадника Дъмитра. 6718…Новгородьци угонивъше Литву в Ходыницих. 6719… даша посадничьство Дъмитру Якуничю. В лето 6722. Месяця февраря в 1 день… 6723… месяця февраря в 11 день.Ходыница pare a fi din românescul hodină (inexistent în vocabularul vechi rusesc). Luna februarie scrisă în două moduri, în primul caz (făurar) prin transformarea pimului „r” în „l”.

6726… на святого пророка Илии, Матеи Душильцевиць … Ивана Душильцевиця, брат Матеев. 6732… и убиша Домажира Търлиниця и сън его, а рушан Богъшю…, выдаите ми… Микифора Тудоровиця. 6736… и до Никулина дни. Тъгда отяша тысячьское у Вячеслава и даша Борису Негочевичю… 6737… у Иванка у Дъмитровиця, … Иванка Тудорковичя. 6738… на Якима Влунковиця, … а се уже Микулин день. Matei, Tudor, Dъmitr (Domitr), alte personaje, după exemplele de mai sus, Богъш trebuie citit Bogoş, transformat prin Boguş din Buhuş (<buhă + suf. –). Никула şi Микула sunt egalate ca unul şi acelaşi nume.

Cum se vede, Micul s-a mai pronunţat (ca şi astăzi popular cu n moale) Ňicul, nume precreştin, înţeles apoi ca un hipocoristic al românescului Nicolae-Niculae, Nicu(l), echivalat în mediul rusesc cu creştinul Nikola-Nicolai, ultimul de influenţă grecească, ca şi la români, s-a adoptat prin biserică. În multe scrieri ruseşti medievale însă se făcea distincţia între Микула şi Никола, astfel că întâlnim adesea: поп Микула от Никольской церкви; adică un preot Micula putea face distincţia între numele lui diferit de cel al hramului bisericii Sf. Nikola, altfel s-ar fi numit şi pe sine Никола.

Prenumele românesc Nicolae a fost şi el foarte răspândit în cnezatul Novgorodean, întâlnit în sec. XII-XIII pe unele icoane de lemn ale sfântului omonim, iar pe una pictată pe piatră fiind scrisă cu influenţă grecească: Николае агис (Nicolae aghis – Sf. Nicolae); de asemenea, în anul 1510 în Novgorod se construieşte o biserică de piatră Святый Николае чюдотворец şi tot în sec. al XVI-lea alte două biserici nou-construite aveau un altar din cele trei tradiţionale cu numele Sf. Nicolae [Novg. IV, 537, 539, 575].

В лето 6739. Загореся от Матеева двора от Вышковиця…, мимо святого Илию… В лето 6740. Придоша ис Цернигова Борис Негоцевичь, Михаль с братом, Петре Водовиковиць… 6742… А новгородьць убиша 10 муж… Негутина на Лубяници… 6744, 6746… Якима Влунковича. 6748… Гюрята Пинещиничь, 6767…, поима, приеха Михаило Пинещиничь… 6776… месяца ферваря 18. 6778… чему взял еси Олексин двор Морткинича, еси серебро на Микифоре Манускиничи…, поима Михаила Пинещинича… 6823 (1315)… А бои бысть месяца февраря 10… Matei, Boris Negoţevici, alte personaje pe care le-am menţionat, Petre, Негутин, pare a fi Negu, eventual fiul lui, Neagu + suf. –tin, Olexa (Alexa) Морткинич, din Mort + kin, apoi fiul era numit Mortkin + ici. Ultimul personaj reprezenta, şi cu numele, şi cu prenumele, o identitate românească, aşa cum l-am avut şi în actele medievale.

Cu acest prenume, Alexa (Olexa), în Novgorod întâlnim mai multe persoane: Алекса Михаиловичъ, cunoscut şi ca Varlaam, superiorul mănăstirii Hutân, alţi novgorodeni, Alexa Прокопьиничъ, Olexa Путиловичъ, Alexa Сбыслабичъ [Novg. IV]; spre deosebire de numele Alexei, pe care îl purtau ruşii, preluat oficial prin biserică, ca şi românii, din grecescul Alexias. Într-un caz se arăta şi naţionalitatea (1339): „Ко князю же Ивану(mare cneaz al Moscovei) послаша Сильвестра Волошевича (Voloşevici) и Федора Аврамова…”. Este vorba de doi mari boieri novgorodeni Silvestr Voloşevici şi Fiodor Avramov, care merg soli la Moscova, la cneazul Ivan Kalita [NPL, 367].

În nordicul Novgorod românii au fost atestaţi din sec. XI. Este necesar să ne oprim şi la unele forme de scriere ale oraşului. Mai întâi, în letopiseţe: 970 – придоша люди Нооугородстии, 980 – пришед Добрына Нооугороду [Lavr. let.], 970 – испросиша Нооугородци, 1119 – бояре Нооугородцкие, 1279 – князь Дмитреи с Ноугородци [Novg. IV].

Deşi nu prea multe, letopiseţele au fost scrierile ce s-au copiat cel mai des, aducându-se în timp la o normă, cu toate acestea observăm că din cele mai vechi timpuri oraşul s-a numit şi Nougorod, cu prima parte – în româneşte. În însemnările locale, fie că erau scrise de dieci locali sau din centru, inclusiv până în sec. al XVI-lea, locuitorii se scriau nougorodeni.

De pildă, în Toropeţkaia kniga din 1540: „Игнатко ноугородец, с московских гостеи и с ноугородцовноугородцкой дворецкойноугородцких помещиков”. La cele menţionate, putem adăuga şi unele grafite din biserica Sf. Sofia, şi însemnări din scrisori pe scoarţă de mesteacăn.

Astfel, apreciem că românii nu sunt atestaţi întâmplător în Novgorod, ci este posibil să fi participat şi la fondarea oraşului. Pentru confirmare, dacă ţinem cont şi de prima denumire a lui din izvoarele scandinave: Холмгард (Holmgard). Partea a doua a cuvântului compus, gard, ar corespunde mai mult îmbinării cu sensul din limba română „îngrăditură, loc închis cu gard”, decât sensului adus de scandinavi în limba germană („casă”).

Având în vedere faptul că holm este și în limba română, deşi ca împrumut, alături de cel rusesc şi de cel german, putem aprecia că oraşul Novgorod, aşa cum era numit paralel şi Nougorod, a putut avea printre întemeietori şi colonişti români, împreună cu slavi [mai pe larg, vezi în „Romanoslavica”, 2012].

 

 

Bibliografie:

 

 

 

  1. Lavr. let. =Полное Собрание Русских Летописей, т. I, Лаврентьевская летопись, Moscova 1997.

  2. NPL =Новгородская первая летопись старшего и младшего изводов, Moscova–Leningrad, 1950.

  3. Novg. IV =Полное Собрание Русских Летописей, т. IV, ч. 1,Новгородская четвертая летопись, Moscova, 2000.

  4. PVL, I =Повесть временных лет, часть 1, текст и перевод, Moscova–Leningrad, 1950.

  5. Vlad D. Ghimpu,Mențiuni ale habitatului românesc în Cnezatul Novgorodean, în: „Romanoslavica“, vol. XLVIII, nr. 2, București, 2012, p. 237-264.

 

 

 

 

Vlad D. GHIMPU

Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXVIII, 2018

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/23/o-istorie-a-zilei-de-23-februarie-video-3/

 

23/02/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bucovina la ceasul marilor hotărâri istorice

 

 

bucovina

 

 

La sfârșitul Primului Război Mondial, Bucovina se afla la intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti. Imperiul Habsburgic pregătea anexarea ei la Galiţia, iar tânărul stat ucrainean căuta să anexeze cât mai mult din teritoriile imperiului, ameninţând cu intervenţia militară. În vara anului 1917, deputaţii ucraineni din Parlamentul de la Viena au susţinut încorporarea Galiţiei, Bucovinei şi Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal. Alte forţe pro-ruse căutau înfiinţarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă şi o parte importantă din Bucovina. Mai mult, circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă.

La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia, Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente. Din acest motiv s-a spus că „Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare”, după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775. Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucureşti, Ţinutul Hotinului intra oficial în componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judeţul Dorohoi şi Dornele româneşti până la Broşteni.

La 3/16 octombrie, împăratul habsburg proclama federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască şi drepturile românilor. Naşterea statelor naţionale era iminentă, însă situaţia românilor din Imperiu continua să fie foarte incertă. În aceste condiţii, adunarea românilor emigraţi din Austro-Ungaria se reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care respingea federalizarea şi declara hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului sub un singur stat unitar.

La 19 octombrie 1918 Ucraina îşi proclama independenţa. Noul stat naţional ucrainean proclamat la Liov includea şi Bucovina nord-estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret. Proclamaţia de la Liov a produs un val de îngrijorare în rândurile românilor bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau intensificate, altfel riscau să intre în componenţa Ucrainei. În acest sens, la 22 octombrie a apărut la Cernăuţi ziarul „Glasul Bucovinei”, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, în care fruntaşii bucovineni publică editorialul „Ce vrem?”, un veritabil document programator pentru românii din Bucovina.

 

 

 

 

 

”Ce vrem?” – Un articol din ziarul unionist român Glasul Bucovinei din 22 octombrie 1918

„Ce vrem?” este titlul unui articol din primul număr al ziarului „Glasul Bucovinei”, fondat de Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Alecu Procopovici, Radu Sbiera. Articolul, publicat în 22 octombrie 1918, prezintă programul unioniștilor din Bucovina intitulat „Ce vrem”, semnat  de o seamă de intelectuali ai Universității din Cernăuți, în frunte cu Sextil Pușcariu, după întâlnirea din 11 octombrie din casa lui Isidor Bodea.

Ce vrem?

Vrem: să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești.,

Nu mai vrem: să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare,

Pretindem: ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă, în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanți aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre.

Reportaj despre primirea trupelor române în Bucovina din 17 noiembrie 1918.

 

Primirea entuziastă a trupelor române. ‒ Aspectul nou al Cernăuților. ‒ Soldații străini dezarmați. ‒ Plecarea conducătorilor ucranieni. ‒ Autoritățile vechi rămân la posturile lor. ‒ Guvernul național al Bucovinei. ‒ Președintele Consiliului național. ‒ Primarul Cernăuților. ‒ Serviciul de propagandă. ‒ Batalion de voluntari bucovineni. ‒ d. Sextil Pușcariu și D. Iancu Nistor la Iași. ‒ Scoaterea de sub pază al lui Onciul.

Trupele române, care au intrat în Bucovina, au fost peste tot locul primite cu mare entuziasm.

Cu o însuflețire fără margini au fost primite la intrarea în Cernăuți. Liniștea a fost pretutindeni restabilită. Trupele s-au oprit o zi în Cernăuți, fiindcă în urma cererilor făcute de numeroase delegațiuni de peste Prut, au primit ordin să treacă Prutul și au început înaintarea înspre Prut și Nistru, marți dimineața.

Cernăuții prezintă acum un aspect deosebit. În locul Pajurei cu două capete a Austriei, fâlfâie tricolorul român care e arborat pe cele mai multe clădiri publice.

Străzile sunt pline de diferiți soldați, din diferite armate, care au fost dezarmați.

Șefii partidului ucrainian au părăsit teritoriul ocupat. În noaptea de marți spre miercuri 30‒31 octombrie au afișat pe furiș pe zidurile orașului, un scurt manifestă în care îndeamnă populația ucrainiană la liniște, asigurându-o că conducătorii ei veghează asupra intereselor lor. Deocamdată toate autoritățile austriece afară de guvernatorul Erzdorf au rămas la posturile lor.

Mare indignare a produs în cercurile românești faptul că generalul Fischer, asasinul criminal al populației românești și fostul guvernator Erzdorf, au fost tolerați să rămână în Cernăuți.

Formațiuni militare naționale

În scurtă vreme soldații români bucovineni întorci de la diferitele fronturi, vor fi organizați într-o formație unitară națională.

Guvernul Național al Bucovinei

În ședința de marți, 30 octombrie, a Consiliului Național s-a hotărât formarea unui guvern național al Bucovinei care să ia asupra sa conducerea țării. Guvernul s-a și constituit îndată. În fruntea Guvernului stă d. Iancu cavaler de Flondor, care are și departamentul Justiției.

La externe a fost numit d. Sextil Pușcariu, profesor universitar și membru al Academiei Române, la Interne d. dr. Dorimedont Popovici, deputat în dieta țării, departamentul Apărării Naționale d. Nicu cavaler de Flondor, deputat în dieta țării, la Instrucție d. Radu Sbiera, profesor, la comerț d. dr. Max Hacman, la aprovizionare d. dr. Vasile Marcu, la lucrări publice Aurel Țurcanu, inginer silvic.

Noul guvern a numit pe d. dr. Vasile Bodnărescu, agent diplomatic al său pe lângă guvernul român. În ședința sa de miercuri guvernul și-a fixat programul care a fost înaintat prin d. dr. Sextil Pușcariu, guvernului român.

Președintele Consiliului Național

Consiliul Național ales președinte al tău pe d. Dionisie cavaler Bejan, fost membru al consistoriului din Cernăuți, vice-președinte pe D. Eusebie Popovici, profesor și deputat în dieta țării. Acest consiliu este organul suprem al reprezentanței naționale care funcționează ca parlamentele legislativ. Guvernul e responsabil de actele sale consiliului legislativ. Deocamdată atât Consiliul Național, cât și guvernul își țin ședințele în Palatul Țării.

Primarul Cernăuților

Primar al orașului Cernăuți a fost numit de guvern părintele Gheorghe Șandru, preot la biserica Sf. Paraschiva, care a îndeplinit funcțiunea aceasta și pe vremea ocupației rusești.

Serviciu de propagandă

“Comitetul Românilor Bucovineni Refugiați” din Chișinău a organizat un serviciu de propagandă pentru Bucovina, care va începe a funcționa zilele acestea.

Statutele acestui serviciu au fost aprobate de guvern român. Scopul acestui serviciu este lămurirea populațiunii bucovinene asupra necesității și îndreptățirii realipirii Bucovinei la patria mamă.

Acest serviciu este condus de un consiliu de 4 membri cu sediul în Cernăuți.

Director d. Iancu Nistor, subdirector: d. Gheorghe Tofan, secretar: Dumitru Marmeliuc, casier: Vasile Greciuc.

Prima echipă de propagandiști va pleca zilele acestea în Bucovina.

Batalionul de voluntari bucovineni

Guvernul român a aprobat ca voluntarii bucovineni să formeze un batalion special încadrat de ofițeri bucovineni, care va fi întrebuințat în Bucovina.

Bucovina și Transilvania

Un curier special susține și acum legătura între Consiliul Național din Bucovina și cel din Transilvania. Toate hotărârile luate de unul din consilii sunt comunicate imediat celuilalt consiliu.

D. Sextil Pușcariu în audiență la d. general Văitoianu

D. Sextil Pușcariu, delegatul guvernului național din Bucovina a sosit joi la Iași însoțit de dr. Vasile Bodnărescu și d. Gheorghe Tofan, delegatul Comitetului Românilor refugiații din Bucovina, și a fost primit într-o lungă audiență de d. general Văitoianu, ministru de interne.

D. Iancu Nistor la Iași

D. dr. Iancu Nistor a plecat la Iași în misiunea specială. Va lua contact cu membrii guvernului român și va avea o conferință cu d. Sextil Pușcariu.

Onciul scos de sub pază

Aflăm că guvernul român a dispus scoaterea de sub pază a lui Aurel Onciul care n-are însă voie să părăsească Iașii. Camera bucovineană a instituit o comisiune specială care va ancheta cazul lui A. Onciul.

(În numărul nostru de mâine vom continua cu informațiunile noastre asupra Bucovinei).

Congresul general proclamă unirea cu România 

La iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina, pentru a hotărâ soarta ei. Adunarea din 14/27 octombrie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti. Totodată s-a format un Consiliu Naţional, prezidat de Dionisie Bejan şi având în componenţa sa reprezentanţi din toate păturile sociale şi din toate judeţele provinciei.

Consiliul Naţional a înfiinţat un organ cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, format din 14 secretari de stat. La rândul lui, acest guvern provizoriu avea un Comitet Executiv, al cărui preşedinte era Iancu Flondor, vicepreşedinţi erau Dinionsie Bejan, Dori Popovici şi Sextil Puşcariu, iar secretari erau Vasile Bodnărescu, Radu Sbiera şi L. Tomoioagă.

Răspunsul ucrainean

În toamna anului 1918, situaţia românilor din Bucovina devenise critică, însă după proclamarea unirii, lucrurile s-au precipitat şi mai mult. Adunarea naţională a ucrainienilor se întruneşte la Cernăuţi şi hotărăşte să încorporeze cea mai mare parte din Bucovinei la Ucraina. Concomitent, Rada de la Liov a declarat mobilizarea legiunii ucrainene, încercând să ajungă la o împărţire a Bucovinei cu România.

Mai mult, administraţia austriacă a predat puterea asupra Bucovinei reprezentanţilor Radei şi deputatului român Aurel Onciul, favorabil menţinerii status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din partea Consiliului Naţional Român să negocieze în numele românilor. Cu toate acestea, austriecii au considerat că acesta este reprezentant al românilor şi au predat puterea ucrainenilor. Din acest moment, ucrainenii au trecut nestingheriţi la jefuirea fostelor administraţii imperiale.

Ei nu recunoşteau dreptul istoric al românilor din Bucovina şi se luptau pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la Carpaţi până în Caucaz. 

 
Naţionaliştii ucrainieni şi revoluţionarii bolşevici au creat o stare de haos şi anarhie. Soldaţii ucraineni întorşi de pe front terorizau populaţia iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene.

În aceste condiţii, Consiliul Naţional a decis să ceara intrarea armatei române în Bucovina.

 

Guvernul român a trimis divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadic. Aceasta a trecut în Bucovina şi la 11 noiembrie 1918 a intrat în Cernăuţi, restabilind ordinea.

Pentru că unirea proclamată de adunarea de la 27 octombrie să fie făcută în completă legalitate, s-au strâns legăturile cu guvernul român aflat la Iaşi şi s-au pregătit toate etapele necesare unirii provinciei cu Regatul Român. Riscul era ca unirea să nu fie recunoscută pe plan internaţional, ceea ce s-a şi întâmplat într-o primă fază.

Astfel, a doua zi după intrarea armatei române în Cernăuţi, Consiliul Naţional a adoptat o constituţie provizorie, care reglementa principiile fundamentale ale provinciei.

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

 

În fine, mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Chişinău să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). 

În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La propunerea lui Flondor, congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/09/glasul-bucovinei-un-cotidian-militant-pentru-unirea-bucovinei-cu-patria-mama-romania/

 

 

Surse:

http://centenarulromaniei.ro/ce-vrem-articol-din-glasul-bucovinei-din-22-octombrie-1918/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Bucovinei_cu_Rom%C3%A2nia

 

 

23/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: