ZIUA DE 8 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 8 februarie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

  

 

1796 – A fost înfiinţat la București,  Consulatul francez în Ţările Române.

 

 

 

  

 

1856 – Domnitorul Barbu Ştirbei decretează desfiinţarea robiei în Muntenia.

„Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti“ a avut drept urmare desfiinţarea robiei ţiganilor particulari, dându-se drept despăgubire din Casa fondului de despăgubire proprietarilor câte 10 galbeni pentru fiecare rob .

Prin lege țiganii erau obligaţi să se statornicească, iar nomazii să se aşeze în satele unde doreau cu obligaţia de a avea locuinţe şi gospodării proprii.

 

 

 

 

 

Barbu Dimitrie Știrbei (august 1799 – 12 aprilie 1869), a fost domnitor in Țara Romanească în doua rânduri, mai intai intre iunie 1849 si 29 octombrie 1853 și apoi intre 5 octombrie 1854 si 25 iunie 1856.

El a fost fratele domnitorului Gheorghe Bibescu și fiul lui Dimitrie Bibescu și al Ecaterinei Văcărescu. A fost adoptat de bogatul sau bunic, Barbu Stirbey, caruia i-a preluat numele.

Dupa ce a studiat istoria si știintele de stat la Paris (1817 – 1821), devine sub domnia lui Alexandru Ghica visternic. pentru ca între 1829 si 1847 sa ocupe alte functii importante in administratia publica: ministru de interne, de culte, de justitie și secretarul comisiei de redactare a Regulamentului Organic. In timpul studiilor la Paris, in 1819, este initiat intr-o loja masonica.

Pe tron s-a dovedit a fi un domnitor prudent, activ si bun organizator. Greutatile pe care le-a avut de infruntat, erau: intreținerea armatei de ocupatie ruso-turce si sa faca fata puterii prea mari avute de comisarii extraordinari. Abia in 1851, dupa ce tara se inglodase in datorii grele, a putut sa obtina retragerea ocupantilor.

Știrbei, prin economii si controlul sever al cheltuielilor, a reusit sa scada doua treimi din datoriile Țării si a gasit timp si mijloacele necesare chiar si pentru activități constructive. A ridicat teatrul din Bucuresti, a redeschis scolile inchise pe timpul Revolutiei de la 1848, a mai imbunatatit dispozitiile Regulamentului Organic cu privire la tarani.

Familia princiară Stirbey, apărând prima oara în documente din secolul XV, de origine din Valahia, a dat amprenta sa dezvoltării politice si economice a țării prin mai multe generații.

 

 

1859 – Domnitorului Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei Alexandru Ioan Cuza este primit cu entuziasm la Bucureşti, unde rosteşte Proclamaţia către ţară.

  

 

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

Duminică, 8 februarie 1859,  domnitorul Principatului Moldovei şi de curînd domnitorul Principatului Valahiei Alexandru Ioan Cuza este primit cu entuziasm la Bucureşti, unde rosteşte Proclamaţia către ţară.

 Domnul Cuza  a intrat în Bucureşti prin zona Băneasa, fiind întîmpinat cu pîine şi sare aclamat de 100.000 de oameni.

Mitropolitul Nifon al Valahiei (Munteniei) îl întîmpină pe noul domnitor în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, iar după închinare în faţa Sfîntului Altar, domnitorul, împreună cu mitropolitul şi tot clerul, a intrat în sala de şedinţe, unde, în prezenţa deputaţilor şi a poporului, domnitorul a pronunţat, cu mîna pe Sfînta Evanghelie, în faţa icoanei Preasfintei Treimi următorul jurămînt:

„Jur în numele Preasfintei Treimi şi în faţa Ţării că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele şi fericirea naţiei Române. Aşa Dumnezeu şi confraţii mei să-mi fie întru ajutor!”

După depunerea jurămîntului, Mitropolitul Nifon, în calitatea sa de Preşedinte al Adunării deputaţilor, ţine un discurs în care spune:

„… Măria Ta, ca cel chemat de poporul român şi trimis de Providenţă, întinde-i (acestuia n.n.) dreapta Ta, ridică-l din căderea sa şi îl condu pe cîmpurile cele pline de flori nevestejite; căci numai acolo poate el să-şi redobîndească cununa gloriei şi a virtuţii cu care se încununară odată nemuritorii noştri strămoşi; iar Măria Ta să trăieşti ani mulţi ca să laşi mai multe pagini de fapte în istoria dulcei noastre Patrii!”

Bucuria poporului faţă de alegerea noului domnitor s-a manifestat puternic şi acum, fiind întîmpinat la Bucureşti aproape de întreaga populaţie a Capitalei în aclamaţii şi urale, încît Mihail Kogălniceanu spunea că nici suveranii marilor state nu s-au bucurat de astfel de primiri. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu).

Atmosfera prilejuita de sosirii domnitorului Cuza la București este descrisă într-o scrisoare trimisă de D.A.Sturdza lui V.Alecsandri:

„Rezultatul întregii acestei călătorii este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curînd tăiați în bucăți decît să revie la vechea stare de lucruri (…). La București, de pilda, el e omul cel mai popular. N-am vazut nici o dată salutîndu-se un suveran cu mai multă dragoste și serbări publice ca în această primă capitală a României.”

 

1880 – Germania, Anglia şi Franţa recunosc independenţa de stat a României, dobândită după victoria împotriva Turciei în războiul ruso-româno-turc din 1877-78 și Tratatul de la Berlin din 1978 .

 

 

  1894, (8/9) – A murit Iorgu Caragiale, actor şi dramaturg, unchiul scriitorului I. L. Caragiale şi frate al actorului Costache Caragiali (n. ~1824) NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii sale anul 1826.

 

 

1907 – Se declanșează răscoala ţăranilor din satul Flămânzi, judeţul Botoşani. Este începutul marii revolte ţărăneşti care va cuprinde în câteva săptămâni majoritatea judeţelor ţării.

Răscoala a durat până la sfîrşitul lunii martie, când a fost înăbuşită prin forţă armată. (8/21).

 

 

  1916: Conform legendei, aflat la Zürich, în cafeneaua „Cabaret Voltaire”, scriitorul originar din România, Tristan Tzara, a creat alături de Marcel Iancu și germanii Max Ernst și Kurt Schwitters, americanul Marcel Duchamp și alții, un nou curent de avangardă: Dadaismul. 

 Numele său provine din franceză: dadisme (dada – căluț de lemn) și este un curent artistic și cultural creat împotriva rutinei în artă, gândire și viață, care s-a dezvoltat rapid între 1916 și 1923.

 

Tristan Tzara, pseudonimul lui Samuel Rosenstock, născut la Moinești, la 16 aprilie 1896 și decedat la 25 decembrie 1963, la Paris, a fost un poet și eseist român, de origine evreiască.

Născut în România, dar stabilit ulterior în Franța, unde are loc o împletire a valorilor dadaiste cu cele suprarealiste, lucru posibil datorită colaborării cu Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault și Jacques Vache.

Cei mai mulți dadaiști publică în Revista “391” a lui Francis Picabia (înființată la Barcelona, mutată, pe rând, la New York, la Zurich, apoi la Paris).

În 1921, Picabia se separă de grupul dadaiștilor, apoi în anul 1922, se produce această ruptură dintre Dadaism și Suprarealism, iar în rezultatul acestei rupturi se dezvoltă mai mult Suprarealismul.

Dadaismul mai supraviețuiește datorită personalității lui Tzara. („Luați un jurnal, luați o pereche de foarfeci, alegeți un articol, tăiați-l, tăiați pe urmă fiecare cuvânt, puneți totul într-un sac, mișcați…”).

Dadaismului, care a avut mari influențe asupra artei plastice și literaturii și a creat chiar o revoluție majoră în acest sens.

 Marcel Iancu:

„Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.”

Așa a luat naștere mișcarea dadaistă, care a și fost publicată în primul și singurul număr al Revistei “Cabaret Voltaire.”

Se presupune că originea cuvântului provine de la afirmația “DA”, așa cum Tristan Tzara provine de la “trist în țară.”

 

 

 

 

 

 

1916 – S-a născut Corneliu Mănescu, ministru de Externe al României în perioada 1961-1972, semnatar al “Scrisorii celor şase”, din martie 1989, împotriva regimului Ceauşescu; (m. 26 iunie 2000).

 

 

Pierderea portofoliului Externelor a fost resimţită de şeful formal al diplomaţiei româneşti ca o mazilire, care l-a luat prin surprindere…

„Trebuia să facem o vizită în Belgia şi aşteptam cu nerăbdare să mă întâlnesc acolo cu un mare prieten al meu, care era ministru de Externe al Belgiei“, a relatat fostul ministru împrejurările demiterii sale.

 ”Înaintea plecării, Ceauşescu mă cheamă la el ,  şi dintr-o dată mă anunţă că nu mai sunt ministru de Externe. Scurt şi dintr-o dată.

De faţă cu mine, a luat cuvântul şi mi-a spus în culori pozitive că-mi mulţumeşte pentru toată activitatea, că ministerul condus de mine şi-a realizat toate sarcinile, că s-au făcut mari progrese”.

  1925: S-a născut actrița română de teatru și film Eugenia Bosânceanu;  (d. 2018).

1932 – S-a născut actorul Emanoil Petruţ (“Fraţii Jderi”); (m. 8 august 1983).

Tatăl său, Gabriel Petrut, era impiegat CFR, iar mama, Ecaterina Petrut, o modestă functionară. Pasiunea pentru teatru și-a descoperit-o activând pe langa trupa teatrului din Focsani, unde a fost remarcat de Ion Lascăr care il va aduce la Teatrul National din Iasi, in 1948.

In Iasi, Emanoil Petrut urmeaza cursurile Facultății de Teatru, dar in anul urmator se transfera la IATC Bucuresti, activând pe scena de la Constantin Nottara.

Din 1957 va face parte din colectivul de actori al Teatrului National, unde va ramana pana la sfarsitul vietii.

Cariera lui actoricească il va aduce sub bagheta unor mari regizori: Dinu Cocea, Gheorghe Vitanidis, Andrei Blaier, Mircea Dragan, jucând in zeci de filme.

A plecat dintre noi la 8 august 1983, la scurt timp după decesul sotiei sale, Catinca Ralea Petrut, fiind înmormantat in Bucuresti, la cimitirul Bellu.

In memoria sa, primăria orașului Mărășești a dat numele său Casei de Cultură a orașului.

 

 

 

1946 – Este dată publicității o notă a guvernului român, care expunea observațiile sale la prevederile Tratatului de Pace și în care se exprima  regretul României că puterile învingătoare în  cel de- Al II-lea Război Mondial, nu au recunoscut României statutul de țară cobeligerantă.

 

 Foto: Delegația României la Conferința de Pace de la Paris, 1946

1979- A decedat Alexandru A. Philippide, scriitor, lingvist, filolog, laureat al Premiului Herder pe anul 1965; (n. 1 aprilie 1900, Iași).

 

1918 -1921 — Urmează Facultatea de drept din Iaşi. Simultan urmează cursurile Facultăţii de litere şi filozofie. în 1919 îşi face debutul ca poet în revista „Insemnări Literare” cu poemul Cântecul câtorva.

1922 — Debutează  editorial cu volumul de poezii Aur sterp, la editura „Viaţa românească”, iar în 1922-1928 — Studiază în Franţa şi Germania. Întors în țară, în perioada 1929-1947 se stabileşte la Bucureşti şi lucrează la direcţia presei din Ministerul de Externe, apoi la Ministerul Propagandei.

În 1930 publică volumul Stânci fulgerate. Începe colaborarea la „Adevărul Literar şi Artistic”, „Viaţa Românească”, „Cuvântul Liber”, „Gândirea”, „Vremea”, „Revista Fundaţiilor”.

1939 — Publică volumul Visuri în vuietul vremii și în  1942 publică volumul de nuvele fantastice Floarea din prăpastie, singurul său volum de proză.

1947 — Începe să traducă texte de Goethe, Schiller, E.T.A. Hoffmann, Heinrich Heine, Thomas Mann, Voltaire, Shakespeare, Puşkin, Tolstoi, Rabindranath Tagore. Primeşte Premiul de Stat pentru versiunea română a poemelor lui Lermontov.

1955 — Devine membru corespondent al Academiei Române. 1962 — Apare volumul antologic Poezii.

1963 — Apare volumul Studii şi portrete literare. Devine membru titular al Academiei Române.

1965 — Primeşte la Viena premiul internaţional Herder.

1978 — I se acordă Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor pe anul 1977.

1979 — Pe 8 februarie moare la Bucureşti la spitalul Elias şi este înmormântat la Cimitirul Bellu.

1983:  A decedat Grigore Baștan, primul general parașutist român;  s-a născut la 23 ianuarie  1922 în localitatea Coșcodeni, jud. Bălți (azi în Republica Moldova).

A făcut parte din prima companie de parașutiști militari din armata română, subunitate înființată la 10 iunie 1941, iar în anul 1944 participând la luptele din nordul Bucureștiului.

În anul 1950 și-a adus o contribuție esențială la reînființarea primului batalion de parașutiști și a avut un aport valoros la dezvoltarea pe noi baze a acestei specialități militare, în pregătirea a mii de parașutiști militari.

A avut preocupări legate de perfecționarea materialelor folosite în  desant, iar spiritul său de inventator și inovator a dus la realizări notabile, inclusiv prin realizarea completului de parașute BG-7M (principală) și BG-3m (de rezervă), care au fost folosite pe o perioadă îndelungată în Armata României.

La 20 august 1970, stabilește un record național la saltul cu parașuta, executând un salt din aeronavă de la înălțimea de 10.000 m cu o cădere liberă de 7.000 m.

S-a implicat activ și în coordonarea parașutismului sportiv în România.

În anul 1971 devine primul general parașutist din armata română și va conduce destinele parașutismului militar românesc până la trecerea în rezervă în anul 1979.

1984 – Se deschide  oficial, de catre președintele Mika Spiljak, cea de-a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Saraievo din Iugoslavia.

În acel an Jocurile Olimpice de iarnă au avut loc pentru prima dată într-o ţară socialistă.

Au participat 49 naţiuni, 1272 sportivi (274 femei, 998 bărbați).

România s-a prezentat cu o delegație de 19 sportivi (trei femei și 16 bărbați), dar nu a obținut nici un punct.

La vremea aceea nu exista nicio indicaţie privind, războiul care va devasta oraşul câţiva ani mai târziu.

 1990 – Prin Decretul nr. 111 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a fost reorganizat CIE (dată la care se aniversează ziua Serviciului de Informaţii Externe).

 2000 –  A decedat  politicianul comunist Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București).  A fost prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române între anii 1958 – 1961.

Tatăl său a fost alsacian, profesor de limba franceză în București. Ion Gheorghe Maurer a studiat științele juridice și a activat ca avocat, calitate în care i-a reprezentat în instanțele juridice pe ilegaliștii comuniști români.

A fost membru al Academiei Române.

2009 – A murit asasinat în Ungaria,  handbalistul român  Marian Cozma (n. 8 septembrie 1982), campion al României și Ungariei la handbal masculin și câștigator al Cupei Cupelor EHF.

 

 

În noaptea de 7 spre 8 februarie 2009, Marian Cozma se afla în discoteca Patriota Lokal  din orașul maghiar Vesprem  împreună cu alți colegi, pentru a sărbători nașterea copilului unuia dintre colegii săi.

A avut loc o altercație, Cozma fiind atacat de un grup de trei tigani, fiind înjunghiat de trei ori, inclusiv în inima .

Alți doi colegi,croatul Ivan Pesic si sarbul Zarko Sesumau fost și ei atacați, primul fiind înjunghiat în rinichi, iar cel de-al doilea suferind un traumatism cranio-cerebral.

Un alt handbalist  maghiar  născut in Romania, Ferenc Ilyes , a încercat să-l salveze făcându-i respirație gură la gură, dar nu a reușit.

Cozma mai fusese implicat într-un incident asemănător în 2005,  când a fost înjunghiat de un grup de opt persoane, suporteri ai unei echipe adversare, la Bucuresti, scăpând cu viață și reușind să revină în scurt timp pe teren.

Procesul criminalilor  a durat  doi ani la tribunalul din Veszprem,  principalul acuzat  sustinandu-si  nevinovatia.Verdictul in procesul asasinilor lui Marian Cozma a fost : Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo au primit pedeapsa cu inchisoare pe viata, in timp ce Sztojka Ivan, 20 de ani inchisoare, fara drept de eliberare mai devreme de 15 ani.

In memoria lui, Comitetul Director al Federatiei Romane de Handbal a decis ca  Centrul National Olimpic de Excelenta de la Sighisoara sa poarte numele sportivului, iar in orașul maghiar  Veszprem i  s-a ridicat o statuie.

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. Istoriculzilei blogspot.com;

4. Istoria md.;

5. Wikipedia  

6. Mediafax.ro

7. http://www.worldwideromania.com

Publicitate