Decizia prin care Rusia lui Lenin a confiscat tezaurul României de la Moscova

Foto: ”Tovarășul”Lenin

 

 

 

„Nu îmi imaginez că o conducere a Rusiei să returneze ceva României, nici acum, nici în viitor”, declara, cu niște ani în urmă, Alexander Konovalov, directorul Institutului pentru Evaluări Strategice din Moscova.

Fără să o spună explicit, demnitarul moscovit făcea referire la returnarea Tezaurului României, furat de URSS cu peste un secol în urmă.

Încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, românii nu au avut și nu au nici în ziua de azi, încredere în ruși, pe care, de obicei, îi înjură ori de câte ori au ocazia.

Iar în ultimele decenii, unul dintre motivele cel mai des invocate pentru a explica această atitudine este furtul Tezaurului României. Dar, în ultimele decenii, s-a anunțat, periodic, înființarea unor ,,comitete și comiții” care s-au lăudat că vor anula efectele acelui jaf național, iar Tezaurul va reveni în România.

Dar, toate acele promisiuni au fost, și au rămas, vorbe în vânt.Iar acum, la peste un veac de la acel jaf național, prea puțini sunt cei care mai știu despre este vorba: ce a fost acel ,,Tezaur” și mai ales cum de a ajuns el pe mâna rușilor.

Din păcate, atunci când au decis trimiterea tezaurului în Rusia, politicienii români n-au evaluat corect realitățile de acolo și nici evoluția ulterioară a evenimentelor. Pe 3 noiembrie Alexandru Lapedatu scria în jurnalul său:

,,S-a isprăvit! Bolșevicii sunt victorioși pretutindeni.Paza militară s-a retras de pe străzi. Guvernul bolșevic e stăpân. Ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită.”

Și avea perfectă dreptate: la începutul anului 1918, noul conducător al puterii de la Răsărit, V.I. Lenin, a rupt relațiile diplomatice cu România. Fondul român de aur a fost declarat intangibil pentru autoritățile de la București.

În limbaj diplomatic, bolșevicii au declarat că își asumă răspunderea de a-l „conserva” și de a-l înapoia poporului român cândva, la o dată neprecizată.

Practic, era vorba de sechestrarea Tezaurului.  

 

 

Hotărâre a Consiliului Comisarilor Poporului din Petrograd din 13 ianuarie 1918

Hotărâre a Consiliului Comisarilor Poporului din Petrograd transmisă de Radio Petrograd în 13 ianuarie 1918, primită la București la 15/28 ianuarie 1918. Decizia prin care Rusia rupe relațiile diplomatice cu România și confiscă tezaurul României de la Moscova.

Considerând că măsura preventivă de arestare pentru scurtă vreme al ministrului plenipotențiar român n-a avut efect și că crimele își urmează cursul lor, Consiliul Comisarilor Poporului dispune:

 

1. Toate relațiile diplomatice cu România sunt întrerupte, Consulatul Român și în general toți agenții guvernului român sunt trimiși înapoi, pe drumul cel mai scurt dincolo de frontieră.

2. Fondul român de aur care se găsește la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul Sovietelor își asumă răspunderea de a conserva acest fond și de a-l remite în mâinile poporului român.

3. Scerbacev, revoltat contra revoluției și comandant suprem al Frontului român, e declarat dușman al poporului și în afara legii.

 

 

 

Palatul Taurida
13/26 ianuarie 1918

(http://centenarulromaniei.ro/hotarare-a-consiliului-comisarilor-poporului-din-petrograd-din-13-ianuarie-1918/)

 

 

 

 

 

Kakoi tezaur?”

 

Primele tentative de recuperare a Tezaurului au început imediat după încheierea primei conflagrații mondiale și s-au efectuat direct cu URSS, în calitatea sa de moștenitor politic al Rusiei țariste, însă negociatorii sovietici au lansat ideea că „ar fi dispuși să-l înapoieze doar la schimb cu Basarabia”.

Tratative au fost încheiate, după cum era de așteptat, cu o serie de eșecuri repetate.  

Tezaurul României nu a mai fost ”remis în mâinile poporului român” nici până astăzi.

 

Mai pe șleau, Rusia ne-a tâlhărit fără nicio rușine !…

Publicitate

ZIUA DE 4 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4 februarie în istoria noastră 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1526 – Are loc campania lui Ștefan IV-lea (Ştefăniţă-vodă), domn al Moldovei, în Muntenia. Oastea moldoveană a prădat începând cu 5 februarie 1526 până la Tîrguşor, fără vre-o împotrivire a armatei muntene.

Domnitorul Munteniei, Radu de la Afumaţi, a fost constrîns să-i predea lui Ștefăniță pe boierii moldoveni pribegi, și îi va executa.

Ștefăniță-vodă revine  în Moldova din campania sa din Muntenia, pe data de 20 septembrie 1526.

 

 

 

Ștefan IV-lea (Ștefan cel Tînăr, Ștefăniță-vodă), domn al Moldovei 1517-1527

Ștefan IV-lea al Moldovei, cunoscut în cronici și ca Ștefan cel Tînăr, era feciorul lui Bogdan III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare al Moldovei. Ștefan cel Tînăr vine la domnia Moldovei după moartea tatălui său Bogdan III-lea și a fost miruit domn de mitropolitul Theoctist la Suceava.

In  1518, Ștefănițăa  încheiat un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor.

Ulterior el a stricat relațiile cu polonezii fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat să-i dea una din fete de soție. La 8 august 1518, Ștefan cel Tînăr oprește invazia tătarilor de peste Nistru, repurtînd o victorie strălucită.

La 15 septembrie 1521, domnitorul, îl execută la cetatea Hîrlău, pentru viclenie, pe hatmanul Luca Arbore (conducătorul Divanului pe timpul cînd domnul Ștefan IV-lea era minor) și pe feciorii acestuia.

Urmează un complot nereușit a boierilor moldoveni împotriva domnitorilui, după executarea lui Arbore, complot generat de frica răzbunare a domnitorului pe boieri. Complotul se soldează cu fuga din țară a mulor boieri și cu decapitarea rebelilor reținuți la tîrgul Roman.

Ștefan cel Tînăr atacă și înfrînge o armata turcescă condusa de Tassa-pasa ce se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi și ia o prada bogată.

Din cauza semeției lui, bunele relații cu polonezii nu au mai putut fi restabilite.

Din acest motiv, se crede că nobilii de la curtea poloneză, care se temeau că Ștefăniță s-ar putea alia cu turcii, au pus-o pe însăși soția lui să-l otrăvească, la 14 ianuarie 1527. Ștefan cel Tînăr moare la Hotin și este înmormîntat la Mănăstirea Putna.

1544 – Filip Moldoveanul a tiparit, la Sibiu, “Catehismul romanesc”.In 1550 a tiparit de asemenea  la Sibiu, Tetravanghelul romano-slavon.

1809 – S-a născut poetul român Vasile Cârlova (m.18 septembrie 1831).

 

 

 

 

 1834 -Se  înfiinţează  din iniţiativa unui grup restrâns de membri ai Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, în frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, Mihăil Zotta, Constantin Sturza şi Costachi Negri, Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi,

Este primul muzeu de acest gen înfiinţat în Principatele Române şi, ca instituţie culturală, avea drept scop să prezinte publicului din Iaşi „bogăţiile pământene şi subpământene ale Moldovei, precum şi curiozităţi din alte părţi ale lumii”.

 

 

 

 

 

 

1849 – A incetat din viață Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai inceputurilor literaturii române, a carui lirică este, aproape in întregime, erotică;(n.14.10.1777).

 

 

 

1857 –  Caimacamul Moldovei, Teodor Balş, semnează la Iaşi o proclamaţie către locuitorii din sudul Basarabiei ţariste care revenise la Moldova in urma infrangerii Rusiei în  Razboiul Crimeei , prin care îi asigura de respectarea drepturilor şi privilegiilor pe care le aveau sub ruși. 

 

 

1872 – S-a născut cunoscutul pictor român Octav Băncilă; (d. 3.04.1944).

 

 

 

 

 

 

 

1906 – S-a născut Nicolae Georgescu-Roegen, economist şi matematician, membru de onoare al Academiei Române; a emigrat în SUA; (d.30.10.1994).

 

 

 

 

 

1909 – Are loc, pe scena Teatrului National din Bucuresti, premiera piesei “Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea.

 

 

 

 

 

Actorului  Constantin Nottara i-a revenit  rolul  lui Ştefan cel Mare.

 

 

 

 

1923 – A avut loc inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar.  

 

 

 

 

 

Clădirea, amplasată în centrul Capitalei, la intersecţia a două principale artere – Calea Victoriei (odinioară Podul Mogoşoaiei) şi Bulevardul Regina Elisabeta, aminteşte de Opera Naţională din Paris (Palatul Garnier).

Edificiul, proiectat în 1899 de arhitectul Dimitrie Maimarolu, a fost construit din iniţiativa şi prin contribuţia financiară a ofiţerilor din garnizoana Bucureşti.

1925: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost publicată la 25 februarie 1925 în Monitorul Oficial sub titlul „Lege pentru ridicarea Scaunului arhiepiscopal si mitropolitan al Ungrovlahiei ca primat al României la rangul de Scaun patriarhal”.

La 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939).

1929 – S-a născut pictorul român  Constantin Piliuţă ; (d.03.05.2003).

1932 – Se deschid Jocurile Olimpice de iarna de la Lake Placid.

Preşedintele S.U.A. Franklin Delano Roosevelt  a deschis a treia editie a Jocurilor Olimpice de Iarna la  Lake Placid, în nordul statului New York, la poalele Muntilor Adirondack.

Au fost reprezentate doar 17 naţiuni, fiind prezenți  numai 306 sportivi.

A fost a doua participare a sportivilor români la o Olimpiadă de iarnă. Țara noastră a participat cu o delegație formată din 17 sportivi care au concurat la două discipline bob și schi. Cel mai bun rezultat: românesc a fost Locul 7, la proba de bob 5 persoane.

1933 – Este promulgată legea pentru autorizarea stării de asediu în România,In baza acestei legi guvernul Romaniei este autorizat sa decreteze in orice moment crede de cuviinta, pe o perioada de cel mult sase luni,starea de asediu totala sau partiala.

1934 – Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim și V. Dumitrescu) cucerește la Engelberg in Elvetia  titlul de campion mondial  la Campionatul Mondial de Bob de la Engelberg (Elveţia). Pentru rezultatele obţinute, sportivilor li s-a decernat „Premiul naţional pentru sport”

1941 – A decedat matematicianul român David Emmanuel; (n. 31.01.1854).

1941 – S-a născut actorul român Şerban Cantacuzino. A fost un descendent al domnitorului Tarii Romanesti, Serban Cantacuzino, cel  care  în perioada 1678-1688 care a luptat la Viena  împotriva otomanilor, a publicat Biblia de la Bucuresti  și a introdus cultura porumbului  pe teritoriul României de astăzi.

Născut in  Bucureşti,  într-o familie nobilă, tatăl său fiind medicul, producătorul, scenaristul, regizorul şi criticul de film, Ion Cantacuzino, Şerban Cantacuzino  a debutat  alături de bunica sa, actriţa Maria Filotti în  piesa „Prinţ şi cerşetor”, la vârsta de 11 ani, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

S-a mutat la Paris, Franța, în 1990 unde a decedat a murit la Paris în ziua de 4 iulie 2011, la vârsta de 70 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București.

1947 –  Ministrul de externe al Marii Britanii, Ernest Bevin, semna, la Londra, Tratatele de pace cu România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda şi Italia (după a doua conflagraţie mondială).

1948 – Se incheie  pe o perioadă de 20 de ani,  “Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic”, prin care este consacrata satelizarea României de către URSS.

 România a fost prima ţară „democrat-populară” care a semnat un astfel de tratat cu URSS (la 7 iulie 1970 a fost semnat un nou Tratat).

1959 –  S-a născut la București, Monica Luisa Macovei, politician roman, fost ministru al justiției .

1962 – A decedat  graficianul român Aurel Jiquidi; (n.25.10.1896).

1967 – A început construcţia primei autostrăzi din România, pe distanța Bucureşti-Piteşti.

A  fost dată în folosinţă în anul 1973, cu noi segmente adăugate în 2007, 2010 şi 2011.

1976 – S-a deschis a XII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Innsbruck, în Austria.

România a participat cu o delegație de 28 de sportivi și s-a clasat pe locul 19 în clasamentul pe națiuni, fără să obțină nici o medalie. Pentru prima dată, participă naționala de hochei a României, cu viitorul tenismen Ion Țiriac în echipă.

Cel mai bun rezultat românesc :

Locul 5 în proba de biatlon 20 km, Gheorghe Vilmoș.

1994: A murit interpreta de muzică uşoară Dorina Drăghici; (n. 1922).

 

 

2001 – A încetat din viață compozitorul francez de origine română, Iannis Xenakis. El si-a pus amprenta asupra muzicii contemporane prin folosirea in special a efectelor electronice si a teoriilor matematice; (n. 29 mai 1922).

 

 

 

 

 

Născut în Brăila , în România , la vârsta de 10 ani s-a mutat cu familia sa în Grecia , unde a început mai târziu, studii  de arhitectura si inginerie  la Atena.

Si-a întrerupt studiile în 1941 , din cauza  invadării țării sale de către nazisti.

A facut  parte din Rezistenta și în prima fază a razboiului civil  din Grecia ca membru al societății   ”Lord Byron a elevilor ” si a Armatei de eliberare a poporului grec ΕΛΑΣ.În 1945 a fost rănit în față , leziunile  provocamdu-i  pierderea unui ochi .

In  1946 a reușit să termine studiile și să obțină titlul de inginer, insa  ca urmare a activităților sale politice  fiind  persecutat si amenintat,a decis să emigreze ilegal   in Franta prin Italia in anul 1947, fiind condamnat la moarte in contumacie. Sentința a fost  ulterior  comutată la zece ani de închisoare în 1951, și  anulata 23 ani mai târziu, după căderea regimului coloneilor, în 1974. 

Deși a imigrat ilegal în Paris, Xenakis reușit sa găsească un loc de muncă la  studioul de arhitectura al marelui arhitect Le Corbusier, unde  a lucrat ca asistent, reușind  rapid  să colaboreze cu Le Corbusier pe proiecte arhitectonice majore.

În  timp ce lucra pentru Le Corbusier, Xenakis a studiat armonie, contrapunct și compozitie. 

A muncit mult și greu, adesea tarziu în noapte, și a căutat îndrumare de la un număr de cadre didactice, printre care Nadia Boulanger  si Artur Honneger, a cărui reacție la muzică Xenakis a fost entuziasmata.

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/02/04/o-istorie-a-zilei-de-4-februarie-video-2/

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei.;

4. Istoriculzilei blogspot.com;

5. Istoria md.;

6. Wikipedia  

7. Mediafax.ro

8. http://www.worldwideromania.com

 

 

Politica antiromânească a ocupanților sovietici în Basarabia și Bucovina de nord

 

 

 

 

Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice începute de ocupanții ruși în 1812, dar şi punerea în practică a unor  absurde “reforme” de tip sovietic.

Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială.

Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române; primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.
După 28 iunie 1940, conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.
În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, prin unirea “reuniunea” potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale, a Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.

Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei. precum şi a R.S.S. Lituaniene şi a nordului Bucovinei în componenţa U.R.S.S.
Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele.

Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km2) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M., din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei.

În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene, a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită “regiunea Cernăuţi”. R.S.S.M. avea o suprafaţă de 33,7 mii km2 şi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.
Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, cu România.

Ocupația sovietică a inaugurat și o politică antiromânească în Basarabia și Bucovina de nord, care a țintit atât grupul etnic și, mai larg, pe toți reprezentanții de frunte ai societății civile și clasei politice presovietice fără deosebire de naționalitate.

Între 1940 și 1941, aproximativ 300.000 de români au fost  condamnați la muncă silnică în gulaguri, sau au fost deportați împreună cu familia. Dintre aceștia 57.000 au fost uciși, în acest număr nefiind incluși cei care au pierit în Gulag. Aceste politici au fost reluate și au continuat în perioada 1944 – 1956, după care a abuzurile au început să se reducă numeric .

După unele surse, pe toată durata de existență a URSS-ului, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, Bucovina de nord și RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuțiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierzându-și viața.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele cifre includ și cele 298.500 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 și cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană și bucovineană, care au murit în lagăre. Restul sunt victime ale execuțiilor, masacrelor, deportărilor și ale gulagului.

Aceste politici au avut ca țintă elitele basarabene și bucovinene, care nu se refugiaseră în România în 1940 și între 1944-1945. Printre cei vizați de politicile sovietice se aflau în primul rând  învățătorii, profesorii, doctorii, preoții, avocații, foștii polițiști și jandarmi și cadre active ale armatei regale române, proprietarii de pământ (atât moșierii cât și culacii), membrii partidelor politice, (inclusiv membrii Partidului Comunist Român aflat până în 1944 în clandestinitate), ca și oricine își exprimase orice fel de disidență, practic marea majoritate a populației cu o educație înaltă, purtătoare a culturii române.

 În Bucovina de nord, persecuțiile au dus la un număr disproporționat de victime din cadrul etniei române. Acest fapt poate fi explicat prin structura socială a satelor din regiune, cu numeroși țărani înstăriți și mijlocași, care respingeau tacticile sociale sovietice. 

În perioada de după ocuparea Basarabiei și Bucovinei din 1940, 82.000 de germani basarabeni și 40 – 45.000 de germani bucovineni au fost repatriați în Germania la cererea lui Hitler. Unii dintre ei au fost colonizați forțat în Polonia ocupată, pentru ca, în 1944 – 1945, aceștia să fie nevoiți să se refugieze din nou spre vest din calea războiului și a Armatei Roșii.

Ca urmare a plecării intelectualilor români din 1940 – 1944, a germanilor din 1940 – 1941, a evreilor în 1945, a repatrierilor forțate a polonezilor bucovineni în Polonia, Cernăuțiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii și a Regatului României și-a pierdut importanța universitară, iar populația sa de aproximativ 100.000 de locuitori din perioada interbelică a scăzut foarte mult.

După război, în oraș s-au mutat ucraineni din regiunile rurale bucovinene și ucraineni galițieni sau podolieni. Cu toate acestea, cele mai importante funcții de conducere în politică și economie au fost ocupate de cetățeni sovietici aduși din Ucraina de răsărit, considerați mult mai loiali sistemului sovietic.

Colonizarea

Exodul din Basarabia a condus la scăderea populației locale.
Ca urmare a persecuțiilor sovietice, a emigrării germanilor, polonezilor și evreilor și românilor, populația locală a scăzut dramatic, iar intelectualitatea din regiune a dispărut aproape în totalitate. Sovieticii au căutat să repopuleze regiunea, să umple uriașa prăpastie săpată de plecarea sau moartea intelectualilor și să pună pe picioare organizațiile de partid comuniste și ale aparatului de stat loiale Moscovei. Imediat după război, Stalin a declanșat o colonizare de proporții și o rusificare de facto a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuți, RSS Moldovenească și Bugeacul ucrainean.

Numeroși ruși și ucraineni, dar și alte mici grupuri etnice, au migrat din restul Uniunii Sovietice în Basarabia și Bucovina de nord, aproape în exclusivitate în orașe, pentru a repune pe picioare economia devastată de război, a repopula regiune, cu rezultatul imediat al schimbării compoziției etnice . Noii veniți erau în special muncitori în fabrici sau în construcții, personal cu pregătire superioară, militari, cu toții însoțiți de familiile lor. Conform cu statisticile oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni s-au stabilit în Moldova sovietică. Deși printre ei se aflau ingineri, tehnicieni și un mic grup de cercetători științifici, majoritatea noilor veniți erau muncitori cu o pregătire redusă.

Accesul localnicilor la pozițiile înalte din administrație sau economie a fost limitat. Primul român care a fost numit în guvernului RSS Moldovenești a fost ministrul sănătății din deceniul al șaptelea. Limitări similare au fost impuse reprezentanților minorităților locale care au trăit în regiune înainte de 1940. Antagonismul dintre moldovenii/românii și noi veniți a persistat pe toată perioada de existență a RSS Moldovenești, izbucnind cu putere în perioada enenimentelor antisovietice și anticomuniste din 1988 – 1992. Aceste rivalități au fost un important factor declanșator al războiului din Transnistria din 1992.

Colonizarea a afectat în mod special orașele din Basarabia, Bucovina de nord, regiunile rurale din Bugeac, (de unde emigraseră germanii basarabeni), dar în mod special orașele din Transnistria.

În ciuda imigrației masive, recensământul din 1959 a arătat o scădere semnificativă a populație față de situația din 1940, ceea ce arată cât de dramatic a fost afectată populația locală de evenimentele din 1940 – 1956.

 

 

 

Consecințe pentru educație și limbă

 

 

Alfabetul chirilic a fost impus încă de la intrarea trupelor sovietice în 1940.
După ocuparea Basarabiei și Bucovinei, învățământul s-a desfășurat exclusiv în așa-zisa „limbă moldovenească” – limba română scrisă cu alfabetul chirilic. După 1952, s-a permis studierea operelor lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, e adevărat, cu eliminarea, în cazul primului, a tuturor scrierilor politice și a unor poezii precum „Doina”[4] sau „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”[5].

Istoriografia și propaganda sovietică au prezentat perioada 1918 – 1940 ca una a înrobirii țării de către boierimea și burghezia română, în cârdășie cu exploatatorii și trădătorii moldoveni, iar numele de „român” a devenit unul cu conotații negative. Naționalitatea locuitorilor Basarabiei și a unora dintre cei ai Bucovinei de nord a fost trecută în acte ca „moldovenească”. În Bucovina de nord – regiunea Cernăuți – autoritățile sovietice au permis locuitorilor să se declare „români” în actele de stare civilă. Copiii deportaților din Basarabia și Bucovina de nord, care au rămas în Siberia sau Kazahstan, au studiat exclusiv în limba rusă.

În RSS Moldovenească, autoritățile sovietice au deschis, în special în orașe, numeroase școli cu predare în limba rusă, mai multe chiar decât cele cu predare în limba „moldovenească” și un număr de școli mixte, cu clase cu predare în limbile română și rusă. Autoritățile au încurajat studierea limbii ruse ca pe o condiție necesară a perfecționării profesionale și a promovării în funcții de conducere în economie sau politică.

Treptat în Basarabia s-a format o nouă pătură a intelectualilor, care a înlocuit vechea intelectualitate exterminată sau refugiată. Noua intelectualitate moldovenească era formată din copiii țăranilor și nu s-a bucurat de beneficiile unei legături directe cu intelectualitatea interbelică. Contactul cu literatura clasică română a fost foarte limitată, un mare număr de cărți și autori fiind interziși sau cenzurați, chiar și în cazul celor născuți în Basarabia sau Bucovina, precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu și Constantin Stere.

În ciuda politicii oficiale antiromânești, din 1956 s-a permis treptat localnicilor să-și viziteze rudele din România. Deși presa și cărțile tipărite în România nu puteau fi găsite la Chișinău sau Cernăuți, în rețeau librăriilor „Drujba” din restul Uniunii Sovietice puteau fi găsite numeroase titluri ale unor autori români clasici sau moderni. Emisiunile radiofuziunii române puteau fi ascultate în mare parte a Basarabiei și Bucovinei, iar în unele regiuni puteau fi urmărite emisiunile postului 1 al televiziunii române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

Istoria md.-  Mariana S. ŢĂRANU, doctor în ştiinţe istorice

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/ 

 

https://www.historia.ro//basarabia-si-nordul-bucovinei-sub-regim-sovietic