CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOR DE FRATE- VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

24/01/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 24 ianuarie în Istoria Românilor

 

 

Ziua de 24 ianuarie în istoria noastră

 

 

 

1458 – Matei Corvin, al doilea fiu al guvernatorului român al Ungariei Ioan Corvin, este ales rege al acestei țări, cu sprijinul nobilimii mici şi mijlocii şi al trupelor de mercenari conduse de Mihail Szilágyi.

Domnia sa (32 de ani) a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei.

 Pentru prima dată în istoria regatului Ungariei era ales rege un nobil fără ascendenţă în familiile regale europene. Matia a fost primul rege naţional al Ungariei. Gloria şi renumele tatălui său, românul Iancu de Hunedoara, care a dominat viaţa politică  a regatului Ungariei între 1446-1456, au croit ascensiunea politică a lui Matia.

 Matia a fost înscăunat la Buda în 14 februarie 1458 fără coroana Sf. Ştefan, care era de mulţi ani în custodia lui Frederic al III-lea de Habsburg.

 

1834 – La ora 23 şi 45 a avut loc un puternic cutremur de pământ în Basarabia ţaristă, care a produs daune multor clădiri și a deteriorat un depozit cu pulbere din cetatea Tighina.

1849 – S-a născut Badea Cârţan, ţăran român autodidact, luptător pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania şi răspânditor de cărţi româneşti la sate. A călătorit pe jos până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român; (d.07.08.1911).

dubla semnificaţie a zilei de 24 ianuarie

 

 

1859 – La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Munteniei se pronunţă pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a insemnat unirea in fapt a Principatelor Moldovei şi Munteniei si punerea temeliei României moderne.

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate. Pe 4 decembrie 1861 Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza.

Cititi mai mult: 24 ianuarie 1859-unirea Principatelor Române

 

 

1862 – Se deschide  primul  Parlament unic al României la Bucureşti. Domnitorul Al.I.Cuza proclamă solemn, în faţa  Adunărilor Moldovei şi Ţării Româneşti, “Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti este proclamat capitala ţării.

 

 

 

 

 

 

 1864 – Este promulgată legea privind înfiinţarea Curţii de conturi din România, instituţie creata pentru verificarea şi controlul administrării şi mânuirii banilor publici.

 

 

1866 – A decedat la Cernăuți (atunci în Imperiul Austriac), Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică.

Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – “La mormîntul lui Arune Pumnul”.

Imagini pentru Aron Pumnul,

 

S-a născut în familia unor iobagi români din satul Cuciulata, judeţul Braşov. După 4 ani petrecuţi la Odorhei, Aron Pumnul îşi continuă studiile la Blaj şi la Cluj, unde absolvă cursurile de filozofie. În 1843 a fost numit profesor de filosofie la Blaj, în acelaşi an plecând cu o bursă de studii la Viena, la Institutul teologic „Sfanta Barbara”.

S-a întors în Transilvania în 1846, reluându-şi activitatea de profesor la Blaj. A înfiinţat împreună cu Timotei Cipariu ziarul „Organul Luminărei”, dar şi alte publicaţii.În timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania s-a remarcat ca unul dintre organizatorii primei Adunări Naţionale româneşti de la Blaj din 18-30 1848.

Urmărit de autorităţile  maghiare, Aron Pumnul se refugiază în Muntenia, unde participă la revoluţia paşoptistă din această provincie, fiind numit de Nicolae Bălcescu în funcţia de comisar cu propaganda în judeţul Râmnicu Sărat.

După înăbuşirea revoluţiei muntene s-a refugiat la Cernăuţi, unde este numit prin concurs primul profesor de limba şi literatura română la liceul german, unde îl are elev pe Eminescu.

La scurt timp îşi reia activitatea publicistică în ziarul „Bucovina”, devenind redactorul părţii româneşti.În timpul vieţii a desfăşurat activitate de profesor, lingvist, filolog şi istoric literar. Nu s-a mai întors în Transilvania niciodată.Este înmormântat la Cernăuţi, azi în Ucraina.

1878 – Trupele române ocupă localitatea Smârdan (asăzi în Bulgaria), punct important al sistemului otoman de apărare a Vidinului, în timpul  războiului de independenţă a României.

Imagine similară

 

Bătălia de la Smârdan a fost imortalizată într-o compoziţie picturală, devenită celebră, sub numele de “Atacul de la Smîrdan“, realizată de marele pictor român Nicolae Grigorescu.

1882 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, societatea “Iridenţa Română”, care, din 1883, s-a numit “Carpaţi”. Societatea, din care facea parte si poetul Mihai Eminescu  a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni.

1889 – S-a născut scriitorul Victor Eftimiu poet, dramaturg, povestitor, traducător , colecționar de artă și academician român din perioada interbelică (“Înşir’te, mărgărite”, “Omul care a văzut moartea”); (n. Boboshticë, Albania; d.27.11.1972).

1891 – Îşi începe activitatea, la Bucureşti, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”.

Din iniţiativa acesteia, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume.

 1893 – Apare la Bucureşti, revista satirică “Moftul român”, sub conducerea lui  Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa.

Imagini pentru anton bacalbasa photos

 

Revista a fost tipărită până la 12 mai 1902.

1905 – S-a născut Grigore Vasiliu Birlic, actor român cu o îndelungată şi prestigioasă carieră teatrală  (Teatrul National din Bucureşti); (n. Falticeni; d.14.02.1970).

Intre creațiile sale memorabile rămân rolurile din filmele  : “Bădăranii”, “Două lozuri”, “Steaua fără nume” .

1905 – A murit Nicolae Ionescu, publicist şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române; (n.1820, Bradu, Neamț).

1906 ( 11/24 ianuarie) – S-a născut la Balcic, în teritoriul românesc de atunci numit Cadrilater, sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române; (m. 8 august 1982).

Imagine similară

 

1915 – Apare la Craiova revista “Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga. Revista va fi editată până în anul 1946.

 

  

1918 –Sfatul Ţării din gubernia rusă  Basarabia proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.

Fișier:Flag of the Moldavian Democratic Republic.svg

 Drapelul Republicii Democrate Moldoveneşti.Foto Wikimedia org.

La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, votează în unanimitate şi proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Acest vot a constituit o etapă importantă pe calea unirii fostei Basarabii ţariste cu România.

Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile revoluţiei ruse din 1917. Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale.

Vedeti și…

1921 – S-a născut la Chișinău regizoarea si scenarista română, Sorana Coroamă – Stanca, fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Plăcințeanu și a compozitoarei Mansi Barberis; (d. 07.01.2007).

Imagini pentru Sorana Coroamă – Stanca,

 

 

1932 – S-a născut la Timișoara actorul Silviu Stănculescu; (d.23 octombrie 1988).

A terminat IATC sectia actorie la Bucuresti in 1956, fiind coleg cu marii actori ai generatiei de aur : Amza Pellea, Rauțchi, Rebengiuc, Silvia Popovici. Draga Olteanu.  

A fost căsătorit cu Corina Stănescu și au avut impreună o fiica, Catrinel Stănescu Florea.  

Imagini pentru Silviu Stănculescu;

Incepind din 1960 si pâna in 1998, a jucat in aproape 50 de filme și tot atâtea piese de teatru.

A desfasurat  o bogată activitate la Teatrul de Comedie din Bucureşti (filme: “Liceenii”, “Mircea”, “Trahir”).

A decedat la 23 octombrie 1998 fiind internat la spitalul Victor Babes cu diagnosticul de leucemie. 

 

1932 – Apare lunar la Bălţi, România, revista literară “Cuget moldovenesc”, sub conducerea poetului şi traducătorului Petre Stati.

Imagini pentru revista “Cuget moldovenesc” 1932 photos

Revista va apărea până în decembrie 1937.

1950 – S-a născut (la Reșița) solista de muzică uşoară românească  Stela Enache.

1990 –  Omul politic Ion Raţiu, preşedintele fondator al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), a revenit în România după 50 de ani de exil.

Imagine similară

 

 

 

 

 

 

 

1990 – Prin Decretul-Lege nr.40 al CFSN, se adoptă Imnul de Stat al României, “Deşteaptă-te, Române” (versuri de Andrei Mureşeanu, muzica Anton Pann).

 

 

 

2004 – A început desfăşurarea proiectului cultural “Oraşul de sub oraş”, care a constat în spectacole susţinute de actorii Teatrului Masca în staţiile de metrou din Bucureşti.

 

 

 

 

 

2006 – A încetat din viaţă istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române. 

Imagini pentru Gheorghe Platon,photosImagini pentru Gheorghe Platon,photos

A colaborat la  „Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848”, „Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, „Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), „Unirea Principatelor Române”, „De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume) şi a colaborat la „Tratatul de Istorie a Românilor”. (n. 26 februarie 1926)

  

 

 

2010 – A decedat regizorul de teatru şi film Horea Popescu, cunoscut pentru pelicule devenite clasice precum „Cuibul de viespi” şi „Moartea unui artist”.

 

 

2010 – Românca Crina „Coco” Popescu în vârstă de 15 ani, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei – Carstensz Pyramid (4884m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care a cucerit acest munte.

 

 

 

 

 

 

 

Recordul anterior era deţinut de americana Samantha Larson, care a urcat pe acest vârf în 2007, la vârsta de 18 ani.

Publicitate

24/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unirea Principatelor Române – actul politic de voință națională care stă la baza României moderne

 

File:Theodor Aman - Hora Unirii la Craiova.jpg

Th.Aman-Hora Unirii la Craiova

 

 

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne.

Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române,astfel ca statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desavarsindu-se în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost  încununată de victorie.

Ideea de unire a fost exprimată clar şi puternic înca in  timpul revoluţiei de la 1848,iar după revoluţie,aceasta a devenit problema centrală, dominantă,a vieţii politice româneşti,o idee care a pus în mişcare toate paturile sociale.
Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, avea în frunte patrioţi înflăcăraţi, între care s-au distins: Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri,Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a.

Fruntaşii revoluţionari de la 1848, au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară cât şi în străinătate.

Răspândiţi în diverse capitale europene (Viena,Frankfurt,Paris,Londra,Constantinopol), patrioţii romani au desfăşurat actiuni  laborioase si entuziaste, pentru creerea un curent international de opinie în sprijinul cauzei româneşti.

 

Unirea Principatelor Române – o problemă europeană.

 

In vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii, început de Rusia împotriva Imperiului Otoman, eveniment care aduce în prim plan politic internaţional chestiunea orientală,  inclusiv situaţia Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante puse în fața Congresului de pace de la Paris (1856), reunit după înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii.
Reprezentanţii statelor participante la Congres, au luat  atitudini diferite faţă de viitorul regim politic si juridic al Principatelor Române.

In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa,Rusia,Sardinia şi Prusia;o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului,Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Turciei.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.

Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice;Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul Otoman;Sardinia şi Prusia,susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei;Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia, puterea suzerană,se temea că Moldova şi Muntenia odata unite îşi vor dobândi şi independenţa politică,aşa cum se va întâmpla de altfel, după mai puţin de două decenii.

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania,doritori să se alăture fraţilor lor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente,Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, dar s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului sau.

In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia romanilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc, special constituite în acest scop.

Totodată s-a stabilit ca cele două ţări romanesti, rămânând sub suzeranitatea Turciei,să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris.

Se pune capat astfel protectoratului si influentei hotaratoare exercitata de cateva decenii de Rusia.

In timpul constituirii si consultării Adunărilor ad-hoc, fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Inalta Poartă.
Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul,Ismail,Bolgrad),parte a Basarabiei acaparate in 1812 de Rusia, să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru romani, printre care  libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

In acest scop, se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.
Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres,urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene, care să conceapa  o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris  din 1858.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc  s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.
In Ţara Românească,fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă.In Moldova insa,caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la la un adevărat regim de teroare si intimidare, pentru a zădărnici Unirea.

Au fost  interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive .

Au fost de asemenea falsificate  listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti  a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri, in urma carora Turcia a fost silita  să anuleze alegerile falsificate.Noile alegeri au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti,care cu două excepţii, au fost aleşi pretutindeni.Rezultate asemănătoare se obţinuseră şi în Muntenia.

In Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii unionoşti,revoluţionari de la 1848: Mihail Kogălniceanu,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Alecsandri,Vasile Mălinescu,Anastase Panu,în Moldova,C. A. Rosetti,fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu,A. G. Golescu,fraţii Ion şi Dumitru Brătianu,Chr. Tell,Gh. Magheru,în Muntenia.

Pentru prima dată,ţărănimea îşi trimitea aleşii săi într-o adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată,Tănase Constantin,Gheorghe Lupescu,Mircea Mălieru ş.a.
Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857,la Iaşi şi la Bucureşti.

Dezbaterile au demonstrat forta mişcării unioniste si voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

 

 

 

Fişier:Divanul Ad-Hoc, 1857.jpg

Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Ţara Românească, litografie de Carol Popp de  Szathmáry

 

 

Intr-o atmosferă de mare avânt patriotic, Adunările ad-hoc au adoptat, în luna octombrie 1857 rezoluţii asemănătoare, în care cereau cu hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România,respectarea drepturilor,a autonomiei şi a neutralităţii acestui stat şi o Adunare Obştească care să reprezinte “toate interesele naţiei”.
Chestiunea agrară a fost si ea prezentă în discuţiile deputaţilor din ambele Adunări.

In jalba deputaţilor pontaşi moldoveni,al cărei prim semnatar era razesul Ion Roată din ţinutul Putnei,erau înfăţişate în imagini impresionante starea ţărănimii şi temeiurile revendicărilor sale.

Se cerea ca “săteanul să fie pus în rândul oamenilor”,să fie interzisă bătaia,să fie înlăturate boierescul (claca),beilicurile şi birul pe cap,iar satele să-şi aibe…dregătorii aleşi chiar din sânul lor”.

  Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise Comisiei speciale. Aceasta a alcătuit un raport,pe care l-a înmânat Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri,care s-au întrunit în mai 1858,la Paris.

Convenţia semnată la 7 august 1858,ca urmare a lucrărilor Conferinţei,prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Uite ale Moldovei şi Ţării Româneşti,fiecare cu câte un domnitor,guvern şi o Adunare Legiuitoare proprie si înfiinţarea unei Curţi de Casaţie comune pentru ambele Principate,cu sediul la Focşani.

Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor modernizarii tarii: desfinţarea privilegiilor şi a rangurilor boiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor),responsabilitatea ministerială etc;se recomanda,de asemenea,o nouă lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani.

”Stiţiile electorale”, trecute în anexa convenţiei,stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat.

Act internaţional, noua Convenţie era totodată şi o legiuire fundamentală pentru Principate,ceea ce de fapt însemna încetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic.

Convenţia va rămâne în vigoare până în anul 1864.

Deoarece puterile Europei nu îndepliniseră in intregime dorinţa fundamentală a românilor,exprimată prin Adunările ad-hoc,se impunea o acţiune internă a întregului popor,care să realizeze Unirea şi să pună Europa în faţa unui fapt împlinit.

 

Infăptuirea Unirii prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti
 

Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat sub semnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţionale unioniste şi forţele antinationale, potrivnice Unirii.
Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Convenţie, care restrângea corpurile elective din cele două ţări la câteva mii de alegători.
In timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o majoritate a Partidei Naţionale, în Ţara Românească reacţiunea a obţinut majoritatea. 

 

 

 

Fişier:Alexandru Ioan Cuza at the Metropolitanate, 29 February 1860.jpg

Cortegiul domnesc trece pe sub turnul Mitropoliei

In ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza.După alegerea din Moldova, privirile natiunii erau aţintite spre Bucureşti unde Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859.

Incă din prima zi, in Bucuresti,peste 30.000 mii de oameni mobilizaţi de tinerii unionişti, se adunaseră în faţa clădirii unde avea loc Adunarea electivă.

Erau prezenţi tăbăcari,măcelari,meseriaşi,negustori,ţărani din Bucuresti si in  satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa,elevi ai claselor superioare şi din  învăţământul de specialitate.

Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare,care susţinea alegerea lui Gh. Bibescu.
In această atmosferă incendiara,în noaptea de 23/24 ianuarie,deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul “Concordia”, unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti, tot pe Alexandru Ioan Cuza,domnul Moldovei.
In dimineaţa zilei de 24 ianuarie, la ora 11,reprezentanţii Partidei naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candidatului.

Propunerea făcută de Vasile Boerescu pentru  persoana lui Al. I. Cuza a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului.Unirea era condiţionată de alegerea lui Cuza şi în Ţara Românească. Şi a fost ales, într-o explozie de entuziasm popular!

Trecându-se la vot,toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarie în Moldova.
Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional !

“Unirea naţiunea a făcut-o”, avea să declare M. Kogălniceanu în 1862.

Ziua de 24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria Patriei noastre ca “Ziua renaşterii naţionale”.

Punând bazele României moderne,Unirea din 1859 a însemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale,a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918.

 Consolidarea Unirii

Imediat după 24 ianuarie 1859, principalul ţel al politicii domnitorului  Cuza, a fost obţinerea recunoaşterii de către puterile garante a dublei sale alegeri şi desăvârşirea unităţii politice şi administrative a tânărului stat naţional.

In martie 1859,reprezentanţii Franţei,Rusiei,Sardiniei,Prusiei şi Angliei, l-au recunoscut oficial pe Cuza ca singurul domn al Principatelor.

Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării armatei.Un prim pas în acest sens a fost concentrarea unităţilor militare moldovenesti si muntene într-o tabără militară unică la Floreşti,în primăvara şi vara anului 1859.

Ostirea unificată avea datoria să apere autonomia ţării împotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oricând pregătită pentru obţinerea independenţei naţionale.
In domeniul afacerilor  externe se înregistrau de asemenea succese importante, politica înnoitoare dusa de domnitor avand  un mare impact in strainatate si conducand  la intensificarea activitatilor diplomatice ale Romaniei.

Principatele Unite,  deşi se aflau în stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman,au inceput sa duca tot mai mult o politică externă proprie si sa se manifeste din ce in ce mai puternic in concertul natiunilor lumii.

In anul 1860 se înfiinţează prima agenţie diplomatică română (la Paris) şi se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.

Imagini pentru principele cuza photos 

Turcia şi Austria şi-au dat acordul abia în septembrie acelaşi an. După tratative anevoioase, în noiembrie 1861,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei si Tarii Romanesti, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.

La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861, Înalta Poartă a adoptat “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Ţara Românească si Moldova ca  teritoriu autonom, aflat în componenţa Imperiului Otoman.

Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că “naţionalitatea română este întemeiată”.

 La 22 ianuarie(pe stil vechi) 1862,  s-a format primul guvern unitar al României.

Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.

http://g1b2i3.files.wordpress.com/2010/03/theodor-aman-unirea-principatelor.jpg?w=604

Foto: Pictura lui Theodor Aman – „Unirea Principatelor”

De la acea dată, Principatele Moldova si Tara Romaneasca şi-au încetat existenţa ca entitati statale de sine statatoare.

Au inceput sa fie aplicate o serie de reforme progresiste.A fost unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului, s-a interzis bătaia la sate, au luat fiinţă judecătoriile săteşti etc.

In  anul 1863 a incercat preluarea imenselor mosii detinute de manastiri, multe din acestea apartinand grecilor.

Reformele lui Cuza au intampinat o opozitie acerba din partea marilor proprietari si a inaltului cler,mai ales al celui grec, care isi vedea pierdute intinsele mosii acumulate in decursul timpului in Principatele romane.

Taranii nu aveau suficient pamant, plus ca trebuiau să plătească impozite și să practice clacă pentru boieri. Alexandru Ioan Cuza a sperat să îmbunătățească situația din țară prin reforma agrara. El a încercat secularizarea terenurilor monahale și, de două ori, să anuleze iobăgia și să reducă terenurile marilor mosieri, dar majoritatea parlamentară era formată din marii proprietari de pamant, care se opuneau.

 

Criza și soluția

 

Această parte a reformei sale nu a fost aprobată în Adunarea Legiuitoare. În această situație, Alexandru Cuza a dizolvat Parlamentul pe 2 mai si a dizolvat Adunarea electivă, promulgand  o nouă Constituție, numită de el Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris, care întărea puterea Domnului în detrimentul legislativului și o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor.

 Dreptul de a vota s-a extins, fiind acordat si unei părți a țărănimii, muncitorilor și întreprinzătorilor.

La alegerile pentru a 2-a convocare a Adunării Naționale au învins suporterii domnitorului. Cu sprijinul noului parlament, au avut loc o serie de reforme necesare.

Pe 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal. Claca era desfiinţată, iar sătenii clăcaşi deveneau pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor.

Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite.

Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare.

Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată legea rurala,a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil.

În Occident, reformele lui Alexandru Ioan Cuza au fost considerate echivalente cu o  lovitură de stat fiind condamnate de  Rusia, Franța și Prusia. Situația s-a înrăutățit în jurul României, Cuza fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858.

În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol  unde, pe 28 iulie, au avut loc negocieri cu sultanul turc. Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne.

Este adoptat primul Cod Civil si Cod Penal din tarile romane, inspirate dupa Codul Napoleonian.

Au fost fondate Universitatea din Bucuresti si cea din Iasi .  

File:Romania 1859-1878.png

Harta Romniei intre 1859-1878

Abdicarea şi exilul

 

In urma măsurilor radicale luate,  Cuza a fost în pericol de a fi asasinat, fiind chiar dejucate câteva comploturi,unele organizate din exteriorul țării .

Totul a culminat cu lovitura de stat, in care domnitorul a fost fortat sub amenitarea  armelor  sa abdice, in urma unei asocieri politice de moment intre conservatori si liberali, cunoscuta in istorie sub numele de Monstruoasa Coalitie.

Complotiștii îl acuzau pe Domn că ar intenţiona să instituie un regim personal si au reuşit să-şi aduca la indeplinire planurile, atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei si a garzii personale a domnitorului.

Din partea unui gazetar, lui Cuza îi este adusă in seara dinaintea loviturii o telegramă, prin care era înştiinţat că patru mii de oameni vor năvăli în palat şi îl vor sili să abdice . În acel moment Cuza le cere colonelului Haralambie şi maiorului Lecca, despre care nu ştia că sunt membri ai conjuraţiei, să dubleze paza palatului şi să îl asigure că oraşul este liniştit.

La ora 4 dimineaţă,in ziua de 22 februarie 1866, trupe de artilerie pătrund în palat, unde garda comandată de maiorul Lecca, îi aştepta. Ofiţerii ce trebuiau să-l aresteze pătrund în apartamentul domnului şi îi înmânează lui Cuza documentul abdicării ce stipula:

„Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi 11 fevruarie 1866(stil vechi n.n.), cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor” .

 Este urcat într-o trăsură şi dus la locuinţa lui Costache Ciocârlan, apoi a doua zi este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va fi obligat să părăsească ţara.

La producerea acestei lovituri de palat a contribuit însuşi Al. I. Cuza care, nu numai că nu a luat măsuri împotriva  elementelor complotiste, dar  într-un discurs  s-a arătat  chiar dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe din afara tarii, fapt susţinut şi intr-o scrisoare adresată unui diplomat străin.

Dupa abdicarea fortata si exilarea domnitorului Cuza, s-a constituit o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica.

Initial a fost propus ca domnitor printul Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.

Provizoratul Locotenenţei domneşti a luat sfârşit abia după ce printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină Domn, la 10 mai 1866.

Abdicarea lui Cuza ar fi  putut avea consecinţe foarte grave pentru România pentru că,după înlăturarea acestuia, populatia satelor era nelinistita si tematoare  că reforma agrară va fi anulata .

Poarta Otomană a mobilizat forte importante  la Dunăre pentru a interveni în România, Unirea fiind recunoscută de aceasta asa cum am aratat, doar pe timpul domniei lui Cuza.

Pe  3 aprilie 1866 a avut  loc la Iaşi o demonstraţie separatista, care a cerut anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească.In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ, strigind “Jos Unirea!”, “Jos printul strain!”,“Traiasca Moldova”!

Miscarea a fost lichidata  cu brutalitate de fortele de ordine.

Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite  a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să devina ireversibil.

Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I, domnul Unirii, s-a nascut pe  20 martie 1820 la  Bârlad, si s-a  stins din viata  la  15 mai 1873, in orasul Heidelberg din  Germania. A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au dus la crearea şi dezvoltarea  instituţiilor statale, la modernizarea Statului Român pe temeliile trainice puse de  Unirea celor doua principate romanesti .

Analizând suita de evenimente petrecute in acei ani, unele avand un caracter cu adevarat  revoluţionar, putem spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-a nascut  Romania moderna .

Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică,  administrativă, culturală sau militară , în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri si înnoiri organizatorice, in concordanta cu  noile cerinţe ale epocii.

Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial, ROMÂNIA.

 

 

DOAMNELOR, DOMNIȘOARELOR ȘI DOMNILOR, TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

 

FIE CA ROMÂNIA NOASTRĂ SĂ TRĂIASCA ÎN VECI !

 

 

 

 

 

Gheorghe Tattarescu: 11 Februarie 1866-Romania moderna

 

 

 

24/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: