CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Maghiarii din București. Scurt istoric al bisericii Calvineum a maghiarimii bucureștene

 Imagini pentru calvineum bucuresti photos

Calvineum – scurt istoric al bisericii la care merge maghiarimea bucureșteană

E o zi de luni dintr-un decembrie friguros când înfrunt o ninsoare sâcâitoare în timp ce mă îndrept spre Calvineum, Biserica Reformată (Calvinistă) din București. Aici voi afla ce făceau primii maghiari care au ajuns în București, dar și multe alte lucruri inedite chiar și pentru mine, fiu de enoriașă protestantă. Știu, așadar, unde se află Calvineum, așa că nu voi fi nevoit să o caut.

Fiindcă, menționez asta pentru cititorii nefamiliarizați cu protestantismul – unul dintre cele trei mari curente existente, în prezent, în creștinism – nu e nicio cruce care să vestească biserica, așa cum e la catolici și la ortodocși.

Calvineum e pe strada Luterană, între alte două repere creștine bucureștene: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, cunoscută mai cu seamă ca Biserica Luterană, și Catedrala romano-catolică Sf. Iosif.

Doar că biserica maghiară nu e dispusă chiar la stradă, din motive pe care mi le va explica preotul paroh Zsold Béla.

Pe care l-am rugat să mă familiarizeze cu istoricul Calvineum-ului, locul în care se roagă comunitatea maghiară din București. Dar până să-l întâlnesc pe pastorul reformat – mă va primi relaxat, fără robă, îmbrăcat cu jeans, o helancă și un sacou casual – mai primesc în față câteva rafale de ninsoare pe care o asemăn în gând celor ce vor fi căzut la Geneva în vremea lui Calvin.

Intru, îl salut pe pastorul Zsold, deschid reportofonul și ascult expresiv, fără să-l întrerup, în timp ce povestește cum a apărut Calvineum-ul în inima Bucureștiului.

„Comunitatea reformată de aici s-a înființat la 14 mai 1815, când preotul Sukei Imre de la Seuca, de lângă Târnăveni a venit la București. Aici a găsit o comunitate maghiară destul de numeroasă.

Veneau fetele ca slujnice, iar bărbații veneau grăjdari, meșteri făurari, potcovari. A fost foarte renumită breasla celor care făceau calești.

S-a înființat comunitatea, dar nu avea biserică. Fiindcă biserica evanghelică germană funcționa deja, cea de pe Luterană numărul 2, primii doi ani au ținut slujbele la comunitatea germană.

În primul an nu au plătit chirie, s-au simțit foarte bine acolo, însă în al doilea an le-au perceput o chirie. Și atunci au zis de ce să plătească ei chirie? Și au cumpărat terenul numit Fântâna Boului, care eera cam pe unde e Sala Palatului, în spatele Palatului Regal, unde erau grajdurile regale. Au cumpărat un teren unde au construit o biserică mică din lemn, o casă parohială și, din 1817, acolo, lângă casa parohială funcționa și o școală.

După revoluția din 1848, comunitatea a crescut. Mulți s-au refugiat din Imperiul Habsburgic, din Austro-Ungaria în București și atunci au hotărât că ar fi nevoie de o biserică mai mare.

Cu prima biserică, cea de lemn, nu există nicio fotografie, o schiță, ceva. Dar se spune că populația Bucureștiului, adică ortodocșii, când au văzut Biserica Reformată Calvină – biserici despre care știm că pe turlă nu au cruce, ci au steaua de la Bethleemsau în unele locuri se găsește cocoșul, care îi aduce aminte omului păcătos despre trădare – și-au pus întrebarea: oare calviniștii ăștia sunt creștini, n-au cruce nici pe turlă, nici în biserică, nu regăsim icoane…

Și se spune că pe acea bisericuță din lemn ar fi pus cruce ca să vadă lumea că ei sunt creștini.

În 1862 se pune piatra de temelie a noii biserici, la care participă doamna Elena Cuza, care provine dintr-o familie protestantă, și se clădește o biserică despre care avem fotografie, biserica se asemăna cu biserica germană, pe turn nu avea ceas, dar aceleași elemente arhitectonice se regăseau.

Însă  au cumpărat terenul într-un loc destul de rău, în spatele Palatului Regal, deoarece Casa Regală a vrut să se extindă la un moment dat, la începutul anilor ’30. Și a venit cu o ofertă de cumpărare a bisericii și a casei parohiale, a tot terenului de acolo. Bineînțeles, comunitatea refuză, dar până la urmă, prin 1936 – 1937, Casa Regală cumpără biserica cu tot ce avea acolo, teren, școală, casă parohială cu vreo 14 milioane de lei.

Contractul de vânzare-cumpărare era destul de favorabil pentru biserică, deoarece comunitatea a primit banii și posibilitatea ca, în câțiva ani de zile să cumpere un teren, să construiască frumos o biserică. Și după ce termină construcția să predea Casei Regale tot ce are. Practic nu rămânea fără biserică. Și au cumpărat un teren pe strada Luterană, la numărul 11, care se găsește aici, în vecini. Se apucă de construirea Calvineumului, care, conform proiectelor, la momentul respectiv, la sfârșitul anilor ‘ 30 era un complex foarte modern, cu șase etaje, așa cum se și vede.

Dar începe Al Doilea Război Mondial, banii se devalorizează, regele pleacă, este forțat să abdice, și comunitatea rămâne cu o clădire de șase etaje, începută, neterminată. Intervine noul stat care spune – rămâneți cu biserica, restul se naționalizează.

Și toate clădirile și tot ce au mai avut se naționalizează, inclusiv cea de la Luterană nr. 11, în 1947.

Peste 12 ani, în 1959, când se hotărăște construirea Sălii Palatului, atunci s-a considerat că biserica este prea aproape și deranjează și se demolează împreună cu o biserică ortodoxă care era pe terenul acela. Se demolează, de asemenea, Școala germană care era pe locul unde strada Șirbey Vodă urcă acum până pe Victoriei, fiindcă Știrbey Vodă se termina la colț cu Luterană și rămâne pe partea cealaltă Biserica Germană. Comunitatea rămâne practic fără biserică.

Ce aveau prin biserică – orga, băncile, clopotele – se mută într-o casă a comunității care era situată pe Șoseaua Viilor și aceea este transformată încet, încet, în biserică. Și până în anul 1972 nu se întâmplă nimic. În ‘72, Kadar Janos, primul secretar al Ungariei, vine în vizită la București și în protocolul acelei vizite, apare consemnat: comunitatea reformată din București să primească în locul bisericii centrale demolate ca despăgubire o clădire centrală.

Și atunci se convine în locul bisericii și a clădirii de pe Luterană 11, se primește casa aceasta și în spatele ei se construiește prima biserică modernă din România, dar se consemnează în autorizația de construcție să nu se vadă din stradă, să nu aibă turlă, să nu fie mai înaltă decât clădirile din împrejurimi. De aceea multă lume trece pe stradă și nu știe ce este în spate…

În această perioadă, din 1959 până î 1972, comunitatea s-a obișnuit să fie ținute slujbele în casa aceea de pe Viilor, care a fost transformată, pereții interiori au fost scoși, s-a făcut o biserică frumoasă acolo. În ’74 s-a terminat construcția și s-a sfințit biserica, slujbele se țineau în două locuri – deci din 1974 până în 1982, timp de 8 ani de zile a fost un singur preot și ținea slujbe în două locuri. Între timp, pe lângă preotul paroh al Bucureștiului erau preoți vicari, iar în 1982 comunitatea de desparte în două, respectiv Calvineum București 1 și Șoseaua Viilor București – 2. Astfel, din ’82 suntem două parohii reformate în București, dar cu aceiași enoriași”.

Zsold Béla a venit în București în 2002, dintr-o comunitate de lângă Sfântu Gheorghe. Și a rămas.„Preotul de dinainte, Dr . Zágoni Albu Zoltán, a decedat, iar în Biserica Reformată există Consiliul de Conducere al bisericii, care are posibilitatea să invite pe un preot pe care îl cunoaște să accepte parohia respectivă. Sau dacă nu îl cunoaște, se face un fel de trial. Vin mai mulți preoți, țin o slujbă în biserică și apoi Consiliul și cei din biserică care au ascultat fac o alegere.

În cazul meu, era nevoie de cineva care să știe și română și să se descurce în București. Bineînțeles că nu era o întrebare la care să răspund pe loc, m-am gândit puțin, am discutat cu soția și astfel am ajuns la București. Am făcut școala maghiară, dar am învățat și românește. Am crescut în Mediaș, unde se vorbeau cam trei limbi când eram eu copil.

La vremurile acelea, în Mediaș erau doar opt clase în limba maghiară, mai departe am învățat la Sighișoara, apoi la Cluj. Deci nu am avut probleme cu Bucureștiul. Poate că în 2002 nici traficul nu era cum este acum!…

Am găsit în București o comunitate calvinistă care este apreciată de ceilalți, chiar dacă sunt mulți care știu prea puțin despre calviniști și despre reformați, însă de-a lungul secolelor putem spune, din 1815 și până acum, calviniștii au dat dovadă de seriozitate, de fapt spiritul calvinist a deschis noi orizonturi prin învățătura calvinistă”, spune Zsold Béla, care are circa 1.200 de enoriași în evidență (firește, sunt mult mai mulți maghiari în Bcuurești, dar majoritatea fie sunt fie în tranzit, fie își mută domiciliul în funcție de locul de muncă, caz în care e dificil de menținut legătura).

Când îl invit pe pastor să vorbim puțin despre domnia sa, parează elegant: „Hai să vorbim un pic despre ceea ce a adus calvinismul omenirii, fără să punem un semn negativ în fața Bisericii romano-catolice sau a Bisericii ortodoxe. Calvin la Geneva a încercat și a introdus niște reforme care cred că și în secolul 20 sau 21 ar fi bine dacă ar funcționa conform normelor calviniste de atunci. De exemplu, Calvin a spus fiecare om trebuie să aibă dreptul la lucru, iar puterea politică statală are obligația de a îi oferi omului posibilitatea de a lucra.

Pe vremea lui Calvin, în Geneva nu au existat șomeri, nu au existat cerșetori. Calvin a făcut parte și din Consiliul local al Genevei și a avut grijă ca toată lumea să aibă de lucru. În secolul 16 nu era prea ușor, se întorceau mercenarii din războaie, unul fără o mână, altul fără un picior, ce să-i dai de lucru? Și Calvin a zis: hai să-i găsim ceva. Îi dăm o mătură să măture treptele de la primărie, chiar dacă nu valorează munca lui nu știu cât, dar îi dăm un salariu, ca să poată să trăiască… Atunci s-au înființat foarte multe țesătorii, fabricile de orologii. Dar a avut, de exemplu, și unele reforme care nu le-au plăcut genovezilor.

A interzis jocurile de noroc și barbutul. Se punea aceeași problemă: vine mercenarul de la război cu aurul în buzunar. Ce să facă? Să se pună pe băut și să joace barbut? Calvin a interzis jocurile de noroc și a dispus să fie închise cârciumile de sâmbătă seara până luni dimineața. Sâmbătă seara lumea merge acasă se pregătește trupește și sufletește pentru duminică.

Duminică merge la biserică, luni dimineața începe lucrul. Acest lucru se mai regăsește în Elveția, în multe cantone reformate, și chiar și undeva lângă Grădina Icoanei a funcționat un restaurant, Mica Elveție (acum s-a mutat la Sibiu), sâmbătă seara îl închideau la opt și deschideau luni la prânz…Iar referitor la capital, Calvin a spus: dacă lucrezi, Dumnezeu te binecuvântează, îți binecuvântează lucrul tău, dar capitalul trebuie reinvestit.

A introdus noțiunea de camătă etică. Nu dai împrumut omului nevoiaș cum fac cămătarii, ci îi dai împrumut numai dacă vrea să investească, nu ca să plătească altă datorie, pentru că nu-i rezolvi problema. Dacă el are o idee de investiție, atunci îi dai împrumut. Și când investiția are profit, atunci îți dă înapoi, dar cu condiția ca și el să ajute pe altul. În secolul 16, să te gândești la așa ceva…

Chiar dacă viața modernă ne mai face să uităm de învățăturile calviniste, dar totuși acestea s-au transmis din generație în generație, iar calviniștii erau apreciați în București. Ecumenismul în București a funcționat dintotdeauna foarte bine.Maghiarii au fost ajutați atât în 1815, cât și în 1862 și mai târziu de către boierii Bucureștiului cu donații pentru a construi bisericile.

Tot în vremea lui Cuza au fost schimbări. Până atunci înmormântările se făceau în jurul bisericilor. Cuza, precum Calvin, a avut vederi liberale. Și a zis: nu este un lucru sănătos să umplem orașul cu cimitire. Ar trebui să facem cimitire la bariera orașului.

Astfel, și comunitatea calvină a primit un teren de la departamentul treburilor bisericești în anul 1865 la bariera orașului către drumul spre Roșu, care este și în prezent cimitirul calvin…”.Timpul s-a scurs pe nesimțite și am ajuns la finalul discuției noastre.

Mai aflu că de câțiva ani, la Calvineum, în a doua zi de Crăciun și a doua zi de Paște se ține slujbă în limba română. La o sută de ani de la Centenarul Marii Uniri, mi se pare o mostră minunată de conviețuire.

Sursa: http://www.oszuta.ro

 

20/01/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , | Lasă un comentariu

Un GENOCID de lungă durată împotriva românilor, a cărui principala țintă au fost tinerii, organizat de Rusia începând cu anul 1812

Imagini pentru români cu tricolor photos

 

 

BASARABIA 100 | Un GENOCID de lungă durată a fost realizat împotriva românilor, începând din 1812. Principala țintă au fost tinerii.

În Basarabia a avut loc un genocid demografic de lungă durată, atât în urma anexării de la 1812, cât și după ocupația sovietică, spune demograful Valeriu Sainsus, în emisiunea „Basarabia – 100 de ani de istorie necenzurată” de la Radio România Chișinău.

Acest genocid, cu scop bine definit de a distruge un popor care își are origini profunde istorice în acest spațiu, a fost realizat prin represiuni, arestări și deportări în Siberia, mobilizarea la muncă în regiunile nordice, mobilizarea tinerilor la explorările de minereuri etc.

De cele mai dese ori, în urma schimbului de regimuri au suferit tinerii, fiind vizați direct cei doritori să se afirme, sau care luau  poziție față de aceste regimuri.

În contextul dat, genocidul împotriva românilor din Basarabia a periclitat potențialul de reproducere, a creat  pierderi enorme de populație, care s-a strămutat spre vest, iar o bună parte din populația din Imperiul Sovietic a sosit în acest teritoriu. 

Potrivit demografului Valeriu Sainsus, R.Moldova a pierdut în ultimele decenii, din cauza migrației, mai multă populație decât în cele două războaie mondiale:

Recensământul din 1989 arăta că populația R. Moldova va ajunge la 5 milioane, ceea ce nu s-a întâmplat, iar eu rămân destul de pesimist că vom mai atinge vreodată această cifră. Mai mult decât atât, în următorii 20 de ani noi vom rămâne la limita de doar un milion de persoane. În prezent se atestă și o migrație de familiilor, reunirea familiilor migranților, pentru că în prezent  pleacă și copii din R. Moldova.

O dovadă că suntem în criză demografică este și faptul că nașterile se produc nu în țară, dar se produc și sunt contabilizate deja în populațiunea altor state. În contextul în care migrația va mai continua să aibă tendințele date, riscăm să devenim un „țarc” și nu o țară. (https://radiochisinau.md/basarabia-100)

20/01/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 20 ianuarie în Istoria Românilor

 

 

Ziua de 20 ianuarie în istoria noastră

 

 

 

 

1368: Prima mențiune documentară a orașului Slatina într-un act oficial al lui Vladislav I Vlaicu, Domnul Munteniei, care acorda scutire de vamă negustorilor brașoveni la trecerea peste râul Olt și confirma braşovenilor privilegiile lor comerciale în Muntenia (cel mai vechi privilegiu comercial cunoscut, acordat de un domn român, scris în limba latină).

 

 

 

 

 

Documentul  atestă intensificarea comerţului de “drumul Brăilei “ si face prima mențiune documentară a orașului Slatina într-un act oficial în care acorda scutire de vamă negustorilor brașoveni la trecerea peste râul Olt, cale comercială ce lega Braşovul cu cetatea de pe Dunăre, dar atestă, implicit, şi existenţa localității Brăila.

1390: S-a încheiat tratatul de la Lublin dintre Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti (1386 – 1418), şi Wladislaw al II-lea Jagello, regele Poloniei; (1386-1434).

1527: Domnul Petru IV-lea Rareş urcă pentru prima dată pe tronul  Moldovei. În rândul domnilor moldoveni din veacul al XVI-lea, istoria a aşezat la loc de mare cinste pe voievodul Petru Rareş, fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare.

Conform tradiţiei orale, Petru a fost în tinereţe negustor de peşte, pe care îl transporta cu maje (nişte care mari, trase de patru sau şase boi).

De aici şi porecla de Petru Măjerul. S-a ridicat în domnie cu ajutorul micii boierimi, al tîrgoveţilor, al ţărănimii dar şi prin voinţa predecesorului său Ştefăniţă Vodă, care, aflându-se, aşa cum scria Grigore Ureche, “bolnav la Hotin au lăsat cuvântul, că dacă va săvârşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, despre numele muierii ce au fost după alt bărbat, târgoveţ din Hîrlău”.

Petru Rareş, Domn al Moldovei

 Nu trebuie să credem că Petru însuşi se îndeletnicea cu pescuitul: îl vedem mai degrabă ca pe un mare proprietar al unei zone piscicole şi al unei gospodării mari de prelucrare.

Această îndeletnicire se explică şi mai bine odată cu lămurirea originii mamei lui Petru Rareş, Maria, descendentă din neamul boierilor Cernat, stăpânitori ai zonei lacului Brateş, cu nenumăratele-i iezere, iezărcane, gîrle etc., ale căror bogăţie în peşte trebuia valorificată.

Anul naşterii lui Petru Rareş nu este cunoscut. Cînd a ajuns domn al Moldovei (20 ianuarie 1527), avea cam 40 de ani; era căsătorit cu o Marie, dintr-o familie încă necunoscută, cu care avea şi un fiu Bogdan şi o fiică Cneajna (din botez – Ana).

Dintr-o căsătorie anterioară mai avea încă două fete – Ana şi Maria. În aprilie 1530 domnul s-a căsătorit iarăşi şi şi-a adus în Moldova o nouă doamnă, pe Elena-Ecaterina Brankovici, fiica despotului sîrb Iovan Brankovici (mort în 1502).

Noua soţie a lui Petru avea o cultură înaltă pentru acele timpuri. Cu Elena, Petru a avut mai mulţi copii: Iliaş, Ştefan, Constantin şi Ruxanda.

În plan intern, Petru Rareş, ca şi părintele său Ştefan cel Mare, a promovat o politică ce urmărea consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării.

Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică, urmărind, pe lîngă lupta împotriva Imperiului Otoman, ridicarea ţării ca factor important pe arena internaţională.

Mormîntul lui Petru Rareş şi al Doamnei Elena (a treia şi ultima soţie) - gropniţa bisericii mănăstirii Probota, România

Mormântul lui Petru Rareş şi al Doamnei Elena (a treia şi ultima soţie) – gropniţa bisericii mănăstirii Probota, România – Petru Rareş, frescă în biserică.

1603: Prima atestare documentară a satului Bravicea, in prezent o localitate-centru de comună din raionul Călărași, Republica Moldova, situat la 51 km depărtare față de municipiul Chișinău.

Etimologia cuvântului „Bravicea” are mai multe variante. Una ar fi că provine de la numele Bravicioaia, văduva unui arcaș pe nume Bravu, din oastea domnitorului moldovean Alexandru cel Bun. Pentru vrednicia și curajul său, arcașul ar fi primit o moșie  în Codrii Orheiului. Acesta ar fi murit în lupte, lăsând în urma sa cinci feciori.

A doua versiune este că denumirea satului a derivat de la un oarecare Bradici, care și-ar fi trăit viața pe aceste meleaguri.

Altă interpretare ar fi că denumirea satului provine de la numele lui Bravu, „vornicul slujitor de margine” din oștirea lui  Ștefan cel Mare.

 

 1648: Apărea, la Bălgrad (Alba Iulia), prima traducere integrală a „Noului Testament” tipărit în româneşte, având titlul „Noul Testament sau Împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos, Domnului nostru”, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ştefan.

 1695: Constantin Brâncoveanu (domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714) primea ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii de la Viena titlul de „principe al Imperiului”

1719: S-a născut Mitropolitul Iacob Putneanu, considerat autorul  primului Abecedar  cunoscut, aparut  sub titlul de „Bucvar”, editat în anul 1775 .

A fost mitropolit al Moldovei între 1750–1760 si a  îndeamnat  cu tărie pe părinți să își dea copiii la școală

L-a convins  în 1759 pe domnul Ioan Teodor Callimachi să înființeze prima școală rurală din Moldova, lângă Mănăstirea Putna.

Mitropolit Iacov Putneanu

În cei 10 ani în care a fost mitropolit, s-au publicat mai multe cărți în Moldova decât în cei 40 de ani de mai înainte.

Personal a scris și a publicat primul Abecedar tipărit din Moldova, Bucvarul din 1755.

Mitropolitul Iacov a fost unul dintre cei mai importanți ierarhi ai românilor. Autor al unor gesturi de mare curaj în timpul vieții, mergând până la a-și da demisia pentru a apăra interesele poporului în fața exceselor domnilor fanarioți, al doilea ctitor al Mănăstirii Putna și al altor biserici și mănăstiri din Moldova, profund implicat în problemele sociale și economice ale țării, el a rămas în conștiința urmașilor ca un „om sfânt”, așa cum îi va spune și Nicolae Iorga.

A decedat la 15 mai 1778 si  a  fost înmormântat la manastirea Putna, în pridvorul bisericii voievodale,  lângă osemintele părinților săi.

1757: S-a născut prințul Ioan Cantacuzino, unul dintre primii reprezentanți ai literaturii moderne românești (d.1828).

1800: S-a născut scriitorul Costache Bălăcescu; a scris fabule, epigrame, epistole şi satire, fiind unul dintre primii autori satirici români; (m. 1880).

1809:  S-a născut Andrei Şaguna, mitropolit ortodox  al Transilvaniei; (d. 28 iunie 1873).

S-a născut în ianuarie 1808, la Mișcolț în nordul Ungariei, din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole în Balcani.

 A fost un  militant pentru drepturile ortodocsilor și ale românilor  din Transilvania, fondator al Gimnaziului românesc  din  Brașov  ( 1851), membru de onoare al Academiei Române.

La 3/15 mai 1848 a prezidat, împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Adunarea românilor de la Blaj și in fruntea unei delegații, a prezentat petiția de la Blaj  la Viena, împăratului Franz Joseph.

În 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu, de unde a  trimis o nouă petiție împăratului austriac.

Ideea unității romanilor  este conținută în „Memoriul” națiunii române din  Marele Principat  al Ardealului, din Banat din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina, prezentat tot împăratului.

La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a participat și Avram Iancu.

 Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie

 

 

 

 

1818: A murit la Timisoara, Dimitrie Ţichindeal, preot, cărturar, fabulist, traducător și militant român pentru emanciparea românilor din Banat; (n. 1775, Becicherecu Mic).

Este autorul primei culegeri de fabule în limba română, „Filosoficeşti şi politiceşti prin fabule moralnice învăţăturii”.

 

 

 

 

 

 

Mihai Eminescu l-a numit in „Epigonii”: „Țichindeal, gură de aur”.

 

 

 1868: S-a semnat la Bucureşti, a Tratatului secret de alianţă   cu caracter defensiv româno-sârb.

 

1880: Apare la Bucureşti, in România, revista „Literatorul„, sub conducerea lui Alexandru Macedonski.

De orientare antijunimista, revista va aparea  pana în martie 1919, cu mari intreruperi si schimbari de titlu.

 

 

Imagini pentru Alexandru Macedonski.photosImagini pentru literatorul nr.1 1880  photos

 

 

 

   Publicatia teoretizeaza poezia de factura sociala, iar mai tarziu, parnasianismul si simbolismul. Macedonski a incurajat, la inceputurile activitatii lor scriitoricesti, numerosi tineri talentati.

Printre colaboratorii sai  se numarau: Duliu Zamfirescu, George Bacovia (care debuteaza in revista in anul 1899 cu poezia „Si toate”, sub semnatura V. George), Alexandru Stamatiad, Tudor Vianu s.a.

Revista Literatorul a fost expresia unui curent literar innoitor si a fost o  remarcabila  scoala literara. In jurul lui Macedonski vor gravita discipolii si simpatizantii sai, constituiti mai apoi in cenaclul „Literatorul” (o grupare formata ca reactie a influentei germane asupra  gruparii Junimea), care va promova poezia simbolista.

   În ianuarie 1991 apărea seria nouă a revistei „Literatorul”, fondată de scriitorul Marin Sorescu

 

1884: Ia ființă, din inițiativa lui Spiru Haret, „Casa pentru ajutorul școalelor”.

 

 

1908: A murit Dumitriu (Dimitrie) Ollănescu-Ascanio, poet, prozator şi dramaturg; a tradus din Victor Hugo şi Horaţiu; lungă carieră diplomatică (ministru plenipotenţiar la Istanbul, Viena şi Atena); membru titular al Academiei Române din 1893, vicepreşedinte al acestui for (1898-1900; 1903-1906); (n. 1849).

 

1918: S-a născut Ion Frunzetti, poet, eseist, traducător, critic şi istoric de artă; (m. 1985).

 

 

1920: Guvernele României, Cehoslovaciei și Regatului sârbilor, croaților și slovenilor, cer Conferinței ambasadorilor să interzică revenirea pe tronul Ungariei a habsburgilor, subliniind că țările lor nu vor tolera o asemenea tentativă.

 

 

1922: S-a născut compozitorul Teodor Bratu, autor de opere şi muzică de cor; (m. 2015).

 

 1923:  Partidul Ţărănesc Basarabean, condus de Ion Inculeţ, a fuzionat cu Partidul Naţional-Liberal, precum şi cu Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, condus de Ion Nistor.

 

 

 

 

1928: Are loc premiera filmului „Năpasta”, după piesa cu acelasi nume a lui  I.L. Caragiale.

 

 

 

1941: In România s-a  hotărât militarizarea instituţiilor, întreprinderilor de stat şi particulare, acestea fiind puse sub controlul Marelui Stat Major sau al organelor de conducere ale armatei.

 

 

 

 

1942:  Generalul Iosif Iacobici este inlocuit la sefia Marelui Stat Major al Armatei Romane, cu generalul Ilie Steflea, maresalul Ion Antonescu reprosandu-i, printre altele, rezervele față de continuarea operatiilor in adancimea teritoriului sovietic.

 

 

 

 

1943: A decedat la Silistra,astăzi  în Bulgaria, Pericle Papahagi, lingvist, filolog și folclorist român de origine aromână (macedoromână), un neobosit culegător de folclor și cercetător în domeniul  dialectului aromân, editor al unor vechi texte aromânești.

Imagini pentru photos Pericle Papahagi

Născut la  20 octombrie 1872, la Avdela, în Grecia, Pericle Papahagi a fost printre cei care au studiat dialectul aromân alături de alți cercetatori ai filologiei romanice, români sau străini, cum sunt St. Mihaileanu, Gh. Murnu, O. Densusianu, Al. Phillippide, Tache și Pericle Papahagi, Theodor Burada, N. Saramandu, Chirata Iorgoveanu și mulți alții.

Aceștia au ajuns la concluzia că aromânii își păstrează limba, muzica, obiceiurile, trasăturile fizice și morale, însă contactul cu popoarele în mijlocul cărora trăiesc, a produs o serie de inevitabile transformări.

S-a preocupat, mai cu seamă, de istoria, geografia, etnografia și folclorul macedoromânilor. Și-a extins cercetările și asupra meglenoromânilor. A fost preocupat de toponimele balcanice și de relațiile culturale aromânești.

Deosebit de interesante rămân în literatura de specialtate numeroasele sale etimologii.Sub egida Academiei Române, a publicat cel mai bogat material folcloric cules din aproape toate provinciile locuite de aromâni.

 

 

1945: În România se elaborează un decret-lege privind organizarea sindicatelor, precum și decretele pentru urmărirea și pedepsirea criminalilor de război și a persoanelor „răspunzătoare pentru dezastrul țării”.

 

 

 

 

1947: După încheierea celei de-a doua coflagrații mondiale, Secretarul Departamentului de Stat al SUA, James F. Byrnes, semna, la Washington, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria şi Bulgaria.

1957: A avut loc, la Bucureşti, premiera filmului „Moara cu noroc”, în regia lui Victor Iliu, după nuvela omonimă a lui Ioan Slavici; în distribuţie: Geo Barton, Constantin Codrescu, Ioana Bulcă

1973: A murit Alexandru Constantin (Codin) Mironescu, filosof, eseist, poet, romancier, critic de teatru, memorialist, publicist, chimist şi profesor; figură proeminentă a grupării spirituale a „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, a fost închis în temniţele comuniste cinci ani şi cinci luni; (n. 1903).

1984: A decedat  la varsta de 79 de ani Johnny Weissmuller, cunoscut pentru rolurile sale din filmul Tarzan.

S-a nascut la  2 iunie 1904, în cartierul Freidorf din Timișoara, pe atunci în Austro-Ungaria. 

A câștigat 5 medalii de aur la înot, la Jocurile Olimpice din 1924 si 1928.

 

 

A fost  primul om din lume care a înotat suta de metri în mai puţin de un minut; a deţinut 67 de recorduri ale lumii;  (n. 1904).

Angajat de Casa de filme MGM , a jucat rolul lui Tarzan in doua zeci de filme din aceasta serie, castigand o extraordinara popularitate in intreaga lume.

 

 

 

 

 

 

 

 

1990: A apărut, la Bucureşti, primul număr al revistei „22”, editată de Grupul pentru Dialog Social.

 

 

 

 

 

 

 

 Revista a primit acest nume în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central cu un elicopter; primul redactor-şef, a fost scriitorul dizident anticomunist Stelian Tănase.

1999: A cincea mineriadă: Minerii părăsesc Târgu Jiu, în direcția București. Președintele convoacă parlamentul în sesiune extraordinară. Guvernul este gata să negocieze, cu condiția ca minerii să se oprească. Aceștia sunt gata să discute, dar numai cu primul ministru.

 

 

Plecaţi spre Bucureşti la 18 ianuarie, pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă, minerii străpung dispozitivul forţelor de ordine (poliţişti, jandarmi şi gardieni publici) în dreptul localităţii Costeşti (la 8 km de oraşul Horezu), neputând fi opriţi din drumul lor spre Capitală

În jurul orei 18.00, cei aproximativ 10 000 de mineri ajung la Horezu, unde înnoptează.

 

 

 

 

 

 

 

 

2004: Președintele Ion Iliescu i-a decernat Regelui Mihai I Marele Premiu al Institutului Cultural Român.

 

 

 

 2009: A murit antrenorul de handbal Eugen Trofin; ca antrenor al echipei naţionale masculine de seniori a României a câştigat două titluri mondiale, în 1964 şi 1970; două medalii olimpice: una de argint, la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi una de bronz, la Jocurile Olimpice de vară din 1972, şi o medalie de bronz la Campionatul Mondial Universitar din Suedia (1963).

A antrenat şi echipa naţională de tineret a României şi Universitatea Bucureşti; (n. 1931).

2011: România a aderat la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Acordul semnat la această dată permite ţării noastre să participe la unele programe europene de cercetare tehnologică foarte importante, dar şi să trimită candidaţi pentru selecţia periodică de cosmonauţi a ESA. Acordul a fost ratificat prin Legea nr. 262 din 7 decembrie 2011.

2014: A avut loc un tragic accident  aviatic în Munții Apuseni.

Imagini pentru accident adrian iovan photos

 

Un avion utilitar YR-BNP de tip Britten – Norman BN-2A-27 Islander,, care efectua o cursă umanitară deplasându-se spre Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant, s-a prăbuşit, din cauza vremii nefavorabile, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, lângă satul Petreasa din comuna Horea, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba; accidentul s-a soldat cu doi morţi – pilotul Adrian Iovan (n. 1958) şi studenta la Institutul Medico-Militar Aurelia Ion (n. 1990) – alţi patru pasageri şi copilotul fiind răniţi.

Raportul final elaborat de către autoritatea națională de investigare a evenimentelor produse în aviația civilă, comunicat la 19 octombrie 2015, a relevat că determinantă în producerea accidentului a fost oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor.

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/20/o-istorie-a-zilei-de-20-ianuarie-video-3/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  2. Istoria md.;

  3. Istoricul zilei blogspot.com;

  4. Crestin Ortodox.ro;

  5. Wikipedia;

  6. http://www.worldwideromania.com

  7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;

  8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

 

20/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: