ZIUA DE 8 IANUARIE în Istoria Românilor
1392: Este pentru prima data menţionata intr-un document emis în Muntenia, dregatoria „stolnicului „. În Principatul Moldova acesta apare atestat pentru prima oară in data de 18 noiembrie 1393. Stolnicul era un dregător, care se îngrijea de bucatele care se serveau la masa domnitorului, precum şi de aprovizionarea curţii domneşti cu alimente.
Tot la această dată, are loc şi prima menţionare documentara în Muntenia a „paharnicului „.
Stema Moldovei Stema Munteniei
În Moldova paharnicul a fost menţionat pentru prima oară intr-un document la 16 septembrie 1408.
Paharnicul era direct subordonat domnitorului si se ocupa de procurarea băuturilor necesare meselor curţii domneşti, precum şi de aprovizionarea cu vin a pivniţelor domneşti.
1864: Se deschide, după reorganizare, Şcoala Preparandala din Iaşi, sub conducerea lui Titu Maiorescu.
Printre cursanţii înscrişi în anul întai, se afla şi Ion Creangă.
Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, București) a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, mason si membru fondator al Academiei Române, o personalitate remarcabilă a sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX.
Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
1873: S-a născut Iuliu Maniu, jurist si politician roman din Ardeal, preşedinte al Partidului Naţional Român, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc, prim-ministru în mai multe rînduri.
A fost preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române din 1919; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării noastre.
Opozant al regimului comunist, a fost implicat într-un proces de tradare inscenat de comunisti in 1947, devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ,in urma caruia a fost condamnat la detenţie pe viaţă şi întemniţat la inchisoarea Sighet unde, in ziua de 5 februarie 1953, la 80 de ani, a murit. Corpul i-a fost aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor.
1892: In zilele de 8-9 ianuarie s-a desfasurat la Sibiu, in Transilvania, Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, care a votat un Memorandum către împăratul austriac Franz Joseph, cuprinzând revendicările celor trei milioane de români din monarhia austro-ungară, precum şi o critică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar.
Conferinţa l-a ales preşedinte al partidului pe dr.Ioan Raţiu .
1899: S-a născut Ion Jovin, medic și profesor; întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti; deţinut politic (1947-1952); membru post-mortem al Academiei Române din 2017; (m. 1994).
1902: S-a născut la Braila arhitectul Octav Doicescu, participant la realizarea unor ansambluri arhitectonice celebre precum Opera Română din Bucureşti, Fântâna Mioriţa şi Institutul Politehnic din Bucureşti.
Foto: Octav Doicescu ( d. 10 mai 1981, București), academician român, arhitect, profesor universitar, membru titular (1974) al Academiei Române.
A fost cetățean de onoare al orașului New York, 1939, titlu acordat lui Doicescu de celebrul primar Fiorello La Guardia (1882 – 1947) ca apreciere pentru proiectarea Pavilionului Casa Română la Expoziția universală New York World’s Fair 1939.
A conceput Parcul Herăstrău din Bucuresti, si a proiectat primele case în cartierul Jianu, numit astăzi „Primăverii”.
1919: Comitetul Central Săsesc a recunoscut, la Mediaş, actul UNIRII Transilvaniei cu Romania, de la 1 decembrie 1918.
Manifestul Adunării saşilor întrunită la Mediaş de aderare la hotărârile de la Alba Iulia mentiona ca :
„Prin unirea cu România a Transilvaniei şi a ţinuturilor ungurene locuite de Români s-a creat un teritor compact, unitatea căruia se întemeiază pe relaţiunile lui etnice.
În vederea acestor fapte şi în convingerea că aici s-a îndeplinit un proces de istorie universală, poporul săsec din Transilvania, aşezându-se pe tărâmul dreptului de autodeterminare a popoarelor, decide alipirea sa la Regatul României şi trimite poporului român salutul său frăţesc împreună cu urări cordiale la îndeplinirea idealelor sale naţionale.
Poporul săsesc din Transilvania ţine prin aceasta seamă nu numai de evoluţia istoriei universale, ci şi de dreptul natural al poporului român la formarea statului său naţional unitar şi exprimă aşteptarea plină de încredere, că poporul şi statul român, căruia poporul săsesc îi pune la dispoziţie tradiţionala sa hărnicie, va fi condus faţă de el totdeauna de sentimente nobile şi echitabile.
(…) În conştiinţa deplină a importanţei acestei hotărâri poporul săsec se consideră de azi înainte ca membru al statului român, iar fiii şi fiicele sale ca cetăţeni ai acestui stat.
Roagă pe Dumnezeu, ca pasul acesta plin de răspunderi, pe care s-a simţit obligat a-l face, să-l îndrepte spre bine şi să-l însoţească cu binecuvântarea sa.”
1921: S-a născut geofizicianul şi profesorul Radu Botezatu; cercetări în domeniul prospecţiunilor şi cercetărilor geofizice aplicate în geologie, urmate de elaborarea unor noi metode şi procedee de analiză şi interpretare fizică a anomaliilor câmpurilor potenţiale; membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m. 1988).
1928: A decedat Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie în România; (n.06.03.1866).
Orientarea muzicii corale și vocale a lui D.G. Kiriac este legată de valorificarea folclorului și a trăsăturilor modale ale acestuia.
1928: S-a născut regizorul român Manole Marcus (“Zodia Fecioarei”, “Mitică Popescu”, “Marea sfidare”); (m.1994).
1932: A murit juristul Constantin Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului al XX-lea („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930; (n. 1869).
1933 : Se constituie la Deva, organizaţia ţărăneasca de stânga, Frontul Plugarilor, sub conducerea avocatului si politicianului dr. Petru Groza.
După încheierea celui de-al doilea război mondial, la 12 octombrie 1944, organizația a participat la constituirea Frontului Național Democrat (F.N.D.), împreună cu P.C.R. și alte partide de stânga.
A contribuit la guvernare și la instaurarea comunismului în România, alături de Partidul Comunist Român (respectiv Partidul Muncitoresc Român). La alegerile din 1946 a fost aliat al comuniștilor în cadrul „Blocului Partidelor Democrate”.
A sfârșit prin a se autodizolva în 1953.
1979: S-a nascut renumitul fotbalist român Adrian Mutu.
1990: Este promulgat un Decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN), privind înfiinţarea Agenţiei Române de Presă (ROMPRES), aflat în subordinea acestui for , prin reorganizarea agentiei Agerpres, care s-a desfiinţat.
1990: Tribunalul Municipiului Bucureşti autorizează funcţionarea primului partid politic din România post-comunistă, PNŢ-CD, continuator al partidului istoric interzis în 1947.
Simbolul PNT- cd Corneliu Coposu
Luptatorul anticomunist Corneliu Coposu începe organizarea acestui partid istoric în chiar noaptea de 22-23 decembrie 1989, lansând un “Apel către ţară”.
El a devenit preşedinte al PNŢCD. La 22.XII.1989 Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat activitatea legal. Tot atunci s-a fondat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ).
La data de 28.XII.1989 cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) au fuzionat, formând PNŢCD (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), continuatorul tradiţional al politicii Partidului Naţional Ţărănesc, partid istoric interzis de comunişti în 1947.
În 22 decembrie 1989, PNŢ a lansat manifestul „Apel către ţară”, semnat, printre alţii, de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Niculae Ionescu Galbeni. Ulterior, s-a adoptat o declaraţie programatică în care se preciza că instaurarea democraţiei, a unei economii libere şi a libertăţii religioase reprezentau principalele obiective ale partidului.
1992: Stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Federaţia Rusă.
1998: A murit istoricul Alexandru Elian care s-a ocupat de domeniile predilecte: relaţiile Ţărilor Române cu Bizanţul, istoria culturii româneşti medievale, precum şi momentele principale ale istoriei Bisericii Ortodoxe; membru titular al Academiei Române din (n. 1910). NOTĂ: Unele surse dau moartea sa la 7.I.1998
2000: A decedat mezzosoprana Martha Kessler; (n. 1930).
Mezzosoprana Martha Bugariu-Kessler
Născută 9 aprilie 1930, la Recaș, județul Timiș, România.
A fost căsătorită cu muzicianul amator, criticul muzical, scriitorul și medicul Klaus Kessler (n. 3 octombrie 1925 la Timișoara – d. 20 decembrie 2005 la București).
A avut o spectaculoasa sa carieră de cântăreață, care a durat din 1950 până în 1980. A debutat în 1950 la Catedrala Evanghelică din Sibiu cu Missa în si minor (BWV 232) de Johann Sebastian Bach.
Ulterior, a făcut parte din cvartetul vocal al Filarmonicii „George Enescu” din București, unde a cântat timp de 30 de ani.
A susținut spectacole în toată Europa, în Uniunea Sovietică și în Israel. A realizat un concert care a ilustrat cântecul popoarelor pe stiluri și epoci, și a cutreierat lumea cu el, de la Belgrad la Barcelona, de la Marea Roșie la Ierusalim, de la Paris în Crimeea, fiind primită cu respectul datorat marilor artiști.
O hartă cuprinzând teritoriile dobândite de Ucraina de la ţările vecine si pe cele restituite după anexare (1921-1954)

Pe harta ucraineană de mai sus sunt indicați anii fiecărei achiziții sau restituiri teritoriale şi statele care au pierdut teritorii în favoarea Ucrainei sau au (re)dobândit teritorii de la Ucraina.
Pe hartă nu apare şi Insula Şerpilor, anexată de la România în mai 1948.
Harta confirmă că după al Doilea Război Mondial Ucraina a retrocedat în două rânduri teritorii Poloniei. Vom adăuga şi faptul că Ucraina şi Polonia au procedat şi la schimburi de populaţie.
Legenda hărţii tradusă din limba ucraineană:
-
„Teritoriul Ucrainei sovietice în 1921”.
-
„Teritoriile incluse în componența RSS Ucrainene în anul 1925”.
-
„Pământurile ucrainene transferate RSFS Ruse în anul 1925”.
-
„Pământurile vest-ucrainene luate de la Polonia şi alipite la RSS Ucraineană în 1939”.
-
„Bucovina de nord şi Basarabia de sud restituire de către România şi incluse în componenţa RSS Ucrainene în iunie 1940”.
-
„Teritoriul Transnistriei transmis nou-formatei Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) în august 1940”.
-
„Teritoriul Ucrainei Transcarpatice (Rusiei Subcarpatice) transmis Uniunii Sovietice conform tratatului cu Cehoslovacia din 29 iulie 1945 şi reunit cu RSS Ucraineană”.
-
„Teritoriul transmis Poloniei conform tratatelor sovieto-poloneze din 16 august 1945 şi 15 februarie 1951”.
-
„Teritoriul care a trecut de la RSS Ucraineană către Polonia conform tratatului sovieto-poloney din 15 februarie 1951”.
-
„Regiunea Crimeea transmisă, conform hotărârii Sovietului Suprem al URSS, din componenţa RSSF Ruse către RSS Ucraineană, la 19 februarie 1954”.
Patriarhia rusă recunoaște în anul mântuirii 2019, identitatea și unitatea lingvistică moldo-română (adică a Republicii Moldova și a României)
Minune de Crăciun! // Patriarhia rusă recunoaște Limba Română în R.Moldova
Pastorala de Crăciun a Patriarhului Moscovei, PF Chiril, este postată în limba română pe siteul oficial al instituției.
Jurnalistul Vlad Cubreacov, scrie https://deschide.md/ro/, a remarcat ca pentru prima data rușii au redat mesajul PF Chiril în limba moldovenească, trecând în paranteză „română”.
Patriarhia Moscovei și/a călcat astfel pe inimă și a recunoscut abia acum, în anul mântuirii 2019, identitatea și unitatea lingvistică moldo-română (adică a Republicii Moldova și a României), publicând pe pagina sa oficială Pastorala de Crăciun a Patriarhului Kirill în limba română cu alfabet latin, specificând că este vorba despre o singură limbă, nu despre două.
Asta după ce ani la rând ni s-a predicat la Moscova că moldovenii ar fi altă nație de oameni și că nu ar fi ceea ce i-a făcut Dumnezeu, adică români.
Nuanța este foarte importantă, pentru că zeci de ani, Biserica Ortodoxă a Rusiei s-a aliniat teoriei comuniștilor care au inventat „națiunea moldovenească”, în perioada interbelică. Conform acestei teorii nerecunoscute nicăieri pe planetă, moldovenii ar fi fost altceva decât români, aberație susținută și acum de unele voci de la Chișinău.
Pe teritoriul Basarabiei există două structuri canonice bisericești: Mitropolia Basarabiei, condusă de Mitropolitul Petru care ține de Patriarhia Română, și Mitropolia Chișinăului ce ține de Mitropolitul Vladimir si este subordonata Patriarhiei Moscovei.
Acum, Patriarhia Moscovei recunoaște că din punct de vedere etnolingvistic, moldovenii sunt pur si simplu români …
„De aici și până la a recunoaște oficial dreptul Patriarhiei Române de jurisdicție canonică în Republica Moldova nu mai rămâne decât un pas. Dacă scrii ”limba moldoveană (română)” trebuie să scrii de fiecare dată, pentru motive de consecvență logică și morală, și ”moldovenii (românii)”, nu-i așa, Moscovă iubită, mândră capitală? Aviz episcopului Marchel, piosului Dodon și bandiților de la Tiraspol, care luptă contra alfabetului latin și limbii române materne a fraților noștri din stânga Nistrului!”,
concluzionează Vlad Cubreacov, cel care a observat noutatea pe site-ul Patriarhiei Moscovei.

Vlad Cubreacov
Născut la 24 septembrie 1965 în comuna Crihana Veche, Cahul, a absolvit în 1989 Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Moldova. A lucrat în calitate de cercetător ştiinţific la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1988-1991), apoi de şef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (1991-1994).
Între 1994 şi 2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este autor al Amendamentului Cubreacov la articolul 48. Familia din Constituția a Republicii Moldova:
”(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, adoptat în 1994 în această formă.
Între 1 ianuarie 1996 și mai 2009 a fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Ştiinţă şi Învăţământ, Comisia Juridică şi Drepturi ale Omului şi Subcomisia pentru Minorităţi). Ca deputat, i-a fost ridicată de mai multe ori imunitatea parlamentară în 8 dosare penale de natură politică deschise de guvernarea comunistă de la Chișinău (2001-2009), toate dosarele fiind ulterior clasate. Între august 2009 și februarie 2012 a fost editorialist la săptămânalul FLUX din Chişinău.
A activat ca Expert IA în cadrul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe al României (2016). Este preşedinte al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei (din 1999) şi al Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă (IDRAD). A condus, ca președinte, Fundaţia pentru Democraţie Creştină (2000-2010) și Frăţia Ortodoxă Română din Republica Moldova (2002-2012).
Este membru al Uniunii Jurnaliştilor (UJM) şi al Asociaţiei Naţionale a Jurnaliştilor (ANJ) din Republica Moldova. Este cetățean al României și al Republicii Moldova. Căsătorit, are doi copii.