CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a semnat Tomosul de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene

 

 

 

MOMENT ISTORIC///Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a semnat Tomosul de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene

 Astăzi, 5 ianuarie 2018, la Istanbul, în Catedrala Patriarhală „Sfântul Andrei”, în prezența președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko și a președintelui Radei Supreme, Andrei Parubyi, a avut loc ceremonia de semnare, de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, a Tomosului privind autocefalia Bisericii Ortodoxe ucrainene (înființată în decembrie 2017, în urma unui Sinod extins, la care nu au participat ierarhii Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei).

 La ceremonie au participat mai mulți oficiali ucraineni, inclusiv prim-vice-premierul Stepan Kubiv, ministrul de externe Pavel Klimkin, ministrul Apărării Stepan Poltorak, mitropolitul Epifanie al Kievului și întregii Ucraine, mitropolitul Oleksandr (Drabinko) etc.

Șeful statului (care este însoțit în deplasarea sa la Istanbul de către soția sa Marina) a participat la ceremonia respectivă după o întâlnire oficială cu președintele Turciei, Recep Erdogan.

 

 

 

 

 

 

 

Mâine, 6 ianuarie, după săvârșirea sfintei liturghii, Tomosul va fi înmânat, la Istanbul, întâistătătorului Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale, mitropolitul Epifanie al Kievului și întregii Ucraine, după care va fi adus la Kiev și expus în Biserica „Sfânta Sofia” din capitala Ucrainei.Petro Poroșenko, presedintele Ucrainei, a declarat  la randul sau  că „semnarea Tomosului deschide o nouă eră în istoria ortodoxiei mondiale”.

 

 

 

 

 

Totodată, presa de limba rusă și independentă din Ucraina menționează că acordarea Tomosului va fi exploatată maximal în scopuri electorale de către Petro Poroșenko, care va participa la alegerile prezidențiale de la 31 martie 2019 pentru un nou mandat de șef al statului.

La 11 ianuarie 2019, acesta va începe un „tur al regiunilor”, împreună cu mitropolitul Epifanie al Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale, pentru a recupera actualul decalaj electoral față de principalii săi candidați și pentru a încerca intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

 

 

 

 

 

Potrivit președintelui Radei Supreme, până în prezent circa 40 de parohii (n.n. nici una din localitățile cu populație predominant românească din Ucraina) care au aparținut Bisericii Ortodoxe ucrainene subordonate patriarhiei Moscovei ar fi trecut de partea Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale.

Experții ucraineni apreciază că „procesul recunoașterii internaționale a autocefaliei Bisericii Ortodoxe ucrainene nu va fi ușor și nici rapid”.

La randul sau, Președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România este de părere că, după decizia Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol de a recunoaște independența Bisericii Ortodoxe Ucrainene, „va fi o bătălie geopolitică a Rusiei cum acest spaţiu n-a mai văzut până acum”.

 

 

 

 

 

Surse:

Stire pe pagina lui Dorin Popescu de pe FaceBook preluat de https://www.timpul.md/

05/01/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Domnul moldovean Dimitrie Cantemir spunea ca MOLDOVENII SUNT ROMÂNI

 Dimitrie Cantemir

 

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723),  a fost domn al  Moldovei  (martie – aprilie  1693 și 1710 – 1711) și un mare carturar umanist al spațiului cultural românesc.

CINE A FOST DIMITRIE CANTEMIR ?

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de răzeși  din satul Silișteni pe malul râului Elan în ținutul Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși.

După alte date s-ar fi născut la Iași. Genealogiștii au stabilit că un strămoș obscur ar fi dobândit în secolul al XVI-lea cătunul Silișteni din Moldova și că familia era de „origine pur românească”

  A fost fiul lui Constantin și al Anei, născută Bantăș, care a fost a treia soție a lui Constantin Cantemir. Dimitrie Cantemir menționează cele 3 soții ale tatălui său:

1. Anastasia, nepoată de văr după tată a domnului Țării Românești Gr. Ghica; 2. Ruxandra Gane; 3. Ana Bantăș, mama lui Dimitrie Cantemir. Anița Bantăș a făcut parte „din vechea stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a Anastasiei, soția Ducăi-vodă”.

Ana Bantăș descinde dintr-un personaj vestit în aristocrația moldovenească, Ioan Tăutu, mare logofăt în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Dimitrie Cantemir spune că a purtat acest nume [Dimitrie], fiindcă a fost botezat de Dumitrașco vodă Cantacuzino. În românește, principele semna „Dimitrie”. În latină: Demetrius, formă preluată de majoritatea autorilor din Europa secolului al XVIII-lea.

La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al credinței tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Tatăl său, Constantin vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea a ales ca educator al lui Dimitrie pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena. Ieremia Cacavelas a fost traducătorul din l. latină în l.greacă (în 1687) a lucrării Vitae Pontificum [Viețile Papilor], scrisă de episcopul Platina. Cacavelas a avut o mare influență asupra formației spirituale a lui Dimitrie Cantemir. 

 

La moartea tatălui său în 1693, a fost proclamat domn, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman.

În 1710 dupa ce a fost numit la tronul Moldovei,a încheiat un tratat si o alianta militara  cu Imperiul Rus condus de Petru cel Mare. Fortele armate ruso- moldovene au suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești, pe Prut (7/18 – 11/22 iulie 1711). Confruntarea a avut  urmări importante pentru Moldova şi Ţara Românească unde au fost instaurate de turci domniile fanariote. Aceasta batalie a fost ultima angajare antiotomană a Moldovei.

Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.

 Dimitrie Cantemir a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică. A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale. 

Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Pentru meritele sale ştiinţifice şi literare, în 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.

În creația științifică a lui Dimitrie Cantemir ,”Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor”,ocupă un loc deosebit. În această operă sunt abordate probleme vitale ale istoriei poporului român de la origine, până la întemeierea principatelor Moldovei și Munteniei. 

Lucrarea a fost concepută în două volume, Cantemir reușind să scrie doar primul volum la Moscova în limba latină, cu denumirea Historia Moldo-Vlahiea, pe care mai apoi l-a tradus în limba română și l-a extins cam de patru ori în comparație cu manuscrisul latin, terminandu-l la Sankt-Petersburg în 1723, ultimul an al vietii sale.

 

 

 

 

„Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români…

Hronicul este o lucrare de sinteza și înfățișează concepția savantului asupra formării poporului român și a limbii române, tratând, cu o documentare extrem de bogată, de peste 150 de izvoare, originile poporului român și evoluția sa până la al doilea descalecat, momentul întemeierii celor două țări române, Muntenia și Moldova.

 



 

”Hronikon a toată Țara Românească (carea apoi s-au înpărțit în Moldova, Munteneasca și Ardealul) din descălecatul ei de la Traian, Împăratul Râmului. Așajderea pentru numerele, carele au avut odată și carele are acmu, și pentru Romanii care de atuncea într-însa așăzându-să într-aceaș și până acmu necontenit lăcuesc.”

 „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români, disprețuind adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români (martori imi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania). Cei din Valahia (pe care grecii din vremuri apropiate îi numesc ungrovlahi, iar noi, moldovenii, îi numim munteni – căci au luat în stăpanire mai multe locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Româneasca, adică în latinește: Terra Romana.”

 

  MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN 

  

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română (1719 – 1722), cuprinde istoria românilor de la origini până la descălecare. Susține ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă.

„Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci româneasca, astfel ca, daca vrem sa-l intrebam pe un strain de stie limba noastra, nu-l intrebam: «Scis moldavice?», ci «Stii româneste?», adica (in latineste): «Scis Romanice»? Iar daca aceste neamuri n-ar fi la obarsia lor romani, cum, ma rog, ar fi putut sa-si ia, prin minciuna, si numele, si limba romanilor?…”

„Arată-să pre scurt neamul Moldoveanilor, Munteanilor, Ardeleanilor (carii cu toții cu un nume de obște Români să cheamă) să fie din rodul său hireși Romani, și precum Dachia au fost descălecată de Traian împărat cu cetățeani și slujitori Romani […]”

 

 

 

 

 

 CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/08/14/cum-incearca-propaganda-imperiala-rusa-si-slugile-lor-comuniste-de-la-chisinau-sa-l-acapareze-pe-dimitrie-cantemir/

 

 

 

Surse: 

 

https://www.google.com/search?q=cantemir&oq=cantemir+&aqs=chrome..69i57j69i60l3.10993j0j4&sourceid=chrome&ie=UTF-8

 

Timpul.md

05/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Ziua de 5 ianuarie în Istoria Românilor

 

 

 

 

1393:  S-a încheiat tratatul de pace dintre Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, şi sultanul turc  Baiazid I.

 

 

 Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418),  domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418.

 Tratatul prevedea ca „Principatul Valahiei” să se guverneze după propriile sale legi, iar domnul avea dreptul de a face război şi pace cu vecinii săi, să încheie tratate de prietenie cu ei şi să aibă drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi.

 

 

 

 

1499: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), refuză să plătească tribut turcilor si  atacă o oaste turcească care se întorcea cu pradă din Polonia.

 

1716: Nicolae Mavrocordat este numit domn al Munteniei. Odată cu această numire are loc instaurarea regimului fanariot în Muntenia.

 

Nicolae Mavrocordat (n.1680-d.1730), domn al Moldovei (2 ori), ulterior domn al Munteniei (de asemenea 2 ori)

Nicolae Mavrocordat (n.1680-d.1730), domn al Moldovei (2 ori), ulterior domn al Munteniei (de asemenea 2 ori)

 

 

 

La 5 ianuarie 1716, Nicolae Mavrocordat a  parasit  tronul  Moldovei, fiind numit de turci pe tronul Munteniei  pe care urca la  data de 21 ianuarie in acelasi an.

A fost primul domn  fanariot al Moldovei unde a domnit de doua ori si ulterior domn al Munteniei, de asemenea de doua ori.
Nicolae Mavrocordat, (n. 3 mai 1680, Constantinopol – d. 3 septembrie 1730, București), a  deschis șirul domniilor fanariote  în Moldova, înlocuindu-l în 1711 pe Dimitrie Cantemir.
La Iași domnul s-a înconjurat cu greci din Fanar, sosiţi odată cu el. Cronicarul Nicolae Muste relata că „se pusteise Fanarul în Ţarigrad, că numai muierile lor rămăsese, iar grec, umblai mult pînă ce dai de unul acolo; iar aice sosind umplut-au curtea domnească, prin toate odăile şi prin tîrg pre la gazdă”.

Regimul fanariot a durat până la 18.I.1821, când a murit Alexandru Suţu, ultimul domn fanariot din Muntenia)

 

1805:  Intra in vigoare Așezamântul agrar al lui Alexandru Moruzi –  Cea dintâi legiuire care prevedea eliberarea unei părți din moșii de toate servituțile feudale și transformarea ei în proprietate absolută a boierului. 

  1819: Poarta otomană a pomulgat un regulament, care stabilea ca scaunele de domnie ale Moldovei şi Valahiei să fie ocupate prin rotaţie numai de familiile fanariote Scarlat Callimachi, Alecu Şuţu, Mihai Şuţu şi Dimitrie Moruzi ; (la 5 / 14 ianuarie)

1828:  S-au deschis, la Iaşi, la mănăstirea Trei Ierarhi, cursurile “Şcolii de româneşte şi latineşte”, conduse de Iordache Săulescu.

                                             

 

 

1859: Adunarea electivă a Moldovei il alege în unanimitate domn, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, participant la Revoluţia din 1848.

 La 24.I/5.II.1859 Adunarea Electivă a Ţării Româneşti avea sa il aleaga pe domnul Moldovei, Al. I. Cuza, şi ca domn al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate.

 

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

 

Colonelul Alexandru Ioan Cuza  a fost participant la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova si de asemenea a facut parte din partida unionistă.

 Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante. Apoi, pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române, s-a ocupat de înfăptuirea unității constituționale și administrative. După ce Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, în 1862 a adoptat numele de România și a format statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

 

 

1878: S-a născut fabulistul Emil Gârleanu.

 

 

 

 

Emil Gârleanu (n. 5 ianuarie 1878, Iași – d. 2 iulie 1914, Câmpulung) a fost un prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist român.

Fiul lui Emanoil Gârleanu, colonel și al Pulcheriei, născută Antipasi-a inceput liceul la Iași în 1889 dar se retrage și se înscrie la Școala fiilor de Militari, unde devine coleg cu viitorul scriitor Jean Bart, apoi intră la Școala de Ofițeri de Infanterie, unde devine coleg cu Gheorghe Brăescu.

  A debutat la revista ieșeană „Arhiva” în 1900 cu schița Dragul mamei și cu poezia Iubitei sub pseudonimul Emilgar.

A colaborat la revistele Arhiva, Evenimentul, Sămănătorul, Luceafărul, Albina, Convorbiri literare, Flacăra, etc. Ulterior, a fost redactor la revista sămănătoristă „Făt-Frumos” și colaborator la „Convorbiri critice”.

A participat activ la înființarea Societății Scriitorilor Români în 1908, al cărei președinte a fost între 1911-1912. A fost un reprezentant de frunte al Semănătorismului si foarte apreciat de Nicolae Iorga, căruia îi dedică volumul de debut.

 

 

  1889: S-a născut la Cernavoda compozitorul, dirijorul de cor și profesorul Ioan D. Chirescu; (m. 1980, Bucuresti).

 

 

Imagini pentru Ioan D. Chirescu photos

 

 

A urmat între 1910 și 1914 Conservatorul din București, unde i-a avut ca profesori pe Alfonso Castaldi  și pe Dumitru Georgescu-Kiriac . În 1922 a fost admis în Schola Cantorum (Paris), unde a studiat cu Guy de Lioncourt (contrapunct) și Vincent d’Indy (compoziție, orchestrație și dirijat) și al cărei absolvent a devenit în 1927.De asemenea, a urmat Facultatea de Teologie din cadrul Universității din București.

Este autorul a peste patru sute de piese corale, multe dintre ele având ca sursă de inspirație folclorul muzical românesc.   

Chirescu a fost dirijor și director artistic al societății corale Carmen din București din anul 1927 până în 1950.  În perioada 1928–1973 a dirijat corul bisericii Domnița Bălașa din București. 

 

 

În domeniul didactic a început ca instructor de muzică la Fălticeni și în capitală.  În 1927 a fost numit profesor în Conservatorul bucureștean, unde a susținut timp de trei decenii și jumătate cursuri de teoria muzicii și solfegiu. A fost director al aceleiași instituții între anii 1950 și 1955. Din 1932 a fost vreme de șapte ani profesor la Academia de Muzică Religioasă din București. 

În 1962 s-a retras din activitatea profesorală.

 

1896:  S-a născut actorul George Calboreanu (“Apus de soare”, “Bădăranii”, “Titanic Vals”, “Omul cu mârţoaga”); (m. 12 iulie 1986).

 

 

 

Foto: George Calboreanu interpretandu-l  pe Stefan cel Mare in piesa “Apus de Soare” de Barbu Stefanescu Delavrancea.

1909: S-a nascut  principesa  Ileana a României, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria; (d. 21.01.1991).

 

 

 

 

Principesa Ileana a României în tinereţe

La 23 decembrie 1908 (stil vechi) sau 5 ianuarie 1909 (stil nou), la Bucureşti, se naşte principesa Ileana, penultimul copil al regelui Ferdinand al României şi al reginei Maria, căsătorită la Sinaia cu arhiducele Anton de Habsburg la 26 iulie 1931, avînd şase copii: Ştefan, Arhiduce de Austria (1932-1998), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939) şi Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942).

Pînă la vîrsta de 5 ani s-a bucurat de toate privilegiile unei vieţi la palat. Declanşarea Primului Razboi mondial, a obligat familia regală, împreună cu guvernul şi parlamentul, să se refugieze din calea trupelor austro-germane la Iaşi. Educaţia a primit-o cu precădere în familie, de la pregătitori, de la părinti şi de la personalul curţii.

A fost crescută cu dragostea faţă de România, poporul, tradiţiile şi limba română. A frecventat Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. A studiat sculptura cu Ion Jalea şi pictura cu Jean Al.Steriadi. În 1926 călătoreşte împreună cu Regina Maria şi fratele Nicolae în America, şi apoi în Spania.

Domniţa Ileana – cum o numeau apropiaţii – a fost fondatoarea sau preşedintele a unor organizaţii de cercetaşi ca Asociaţia Creştină a femeilor române, Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România etc. Principesa Ileana fiind pasionată de yachting, obţine brevetul de căpitan de cursă lungă, navigînd mai mulţi ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura femeie din România cu această calificare.

În vara anului 1930, însoţind-o pe mama Sa, Regina Maria într-o vizită în Spania, Principesa îl întîlneşte la Barcelona pe Arhiducele Anton de Habsburg, „un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins “.

În martie 1931, Ileana şi Regina Maria, întorcîndu-se dintr-o vizită la Paris, răspund unei invitaţii primite din Umrich, de la reşedinţa verilor Hohenzollern.

Aici, Ileana îl reîntîlneşte pe Arhiducele Anton. Se pare că reîntîlnirea nu era întîmplătoare, Arhiducele fiind chemat la dorinţa expresă a Regelui Carol al II-lea al României. Iniţiativa s-a dovedit inspirată.

Pe 20 aprilie 1931, Ileana îi cere fratelui său binecuvîntarea şi consimţămîntul ca şef al Casei Regale.

La întoarcerea în ţară, Ileana a anunţat oficial că intenţionează să se căsătorească cu arhiducele austriac. Şeful Casei Regale Române, Regele Carol al II-lea, îşi dă acordul.

Anton era fiul Arhiducelui Leopold-Salvador de Habsburg-Toscana şi al Arhiducesei Blanka de Bourbon, infanta Spaniei, născut la 20 martie 1901, în Viena imperială. Numele complet al Arhiducelui era Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas, un nume demn de un arhiduce de Austria, primit în amintirea naşilor de botez.

După proclamarea Republicii Austria, Anton şi familia sa se retrag în Spania. Arhiducele, absolvent al şcolii Superioare de Inginerie din Madrid, s-a angajat la uzinele Ford din Londra, după care s-a stabilit la Barcelona, unde a deschis, împreună cu fratele său Franz-Josef, un service automobilistic şi de aviaţie.

Împătimit aviator, era cîştigătorul a numeroase concursuri aviatice internaţionale. Astfel, pe cei doi logodnici îi apropia şi pasiunea pentru sport, fiind cunoscute preocupările Ilenei pentru călărie, automobilism şi yachting.

Căsătoria Ilenei a fost rodul unei iubiri împărtăşite de ambii soţi şi o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română, fiind pentru prima oară cînd un membru al familiei regale române s-a căsătorit fără a încheia o căsătorie morganatică sau fără a trebui să respecte o alianţă matrimonială.

A fost ultima căsătorie oficială încheiată în ţară pentru un membru al familiei regale române. Cerimonia căsătoriei are loc la Castelul Pelişor, pe dată de 26-27 iulie, la vîrsta de 22 de ani. Pentru că tatăl ei murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea.

Conjucturile politice ale timpurilor, revoluţia din Spania şi decizia lui Carol al II-lea ca descendenţii din familia Habsburg sa nu fie născuţi pe pămînt românesc a pus pe tinerii căsătoriţi în mare dificultate. Ei sunt nevoiţi să plece în Austria în 1931. S-au stabilit la Castelul de la Sonnberg, în apropierea Vienei. Aici se nasc cei şase copii.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial Ileana a organizat un spital pentru soldaţii români la castel. În martie 1944, ca să scape de persecuţiile naziştilor s-a mutat de la Viena cu întreaga familie înapoi în România unde a locuit la Castelul Bran, primit de mama sa cadou din partea oraşului Braşov. Înfiinţează lîngă Castel, „Spitalul Inima Reginei ”, în onoarea reginei Maria.

Din nefericire, România a fost invadată la scurt timp de armata roşie, iar regele Mihai a fost forţat să abdice de generalul KGB Vîşinski. La 8 ianuarie 1948 părăseşte ţara împreună cu nepotul său Mihai I. Principesa s-a mutat cu întreaga sa familie întîi în Elveţia apoi în Argentina. La Buenos Aires a înfiinţat un cămin destinat refugiaţilor politici români, cămin ce a purtat numele mamei sale, “Regina Maria”.

În 1950 Ileana împreună cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite. În 1959, principesa a fost foarte afectată de moartea fiicei sale, Maria Ileana (Minola) şi a soţului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink, într-un accident aviatic în Brazilia (15 ianuarie 1959).

După divorţul său, se căsătoreşte în 1961, la New York, cu Ştefan Isărescu, de care ulterior se desparte şi se călugăreşte, făcînd timp de şase ani stadiul de novice, într-o mănăstire din Franţa.

În 1967 se reîntoarce în S.U.A. şi, sub numele de maica Alexandra, devine stariţa mănăstirii ortodoxe cu hramul Schimbarea la Faţă, din oraşul Ellead, Pennsylvania. După căderea regimului Ceauşescu, Maica Alexandra a vizitat România în septembrie 1990, la vârsta de 81 de ani.

Cîteva luni mai tîrziu, la 21 ianuarie 1991, s-a  stins din viaţă ca urmare a unor complicaţii survenite în urma fracturii bazinului, la Ohioville, statul Ohio, S.U.A..

Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951 iar în România în 2005 sub titlul Trăiesc din nou.

 

 

 1914: Are loc la Ploieşti, primul Congres de sine stătător al sindicatelor din România; ( 5 – 7 ianuarie).

1934: In România, se formează un nou guvern liberal prezidat de Gheorghe Tătărăscu. Guvernarea lui Tătărăscu netezeşte drumul către instaurarea dictaturii personale a regelui Carol II-lea al României.

Guvernul Tătărăscu va activa pană la 8 decembrie 1937.

Gheorghe Tătărescu (n.21 decembrie 1886, Craiova –  d.28 martie 1957, Bucureşti) a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 şi în perioada 1939-1940. Gheorghe Tătărescu a deţinut şi alte portofolii ministeriale.

 

Gheorghe Tătărescu (Tătărăscu) n.1886-d.1957, prim-ministru al României (1934-1937, 1939-1940)

Gheorghe Tătărăscu  n.1886 – d.1957, fost  prim-ministru al României (1934-1937, 1939-1940)

 

 

Guvernarea lui Tătărăscu  a netezit drumul către instaurarea dictaturii personale a regelui Carol II-lea al României. Guvernul Tătărăscu va activa pînă la 8 decembrie 1937.

Gheorghe Tătărescu (n.21 decembrie 1886, Craiova – d.28 martie 1957, Bucureşti), a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 şi în perioada 1939-1940.

A fost ambasador la Paris din 1938 şi pînă la 1 septembrie 1939, cînd a fost chemat în ţară şi în locul lui a fost trimis de la Varşovia, Richard Franasovici.

La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărescu a semnat tratatul de asistenţă mutuală româno-francez ce garanta siguranţa unităţii naţionale române după Primul Război Mondial.

A absolvit  Liceului Carol I din Craiova si după ce a terminat studiile în Drept, a plecat  la Paris, unde a urmat Dreptul și economia politică și a luat parte la activitatea cercurilor socialiste.

Si-a susținut doctoratul în științe juridice în anul 1912 cu teza „La régime électoral et parlamentaire en Roumanie”.

A fost căsătorit cu Aretia Pitesteanu , preşedinta Asociaţiei Femeilor din Gorj, şi implicată în ridicarea monumentelor lui Constantin Brîncuşi la Tîrgu-Jiu.

In anul 1912,  s-a înscris în Partidul National Liberal condus de Ion I.C.Bratianu.

La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărescu a semnat tratatul de asistenţă mutuală româno-francez ce garanta siguranţa unităţii naţionale române după Primul Război Mondial.

Dupa razboi, sa rupt de Partidul National Liberal creat de Bratieni , astfel ca la 1 iulie 1945, Delegații de la Congresul general al partidului l-au proclamat, în unanimitate,  președintele noii fractiuni liberale. Erau acum oficial două partide liberale: P.N.L.- Dinu Brătianu și P.N.L.- Tătărescu.

A fost unul dintre puținii oameni politici români care în anii celui de-al Doilea Război Mondial nu și-a făcut iluzii în mult așteptatul sprijin anglo-american pentru România si a colaborat cu guvernul Groza sprijinit de ocupantii sovietici,  in care a indeplinit functia de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Străine .

In august 1946  a fost seful delegației române la Conferința de Pace de la Paris  unde s-a mulțumit să ceară doar ușurarea clauzelor economice din partea Angliei și Americii, dar chestiunile vitale – frontierele de nord-est și plecarea trupelor rusești din țară – nu au fost atinse. Despre aceasta, generalul Constantin Sănătescu spunea că „Nu se poate ca Gheorghe Tătărescu să nu răspundă de aceste abuzuri”.

Odată semnat Tratatul de pace, comunistii încep atacurile fățișeimpotriva sa iar la 3 noiembrie 1947, Comisia afacerilor externe a Parlamentului a adoptat o  „moțiune de neîncredere” față de activitatea ministerului de Externe condus de el.

În ziua următoare toți miniștri gruparii tătăresciene sunt demiși. Gheorghe Tătărescu se retrage de la conducerea partidului în favoarea secondantului său, Petre Bejan.

Însă în noaptea de 5/6 mai 1950, aproape toți foștii miniștri tătărescieni, în frunte cu liderul lor, sunt arestați și întemnițați la Sighet.

A rămas în închisoarea din Sighet până în decembrie 1950, când este adus la București și depus în vestitul arest “B.J” al Securității, situat în Calea Plevnei unde ,supus la presiuni, a fost nevoit să scrie și să semneze cu propria-i mână o declarația incriminatoare pentru Lucretiu Patrascanu.

Tătărescu n-a fost judecat sau condamnat și, totuși, a rămas în închisoare.

Cu două zile înainte de moartea sa  la Spitalul Panduri, Gheorghe Tătărescu, i-a spus fiicei sale, Sanda Tătărescu-Negropontes: “ Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule!”. 

1950: S-a născut Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor şi scriitor român (“Hesperus”, “Pergamentul diafan”, “Eros şi magie în Renaştere”); (d.21.05.1991).

  Familia Culianu avea rădăcini aromâne, venind din Macedonia (provincie a Imperiului Otoman) în Moldova pe la 1700. Străbunicul patern al lui Ioan Petru Culianu, matematicianul Neculai Culianu, junimist, apropiat al lui Titu Maiorescu, a fost rector al Universității din Iași [(1880-1898]). La începutul sec. XX, boierii Culianu erau universitari, agricultori, oameni politici. Familia se înrudea cu Garabet Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Zizi Lambrino și Mihail Sadoveanu. Bunicul din partea mamei, Petru Bogdan, întemeietorul primei catedre de chimie fizică din țară, a fost profesor la Universitatea din Iași, fiind alternativ rector și prorector al aceleiași Universități între 1926 și 1940.

In 1972 Ioan Petru Culianu, a reuşit să plece la cursurile de vară de la Perugia (Italia), unde a solicitat azil politic; s-a stabilit apoi în Olanda şi ulterior în SUA (la începutul anilor ’80 ai secolului XX);

A fost elevul preferat al savantului Mircea Eliade şi urmaş al acestuia la Catedra de istorie a religiilor de la Universitatea din Chicago, SUA.

 

 

 

 

 

 A fost ucis în plină forță creatoare, la 21 mai 1991,  la Chicago, autorul crimei ramanand necunoscut.

 Asasinarea sa a fost  comentata ulterior Ion Pacep ca „o tipică execuție în stil KGB-ist”.

Primise scrisori de amenințare cu moartea; amenințările se intensificaseră în urma publicării unui interviu incendiar în Revista 22 din 5 aprilie 1991, ca și în urma vizitei la Chicago a fostului suveran al României, Regele Mihai I, și a familiei regale, în aprilie 1991. Pe fondul unei puternice campanii antiregaliste care se desfășura în România, Ioan Petru Culianu a militat pentru o schimbare de regim, pentru revenirea Regelui în țară.

În ce privește mobilul crimei, scenariul cu cea mai mare „priză” a fost acela că profesorul Culianu a fost asasinat din cauza criticilor aduse Guvernului Român, el afirmând în mai multe rânduri că Securitatea încă funcționa ca parte a Serviciului Român de Informații, deși oficialii români susțineau că a fost desființată în timpul Revoluției. 

 

 

 

 

1961: A avut loc inaugurarea Teatrului de Comedie din Bucureşti.

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

Primul director al acestui teatru  a fost Radu Beligan ( până în anul 1969). Prima stagiune a început cu spectacolul „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan (secretar literar al teatrului), în regia lui Moni Ghelerter ; din distribuţie au făcut parte: Radu Beligan, Sanda Toma, Ion Lucian, Mircea Şeptilici, Dumitru Chesa, Florin Scărlătescu ş.a.

1967: S-a nascut istoricul si omul politic Adrian Cioroianu.

A îndeplinit funcția de ministru al afacerilor externe în cabinetul Tăriceanu (în perioada 5 aprilie 2007 – 15 aprilie 2008).

Profesor universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea București,este autorul mai multor cărți de istorie a României (și în special de istorie a României comuniste).

Este cunoscut și în calitate de coautor al unor  manuale de liceu.

Membru al Grupului de Dialog Social, el s-a alăturat Partidului Național Liberal și a fost ales în Senatul României pentru județul Timiș în anul 2004.

După aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, el a fost  europarlamentar, membru în Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) și vicepreședinte al Grupului ALDE din Parlamentul European.

In 2012 a fost numit  decan al Facultății de Istorie a Universității din București.

1970 : Avea loc premiera filmului „Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie, a cărui difuzare a fost interzisă ulterior de cenzura comunistă; din distribuţie: George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Vladimir Găitan, George Mihăiţă.

 

Vladimir Găitan şi George Mihăiţă în „Reconstituirea” 

 

Reconstituirea”, al cărei scenariu, bazat pe nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, era semnat de regizorul Lucian Pintilie împreună cu prozatorul, s-a lansat fără publicitate şi fără premieră de gală pe 5 ianuarie 1970. După ce filmul s-a bucurat de succes bucureştean – de public şi de critică –, autorităţile comuniste au retras filmul.  Totuşi, la sfârşitul lui 1970, topul revistei „Contemporanul” a plasat „Reconstituirea” pe locul I în topul filmelor difuzate în România în acel an. Filmul a fost distribuit şi în Franţa, unde a fost selecţionat în secţiunea „Quinzaine des Réalisateurs” a Festivalului de la Cannes, în Elveţia, Italia (Festivalul de la Pessaro) şi Cehoslovacia. 
In 2008, când s-a făcut un clasament al celor mai bune filme româneşti „de când este cinematografia română”, filmul  „Reconstituirea” era pe locul I.
 

 

1977: In perioada 5-12 ianuarie, s-a desfăşurat recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România. Din cele 21.559.910 persoane înregistrate, ponderea populaţiei române în totalul cetăţenilor era de 88,1%. Prima înregistrare a populaţiei în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic.

După această dată, cronologia recensămintelor consemnează următoarele: al 2-lea recensământ s-a desfăşurat în perioada decembrie 1859 – martie 1860; al 3-lea, în decembrie 1899; al 4-lea, la 19 decembrie 1912; al 5-lea, la 29 decembrie 1930; al 6-lea, la 6 aprilie 1941; al 7-lea, la 25 ianuarie 1948; al 8-lea, la 21 februarie 1956; al 9-lea, la 15 martie 1966; al 10-lea, între 5 şi 12 ianuarie 1977; al 11-lea, între 7 şi 14 ianuarie 1992, al 12-lea, între 18 şi 27 martie 2002 şi al 13-lea între 20 şi 31 octombrie 2011

 

 

1990: Era dată publicităţii Declaraţia Frontului Salvării Naţionale cu privire la drepturile minorităţilor naţionale din România.

1990: A fost emis  Decretul – Lege nr. 4 al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, dupa caderea regimului comunist.

 

La 1/13.IV.1866, la propunerea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, prin Decretul nr. 582, se înfiinţa Societatea Literară Română, formată din reprezentanţi ai tuturor provinciilor româneşti. În cadrul primei sesiuni a Societăţii (din 1/13.VIII.1867) s-a adoptat hotărârea de a schimba denumirea în Societatea Academică Română.

La data de 27.III/8.IV.1879, prin Înalt Decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română era declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”. După instalarea regimului comunist, la 9.VI.1948, a apărut Decretul privind reorganizarea Academiei Române (devenită Academia Republicii Populare Române, iar din 1965 – Academia Republicii Socialiste România).

Academia R. S. R. a primit în rândurile ei numeroşi membri la indicaţia autorităţilor comuniste şi nu doar ca urmare a unor deosebite merite ştiinţifice sau artistice. Cu acest prilej li s-a retras calitatea de membri ai Academiei unui număr de 98 de personalităţi din domeniile ştiinţei, artei şi culturii (Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinţi, Iuliu Maniu, Nicodim Munteanu, patriarhul BOR, generalul Radu R. Rosetti, episcopul Iuliu Hossu sunt doar câteva exemple).

După 1990 toţi aveau să fie repuşi în drepturi. De asemenea, în perioada regimului comunist, Academia Română a fost lipsită de patrimoniul său material, constituit în timp, prin donaţii, în majoritate testamentare.

 

2012: A murit regizorul Biţu Fălticineanu (n.16 aprilie 1925) ; a regizat peste 200 de spectacole pentru Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (n. 1925).

 

A murit regizorul Bitu Falticineanu

A lansat cuplurile celebre – Stela Popescu si Alexandru Arsinel, Nae Lazarescu si Vasile Muraru. 

 

 2017: A decedat la Gyor, in Ungaria, compozitorul Tiberiu Fatyol (n. la data de 9.10.1935, Cluj).

 A început studiile muzicale la Cluj-Napoca, urmand in paralel Facultatea de Filozofie din acelasi oras.
      
 A fost profesor de pian la Liceul de muzică din Cluj-Napoca (1959 – 1962), secretar artistic la Ansamblul Folcloric CIOCÂRLIA din Bucureşti (1962 – 1965), şeful biroului de difuzare a muzicii la Uniunea Compozitorilor din Bucureşti (1965 – 1967), profesor de pian la Lic. Muzică nr. 1 din Bucureşti (1967 – 1970), redactor muzical la emisiunea în limba maghiară din Televiziunea Română din Bucureşti (1970 – 1972), secretar artistic la Ansamblul Folcloric MUREŞUL din Târgu-Mureş (1978 – 1980).

A scris articole, studii, recenzii etc. în A HÉT, UTUNK (Cluj-Napoca), KORUNK (Cluj-Napoca), ELÖRE, MÜVELÖDES, IGASZÁG (Cluj-Napoca), IFJIÚMUNKÁS, MUNKÁS ELET etc. A întreprins culegeri de folclor, a realizat prelucrări vocale şi instrumentale de muzică populară maghiară şi românească.

 

 

 

2019: A decedat în urma unui atac cerebral, poetul român Emil BRUMARU, născut  în data de 1 ianuarie 1939 în localitatea Bahnutea, jud. Tighina, în provincia românească Basarabia, fiul lui Grigore Brumaru, functionar CFR și al Elisabetei, invațătoare.

A absolvit Liceul Național din Iași (în 1955) și Facultatea de Medicina din același oraș (în 1963). Medic la Dolhasca (1963-1975), a renunțat la medicină, devenind  corector, redactor si apoi redactor sef-adjunct, la revista Convorbiri literare din Iași (1983-1995).

 

 

 

poetul Emil Brumaru

Debuteaza cu poezii în revista Luceafarul (1966) și editorial cu plachetele Versuri și Detectivul Arthur (1970).

Apreciat în egala măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă.

Alte volume de versuri: Julien Ospitalierul (1974), Cantece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul indragostit (1980)  Colaborează de-a lungul timpului, la mai toate revistele literare importante din tara. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut.

Poet de o candoare lirica deopotriva nativa si mimata, complicandu-si cu buna stiinta si rafinata arta reveriile, BRUMARU proiecteaza un univers liric de o frapanta originalitate, in care jocul sentimental si imageria cea mai baroc-ludica se intalnesc in sfera imponderabila a „cantecului naiv”.

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/05/o-istorie-a-zilei-de-5-ianuarie-video-3/

 

 

Surse: 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/5_ianuarie

http://www.rador.ro/2019/01/05/calendarul-evenimentelor-5-ianuarie-2019/

http://istoria.md/articol/693/5_ianuarie,_istoricul_zilei

https://ro.wikipedia.org/wiki/5_ianuarie

 

05/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: