Prof. Dan Dungaciu: Strategia politicienilor noştri este să nu aibă nicio reacţie la provocările, afronturile, abu­zurile sau manipulările pe care le comite Un­garia. VIDEO

 

 

Dan Gheorghe Dungaciu (n. 3 octombrie 1968, Târgu Mureș) este un sociolog și geopolitician român, profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universitatii din Bucuresti, coordonatorul Masteratului de Studii de Securitate al aceleiasi universitati, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu” si președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România. A fost Secretar de Stat în MAE de la București și consilier pentru integrare europeana la Presedintia Republicii Moldova. La Chisinau a fost distins cu Premiul de Stat „Ordinul de Onoare”.

 

 

România este o ţară mai mare, cu o popu­laţie mai numeroasă, cu resurse mai importante decât Ungaria, şi o poziţie strategică unică în Eu­ro­pa centrală şi de est. Dar ne-am obişnuit – nu doar să fim comparaţi cu ungurii, ci să fim şi văzuţi în subordinea lor pe anumite dosare europene, ba chiar să primim, fără reacţie, câte un afront din partea Budapestei. 

În opi­nia mea, Ungaria nu este un exemplu de urmat în privinţa politicii externe, cel puţin. Ea joacă cartea unui naţionalism de stil imperial, fără să fi fost vreodată un imperiu. A fost o anexă a imperiului habsburgic, care s-a bucurat de anumite privilegii, dar nu a avut niciodată un conţinut care să-i dea dreptul la această inflamare naţionalistă – care o aseamănă cu o broască ce se tot umflă până în pra­gul imploziei.

 

„Habar nu avem ce să facem cu românii din jurul României şi nici cu cei din diaspora”

 

  Nimeni dintre conducătorii actuali n-are habar ce vrea de la românii din afara graniţelor Ro­mâ­niei. La începutul anilor 1990, premierul maghiar din acel moment a spus-o limpede:

„Sunt prim-ministru a 15 milioane de maghiari”. Nu sunt ungurii 15 milioane nici dacă îi numeri ca pe stea­gu­rile lui Pristanda, dar premierul ungar a dat un mesaj de unitate pentru maghiarii de pretutindeni. Or, până am dat şi noi un semnal către românii din jurul României a durat enorm.
Ungaria finanţează eficient şcolarizarea ma­ghia­rilor din afara Ungariei, familiile maghiare din afara Ungariei, ca să facă mai mulţi copii, şi pro­iecte economice din afara Ungariei, bazate pe im­pu­nerea limbii maghiare – ceea ce reprezintă o în­căl­care a multor legi şi înţelegeri europene, inclusiv a tratatului bilateral cu România. România nu ştie ce vrea.

De ce România nu a dat un Tom Lantos din 1990 până acum?! De ce nu am fost în stare să sus­ţinem un român-american pentru accesul în Con­gresul sau în Senatul SUA? Ăsta ar fi fost un pro­iect inteligent: constituirea unei reţele de români cu poziţii politice importante în diferite state. Statul român ar fi fost mai eficient în relaţiile cu acele ţări, iar interesele comunităţilor de români din statele respective ar fi fost servite mai bine.

„Strategia politicienilor noştri este să nu aibă nicio reacţie la provocările sau manipulările pe care le comite Ungaria”

  Strategia politicienilor noştri este să nu aibă nicio reacţie la provocările, afronturile, abu­zurile sau manipulările pe care le comite Un­garia. În ideea că, dacă nu vom răspunde, Ungaria se va potoli. În opinia mea, este o abordare greşită. În mod normal, când Ungaria îşi întinde mâna spre România, ar trebui să o lovim peste degete, ca să şi le retragă. Dar noi nu facem asta, ci acceptăm ca Ungaria să-şi înfigă, unul câte unul, degetele în România: în economie, în politică, în educaţie, în zona cultural-identitară… Concesiile făcute prin tăcere de statul român se contabilizează, deja, ca realităţi de neschimbat în favoarea maghiarilor.

Altfel spus, va fi foarte greu să le iei înapoi anumite „drepturi” pe care le-au câştigat prin şantaj, prin îndrăzneală nepedepsită, prin slăbiciunea statului nostru. Deja prezenţa Ungariei în Transilvania este pregnantă. Şi dacă vreodată Ungaria va face ceva cu totul inadmisibil, statul român nu se va putea limita la a-i da peste unghii, ci va trebui să-i smulgă mâna înfiptă până la cot în România. Va fi mult mai greu, ba s-ar putea isca şi un conflict major.

Cum s-a întâmplat în urma unei politici împăciuitoriste asemănătoare, făcute de Anglia cu Germania lui Hitler.

Anglia a crezut că dacă îi dă lui Hitler tot ce vrea, acesta se va opri, iar el a vrut tot mai mult. Un­garia controlează în Transilvania bună parte din me­diul de afaceri, din sistemul administrativ-po­litic, din instituţii culturale şi de educaţie, din liderii de opinie, din presă… Ea va putea activa toate acestea pentru a provoca un eveniment major, cum ar fi de exemplu un referendum. Ce va mai putea face atunci România?

Cum va smulge ancorele ma­ghiare de pe teren? Cum va putea combate o even­tuală campanie antiromânească internaţională? As­tăzi, Ungaria nu vrea să rupă Transilvania de Ro­mâ­nia, că ştie că nu poate. Dar va dori un statut special pentru această regiune. La fel ca Rusia, în Transnistria şi în Dombas.

Consecinţa slăbiciunii statului român va duce la decuplarea Transilvaniei de Bucureşti şi la manifestarea ei autonomă, even­tual în siajul Budapestei nu ca supusă, dar sub o influenţă maghiară.

În Transilvania este cultivată de ani de zile o stare de spirit favorabilă unui astfel de scenariu, pe fondul neputinţei clasei noastre po­litice. Putem asista, deci, la o federalizare de facto a României. Nu e nevoie ca Ungaria să ceară mo­di­ficarea frontierelor, pe care nimeni nu o va aproba. (sursa: Dan Dungaciu- fragment dintr-un interviu pentru  Formula As).

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/17/ziua-de-17-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate