CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost recunoscută joi de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol

 

 

 

Kremlinul ameninţă după obţinerea autocefaliei de către Biserica Ucrainei. Kievul răspunde că va acţiona dur în caz de „ostilităţi religioase“

Patriarhul Filaret al Ucraineni şi Patriarhul Kirill al Rusiei

Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a acordat autocefalie Bisericii Ucrainei

Autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost recunoscută joi, 11 octombrie, de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol la finalul unui Sfânt Sinod de două zile la Istanbul, informează AFP.Într-un comunicat publicat la finalul sinodului, Patriarhia a anunţat că „îşi reînnoieşte decizia deja luată şi conform căreia Patriarhia ecumenică va autoriza autocefalia Bisericii Ucrainei”.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Egumenice, Sfântul Sinod al acesteia a discutat în particular chestiunea ecleziastică a Ucrainei, în prezența Arhiepiscopului Daniel din Pamfilon și a Episcopului Ilarion de Edmonton, Exarhi Patriarhali în Ucraina, și, în urma unor deliberări amănunțite, a decretat reînnoirea deciziei deja făcute ca Patriarhia Ecumenică să procedeze la acordarea Autocefaliei Bisericii Ucrainei.

Astfel, Patriarhul de la Kiev, Filaret și arhiepiscopul schismatic al Ucrainei, Makariy au fost restabiliți canonic la rangul lor ierarhic sau preoțesc, iar Biserica lor a fost restaurată în comuniune cu Biserica Mamă a Constantinopolului, se mai spune în comunicat.

După independenţa Ucrainei, în 1991, şi prăbuşirea Uniunii Sovietice, Filaret, fost ierarh al Patriarhiei Moscovei, a înfiinţat o Biserică Ortodoxă Ucraineană, autoproclamându-se patriarh al acesteia, ceea ce a dus la excomunicarea lui de către Moscova.

Biserica Ortodoxă Rusă va trebui să rupă relaţiile cu Constantinopolul, după ce Sinodul întrunit la Istanbul a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a declarat joi Alexandr Volkov, purtător de cuvânt al patriarhului rus Chiril.

Declaraţiile lui Volkov sunt citate de agenţia Interfax, preluată de agenţiile Reuters, Ria Novosti şiAFP.

„Patriarhia Constantinopolului a luat astăzi o decizie catastrofală. În primul rând pentru sine şi în general pentru întreaga ortodoxie”, a apreciat Volkov, mai scrie Agerpres.

Biserica Ortodoxă Rusă ameninţase iniţial că, după ce a rupt o parte dintre legăturile sale cu Patriarhatul Constantinopolului, cu care întreţine relaţii dificile, ar putea întrerupe total legăturile.

„Asistăm deja la confiscarea ilegală de biserici ortodoxe în Ucraina. Credincioşii sunt în defensivă”, a declarat miercuri mitropolitul Iilarion, responsabil cu diplomaţia la Patriarhia Moscovei, potrivit agenţiei Reuters.

 

 

 

12/10/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , | Un comentariu

Olanda vrea cu orice preţ să pună mâna pe portul românesc Constanţa! VIDEO

asasa 03 1 Dancila, inghesuita in Portul Constanta!

Viorica Dancilă, înghesuită în Portul Constanţa!

Autoritatile de la Bucureşti continuă sa nu aibă nicio reacţie, deşi olandezii par sa fi schimbat total macazul, trecând de la tatonarile pentru împiedicarea extinderii  şi modernizării Portului Constanta, la o agresiva campanie de preluare efectivă a acestuia!

Pentru că, în faţa politicii ”mortului în papuşoi” a guvernului român,a devenit  faţişă ampla campanie politică de lobby a olandezilor, care vor sa apere statutul de principală poartă maritimă a Portului Rotterdam  pe uriaşa piaţă comună europeană.

Astfel ca nu trebuie neapărat sa pozezi în mare adept al ”teoriei conspiraţiei” ca sa nu observi strania coincidenţă a faptului  că, la doar câteva zile dupa ce premierul olandez Mark Rutte a umilit-o public, chiar la Bucuresti, pe Viorica Dancilă, transmiţându-i tranşant ca ”nu pupăm Schengen” până ce nu vom colabora in alte domenii”, olandezul Frans Timmermans a pus de la Bruxelles tunurile  pe acelasi guvern năuc.

Asta în timp ce, se fac deja presiuni internaţionale tot mai mari pentru ca România să cedeze extinderea şi modernizarea Portului Constanta în ”laţul” unui viitor parteneriat public-privat cu companii de operare portuară olandeze, scrie Cătălin Tache în ziarul  Naţional.

02 zxzxz Dancila, inghesuita in Portul Constanta!

Mai mult decât atât, încă din vară, o ”brigada” de ”turişti” olandezi s-au cazat în preajma Portului Constanţa, monitorizând de pe ambarcaţiunile personale, zi şi noapte, activitatea portuară, chiar sub nasul prea timoratelor structuri contrainformative româneşti.

Iar tupeul părţii olandeze tinde astfel sa devina la fel de ”obraznic” cum a fost si cel al autoritatilor austriece, atunci cand ne-au cerut, ca sa nu mai boicoteze intrarea Romaniei în Uniunea Europeana, PETROM-ul si mare parte a padurilor din nordul tarii. Iar acum, ceva mai ”modesti”, ca sa nu mai blocheze cum o fac de atâţia ani de zile intrarea României în spaţiul Schengen, olandezii nu solicita ”decât” Portul Constanţa.

Iar factorii români de decizie tac, neîndrăznind să denunţe public, la nivel internaţional,  acest santaj practicat deja la lumina zilei…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiţi şi :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/12/o-istorie-a-zilei-de-12-octombrie-video/

 

 

12/10/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Un comentariu

Un instrument al expansiunii imperiului Rus şi Uniunii Sovietice – Serviciile speciale

 

 

 

Imagini pentru spionajul sovietic photos

 

Imperiile în toate timpurile au dus o politică expansionistă, îndreptată spre alte teritorii şi state limitrofe.

Aşa cum preciza Nicolae Iorga, Imperiul Ţarist (format după Petru cel Mare în sec. XVII-XVIII), a fost un imperiu de imitaţie a prototipului european reprezentat de Imperiul Roman şi cel Bizantin.

Numai că acesta, având experienţa lui Ginghis Han, a acaparat şi subjugat zeci de popoare.

Multe din ele aveau statalitatea pe un teritoriu în care dăinuiau de secole, precum tătarii Crimeei, uzbecii, cazahii şi popoarele altaice.

De fapt, a fost un imperiu colonial cu cea mai numeroasă colecţie de naţiuni subjugate cuprinzând spre sfârşitul secolului XIX continentul euro-asiatic (aproape 20 mln km2).

Neoimperiul sovietic bazat pe ideologia lui Marx, Lenin, Stalin, Troţki, a devenit cel mai agresiv şi sângeros.

În numele comunismului au fost săvârşite crime apocaliptice.

După datele istoricilor ruşi şi alr cercetătorilor apuseni, Stalin şi acoliţii lui au omorât zeci de milioane (unii estimează la 100 de milioane) de „duşmani” ai U.R.S.S. Au fost suprimate Biserica Ortodoxă şi cea musulmană.

A apărut o nouă pseudo-religie, ideologia marxist-leninistă.

Toate acestea confirmă esenjţa antiumană a ideologiei comuniste.

În politica externă a Rusiei au fost antrenate două instituţii ale Statului : serviciul diplomatic şi poliţia politică.

Pe timpul lui Petru I şi urmaşilor lui, Biroul secret  (Preobrajenski Prikaz), a avut la conducere personalităţi ptrcum  Goliţân, Matveev, Tolstoi, Hilcov.

La doar câteva luni de la întronare, ţarul Nicolai I a creat serviciul său secret, aşa-numita Secţie a Treia a cancelariei imperiale, în frunte cu contele A. Benkendorf.

După pierderea războiului din Crimeea, ţarismul (Alexandru II) şi-a constituit Departamentul Poliţiei de Stat şi general Kvartirmeistvo (Serviciul militar de informaţie) care trimitea în ţările Europei agenţii militari (de regulă, aceştia erau ofiţeri ai Statului Major instruiţi pentru spionare şi în acest sens obligaţi să-şi constituie filiere de informatori).

Pe timpul împăratului Alexandru III poliţia politică se numea Ohranka care era „legea legilor”.

Până la urmă, nici poliţia secretă, nici serviciul de informare a Statului Major n-a apărat ţarismul. Nicolae II a fost detronat de cadeţii lui Kerenskii, iar mai târziu puterea, cu ajutorul serviciilor secrete germane, au preluat-o bolşevicii lui Lenin, Troţki. Aceştia au păstrat cu sfinţenie tradiţia rusească seculară.

Fiecare conducător a U.R.S.S. şi-a creat propriul serviciu special, poliţia politică.

Lenin şi Dzerjinskii au numit noua organizaţie C.E.K.A. (Всероссийская Чрезвычайная Комиссия – Comisia Extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei, sabotajului şi a speculaţiei).

Prin decretul semnat de Lenin acest monstru a primit puteri nelimitate (arestări, omucideri fără judecată etc.). De la început CEKA avea câteva zeci de angajaţi, spre 1940 erau peste 250 de mii.

De remarcat că Cominternul format de sovietici era o filială docilă a C.E.K.A., mai apoi a. (Государственное политическое управление Н.К.В.Д. Р.С.Ф.С.Р. sau Direcţia politică de Stat). Stalin, în 1934, a arestat întreaga conducere a GPU pentru a şterge urmele crimelor comise de bolşevici din ordinele lui Lenin şi ale lui.

Apoi a format un nou serviciu – N.K.V.D. (Народный комиссариат внутренних дел – Comisariatul poporului pentru afacerile interne).

De remarcat că a lansat această structură într-o iepurare, genocid sângeros, în urma căreia au pierit după diferite date (Hruşciov, Volkogonov) de la 7 până la 9 milioane de oameni. N. Hruşciov a rebotizat poliţia politică a U.R.S.S. în K.G.B. (Комите́т госуда́рственной безопа́сности (КГБ), – Comitetul securităţii de Stat) şi a declarat că „noua” instituţie nu are nimic comun cu crimele lui Stalin.

În anul 1642 ţarul Mihail Romanov l-a trimis în cercetare la Iaşi pe Afanasii Ordân Naşciochin, unde cu daruri şi pocloane şi-a câştigat încrederea domnitorului N. Lupu şi a boierilor moldoveni.

Timp mai mult de un an în suita voievodului a cules informaţii despre situaţia militară şi planurile Porţii Otomane, a Poloniei. Şi-a constituit o vastă filieră de informatori (agenţi) din Moldova, Valahia, Stambul, Podolia ş.a.

Acest Ordân Naşcichin cunoştea limbile turcă, polonă, slavona veche. El a stabilit contacte cu episcopii români, greci, monahii pelerini şi cu mulţi boieri negustori care plecau în Stambul, Varşovia, Valahia, Serbia.

Aceştia îi furnizau informaţii despre planurile militare ce vizau Rusia ţaristă, care a suferit un atac devastator al polonezilor nu demult (1606-1612). Ei ocupaseră şi Moscova.

Mai târziu acest iscusit spion a fost trimis şi în Ţările Baltice pentru a estima forţa militară a Suediei ce domina Baltica.

În anii ’60 Afanasii Nasetocin a devenit sfetnicul ţarului şi primul conducător a Posolskii prikaz (Departamentul ce se ocupa cu politica externă a Rusiei).

Cu venirea ţarului Petru la cârma Rusiei lucrurile s-au schimbat radical. Ţara a devenit un actor de vază în câmpul de luptă al Europei.

Duşmanii ei erau la nordul Suediei şi la sudul Imperiului Otoman. Ţarul care abia îşi înfiripa armata regulată şi o flotă avea nevoie de un răgaz şi, desigur, de informaţie despre pregătirile militare a Suediei şi Turciei.

În 1702 ambasador al Rusiei la Poarta Otomană a fost numit Petru Tolstoi. El a primit de la ţar instrucţiuni de a afla starea politică şi militară a turcilor, posibila pregătire pentru un război cu Rusia.

Ce armată şi flotă în Marea Neagră are otomanii, care este armamentul lor, artileria, cavaleria, cam câte forţe pasibile pentru un război pot mobiliza paşalele sultanului.

Un rol deosebit în misiunea de spionaj politic în Balcani şi în Imperiul otoman l-a jucat ambasadorul Rusiei la Stambul Petru Tolstoi (1700-1712). Petru I l-a instruit personal şi i-a cerut să-şi facă o filieră de informaţie din cercul sultanului, domnitorii principatelor şi popoarele vasale ale turcilor.

Numitul Tolstoi, având sume considerabile, blănuri de samur, nevestuică, pietre scumpe a mituit paşale, dregători de la curte şi, de asemenea, pe beizadelele din teritoriile vasale printre care fiii domnitorilor ţărilor romane Brâncoveanu şi Cantemir, prin care a făcut cunoştinţă cu demnitarii Valahiei şi Moldovei.
De remarcat că în misiunea lui un ajutor consistent (considerabil) l-au avut ierarhii şi enoriaşii bisericilor ortodoxe a Greciei, Ierusalimului, Bulgariei, Serbiei, Ţărilor Româneşti, dat fiind că situaţia geopolitică impunea unirea eforturilor popoarelor ortodoxe împotriva ofensivei turceşti musulmane.

Un pilon important în misiunea lui Tolstoi a fost patriarhul Ierusalimului, Dosoftei. El a mobilizat mulţi monahi şi preoţi din Turcia, Grecia pentru a culege informaţie militară pentru ruşi.

După misiunile de succes ale lui Ordân-Nasciochin, ţarul Alexei Romanov, în 1654, a instituit aşa-numitul „Pricaz tainâh del” – un departament de cercetare în care erau antrenaţi diplomaţi, militari, negustori, monahi-pelerini.

Dar numai în timpul lui Petru cel Mare spionajul devine un instrument al politicii expansive. În statutul militar cercetarea şi culegerea informaţiei capătă legalitate. S-a format un aşa-numit „General – kvartimeiskaia slujba”, ce se supune ţarului. În corespondenţa sa a introdus cifrarea.

În acest organ al ţarului lucrau maeştrii spionajului ca A. Matveev, P. Tolstoi, A. Hîlcov şi străinii care jurau credinţă Patriei. Ca exemplu pot servi grecii D, Castrioti, Panait, românii fraţii David şi Tudor Corbea, Danilă Apostol, Bour, D. Cantemir (pe când era la Stambul, marele cărturar şi diplomat Nicolae Milescu-Spătaru).

Oamenii aceştia de o inteligenţă deosebită, cunoscători a câtorva limbi (greaca, turca, slava, sârba şi, desigur, româna) aveau posibilitatea de a călători şi a cerceta tot arealul Europei de Răsărit, Balcanii, Polonia ş.a. David Corbea, după cum afirma istoricul A. Moraru (Labirintul Documentelor Secrete, pag. 162-165), boier de la curtea lui Constantin Brâncoveanu a îndeplinit misiuni importante pentru Ţara Românească şi pentru Rusia fiind oficial angajat de Petru I.

A avut misiuni diplomatice informative în Polonia, Transilvania de unde a adus ţarului date despre intenţiile voievodului Transilvaniei, Racoţi al II-lea de a se alia cu Rusia împotriva Turciei. Scopul misiunii a fost realizat.

La Varşovia Racoti şi D. Corbea, ca reprezentant plenipotenţiar al lui Petru I au semnat un tratat de alianţă militară şi prietenie.

Un agent de forţă al serviciului secret rus (General – Kvartirmeistvo) a fost comerciantul Manuc Bei (numele său armenesc fiind cel de Emanuel Mârzaian) (1769-1817).

Negustor de succes în Stambul, avea trecere la curtea vizirului şi a sultanului ca furnizor de nestemate pe care le primea („cumpăra”) de la ruşi.

În schimb culegea informaţie despre politica turcilor, forţele militare care i-au servit lui Kutuzov în războiul de la începutul sex. XIX (1806-1812).

Ca agent al politicii imperiului Rus, împreună cu D. Moruzi, a participat la negocierile din 1812 pentru încheierea Tratatului de la Bucureşti dintre imperiul Rus şi cel Otoman, desfăşurat în hanul lui din capitala României. El a fost intermediarul mituirii oficialilor turci pentru cedarea Basarabiei către ruşi.

După această „reuşită” a plecat în Sibiu şi Viena unde, în 1815, a fost primit de împăratul Alexandru I. Pentru servicii aduse Rusiei a fost răsplătit cu dărnicie, a primit de la ruşi câteva sute de mii de ruble-aur, moşii întinse în Basarabia (Hânceşti, unde şi astăzi stau edificiile palatului lui), a defrişat de stejari seculari codrii Tigheciului pe care i-a vândut cu bani grei în Austria.

A avut un sfârşit tragic. În 1817, după o cafea preparată de un bucătar turc, a murit.

La începutul secolului XX contradicţiile imperiilor au căpătat agresivitate sporită. Imperiul Rus ce avea influenţă asupra slavilor balcanici – Serbia, Bulgaria, Muntenegru avea nevoie de informaţii despre planurile Imperiului Austro-Maghiar (Ungar).

Un succes în această perioadă a fost racolarea ofiţerului cartierului-general din Viena Alfred Riedl, cunoscător al limbii ruse (în 1900 a urmat stagierea în şcoala militară din Kazani).

După cum afirma ediţia „Очерки истории Российской внешней разведки” („Eseuri despre istoria serviciului de informaţie militară a Rusiei”) – (Moscova, 1996, v. 2, p. 215-218) peste câtva timp a fost contactat de colonelul I. Batiuşin, care i-a propus contra unei sume ce era de zece ori mai mare decât salariul anual al proaspătului căpitan… să colaboreze cu serviciul secret militar al ruşilor. Riedl a fost de acord.

A urmat zece ani de colaborare în care colonelul a furnizat ruşilor planurile secrete de mobilizare a armatei, numărul efectiv al ostaşilor, armamentul şi echipamentul lor, planurile de atacare a Rusiei, Serbiei, Muntenegrului ş.a.

Dar neglijenţa sa şi a ruşilor l-a adus la sinucidere. Pe numele

unui oarecare Nicetas au fost trimise 7 mii de coroane. Cei care lustrau corespondenţa au deschis-o. Finalul este melodramatic. A. Riedl a fost prins când a ridicat banii şi, probabil, fiind constrâns, s-a sinucis în cabinetul lui. Cartierul general vienez a muşamalizat cazul, rufele se spălau în familie.

Odată cu venirea la putere absolută a lui Stalin s-a procedat la formarea unui nou instrument de spionaj şi influenţă externă (I.N.O. al G.P.U.) controlat personal de el.

Conducătorii acestui departament Mihail Abramovici Trilisser (născut în Elveţia), Artur Artuzov, Abrani Sluţki, prin Comintern controlat de I.N.O. aveau sarcina să creeze „armate subterane” în fiecare ţară capitalistă.

De obicei, acestea erau comunişti-revoluţionari locali sau cei trimişi de I.N.O. în misiune de spionaj. După eşecul „revoluţiei” şi războiului civil din Spania, ofiţerii sovietici au racolat sute de agenţi din rândurile „Brigăzilor Roşii Internaţionale” care, mai târziu, au fost plasaţi în fruntea partidelor comuniste din Europa.

După biruinţa U.R.S.S. asupra lui Hitler toate serviciile de spionaj a Bulgariei, Cehoslovaciei, Germaniei, Poloniei, României, Ungariei erau formate din foşti ofiţeri şi agenţi ai I.N.O.

Aşa s-a derulat expansiunea imperiului sovietic cu suportul serviciilor secrete, diplomaţilor acoperiţi şi a Cominternului format expres pentru revoluţie.

Ilegali în perioade interbelice în România după Mitrohin au fost peste 200 de persoane printre care Pantiuşa Bondarenko, Todres Cruteanschii (alias Carin Tudor), Pavel Tcacenco ş.a.

Un spion sovietic, ilegal trimis de I.N.O. (Иностранный Отдел) al temutului serviciu secret C.E.K.A., condus de Dzerjinskii. În 1922-1924, ca rezident a lucrat în România, Austria, Bulgaria cu nume de cod Alexandru Koritnîi.

A îndeplinit cu succes misiunea de a forma filiere de agentură în România şi instalarea conducerii partidului comunist din România.
Mai târziu a plecat rezident în China. După câteva operaţiuni în SUA şi în Franţa, unde a structurat rezidentura O.G.P.U. (fosta C.E.K.A.) a fost numit şeful Departamentului 1 al Serviciului de Informaţii Externe O.G.P.U., care opera în SUA şi Europa. După 1935 a lucrat în grupul de spionaj şi agent sovietic din China şi Japonia.

Conducătorul filierei de spionaj „Ramsau” din Japonia a fost vestitul spion sovietic, Rihard Sorge. Cel care l-a informat pe Stalin că Germania va ataca U.R.S.S. la 22 iunie 1941 (planul „Barabrosa”).

Imperiul Rus şi succesoarea sa U.R.S.S. prin forţa lor politico-militară şi cu potenţia de penetrare a serviciilor de acapararea a ţărilor limitrofe (Polonia, România, Finlanda, Ţările Baltice, a Europei de Est ş.a.).

Dacă ţarismul culegea informaţia cu „mănuşi” albe, apoi sovieticii au impus noi reguli, ca de exemplu exportul revoluţiilor (China, Ungaria, Germania ş.a.)teroarea roşie, îndreptată împotriva oponenţilor politici (L. Troţki, Raik) agenţi sovietici detectori.
Istoria civilizaţiei demonstrează că bătălia surdă a serviciilor secrete, dusă pentru asigurarea politicilor imperiilor a adus schimbări spectaculoase în Europa şi în lumea întreagă.

 

Col. (r) Alexandru Ganenco

 

Notă: Acest text  a fost publicat în https://www.art-emis.ro/istorie/5089-serviciile-speciale-instrument-al-expansiunii-imperiului-rus-si-urss.html şi face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de comunicări și dezbateri ştiințifice „2017 – 140 de ani de la Războiul de Independenţă, 100 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului – Stalingrad”, organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

 

Bibliografie selectivă:

1. Boldur, Alexandru: Basarabia şi relaţiunile româno-ruse. Chestiunea Basarabiei şi dreptul internaţional. Bucureşti, 1927.
2. Buzatu, George, Istorie interzisă. Editura Curierul doljean, Craiova, 1990.
3. Cojocaru, George, Cominternul şi originile moldovenismului. Studii şi documente. Editura Civitas. Chişinău, 2000.
4. Colesnic, Iurie, Basarabia necunoscută. Editura Universitas, vol. 17, editura Leuseum (vol. 2-7) 1993-2010.
5. Очерки истории Российской внешней разведки. Е.М. Примаков. «Международные отношения», Москва, 1996, том I-II. (Eseuri din Istoria Serviciului de informaţie externă a Rusiei).

12/10/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: