CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Au motive românii să fie ruşinaţi de propria istorie ?

 

 

 

 

Imagini pentru cersipamantromanesc românii

Un efect pervers: românii ruşinaţi de istoria lor.

 

Inevitabil, în contextul discuţiilor  privind realizarea unităţii naţionale a românilor, s-au strecurat şi câteva idei de natură să-i facă pe români să se ruşineze cu propria istorie.

Prima chestiune, s-a legat de modul în care Basarabia s-a unit cu România.

Cunoaşteţi placa: unirea s-a făcut cu baionetele, nu s-a făcut un referendum etc.

Profesorul Ion Bulei  a aruncat în discuţie spusele lui Brătianu, care, întrebat de occidentali de ce nu vrea să organizeze în Basarabia un referendum cu privire la unirea cu România, Brătianu a răspuns sec: „pentru că nici Franţa nu organizează un referendum în Alsacia şi Lorena”.

Mergând mai departe am putea să ne amintim cum au făcut sovieticii “unirea” cu Basarabia: cu baionete şi fără referendum… Despre ce vorbim?

Apoi vine povestea cu “palma grea a jandarmului român”.

Da, jandarmii români aveau obiceiul să bată. Însă nu îi băteau doar pe ţăranii basarabeni. Jandarmii băteau şi în Ardeal, şi în Oltenia, şi în Valahia, şi în Moldova. Băteau la fel ca în Basarabia pe tot cuprinsul ţării.

Nu este vorba de un tratament specific pentru basarabeni, este vorba de o problemă globală a societăţii româneşti din perioada interbelică.

Apoi vine gluma aia cu bunelul basarabean bătut de jandarmul român şi împuşcat de NKVD-iştii sovietici… Mari nemernici jandarmii români !…

Invariabil se ajunge la chestiunea “abandonarea Basarabiei”.

De ce nu s-au bătut românii cu sovieticii pentru Basarabia?

Aici îmi vine în minte o scenă din memoriile lui Constantin Argetoianu referitoare la propunerea de armistiţiu din 1917, venită din partea germanilor.

La Consiliul de coroană de la Iaşi, generalii români se întreceau în declaraţii belicoase.

Fiecare avea sute de mii de baionete şi toţi clamau în cor “pe aici nu se trece”.

La sfârşit, a luat cuvântul un colonel de la aprovizionare care a spus scurt: avem gloanţe pentru trei săptămâni de lupte şi obuze pentru o săptămână.

Concluzia a venit de la sine, în ciuda voinţei de a lupta a soldaţilor…

La fel şi în 1940. Armata ar fi vrut să lupte, poporul sprijinea lupta, ar fi existat şi ceva rezerve pentru o anumită perioadă, însă încă din vara anului 1939 oamenii politici de la Bucureşti aveau o puternică bănuială că sovieticii şi naziştii îşi împărţiseră zonele de influenţă din estul Europei.

Armand Călinescu o spune limpede în însemnările sale, chiar în ziua semnării tratatului Hitler-Stalin (poreclit tratatul Ribbentrop-Molotov) – asta în condiţiile în care nu era cunoscut protocolul secret prin care sovieticii cereau Basarabia, iar naziştii erau de acord.

Se uită şi faptul că în 1940, atunci când sovieticii cereau Basarabia, principalul aliat al României, respectiv Franţa, pur şi simplu dispăruse de pe hartă.

Celălalt aliat, Marea Britanie, se pregătea să se bată pentru propria supravieţuire şi chiar nu avea timp să se gândească la soarta unui stat din estul Europei.

De ce nu s-a bătut România pentru Basarabia în 1940? Pentru că orice rezistenţă ar fi fost inutilă.

În plus, bătălia pentru Basarabia nu se decide printr-un război sau în două săptămâni.

Bătălia pentru Basarabia se poartă de 200 de ani.

Ideile de mai sus şi modul de a fi aruncate în discuţie astfel încât românii să se ruşineze de propria istorie, fac parte din această bătălie pentru Basarabia, care se poartă zi de zi.

Originea ideilor expuse mai sus este uşor de identificat. Perversitatea constă în faptul că ele s-au strecurat în spaţiul dezbaterilor publice româneşti.

Orice întrebare este legitimă, doar că trebuie să răspundem corect la astfel de întrebări, nu în direcţia în care şi-ar dori alţii ca noi să răspundem.

 

23/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Slugile Rusiei din R.Moldova, sunt mai active ca niciodată. VIDEO

 

 

Reproducem mai jos, ţinându-ne de nas, declaraţiile urât mirositoare făcute recent de câţiva derbedei mankurţi, trădători de neam din R.Moldova,care încearcă iar şi iar, să mintă oamenii simpli din Basarabia. 

Ei guiţă din toţi rărunchii, că inițiativa privind includerea obiectivului unionist în Constituția Romîniei ar fi inadmisibilă și că ar denota chipurile o  lipsă de respect față de „poporul moldovenesc”. Care „popor moldovenesc”, ar fi  potrivit propagandei ruseşti la care se închină ei, un alt popopor,„diferit”de poporul român şi evident, un popor „frăţesc”  al ruşilor!

E de râs nu-i aşa?

Oare de câtă obrăznicie pot da dovadă aceste zdrenţe trădătoare, sub acoperirea unor ONG-uri plătite de Rusia, pentru a se agăţa de o aşa zisă „suveranitate” a R. Moldova, încălcată fără nici o jenă de  aceeaţi Rusie, pentru a destrăma însăşi fiinţa naţională a românilor basarabeni  ?

Citiţi şi ascultaţi mai jos ce spun jegoşii ăştia prăpădiţi, educaţi în spirit rusesc, şi minunaţi-vă :

„Declarație: La această comedie românească trebuie să reacționăm dur Aceasta este poziția Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan” și a Mișcării Naționale „Voievod”, două ONG-uri care au pregătit măsuri de răspuns la propunerea unor deputați romîni de a prevedea așa-numitul „drept al poporului romîn la reunificare pașnică” în Legea Supremă a statului vecin.

Potrivit lui Dumitru Roibu, președintele Mișcării „Urmașii lui Ștefan”, prin această inițiativă revoltătoare au fost încălcate mai multe tratate internaționale, inclusiv cel de la Helsinki, care obligă statele să respecte integritatea teritorială a tuturor vecinilor lor.

„În viziunea noastră, o asemenea inițiativă reprezintă lipsă de respect față de Republica Moldova, față de poporul moldovenesc, dar și un indicator de aplicare a dublelor standarde, atunci cînd, pe de o parte, statul vecin recunoaște independența țării noastre, dar pe de alta, păstrează ușile deschise ca acest stat să dispară și finanțează acțiuni ce duc, prin activitatea lor, la dispariția țării noastre”, a menționat Roibu.

Cele două organizații nonguvernamentale au cerut sprijinul deputaților în vederea modificării legislației naționale, cu scopul de a contracara curentul unionist și a interzice contestarea statului și a poporului.

Mai exact, autorii propun scoaterea în afara legii a partidelor care promovează unionismul, precum și tragerea la răspundere a liderilor acestor formațiuni.

De asemenea, inițiatorii propun interzicerea reuniunilor și manifestațiilor publice care are au drept obiectiv subminarea independenței Republicii Moldova.

Totodată, autorii insistă ca Lega Supremă să fie modificată astfel, încît deciziile referitoare la caracterul suveran și independent al statului să nu poată fi supuse revizuirii prin referendum.

„Aceste grupuri de inițiativă, care există și în Moldova, și în Valahia, au un scop comun și, prin acțiuni coordonate, finanțare comună. SIS-ul, nici pînă astăzi, nu ne-a oferit informații referitoare la cei care sponsorizează această campanie, cine din partea moldovenească coordonează aceste acțiuni, ca să ne cunoaștem eroii.

Politicienii români subminează cu orice ocazie suveranitatea Republicii Moldova, iar noi nu am văzut nicio reacție din parte MAEIE”, a adăugat Dumitru Roibu.

 

sursa: noi.md

 

 

23/09/2018 Posted by | DIVERSE | Un comentariu

„Aliaţii” sovietici au confiscat după 23 august 1944 tot ce au vrut

ARHIVELE NU ARD /// Sovieticii au confiscat tot ce au crezut că le este util

Convenția de Armistițiu încheiată la Moscova la 12 septembrie 1944, cu Națiunile Unite, nu a prevăzut nimic în legătură cu soarta prizonierilor de război capturați de Armata Română.

 De asemenea, nici o referire la tehnica de luptă și la armamentul capturat de români. Prin urmare, conform convențiilor și regulilor internaționale, prizonierii și capturile de război aparțin de drept armatei care le-a făcut.

Așa că în cazul capturilor făcute de Armata Română, acestea trebuiau să rămână la dispoziția Înaltului Comandament român.

Însă, contrar acestor reglementări și în dezacord cu normele generale ale ducerii razboiului de coaliție, sovieticii au preluat, în mod ilegal, majoritatea militarilor germani și maghiari, capturați de Armata Română.

Așa au procedat la București, unde între cei preluați în mod abuziv de către sovietici s-au numărat și cinci din cei 14 generali capturați de trupele române în august 1944 și aflați sub stare de arest la Legația germană din București.

Ei au fost ridicați de ofițeri sovieici la 2 septembrie 1944. În nota nr. 101.904/7 martie 1945 sefului Sectiei I-a din Marele Stat Major, colonelul I. Simionescu, amintea promisiunea verbală a generalului Vinogradov cu ocazia semnării Protocolului militar de la 26 octombrie 1944, că România are dreptul de „a păstra prizonierii și capturile făcute de forțele armate române”.

Dar, în realitate, sovieticii au confiscat tot ce au crezut ca le este util (armament și tehnică de luptă germană, utilaje industriale, material rulant de cale ferată, vapoare) Juristul Radu Boroș, consilier juridic în cadrul Comisiei Aliate de Control, a încercat să respecte legislația română și să stopeze multe din abuzurile sovietice, după cum ne-a declarat:

Între 28 august şi 12 septembrie, la Constanţa, amiralul Bogdenko, care a fost apoi şi preşedintele Comisiei Aliate de Control din România, a dat ordin ca toate unităţile marinei române şi ale flotilei de Dunăre să fie concentrate la Constanţa….

Mi-a povestit un amic al meu, comandorul Trandafirescu, că în ziua de 28 august amiralul Bogdenko a zis că vrea să treacă în revistă flota română.

I s-a făcut o primire frumoasă, cu trecere în revistă. Toate vasele erau în portul Constanţa.

S-a făcut o festivitate. Asta dimineaţa. Seara, trupe de infanterie sovietice au intrat în portul Constanţa şi au omorât santinelele române.

Nu au tras cu armele. Le-au omorât cu baioneta. Au făcut prizonieri pe toţi ofiţerii care se găseau la nave, subofiţerii şi foarte puţini dintre mateloţi

Şi au declarat toată flota română captură de război. Toate unităţile, vedetele, crucişător, tot ce aveam, au totalizat, dacă îmi aduc bine aminte 101 sau 105 unităţi. Vă spun toate aceste amănunte pentru că e vorba de « problema capturii ».

Un alt caz : În această perioadă în România se găseau câteva mii de vagoane de cale ferată italiene.

La un moment dat – eu eram la Comisia de Armistiţiu – am primit o notă în care se spunea că autorităţile române să consemneaze ca pradă de război toate aceste vagoane de cale ferată.

La fel trei sau cinci remorchere italieneşti pe Dunăre . Mi-a venit hârtia. Eram consilier juridic. Trebuia să o rezolv.

Asta se întâmpla către sfârşitul lui 1946. Eu am dat un aviz negativ acestei consemnări şi am spus că Italia nu mai era în stare de război nici cu Rusia sovietică, nici cu România.

Am mai spus că dreptul internaţional recunoaşte dreptul de captură de război numai ca o situaţie de fapt, adică trebuie să fie o stare de război, o luptă care să justifice luarea în posesie a acestor bunuri.

Or, din momentul când ruşii au intrat în România, ei nu au mai intrat bătându-se. Eu au fost primiţi! Nu mai erau consideraţi inamici.

Nu mai era situaţia de fapt care legitima consecinţa juridică a capturii.

Spre satisfacţia noastră, recunosc, Comisia Aliată de Control, care era sub controlul rusesc, mi-a dat dreptate!

Şi au renunţat să pretindă capturarea acestor nave de pe Dunăre şi vagoanele de cale ferată.

Dar mai târziu, după ce s-a recunoscut că nu sunt bunuri de captură, Guvernul italian le-a cedat Rusiei în contul despăgubirilor de război.

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, Emilian Blînda, Mariana Conovici, 1995] preluare https://www.timpul.md/

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/23/o-istorie-a-zilei-de-23-septembrie-video/

 

23/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: