CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 22 septembrie 1326 se consemnează cea mai veche “diplomă” de înnobilare a unui cneaz român de către un rege al Ungariei


 

Foto: Blazonul familiei Bârsan

 

 

Acum 692 de ani , la 22 septembrie 1326, a fost consemnată cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, care i-a dăruit pentru serviciile aduse regatului, lui Stanislav, cneaz maramureşean, moșia Zurduc din comitatul Maramureș:

 

„Vrem să ajungă la cunoştiinţa tuturor, prin cuprinsul scrisorii de faţă, că luand seama la faptele de credinţa şi la slujbele merituoase ale cneazului Stanislău, fiul lui Stan….. am hărăzit un anumit pământ numit Zurduky (Strâmtura), aflator în districtul Maramureşului, ţinând de dreptul nostru de danie, împreună cu toate folosinţele şi dependinţele sale, între semnele de hotar şi hotarele dinainte aceluiaşi Stanislău cneazul (kenezio – în original) şi prin el, moştenitorilor săi şi urmaşilor moştenitorilor săi, pentru a-l stăpâni, a-l ţine şi a-l avea cu drept deplin, de necurmat … (Diplome Maramureşene din sec. XIV si XV, pag. 7)”.

 Stanislău, nepotul lui Leu (Ladislau) Bârsan, fiul lui Stan Bârsan de Bârsana, este unul din cnezii maramureşeni care pentru faptele şi serviciile lui aduse regelui va primi ca donaţie mosia Zurduk, din nordul Maramureşului, care cuprindea satele: Bârsana, Strâmtura, Onceşti, Corneşti, Năneşti şi Fereşti.

În diploma emisă în anul 1326 se menţionează şi numele tatalui său Stan (Stanislău).
Care au fost însa aceste servicii si fapte menţionate de diplomă?
În anul 1324 tătarii aliaţi cu moldovenii vor intra în Transilvania, devastând cu preponderenţa Ţara Maramureşului.

Cnezii şi nobilii maramureşeni, printre care şi Stanislău Bârsan vor participa cu contingente armate alături de oastea regală a lui Carol Robert.

Bătălia finală se va da undeva în nordul Maramureşului.

Invadatorii au fost infrânţi şi parte din ei alungaţi peste Carpaţi în Moldova, parte din ei vor rămâne pe câmpul de luptă.

Cronicile timpului menţionează în jur de cca. 30.000 de morţi din partea tătarilor şi moldovenilor.

Urmare a acestui ajutor, mulţi dintre cnezii şi voievozii maramureşeni vor fi înobilaţi şi impropietăriţi cu moşii de către regele maghiar.
Ce a însemnat această împropietărire , care au fost aspectele ei şi conjuctura în care s-a facut , scrie Alexandru Filipaşcu în lucrarea sa “Istoria Maramureşului “ :

„Faţă de aceste concesii, fruntaşii români au fost recunoscuţi de nobili donatari ai coroanei ungare, cu dreptul de a fi judecaţi numai de rege, precum şi respectarea autonomiei şi a organizaţiei voievodale şi cneziale. Pentru aceasta însă trebuiau să plătească regelui jumătate din a 50-a parte după vitele supuşilor lor, iar jumătate constituia venitul lor („medietatem collectarum quinquagesimalium”, cf. ib. nr. 45).

Printre cei ridicaţi la treapta nobiliară îi găsim pe voievozii Ştefan din Cuhea, Seneslau din Dolha şi Crăciun din Bilca, apoi pe cnejii Seneslau din Bârsana, Bogdan şi Iuga, fiii lui Ştefan, Ion şi Ştefan, fiii lui Iuga, Maxim din Iloşva, Giula şi fiii săi din Giuleşti, Drag şi Dragoş din Bedeu ş.a. înnobilarea aceasta n-a adus nici un câştig material fruntaşilor maramureşeni, deoarece în locul moşiilor regale ce trebuia să li se doneze, li s-au donat propriile lor moşii, pe care în baza dreptului valah le stăpâneau din moşi-strămoşi; iar ridicarea propriu-zisă la nobilat n-a fost altceva decât o asimilare a gradelor de voievozi şi cneji cu gradele corespunzătoare din ierarhia feudală.

Ceea ce au primit în plus au fost doar nişte diplome scrise pe piele de câine, însoţite de blazoane strălucitoare, care până azi constituie aşa-zisa „fală mare în traistă goală” a maramureşenilor.

Se introduce astfel în Maramureş o administraţie mixtă feudovalahă, având ca organ suprem de conducere congregaţia voievozilor şi cnejilor, prezidată de comitele suprem („praesen- tibus homine comitis ac Kenesis terrae Maramorisicnsis… convocatus omnibus kenesiis terrae praedictae et vicinis commetaneis suis”, cf. ib. nr. 13 şi 14).”

 

 

 

 

 

 

 

În baza documentelor cancelariei maghiare, Voievod al Maramureșului în secolul al XIII-lea a fost Ladislau Bârsan (n.cca 1230 – d.cca 1290), dupa care i-a urmat fiul, Stan Bârsan (n.cca. 1260- d.cca.1300).

Fii lui Stan Bârsan, Codrea (n.cca 1280 – d.cca 1340) și Stanislău (n.cca. 1285 – d.1245) vor deveni la rândul lor, Codrea, Voievod al Maramuresului, și Stanislău, cneaz de Strâmtura (Bârsana).

         Confirmarea rangurilor voievodale și cneziale ale familiei Bârsan sunt mult anterioare celor deținute de către  Dragos Vodă și Bodgan Vodă.

          Fii lui Codrea Voievod, Opriș și Mariș, nu i-au moștenit rangul de Voievod, urmașii lor fiind pomeniți în actele cancelariei maghiare, în conflicte cu nobili maghiari. 

În decursul timpului  familia Bârsan  va mai fi pomenită destul de des în documentele cancelariei regale pentru serviciile sau deserviciile (!) făcute regilor maghiari.

       În diploma emisă în anul 1345, la 28 decembrie se mentioneaza mai pe larg despre ascendenţa şi descendenţa familiei Bârsan:  

„Noi Ludovic, prin îndurarea lui Dumnezeu, rege al Ungariei, prin cuprinsul <scrisorii> de faţa aducem la cunoştiinţa tuturor cărora se cuvine că noi am lasat cnezatul de Zorwazou (Sarasău), cu toate veniturile sale lui Opriş şi Mariş, fii lui Codreavoievodul, de asemenea lui Stan, fratele aceluiaşi Codrea, si lui Mic, fiul aceluiaşi Stan , le-am îngăduit , de asemenea , să îl ţină şi să îl aibă cu acea putere şi condiţiune, aşa cum se arată şi se cuprinde în scrisoarea privilegeală a preastrălucitului principe domnul Carol, odinioară vestitul rege al Ungariei şi vrem şi am poruncit ca aceaşi scrisoare privilegială a tatălui nostru să rămâna în tăria, puterea şi statornicia ei, în care se afla acum, şi vrem ca ei să fie aşezaţi şi puşi cu drept deplin, în posesiunea pomenitului cnezat şi a folosinţelor sale, între vechile hotare….” (Diplome Maramureşene din sec. XIV  si XV, pag. 23).

Bunele relaţii ale regelui Ludovic I al Ungariei cu familia Bârsan îl determină pe acesta să emită o noua diploma de confirmare a dreptului de moştenire al familiei. Este mai mult ca posibil ca la acea dată Cneazul Stanislău să fi trecut in randul celor drepţi, deoarece este pomenit în plan secundar, după fiul său.

        În diploma emisă în anul 1346, la 9 aprilie, se menţionează:

„Noi, Ludovic, din îndurarea lui Dumnezeu, rege al Ungariei, dând de ştire facem cunoscut , prin cuprinsul scrisorii de faţa, tuturor cărora se cuvine că Mic Românul <Olachus –în original) , fiul lui Stanislaus, fiul lui Bârsan venind în prezenţa maiestătii noastre în numele său şi a lui NeaguManea şi Radu, fraţii săi ne-a arătat un privilegiu al domnului Carol, cândva vestitul rege al Ungariei, tatăl nostru de bună pomenire, privilegiu care era întărit cu pecetea  sa, pierdută din întâmplare în părţile Munteniei,  şi care continea donaţia unui pamant numit Zurduky (Strâmtura), cerându-ne cu smerenie, în numele său şi al zişilor săi frati, să acceptam acest privilegiu patern care conţine donaţia zisei moşii şi să ne învrednicim a-l înstări, din bunăvoinţa noastra regească.

Asadar noi, plecand urechea la cererile acestora, acceptăm pomenitul privilegiu al tatălui nostru, introdus cuvânt cu cuvânt în scrisoarea de faţă, pentru ei şi urmaşii lor, că el a fost emis în mod corect şi leguit pentru donarea pomenitei moşii”.

           Însă  lămurim mai limpede un singur articol din pomenitul privilegiu părintesc pus în mod neclar, adică cel cu privire la scutierea <de dări>, astfel incăt acelaşi Mic şi fraţii săi, precum şi moştenitorii lor să trebuiască şi să fie ţinuţi să se supună judecaţii şi jurisdicţiei noastre regesti precum şi a celorlalţi judecatori obisnuiţi ai ţării, la fel cu ceilalţi nobili ai regatului nostru, iar prezenta scrisoare vom pune sa fie redactată sub formă de privilegiu al nostru, de îndată ce ne va fi returnată. (Diplome Maramureşene din sec. XIV  si XV, pag. 24-25)

Documentul ne prezinta adevărata naţionalitate a lui Mic si a familiei lui, cea de români, deoarece în textul latin este prezentat drept Myk Olachus (Mic Românul). În acelaşi act ne mai sunt prezentaţi şi fraţii cneazului, Neagu, Manea si Radu (sau Rad).

          Este interesant faptul că în document se pomeneşte despre pierderea unei peceţi de către regele Carol de Anjou în expediţia lui dezastruoasă din Ţara Românească , condusă la acea vreme, 1330, de către Basarab I; pecete cu care s-a legalizat prima diplomă emisă la 1326 pentru Stanislău Cneazul.

        Acest document emis în 1346 ne indica un inceput de conflict dintre familia Bârsan şi regele Ladislau I.

În diploma acordată de Carol Robert de Anjou, la 1326, Stanislău era scutit, în urma serviciilor lui de “dări” către coroana maghiară.

Aceasta “diplomă- reconfirmare” a dreptului de proprietate a moşiei exclude dreptul câştigat, si obliga familia la plata unor “dări” către rege.

Totodata pierd dreptul de a fi judecaţi “expres” numai de către rege, fiind puşi la latitudinea oricarui judecator al curţii.

      Ce a determinat această răcire a relaţiilor dintre familia Bârsan şi regele maghiar Ludovic I  ?

 

 

Imagini pentru Regele Ungariei, Ludovic I de Anjou photos

Foto: Regele Ungariei, Ludovic I de Anjou (1342-1382)

       

Cercetând documentele vremii vom afla care a fost cauza acestei defectiuni aparute între cele două părţi.

Moşia Zurduk a urmaşilor  lui Stanislău, era situată în nordul Maramureşului cuprinzând satele  Bârsana, Strâmtura, Onceşti, Corneşti, Năneşti şi Fereşti. Dacă ne uităm cu atenţie  pe o hartă constatăm că în imediata apropriere a cnezatului se află localitatea Cuhea, reşedinţa voievodatului lui Bogdan, viitorul domn al Moldovei. Este mai mult ca sigur că cnezatul lui Mic Românul făcea parte din voievodatul lui Bodan, cea ce îl punea în  situatia de vasalitate cu acesta.

        Începând din anul 1335, Bogdan de Cuhea. va incepe o lupta de obţinere a unei independenţe administrative faţă de coroana regală maghiară. Conflictul va duce la decizia regelui maghiar Ladislau I de a-l muta pe voievod din Maramureş în Ungaria, pentru a putea fi mai uşor de supravegheat. Este mai mult ca sigur că familia Bârsan să fi fost implicată în acest conflict, pierzând, dupa cum este menţionat în diplome, diferite drepturi.

       Bogdan Vodă avea să-şi continue lupta de subminare a autorităţii regale maghiare, întrand în conflict deschis şi cu familia cneazului Dragoş de Bedeu, ai căror urmaşi vor fi domni ai Moldovei ( Dragoş Voda, Dragoş II, Sas si Balcu).

      Între anii 1342 – 1343 , Bogdan va fi din nou pe lista neagră a regelui maghiar datorită contestarii de către Voievod a suveranitaţii regale.

Fii Cneazului Stanislău – Micu, Neagu, Marin și Radu și-au adjudecat proprietățile în anul 1346, după care, se pare, că în urma conflictului dintre Bogdan Vodă și coroana maghiară, parte, s-au alăturat voievodului maramureșan și au trecut în Moldova.

      Aceste conflicte se acutizează mai ales după încredinţarea de către regele Ladislau a conducerii mărcii Moldovei lui Dragoş (Voda) (1347).

         Este mai mult ca sigur ca familia Bârsan a fost implicată în aceste frământări, fapt privit şi în perspectiva evenimentelor ce vor urma în decursul timpului.

        Prin documentul emis la 13 aprilie 1346 se face o copie legalizată după scrisoarea de donaţie a regelui Ludovic, emisă al 9 aprilie 1346, de către Blasiu prepozitul si conventul Bisericii Sfintei Cruci din Lelesz în care se precizează că:  … aducem la cunoştiinţa tuturor cărora se cuvine că Mic Românul, fiul luiStanislău, fiul lui Bârsan, venind înaintea noastră în numele său şi al lui Neagu si Radu, fraţii săi ne-a arătat o scrisoare deschisă a domnului nostru Ludovic …în care era confirmat un privilegiu …. <Mic> cerându-ne cu stăruinţa, în numele său şi al zişilor fraţi ai săi, că, având în vedere faptul că el insuşi, temându-se de viitoarele nenorociri, întâmplari şi de primejdia drumurilor, nu indrăznea ăa poarte cu el într-o parte şi alta această scrisoare, să poruncim să fie transcris conţinutul ei cuvânt cu cuvânt în scrisoarea noastră deschisă.

        Aşadar, aplecând urechea cu bunăvoinţa asupra cererilor drepte, legiuite şi potrivite cu dreptatea ale aceluiaşi Mic Românul şi ale fraţilor săi, găsind această scrisoare nerasă, neştearsă şi nestricată în vreo parte a ei, am poruncit să fi transcris conţinutul ei, cuvânt cu cuvânt, în scrisoarea de faţă şi <aceasta> să fie întărită prin punerea peceţii  noastre atârnate şi autentice.(Diplome Maramureşene din sec. XIV  si XV, pag. 26).

        La înşiruirea numelui fraţilor lui Mic Românul se observa că nu sunt prezenţi decăt doi dintre ei: Neagu si Radu, posibil ca Manea la acea dată să fi fost déjà decedat.    

Conflictele familiei Bârsan cu Sigismund de Luxemburg, Regele Ungariei.

       Odată cu moartea regelui Ladislau I, relaţia dintre familia Bârsan şi coroana regală maghiară se deteriorizează, urmaşii lui Radu, Ioan, respectiv Dragoş şi Laţcu ajungând la un conflict deschis cu Sigismund de Luxemburg, noul rege al Ungariei.

        În lipsă de documente nu putem decât bănui prin prisma evenimentelor acelor ani şi a existenţei conflictelor deschise dintre Dragoş Voda si Bogdan Voda si respectiv, regii maghiari şi Bogdan Voda, cursul istoriei şi implicaţiile pe care le-a avut asupra acestei familii.

        În diploma emisă de către regele maghiar Sigismund de Luxemburg, la data de 21 iulie 1390, acesta desmoşteneşte familia Bârsan, acordând moşia Zurduk, fiilor lui Sas fostul domn al Moldovei, la randul lui fiu a lui Dragoş Vodă: Drept aceea, noi dorim <regele Sigismund> să ajungă la cunoştiinţa tuturor, prin rândurile acestei <scrisori> că credinciosul nostru magistru Drag, comitele de Maramureş, venind în prezenţa maiestaţii noastre în numele său şi al măreţului bărbat Balc voievod, de asemenea comite de Maramureş, fratele său bun , ne-a arătat o scrisoare privilegială a conventului Bisericii Sfintei Cruci din Lelesz tăiată pe literele alfabetului, întocmită în legatură cu rehotârnicirea şi osebirea hotarelor unei moşii a lor numită Bârsana , avută în zisul comitat al Maramureşului făcute pentru ei în chip legiuit, cu cuprinsul de mai jos, rugând de aceea maiestatea noastră, în numele său şi al zisului său frate, ……. că, socotind încuviinţată şi primită această scrisoare şi punând să fie copiată cuvânt cu cuvânt în scrisoarea noastră privilegială, întărind-o pentru ei şi pentru moştenitorii lor, să ne învrednicim a o consfinţi pentru ca să aibă putere vesnica. (Diplome Maramureşene din sec. XIV  si XV, pag. 138-144).

                                             

Regele Ungariei Sigismund de Luxemburg (1387-1487)

Dovadă că familia Bârsan a participat la nesupunere împotriva regilor maghiari şi s-a aliat cu Bogdan Vodă, rezulta din modul ei de pedepsire.

În urma conflictelor dintre Bogdan Voda şi coroana maghiară , acesta trece în Moldova şi se proclama conducator al acestui teritoriu românesc.

În urma acestui afront regele maghiar Ladislau I acordă toate moşiile lui Bogdan Vodă, urmaşilor lui Dragoş Vodă, fost conducator al mărcii instituite de către coroana mahiară în Moldova; pedeapsă aplicată şi familiei Bârsan în favoarea familiei drăgoşeştilor.

       Nu se stie ce s-a întâmplat cu descendenţii familiei, ramura Stanislău,  este mai mult ca sigur că ei au emigrat spre alte teritorii româneşti din Transilvania, Moldova si Ţara Româneasca, tinand cont că numele de Bârsan este răspândit în întreg spaţiul românesc.

        

 

 

 

 

Din familia Bârsan se vor genera şi alte familii cu vechime atestată precum: Bârsanescu, Hodor, Cosma, Cozma, Corui, Ghergheş, Codrea, Uglea, Buftea, Bizău, Balaj, Mihalca, Rad, s.a.

Etimologia numelui Bârsan.

Ioan Creangă descendent al familiei Bârsan

        Dar care este etimologia numelui şi a cuvântului Bârsan.

        Ioan Mihalyi de Apşa face afirmaţia, preluată de Mircea Radu (Originea maramureşana a lui Ion Creangă – Memoria Ethnologica nr.11-13, 2004), că cognomenul preluat de bunicul lui Stanislău, „bârsan” s-ar datora faptului că acesta deţinea multe oi „bârsane”; fapt care noua ni se pare cel puţin absurd şi ridicol. În acest sens de unde vine numele de „bârsane” la oi?.

     Vom incerca să descifram acest nume prin punerea faţă în faţa a trei informaţii:

       Prima informaţie:

       Se cunoaşte din capitolele anterioare („Getica” lui Iordanes) că gotii, în expansiunea lor au „infuzat” în civilizatia şi cultura spaniola nume de personalităţi, de toponime şi hidronime, preluate de la populaţia geto-dacă cu care au convieţuit în Dacia.

        Astfel apar nume de localitaţi din Spania identice cu cele din ţara noastră precum: Alba (Alba), Alboc (Albac), Argentus (Argintariu), Balsa (Balşa), Deva (Deva), Ieso (Iaşi) ş.a. Între aceste localitaţi existente pe teritoriul spaniol există şi doua denumite: Barca si Bursaonenses; pronuntia lor fiind  “Barsa” si “Barsaonenses”.

         Cuvantul “bursa” defineşte în limba spaniolă termenul de  “coajă” sau “scoarţă”.

     A doua informaţie:

          În diploma emisă în anul 1345, la 28 decembrie, se pomeneşte numele fratelui lui Stanislău: “ Erdew “. Acest cuvand este traducerea în limba maghiară a numelui Codrea, care este echivalent cu cuvantul maghiar, “erdo” ,  care înseamnă “pădure” sau “codru”. În scrisul latin s-a adoptat forma deformată de Erdew.

         Cuvantul “erdo” stă la baza denumirii maghiare a Transilvaniei, Erdely, respectiv “ţinut păduros” sau “ţinutul codrilor”.

      A treia informaţie:

     Teodor Tanco în lucrarea sa Lumea Transilvană a lui Ion Creangă face afirmaţia că Ion Creangă este de origine maramureşeană (Lumea Transilvană a lui Ion Creangă).

      Pe ce se bazeaza autorul carţii mai sus menţionată ?

      Între anii 1763 – 1764 în circumscripţia militară din Ilva Mare (jud.Bistriţa – Năsăud) este pomenit  un Ştefan Creangă, fiu al Titianei a Kranki (Titiana a lui Creangă).

Acestă femeie, este menţionată în registrele maghiare de impozitare a populaţiei încă din anul 1748. Statutul ei social o indică ca şi văduvă “eorum viduae” şi moştenitoare ereditară a pământurilor din Maieru “Titiana a Kranki hic specificati foeni Curus 2. Jure Hereditario posidet in Major “ (Titiana a lui Creangă, aici menţionată, posedă în Maieru, prin drept de moştenire, un loc de 2 care de fân).

       Ulterior, Ştefan Creangă, avea să-şi adauge la numele de Creangă şi cognomenul de “Bârsan”, dorind, să arate că este descendentul acestei familii.

                                                                                                                                                                           

                 Foto: Ion Creangă

       

Înrolat în regimentul grăniceresc de la Năsăud, avea să dezerteze în anul 1764; documentele militare specifică locul “fugii” lui: ausfugitivus in Moldaviam. 

Trecut în Moldova, Ştefan va genera familia Creangă, fiind stră-stră-bunicul Smarandei, mama lui Ion Creangă.

          Ce ne releva cele trei informaţii?

             În afara de faptul că:

  • mama lui Ştefan Creangă provenea din familia Bârsan, fie ea din Maramures, fie din spiţele refugiate în Tara Bârsei, fie din cele din Ţara Făgăraşului;

  • familia Creangă din Maieru era familie veche de traditie cu drepturi ereditare de transmitere a dreptului de proprietate a terenurilor;

  • Ştefan Creangă se mândrea cu ascendenţa mamei lui, odata ce îşi acorda cognomenul de “Bârsan”;

  • Etimologia numelor Bârsan şi Creangă au acelaşi substrat arboricol : pădure, codru, creangă, coaja sau scoarţa.

       Ce putem presupune?

           Este cunoscută modalitatea în care se “botezau” la sat ţarani între ei, folosindu-se chiar termeni de “poreclă” uneori de “batjocură”, legat de caracteristicile fizice a persoanei sau legat de ocupaţie.  Astfel si cognomenul de “bârsan” adăugat la numele iniţial provine dintr-o astfel de botezare “Stan cel numit şi Bârsan” , tradus din termenii tărăneşti în “Stan a lui Scoarţa” sau “Stan a lui Creangă”.

        Posibil ca aceasta familie a avut printre alte activitaţi ocupaţionale şi cele legate de exploatarea şi prelucrarea lemnului, activitate obişnuita de astfel şi în ziua de azi în zonele montane ale ţării. Această ocupaţie a adus numelui lor apelative, porecle, precum: de-a lui Codru, de-a lui Scoarţă, de-a lui Creangă, pentru a diferenţia diferitele ramuri ale familiei.

       Transmiterea cuvantului de “bârsana” ovinelor este derivată dintr-o alta ocupaţie caracteristica maramureşenilor: creşterea oilor.

        Maramureşenii erau mari specialisti în incrucişarea şi selecţia oilor, generand multe rase.

Este posibil ca această familie în arealul cnezatul lor să se ocupe şi de creşterea oilor, căutând să-şi diversifice rasele prin încrucisări multiple cu animale şi din alte regiuni ale Ardealului, sau chiar din Moldova şi Ţara Românească.

În acest comerţ de schimb/încrucişare de animale s-a încetăţenit şi numele de “oi bârsane”, pentru a face specificaţia originii rasei de oi, de la familia Bârsan din Maramureş.

 

 

(Fragment din volumul Istorie Furată, Cronica românească de istorie veche – Birsan Cornel, Ed.Karuna Bistrita, 2013”)

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/22/ziua-de-22-septembrie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/22/o-istorie-a-zilei-de-22-septembrie-video/

 

 

 

Sursa:

 

http://www.rasunetul.ro/voievozii-si-cnezii-barsan

 

http://istorie-furata.blogspot.com/2013/09/voievozii-si-cnezii-barsan-o-familie_30.html

22/09/2018 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: