Crezul lui Radu Gyr

 

 

Radu Gyr (n. 2 martie 1905, Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, Bucureşti, este pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) poet, dramaturg, eseist şi gazetar patriot român.

O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.

 

 

În 1945 a început pentru acest mare poet groaznicul lanț al închisorilor.

Arestat în aşa zisul ”lot al ziariștilor”, de slugile păgâne comuniste recent căţărate la putere, cu ajutorul ocupanţilor sovietici, este condamnat la 12 ani de închisoare.

Este eliberat în 1956, însă în 1958, sub acuzaţia de ”dușman al poporului”, este condamnat la moarte, pentru că a scris poezia patriotică – manifest  „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”. Sentinţa îi va fi comutată ulterior la muncă silnică pe viață. În 1963 a fost grațiat.

Sechelele pușcăriei comuniste i-au scurtat viața. S-a stins în ziua de 29 aprilie 1975, ca urmare a unei congestii cerebrale, după ce trupul îi fusese măcinat de boli: hemofilie, ulcer duodenal, leziuni pulmonare. Din 1963 și până la moarte, a fost permanent urmărit de Securitate.
În anii de detenție, în celule, a compus sute de poezii, majoritatea salvate prin alfabetul Morse.

Poezia lui Radu Gyr, poezia în lanțuri, a ridicat moralul deținuților, care atunci când recitau ”Iisus în celulă”, parcă uitau de foame, parcă uitau de durere !(…)

A fost un om legendar şi reprezentativ al acelor vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare – acesta a fost Radu Gyr.

„El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a neamului românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut, dar va via mereu”.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012)

 

Radu Gyr

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred şi-n neamul meu,
înfrăţit cu dorul.

Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,
cred în flori şi-n cremeni,
căci tăcuţii mucenici
cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.

Şi-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge şi prin fier
ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrăţit în neamul meu
sfântul crez cu dorul!

 

 

 

Publicitate