ÎN 2004 ILIESCU ŞI PUTIN PUNEAU LA CALE SUBJUGAREA ROMÂNIEI DE CĂTRE RUSIA

 

 

 

Ion Iliescu a iesit din sarcofag, încă odată, pentru a veni cu precizări pe tema sa preferată – Rusia, Rusia, Rusia !

Ion Iliescu, a tinut să-şi nuanţeze afirmaţiile făcute anterior:

„Ion Iliescu: «Am avut o înţelegere cu Putin. Rusia nu-şi poate permite sa depaşească anumite limite”.

Ilici revine şi zice, pe blogul său, pe care nu a mai scris nimic din 13 iunie 2013, in care improsca cu rahat in toate directiile pe tema rolului sau la Mineriada din 1990. Acum, Ilici este deranjat la maximum de “folosirea în campanie a retoricii rusofobe în scop electoral” şi se întoarce la marota sa „rivoluţia” din ’89 şi se jură că n-a fost nicio lovitură de stat moscovită.

“Cât priveste invitarea trupelor sovietice in Romania în decembrie 1989, aceasta este o minciuna ordinară…

Acest lucru nu s-a întâmplat: nu am vorbit cu Gorbaciov şi nu i-am cerut să intervină militar in România.

Acest lucru îl confirmă şi Mihail Gorbaciov, care spune foarte clar, că nimeni de la Bucureşti nu i-a cerut să intervină în decembrie 1989, imediat după fuga lui Ceauşescu, şi nici în zilele care au urmat,  adaugând că Moscova decisese înainte de schimbările din Europa de Est din 1989, ca URSS să nu mai intervină în exterior, în evenimentele din alte ţări.

Lipsa acestei cereri este recunoscuta, implicit, de fostul ministru de externe al URSS, Eduard Sevardnadze, in Memoriile sale.”

Ilici minte ordinar… În  filmările de la „rivoluţie”generalul Nicolae Militaru, cadru GRU, spunea raspicat ca FSN-ul era organizat cu cel putin sase luni inainte ca organ ce trebuia sa puna mâna pe putere, iar ulterior uciderii lui Ceauşescu, acesta a fost pus de Ilici personal la comanda Armatei, unde Militaru a reactivat imediat aproape 30 de generali din agentura sovietică.

Pe lânga aceste imagini s-au mai adaugat mii de informaţii despre conspiratia mosovita a retelei kominterniste care i-a propulsat pe Ilici, Magureanu, Voican, Petre Roman, Brucan, date publicate în ultimele decenii de colegi de-ai mei din presa care a fost pana la urma lichidata si ea de gasca lui Ilici, dar informatiile ramân si sunt cunoscute acum de milioane de români.

Rolul lui Ion Iliescu în ecuaţia jefuirii Romîniei de catre ruşi .

Dupa 1989 Moscova a revenit in forţă în România. Domenii industriale cheie sunt achiziţionate, controlul energetic se inăspreşte, România plătea cel mai mare preţ  pe gaze etc.

Toate acestea exprimau un interes geopolitic realizat exclusiv prin intermediul agenturii adanc infiltrate in structurile de Partid şi în aparatul Securitaţii.

Toate marile privatizari din Romania au fost un scandal, au fost executate dupa acelasi sablon şi în toate se vadeşte influenţa membrilor reţelei.

Cam toata lumea care a dorit sa obţina o halca din România a fost servita de sistemul politic, alcătuit pe baza rezervei de cadre trădatoare ale fostei Securitaţi.

“Privatizarea din Romania a fost de fapt un esec financiar de proportii” – afirma candva analistul Ilie Serbanescu, “deoarece, intr-o proportie jenanta, a insemnat doar un transfer din proprietatea statului roman nu in proprietatea unor firme private, ci in proprietatea altor state (statul grec – in cazul Romtelecom, statul francez – in cazul Distrigaz Sud, statul italian – in cazurile Electrica Muntenia, Electrica Banat si Electrica Dobrogea, statul ceh – in cazul Electrica Oltenia)!”, Procesul de privatizare la care Securitatea a participat activ era o copie la indigo a modului in care a decurs, pe numeroase segmente, asa-zisa tranzitie in fosta Uniune Sovietica. Imediat ce a ajuns la putere in decembrie 1989 Gasca FSN-ista, protejata de Moscova, si al carei sef a fost Ion Iliescu, s-a trecut la operatiunea distrugerii pe bucati a Romaniei.

Prin Legea privatizarii scoasa de Parlamentul lui Ilici si Brucan s-a infiintat Fondul Proprietatii de Stat, ca singura institutie imputernicita sa privatizeze activele statului – fabrici, uzine, nave, repere majore industriale.

Imediat dupa alegeri, celebrul sef al Fondului Proprietatii de Stat, pus de Ion Iliescu personal, Emil Dima, senator FSN de Dambovita, s-a apucat in baza unei legi impuse de Silviu Brucan, in 1991, sa distruga rapid intregul patrimoniu national.

Ulterior, Emil Dima, dupa ce a intrat in Top 300 al bogatanilor de stat si de Partid, a ajuns presedinte al filialei PDSR Ilfov. Fondul Proprietatea, condus de Emil Dima, a facut si el bucati peste 6.000 de intreprinderi ce au fost date pe mainile unor grupuri ce apartineau Retelei.

La varful acestor grupuri s-au aflat Vântu, Patriciu, Voiculescu şi încă o listă de vreo 300.

Absolut toţi, in legatură directă cu Securitatea: turnători, agenţi, colaboratori. Acesti oameni au distrus economia României în beneficiul personal.

Averile PSD-iste de astăzi sunt constituite pe baza „privatizarilor” din aceea perioadă.

Au fost scoase din subordinea ministerelor toate activele si trecute in patrimoniul FPS pentru a fi matrasite, caci aceasta era principala misiune a FPS-ului. In legislatura parlamentara, 1992-1996, Consiliul de Administratie al FPS-ului condus de Emil Dima a numit in Adunarile Generale ale Actionarilor, in consiliile de administratie ale societatilor comerciale, ori in functiile de cenzori ale acestor societati, persoane provenite exclusiv din randurile PDSR-ului, incalcand grosolan chiar prevederile Legii 58/1991, asa stramba cum era.

Nici un ministru nu putea sa privatizeze fabrici, uzine, nave, obiective industriale, pentru motivul simplu ca patrimoniul activelor se afla doar in pumnul lui Emil Dima iar impărţeala o aproba exclusiv Ion Iliescu, caruia Dima i se prezenta la Cotroceni cu lista intreprinderilor ce urmau a fi distruse. Ilici nu semna nimic, nu scria nimic, nu vorbea mai nimic, ci doar dadea din cap aprobator la anumite nume alese dupa criterii doar de el stiute, sau mormaia in barba ceva neinteligibil cand nu-i convenea ceva.

Metode specifice manualului NKVD dupa care a fost instruit. El personal n-a lasat nicio urma scrisa, in acte, din care sa rezulte contributia sa directa la nimicirea patrimoniului national. Ion Iliescu „cel sarac si cinstit” a fost artizanul din umbra al intregului Jaf National – el dirijandu-i personal atat pe Emil Dima cat si pe Ovidiu Muşetescu, un alt pion al „privatizarii” mai tarziu, in al treilea mandat.

Lui Ilici nu i-a fost de ajuns de infaptuise deja pana atunci. Ion Iliescu, batrana sandrama comunista, intenţiona in 2004 sa predea in intregime România ruşilor.

Ne amintim ca la vremea aceea era data ca sigura victoria PSD respectiv a lui Adrian Nastase în alegeri. Victoria la limita a lui Traian Băsescu a schimbat cursul României.

Ce ar fi fost daca iesea Nastase presedinte in 2004, dupa vizita lui Ilici la Putin?

Pentru cei care nu-si mai amintesc perioada respectivă, trebuie amintit rolul special pe care l-a avut SRI-ul în ecuaţia vânzării României către ruşi, până să înceapă Băsescu curăţenia generală în 2006, când pentru prima oară in istoria serviciilor secrete de pe mapamond a fost arestat si pus in catuşe în direct, un general SRI cheie, Ovidiu Soare, şef peste doua diviziuni, mâna dreaptă a lui Adrian Nastase.

Puţină lume stie ce cutremur a produs incepând cu anul 2006 Traian Băsescu în miezul acestei cazemate a PSD-ului – SRI-ul lui Ilici.

În octombrie 2006 a fost arestat si anchetat de Parchet, generalul SRI Ovidiu Soare (fostul sef al diviziei de apărare a Constituţiei). Dosarul sau de mare mahăr cuprindea elemente extrem de grave care se refereau la imixtiuni în actul de justiţie, abuzuri grave ale unor persoane cu funcţii de decizie în stat, precum si fapte de trădare comise de ofiţeri SRI.

Intre persoanele cheie implicate erau: Adrian Nastase, Ovidiu Tiberiu Musetescu, Dorina Mihailescu, Ioan Stan – preşedintele Comisiei parlamentare de control a SRI, alţi parlamentari şi factori din administraţia locală Prahova.

La data arestării, Soare era unul dintre cei mai importanţi pioni din SRI, practic, mâna dreapta a lui Radu Timofte, dar totodată şi “adeptul total al PSD”, mâna dreapta a lui Adrian Nastase.

Era un ambixetru total. Gruparea Nastase-Soare cuprindea personaje cu stranse legaturi cu rusii, de la Victor Opaschi, la generalul Carp – fost secretar de stat la MI si consilier al lui Iliescu, cel cu care avea intalniri de taina Kondiakov cand venea la Bucuresti, plus toate slugile lui Ilici – Doru Ioan Taracila, Bebe Ivanovici si ginerele sau, infractorul Virgil Gheorghiu.

Printre cei pe care i-a plasat Ovidiu Soare în funcţii cheie se număra si entuziastul suporter al lui Năstase, rogojina de sters pe jos a lui Vinţu, dolofanul Aurică Rogojanu, fost sef de cabinet al lui Iulian Vlad,ajuns, că tot stia să lustruiască bine clanţa la cabinete cu gura, şi şef de cabinet personal al directorului SRI, Radu Timofte (la rândul său tot o cârpa/rogojina a lui SOV).

Astfel de personaje şi încă alţi vreo 30 de generali şi colonei din servicii, impostori ai hainei militare şi niste javramente de lingai impuţiţi ai lui Ilici au fost ejectaţi din instituţiile informative de catre Traian Basescu,începand cu 2006.

Conform legii 14/1992, art.3. 2:

“Serviciul Român de Informatii organizeaza si executa activitati pentru culegerea, verificarea si valorificarea informatiilor necesare cunoasterii, prevenirii si contracararii oricaror actiuni care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei.”

Evident vreme de aproape doua decenii SRI şi-a trădat fişa postului, si-a incalcat chiar legea sa de organizare si nu a fost altceva decat un bastion al haitei feseniste-pesediste-moscovite.

Una din diviziunile SRI aflate sub ghiara lui Ovidiu Soare se ocupa de protectia mediului economic.

Respectiv, teoretic, de disparitia flotei comerciale de 5.6 mil. tdw in valoare de 2 miliarde euro la preturile din 1990, căpuşarea firmelor de stat in valoare de 20 miliarde. euro – conform rapoartelor Curţii de Conturi, contractele frauduloase in cazurile Bechtel, Rompetrol, Petrom, Aro Campulung, Bancorex, etc in valoare de minim 5 miliarde euro, retrocedările sau despăgubirile frauduloase cu terenuri, clădiri, acţiuni, bani cash, catre intermediarii de drepturi litigioase si nu către adevăraţii proprietari/moştenitori legali, instrăinarea a milioane de hectare din teritoriul României, jefuirea avutiei de patrimoniu a României, tablouri, podoabe, obiecte numismatice si de cult cu valoare inestimabila, tăierea ilegală la sau scoaterea din circuitul silvic a 1 milioane ha padure in valoare de 20 miliardeeuro – lider pe ramura Verestoy Atila, cu stranse legaturi cu Sistemul.

Evident SRI-ul lui Ion Iliescu si Adrian Nastase s-a ocupat de fapt cu protectia infractorilor si a haitei de jefuitori. Mai ales a jefuitorilor de la Moscova.

Secventele sunt multe, merita citata doar una, deoarece ilustreaza nesimtirea si neobrazarea rusilor si gradul de subordonare servila a lui Nastase fata de cererilor lor. In aprilie 2001, presedintele LUKoil din Federatia Rusa, Vagit I. Alekperov, s-a intalnit cu Adrian Nastase.

Cu aceasta ocazie, Nastase a apreciat „rolul important” pe care LUkoil il joaca pe piata petrolului romanesc, iar Alekperov s-a plâns ca firma are probleme economice.

La cererea companiei ruse Guvernul Năstase, in vara lui 2002, a sters penalitaţile pe care LUKoil le datora catre buget (facilitate de care nu au beneficiat companii straine cu renume occidentale, precum OMV sau Shell).

Românii plateau deci datoriile miliardarilor rusi ai lui Putin de la LukOil.

Reţeta pe care o aplica Nastase era cea care a dus, cu concursul direct al lui Ion Iliescu, la demantelarea, distrugerea şi înstrăinarea întreg patrimoniului românesc în mai puţin de o generaţie.

De aceea l-au şi adus ruşii la putere în decembrie 1989 pe Ilici, deoarece mancurtul avea trasată o misiune.

Misiunea nu s-a încheiat încă, mai exista câte ceva de distrus-furat-nimicit in România, iar Ilici este încă al naibii de viu şi de vocal.

O celebre idee de sociologia elitelor ce îi aparţine lui M Eminescu, se referea la un efect al statelor demagogice, care „animalizează popoarele”. Ăsta a fost încă unul dintre rolurile lui Ion Iliescu.

 

 

GEORGE RONCEA

http://basarabialiterara.com.md/?p=34326

Publicitate

Rusia stă la pândă…

Ţara noastră n-a fost niciodată liniştită, trăind permanent sub ameninţarea imperialismului moscovit.

La peste un an de la parafarea Tratatului de pace cu România, Stalin, considerând că insula Şerpilor, care rămăsese între graniţele Republicii Populare Române, ar face parte din Basarabia, rerăpită Patriei Mamă în 1944 (iată o urmare postbelică perversă a pactului hitleristo-stalinist), şi prin trădarea kominternistei Ana Pauker, ministrul de externe de la Bucureşti, a fost sub ameninţarea forţei ilegal cedată URSS.

Astfel, Moscova putea controla gurile Dunării şi spaţiul vestic şi sudic al Mării Negre din acest Gibraltar pontic.

Stalin a arondat Kievului sovietic Insula Șerpilor, care se află în linie dreaptă în apropierea periclavei sud-basarabene (Bugeacul), inclusă și ea teritorialităţii ucrainene.

Aşadar, această insulă faţă de care Berlinul şi-a exprimat totalul „désintéressment”, este aparţinătoare spaţiului românesc transprutian, atât geografic cât şi istoric .

Îşi mai aminteşte cineva opinia corectă a lui Nicolae Ceauşescu, nu odată repetată în diferite discursuri ale sale, că mai sunt tratate care n-au fost niciodată anulate?

Ei, bine, el făcea trimitere la „pactul Ribbentrop-Molotov”încheiat între cei doi tâlhari (Stalin şi Hitler) la 23 august 1939 şi la împărţirea Europei între fascişii germani şi comuniştii sovietici.

Or, această opinie, adusă la cunoştinţa publică, i-a scos din minţi pe toţi liderii supremi sovietici, de la Brejnev la Gorbaciov, care nu mai ştiau cum s-o dreagă ca să-i acopere gura cu pământ.

Kremlinul viza şi mai mult: formarea unei Moldove Mari până la Carpaţi şi nici azi n-a renunţat la această ţintă geopolitică…

De pildă, la o întâlnire de la Kremlin a generalului Charles de Gaulle cu Stalin, din 2 decembrie 1944,  s-a discutat, printre altele (conform notelor convorbirii publicate în „Mejdunarodnaia jizni”, nr. 4, 1959):

„De Gaulle spune că pe viitor pentru Franţa […] Rinul trebuie să fie la est o barieră împotriva ameninţării germane…

Stalin spune că la noi sunt oameni care consideră Carpaţii şi Transilvania ca frontiere naturale ale Rusiei […] Dacă s-ar crede că Munţii Carpaţi sau Rinul pot salva situaţia, iar armata poate să doarmă, aceasta ar putea să dea naştere la iluzii…”

A se lua seama! Moscova pândeşte şi, atunci când prinde ocazia, îşi aruncă uriaşa forţă militară în războaie de cucerire.

Reocuparea Crimeii în 2014 şi războiul de secesiune din estul Ucrainei, aflat încă în desfăşurare, constituie un exemplu dramatic.

Resuscitarea ideii strategice numită „Novorossia”, reproiectată în sudul aceleiaşi Ucraine, nu este altceva decât un „cap de berbece” îndreptat spre gurile Dunării şi readucerea, în acest fel, a frontierei Rusiei pe Prut.

Astăzi, pentru nimeni nu mai este un secret că Vladimir Putin militează pentru refacerea fostei geografii statal imperiale a URSS.

Pentru el nu constituie un impediment apartenenţa la Uniunea Europeană a fostelor republici unionale şi a „statelor frăţeşti” socialiste din „istmul ponto-baltic”. Kremlinul putinian deja a emis ideea că desfiinţarea URSS s-a produs ilegal, dintr-o ambiţie bine „hidratată” cu votcă a lui Boris Elţîn şi a comparşilor săi.

Deocamdată, refacerea geografiei imperiale a URSS în strategia putiniană se cheamă Comunitatea Statelor Independente sau, cu bătaie mai lungă, Uniunea Euro-Asia.

Pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului XX, România, conform unei iniţiative lansată de Kremlin („planul Valev”), eufemistic acoperită sub denumirea de „complex economic al Dunării de Jos”, ar fi urmat să fie, pur şi simplu, distrusă de-a binelea.

Se propunea ca România să fie ciopârţită. O suprafaţă de 150.000 km², cu o populaţie de 12.000.000 locuitori ar fi trebuit  să fie „înghiţită” de regiuni transfrontaliere, câştigătorii fiind URSS şi Bulgaria. Chiar se insinuase şi ideea ca Transilvania să formeze o ţară comună cu Ungaria.

Dacă ar fi avut loc această criminală ciopârţire, România ar fi fost astăzi o amintire. Dar opoziţia conducerii politice de atunci a statului a fost fermă şi Bucureştiul, până în 1989, nu s-a mai supus obedient ordinelor Kremlinului.

Şi este bine de ştiut că, acelaşi Nicolae Ceauşescu, într-o discuţie cu comandantul Garnizoanei Târgovişte şi al unităţii militare în care fusese reţinut şi executat în decembrie 1989, colonelul (actualmente general) Andrei Kemenici, l-a informat/avertizat pe acesta despre jocul politic extrem de grav privind soarta viitoare a statului.

Generalul a deconspirat acest joc asasin într-un interviu acordat cotidianului „Dâmboviţa” în 22 decembrie 1995:

„Cerându-mi să-l duc ba la IMG, ba la Malu cu Flori, mi-a atras atenţia că nu soarta lui e în joc, ci a României.

Mi-a spus că s-au făcut nişte jocuri la nivelul marilor Puteri, că ţara este în pericol să dispară de pe harta Europei, că sovieticii ne vor lăsa fără Moldova, că ungurii, ajutaţi de Occident, ne vor lua Transilvania, că din România nu va mai rămâne decât Muntenia şi că va urma un adevărat haos”.

 Avertismentul este valabil şi acum. Primejdia nu a trecut! Nu vi se pare că „protocoale secrete” sale „pactului Ribbentrop-Molotov” n-au încetat să-şi facă efectul? Eu cred că încă îşi fac.

 

Prof. Honor. univ. dr. George Coandă
Membru al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe din SUA

 

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Extras din lucrarea „Destin românesc la răspântie neliniştită de milenii (Eseu despre scenarii şi primejdii asasine la un veac de la izbucnirea Marelui Război şi la şapte decenii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial)”, de Prof. univ. dr. George Coandă.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/20/ziua-de-20-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/20/o-istorie-a-zilei-de-20-septembrie-video/