Hitler: „Ungurii ne-au arătat totdeauna cea mai perfectă ingratitudine.”

 

Foto: Horthy şi Hitler

 

 

 

Hitler: „Ungurii ne-au arătat totdeauna cea mai perfectă ingratitudine.”

„Ni se atribuie intentia de a vrea sa refac grandoarea Ungariei. Pentru ce aş comite o asemenea imprudenţă? O Ungarie mare ar putea fi jenantă pentru Reich.

Ungurii ne-au aratat totdeauna cea mai perfecta ingratitudine: ei nu au nici o atenţie şi nici o simpatie pentru minoritatea germană. În ce ma priveşte, eu nu mă interesez decât de germanii mei.

I-am spus fără ocol contelui Csaki,…, regentului Horty şi lui Imredy: minorităţile germane din România şi Iugoslavia nu vor sa se întoarcă la Ungaria; ele sunt mai bine tratate în noua lor patrie.

Şi ceea ce minorităţile germane nu vor, nici Reichul nu vrea. Evident ar fi o raţiune ca noi sa-i protejăm pe unguri; ei au fost alături de noi în timpul marelui război.

Dar aceasta nu este cu totul exact. Noi am fost alături de ei, pentru a le veni in ajutor în războiul pe care Austro-Ungaria îl provocase atât de imprudent.

Daca aş fi fost la putere în 1914, eu nu m-aş fi supus pur si simplu ultimatimului Berchtold, Tisza & Co. Aş fi intervenit în negocierile dintre Austro-Ungaria şi Serbia.

Era absurd să fac razboi pentru a salva prestigiul Austro-Ungarei. Bătrânul imperiu al Habsburgilor era un anacronism, un stat imposibil de apărat.

El inteţea ura şi folosea pe unguri contra românilor, pe cehi contra germanilor, pe slovaci contra ungurilor şi aşa mai departe.

Iată de ce, cu toata originea mea austriacă eu n-am luptat pentru Austo-Ungaria. Eu am ţinut, ca german, să ma înrolez în armata germană….eu aş fi propus împărţirea Austro-Ungariei dupa criteriul etnic; germanii la Germania, polonezii la Polonia, serbii la Serbia si românii la România.

Principiul naţionalităţilor…trebuie să fie la baza oricarei ordini durabile. Este raţiunea pentru care eu nu ma voi atinge de România. Nu voi incuraja nici o revendicare contra ei, atata timp, bineînteles, cât îmi va fi permis să contez pe prietenia ei.”

Şi (tot Hitler): „Garanţiile anglo-franceze nu vă vor servi la nimic. Eu cunosc slabiciunea Dv. pentru Franţa. Cu totul alta va fi atitudinea mea daca Dv. veţi participa alături de Soviete la aceasta vastă incercuire a Germaniei pe care o prepară guvernul de la Londra.”

Publicitate

Centenarul marii uniri – Planul bolşevicilor ruşi: revoluţie proletară în România!

 

 

 

 

 

 

„Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri. (…) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români.”

(Din Chemarea Comitetului Central al Studenţilor Români din Basarabia – ianuarie 1918).

„Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una – aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu vorbim degeaba!” (Alexei Mateevici).

 

La sfârşitul anului 1917, România s-a confruntat cu o situaţie deosebit de complexă.

Pe de o parte, nevoită, împotriva voinţei sale, să accepte armistiţiul cu Puterile Centrale, pe de alta, strădania de a stăpâni situaţia, devenită anarhică, din rândul armatei ruse aflată pe teritoriul României.

O parte din această armată recunoscuse puterea sovietică, altă parte, aflată sub comanda generalului Scerbacev, nu o recunoscuse.

Confruntarea dintre cele două tabere tindea să se transforme într-un adevărat război civil.
În această situaţie, Consiliul de Miniştri, întrunit în noaptea de 22/23 decembrie 1917, la Iaşi, a hotărât măsuri excepţionale pentru curăţirea teritoriului românesc de trupele străine.

Ca urmare, în cursul aceleaşi nopţi, Divizia 16-a infanterie a dezarmat trupele ruseşti din Iaşi şi din Socola, le-a îmbarcat în trenuri şi le-a expediat peste Prut.

Acţiunea de dezarmare şi de scoatere din Ţară a trupelor ruse a continuat şi în zilele următoare.

La Galaţi a fost anihilat şi dezarmat Corpul VI rus, la Paşcani s-a procedat la fel cu Corpul IV rus, la Spătăreşti o parte din trupele Corpului II rus, la Mihăileni Corpurile XVIII şi XIX, aparţinând Armatei a VIII-a ruse.

Astfel, până spre sfârşitul lunii ianuarie 1918, nu mai exista armată rusească în Moldova.
Acţiunea hotărâtă a Armatei Române a stârnit o reacţie violentă a guvernului bolşevic de la Petrograd, condus de Lenin.

Astfel, la 31 decembrie 1917, acesta, împreună cu H.V. Vrîlenko şi N.I. Podroiski, au trimis o notă ultimativă României, care era o adevărată declaraţie de război.

Concomitent, printr-un ordin semnat de Lenin, ministrul României la Petrograd, C. Diamandy, împreună cu tot personalul diplomatic, consular şi cu misiuni militare, au fost arestaţi.
Acţiunile guvernului roşu de la Petrograd, îndreptate împotriva României, nu erau întâmplătoare.

Din documentele aflate la Arhivele Statului din Bucureşti reiese clar că planul bolşevicilor ruşi era acela de a instiga la izbucnirea unei revoluţii proletare şi în România şi intrarea acesteia, împreună cu Basarabia, ca republică românească, ca un tot unitar, în componenţa Federaţiei Ruse!
Personalul diplomatic al României a fost eliberat abia după două zile, la 1 ianuarie 1918, numai după notele de protest, adresate lui Lenin, de douăzeci de şefi ai misiunilor diplomatice de la Petrograd.

Consiliul Comisarilor Poporului (guvernul) al R.F. Ruse a hotărât însă, fără niciun temei, ruperea relaţiilor diplomatice cu România, precum şi sechestrarea fondului românesc de aur (tezaurul Ţării), aflat la Moscova, ca urmare a evenimentelor din toamna anului 1916 şi iarna anilor 1916-1917.
Cu toate că, în urma strădaniilor depuse de Guvernul României, la 9 februarie 1918 a fost încheiat tratatul de pace cu Ucraina, iar apoi cu R.F. Rusă, noua putere sovietică instalată la Kiev a trecut la arestarea unui mare număr de români, persoane particulare şi oficiale, refugiaţi la Odesa; a închis Consulatul României din Kiev şi a expulzat întregul său personal; a sechestrat bunurile publice româneşti.

Toate acestea făceau parte din acelaşi scenariu conceput la Petrograd, acest lucru reieşind clar din ultimatumul trimis de la Kiev autorităţilor române: „Poporul român, dar nu guvernul, poate să conteze pe ajutorul frăţesc al Rusiei”.

Trebuie precizat că respectivul ultimatum era o înscenare fără obiect, deoarece motivul invocat – intervenţia Armatei Române pe teritoriul R.F. Ruse – era lipsit de orice temei.

Armata Română nu putea fi prezentă pe teritoriul R.F. Ruse deoarece, la acea dată, cele două state nu aveau frontieră comună, între ele existând R.D. Moldovenească.
Evenimentele care au urmat, în special cele legate de desfăşurarea operaţiunilor militare, au făcut ca atenţia principală a autorităţilor române să fie îndreptată înspre ruperea tratatului de pace cu Puterile Centrale, mobilizarea armatei şi reluarea operaţiunilor militare pentru eliberarea întregului teritoriu ocupat de inamic, ceea ce a grăbit terminarea războiului.

În urma lui, Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat, creându-se astfel condiţii favorabile pentru realizarea visului românilor de pretutindeni de a se uni într-un singur stat, unitar şi independent.

(Ilie Şandru, vol. „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”, ediţia a II-a, în curs de apariţie la Editura „Vatra veche”, Târgu-Mureş, în colecţia ,,100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918-2018”).

100 de ani de România. Conferința din Parlamentul European cu tema: „România și regiunile istorice în Anul Centenar”. VIDEO

 

 

Conferința din Parlamentul European „România și regiunile istorice în Anul Centenar: cultură, identitate, valori europene”

Problemele românilor din afara granițelor, inclusiv subiectul unirii R. Modova cu România, au fost discutate miercuri, 5 septembrie, în cadrul unei dezbateri organizate în premieră, în Parlamentul European.

Conferința cu genericul „România și regiunile istorice în anul centenar: Cultură, identitate, valori europene” a fost organizată de europarlamentarul din România, Mircea Diaconu, la inițiativa Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, transmite Romanian Global News.

La eveniment au participat reprezentanți ai comunităților românești din regiunile istorice, Valea Timocului, Cernăuți, R. Moldova, precum și din Uniunea Europeană, reprezentanți ai mediului academic, politic și administrativ din România și Republica Moldova.

„Este un prim mare succes al mișcării unioniste în Parlamentul European”, potrivit lui George Simion, liderul platformei Unioniste „Acțiunea 2012”

„Trebuie să facem pași concreți în direcția reîntregirii naționale și la nivelul instituțiilor europene. Din partea organizației pe care o reprezint, mai ales că am primit o nouă interdicție de a intra în R. Moldova, despre care nu știu foarte multe, și pentru că noi am fost victime ale unor abuzuri în ultima săptămână la granița de la Prut, vom solicita să nu se mai acorde nici un ajutor financiar guvernului R. Moldova până când drepturile unioniștilor, drepturile românilor nu sunt respectate”, a declarat George Simion.

Conferința și-a propus să identifice principalele probleme ale comunităților românești din regiunile istorice și are un caracter simbolic, potrivit eurodeputatului Mircea Diaconu.

„Vom încerca să facem o radiografie a situației românilor care trăiesc în alte state decât România. Unii vor vorbi despre Unire, este unul dintre subiecte. Aici sunt veniți oameni și din Valea Timocului, din Bugeac, Valea Timocului, Moldova, Cernăuți.

Mi se pare un lucru de greutate simbolică, în lumina a o sută de ani care au trecut peste națiunile noastre, faptul că acest gen de discuție are loc aici la Parlamentul European.

Să sperăm că va exista un viitor sănătos al acestui subiect”, a subliniat Mircea Diaconu.

În opinia lui Mircea Diaconu, comunităţile românești din regiunile istorice sunt adeseori uitate atunci când se vorbește despre românii din afara graniţelor ţării. „Și în Timoc, Cernăuți, Odesa sau Basarabia trăiesc români care sunt în același timp europeni, prin cultură, și ale căror drepturi trebuie respectate.

Este poate nevoie de o abordare mai implicată la nivel național, dar e foarte important ca și Uniunea Europeană să protejeze dreptul la propria cultură al tuturor minorităților și implicit al comunităților românești din diferite state membre sau partenere ale Uniunii Europene.

Cultura noastră e identitatea noastră”, a spus Mircea Diaconu, citat de Europa Liberă.

Vasile Tărâțeanu, Președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi a prezentat situația grea a învățământului în limba română in Ucraina după aplicarea, în urmă cu exact un an, a noii legi:

„Cel mai mare atac împotriva identității noastre în Ucraina, este prin învățămînt”, a spus el.

În zona Cernăuți, unde erau 144 de școli românești in 1945, în 1991 rămăseseră 91, iar din din 1991 încoace au rămas doar 62, însă prin noua lege ele vor fi toate închise până în 2023.

„Deocamdată, ucrainenii, frații noștri, cu care credeam să trăim mai bine nu și-au ținut promisiunile. Zi de zi sunt suferim atacuri împotriva minorității noastre”, a spus Vasile Tărâțeanu.

El a amintit incidentul din 11 iunie anul acesta, când Centrul cultural Hurmuzachi din Cernăuți a fost perchiziționat de 12 lucrători ai SBU, serviciile de securitate, care au căutat si in calculatoare pentru a descoperi material care ar pune în pericol integritatea frontierelor Ucrainei și au confiscat cărți și ziare.

„Întreaga comunitate românească din Ucraina e amenințată de ideile ultranaționaliste extreme ucrainene, care au ajuns până și printre cei din guvern”, a estimat el.

Anatol Popescu, președintele Asociaților Românilor din Odesa, a amintit, de asemenea, că în zonă erau 62 de școli în 1945, in 1981, 18 școli, iar azi doar doua școli mai funcționează cu predare integrală în română.

„Noua lege ucraineană a învățământului est ultimul cui în coșciugul identității românești”, a spus el.

Situația e și mai grea în Serbia, iar cel mai dificil este în Bulgaria și Grecia, două țări ale Uniunii Europene, unde românii și aromânii nici nu sunt recunoscuți ca minorități naționale.

Preşedintele Asociaţiei pentru cultura românilor/vlahilor din Timoc, în Serbia „Ariadnae Filum”, Zaviša Žurž, a vorbit despre asimilarea permanentă dusă de statul iugoslav si de Serbia, dar și de confuzia întreținută voit între români și vlahi, cu totul circa 300.000 de persoane.

„Mă aflu în fața dumneavoastră, vorbesc în limba mea maternă română pe care am învățat-o acasă fără nicio oră învățată la școală. Dacă mă gândesc până la 15 ani nici nu am știut ce sunt. O biserica ortodoxă română la care părinte este Boian Alexandrovici, este singura instituție a noastră. În 2005 părintele a fost condamnat și la pușcărie, s-a tras cu focuri de arme înspre casa lui.

Așa că a fi român în Valea Timocului nu este vorba despre sentimente, e vorba de curaj. Întrebarea e ce face Țara Mamă, România care absolut nu este prezentă în zona noastră? Suntem 300 de mii de români în 200 de sate.

În afara de biserică nu avem nicio instituție. De 15 ani vorbim de deschiderea unui centru cultural, pot să vă număr miniștrii care au venit au promis, au măsurat, dar nu au făcut nimic.”

România nu e prezentă câtuși de puțin în zona Timocului, cu excepția consulului Marius Dilof din Zaječar, care e o singură persoană: „El este și consul și ospătar si șofer”, a spus Zaviša Žurž. Altminteri, ambasada română de la Belgrad nu răspunde la invitații, scrie http://www.europalibera.org.

Este primul eveniment în care subiectul românilor din afara granițelor, inclusiv cel al Unirii României cu R. Moldova, este discutat în Parlamentul European.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/07/ziua-de-7-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

Conferința video aici: